ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1912/2013

Asupra recursului de față; În baza actelor dosarului constată următoarele: Prin sentința penală nr. 9 din 24 ianuarie 2013 a Curții de Apel Iași - Secția Penală și pentru Cauze cu Minori, în temeiul art. 278 1 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., a fost respinsă plângerea formulată de petentul B.Ș. împotriva rezoluției procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași nr. 1407/11 din 29 noiembrie 2012 și, respectiv, rezoluția din 08 octombrie 2012 dată în dosarul nr. 25/P/2012 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași, dispunându-se menținerea lor. Onorariul apărătorului din oficiu, pentru petent, în sumă de 100 lei a fost va suportat și virat din fondurile speciale ale Ministerului Justiției.

A fost obligat petentul să plătească statului suma de 250 lei, cheltuieli judiciare. Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut în fapt următoarele: Prin cererea adresată instanței și înregistrata sub numărul 1452/59/2012, petentul B.Ș. a formulat plângere împotriva rezoluției procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași nr. 1407/11/2 din 29 noiembrie 2012 și, respectiv împotriva rezoluției din 08 octombrie 2012 dată în dosarul nr. 25/P/2012 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași, criticate ca fiind nelegale și netemeinice. În motivarea plângerii formulată, petentul a precizat, în esență astfel cum se desprinde de multitudinea memoriilor depuse de acesta la dosarul cauzei, că procurorii nu au manifestat interes în aflarea adevărului, neîndeplinindu-și obligațiile profesionale, pronunțând astfel soluții de netrimitere în judecată nelegale și netemeinicie, soluții nesusținute de probele dosarului.

Petentul a solicitat tragerea la răspundere a celor vinovați, respectiv a persoanei cercetate, administrarea probelor necesare de către instanță și obligarea persoanei cercetate la plata daunelor morale. Examinând actele și lucrările dosarului, instanța de fond a constatat următoarele: Plângerea adresata instanței de judecata competente, prin care persoana nemulțumita de modul in care a fost soluționata de către procuror plângerea prevăzuta de art. 275-278 C. proc. pen., are, între altele, natura juridică a unei cai de atac și vizează controlul judecătoresc al soluției de neîncepere a urmăririi penale. Aceasta plângere, astfel cum a fost reglementata prin art. 278 1 C. proc. pen., de natură a da eficientă dispozițiilor art. 21 din Constituția României și art. 13 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului si a Libertăților Fundamentale, investește instanța, sub un prim aspect, cu examinarea legalității si temeiniciei rezoluției atacate.

Cum soluționarea plângerii nu a fost reglementata printr-o procedura specială, aceasta este supusa, regimului căilor ordinare de atac și, ca atare, nu are aptitudinea provocării unui control judecătoresc în alte condiții decât cele prevăzute de legea procesual penală. Rezultă, așadar, ca, sesizata cu plângerea menționata, instanța de judecată nu este investită cu atribuții de urmărire penala, așa încât controlul judecătoresc privește exclusiv efectuarea actelor premergătoare sau, după caz, a urmăririi penale, cu respectarea dispozițiilor legii procesuale. În raport de concluziile pe care aceasta examinare le impune, cu referire la lucrările din dosarul cauzei și a oricăror înscrisuri noi prezentate, instanța de judecata competentă pronunță una din soluțiile prevăzute de art. 278 1 alin. (8) C. proc.

pen. Instanța de fond a mai reținut că plângerea împotriva soluției de netrimitere in judecată adresată procurorului ierarhic superior și apoi, în caz de respingere, instanței de judecată, nu poate viza decât aspecte de nelegalitate și netemeinicie cu privire la cercetările efectuate asupra persoanelor la care s-a referit petentul in plângerea inițiala cu care a sesizat parchetul. Examinând dosarul cauzei, instanța de fond a constatat că actele premergătoare, având ca scop clarificarea datelor care confirmă sau infirmă existența infracțiunii cu a cărei săvârșire organele de urmărire penală au fost sesizate, pot duce la constatarea existenței unora din cazurile reglementate în art. 10 C. proc.

pen., în care punerea în mișcare sau exercitarea acțiunii penale este împiedicată. În raport de această împrejurare, nejustificându-se începerea urmăririi penale și, respectiv, declanșarea procesului penal se dispune când urmărirea penala este de competența procurorului, neînceperea acesteia. Instanța de fond a mai avut în vedere faptul că în cazul contestării acestei soluții, prin formularea plângerii prevăzute de art. 278 1 C. proc. pen., controlul judecătoresc privește temeinicia rezoluției în raport de cercetările efectuate. După cum rezultă din însăși denumirea lor, actele premergătoare, la care face referire textul art. 224 C. proc. pen., preced începerea urmăririi penale.

Prima instanță, examinând probatoriul administrat și depus la dosar a reținut că acesta nu demonstrează existența infracțiunilor reclamate de petent in sarcina intimatei și drept urmare, a apreciat că rezoluția de neîncepere a urmăririi penale din 08 octombrie 2012 dată în dosarul nr. 25/P/2012 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași, confirmată de procurorul general prin rezoluția din 29 noiembrie 2012 a aceluiași parchet, cu nr. 1407/H/2 este temeinică si legală. Totodată, instanța de fond a mai avut în vedere că infracțiunea de abuz în serviciu prevăzuta de art. 246 C. pen., constă în fapta funcționarului public, care cu intenție, efectuându-și atribuțiile de serviciu în mod incorect provoacă o vătămare intereselor legale ale unei persoane fizice.

Din verificarea ansamblului actelor premergătoare existente la dosar, instanța de fond a constatat că în cauză nu sunt indicii și elemente care să justifice existența relei credințe a procurorului împotriva căruia a fost formulată prezenta plângere, cu ocazia soluționării lucrărilor penale ce au fost repartizate acestuia spre soluționare si care privesc petentul din prezenta cauza. S-a mai reținut că împrejurarea ca procurorul a ajuns la concluzia că în dosarele invocate nu s-au săvârșit fapte penale de către persoanele reclamate, motivându-și punctul de vedere exprimat, nu înseamnă că a comis acte abuzive, aspecte confirmate și de hotărârile judecătorești pronunțate în cauză.

De asemenea, instanța de fond, în baza propriului examen, în contextul cauzei, asupra actelor și lucrărilor dosarelor parchetului, a constatat că nu rezultă existența faptelor reclamate de către petent în sarcina intimatei, deoarece aceasta și-a exercitat atribuțiile de serviciu, cu respectarea prevederilor legale, prin propunerile dispuse motivat, prin rezoluțiile date, aspecte apoi confirmate și de hotărârile judecătorești pronunțate în cauza. Astfel, instanța de fond a considerat că în mod corect și motivat s-a dispus soluția neînceperii urmăririi penale față de intimată pentru infracțiunile mai sus arătate, ca urmare a inexistenței faptelor, potrivit art. 228 alin. (6) rap. la art. 10 lit. a) C. proc.

pen. Totodată, s-a mai reținut că din actele de la dosar rezultă că procurorul, în dosarele care i-au fost repartizate, și-a respectat obligația de a verifica aspectele sesizate, prin administrarea tuturor probatoriilor necesare în acest sens, printre care actele întocmite de persoana cercetată, hotărâri judecătorești, etc., apreciate de către instanța de control judiciar ca fiind suficiente și elocvente în a susține soluția pronunțată de procuror. Instanța de fond a mai avut în vedere faptul că plângerea prevăzută de art. 278 1 C. proc. pen. la care a recurs petentul, nu a fost instituita de legiuitor pentru a se ocoli sau, pentru a fi ignorate clăile ordinare de atac prevăzute de lege împotriva unei hotărâri judecătorești greșite și nici nu a fost elaborată, pentru determinare la declanșarea abuzivă de litigii penale și nici nu s-a instituit o noua cale de atac ordinara.

În acest context, s-a apreciat că nemulțumirile părților dintr-un proces cu referire la modul concret de soluționare a cauzei trebuie sa îmbrace forma căilor de atac în limitele recunoscute de lege, neputându-se obține o suplimentare a gradelor de jurisdicție prin promovarea unei plângeri penale împotriva procurorului sau procurorilor care au instrumentat cauzele reclamate tot de către petent. Reexaminându-se actele premergătoare întocmite de parchet, prima instanța a mai reținut că infracțiunile reclamate de petent nu îndeplinesc elementele constitutive ale acestora, nedovedindu-se latura subiectiva, din partea persoanei cercetate. Altfel spus, în etapa actelor premergătoare, etapa care se situează in afara procesului penal, nu pot fi administrate mijloace de probă, ci doar se fac verificări cu privire la presupuse fapte penale.

Instanța de fond a constatat că atât plângerea petentului, cât și solicitarea ele daune, sunt nefondate și le-a respins ca atare. Împotriva sentinței penale nr. 9 din 24 ianuarie 2013 a Curții de Apel Iași - Secția Penală și pentru Cauze cu Minori a declarat recurs petentul E.Ș., cauza fiind înregistrată pe rolul înaltei Curți de Casație și Justiție. La termenul de judecată stabilit pentru soluționarea recursului, respectiv 04 iunie 2013, înalta Curte a pus în discuție, din oficiu, conform dispozițiilor art. 302 alin. (2), rap. la art. 385 1 art. 385 15 lit. a) teza a II-a și la art. 278 1 alin. (10) C. proc. pen. excepția inadmisibilității recursului declarat de petentul B.Ș.

Excepția pusă în discuție este întemeiată pentru considerentele ce se vor arăta în continuare: Legea procesual penală a stabilit un cadru corespunzător dispozițiilor art. 129 din Constituția României revizuită, cu referire la art. 21 din Legea nr. 47/1992 pentru realizarea protecției judiciare a drepturilor subiective, de natură a satisface exigențele art. 1, 5, 6 și 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. În consecință, revine părții interesate obligația de a alege și exercita în condițiile legii calea procesuală prevăzută de Codul de procedură penală și în legi speciale. Corespunzător principiului constituțional al exercitării căilor de atac, numai în condițiile legii, legea procesual penală a reglementa cadrul căilor de atac, precum și cazurile de casare.

Dispozițiile art. 385 1 C. proc. pen. enumera strict și limitativ hotărârile care pot fi atacate cu recurs, sentința atacată fiind definitivă. Totodată, sistemul român de jurisdicție a statuat principiul legalității și unicității acestei căi de atac, iar recunoașterea unei căi de atac în situații neprevăzute de legea procesual penală ar constitui o încălcare a principiului legalității căilor de atac, și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept. Raportat la cauza dedusă judecății, se constată că dispozițiile art. XVIII pct. 39 din Legea nr. 202/2010, privind accelerarea soluționării proceselor publicată în M. Of. Partea I nr. 714 din 26 octombrie 2010, au modificat prevederile art. 278 1 alin. (10) C. proc.

pen., stabilind că hotărârea judecătorului pronunțată potrivit alineatului 8 al aceluiași text de lege, este definitivă. Potrivit art. XXIV alin. (1) din aceeași lege, hotărârile pronunțate în cauzele penale înainte de intrarea în vigoare a prezentei legi rămân supuse căilor de atac, motivelor și termenelor prevăzute de legea sub care a început procesul. Per a contrario, hotărârile pronunțate după intrarea în vigoare a legii menționate sunt supuse căilor de atac reglementate de legea nouă. Prin urmare, prin această modificare legislativă, hotărârile pronunțate în fond în procedura prevăzută de 278 1 C. proc. pen. au fost excluse din categoria hotărârilor susceptibile a fi atacate cu recurs, prevăzute de art. 385 1 C. proc.

pen. În aceste condiții, se constată că sentința penală nr. 9 din 24 ianuarie 2013 a Curții de Apel Iași - Secția Penală și pentru Cauze cu Minori pronunțată sub imperiul modificărilor legislative instituite prin Legea nr. 202/2010, este definitivă și nu poate face obiectul controlului jurisdicțional, astfel încât recursul declarat de petentul B.Ș. împotriva acestei hotărâri este inadmisibil, urmând a fi respins ca atare. Ca urmare, pentru considerentele expuse, înalta Curte, în temeiul art. 385 15 lit. a) teza a II-a C. proc. pen., respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petentul B.Ș. împotriva sentinței penale nr. 3 din 18 ianuarie 2013 a Curții de Apel Suceava - Secția Penală și pentru Cauze cu Minori.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen. recurentul petent va fi obligat la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de recurentul petent B.Ș. împotriva sentinței penale nr. 9 din 24 ianuarie 2013 a Curții de Apel Iași - Secția Penală și pentru Cauze cu Minori. Obligă recurentul petent la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi, 4 iunie 2013.