ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1726/2016

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1726/2016 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2016)

Decizia nr.

1726/2016

După

deliberare, asupra cauzei civile de față, constată

următoarele:

La data de 21 decembrie 2015,

revizuentul A. - fundație ce aparține B. a formulat cerere de

revizuire a Deciziei civile nr. 147/A din 13 noiembrie 2013 a Curții de

Apel Cluj, pronunțată în Dosarul nr. x/1/2010, în temeiul art. 322

pct. 5 C. proc. civ., invocând existența unor înscrisuri noi.

Întrucât

cauza a fost repartizată aleatoriu spre soluționare completului de

judecată care a pronunțat hotărârea obiect al cererii de

revizuire, revizuentul a formulat cerere de recuzare, invocând motivul

prevăzut de art. 41 alin. (1) din noul C. proc. civ., simultan cu excepția

de nelegală compunere a completului de judecată, cerere respinsă

prin încheierea dată în camera de consiliu la data de 8 februarie 2016, pe

motiv că nu este incident cazul de incompatibilitate absolută

invocat, întrucât sunt aplicabile dispozițiile vechiului C. proc. civ.,

cererea de chemare în judecată fiind formulată anterior datei de 15

februarie 2013, iar, conform prevederilor acestui cod, interpretate cu caracter

obligatoriu pentru instanțe prin Decizia nr. 2/2007 dată de Înalta

Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii,

completul care a pronunțat hotărârea obiect al cererii de revizuire

nu este incompatibil să soluționeze calea extraordinară de atac

de retractare.

Ulterior

respingerii cererii de recuzare, revizuentul a invocat excepția de

neconstituționalitate a prevederilor art. 3 alin. (1) din Legea nr.

76/2012 de punere în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de

procedură civilă, a dispozițiilor art. 24 și 25 alin. (1)

din noul C. proc. civ., în măsura în care acestea nu permit aplicarea

imediată a legii noi privind cazurile de incompatibilitate absolută

prevăzute de art. 27, 41 și 45 C. proc. civ., în condițiile în

care legea aplicabilă permite supraviețuirea legii vechi în materia

incompatibilităților și înlătură aplicarea

imediată a legii noi. S-a apreciat că dispozițiile invocate

încalcă prevederile art. 1, 15, 21, 78 și 124 din Constituția

României.

Invocându-se

din nou dispozițiile noului C. proc. civ., s-a susținut excepția

incompatibilității absolute a completului de judecată, care a

fost recuzat din nou, cu aceeași motivare, respectiv că a

pronunțat hotărârea obiect al cererii de revizuire, precizându-se

că, raportat la prima cerere, ar fi apărut un motiv nou, respectiv

invocarea excepției de neconstituționalitate, care poate fi

ridicată oricând în cursul procesului, inclusiv în procedura de

soluționare a cererii de recuzare.

Cererea a

fost repartizată spre soluționare altui complet decât cel recuzat.

Prin

încheierea din 22 martie 2016, pronunțată de Curtea de Apel Cluj,

secția I civilă, în Dosarul nr. x/33/2015, a fost respinsă, ca

tardivă, cererea de recuzare a judecătorilor C. și D.,

formulată de revizuentul A., a fost respinsă, ca inadmisibilă,

cererea de sesizare a Curții Constituționale privind excepția de

neconstituționalitate a dispozițiilor art. 3 din Legea nr. 76/2012

și ale art. 24 și 25 din noul C. proc. civ.

Pentru a se

pronunța astfel, curtea a reținut că, raportat la

dispozițiile art. 3 alin. (1) din Legea nr. 76/2012 de punere în aplicare

a noului C. proc. civ., cauzei îi sunt aplicabile prevederile vechiului C.

proc. civ., împrejurare pe care revizuentul o cunoștea din momentul

formulării primei cereri de recuzare, el neputând, oricum, invoca

necunoașterea legii, cu atât mai mult cu cât se bucură de asistență

juridică de specialitate.

Așadar,

conform dispozițiilor art. 28 alin. (3) din vechiul C. proc. civ., pentru

aceleași motive de recuzare nu se poate formula o nouă sesizare

împotriva aceluiași judecător, o astfel de cerere fiind

inadmisibilă, iar inadmisibilitatea poate fi invocată și este de

competența completului de judecată învestit cu soluționarea

cauzei, potrivit dispozițiilor art. 30 alin. (4) din vechiul C. proc.

civ., astfel că un alt complet învestit cu soluționarea cererii de

recuzare nu poate invoca excepția inadmisibilității.

Instanța

a mai reținut că cererea formulată de revizuent nu poate fi

soluționată pe fond și datorită faptului că a fost

depusă cu încălcarea art. 29 din vechiul C. proc. civ., ce prevede

că cererea de recuzare trebuie formulată înaintea oricăror

dezbateri, iar, dacă motivele s-au ivit ulterior, de îndată după

ivirea acestora. Or, motivul prezentat de revizuent exista la data primei

cereri de recuzare, iar faptul că acesta, ulterior, a invocat

excepția de neconstituționalitate nu schimbă această stare

de fapt, pentru că partea nu se poate prevala de necunoașterea legii,

posibilitatea invocării excepției de neconstituționalitate

existând și la acel moment. Faptul că revizuentul nu a uzat de

facultatea ce îi este recunoscută de lege, aceea de a invoca excepția

de neconstituționalitate cu ocazia formulării primei cereri de

recuzare, nu îl îndreptățește să formuleze cu

depășirea termenului de decădere o nouă cerere identică.

S-a arătat și că excepția de neconstituționalitate poate

fi invocată oricând, inclusiv în cadrul procedurii de soluționare a

cererii de recuzare, excepția constituind, așadar, motivul cererii,

și nu invers.

De aceea, a

constatat curtea, raportat la dispozițiile art. 29 din vechiul C. proc.

civ., cererea de recuzare este tardivă, iar excepția de

neconstituționalitate invocată este inadmisibilă, față

de prevederile art. 29 alin. (1) și 5 din Legea nr. 47/1992 privind

organizarea și funcționarea Curții Constituționale, pentru

că a fost invocată în legătură cu fondul cererii de

recuzare, iar nu raportat la momentul formulării ei, neavând

legătură cu soluția ce a fost dată asupra acesteia. În

plus, prevederile art. 3 din Legea nr. 76/2012 și ale art. 24 și 25

din noul C. proc. civ., a căror încălcare a fost invocată global

în cuprinsul excepției de neconstituționalitate, se exclud, legea de

punere în aplicare referindu-se la conflictul de legi între cele două

coduri, în timp ce dispozițiile art. 24 și 25 din noul C. proc. civ.

privesc conflictul de legi născut ca urmare a unor modificări ale

normelor procesual civile după intrarea în vigoare a noului C. proc. civ.,

așadar cele ale art. 24 și 25 din noul C. proc. civ. nu aveau

legătură nici cu fondul cererii, fond ce nu a fost antamat.

Împotriva

acestei încheieri a declarat recurs recurentul-revizuent A.

În motivarea

recursului, recurentul-revizuent a arătat că sunt îndeplinite în

această cauză condițiile de admisibilitate a sesizării

Curții Constituționale prevăzute de art. 29 alin. (1), (2)

și (3) din Legea nr. 47/1992.

Astfel,

dispozițiile legii contestate constituțional au

"legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a

litigiului", sintagma "orice fază a litigiului" incluzând

și normele procesuale aplicabile procedurii de soluționare a cererii

de recuzare. De altfel, legea pretinde existența unei simple legături

și nu o relație de dependență între dispoziția

atacată și soluționarea cauzei.

Recurentul-revizuent

a mai susținut că, prin considerentele Deciziei nr. 766 din 15 iunie

2011, Curtea Constituțională afirmă "condiția ca

dispoziția legală criticată pentru neconstituționalitate

să aibă legătură cu soluționarea cauzei este evident

necesară, dar și suficientă". Atât dispozitivul, cât și

considerentele deciziilor Curții Constituționale sunt general

obligatorii, potrivit dispozițiilor art. 147 alin. (4) din

Constituție și se impun cu aceeași forță tuturor

subiectelor de drept (Curtea Constituțională, Decizia nr. 683 din 27

iunie 2012, Decizia nr. 866 din 10 decembrie 2015).

Prin urmare,

adăugarea la această condiție, pe cale de interpretare, a unor

cerințe suplimentare constituie o îngrădire a accesului liber la

justiția constituțională, contravenind astfel prevederilor art.

21 coroborate cu cele ale art. 146 lit. d) din Constituție.

Pe de

altă parte, nicio dispoziție a legii nu exceptează de la

controlul de constituționalitate prevederile procedurale privind

incompatibilitățile, abținerea și recuzarea,

dispoziții care în mod firesc au legătură cu soluționarea

cauzei. Nu există niciun termen de decădere din dreptul de a invoca

excepția de neconstituționalitate, orice parte având dreptul de a o

invoca oricând, până la finalizarea procesului.

Recurentul-revizuent

a solicitat admiterea recursului, desființarea parțială a

încheierii din 23 martie 2016 și sesizarea Curții Constituționale

cu excepția de neconstituționalitate.

Prin

întâmpinările formulate, intimatele E. și F. au invocat excepția

nulității recursului din perspectiva faptului că cererea de

recurs nu cuprinde critici de nelegalitate ale hotărârii recurate și,

respectiv, din cea a împrejurării că declarația de recurs nu a

fost depusă la instanța superioară celei care a pronunțat

încheierea atacată, conform art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992

privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale,

dar și excepția nulității recursului, în sensul că

acesta este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, astfel cum

rezultă din dispozițiile art. 303 alin. (2) și art. 306 alin.

(1) C. proc. civ. Pe fond, au solicitat respingerea recursului.

Prin

încheierea din ședința publică din 30 iunie 2016, dată în

Dosarul nr. x/33/2015/a1, Înalta Curte a respins excepția

nulității recursului declarat de recurentul-revizuent A.,

invocată de intimatele E. și F.

Cu privire la

excepția nulității recursului, invocată prin prisma

nemotivării recursului în termenul legal, Înalta Curte a reținut,

față de dispozițiile art. 306 alin. (1), art. 303 alin. (2),

art. 101 alin. (2) și 5 C. proc. civ., art. 29 alin. (5) din Legea nr.

47/1992, că încheierea atacată a fost comunicată recurentului-revizuent

miercuri, 20 aprilie 2016, potrivit dovezii de comunicare aflată la fila

15 în dosarul de recurs, iar recursul a fost declarat luni, 25 aprilie 2016,

prin fax, la ora 11 aprilie Cum termenul pentru depunerea motivelor de recurs a

început să curgă de la miezul nopții zilei următoare celei

când a fost comunicată încheierea atacată, respectiv de la miezul

nopții zilei de 21 aprilie 2016 și s-a împlinit la miezul nopții

zilei de 23 aprilie 2016, respectiv sâmbătă, într-o zi când serviciul

era suspendat, termenul pentru depunerea motivelor de recurs, urmare

prelungirii acestuia, s-a împlinit la data de 25 aprilie 2016.

Referitor la

excepția nulității recursului, invocată din perspectiva

încălcării de către recurentul-revizuent a dispozițiilor

art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, care nu a depus cererea de recurs la

instanța superioară celei care a pronunțat încheierea

recurată, Înalta Curte a constatat că, potrivit art. 29 alin. (5) din

Legea nr. 47/1992, încheierea prin care s-a respins excepția de

neconstituționalitate poate fi atacată numai cu recurs la

instanța imediat superioară, în termen de 48 de ore de la

pronunțare. Pe de altă parte, dispozițiile art. 302 C. proc.

civ. stipulează că recursul se depune la instanța a cărei

hotărâre se atacă, astfel că scopul instituirii acestei norme

procesuale a fost în sensul de a asigura înaintarea recursului la instanța

competentă să îl soluționeze, odată cu dosarul cauzei.

Or, în acest

context, prevederile art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 nu se referă

la instanța la care urmează a fi depus recursul declarat împotriva

unei încheieri prin care s-a respins cererea de sesizare a Curții

Constituționale, ci la instanța care urmează să

soluționeze această cale de atac și la termenul în care poate fi

exercitat recursul în această situație.

Ca atare,

dispozițiile legale mai sus menționate nu derogă de la normele

de drept procesual prevăzute de Codul de procedură civilă, care

reglementează regulile după care se desfășoară

judecata în recurs.

Examinând,

ulterior, în raport de dispozițiile ar. 137 C. proc. civ., excepția

de nulitate a recursului invocată de intimatele E. și F. din

perspectiva faptului că cererea de recurs nu cuprinde critici de

nelegalitate în legătură cu încheierea atacată, Înalta Curte

reține următoarele:

Potrivit art.

302

1

alin. (1) lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde,

sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se

întemeiază recursul și dezvoltarea lor, iar, conform art. 306 alin.

(3) C. proc. civ., indicarea greșită a motivelor de recurs nu atrage

nulitatea recursului dacă dezvoltarea acestora face posibilă

încadrarea lor într-unul din motivele prevăzute de art. 304 C. proc. civ.;

per a contrario, dacă dezvoltarea motivelor de recurs nu face

posibilă încadrarea lor într-unul din cazurile de nelegalitate

prevăzute expres și limitativ de art. 304 C. proc. civ.,

sancțiunea care intervine este nulitatea recursului.

În

speță, recurentul-revizuent s-a conformat exigențelor art. 302

1

alin. (1) lit. c) C. proc. civ., dezvoltând motivele de nelegalitate pe care

își întemeiază recursul, fără însă a indica, în drept,

cazurile în care se încadrează acestea.

În acest

context, recurentul-revizuent a invocat încălcarea dispozițiilor art.

29 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 47/1992, precum și a unui

principiu de drept constituțional - îngrădirea accesului liber la

justiție - de către instanța învestită cu soluționarea

cererii de revizuire, aspect relevant în reținerea motivului de

nelegalitate din art. 304 pct. 9 C. proc. civ. prin raportare la prevederile

art. 306 alin. (3) C. proc. civ.

Această

susținere a recurentului-revizuent este suficientă pentru

declanșarea controlului judiciar în recurs, atâta timp cât a fost

însoțită de argumente care să se circumscrie ipotezei unuia din

cele 9 puncte ale art. 304 C. proc. civ., respectiv pct. 9, care dă

limitele căii extraordinare de atac a recursului în situația de

față.

Or, având în

vedere că recursul nu poate fi analizat în afara cadrului restrictiv al

art. 304 C. proc. civ., iar criticile formulate de recurentul-revizuent se

circumscriu acestui cadru legal, Înalta Curte va respinge, din această

perspectivă, excepția de nulitate a recursului.

Asupra

fondului recursului, Înalta Curte constată următoarele:

În

speță, recurentul-revizuent a susținut că dispozițiile

legii contestate constituțional, respectiv art. 3 alin. (1) din Legea nr.

76/2012 de punere în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de

procedură civilă, precum și art. 24 și 25 alin. (1) din

noul C. proc. civ. au legătură cu soluționarea cererii de

recuzare, astfel că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate a

cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de

neconstituționalitate invocată.

Prin motivele

de recurs formulate în cauză, recurentul-revizuent nu a contestat

soluția dată cererii de recuzare a judecătorilor C. și D.

prin încheierea din 22 martie 2006, pronunțată de Curtea de Apel

Cluj, secția I civilă, în Dosarul nr. x/33/2015, astfel încât Înalta

Curte reține că aspectele de fapt și de drept dezlegate din

această perspectivă au intrat în puterea lucrului judecat.

Așadar,

instanța de fond a constatat că prezentului litigiu îi sunt

aplicabile prevederile C. proc. civ. de la 1865, în condițiile în care

art. 3 alin. (1) din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr.

134/2010 privind Codul de procedură civilă prevede că

"dispozițiile Codului de procedură civilă se aplică

numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea

acestuia în vigoare", iar, prin raportare la dispozițiile art. 28

alin. (3) și art. 29 C. proc. civ. de la 1865, cererea de recuzare este

tardiv formulată.

În acest

context, în mod corect instanța de revizuire a apreciat, raportat la

soluția dată celei de-a doua cereri de recuzare formulate în

cauză, că excepția de neconstituționalitate invocată

este inadmisibilă prin raportare la prevederile art. 29 alin. (1) și

(5) C. proc. civ.

Conform

acestei norme de drept, Curtea Constituțională decide asupra

excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești

privind neconstituționalitatea unei legi sau a unei ordonanței ori a

unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare,

care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a

litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia. În situația în care

excepția este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor

anterioare, instanța va respinge prin încheiere motivată cererea de

sesizare a Curții Constituționale.

În litigiu de

față, excepția formulată de revizuent a fost invocată

în legătură cu fondul cererii de recuzare, iar nu cât privește

momentul formulării acesteia, împrejurare în raport de care s-a

pronunțat instanța învestită cu soluționarea cererii.

Ca atare, în

această situație nu se poate aprecia că dispozițiile legale

contestate "au legătură cu soluționarea cauzei în orice

fază a litigiului", sintagmă astfel definită de

recurentul-revizuent ca incluzând și normele procesuale aplicabile

procedurii de soluționare a cererii de recuzare.

Înalta Curte

apreciază că, în speță, cum corect s-a procedat,

legătura cu soluționarea cauzei trebuia analizată exclusiv cu

referire la soluționarea cererii de recuzare, într-adevăr în orice

fază în care se află aceasta, întrucât doar din acest punct de vedere

a fost susținută excepția de incompatibilitate absolută a

completului de judecată, din nou recuzat, în opinia revizuentului pentru

că normele aplicabile litigiului pendinte sunt guvernate de prevederile

art. 3 alin. (1) din Legea nr. 76/2012 și art. 24 și 25 din noul C.

proc. civ. în măsura în care ele nu permit aplicarea imediată a legii

noi privind cazurile de incompatibilitate absolută prevăzute de art.

27, 41 și 45 C. proc. civ.

Înalta Curte

mai reține că, în speță, trimiterea la considerentele

Deciziei nr. 766 din 15 iunie 2011 a Curții Constituționale

făcută de recurentul-revizuent nu este de natură a conduce la

modificarea încheierii recurate.

Astfel, în

cadrul acestei hotărâri o analiză a condiției referitoare la

legătura dispoziției legale criticate pentru

neconstituționalitate cu soluționarea cauzei a fost făcută

de Curtea Constituțională în ceea ce privește stabilirea

competenței acestei instanțe de control constituțional în

materia controlului constituționalității actelor normative

ieșite din vigoare, situație ce nu se regăsește în

speța de față.

Sub acest

aspect, Curtea Constituțională a reținut următoarele:

"În sistemul român de control concret al

constituționalității legilor, declanșarea controlului a

posteriori operează doar pe cale incidentală, prin intermediul

excepției de neconstituționalitate ridicate în fața

instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial, iar nu

printr-o "actio popularis", pe baza sesizării directe de

către orice persoană. Rezultă, așadar, că se poate

solicita controlul de constituționalitate numai al acelor dispoziții

legale care, în cazuri concrete, sunt incidente pentru soluționarea

litigiilor aflate pe rolul instanțelor, legi sau ordonanțe în

ansamblu ori doar anumite reglementări din cuprinsul acestora. Instituirea

acestei proceduri de control al constituționalității legii

aplicabile în cauza dedusă judecății instanței de fond, ca

modalitate de acces la justiție, implică în mod necesar asigurarea

posibilității de a o utiliza pentru toți cei care au un drept,

un interes legitim, capacitate și calitate procesuală. Condiția

ca dispoziția legală criticată pentru neconstituționalitate

să aibă legătură cu soluționarea cauzei este, evident,

necesară, dar și suficientă. Or, adăugarea la acestea a

unei condiții suplimentare - dispoziția legală să fie

și formal în vigoare, a cărei neîndeplinire are semnificația

drastică a unui veritabil fine de neprimire a cererii de sesizare a

instanței constituționale cu respectiva excepție de

neconstituționalitate, constituie o îngrădire a accesului liber la

justiția constituțională, contravenind astfel prevederilor art.

21 alin. (1), (2) și (3) coroborate cu cele ale art. 146 lit. d) din

Constituție. Aceasta, cu atât mai mult cu cât scoaterea sau ieșirea

formală din vigoare a unei norme juridice nu înseamnă neapărat

și în toate situațiile inaplicabilitatea sa".

De altfel, în

cauza de față nu se poate reține că instanța de fond a

verificat și o altă condiție suplimentară față de

cea prevăzută de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, pentru a se

putea susține că s-a produs o îngrădire a accesului liber la

justiția constituțională, prin încălcarea, astfel, a

dispozițiilor art. 21 coroborate cu art. 146 lit. d) din Constituția

României.

Având în

vedere toate aceste considerente, reținând că în cauză nu au

fost încălcate sau aplicate greșit dispozițiile legale indicate

de recurentul-revizuent - art. 29 din Legea nr. 47/1992, caz în care s-ar fi

putut constata incidența art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte,

conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul

declarat de recurentul-revizuent A. împotriva încheierii din camera de consiliu

din data de 22 martie 2016, pronunțată de Curtea de Apel Cluj,

secția I civilă, în Dosarul nr. x/33/2015.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE

LEGII

D E C I D E

Respinge

excepția de nulitate a recursului.

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de recurentul-revizuent A. împotriva încheierii din

camera de consiliu din data de 22 martie 2016, pronunțată de Curtea

de Apel Cluj, secția I civilă, în Dosarul nr. x/33/2015.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi, 30 septembrie 2016.

Procesat

de GGC - NN