ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 684/2012

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 150 din 03 noiembrie 2011 a Curții de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori, în baza art. 29 din Legea nr. 47/1992 a fost respinsă cererea de sesizare a Curții Constituționale formulată de petentul B.E. Totodată, în baza art. 278 ind. 1 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petentul B.E. împotriva ordonanței de neîncepere a urmăririi penale din 04 aprilie 2011 dată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași în dosarul nr. 722/P/2010 și a ordonanței procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași nr. 441/II/2/2011 din 13 mai 2011, ordonanțe care au fost menținute.

A fost obligat petentul să plătească statului suma de 500 lei, cheltuieli judiciare. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că prin plângerea înregistrată pe rolul Curții de Apel Iași sub nr. 313/45/2011 petentul B.E. a solicitat desființarea ordonanței din 04 aprilie 2011 dată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași în dosarul nr. 722/P/2010 prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale față numiții B.D., P.C., P.C.I., C.R.R., C.A., B.C.M. și M.A. și a ordonanței nr. 441/II/2/2011 din 13 mai 2011 emisă de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași. Motivându-și plângerea formulată, petentul a invocat lipsa unor cercetări reale, efective, neaudierea învinuiților și ignorarea probelor ce dovedesc existența faptelor reclamate și vinovăția persoanelor cercetate.

Considerând că soluția de neîncepere a urmăririi penale dată de procuror este total nelegală și netemeinică, petentul a solicitat desființarea ordonanțelor atacate și trimiterea cauzei la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția Urmărire Penală și Criminalistică, unitate de parchet unde a înregistrat plângerea penală inițială. Cu privire la cererea petentului vizând sesizarea Curții Constituționale în vederea soluționării excepțiilor de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 51, art. 52 alin. (2) și alin. (3) C. proc. pen., a art. 19 alin. (4) din Legea nr. 51/1995, a art. 23 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, a dispozițiilor Codului de procedură penală și a Codului de procedura civila, a prevederilor art. 278 1 C. proc.

pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 202/2010, Curtea de apel a reținut că, potrivit dispozițiilor art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992, în soluționarea unei cereri de sesizare a Curții Constituționale, instanța de judecată este competentă să verifice îndeplinirea condițiilor prevăzute expres și limitativ în art. 29 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 47/1992, respectiv dacă excepția de neconstituționalitate privește o lege sau o ordonanță ori o dispoziție dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare care are legătură cu soluționarea cauzei, dacă este ridicată de persoanele în drept și dacă prevederile legale care formează obiectul excepției nu au fost constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.

S-a reținut astfel că decizia Curții Constituționale în soluționarea excepției trebuie să fie de natură să producă un efect concret asupra conținutului hotărârii din procesul principal, ceea ce presupune, pe de o parte, existența unei legături directe dintre norma contestată și soluționarea procesului principal, iar, pe de altă parte, rolul concret pe care îl va avea decizia sa în proces, ea trebuind să aibă efecte asupra conținutului deciziei judecătorești.

În aceste condiții, examinând relevanța și pertinența cererii de sesizare a Curții Constituționale formulată de petent, instanța a constatat că textele criticate ca fiind neconstituționale nu au legătură cu soluționarea cauzei în situația în care se invocă neconstituționalitatea procedurii de soluționare a recuzării magistraților, a modului de sesizare a Curții Constituționale, a lipsei din reglementarea Codului de procedură penală a unor texte similare din Codul de procedură civilă privind suspendarea judecății, a prevederilor din Legea nr. 51/1995 ce permit unui fost magistrat să activeze ca avocat, a dispozițiilor ce reglementează caracterul definitiv al hotărârii pronunțate de judecător în temeiul art. 278 1 alin. (8) C. proc.

pen., norme legale ce nu sunt esențiale pentru soluționarea cauzei, neavând legătură cu fondul ei. Pe cale de consecință, în baza art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu referire la art. 305 alin. ultim C. proc. pen., instanța a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale formulată de petentul B.E. Pe fondul cauzei, curtea de apel, verificând ordonanțele atacate prin prisma criticilor formulate, pe baza actelor și lucrărilor dosarelor nr. 722/P/2010 și 441/11/2011 ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași, a constatat că prin ordonanța din 4 aprilie 2011 dată în dosarul nr. 722/P/2010, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași a dispus neînceperea urmăririi penale față de magistrații procurori B.D., P.C., P.C.I., C.R.R., pentru infracțiunile prev. de art. 246 C. pen.

și art. 193 alin. (1) C. pen. și față de magistrații judecători C.A., B.C.M., M.A., pentru infracțiunile prev. de art. 246 C. pen. și art. 192 alin. (1) C. pen. Totodată, s-a dispus disjungerea cauzei și declinarea acesteia în favoarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, competent în efectuarea urmăririi penale și soluționarea cauzei sub aspectul săvârșirii de către magistrații procurori a infracțiunilor prev. de art. 246 C. pen. și art. 193 alin. (1) C. pen., dosarul cauzei fiind înaintat Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Soluția adoptată în dosarul nr. 722/P/2010 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași a fost atacată de petent, care s-a adresat cu plângere procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași, care, prin ordonanța nr. 441/II/2/2011 din 13 mai 2011 a respins ca neîntemeiată plângerea formulată și a menținut ordonanța de neîncepere a urmăririi penale.

Fiind investită cu judecarea plângerii promovate de petentul B.E. în condițiile art. 278 1 C. proc. pen., Curtea de apel a constatat că soluția de neîncepere a urmăririi penale dată de procuror este legală și temeinică, bazându-se pe o corectă și o justă evaluare a actelor și lucrărilor dosarului prin prisma dispozițiilor legale aplicabile. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs petiționarul B.E., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Totodată, pe calea prezentului recurs, petiționarul și-a exprimat nemulțumirea relativ la faptul că nu au fost trimise spre competentă soluționare la Curtea Constituțională excepțiile de neconstituționalitate pe care le-a invocat și care, în opinia sa, au legătură directă cu cauza.

La termenul din data de 12 martie 2012, reprezentantul parchetului a invocat excepția tardivității recursului, arătând că acesta vizează o dispoziție de respingere a cererii petiționarului de sesizare a Curții Constituționale și s-a depășit termenul de 48 de ore prevăzut de lege, având în vedere că hotărârea a fost pronunțată la data de 03 noiembrie 2011, iar recursul a fost promovat la data de 08 noiembrie 2011. Examinând cauza, Înalta Curte reține mai întâi că sentința penală nr. 150 din 03 noiembrie 2011 a Curții de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori, este definitivă în ceea ce privește dispoziția de respingere, ca nefondată, a plângerii formulate de petentul B.E.

împotriva ordonanței de neîncepere a urmăririi penale din 04 aprilie 2011 dată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași în dosarul nr. 722/P/2010 și a ordonanței procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași nr. 441/II/2/2011 din 13 mai 2011, având în vedere că potrivit art. 278 1 alin. (10), astfel cum a fost modificat prin Legea 202/2010: „Hotărârea judecătorului pronunțată potrivit alin. (8) este definitivă." Pe de altă parte, în ceea ce privește dispoziția cuprinsă în sentința penală anterior menționată, referitoare la respingerea cererii de sesizare a Curții Constituționale formulată de petentul B.E., Înalta Curte constată că recursul declarat de acesta din urmă este tardiv pentru următoarele considerente: În conformitate cu prevederile art. 385 3 alin. (1) C. proc.

pen., termenul de recurs este de 10 zile, dacă legea nu dispune altfel. Potrivit art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, hotărârea prin care s-a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale, poate fi atacată numai cu recurs, la instanța imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronunțare. La data de 3 noiembrie 2011, Curtea de Apel Iași a rămas în pronunțare cu privire la cererea formulată de petent, de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea excepțiilor de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 51, art. 52 alin. (2) și alin. (3) C. proc. pen., a art. 19 alin. (4) din Legea nr. 51/1995, a art. 23 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, a dispozițiilor Codului de procedură penală și a Codului de procedura civila, a prevederilor art. 278 1 C. proc.

pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 202/2010, iar petiționarul a declarat recurs împotriva acestei hotărâri la data de 8 noiembrie 2011, așadar cu depășirea termenului de 48 de ore prevăzut de lege. Instituția termenului în procesul penal prefigurează un principiu fundamental al acestei activități judiciare, și anume operativitatea și are ca scop, pe de o parte, limitarea în timp a duratei unor măsuri procesuale, iar pe de altă parte, împiedică tergiversarea desfășurării procesului penal, asigurând operativitatea acțiunilor cerute de justa soluționare a cauzelor penale. Așa fiind, Înalta Curte va respinge, ca tardiv, recursul declarat de petiționarul B.E. împotriva sentinței penale nr. 150 din 03 noiembrie 2011 a Curții de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori, în temeiul dispozițiilor art. 385 15 alin. (1) lit. a) teza I C. proc.

pen. Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul petiționar va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat potrivit dispozitivului prezentei decizii. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca tardiv, recursul declarat de petiționarul B.E. împotriva sentinței penale nr. 150 din 03 noiembrie 2011 a Curții de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori. Obligă recurentul petiționar la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 12 martie 2012.