ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2745/2012

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

sentința penală nr. 61 din 17 aprilie 2012 Curtea de Apel Iași, secția penală

și pentru cauze cu minori, a respins ca nefondată plângerea formulată de

petentul B.S. împotriva rezoluției procurorului nr. 181/P/2011 din 12 ianuarie 2012

a procurorului Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași și a rezoluției nr. 263/II/2/2012

din 15 martie 2012 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de

Apel Iași, pe care le menține .

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a obligat

petentul să achite suma de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța această hotărâre curtea de apel a

reținut următoarele:

Prin cererea înregistrată la această instanță sub nr.

201/45/2012 petentul B.S. a formulat plângere împotriva rezoluției nr. 263/II/2/2012

din 15 martie 2012 a Procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de

Apel Iași și a rezoluției nr. 181/P/2011 din 12 ianuarie 2012 a Parchetului de

pe lângă Curtea de Apel Iași.

În motivarea plângerii petentul arată că intimata se

face vinovată de comiterea infracțiunii de abuz în serviciu și a solicitat

începerea urmăririi penale.

S-a reținut caprin rezoluția nr. 181/P/2011 din 12

ianuarie 2012 menținută prin rezoluția nr. 263/II/2/2012 din 15 martie 2012 a

Procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași a dispus,

în temeiul art. 228 alin. (6) rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen. neînceperea

urmăririi penale față de magistratul judecător C.M. pentru infracțiunea

prevăzută de art. 246 C. pen.

Procurorul de caz a reținut că pe rolul Tribunalului

Iași, B.S. a avut înregistrate dosarele nr. 3314/99/2009 și nr. 4977/99/2010 al

căror obiect l-au constituit două acțiuni în pretenții formulate în

contradictoriu cu avocatul B.G. și Inspectoratul General al Poliției Române.

Cercetarea judecătorească în cele două cauze și

soluționarea acestora, a fost realizată de magistratul judecător C.M.

Nemulțumit atât de modul în care au fost efectuate

cercetarea judecătorească cât și de sentințele pronunțate, numitul B.S. a

sesizat organele de urmărire penală - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași

- cu privire la infracțiunea de „abuz în serviciu contra intereselor

persoanelor" prev. de art. 246 C. pen., de către magistratul susmenționat.

S-a precizat faptul că plângerea nu îndeplinește

cerințele imperative ale art. 122 alin. (2) C. proc. pen., referitoare la

descrierea faptei, ci cuprinde o serie de invective la adresa magistratului

judecător, fără a fi precizată în mod corect, punctual, modalitatea

infracțiunii pretins comise.

Raportat la situația de fapt expusă în plângere,

infracțiunea de „abuz în serviciu" reclamată în sarcina magistratului

judecător, nu există, întrucât, potrivit art. 17 din Legea nr. 304/2004 privind

organizarea judecătorească (republicată cu modificările și completările ulterioare)

hotărârile judecătorești pot fi desființate sau modificate numai în căile de

atac prevăzute de lege și exercitate conform dispozițiilor legale.

Pe de altă parte, încuviințarea, administrarea și

analiza probelor din dosar, reprezintă chestiuni de judecată asupra cărora

numai instanța de judecată se poate pronunța, nici o persoană, implicit

organele de urmărire penală, neputând interveni și face aprecieri cu privire la

cele dispuse de instanță.

În consecință s-a reținut că cele reclamate cu

privire atât la efectuarea cercetării judecătorești, cât și cu privire la

soluțiile pronunțate pot fi formulate numai în căile de atac, urmând a fi

analizate de instanțele de control judiciar și în niciun caz pe calea

formulării unei plângeri penale.

De asemenea s-a reținut că aprecierile petentului cu

privire la legalitatea și temeinicia măsurilor dispuse de magistrat în cursul

cercetării judecătorești sunt aprecieri subiective ale acestuia, nesprijinite

însă în cauză de niciun indiciu, de nici o probă, iar împrejurarea că acesta

este nemulțumit de activitatea desfășurată de magistratul judecător, nu

conduce, automat, la concluzia întrunirii elementelor constitutive ale

infracțiunii prev. de art. 246 C. pen.

Împotriva acestei rezoluții petentul B.S. a formulat

plângere la procurorul ierarhic superior, arătând că rezoluția este netemeinică

și nelegală.

Prin rezoluția nr. 263/II/2/2012 din 15 martie 2012 a

Procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași s-a respins

ca neîntemeiată plângerea formulată de petentul B.S. împotriva soluției dispuse

în dosarul nr. 181/P/2011 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași,

reținându-se că soluția atacată este legală și temeinică.

S-a arătat că plângerea penală nu cuprinde elementele

obligatorii prev. de art. 222 alin. (2) C. proc. pen. și nu se coroborează cu

nici u mijloc de probă de natură a declanșa urmărirea penală și de a stabili

vinovăția persoanei reclamate.

Împotriva acestei soluții a formulat plângere

petiționarul B.S.

Prin sentința penală nr. 61 din 17 aprilie 2012

Curtea de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori, a respins ca

nefondată plângerea

A constatat că procurorul de caz corect a apreciat că

infracțiunea reclamată nu există, aprecierile petentului cu privire la

legalitatea și temeinicia măsurilor dispuse de magistrat în cursul cercetării

judecătorești sunt aprecieri subiective ale acestuia nesprijinite în cauză de

nici un indiciu, de nici o probă.

S-a reținut că nu rezultă că intimata ar fi comis

infracțiunea de abuz de încredere, activitatea de judecată desfășurată de

magistratul judecător realizându-se în conformitate cu legea.

Criticile cu privire atât la efectuarea cercetării

judecătorești, cât și cu privire la soluțiile pronunțate s-a apreciat că pot fi

formulate numai în căile de atac, urmând a fi analizate de instanțele de

control judiciar și în nici un caz pe calea formulării unei plângeri penale.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs petiționarul

B.S.

Recursul este inadmisibil.

Potrivit dispozițiilor

art. 2781 alin. (10)

C. proc. pen., astfel cum au fost

modificate prin art. XVIII pct. 39 din Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri

pentru accelerarea soluționării proceselor, sentința judecătorului prin care

s-a respins plângerea, cu consecința menținerii rezoluției sau ordonanței de

neurmărire penală, respectiv de netrimitere în judecată, este definitivă.

În consecință, constatând că în speță, sentința

instanței de fond a fost pronunțată la data de 17 aprilie 2012, așadar ulterior

intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010, Înalta Curte reține că această

hotărâre este definitivă, mențiune existentă de altfel atât în minuta, cât și

în dispozitivul sentinței atacate.

Printre modificările aduse Codului de procedură

penală, de natură a contribui la accelerarea soluționării proceselor se

regăsește și suprimarea unor căi de atac, respectiv și a recursului împotriva

hotărârilor pronunțate în primă instanță în materia plângerii împotriva

rezoluțiilor și ordonanțelor procurorului de netrimitere în judecată.

Ca atare, întrucât recurentul intimat a formulat o

cale de atac neprevăzută de legea în vigoare, Înalta Curte urmează să respingă

ca inadmisibil recursul declarat de petiționarul B.S. împotriva sentinței

penale nr. 61 din 17 aprilie 2012 a Curții de Apel Iași, secția penală și

pentru cauze cu minori, conform art. 385

15

pct. 1 lit. a) C. proc.

pen., obligându-l pe recurentul petiționar la plata cheltuielilor judiciare

către stat conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

R

espinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petiționarul B.S. împotriva

sentinței penale nr. 61 din 17 aprilie 2012 a Curții de Apel Iași, secția penală

și pentru cauze cu minori.

Obligă recurentul petiționar la plata sumei de 100

lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 10 septembrie

2012.