ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 472/2012

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 472/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

A

supra recursului de față;

În

baza

actelor dosarului constată următoarele:

Prin

sentința penală nr. 93 din 16 iunie 2011 a Curții de Apel lași, secția penală

și pentru cauze cu minori, s-a dispus. în baza art. 29 din Legea nr. 47/1992

respingerea cererii de sesizare a Curții Constituționale formulată de petentul B.E.

În

baza art.

278

1

alin. (8) lit. a) C. proc. pen., a fost respinsă, ca nefondată,

plângerea formulată de petentul B.E. împotriva rezoluției de neîncepere a

urmăririi penale din 21 februarie 2011 dată de Parchetul de pe lângă Curtea de

Apel lași în Dosarul nr. 546/P/2010 și a rezoluției procurorului general al

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel lași din 24 martie 2011, rezoluții care

a fost menținută.

A fost obligat petentul să plătească statului suma de

300 RON, cheltuieli judiciare.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a

reținut următoarele:

Prin plângerea înregistrată pe rolul Curții de Apel

lași sub nr. 176/45/2011, petentul B.E. a solicitat desființarea rezoluției din

21 februarie 2011 emisă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel lași în Dosarul

nr. 546/P/2010 prin care s-a dispus neînceperea urmăriri penale față de

grefierii A.C. pentru infracțiunile prevăzute de art. 246, art. 264, art. 248

1

,

art. 242 alin. (1) și art. 323 C. pen., M.G. pentru infracțiunile prev. de art.

246, art. 264, art. 248

1

, art. 242 alin. (1), art. 323 C. pen., H.G.L.

pentru infracțiunile prev. de art. 242 alin. (1) C. pen., art. 246, art. 248

1

,

art. 264 și art. 323 C. pen. și avocat H.R.A. pentru infracțiunile prevăzute de

art. 290 C. pen., art. 264 alin. (1) și art. 323 C. pen. și a rezoluției din 24

martie 2011 emisă de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de

Apel lași. Prin rezoluția Parchetului de pe lângă Curtea de Apel lași din 21

februarie 2011 s-a dispus și disjungerea cauzei față de numita l.G. în vederea

efectuării de cercetări în dosarele nr. 519/P/2010 și 704/P/2011 ale

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel lași, dosare în care au fost sesizate

aceleași aspecte ca și în prezenta cauză.

În

motivarea plângerii,

petentul a criticat soluția de neîncepere a urmăririi penale dispusă în cauză și

a susținut că nu au fost efectuate cercetările ce se impuneau pentru a se verifica

realitatea susținerilor sale, cercetări ce ar fi dovedit existența faptelor reclamate

și vinovăția intimaților.

La termenul din 16 iunie 2011 petentul B.E. a depus la

dosarul cauzei o cerere de amânare, precum și o cerere prin care a solicitat sesizarea

Curții Constituționale în vederea soluționării excepțiilor de neconstituționalitate

a art. 51, art. 52 alin. (2) și alin. (3) C. proc. pen.,

susținând că împiedică

recuzarea întregii instanțe și încalcă dreptul constituțional la un proces echitabil

prevăzut de art. 21 alin. (3) din Constituție, a art. 19 alin. (4) din Legea

nr. 51/1995 ce-i permite fostei judecătoare M.M. să funcționeze ca avocată la instanțele

de judecată ieșene, a art. 23 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 ce împiedică sesizarea

directă a Curții Constituționale, a întregului Cod de procedură penală întrucât

nu conține un articol echivalent cu art. 183 C. proc. civ. și a art. 183 C. proc.

civ., texte ce permit magistraților să nu trimită la Parchete, spre competentă cercetare,

înscrisurile defăimate ca false, introduse fraudulos în dosarul cauzei, de părțile

adverse, a întregului Cod de procedură penală deoarece nu conține un articol echivalent

cu art. 244 C. proc. civ. și a art. 244 C. proc. civ. potrivit cărora nu se suspendă

judecarea cauzei în situația în care aceasta depinde de alte instanțe de judecată

și de Parchete.

Asupra cererii de amânare formulată, instanța de fond,

având în vedere că petentul s-a adresat în cauză cu aceeași cerere pentru termenul

de judecată din 2 iunie 2011, cerere admisă, fiindu-i acordată posibilitatea de

a se prezenta cu apărător ales și cum petentul nu s-a prezentat în fața instanței

și a solicitat acordarea unui nou termen pentru aceleași motive, a apreciat că este

neîntemeiată și a respins-o ca atare.

Cu privire la cererea de sesizare a Curții Constituționale,

instanța de fond a reținut următoarele:

Controlul de constituționalitate pe calea excepției reprezintă

un control concret referitor la una sau mai multe dispoziții legale expres indicate,

art. 29 din Legea nr. 47/1992, condiționând admisibilitatea unei astfel de excepții

de legătura pe care textul a cărei neconstituționalitate se invocă o are cu soluționarea

cauzei, în orice fază a litigiului.

Prin urmare, pentru ca excepția de neconstituționalitate

să fie admisibilă este necesar să existe o legătură între problema de constituționalitate

și fondul cauzei, respectiv ca textul legal să fie aplicabil în cazul în speță,

în chiar momentul ridicării excepției.

În

raport cu cele

menționate anterior, instanța analizând pertinența excepțiilor invocate de petent,

în sensul legăturii lor cu soluționarea cauzei dedusă judecății de față, a constatat

că judecarea cauzei, cu referire la soluția ce se va da, nu depinde de dispozițiile

legale a căror neconstituționalitate se solicită.

Nefiind îndeplinită condiția prevăzută de art. 29 din

Legea nr. 47/1992, instanța de fond a va respins cererea de sesizare a Curții Constituționale

formulată de petentul B.E.

Pe fondul cauzei, examinând rezoluția procurorului din

21 februarie 2011 dată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel lași în Dosarul

nr. 546/P/2010 și implicit, rezoluția din 24 martie 2011, pe baza lucrărilor și

a materialului din dosar, prima instanță a reținut următoarele:

Prin rezoluția procurorului din 21 februarie 2011 pronunțată

în Dosarul nr. 546/P/2010 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel lași s-a dispus

neînceperea urmăririi penale față de:

grefierii:

- A.C. pentru infracțiunea prevăzută de art. 246,

art. 264, art. 248

1

, art. 242 alin. (1) și art. 323 C. pen. [art. 10

lit. a) C. proc. pen., pentru faptele expuse la pct. 1 rezoluție];

- M.G. pentru infracțiunile prevăzute de art. 246,

art. 264, art. 248

1

, art. 242 alin. (1), art. 323 C. pen. [art. 10

lit. f) C. proc. pen.], pentru faptele menționate la pct. II, subpunctele 1-5 ale

rezoluției);

- infracțiunile prevăzute de art. 246 C. pen. [art. 10

lit. a) C. proc. pen., pentru faptele menționatele la subpunctul 6 al pct. II al

rezoluției] și art. 264, art. 248

1

și art. 323 C. pen. (menționate în

partea introductivă a plângerii);

- H.G.L. pentru infracțiunea prevăzută de art. 242

alin. (1) C. pen. (pentru faptele menționate în pct. IV al rezoluției), art. 246

C. pen., art. 248

1

, art. 264 și art. 323 C. pen. (menționate în partea

introductivă a plângerii);

- avocat H.R.A. pentru infracțiunea prevăzută de art.

290 C. pen. (expusă la pct. V al rezoluției), art. 264 C. pen. alin. (1) C.

pen. și art. 323 C. pen.

În motivarea rezoluției s-a arătat că prin plângerea adresată

organelor de urmărire penală, persoana vătămată B.E. a sesizat săvârșirea infracțiunii

sus menționate de către persoanele nominalizate în plângere.

Astfel:

I. Cu privire la numita A.C., grefier în cadrul Curții

de Apel lași, s-a susținut că, aceasta, în Dosarul nr. 17686/245/2007 al Curții

de Apel lași:

- nu a comunicat recurentului B.E., copiile precizărilor

depuse la dosar de părțile adverse, deși instanța a dispus în acest sens;

- a ascuns printre actele dosarului, cererea de retragere

a apelului depusă de partea adversă, numitul Ț.D., fără a aduce la cunoștință completului

de judecată existența cererii de retragere a căii de atac;

- a sustras înscrisuri din dosar, dar și din alte dosare

aflate pe rolul instanțelor din Municipiul lași.

Din actele premergătoare efectuate în prezenta cauză,

a rezultat faptul că, pe rolul Curții de Apel lași, persoana vătămată B.E. a avut

înregistrat Dosarul nr. 17686/245/2007, în care a avut calitatea de recurent.

Obiectul cauzei l-a constituit recursul declarat de recurent

împotriva încheierii de ședință din data de 26 aprilie 2010 a Tribunalului lași

prin care s-a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale în legătură cu

o excepție de neconstituționalitate ridicată de B.E.

Au fost analizate susținerile expuse de petent la punctele

1-3 după cum urmează:.

aflat pe rolul Curții de Apel lași, recurentul B.E. a solicitat să i se comunice

precizările formulate de intimații M.A. și U.S., precizări depuse prin serviciul

de registratură al instanței.

Instanța a admis cererea formulată de recurentul B.E.

și a dispus comunicarea către acesta a precizărilor respective.

Conform înscrisului existent la dosar, a rezultat că grefierul

de ședință A.C. a dat cu promptitudine curs celor dispuse de instanță și, prin adresa

din data de 07 iulie 2010, a comunicat recurentului duplicatul precizărilor formulate

de cei doi intimați susmenționați.

Comunicarea către recurent a precizărilor, este conformați

și de procesul verbal existent la  dosar.

Procurorul a constat că numita A.C. nu și-a încălcat atribuțiile

de serviciu, nu a cauzat nicio vătămare a intereselor legale ale recurentului B.E.,

nu s-a produs acestuia vreun prejudiciu astfel încât infracțiunea prev. de art.

246 C. pen., pretins comisă în modalitatea expusă la pct. 1, nu se confirmă.

Totodată, s-a mai reținut în motivarea rezoluției faptul

că nici forma abuzului, pretins comis în modalitatea „ascunderii printre citații"

a cererii de retragere a căii de atac, de către partea adversă Ț.D., nu se confirmă,

întrucât, conform actelor existente la dosarul prezentei cauze, cererea de retragere

a recursului și cea de retragere a apelului (una depusă la data de 8 septembrie

2010, iar cealaltă la data de 18 noiembrie 2010) existau în Dosarul nr. 17686/245/2007

al Curții de Apel lași.

S-a apreciat că împrejurarea că instanța a avut cunoștință

de cele două cereri susmenționate, rezultă și din faptul că, pe cele două cereri

se află rezoluția președintelui completului de judecată, așa cum rezultă din adresa

Curții de Apel lași, atașată la dosar.

S-a constat că nici abuzul prev. de art. 246 C. pen. pretins

în modalitatea „ascunderii" de către grefierul de ședință A.C., a cererii de

apel, nu se confirmă.

De asemenea, s-a mai reținut că cercetările efectuate

nu au confirmat sustragerea din dosar a unor acte de către grefier A.C. și nici

sustragerea de către aceasta a altor acte „din dosare" aflate pe rolul instanțelor

din Municipiul lași, simpla susținerile a persoanei vătămate B.E., nesprijinită

de indicii care să denote săvârșirea unei asemenea fapte, nu poate constitui temei

legal al declanșării urmăririi penale.

Procurorul a mai arătat în motivarea rezoluției faptul

că investigațiile efectuate nu au confirmat, de asemenea:

- producerea vreunui prejudiciu persoanei vătămate sau

lezarea intereselor legale ale acesteia (pentru a subzista infracțiunea prevăzută

de art. 246 C. pen.);

- producerea unor consecințe deosebit de grave (pentru

a exista infracțiunea prevăzută de art. 248

1

C. pen.);

- sustragerea așa cum s-a arătat, de înscrisuri din dosar

[pentru a exista infracțiunea prevăzută de art. 242 alin. (1) C. pen.];

- favorizarea părților adverse (pentru existența infracțiunea

prevăzută de art. 264 C. pen.);

- asociere, în vederea săvârșirii faptelor susmenționate

(pentru a exista infracțiunea prevăzută de art. 323 C. pen.), astfel încât, pentru

infracțiunile susmenționate, pretins comise de grefierul A.C., se va dispune neînceperea

urmăririi penale.

II. Cu privire la numita M.G., grefier în cadrul Tribunalului

lași, aspectele precizate de persoana vătămată B.E., în:

aflate pe rolul instanțelor);

2705/245/2010 al Judecătoriei lași la Tribunalul lași în vederea soluționării recursurilor

declarate împotriva unor încheieri de ședință);

oficiale către Judecătoria lași", adresă prin care Tribunalul solicită înaintarea

Dosarului nr. 2705/245/2010);

ale Tribunalului lași prin care solicită dosare ale Judecătoriei lași);

cauzei penale nr. 517/P/2010 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel lași, în

care, la data de 09 februarie 2011 s-a dispus neînceperea urmăririi penale, astfel

încât în prezenta cauză pentru infr. prev. de art. 246 C. pen., art. 248

1

C. pen., art. 264 C. pen., art. 242 alin. (1) și art. 323 C. pen. pretins săvârșite

de grefier M.G., în modalitățile mai sus expuse, se va dispune neînceperea urmăririi

penale în temeiul art. 10 lit. f) C. proc. pen. (acțiunea penală nu mai poate fi

pusă în mișcare, infracțiunile susmenționate fiind deja cercetare într-o cauză anterioară,

în care s-a dispus soluția).

cauza nr. 17686/245/2007 a Curții de Apel lași și nu se abține în dosare, deși a

fost recuzată.

S-a apreciat că din nou, simpla susținere, neconfirmată

de nici o altă probă, inexistența vreunui indiciu care să confirme săvârșirea infracțiunii

prevăzute de art. 246 C. pen., nu poate constitui temei al răspunderii penale, astfel

încât pentru această faptă săvârșită în modalitatea refuzului de a se abține și

în cea a „mînăririi dosarului" („mînârire" pe care persoana

vătămată nici

nu explică în plângere, în ce ar consta) se va dispune neînceperea urmăririi penale.

III. Cu privire la numita l.G., grefier în cadrul Tribunalului

lași, cauza s-a apreciat că se impune disjungerea, întrucât aspectele sesizate în

prezenta cauză, constituie deja obiectul dosarelor nr. 519/P/2010 și nr. 704/P/2010

ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel lași, cauze în care investigațiile nu

au fost finalizate.

IV. Cu privire la grefier H.G.L.

S-a susținut în plângere, faptul că, în dosarul civil

nr. 2705/245/2010 al Judecătoriei lași, grefierul susmenționată, în calitate de

„șefă a arhivei de la Judecătoria lași" a sustras adresa oficială prin care

Tribunalul lași solicita Judecătoriei lași, dosarul de fond nr. 2705/245/2010 al

acestei ultime instanțe, în vederea soluționării recursului formulat împotriva unei

încheieri de ședință.

octombrie 2010 (în Dosarul nr. 2705/245/2010 al Judecătoriei lași), grefiera H.G.L.

a sustras adresa oficială a Tribunalului lași prin care dosarul era solicitat instanței

de fond, întrucât la termenul respectiv adresa nu exista în dosarul Judecătoriei

lași.

S-a constatat că cele două susțineri nu au fost confirmate

de investigațiile efectuate în prezenta cauză, astfel că afirmația potrivit căreia

adresa oficială a fost sustrasă fiind lipsită de suport real. Faptul că adresa respectivă

nu a fost sustrasă a fost atestat de înscrisul existent la dosar. Conform acestuia,

prin adresa din data de 27 septembrie 2010, Tribunalul lași a solicitat Judecătoriei

lași ca până la termenul din 12 noiembrie 2010, Dosarul nr. 2705/245/2010 al Judecătoriei

lași, să fie înaintat instanței de control judiciar. Prin aceeași adresă, a mai

fost solicitat și un alt dosar de fond, respectiv Dosarul nr. 7788/245/2009.

Adresa prin care se solicita dosarul, a fost înregistrată

pe rolul Judecătoriei lași, la data de 30 septembrie 2010.

De asemenea, s-a apreciat că simpla susținere a persoanei

vătămate, potrivit căreia la termenul din 04 octombrie 2010, în Dosarul nr. 2705/245/2010

al Judecătoriei lași, grefierul H.G. a sustras adresa oficială prin care Tribunalul

lași a solicitat dosarul Judecătoriei lași, susținere neconfirmată însă de existența

vreunui indiciu care să ateste acțiunea de sustragere, nu poate constitui temei

al învinuirii.

V. Cu privire la numita H.R.A., avocat în cadrul Baroului

lași, s-a reținut că petentul a susținut în plângere faptul că aceasta a „introdus

o împuternicire falsă" și „contractul de asistență juridică fals" în Dosarul

nr. 17686/245/2007 al Curții de Apel lași.

S-a apreciat că simpla afirmație că avocatul ar fi introdus

înscrisuri false într-un dosar, nesusținută în niciun fel de vreun mijloc de probă,

nu poate constitui temei al învinuirii.

Procurorul a mai constatat că descrierea faptei „de fals"

pretins comisă de numita H.R.A., nu se regăsește în dispozițiile art. 222 C. proc.

pen., simpla susținere din plângere fiind aceea că împuternicirea avocațială (existentă

la dosar) este falsă, „ca și contractele de asistență juridică corespunzătoare"

(care conform adresei de la dosar a Curții de Apel lași, nici nu au fost depuse

la dosarul aflat pe rolul acestei instanțe).

Cu privire la aspectul precizat în prezenta cauză, la

parag. 2 al plângerii, referitor la magistrații judecători P.Ș.A. și R.C., s-a constatat

că acesta a făcut deja obiectul Dosarului nr. 517/P/2010 al Parchetului de pe lângă

Curtea de Apel lași, în care s-a dispus neînceperea urmării penale.

S-a mai reținut că împotriva celor doi magistrați judecători

nu a fost formulată în mod expres plângere în prezenta cauză, ci s-a făcut o simplă

afirmație ce viza Dosarul nr. 2705/245/2010 aflat pe rolul Judecătoriei lași, motiv

pentru care procurorul nu a efectuat investigații și nu s-a dispus nicio soluție

în prezenta cauză.

Întrucât, investigațiile efectuate nu au confirmat:

- încălcarea atribuțiilor de serviciu de către persoanele

expres nominalizate în plângere a acesteia;

- producerea vreunui prejudiciu sau vătămarea intereselor

legale ale persoanei vătămate B.E.;

- producerea unor consecințe deosebit de grave;

- sustragerea de înscrisuri;

- întocmirea și depunerea la Dosarul nr. 17686/245/2007

al Curții de Apel lași, a unor acte false;

- asocierea, persoanelor nominalizate în plângere, în

vederea săvârșirii infracțiunilor menționate în plângere, în cauză, procurorul a

dispus neînceperea urmăririi penale.

Împotriva rezoluției 517/P/2010 petentul B.E. a formulat

plângere, adresându-se procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de

Apel lași.

Plângerea a fost respinsă prin rezoluția nr. 241/11/2/2011

dispusă de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel lași.

În

motivarea rezoluției

s-a reținut că faptele reclamate de petent nu se confirmă, iar plângerea penală

formulată nu se coroborează cu nici un mijloc de probă de natură a înlătura prezumția

de nevinovăție.

Fiind învestită cu judecarea plângerii promovată de petentul

B.E., în condițiile art. 278

1

C. proc. pen., prima instanță a constatat

că rezoluția de neîncepere a urmăririi penale dispusă față de intimați este legală

și temeinică.

S-a reținut că analiza întregului material probator administrat

în cauză, nu a relevat comiterea de către intimații A.C., M.G., H.G.L., H.R.A. a

infracțiunilor reclamate, aceștia îndeplinindu-și sarcinile de serviciu în spiritul

legii, activitățile desfășurate nefiind de natură să prejudicieze drepturile sau

interesele legale ale petiționarului. În mod justificat, Parchetul a efectuat actele

premergătoare începerii urmăririi penale, în raport de ansamblul faptic prezentat

de petent, procedându-se la ridicarea și studierea actelor relevante.

Verificând lucrărilor dosarului, instanța de fond a constatat

că în cadrul actelor premergătoare procurorul a administrat legal un material probator

suficient să confirme că în cauză există cazurile ce împiedică începerea urmăririi

penale, prev. de art. 10 lit. a) și f) C. proc. pen. În raport de conținutul plângerii

promovate de petent și de ansamblul faptic prezentat, procurorul a soluționat cauza

în cadrul astfel fixat, raportat la persoanele reclamate și la faptele imputate,

iar, instanța de judecată soluționează plângerea potrivit dispozițiilor art. 278

1

C. proc. pen., care prevăd expres limitele de verificare.

S-a mai apreciat că aspectele reclamate prin memoriile

depuse de petent ce indică acuze în sarcina altor persoane nu intră în competența

instanței ce este abilitată să analizeze doar legalitatea și temeinicia rezoluției

contestate.

În

baza propriului

examen, în contextul cauzei, asupra actelor și lucrărilor existente la dosar, prima

instanță a constatat că soluția de neîncepere a urmăririi penale dispusă față de

intimați este corectă, deoarece din actele premergătoare efectuate nu rezultă existența

vreunei acțiuni sau inacțiuni a intimatelor care să se circumscrie conținutului

constitutiv al infracțiunilor de abuz în serviciu, sustragere sau distrugere de

înscrisuri, favorizarea infractorului, fals și asociere în vederea săvârșirii de

infracțiuni reclamate de petent.

Împotriva acestei hotărâri, precum și împotriva dispoziției

de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale a declarat recurs petentul

B.E.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație

și Justiție sub nr. 176/45/2011.

La termenul fixat pentru judecarea recursului, respectiv

20 februarie 2012, Înalta Curte, din oficiu, conform dispozițiilor art. 302

alin. (2), rap. la art. 385

1

art. 385

15

lit. a) Teza a II-a

și la art. 278

1

alin. (10) C. proc. pen., a pus în discuție excepția

de inadmisibilitate a recursului declarat de petentul B.E. împotriva sentinței penale

nr. 93 din 16 iunie 2011 a Curții de Apel lași, secția penală și pentru cauze

cu minori.

Excepția pusă în discuție este întemeiată pentru considerentele

ce se vor arăta în continuare:

Legea procesual penală a stabilit un cadru corespunzător

dispozițiilor art. 129 din Constituția României revizuită, cu referire la art. 21

din Legea nr. 47/1992 pentru realizarea protecției judiciare a drepturilor subiective,

de natură a satisface exigențele art. 1, 5, 6 și 14 din Convenția pentru Apărarea

Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale.

În

consecință,

revine părții interesate obligația de a alege și exercita în condițiile legii calea

procesuală prevăzută de C. proc. pen. și în legi speciale.

Corespunzător principiului constituțional al exercitării

căilor de atac, numai în condițiile legii, legea procesual penală a reglementat

cadrul căilor de atac, precum și cazurile de casare.

Raportat la cauza dedusă judecății, se constată că dispozițiile

art. XVIII pct. 39 din Legea nr. 202/2010 publicată în M. Of. Partea I nr. 714/26.10.2010,

au modificat prevederile art. 278

1

alin. (10) C. proc. pen., stabilind

că hotărârea judecătorului pronunțată potrivit alin. (8) al aceluiași text de lege,

este definitivă.

Prin urmare, prin această modificare legislativă, hotărârile

pronunțate în fond în procedura prevăzută de 278

1

C. proc. pen. au fost

excluse din categoria hotărârilor susceptibile a fi atacate cu recurs, prevăzute

de art. 385

1

C. proc. pen.

În

aceste condiții,

se constată că sentința penală nr. 93 din 16 iunie 2011 a Curții de Apel lași,

secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată sub imperiul modificărilor legislative

instituite prin Legea nr. 202/2010, este definitivă și nu poate face obiectul controlului

jurisdicțional, astfel încât recursul declarat de petentul B.E. împotriva acestei

hotărâri este inadmisibil, urmând a fi respins ca atare.

De asemenea, Înalta Curte constată că în mod corect, instanța

de fond a apreciat că judecarea cauzei, cu referire la soluția ce se va da, nu depinde

de dispozițiile legale a căror neconstituționalitate a fost invocată de petent,

nefiind îndeplinită condiția prevăzută de art. 29 din Legea nr. 47/1992.

Din examinarea actelor dosarului se reține că petentul

B.E. a invocat în fața instanței de fond, în cererea de sesizare a Curții Constituționale,

la termenul de judecată din data de 16 iunie 2011, excepțiile de neconstituționalitate

a dispozițiilor art. 51, art. 52 alin. (2) și alin. (3) C. proc. pen., susținând

că acestea împiedică recuzarea întregii instanțe și încalcă dreptul constituțional

la un procesul echitabil prevăzut de art. 21 alin. (3) din Constituție, a art. 19

alin. (4) din Legea nr. 51/1995, situație ce îi permite fostei judecătoare M.M.

să își exercite profesia de avocat la instanțele de judecată ieșene, a art. 23

alin. (4) din Legea nr. 47/1992 ce împiedică sesizarea directă a Curții Constituționale,

a întregului Cod de procedură penală întrucât nu conține un articol echivalent cu

art. 183 C. proc. civ., texte ce permit magistraților să nu trimită la Parchete,

spre competentă cercetare, înscrisurile defăimate ca false, introduse fraudulos

în dosarul cauzei, de părțile adverse, a întregului Cod de procedură penală deoarece

nu conține un articol echivalent cu art. 244 C. proc. civ. și a art. 244 C. proc.

civ. potrivit cărora nu se suspendă judecarea cauzei în situația în care aceasta

depinde de alte instanțe de judecată și de Parchete.

Potrivit art. 29 alin. (1) și (3) din Legea nr. 47/1992,

republicată, rezultă că admisibilitatea cererii de sesizare a Curții Constituționale

este condiționată de îndeplinirea cumulativă a celor patru cerințe stipulate expres

de textul legislativ: a) starea de procesivitate, în care ridicarea excepției de

neconstituționalitate apare ca un incident procedural creat în fața unui judecător

sau arbitru, ce trebuie rezolvat premergător fondului litigiului; b) activitatea

legii, în sensul că excepția privește un act normativ, lege sau ordonanță, după

caz, în vigoare; c) prevederile care fac obiectul excepției să nu fi fost constatate

ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale;

d) interesul procesual al rezolvării prealabile a excepției de neconstituționalitate.

Instanța de judecată în fața căreia s-a invocat o excepție

de neconstituționalitate nu are competența examinării acesteia, ci exclusiv a pertinenței

excepției, în sensul legăturii ei cu soluționarea cauzei, în orice fază a procesului

și oricare ar fi obiectul acestuia, și a îndeplinirii celorlalte cerințe legale.

Referitor la condiția de admisibilitate a unei excepții

de neconstituționalitate privind legătura acesteia cu soluționarea cauzei este de

observat că aceasta trebuie să privească incidența dispoziției legale, a cărei neconstituționalitate

se cere a fi constatată, în privința soluției ce se va pronunța asupra cauzei deduse

judecății, adică a obiectului procesual penal aflat pe rolul instanței judecătorești.

Astfel, Decizia Curții Constituționale în soluționarea

excepției trebuie să fie de natură să producă un efect concret asupra conținutului

hotărârii din procesul principal.

Aceasta presupune, pe de o parte, existența unei legături

directe dintre norma contestată și soluția procesului principal, iar pe de altă

parte, rolul concret pe care îl va avea decizia sa în proces, ea trebuind să aibă

efecte materiale asupra conținutului deciziei judecătorului.

Dreptul de a invoca o excepție de neconstituționalitate

este un drept subiectiv, protejat de lege, care nu are caracter absolut și trebuie

exercitat în condițiile și în limitele stabilite de lege (cu bună credință), cu

respectarea scopului legii și nu pentru a se încerca denaturarea legii sau a se

împiedica aplicarea unei instituții și norme legale.

În

speță, petentul

a invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. dispozițiilor

art. 51, art. 52 alin. (2) și alin. (3) C. proc. pen., art. 19 alin. (4) din Legea

nr. 51/1995 art. 23 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 ce împiedică sesizarea directă

a Curții Constituționale, a întregului

Cod de procedură penală întrucât nu conține un articol

echivalent cu art. 183 C. proc. civ., susținând că dispozițiile legale menționate

încalcă dreptul constituțional la un procesul echitabil prevăzut de art. 21

alin. (3) din Constituție.

Așadar, în mod corect, instanța de fond a apreciat că

textele de lege criticate nu au legătură cu soluționarea cauzei dedusă judecății,

care are ca obiect plângerea formulată în temeiul art. 278

1

C. proc.

pen. și în mod justificat a constatat că judecarea cauzei cu referire la soluția

ce se va pronunța nu depinde de dispozițiile legale a căror neconstituționalitate

s-a invocat, astfel că și această critică formulată de a petentului este nefondată.

Ca urmare, pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 385

15

lit. a) Teza a II-a C. proc. pen., respinge, ca inadmisibil, recursul declarat

de petentul B.E.

În

baza art. 192

alin. (2) C. proc. pen. recurentul petent va fi obligat la plata sumei de 200 RON,

cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petentul

B.E. împotriva deciziei penale nr. 93 din 16 iunie 2011 a Curții de Apel lași,

secția penală și pentru cauze cu minori.

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petent împotriva

dispoziției cuprinsă în decizia atacată de respingere a cererii de sesizare a Curții

Constituționale.

Obligă recurentul petent la plata sumei de 300 RON cu

titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată

în ședință publică, azi 20 februarie 2012.