ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 168/2012

Asupra recursului de

față;

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală

nr. 107 din 30 iunie 2011 Curtea de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu

minori în temeiul dispozițiilor art. 278

1

alin. (8) lit. a) C. proc.

pen., a respins ca nefondată, plângerea formulată de petentul B.Ș. împotriva

rezoluției din 5 aprilie 2011 dată în dosar nr. 74/P/2011 al Parchetului de pe

lângă Curtea de Apel Iași de neîncepere a urmăririi penale, verificată și

menținută prin rezoluția din 13 mai 2011 dată în dosar nr. 443/II/2/2011 al

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași, pe care o menține.

A obligat

petiționarul la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către

stat din care suma de 100 lei reprezentând onorariu pentru apărătorul desemnat

din oficiu.

Pentru a hotăra

astfel, în esență, prima instanță a reținut:

Prin rezoluția din 5

aprilie 2011 dată în dosar nr. 74/P/2011 s-a dispus neînceperea urmăririi

penale față de inspectorul de poliție C.I. pentru săvârșirea infracțiunii

prevăzute de art. 242 alin. (1) C. pen., art. 246 C. pen. și art. 289 alin. (1)

C. pen.

Pentru a pronunța

rezoluția, procurorul a reținut următoarele:

Prin plângerea

adresată Parchetului de pe lână Curtea de Apel Iași, persoana vătămată B.Ș. a

sesizat săvârșirea infracțiunilor sus menționate de către inspectorul C.I., în

dosarul nr. 6184/P/2004 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași.

Prin referatul

întocmit la data de 17 iunie 2005, inspectorul C.I. care a efectuat cercetări

în cauză, a propus printre altele, scoaterea de sub urmărire penală a

învinuitului B.Ș. pentru infracțiunea prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la

art. 208 alin. (1), art. 209 alin. (1) lit. a), e) C. pen. propunere însușită

și de magistratul procuror care a soluționat cauza.

Prin plângerea

adresată Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași, persoana vătămată a

susținut faptul că inspectorul sus menționat, în cauza respectivă a săvârșit o

serie de abuzuri, ilegalități ce au constat în următoarele:

A efectuat cercetări

în dosar și a dispus începerea urmăririi penale față de învinuitul B.Ș. deși,

fiind vorba de o infracțiune flagrantă (așa cum susține persoana vătămată din

prezenta cauză), nu a fost întocmit de către organele de poliție un

proces-verbal de constatare, astfel încât, în lipsa procesului verbal

respectiv, cercetările nu puteau fi declanșate.

A mai susținut că,

martorii nu au fost audiați la data de 4 octombrie 2004 când s-a dispus

începerea urmăririi penale, ci abia în luna martie 2005, nu denotă un abuz al

inspectorului C.I., intervalul de timp scurt, de la începerea urmăririi penale

și până la data audierii, putând fi determinat de cauze obiective și nicidecum

de cele de ordin subiectiv.

Audierea martorilor,

cu respectarea dispozițiilor art. 85 și urm. C. proc. pen., a avut drept scop

lămurirea cauzei sub toate aspectele și nicidecum intenția inspectorului sus

menționat de a vătăma interesele legale ale persoanelor cercetate. De asemenea,

simpla susținere a persoanei vătămate B.Ș., potrivit căreia de la dosarul nr.

6184/P/2004, lipsesc anumite acte (o declarație dată de făptuitorul B.Ș. și un

procesul verbal de constatare a infracțiunii, datate 20 septembrie 2004),

susținere neconfirmată de actele existente în dosarul nr. 6184/P/2004, nu poate

constituit temei al învinuirii sub aspectul săvârșirii de către inspector a

infracțiunii prevăzută de art. 242 alin. (1) C. pen.

Totodată, a susținut

faptul că, același inspector, cu prilejul efectuării cercetărilor, nu a

asigurat învinuitului B.Ș. un apărător din oficiu.

Procurorul a apreciat

că afirmația nu corespunde realității, întrucât, la data de 11 octombrie 2004

când a fost audiat în calitate de învinuit, B.Ș. nu a solicitat apărător, fapt

ce rezultă atât din consemnarea „nu solicit apărător" făcută de polițistul

care a procedat la audierea învinuitului, cât și din mențiunea olografă a

acestuia din urmă, existentă în finalul declarației: „acestea declar, susțin,

semnez pe răspundere după ce mi s-a citit cuvânt cu cuvânt și cele consemnate

corespund cu cele relatate verbal de mine, fără a solicita apărător".

Partea vătămată a mai

susținut că inspectorul C.I. a săvârșit și infracțiunea prevăzută de art. 289

alin. (1) C. pen., întrucât în referatul cu propunerea de scoatere de sub

urmărire penală a consemnat faptul că învinuitul B.Ș. a dat conducerii SC M. SA

o „notă explicativă" pe când în realitate fusese dată o notă informativă

(a se vedea referatul de la dosar).

Procurorul a apreciat

că mențiunea respectivă, fiind făcută din eroare, nu constituie infracțiunea de

fals intelectual și nu întrunește elementele constitutive ale nici unei alte

infracțiuni, neavând, pe de altă parte, nici relevanță în dosarul nr.

6184/P/20004.

Prin rezoluția din 13

mai 2011, dată în dosarul nr. 443/II/2/2011, procurorul general a dispus

respingerea ca neîntemeiată a plângerii formulată de numitul B.Ș. împotriva

rezoluției dispusă în dosarul penal nr. 74/P/2011 al Parchetului de pe lângă

Curtea de Apel Iași.

Împotriva rezoluției

din data de 05 aprilie 2011 a formulat plângere numitul B.Ș. care a susținut că

soluția este nelegală și nefondată reluând argumentele menționate în cuprinsul

plângerii penale.

Curtea de Apel Iași a

constatat că soluția prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de

numitul C.I., este legală și temeinică și nu se impune a fi infirmată.

Împotriva sentinței

penale nr. 107 din 30 iunie 2011 a Curții de Apel Iași, a declarat recurs,

petiționarul B.Ș. Recursul este inadmisibil.

Potrivit

dispozițiilor art. 278

1

alin. (10) C. proc. pen., astfel cum au fost

modificate prin art. XVIII pct. 39 din Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri

pentru accelerarea soluționării proceselor, sentința judecătorului prin care

s-a respins plângerea, cu consecința menținerii rezoluției sau ordonanței de

neurmărire penală, respectiv de netrimitere în judecată, este definitivă.

În consecință,

constatând că în speță, sentința instanței de fond a fost pronunțată la data de

30 iunie 2011, așadar ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010, Înalta

Curte reține că această hotărâre este definitivă, mențiune existentă de altfel

atât în minuta, cât și în dispozitivul sentinței atacate.

Printre modificările

aduse Codului de procedură penală, de natură a contribui la accelerarea

soluționării proceselor se regăsește și suprimarea unor căi de atac, respectiv

și a recursului împotriva hotărârilor pronunțate în primă instanță în materia

plângerii împotriva rezoluțiilor și ordonanțelor procurorului de netrimitere în

judecată.

Ca atare, întrucât

petiționarul a formulat o cale de atac neprevăzută de legea în vigoare, Înalta

Curte urmează să respingă ca inadmisibil recursul cu care a fost investită,

conform art. 385

15

pct. 1 lit. a) C. proc. pen., obligând totodată

petiționarul la plata cheltuielilor judiciare către stat conform art. 192 alin.

(2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

inadmisibil, recursul declarat de petiționarul B.Ș. împotriva sentinței penale

nr. 107 din 30 iunie 2011 a Curții de Apel Iași, secția penală și pentru cauze

cu minori.

Obligă recurentul

petiționar la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către

stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 23 ianuarie 2012.