ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 684/2012

Asupra

recursului de față;

În baza

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința

penală nr. 150 din 03 noiembrie 2011 a Curții de Apel Iași, secția penală și

pentru cauze cu minori, în baza art. 29 din Legea nr. 47/1992 a fost respinsă cererea

de sesizare a Curții Constituționale formulată de petentul B.E.

Totodată, în

baza art. 278 ind. 1 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., a fost respinsă, ca

nefondată, plângerea formulată de petentul B.E. împotriva ordonanței de

neîncepere a urmăririi penale din 04 aprilie 2011 dată de Parchetul de pe lângă

Curtea de Apel Iași în dosarul nr. 722/P/2010 și a ordonanței procurorului

general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași nr. 441/II/2/2011 din 13

mai 2011, ordonanțe care au fost menținute.

A fost obligat

petentul să plătească statului suma de 500 lei, cheltuieli judiciare.

Pentru a

hotărî astfel, prima instanță a reținut că prin plângerea înregistrată pe rolul

Curții de Apel Iași sub nr. 313/45/2011 petentul B.E. a solicitat desființarea

ordonanței din 04 aprilie 2011 dată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel

Iași în dosarul nr. 722/P/2010 prin care s-a dispus neînceperea urmăririi

penale față numiții B.D., P.C., P.C.I., C.R.R., C.A., B.C.M. și M.A. și a

ordonanței nr. 441/II/2/2011 din 13 mai 2011 emisă de procurorul general al

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași.

Motivându-și

plângerea formulată, petentul a invocat lipsa unor cercetări reale, efective,

neaudierea învinuiților și ignorarea probelor ce dovedesc existența faptelor

reclamate și vinovăția persoanelor cercetate.

Considerând că

soluția de neîncepere a urmăririi penale dată de procuror este total nelegală

și netemeinică, petentul a solicitat desființarea ordonanțelor atacate și

trimiterea cauzei la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție,

Secția Urmărire Penală și Criminalistică, unitate de parchet unde a înregistrat

plângerea penală inițială.

Cu privire la

cererea petentului vizând sesizarea Curții Constituționale în vederea

soluționării excepțiilor de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 51, art.

52 alin. (2) și alin. (3) C. proc. pen., a art. 19 alin. (4) din Legea nr.

51/1995, a art. 23 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, a dispozițiilor Codului de

procedură penală și a Codului de procedura civila, a prevederilor art. 278

1

C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 202/2010, Curtea de

apel a reținut că, potrivit dispozițiilor art. 29 alin. (6) din Legea nr.

47/1992, în soluționarea unei cereri de sesizare a Curții Constituționale,

instanța de judecată este competentă să verifice îndeplinirea condițiilor

prevăzute expres și limitativ în art. 29 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr.

47/1992, respectiv dacă excepția de neconstituționalitate privește o lege sau o

ordonanță ori o dispoziție dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare care

are legătură cu soluționarea cauzei, dacă este ridicată de persoanele în drept

și dacă prevederile legale care formează obiectul excepției nu au fost

constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții

Constituționale.

S-a reținut

astfel că decizia Curții Constituționale în soluționarea excepției trebuie să

fie de natură să producă un efect concret asupra conținutului hotărârii din

procesul principal, ceea ce presupune, pe de o parte, existența unei legături

directe dintre norma contestată și soluționarea procesului principal, iar, pe

de altă parte, rolul concret pe care îl va avea decizia sa în proces, ea

trebuind să aibă efecte asupra conținutului deciziei judecătorești.

În aceste

condiții, examinând relevanța și pertinența cererii de sesizare a Curții

Constituționale formulată de petent, instanța a constatat că textele criticate

ca fiind neconstituționale nu au legătură cu soluționarea cauzei în situația în

care se invocă neconstituționalitatea procedurii de soluționare a recuzării magistraților,

a modului de sesizare a Curții Constituționale, a lipsei din reglementarea

Codului de procedură penală a unor texte similare din Codul de procedură civilă

privind suspendarea judecății, a prevederilor din Legea nr. 51/1995 ce permit

unui fost magistrat să activeze ca avocat, a dispozițiilor ce reglementează

caracterul definitiv al hotărârii pronunțate de judecător în temeiul art. 278

1

alin. (8) C. proc. pen., norme legale ce nu sunt esențiale pentru soluționarea

cauzei, neavând legătură cu fondul ei.

Pe cale de

consecință, în baza art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu referire la art. 305

alin. ultim C. proc. pen., instanța a respins cererea de sesizare a Curții

Constituționale formulată de petentul B.E.

Pe fondul

cauzei, curtea de apel, verificând ordonanțele atacate prin prisma criticilor

formulate, pe baza actelor și lucrărilor dosarelor nr. 722/P/2010 și

441/11/2011 ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași, a constatat că

prin ordonanța din 4 aprilie 2011 dată în dosarul nr. 722/P/2010, Parchetul de

pe lângă Curtea de Apel Iași a dispus neînceperea urmăririi penale față de

magistrații procurori B.D., P.C., P.C.I., C.R.R., pentru infracțiunile prev. de

art. 246 C. pen. și art. 193 alin. (1) C. pen. și față de magistrații

judecători C.A., B.C.M., M.A., pentru infracțiunile prev. de art. 246 C. pen.

și art. 192 alin. (1) C. pen.

Totodată, s-a

dispus disjungerea cauzei și declinarea acesteia în favoarea Parchetului de pe

lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, competent în efectuarea urmăririi

penale și soluționarea cauzei sub aspectul săvârșirii de către magistrații

procurori a infracțiunilor prev. de art. 246 C. pen. și art. 193 alin. (1) C.

pen., dosarul cauzei fiind înaintat Parchetului de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție.

Soluția

adoptată în dosarul nr. 722/P/2010 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel

Iași a fost atacată de petent, care s-a adresat cu plângere procurorului

general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași, care, prin ordonanța

nr. 441/II/2/2011 din 13 mai 2011 a respins ca neîntemeiată plângerea formulată

și a menținut ordonanța de neîncepere a urmăririi penale.

Fiind

investită cu judecarea plângerii promovate de petentul B.E. în condițiile art.

278

1

C. proc. pen., Curtea de apel a constatat că soluția de

neîncepere a urmăririi penale dată de procuror este legală și temeinică,

bazându-se pe o corectă și o justă evaluare a actelor și lucrărilor dosarului

prin prisma dispozițiilor legale aplicabile.

Împotriva

acestei hotărâri a declarat recurs petiționarul B.E., criticând-o pentru

nelegalitate și netemeinicie. Totodată, pe calea prezentului recurs,

petiționarul și-a exprimat nemulțumirea relativ la faptul că nu au fost trimise

spre competentă soluționare la Curtea Constituțională excepțiile de

neconstituționalitate pe care le-a invocat și care, în opinia sa, au legătură

directă cu cauza.

La termenul

din data de 12 martie 2012, reprezentantul parchetului a invocat excepția

tardivității recursului, arătând că acesta vizează o dispoziție de respingere a

cererii petiționarului de sesizare a Curții Constituționale și s-a depășit

termenul de 48 de ore prevăzut de lege, având în vedere că hotărârea a fost

pronunțată la data de 03 noiembrie 2011, iar recursul a fost promovat la data

de 08 noiembrie 2011.

Examinând

cauza, Înalta Curte reține mai întâi că sentința penală nr. 150 din 03

noiembrie 2011 a Curții de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori,

este definitivă în ceea ce privește dispoziția de respingere, ca nefondată, a

plângerii formulate de petentul B.E. împotriva ordonanței de neîncepere a

urmăririi penale din 04 aprilie 2011 dată de Parchetul de pe lângă Curtea de

Apel Iași în dosarul nr. 722/P/2010 și a ordonanței procurorului general al

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași nr. 441/II/2/2011 din 13 mai 2011,

având în vedere că potrivit art. 278

1

alin. (10), astfel cum a fost

modificat prin Legea 202/2010: „Hotărârea judecătorului pronunțată potrivit

alin. (8) este definitivă."

Pe de altă

parte, în ceea ce privește dispoziția cuprinsă în sentința penală anterior

menționată, referitoare la respingerea cererii de sesizare a Curții

Constituționale formulată de petentul B.E., Înalta Curte constată că recursul

declarat de acesta din urmă este tardiv pentru următoarele considerente:

În

conformitate cu prevederile art. 385

3

alin. (1) C. proc. pen.,

termenul de recurs este de 10 zile, dacă legea nu dispune altfel.

Potrivit art.

29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, hotărârea prin care s-a respins, ca

inadmisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale, poate fi atacată

numai cu recurs, la instanța imediat superioară, în termen de 48 de ore de la

pronunțare.

La data de 3

noiembrie 2011, Curtea de Apel Iași a rămas în pronunțare cu privire la cererea

formulată de petent, de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea

excepțiilor de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 51, art. 52 alin. (2)

și alin. (3) C. proc. pen., a art. 19 alin. (4) din Legea nr. 51/1995, a art.

23 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, a dispozițiilor Codului de procedură penală

și a Codului de procedura civila, a prevederilor art. 278

1

C. proc.

pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 202/2010, iar petiționarul a

declarat recurs împotriva acestei hotărâri la data de 8 noiembrie 2011, așadar

cu depășirea termenului de 48 de ore prevăzut de lege.

Instituția

termenului în procesul penal prefigurează un principiu fundamental al acestei

activități judiciare, și anume operativitatea și are ca scop, pe de o parte,

limitarea în timp a duratei unor măsuri procesuale, iar pe de altă parte,

împiedică tergiversarea desfășurării procesului penal, asigurând operativitatea

acțiunilor cerute de justa soluționare a cauzelor penale.

Așa fiind, Înalta

Curte va respinge, ca tardiv, recursul declarat de petiționarul B.E. împotriva

sentinței penale nr. 150 din 03 noiembrie 2011 a Curții de Apel Iași, secția penală

și pentru cauze cu minori, în temeiul dispozițiilor art. 385

15

alin.

(1) lit. a) teza

I

C. proc. pen.

Conform art.

192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul petiționar va fi obligat la plata

cheltuielilor judiciare către stat potrivit dispozitivului prezentei decizii.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E

C I D E

Respinge, ca

tardiv, recursul declarat de petiționarul B.E. împotriva sentinței penale nr.

150 din 03 noiembrie 2011 a Curții de Apel Iași, secția penală și pentru cauze

cu minori.

Obligă

recurentul petiționar la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli

judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în

ședință publică, azi 12 martie 2012.