ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2745/2012

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 61 din 17 aprilie 2012 Curtea de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori, a respins ca nefondată plângerea formulată de petentul B.S. împotriva rezoluției procurorului nr. 181/P/2011 din 12 ianuarie 2012 a procurorului Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași și a rezoluției nr. 263/II/2/2012 din 15 martie 2012 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași, pe care le menține . În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a obligat petentul să achite suma de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Pentru a pronunța această hotărâre curtea de apel a reținut următoarele: Prin cererea înregistrată la această instanță sub nr. 201/45/2012 petentul B.S.

a formulat plângere împotriva rezoluției nr. 263/II/2/2012 din 15 martie 2012 a Procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași și a rezoluției nr. 181/P/2011 din 12 ianuarie 2012 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași. În motivarea plângerii petentul arată că intimata se face vinovată de comiterea infracțiunii de abuz în serviciu și a solicitat începerea urmăririi penale. S-a reținut caprin rezoluția nr. 181/P/2011 din 12 ianuarie 2012 menținută prin rezoluția nr. 263/II/2/2012 din 15 martie 2012 a Procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași a dispus, în temeiul art. 228 alin. (6) rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen. neînceperea urmăririi penale față de magistratul judecător C.M.

pentru infracțiunea prevăzută de art. 246 C. pen. Procurorul de caz a reținut că pe rolul Tribunalului Iași, B.S. a avut înregistrate dosarele nr. 3314/99/2009 și nr. 4977/99/2010 al căror obiect l-au constituit două acțiuni în pretenții formulate în contradictoriu cu avocatul B.G. și Inspectoratul General al Poliției Române. Cercetarea judecătorească în cele două cauze și soluționarea acestora, a fost realizată de magistratul judecător C.M. Nemulțumit atât de modul în care au fost efectuate cercetarea judecătorească cât și de sentințele pronunțate, numitul B.S. a sesizat organele de urmărire penală - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași - cu privire la infracțiunea de „abuz în serviciu contra intereselor persoanelor" prev. de art. 246 C. pen., de către magistratul susmenționat.

S-a precizat faptul că plângerea nu îndeplinește cerințele imperative ale art. 122 alin. (2) C. proc. pen., referitoare la descrierea faptei, ci cuprinde o serie de invective la adresa magistratului judecător, fără a fi precizată în mod corect, punctual, modalitatea infracțiunii pretins comise. Raportat la situația de fapt expusă în plângere, infracțiunea de „abuz în serviciu" reclamată în sarcina magistratului judecător, nu există, întrucât, potrivit art. 17 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judecătorească (republicată cu modificările și completările ulterioare) hotărârile judecătorești pot fi desființate sau modificate numai în căile de atac prevăzute de lege și exercitate conform dispozițiilor legale.

Pe de altă parte, încuviințarea, administrarea și analiza probelor din dosar, reprezintă chestiuni de judecată asupra cărora numai instanța de judecată se poate pronunța, nici o persoană, implicit organele de urmărire penală, neputând interveni și face aprecieri cu privire la cele dispuse de instanță. În consecință s-a reținut că cele reclamate cu privire atât la efectuarea cercetării judecătorești, cât și cu privire la soluțiile pronunțate pot fi formulate numai în căile de atac, urmând a fi analizate de instanțele de control judiciar și în niciun caz pe calea formulării unei plângeri penale.

De asemenea s-a reținut că aprecierile petentului cu privire la legalitatea și temeinicia măsurilor dispuse de magistrat în cursul cercetării judecătorești sunt aprecieri subiective ale acestuia, nesprijinite însă în cauză de niciun indiciu, de nici o probă, iar împrejurarea că acesta este nemulțumit de activitatea desfășurată de magistratul judecător, nu conduce, automat, la concluzia întrunirii elementelor constitutive ale infracțiunii prev. de art. 246 C. pen. Împotriva acestei rezoluții petentul B.S. a formulat plângere la procurorul ierarhic superior, arătând că rezoluția este netemeinică și nelegală. Prin rezoluția nr. 263/II/2/2012 din 15 martie 2012 a Procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași s-a respins ca neîntemeiată plângerea formulată de petentul B.S.

împotriva soluției dispuse în dosarul nr. 181/P/2011 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași, reținându-se că soluția atacată este legală și temeinică. S-a arătat că plângerea penală nu cuprinde elementele obligatorii prev. de art. 222 alin. (2) C. proc. pen. și nu se coroborează cu nici u mijloc de probă de natură a declanșa urmărirea penală și de a stabili vinovăția persoanei reclamate. Împotriva acestei soluții a formulat plângere petiționarul B.S. Prin sentința penală nr. 61 din 17 aprilie 2012 Curtea de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori, a respins ca nefondată plângerea A constatat că procurorul de caz corect a apreciat că infracțiunea reclamată nu există, aprecierile petentului cu privire la legalitatea și temeinicia măsurilor dispuse de magistrat în cursul cercetării judecătorești sunt aprecieri subiective ale acestuia nesprijinite în cauză de nici un indiciu, de nici o probă.

S-a reținut că nu rezultă că intimata ar fi comis infracțiunea de abuz de încredere, activitatea de judecată desfășurată de magistratul judecător realizându-se în conformitate cu legea. Criticile cu privire atât la efectuarea cercetării judecătorești, cât și cu privire la soluțiile pronunțate s-a apreciat că pot fi formulate numai în căile de atac, urmând a fi analizate de instanțele de control judiciar și în nici un caz pe calea formulării unei plângeri penale. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs petiționarul B.S. Recursul este inadmisibil. Potrivit dispozițiilor art. 2781 alin. (10) C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin art. XVIII pct. 39 din Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluționării proceselor, sentința judecătorului prin care s-a respins plângerea, cu consecința menținerii rezoluției sau ordonanței de neurmărire penală, respectiv de netrimitere în judecată, este definitivă.

În consecință, constatând că în speță, sentința instanței de fond a fost pronunțată la data de 17 aprilie 2012, așadar ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010, Înalta Curte reține că această hotărâre este definitivă, mențiune existentă de altfel atât în minuta, cât și în dispozitivul sentinței atacate. Printre modificările aduse Codului de procedură penală, de natură a contribui la accelerarea soluționării proceselor se regăsește și suprimarea unor căi de atac, respectiv și a recursului împotriva hotărârilor pronunțate în primă instanță în materia plângerii împotriva rezoluțiilor și ordonanțelor procurorului de netrimitere în judecată. Ca atare, întrucât recurentul intimat a formulat o cale de atac neprevăzută de legea în vigoare, Înalta Curte urmează să respingă ca inadmisibil recursul declarat de petiționarul B.S.

împotriva sentinței penale nr. 61 din 17 aprilie 2012 a Curții de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori, conform art. 385 15 pct. 1 lit. a) C. proc. pen., obligându-l pe recurentul petiționar la plata cheltuielilor judiciare către stat conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE R espinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petiționarul B.S. împotriva sentinței penale nr. 61 din 17 aprilie 2012 a Curții de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori. Obligă recurentul petiționar la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 10 septembrie 2012.