ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 168/2012

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 107 din 30 iunie 2011 Curtea de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori în temeiul dispozițiilor art. 278 1 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., a respins ca nefondată, plângerea formulată de petentul B.Ș. împotriva rezoluției din 5 aprilie 2011 dată în dosar nr. 74/P/2011 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași de neîncepere a urmăririi penale, verificată și menținută prin rezoluția din 13 mai 2011 dată în dosar nr. 443/II/2/2011 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași, pe care o menține. A obligat petiționarul la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care suma de 100 lei reprezentând onorariu pentru apărătorul desemnat din oficiu.

Pentru a hotăra astfel, în esență, prima instanță a reținut: Prin rezoluția din 5 aprilie 2011 dată în dosar nr. 74/P/2011 s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de inspectorul de poliție C.I. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 242 alin. (1) C. pen., art. 246 C. pen. și art. 289 alin. (1) C. pen. Pentru a pronunța rezoluția, procurorul a reținut următoarele: Prin plângerea adresată Parchetului de pe lână Curtea de Apel Iași, persoana vătămată B.Ș. a sesizat săvârșirea infracțiunilor sus menționate de către inspectorul C.I., în dosarul nr. 6184/P/2004 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași. Prin referatul întocmit la data de 17 iunie 2005, inspectorul C.I. care a efectuat cercetări în cauză, a propus printre altele, scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului B.Ș.

pentru infracțiunea prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 208 alin. (1), art. 209 alin. (1) lit. a), e) C. pen. propunere însușită și de magistratul procuror care a soluționat cauza. Prin plângerea adresată Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași, persoana vătămată a susținut faptul că inspectorul sus menționat, în cauza respectivă a săvârșit o serie de abuzuri, ilegalități ce au constat în următoarele: A efectuat cercetări în dosar și a dispus începerea urmăririi penale față de învinuitul B.Ș. deși, fiind vorba de o infracțiune flagrantă (așa cum susține persoana vătămată din prezenta cauză), nu a fost întocmit de către organele de poliție un proces-verbal de constatare, astfel încât, în lipsa procesului verbal respectiv, cercetările nu puteau fi declanșate.

A mai susținut că, martorii nu au fost audiați la data de 4 octombrie 2004 când s-a dispus începerea urmăririi penale, ci abia în luna martie 2005, nu denotă un abuz al inspectorului C.I., intervalul de timp scurt, de la începerea urmăririi penale și până la data audierii, putând fi determinat de cauze obiective și nicidecum de cele de ordin subiectiv. Audierea martorilor, cu respectarea dispozițiilor art. 85 și urm. C. proc. pen., a avut drept scop lămurirea cauzei sub toate aspectele și nicidecum intenția inspectorului sus menționat de a vătăma interesele legale ale persoanelor cercetate. De asemenea, simpla susținere a persoanei vătămate B.Ș., potrivit căreia de la dosarul nr. 6184/P/2004, lipsesc anumite acte (o declarație dată de făptuitorul B.Ș.

și un procesul verbal de constatare a infracțiunii, datate 20 septembrie 2004), susținere neconfirmată de actele existente în dosarul nr. 6184/P/2004, nu poate constituit temei al învinuirii sub aspectul săvârșirii de către inspector a infracțiunii prevăzută de art. 242 alin. (1) C. pen. Totodată, a susținut faptul că, același inspector, cu prilejul efectuării cercetărilor, nu a asigurat învinuitului B.Ș. un apărător din oficiu. Procurorul a apreciat că afirmația nu corespunde realității, întrucât, la data de 11 octombrie 2004 când a fost audiat în calitate de învinuit, B.Ș.

nu a solicitat apărător, fapt ce rezultă atât din consemnarea „nu solicit apărător" făcută de polițistul care a procedat la audierea învinuitului, cât și din mențiunea olografă a acestuia din urmă, existentă în finalul declarației: „acestea declar, susțin, semnez pe răspundere după ce mi s-a citit cuvânt cu cuvânt și cele consemnate corespund cu cele relatate verbal de mine, fără a solicita apărător". Partea vătămată a mai susținut că inspectorul C.I. a săvârșit și infracțiunea prevăzută de art. 289 alin. (1) C. pen., întrucât în referatul cu propunerea de scoatere de sub urmărire penală a consemnat faptul că învinuitul B.Ș. a dat conducerii SC M. SA o „notă explicativă" pe când în realitate fusese dată o notă informativă (a se vedea referatul de la dosar).

Procurorul a apreciat că mențiunea respectivă, fiind făcută din eroare, nu constituie infracțiunea de fals intelectual și nu întrunește elementele constitutive ale nici unei alte infracțiuni, neavând, pe de altă parte, nici relevanță în dosarul nr. 6184/P/20004. Prin rezoluția din 13 mai 2011, dată în dosarul nr. 443/II/2/2011, procurorul general a dispus respingerea ca neîntemeiată a plângerii formulată de numitul B.Ș. împotriva rezoluției dispusă în dosarul penal nr. 74/P/2011 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași. Împotriva rezoluției din data de 05 aprilie 2011 a formulat plângere numitul B.Ș. care a susținut că soluția este nelegală și nefondată reluând argumentele menționate în cuprinsul plângerii penale.

Curtea de Apel Iași a constatat că soluția prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de numitul C.I., este legală și temeinică și nu se impune a fi infirmată. Împotriva sentinței penale nr. 107 din 30 iunie 2011 a Curții de Apel Iași, a declarat recurs, petiționarul B.Ș. Recursul este inadmisibil. Potrivit dispozițiilor art. 278 1 alin. (10) C. proc. pen., astfel cum au fost modificate prin art. XVIII pct. 39 din Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluționării proceselor, sentința judecătorului prin care s-a respins plângerea, cu consecința menținerii rezoluției sau ordonanței de neurmărire penală, respectiv de netrimitere în judecată, este definitivă.

În consecință, constatând că în speță, sentința instanței de fond a fost pronunțată la data de 30 iunie 2011, așadar ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010, Înalta Curte reține că această hotărâre este definitivă, mențiune existentă de altfel atât în minuta, cât și în dispozitivul sentinței atacate. Printre modificările aduse Codului de procedură penală, de natură a contribui la accelerarea soluționării proceselor se regăsește și suprimarea unor căi de atac, respectiv și a recursului împotriva hotărârilor pronunțate în primă instanță în materia plângerii împotriva rezoluțiilor și ordonanțelor procurorului de netrimitere în judecată. Ca atare, întrucât petiționarul a formulat o cale de atac neprevăzută de legea în vigoare, Înalta Curte urmează să respingă ca inadmisibil recursul cu care a fost investită, conform art. 385 15 pct. 1 lit. a) C. proc.

pen., obligând totodată petiționarul la plata cheltuielilor judiciare către stat conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petiționarul B.Ș. împotriva sentinței penale nr. 107 din 30 iunie 2011 a Curții de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori. Obligă recurentul petiționar la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 23 ianuarie 2012.