ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 721/2012

Asupra recursului de față; În baza actelor dosarului constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 152 din 3 noiembrie 2011 a Curții de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori, în baza art. 29 din Legea nr. 47/1992 a fost respinsă cererea de sesizare a Curții Constituționale formulată de petentul B.E. În baza art. 278 1 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petentul B.E. împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale din 10 mai 2011 dată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași în Dosarul nr. 547/P/2009 și a rezoluției procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași nr. 617/11/2/2011 din 15 iunie 2011, rezoluții pe care le menține.

A fost obligat petentul să plătească statului suma de 250 RON, cheltuieli judiciare. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele: Prin plângerea înregistrată pe rolul Curții de Apel Iași sub nr. 473/45/2011, petentul B.E. a solicitat desființarea rezoluției din 10 mai 2011 dată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași în Dosarul nr. 547/P/2009 prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de magistratul judecător C.A. și a Rezoluției din 15 iunie 2011 dată de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași în Dosarul nr. 617/11/2/2011. În motivarea plângerii petentul a susținut că soluția dată de procuror se bazează pe o greșită interpretare a materialului probator administrat ce dovedește existența faptei reclamate și vinovăția magistratului judecător ce a acționat fără respectarea legii, producându-i vătămări ale drepturilor sale.

În raport de aceste motive, petentul a solicitat desființarea rezoluțiilor atacate și antrenarea răspunderii penale a magistratului cercetat. La termenul din 3 noiembrie 2011, petentul B.E. a depus la dosarul cauzei o cerere de amânare și o serie de precizări prin care solicită extinderea plângerii penale inițiale și trimiterea cauzei spre competentă soluționare la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, asupra cărora instanța de fond le-a respins. Cu privire la cererea petentului vizând sesizarea Curții Constituționale în vederea soluționării excepțiilor de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 51, art. 52 alin. (2) și alin. (3) C. proc.

pen., a art. 19 alin. (4) din Legea nr. 51/1995, a art. 23 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, a dispozițiilor Codului de procedură penală și a Codului de procedura civilă, a prevederilor art. 278 1 C. proc.

pen., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 202/2010, precum și a art. 16 din Constituția României, instanța de fond a reținut că potrivit dispozițiilor art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992, în soluționarea unei cereri de sesizare a Curții Constituționale, instanța de judecată este competentă să verifice îndeplinirea condițiilor prevăzute expres și limitativ în art. 29 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 47/1992, respectiv dacă excepția de neconstituționalitate privește o lege sau o ordonanță ori o dispoziție dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare care are legătură cu soluționarea cauzei, dacă este ridicată de persoanele în drept și dacă prevederile legale care formează obiectul excepției nu au fost constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.

S-a mai arătat în considerentele hotărârii faptul că sintagma „care are legătură cu soluționarea cauzei" privește incidența dispoziției legale a cărei constituționalitate se cere a fi constatată în privința soluției ce se va pronunța, asupra cauzei dedusă judecății, adică a obiectului procesului aflat pe rolul instanței judecătorești. Astfel, decizia Curții Constituționale în soluționarea excepției trebuie să fie de natură să producă un efect concret asupra conținutului hotărârii din procesul principal. Aceasta presupune, pe de o parte, existența unei legături directe dintre norma contestată și soluționarea procesului principal, iar, pe de altă parte, rolul concret pe care îl va avea decizia sa în proces, ea trebuind să aibă efecte asupra conținutului deciziei judecătorești.

În aceste condiții, examinând relevanța și pertinența cererii de sesizare a Curții Constituționale formulată de petent, instanța de fond a constatat că textele criticate ca fiind neconstituționale nu au legătură cu soluționarea cauzei în contextul în care se invocă neconstituționalitatea procedurii de soluționare a recuzării magistraților, a modului de sesizare a Curții Constituționale, a lipsei din reglementarea Codului de procedură penală a unor texte similare C. proc. civ. privind suspendarea judecății, a prevederilor din Legea nr. 51/1995 ce permit unui fost magistrat să activeze ca avocat, a dispozițiilor ce reglementează caracterul definitiv al hotărârilor pronunțate de judecător în temeiul art. 278 1 alin. (8) C. proc.

pen. ori a dispozițiilor art. 16 din Constituție, norme legale ce nu sunt esențiale pentru soluționarea cauzei, neavând legătură cu fondul ei. Pe fondul cauzei, instanța de fond, verificând rezoluțiile atacate prin prisma criticilor formulate, pe baza actelor și lucrărilor Dosarelor nr. 547/P/2009 și 617/11/2011 ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași, a reținut că petentul B.E. a reclamat faptul că magistratul C.A., judecător în cadrul Judecătoriei Iași, și-a exercitat în mod abuziv și gravă neglijență atribuțiile de serviciu cu ocazia judecării cauzei penale nr. 2938/99/2009 a Tribunalului Iași. Prin Rezoluția din 10 mai 2011 dată în Dosarul 547/P/2009, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași a dispus neînceperea urmăririi penale față de magistratul judecător C.A.

sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 246 C. pen., în temeiul art. 228 alin. (6) și art. 10 lit. a) C. proc. pen.

Pentru a se dispune astfel s-a reținut că la data de 30 noiembrie 2009 prin Biroul Registratură, Secretariat și Arhivă din Cadrul Consiliului Superior al Magistraturii s-a primit și înregistrat plângerea numitului B.E., din Iași, prin care solicită tragerea la răspundere a d-nei judecător C.A., care în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe care le avea cu privire la soluționarea unui dosar aflat pe rolul Judecătoriei Iași a împiedicat partea „să-și susțină cauza, și deși a cerut acordarea unui alt termen de judecată, din interese total nelegale nu i-a fost acordat". De asemenea, petentul susține că „încălcând grav legea, d-na judecător a refuzat să trimită excepția de neconstituționalitate pe care a invocat-o Curtea Constituțională, spre competentă soluționare, susținând că i-au fost încălcate toate drepturile procesuale și nu s-a efectuat nici un fel de cercetare judecătorească". Ulterior plângerea a fost trimisă spre competentă soluționare acestei unități de parchet.

De asemenea, o plângere similară a fost primită la această unitate și de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, cu privire la aceeași persoană și având același obiect. Prin Rezoluția din 20 septembrie 2010, în baza dispozițiilor art. 10 lit. a) C. proc. pen. s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de magistratul judecător, considerându-se că fapta nu există. Față de această soluție, partea vătămată B.E. a formulat plângere care a fost admisă prin rezoluția procurorului general din 22 octombrie 2010, dispunându-se infirmarea soluției dispuse anterior. Ulterior dosarul cauzei a fost declinat, prin Ordonanța din 4 noiembrie 2010 la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, ținându-se cont de dispozițiile art. 29 pct. 1 lit. f) C. proc.

pen. întrucât prin Hotărârea nr. 1890 din 29 octombrie 2009 Consiliul Superior al Magistraturii a dispus promovarea magistratului într-o funcție de execuție la Curtea de Apel Suceava. Intervenind modificările legislative ale Legii nr. 202/2010, prin Ordonanța din 29 noiembrie 2010 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție s-a dispus declinarea competenței cauzei în favoarea acestei unități de parchet, conform art. 18 pct. 8 și 11 din această lege. Analizând plângerea formulată de partea vătămată, instanța de fond a apreciat că în sarcina magistratului judecător C.A. nu poate fi reținută comiterea infracțiunii prevăzute de art. 246 C. pen. Totodată, examinând conținutul plângerii, prima instanță a constatat că aceasta nu se circumscrie dispozițiilor prevăzute de art. 222 alin. (2) C. proc.

pen., partea vătămată mulțumindu-se să indice numele magistratului judecător precum și a altor persoane despre care acesta susține că ar fi săvârșit o serie de abuzuri în unele dosare aflate pe rolul organelor judiciare fără însă a ține cont de dispozițiile imperative ale art. 222 alin. (2) C. proc. pen. respectiv descrierea faptei care formează obiectul plângerii și cele referitoare la mijloacele de probă, pentru fiecare persoană reclamată în parte. Acesta s-a mulțumit să facă afirmații de genul „judecătoarea total incompatibilă, care a organizat acțiuni de represiune nedreaptă, clanuri mafiote, etc.", fără a preciza însă, în concret în ce constau infracțiunile pretinse a fi comise de către cine și fără a fi indicate mijloacele de probe care să susțină afirmațiile sale.

Mai mult, în plângere partea vătămată se adresează cu formula „învinuită" pentru persoana pe care o consideră vinovată fără ca, față de aceasta să se fi dispus începerea urmăririi penale și să fi dobândit, în acest mod, calitatea de învinuit. S-a mai reținut că pentru infracțiunea reclamată, legea prevede comiterea unei fapte, în exercițiul atribuțiilor de serviciu, cu știință, prin neîndeplinirea unui act sau îndeplinirea acestuia în mod defectuos, cauzându-i în acest fel o vătămare a intereselor legale a persoanei respective. Ori, în ceea ce privește modul în care a acționat magistratul judecător C.A. în soluționarea Dosarului 2938/99/2009 al Tribunalului Iași la care face referire petentul în plângere, nu se poate vorbi de neîndeplinirea unui act sau îndeplinirea acestuia în mod defectuos.

Aceasta a acționat în soluționarea dosarului, respectând normele procedurale și cele procesual penale. În ceea ce privește aspectele invocate în plângere, respectiv faptul că i-a fost limitat timpul alocat pentru a-și susține cauza și faptul că deși a invocat unele excepții de neconstituționalitate, acestea nu au fost trimise la organul competent, președintele completului de judecată are posibilitatea de a limita timpul alocat unei părți dacă în susținerea pe care o face depășește limitele cauzei ce se judecă. Mai mult, faptul că hotărâre pronunțată de instanța de judecată este nefavorabilă părții vătămate nu constituie un indiciu care l-ar îndreptăți pe acesta să pună la îndoială modalitatea în care magistratul judecător și-a îndeplinit atribuțiile de serviciu.

De asemenea, în ceea ce privește excepțiile de neconstituționalitate invocate și pe care petentul le susține că nu au fost trimise la organul competent, prima instanța a constat că acesta a invocat aceste excepții în toate dosarele pe care le are pe rolul instanțelor din Iași, Curtea Constituțională fiind sesizată în acest sens. S-a mai reținut că petentul nu este la prima plângere de acest fel, acesta făcând numeroase plângeri cu privire la comiterea unor fapte de aceeași natură de către mai mulți magistrați cu privire la modul de soluționare a unor dosare aflate pe rolul instanțelor de judecată în care acesta este parte.

În urma plângerii formulată de petent, soluția adoptată în Dosarul nr. 547/P/2009 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași a fost supusă controlului procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași care, prin Rezoluția din 15 iunie 2011 emisă în Dosarul 617/11/2011 a respins ca neîntemeiată plângerea și a menținut rezoluția de neîncepere a urmăririi penale. Fiind învestită cu judecarea plângerii promovate de petentul B.E. în condițiile art. 278 1 C. proc. pen., prima instanță a constatat că soluția de neîncepere a urmăririi penale dată de procuror este legală și temeinică, bazându-se pe o corectă și o justă evaluare a actelor și lucrărilor dosarului prin prisma dispozițiilor legale aplicabile.

De asemenea, instanța de fond a apreciat că în mod judicios procurorul a expus pe larg motivele avute în vedere de petent la formularea plângerii, măsurile luate în vederea strângerii datelor necesare în raport de fapta sesizat a fi comisă și pe baza actelor premergătoare efectuate a reținut în mod corect că în cauză există unul din cazurile ce împiedică punerea în mișcare a acțiunii penale, respectiv cele prevăzut de art. 10 lit. a) C. proc. pen. S-a constat că pe baza actelor premergătoare efectuate în cauză, procurorul în mod legal și temeinic a dispus soluția neînceperii urmăririi penale față de magistratul-judecător C.A. pentru fapta prevăzută de art., 246 C. pen., ca urmare a inexistenței acesteia, neputând fi antrenată răspunderea penală a intimatei deoarece hotărârea în cauza penală nr. 2938/99/2009 a Tribunalului Iași a fost pronunțată în baza unui proces de interpretare a materialului probator și a aprecierii condițiilor legale incidente.

Aprecierea că magistratul nu se face vinovat de săvârșirea faptei penale reclamate de petent este corectă întrucât activitatea desfășurată de magistrați se înscrie printre atribuțiile de serviciu prevăzute de legea de organizare judecătorească și regulamentele de ordine interioară ale instanțelor, iar cum din verificările efectuate nu rezultă nici un indiciu în legătură cu exercitarea abuzivă sau într-o manieră neglijentă a atribuțiilor de serviciu de către magistrat în scopul prejudicierii intereselor petentului, faptul că activitățile desfășurate de magistrat în cadrul legal au condus la un rezultat care l-a nemulțumit pe petent nu poate constitui temei pentru tragerea la răspundere penală a intimatei.

S-a mai reținut în considerentele hotărârii faptul că în cazurile încredințate spre soluționare, magistrații se supun numai legii, pronunțând soluții în funcție de probele administrate, interpretate potrivit propriei convingeri; nemulțumirea uneia dintre părțile implicate în litigii față de soluția adoptată nu poate constitui un temei pentru angajarea răspunderii penale, nefiind permis pe calea plângerii penale să se tindă la desființarea și transformarea hotărârilor judecătorești, în alt cadru decât cel al căilor de atac prevăzute de lege și exercitate cu respectarea dispozițiilor legale. Din examinarea plângerii petentului B.E.

prima instanță a constatat că aspectele invocate de acesta se referă la nemulțumirile legate de rezolvarea care a fost dată cererilor și apărărilor formulate de acesta în cursul proceselor penale, chestiuni ce se circumscriu activității de judecată, iar justețea măsurilor luate se verifică într-un cadru jurisdicțional și nu pe calea unei anchete penale. S-a mai reținut că cenzurarea unei hotărâri judecătorești pe calea unei plângeri penale împotriva judecătorilor reprezintă o încălcare a principiului independenței puterii judecătorești. Prima instanță a apreciat că în mod corespunzător procurorul a stabilit că în sarcina magistratului judecător C.A. nu poate fi reținută săvârșirea vreunei fapte de natură penală, activitatea desfășurată de aceasta respectând obligațiile impuse de lege.

La data de 8 noiembrie 2011 petentul B.E. a declarat recurs împotriva Sentinței penale nr. 152 din 3 noiembrie 2011 a Curții de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori privind dispoziția de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale a României. În motivarea recursului petentul a arătat că este nemulțumit de faptul că instanța de fond nu a trimis Curții Constituționale a României, spre competentă soluționare, excepțiile de neconstituționalitatea pe care le-a invocat și care au legătură cu prezenta cauză, considerând că în acest mod i-au fost încălcate toate drepturile procesuale și constituționale, respectiv, dreptul la apărare dreptul la un proces echitabil, iar completul de judecată și procurorul de ședință, deși erau incompatibili nu s-au abținut de la soluționarea cauzei.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție sub nr. 473/45/2011. La termenul fixat pentru soluționarea recursului și anume, 13 martie 2012, Înalta Curte, din oficiu, în temeiul art. 385 15 pct. 1 teza I C. proc. pen., raporta la art. 29 alin. (1) pct. 5 din Legea nr. 47/1992, privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, a pus în discuție excepția de tardivitate a recursului declarat împotriva dispoziției privind respingerea cererii de sesizare a Curții Constituționale a României cuprinsă în dispozitivul hotărârii atacate. Excepția pusă în discuție este întemeiată pentru considerentele e se vor arăta în continuare.

Legea procesual penală și legile speciale au stabilit un cadru corespunzător dispozițiilor art. 129 din Constituția României, revizuită, cu referire la art. 21 din legea fundamentală, pentru realizarea protecției judiciare a drepturilor subiective, de natură a satisface exigențele, art. 1, 5, 6 și 13 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale. În consecință, revine părții interesate obligația de a alege și exercita în condițiile legii calea procesuală prevăzută în Codul procedură penală și în legi speciale.

Corespunzător principiului constituțional al exercitării căilor de atac numai în condițiile legii, legea procesual penală a reglementa cadrul căilor de atac, determinând hotărârile susceptibile a fi supuse controlului judecătoresc, căile de atac și titularii acestora, termenele în care pot fi exercitate acestea, precum și cazurile de casare, în timp ce legile speciale au particularizat sistemul căilor de atac la materia specifică pe care o reglementează. Potrivit dispozițiilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, încheierea prin care se respinge cererea de sesizare a Curții Constituționale poate fi atacată numai cu recurs la instanța imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronunțare.

Raportat la cauza dedusă judecății, se reține că petentul B.E. a declarat recurs împotriva dispoziției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale a României cuprinsă în dispozitivul Sentinței penale nr. 152 din 3 noiembrie 2011 a Curții de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori la data de 8 noiembrie 2011, constatându-se că respectiva cale de atac a fost tardiv formulată, întrucât nu a fost respectat termenul de 48 de ore de la pronunțare prevăzut de art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992. Ca urmare, pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. a) teza I, va respinge ca tardiv formulat, recursul declarat de petentul B.E. privind dispoziția din Sentința penală nr. 152 din 3 noiembrie 2011 a Curții de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori cu privire la respingerea cererii de sesizare a Curții Constituționale.

În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul petent va fi obligat la plata sumei de 100 RON cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca tardiv, recursul declarat de petentul B.E. privind dispoziția din Sentința penală nr. 152 din 3 noiembrie 2011 a Curții de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori cu privire la respingerea cererii de sesizare a Curții Constituționale. Obligă recurentul petent la plata sumei de 100 RON cheltuieli judiciare către stat. Procesat de GGC - LM