ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 721/2012

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 721/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Asupra recursului de

față;

În baza actelor

dosarului constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 152 din 3 noiembrie

2011 a Curții de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori, în baza

art. 29 din Legea nr. 47/1992 a fost respinsă cererea de sesizare a Curții

Constituționale formulată de petentul B.E.

În baza art. 278

1

alin. (8) lit. a) C. proc. pen., a fost respinsă, ca nefondată, plângerea

formulată de petentul B.E. împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi

penale din 10 mai 2011 dată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași în

Dosarul nr. 547/P/2009 și a rezoluției procurorului general al Parchetului de

pe lângă Curtea de Apel Iași nr. 617/11/2/2011 din 15 iunie 2011, rezoluții pe

care le menține.

A fost obligat

petentul să plătească statului suma de 250 RON, cheltuieli judiciare.

Pentru a pronunța

această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:

Prin plângerea

înregistrată pe rolul Curții de Apel Iași sub nr. 473/45/2011, petentul B.E. a

solicitat desființarea rezoluției din 10 mai 2011 dată de Parchetul de pe lângă

Curtea de Apel Iași în Dosarul nr. 547/P/2009 prin care s-a dispus neînceperea

urmăririi penale față de magistratul judecător C.A. și a Rezoluției din 15

iunie 2011 dată de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel

Iași în Dosarul nr. 617/11/2/2011.

În motivarea

plângerii petentul a susținut că soluția dată de procuror se bazează pe o

greșită interpretare a materialului probator administrat ce dovedește existența

faptei reclamate și vinovăția magistratului judecător ce a acționat fără

respectarea legii, producându-i vătămări ale drepturilor sale.

În raport de aceste

motive, petentul a solicitat desființarea rezoluțiilor atacate și antrenarea

răspunderii penale a magistratului cercetat.

La termenul din 3

noiembrie 2011, petentul B.E. a depus la dosarul cauzei o cerere de amânare și

o serie de precizări prin care solicită extinderea plângerii penale inițiale și

trimiterea cauzei spre competentă soluționare la Parchetul de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică,

asupra cărora instanța de fond le-a respins. Cu privire la cererea petentului

vizând sesizarea Curții Constituționale în vederea soluționării excepțiilor de

neconstituționalitate a dispozițiilor art. 51, art. 52 alin. (2) și alin. (3)

C. proc. pen., a art. 19 alin. (4) din Legea nr. 51/1995, a art. 23 alin. (4)

din Legea nr. 47/1992, a dispozițiilor Codului de procedură penală și a Codului

de procedura civilă, a prevederilor art. 278

1

C. proc. pen., astfel

cum au fost modificate prin Legea nr. 202/2010, precum și a art. 16 din

Constituția României, instanța de fond a reținut că potrivit dispozițiilor art.

29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992, în soluționarea unei cereri de sesizare a

Curții Constituționale, instanța de judecată este competentă să verifice

îndeplinirea condițiilor prevăzute expres și limitativ în art. 29 alin. (1),

(2) și (3) din Legea nr. 47/1992, respectiv dacă excepția de

neconstituționalitate privește o lege sau o ordonanță ori o dispoziție dintr-o

lege sau dintr-o ordonanță în vigoare care are legătură cu soluționarea cauzei,

dacă este ridicată de persoanele în drept și dacă prevederile legale care

formează obiectul excepției nu au fost constatate ca fiind neconstituționale

printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.

S-a mai arătat în

considerentele hotărârii faptul că sintagma „care are legătură cu soluționarea

cauzei" privește incidența dispoziției legale a cărei constituționalitate

se cere a fi constatată în privința soluției ce se va pronunța, asupra cauzei

dedusă judecății, adică a obiectului procesului aflat pe rolul instanței

judecătorești. Astfel, decizia Curții Constituționale în soluționarea excepției

trebuie să fie de natură să producă un efect concret asupra conținutului

hotărârii din procesul principal. Aceasta presupune, pe de o parte, existența

unei legături directe dintre norma contestată și soluționarea procesului

principal, iar, pe de altă parte, rolul concret pe care îl va avea decizia sa

în proces, ea trebuind să aibă efecte asupra conținutului deciziei

judecătorești.

În aceste condiții,

examinând relevanța și pertinența cererii de sesizare a Curții Constituționale

formulată de petent, instanța de fond a constatat că textele criticate ca fiind

neconstituționale nu au legătură cu soluționarea cauzei în contextul în care se

invocă neconstituționalitatea procedurii de soluționare a recuzării

magistraților, a modului de sesizare a Curții Constituționale, a lipsei din

reglementarea Codului de procedură penală a unor texte similare C. proc. civ.

privind suspendarea judecății, a prevederilor din Legea nr. 51/1995 ce permit

unui fost magistrat să activeze ca avocat, a dispozițiilor ce reglementează

caracterul definitiv al hotărârilor pronunțate de judecător în temeiul art. 278

1

alin. (8) C. proc. pen. ori a dispozițiilor art. 16 din Constituție, norme

legale ce nu sunt esențiale pentru soluționarea cauzei, neavând legătură cu

fondul ei.

Pe fondul cauzei,

instanța de fond, verificând rezoluțiile atacate prin prisma criticilor

formulate, pe baza actelor și lucrărilor Dosarelor nr. 547/P/2009 și

617/11/2011 ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași, a reținut că

petentul B.E. a reclamat faptul că magistratul C.A., judecător în cadrul

Judecătoriei Iași, și-a exercitat în mod abuziv și gravă neglijență atribuțiile

de serviciu cu ocazia judecării cauzei penale nr. 2938/99/2009 a Tribunalului

Iași.

Prin Rezoluția din 10

mai 2011 dată în Dosarul 547/P/2009, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași

a dispus neînceperea urmăririi penale față de magistratul judecător C.A. sub

aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 246 C. pen., în temeiul art.

228 alin. (6) și art. 10 lit. a) C. proc. pen.

Pentru a se dispune

astfel s-a reținut că la data de 30 noiembrie 2009 prin Biroul Registratură,

Secretariat și Arhivă din Cadrul Consiliului Superior al Magistraturii s-a

primit și înregistrat plângerea numitului B.E., din Iași, prin care solicită

tragerea la răspundere a d-nei judecător C.A., care în exercitarea atribuțiilor

de serviciu pe care le avea cu privire la soluționarea unui dosar aflat pe

rolul Judecătoriei Iași a împiedicat partea „să-și susțină cauza, și deși a

cerut acordarea unui alt termen de judecată, din interese total nelegale nu i-a

fost acordat". De asemenea, petentul susține că „încălcând grav legea,

d-na judecător a refuzat să trimită excepția de neconstituționalitate pe care a

invocat-o Curtea Constituțională, spre competentă soluționare, susținând că

i-au fost încălcate toate drepturile procesuale și nu s-a efectuat nici un fel

de cercetare judecătorească". Ulterior plângerea a fost trimisă spre competentă

soluționare acestei unități de parchet. De asemenea, o plângere similară a fost

primită la această unitate și de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție, cu privire la aceeași persoană și având același obiect.

Prin Rezoluția din 20

septembrie 2010, în baza dispozițiilor art. 10 lit. a) C. proc. pen. s-a dispus

neînceperea urmăririi penale față de magistratul judecător, considerându-se că

fapta nu există. Față de această soluție, partea vătămată B.E. a formulat

plângere care a fost admisă prin rezoluția procurorului general din 22

octombrie 2010, dispunându-se infirmarea soluției dispuse anterior.

Ulterior dosarul

cauzei a fost declinat, prin Ordonanța din 4 noiembrie 2010 la Parchetul de pe

lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, ținându-se cont de dispozițiile art.

29 pct. 1 lit. f) C. proc. pen. întrucât prin Hotărârea nr. 1890 din 29

octombrie 2009 Consiliul Superior al Magistraturii a dispus promovarea

magistratului într-o funcție de execuție la Curtea de Apel Suceava.

Intervenind modificările

legislative ale Legii nr. 202/2010, prin Ordonanța din 29 noiembrie 2010 a

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție s-a dispus

declinarea competenței cauzei în favoarea acestei unități de parchet, conform

art. 18 pct. 8 și 11 din această lege.

Analizând plângerea

formulată de partea vătămată, instanța de fond a apreciat că în sarcina

magistratului judecător C.A. nu poate fi reținută comiterea infracțiunii

prevăzute de art. 246 C. pen.

Totodată, examinând

conținutul plângerii, prima instanță a constatat că aceasta nu se circumscrie

dispozițiilor prevăzute de art. 222 alin. (2) C. proc. pen., partea vătămată

mulțumindu-se să indice numele magistratului judecător precum și a altor

persoane despre care acesta susține că ar fi săvârșit o serie de abuzuri în

unele dosare aflate pe rolul organelor judiciare fără însă a ține cont de

dispozițiile imperative ale art. 222 alin. (2) C. proc. pen. respectiv

descrierea faptei care formează obiectul plângerii și cele referitoare la

mijloacele de probă, pentru fiecare persoană reclamată în parte. Acesta s-a

mulțumit să facă afirmații de genul „judecătoarea total incompatibilă, care a

organizat acțiuni de represiune nedreaptă, clanuri mafiote, etc.", fără a

preciza însă, în concret în ce constau infracțiunile pretinse a fi comise de

către cine și fără a fi indicate mijloacele de probe care să susțină

afirmațiile sale. Mai mult, în plângere partea vătămată se adresează cu formula

„învinuită" pentru persoana pe care o consideră vinovată fără ca, față de

aceasta să se fi dispus începerea urmăririi penale și să fi dobândit, în acest

mod, calitatea de învinuit.

S-a mai reținut că

pentru infracțiunea reclamată, legea prevede comiterea unei fapte, în

exercițiul atribuțiilor de serviciu, cu știință, prin neîndeplinirea unui act

sau îndeplinirea acestuia în mod defectuos, cauzându-i în acest fel o vătămare

a intereselor legale a persoanei respective. Ori, în ceea ce privește modul în

care a acționat magistratul judecător C.A. în soluționarea Dosarului 2938/99/2009

al Tribunalului Iași la care face referire petentul în plângere, nu se poate

vorbi de neîndeplinirea unui act sau îndeplinirea acestuia în mod defectuos.

Aceasta a acționat în soluționarea dosarului, respectând normele procedurale și

cele procesual penale. În ceea ce privește aspectele invocate în plângere,

respectiv faptul că i-a fost limitat timpul alocat pentru a-și susține cauza și

faptul că deși a invocat unele excepții de neconstituționalitate, acestea nu au

fost trimise la organul competent, președintele completului de judecată are

posibilitatea de a limita timpul alocat unei părți dacă în susținerea pe care o

face depășește limitele cauzei ce se judecă. Mai mult, faptul că hotărâre

pronunțată de instanța de judecată este nefavorabilă părții vătămate nu

constituie un indiciu care l-ar îndreptăți pe acesta să pună la îndoială

modalitatea în care magistratul judecător și-a îndeplinit atribuțiile de

serviciu.

De asemenea, în ceea

ce privește excepțiile de neconstituționalitate invocate și pe care petentul le

susține că nu au fost trimise la organul competent, prima instanța a constat că

acesta a invocat aceste excepții în toate dosarele pe care le are pe rolul

instanțelor din Iași, Curtea Constituțională fiind sesizată în acest sens.

S-a mai reținut că

petentul nu este la prima plângere de acest fel, acesta făcând numeroase

plângeri cu privire la comiterea unor fapte de aceeași natură de către mai

mulți magistrați cu privire la modul de soluționare a unor dosare aflate pe

rolul instanțelor de judecată în care acesta este parte.

În urma plângerii

formulată de petent, soluția adoptată în Dosarul nr. 547/P/2009 al Parchetului

de pe lângă Curtea de Apel Iași a fost supusă controlului procurorului general

al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași care, prin Rezoluția din 15

iunie 2011 emisă în Dosarul 617/11/2011 a respins ca neîntemeiată plângerea și

a menținut rezoluția de neîncepere a urmăririi penale. Fiind învestită cu

judecarea plângerii promovate de petentul B.E. în condițiile art. 278

1

C. proc. pen., prima instanță a constatat că soluția de neîncepere a urmăririi

penale dată de procuror este legală și temeinică, bazându-se pe o corectă și o

justă evaluare a actelor și lucrărilor dosarului prin prisma dispozițiilor

legale aplicabile.

De asemenea, instanța

de fond a apreciat că în mod judicios procurorul a expus pe larg motivele avute

în vedere de petent la formularea plângerii, măsurile luate în vederea

strângerii datelor necesare în raport de fapta sesizat a fi comisă și pe baza

actelor premergătoare efectuate a reținut în mod corect că în cauză există unul

din cazurile ce împiedică punerea în mișcare a acțiunii penale, respectiv cele

prevăzut de art. 10 lit. a) C. proc. pen.

S-a constat că pe

baza actelor premergătoare efectuate în cauză, procurorul în mod legal și

temeinic a dispus soluția neînceperii urmăririi penale față de

magistratul-judecător C.A. pentru fapta prevăzută de art., 246 C. pen., ca

urmare a inexistenței acesteia, neputând fi antrenată răspunderea penală a

intimatei deoarece hotărârea în cauza penală nr. 2938/99/2009 a Tribunalului

Iași a fost pronunțată în baza unui proces de interpretare a materialului

probator și a aprecierii condițiilor legale incidente.

Aprecierea că

magistratul nu se face vinovat de săvârșirea faptei penale reclamate de petent

este corectă întrucât activitatea desfășurată de magistrați se înscrie printre

atribuțiile de serviciu prevăzute de legea de organizare judecătorească și

regulamentele de ordine interioară ale instanțelor, iar cum din verificările

efectuate nu rezultă nici un indiciu în legătură cu exercitarea abuzivă sau

într-o manieră neglijentă a atribuțiilor de serviciu de către magistrat în

scopul prejudicierii intereselor petentului, faptul că activitățile desfășurate

de magistrat în cadrul legal au condus la un rezultat care l-a nemulțumit pe

petent nu poate constitui temei pentru tragerea la răspundere penală a

intimatei.

S-a mai reținut în

considerentele hotărârii faptul că în cazurile încredințate spre soluționare,

magistrații se supun numai legii, pronunțând soluții în funcție de probele

administrate, interpretate potrivit propriei convingeri; nemulțumirea uneia

dintre părțile implicate în litigii față de soluția adoptată nu poate constitui

un temei pentru angajarea răspunderii penale, nefiind permis pe calea plângerii

penale să se tindă la desființarea și transformarea hotărârilor judecătorești,

în alt cadru decât cel al căilor de atac prevăzute de lege și exercitate cu

respectarea dispozițiilor legale.

Din examinarea

plângerii petentului B.E. prima instanță a constatat că aspectele invocate de

acesta se referă la nemulțumirile legate de rezolvarea care a fost dată

cererilor și apărărilor formulate de acesta în cursul proceselor penale,

chestiuni ce se circumscriu activității de judecată, iar justețea măsurilor

luate se verifică într-un cadru jurisdicțional și nu pe calea unei anchete

penale.

S-a mai reținut că

cenzurarea unei hotărâri judecătorești pe calea unei plângeri penale împotriva

judecătorilor reprezintă o încălcare a principiului independenței puterii

judecătorești.

Prima instanță a

apreciat că în mod corespunzător procurorul a stabilit că în sarcina

magistratului judecător C.A. nu poate fi reținută săvârșirea vreunei fapte de

natură penală, activitatea desfășurată de aceasta respectând obligațiile impuse

de lege.

La data de 8

noiembrie 2011 petentul B.E. a declarat recurs împotriva Sentinței penale nr.

152 din 3 noiembrie 2011 a Curții de Apel Iași, secția penală și pentru cauze

cu minori privind dispoziția de respingere a cererii de sesizare a Curții

Constituționale a României.

În motivarea

recursului petentul a arătat că este nemulțumit de faptul că instanța de fond

nu a trimis Curții Constituționale a României, spre competentă soluționare,

excepțiile de neconstituționalitatea pe care le-a invocat și care au legătură

cu prezenta cauză, considerând că în acest mod i-au fost încălcate toate

drepturile procesuale și constituționale, respectiv, dreptul la apărare dreptul

la un proces echitabil, iar completul de judecată și procurorul de ședință,

deși erau incompatibili nu s-au abținut de la soluționarea cauzei.

Cauza a fost

înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție sub nr. 473/45/2011.

La termenul fixat

pentru soluționarea recursului și anume, 13 martie 2012, Înalta Curte, din

oficiu, în temeiul art. 385

15

pct. 1 teza I C. proc. pen., raporta

la art. 29 alin. (1) pct. 5 din Legea nr. 47/1992, privind organizarea și

funcționarea Curții Constituționale, a pus în discuție excepția de tardivitate

a recursului declarat împotriva dispoziției privind respingerea cererii de

sesizare a Curții Constituționale a României cuprinsă în dispozitivul hotărârii

atacate.

Excepția pusă în

discuție este întemeiată pentru considerentele e se vor arăta în continuare.

Legea procesual

penală și legile speciale au stabilit un cadru corespunzător dispozițiilor art.

129 din Constituția României, revizuită, cu referire la art. 21 din legea

fundamentală, pentru realizarea protecției judiciare a drepturilor subiective,

de natură a satisface exigențele, art. 1, 5, 6 și 13 din Convenția pentru

Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale.

În consecință, revine

părții interesate obligația de a alege și exercita în condițiile legii calea

procesuală prevăzută în Codul procedură penală și în legi speciale.

Corespunzător

principiului constituțional al exercitării căilor de atac numai în condițiile

legii, legea procesual penală a reglementa cadrul căilor de atac, determinând

hotărârile susceptibile a fi supuse controlului judecătoresc, căile de atac și

titularii acestora, termenele în care pot fi exercitate acestea, precum și

cazurile de casare, în timp ce legile speciale au particularizat sistemul

căilor de atac la materia specifică pe care o reglementează.

Potrivit

dispozițiilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, încheierea prin care se

respinge cererea de sesizare a Curții Constituționale poate fi atacată numai cu

recurs la instanța imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronunțare.

Raportat la cauza

dedusă judecății, se reține că petentul B.E. a declarat recurs împotriva

dispoziției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale a

României cuprinsă în dispozitivul Sentinței penale nr. 152 din 3 noiembrie 2011

a Curții de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori la data de 8

noiembrie 2011, constatându-se că respectiva cale de atac a fost tardiv

formulată, întrucât nu a fost respectat termenul de 48 de ore de la pronunțare

prevăzut de art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992.

Ca urmare, pentru

considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 385

15

pct. 1

lit. a) teza I, va respinge ca tardiv formulat, recursul declarat de petentul

B.E. privind dispoziția din Sentința penală nr. 152 din 3 noiembrie 2011 a

Curții de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori cu privire la

respingerea cererii de sesizare a Curții Constituționale.

În temeiul art. 192

alin. (2) C. proc. pen., recurentul petent va fi obligat la plata sumei de 100

RON cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca tardiv,

recursul declarat de petentul B.E. privind dispoziția din Sentința penală nr.

152 din 3 noiembrie 2011 a Curții de Apel Iași, secția penală și pentru cauze

cu minori cu privire la respingerea cererii de sesizare a Curții Constituționale.

Obligă recurentul

petent la plata sumei de 100 RON cheltuieli judiciare către stat.

Procesat de GGC - LM