ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1726/2016

Decizia nr. 1726/2016 După deliberare, asupra cauzei civile de față, constată următoarele: La data de 21 decembrie 2015, revizuentul A. - fundație ce aparține B. a formulat cerere de revizuire a Deciziei civile nr. 147/A din 13 noiembrie 2013 a Curții de Apel Cluj, pronunțată în Dosarul nr. x/1/2010, în temeiul art. 322 pct. 5 C. proc. civ., invocând existența unor înscrisuri noi. Întrucât cauza a fost repartizată aleatoriu spre soluționare completului de judecată care a pronunțat hotărârea obiect al cererii de revizuire, revizuentul a formulat cerere de recuzare, invocând motivul prevăzut de art. 41 alin. (1) din noul C. proc. civ., simultan cu excepția de nelegală compunere a completului de judecată, cerere respinsă prin încheierea dată în camera de consiliu la data de 8 februarie 2016, pe motiv că nu este incident cazul de incompatibilitate absolută invocat, întrucât sunt aplicabile dispozițiile vechiului C. proc.

civ., cererea de chemare în judecată fiind formulată anterior datei de 15 februarie 2013, iar, conform prevederilor acestui cod, interpretate cu caracter obligatoriu pentru instanțe prin Decizia nr. 2/2007 dată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii, completul care a pronunțat hotărârea obiect al cererii de revizuire nu este incompatibil să soluționeze calea extraordinară de atac de retractare. Ulterior respingerii cererii de recuzare, revizuentul a invocat excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 3 alin. (1) din Legea nr. 76/2012 de punere în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, a dispozițiilor art. 24 și 25 alin. (1) din noul C. proc.

civ., în măsura în care acestea nu permit aplicarea imediată a legii noi privind cazurile de incompatibilitate absolută prevăzute de art. 27, 41 și 45 C. proc. civ., în condițiile în care legea aplicabilă permite supraviețuirea legii vechi în materia incompatibilităților și înlătură aplicarea imediată a legii noi. S-a apreciat că dispozițiile invocate încalcă prevederile art. 1, 15, 21, 78 și 124 din Constituția României. Invocându-se din nou dispozițiile noului C. proc. civ., s-a susținut excepția incompatibilității absolute a completului de judecată, care a fost recuzat din nou, cu aceeași motivare, respectiv că a pronunțat hotărârea obiect al cererii de revizuire, precizându-se că, raportat la prima cerere, ar fi apărut un motiv nou, respectiv invocarea excepției de neconstituționalitate, care poate fi ridicată oricând în cursul procesului, inclusiv în procedura de soluționare a cererii de recuzare.

Cererea a fost repartizată spre soluționare altui complet decât cel recuzat. Prin încheierea din 22 martie 2016, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția I civilă, în Dosarul nr. x/33/2015, a fost respinsă, ca tardivă, cererea de recuzare a judecătorilor C. și D., formulată de revizuentul A., a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curții Constituționale privind excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 3 din Legea nr. 76/2012 și ale art. 24 și 25 din noul C. proc. civ. Pentru a se pronunța astfel, curtea a reținut că, raportat la dispozițiile art. 3 alin. (1) din Legea nr. 76/2012 de punere în aplicare a noului C. proc. civ., cauzei îi sunt aplicabile prevederile vechiului C. proc.

civ., împrejurare pe care revizuentul o cunoștea din momentul formulării primei cereri de recuzare, el neputând, oricum, invoca necunoașterea legii, cu atât mai mult cu cât se bucură de asistență juridică de specialitate. Așadar, conform dispozițiilor art. 28 alin. (3) din vechiul C. proc. civ., pentru aceleași motive de recuzare nu se poate formula o nouă sesizare împotriva aceluiași judecător, o astfel de cerere fiind inadmisibilă, iar inadmisibilitatea poate fi invocată și este de competența completului de judecată învestit cu soluționarea cauzei, potrivit dispozițiilor art. 30 alin. (4) din vechiul C. proc. civ., astfel că un alt complet învestit cu soluționarea cererii de recuzare nu poate invoca excepția inadmisibilității.

Instanța a mai reținut că cererea formulată de revizuent nu poate fi soluționată pe fond și datorită faptului că a fost depusă cu încălcarea art. 29 din vechiul C. proc. civ., ce prevede că cererea de recuzare trebuie formulată înaintea oricăror dezbateri, iar, dacă motivele s-au ivit ulterior, de îndată după ivirea acestora. Or, motivul prezentat de revizuent exista la data primei cereri de recuzare, iar faptul că acesta, ulterior, a invocat excepția de neconstituționalitate nu schimbă această stare de fapt, pentru că partea nu se poate prevala de necunoașterea legii, posibilitatea invocării excepției de neconstituționalitate existând și la acel moment. Faptul că revizuentul nu a uzat de facultatea ce îi este recunoscută de lege, aceea de a invoca excepția de neconstituționalitate cu ocazia formulării primei cereri de recuzare, nu îl îndreptățește să formuleze cu depășirea termenului de decădere o nouă cerere identică.

S-a arătat și că excepția de neconstituționalitate poate fi invocată oricând, inclusiv în cadrul procedurii de soluționare a cererii de recuzare, excepția constituind, așadar, motivul cererii, și nu invers. De aceea, a constatat curtea, raportat la dispozițiile art. 29 din vechiul C. proc. civ., cererea de recuzare este tardivă, iar excepția de neconstituționalitate invocată este inadmisibilă, față de prevederile art. 29 alin. (1) și 5 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, pentru că a fost invocată în legătură cu fondul cererii de recuzare, iar nu raportat la momentul formulării ei, neavând legătură cu soluția ce a fost dată asupra acesteia. În plus, prevederile art. 3 din Legea nr. 76/2012 și ale art. 24 și 25 din noul C. proc.

civ., a căror încălcare a fost invocată global în cuprinsul excepției de neconstituționalitate, se exclud, legea de punere în aplicare referindu-se la conflictul de legi între cele două coduri, în timp ce dispozițiile art. 24 și 25 din noul C. proc. civ. privesc conflictul de legi născut ca urmare a unor modificări ale normelor procesual civile după intrarea în vigoare a noului C. proc. civ., așadar cele ale art. 24 și 25 din noul C. proc. civ. nu aveau legătură nici cu fondul cererii, fond ce nu a fost antamat. Împotriva acestei încheieri a declarat recurs recurentul-revizuent A. În motivarea recursului, recurentul-revizuent a arătat că sunt îndeplinite în această cauză condițiile de admisibilitate a sesizării Curții Constituționale prevăzute de art. 29 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 47/1992.

Astfel, dispozițiile legii contestate constituțional au "legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului", sintagma "orice fază a litigiului" incluzând și normele procesuale aplicabile procedurii de soluționare a cererii de recuzare. De altfel, legea pretinde existența unei simple legături și nu o relație de dependență între dispoziția atacată și soluționarea cauzei.

Recurentul-revizuent a mai susținut că, prin considerentele Deciziei nr. 766 din 15 iunie 2011, Curtea Constituțională afirmă "condiția ca dispoziția legală criticată pentru neconstituționalitate să aibă legătură cu soluționarea cauzei este evident necesară, dar și suficientă". Atât dispozitivul, cât și considerentele deciziilor Curții Constituționale sunt general obligatorii, potrivit dispozițiilor art. 147 alin. (4) din Constituție și se impun cu aceeași forță tuturor subiectelor de drept (Curtea Constituțională, Decizia nr. 683 din 27 iunie 2012, Decizia nr. 866 din 10 decembrie 2015). Prin urmare, adăugarea la această condiție, pe cale de interpretare, a unor cerințe suplimentare constituie o îngrădire a accesului liber la justiția constituțională, contravenind astfel prevederilor art. 21 coroborate cu cele ale art. 146 lit. d) din Constituție.

Pe de altă parte, nicio dispoziție a legii nu exceptează de la controlul de constituționalitate prevederile procedurale privind incompatibilitățile, abținerea și recuzarea, dispoziții care în mod firesc au legătură cu soluționarea cauzei. Nu există niciun termen de decădere din dreptul de a invoca excepția de neconstituționalitate, orice parte având dreptul de a o invoca oricând, până la finalizarea procesului. Recurentul-revizuent a solicitat admiterea recursului, desființarea parțială a încheierii din 23 martie 2016 și sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate.

Prin întâmpinările formulate, intimatele E. și F. au invocat excepția nulității recursului din perspectiva faptului că cererea de recurs nu cuprinde critici de nelegalitate ale hotărârii recurate și, respectiv, din cea a împrejurării că declarația de recurs nu a fost depusă la instanța superioară celei care a pronunțat încheierea atacată, conform art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, dar și excepția nulității recursului, în sensul că acesta este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, astfel cum rezultă din dispozițiile art. 303 alin. (2) și art. 306 alin. (1) C. proc. civ. Pe fond, au solicitat respingerea recursului.

Prin încheierea din ședința publică din 30 iunie 2016, dată în Dosarul nr. x/33/2015/a1, Înalta Curte a respins excepția nulității recursului declarat de recurentul-revizuent A., invocată de intimatele E. și F. Cu privire la excepția nulității recursului, invocată prin prisma nemotivării recursului în termenul legal, Înalta Curte a reținut, față de dispozițiile art. 306 alin. (1), art. 303 alin. (2), art. 101 alin. (2) și 5 C. proc.

civ., art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, că încheierea atacată a fost comunicată recurentului-revizuent miercuri, 20 aprilie 2016, potrivit dovezii de comunicare aflată la fila 15 în dosarul de recurs, iar recursul a fost declarat luni, 25 aprilie 2016, prin fax, la ora 11 aprilie Cum termenul pentru depunerea motivelor de recurs a început să curgă de la miezul nopții zilei următoare celei când a fost comunicată încheierea atacată, respectiv de la miezul nopții zilei de 21 aprilie 2016 și s-a împlinit la miezul nopții zilei de 23 aprilie 2016, respectiv sâmbătă, într-o zi când serviciul era suspendat, termenul pentru depunerea motivelor de recurs, urmare prelungirii acestuia, s-a împlinit la data de 25 aprilie 2016. Referitor la excepția nulității recursului, invocată din perspectiva încălcării de către recurentul-revizuent a dispozițiilor art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, care nu a depus cererea de recurs la instanța superioară celei care a pronunțat încheierea recurată, Înalta Curte a constatat că, potrivit art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, încheierea prin care s-a respins excepția de neconstituționalitate poate fi atacată numai cu recurs la instanța imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronunțare.

Pe de altă parte, dispozițiile art. 302 C. proc. civ. stipulează că recursul se depune la instanța a cărei hotărâre se atacă, astfel că scopul instituirii acestei norme procesuale a fost în sensul de a asigura înaintarea recursului la instanța competentă să îl soluționeze, odată cu dosarul cauzei. Or, în acest context, prevederile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 nu se referă la instanța la care urmează a fi depus recursul declarat împotriva unei încheieri prin care s-a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale, ci la instanța care urmează să soluționeze această cale de atac și la termenul în care poate fi exercitat recursul în această situație. Ca atare, dispozițiile legale mai sus menționate nu derogă de la normele de drept procesual prevăzute de Codul de procedură civilă, care reglementează regulile după care se desfășoară judecata în recurs.

Examinând, ulterior, în raport de dispozițiile ar. 137 C. proc. civ., excepția de nulitate a recursului invocată de intimatele E. și F. din perspectiva faptului că cererea de recurs nu cuprinde critici de nelegalitate în legătură cu încheierea atacată, Înalta Curte reține următoarele: Potrivit art. 302 1 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, iar, conform art. 306 alin. (3) C. proc. civ., indicarea greșită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea recursului dacă dezvoltarea acestora face posibilă încadrarea lor într-unul din motivele prevăzute de art. 304 C. proc. civ.; per a contrario, dacă dezvoltarea motivelor de recurs nu face posibilă încadrarea lor într-unul din cazurile de nelegalitate prevăzute expres și limitativ de art. 304 C. proc.

civ., sancțiunea care intervine este nulitatea recursului. În speță, recurentul-revizuent s-a conformat exigențelor art. 302 1 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., dezvoltând motivele de nelegalitate pe care își întemeiază recursul, fără însă a indica, în drept, cazurile în care se încadrează acestea. În acest context, recurentul-revizuent a invocat încălcarea dispozițiilor art. 29 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 47/1992, precum și a unui principiu de drept constituțional - îngrădirea accesului liber la justiție - de către instanța învestită cu soluționarea cererii de revizuire, aspect relevant în reținerea motivului de nelegalitate din art. 304 pct. 9 C. proc. civ. prin raportare la prevederile art. 306 alin. (3) C. proc.

civ. Această susținere a recurentului-revizuent este suficientă pentru declanșarea controlului judiciar în recurs, atâta timp cât a fost însoțită de argumente care să se circumscrie ipotezei unuia din cele 9 puncte ale art. 304 C. proc. civ., respectiv pct. 9, care dă limitele căii extraordinare de atac a recursului în situația de față. Or, având în vedere că recursul nu poate fi analizat în afara cadrului restrictiv al art. 304 C. proc. civ., iar criticile formulate de recurentul-revizuent se circumscriu acestui cadru legal, Înalta Curte va respinge, din această perspectivă, excepția de nulitate a recursului. Asupra fondului recursului, Înalta Curte constată următoarele: În speță, recurentul-revizuent a susținut că dispozițiile legii contestate constituțional, respectiv art. 3 alin. (1) din Legea nr. 76/2012 de punere în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, precum și art. 24 și 25 alin. (1) din noul C. proc.

civ. au legătură cu soluționarea cererii de recuzare, astfel că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate invocată. Prin motivele de recurs formulate în cauză, recurentul-revizuent nu a contestat soluția dată cererii de recuzare a judecătorilor C. și D. prin încheierea din 22 martie 2006, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția I civilă, în Dosarul nr. x/33/2015, astfel încât Înalta Curte reține că aspectele de fapt și de drept dezlegate din această perspectivă au intrat în puterea lucrului judecat. Așadar, instanța de fond a constatat că prezentului litigiu îi sunt aplicabile prevederile C. proc. civ.

de la 1865, în condițiile în care art. 3 alin. (1) din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă prevede că "dispozițiile Codului de procedură civilă se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea acestuia în vigoare", iar, prin raportare la dispozițiile art. 28 alin. (3) și art. 29 C. proc. civ. de la 1865, cererea de recuzare este tardiv formulată. În acest context, în mod corect instanța de revizuire a apreciat, raportat la soluția dată celei de-a doua cereri de recuzare formulate în cauză, că excepția de neconstituționalitate invocată este inadmisibilă prin raportare la prevederile art. 29 alin. (1) și (5) C. proc.

civ. Conform acestei norme de drept, Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești privind neconstituționalitatea unei legi sau a unei ordonanței ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia. În situația în care excepția este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor anterioare, instanța va respinge prin încheiere motivată cererea de sesizare a Curții Constituționale. În litigiu de față, excepția formulată de revizuent a fost invocată în legătură cu fondul cererii de recuzare, iar nu cât privește momentul formulării acesteia, împrejurare în raport de care s-a pronunțat instanța învestită cu soluționarea cererii.

Ca atare, în această situație nu se poate aprecia că dispozițiile legale contestate "au legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului", sintagmă astfel definită de recurentul-revizuent ca incluzând și normele procesuale aplicabile procedurii de soluționare a cererii de recuzare. Înalta Curte apreciază că, în speță, cum corect s-a procedat, legătura cu soluționarea cauzei trebuia analizată exclusiv cu referire la soluționarea cererii de recuzare, într-adevăr în orice fază în care se află aceasta, întrucât doar din acest punct de vedere a fost susținută excepția de incompatibilitate absolută a completului de judecată, din nou recuzat, în opinia revizuentului pentru că normele aplicabile litigiului pendinte sunt guvernate de prevederile art. 3 alin. (1) din Legea nr. 76/2012 și art. 24 și 25 din noul C. proc.

civ. în măsura în care ele nu permit aplicarea imediată a legii noi privind cazurile de incompatibilitate absolută prevăzute de art. 27, 41 și 45 C. proc. civ. Înalta Curte mai reține că, în speță, trimiterea la considerentele Deciziei nr. 766 din 15 iunie 2011 a Curții Constituționale făcută de recurentul-revizuent nu este de natură a conduce la modificarea încheierii recurate. Astfel, în cadrul acestei hotărâri o analiză a condiției referitoare la legătura dispoziției legale criticate pentru neconstituționalitate cu soluționarea cauzei a fost făcută de Curtea Constituțională în ceea ce privește stabilirea competenței acestei instanțe de control constituțional în materia controlului constituționalității actelor normative ieșite din vigoare, situație ce nu se regăsește în speța de față.

Sub acest aspect, Curtea Constituțională a reținut următoarele: "În sistemul român de control concret al constituționalității legilor, declanșarea controlului a posteriori operează doar pe cale incidentală, prin intermediul excepției de neconstituționalitate ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial, iar nu printr-o "actio popularis", pe baza sesizării directe de către orice persoană. Rezultă, așadar, că se poate solicita controlul de constituționalitate numai al acelor dispoziții legale care, în cazuri concrete, sunt incidente pentru soluționarea litigiilor aflate pe rolul instanțelor, legi sau ordonanțe în ansamblu ori doar anumite reglementări din cuprinsul acestora.

Instituirea acestei proceduri de control al constituționalității legii aplicabile în cauza dedusă judecății instanței de fond, ca modalitate de acces la justiție, implică în mod necesar asigurarea posibilității de a o utiliza pentru toți cei care au un drept, un interes legitim, capacitate și calitate procesuală. Condiția ca dispoziția legală criticată pentru neconstituționalitate să aibă legătură cu soluționarea cauzei este, evident, necesară, dar și suficientă. Or, adăugarea la acestea a unei condiții suplimentare - dispoziția legală să fie și formal în vigoare, a cărei neîndeplinire are semnificația drastică a unui veritabil fine de neprimire a cererii de sesizare a instanței constituționale cu respectiva excepție de neconstituționalitate, constituie o îngrădire a accesului liber la justiția constituțională, contravenind astfel prevederilor art. 21 alin. (1), (2) și (3) coroborate cu cele ale art. 146 lit. d) din Constituție.

Aceasta, cu atât mai mult cu cât scoaterea sau ieșirea formală din vigoare a unei norme juridice nu înseamnă neapărat și în toate situațiile inaplicabilitatea sa". De altfel, în cauza de față nu se poate reține că instanța de fond a verificat și o altă condiție suplimentară față de cea prevăzută de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, pentru a se putea susține că s-a produs o îngrădire a accesului liber la justiția constituțională, prin încălcarea, astfel, a dispozițiilor art. 21 coroborate cu art. 146 lit. d) din Constituția României. Având în vedere toate aceste considerente, reținând că în cauză nu au fost încălcate sau aplicate greșit dispozițiile legale indicate de recurentul-revizuent - art. 29 din Legea nr. 47/1992, caz în care s-ar fi putut constata incidența art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., Înalta Curte, conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul-revizuent A. împotriva încheierii din camera de consiliu din data de 22 martie 2016, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția I civilă, în Dosarul nr. x/33/2015.

PENTRU ACESTE

MOTIVE ÎN NUMELE LEGII D E C I D E Respinge excepția de nulitate a recursului. Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul-revizuent A. împotriva încheierii din camera de consiliu din data de 22 martie 2016, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția I civilă, în Dosarul nr. x/33/2015. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 30 septembrie 2016. Procesat de GGC - NN