ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1496/2016

Decizia nr. 1496/2016 Asupra recursului, de față, constată următoarele: Revizuenții A. și B. au promovat, la data de 30 iunie 2014, cerere de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct 7 C. proc. civ., susținând că există contrarietate între două hotărâri, respectiv Decizia civilă nr. 59 din 05 martie 2009 a Tribunalului Neamț, pronunțată în Dosarul nr. x/279/2006 și sentința civilă nr. 3022 din 03 iulie 2013 a Judecătoriei Neamț, pronunțată în Dosarul nr. x/279/2009, în ceea ce privește soluționarea capătului de cerere având ca obiect obligație de ridicare a gardului edificat pe proprietatea reclamantei C., solicitând anularea celei din urmă hotărâri. Revizuenții au invocat că sunt îndeplinite cerințele art. 322 pct. 7 C. proc.

civ., având în vedere că cele două hotărâri sus-menționate sunt potrivnice, cuprinzând măsuri care nu se pot aduce la îndeplinire. Respectiv, prin prima hotărâre au fost considerați de bună-credință și a fost menținut amplasamentul gardului, iar prin hotărârea ulterioară au fost considerați de rea-credință și s-a dispus demolarea gardului. Totodatâ, au invocat faptul că există triplă identitate de părți, obiect și cauză în cele două dosare, iar în fața Judecătoriei Piatra-Neamț, care a pronunțat hotărârea a cărei anulare se solicită nu a fost invocată autoritatea de lucru judecat în raport de decizia civilă nr. 59 din 5 martie 2009 a Tribunalului Neamț. Prin Decizia civilă nr. 2 din 12 ianuarie 2015 a Curții de Apel Bacău, secția I civilă, a fost respinsă cererea de revizuire.

În sinteză, examinând cea de-a doua hotărâre a cărui anulare a fost solicitată, curtea de apel a constatat că excepția autorității de lucru judecat, raportat la Decizia nr. 58 din data de 5 martie 2009, pronunțată de Tribunalul Neamț în Dosarul nr. x/279/2006, a fost invocată de părți și soluționată de instanță, astfel încât partea nu mai poate reitera excepția pe calea revizuirii. Or, dacă s-ar admite interpretarea contrară și s-ar considera că cererea de revizuire pentru contrarietate de hotărâri este admisibila în orice situație, ar însemna să se nesocotească autoritatea de lucru judecat rezultată din cea de~a doua hotărâre, ceea ce ar fi împotriva finalității urmărite de lege.

Prin Decizia nr. 876 din data de 25 martie 2015, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a admis recursul declarat de revizuenții A. și B. împotriva Deciziei nr. 2 din 12 ianuarie 2015 a Curții de Apel Bacău, secția I civilă, cauza fiind trimisă spre rejudecare aceleiași instanțe de revizuire. Înalta Curte a constatat că, în realitate, prin sentința civilă nr. 3022 din 3 iulie 2013, pronunțată în Dosarul nr. x/279/2009, a fost analizată o singură excepție a autorității de lucru judecat, în raport de sentința civilă nr. 200/2003, pronunțată de Judecătoria Piatra Neamț într-un litigiu anterior celor ce au tăcut obiect al Dosarelor nr. x/279/2006 și nr. x/279/2009, prin a fost admisă acțiunea în revendicare formulată de C. împotriva revizuenților din prezenta cauză pentru suprafața de 400 mp identificată prin raport de expertiză.

Însă nici părțile nu au invocat și nici instanța nu a analizat, prin încheiere interlocutorte sau prin sentința nr. 3022 din 3 iulie 2013, pronunțată în Dosarul nr. x/279/2009, excepția autorității de lucru judecat în raport de Decizia nr. 59/2009, pronunțată în Dosarul nr. x/279/2006, cu privire la capătul de cerere având ca obiect obligația de ridicare a gardului edificat pe proprietatea reclamantei C. Astfel, prin încheierea din 16 februarie 2011, pronunțată în Dosarul nr. x/279/2009, instanța a constatat că nu este incidență autoritatea de lucru judecat, astfel cum a fost invocată de apărătorul pârâților, cu privire la cei 400 mp asupra cărora s-ar mai fi pronunțai o altă instanță în anul 2002, însă a arătat că va reverifica susținerile părților cu privire la excepție după administrarea probatoriului.

Astfel, la momentul dezbaterilor asupra fondului cauzei din 19 iunie 2011, în Dosarul nr. x/279/2009, instanța a pus în discuția părților excepția autorității de lucru judecat pe capătul de cerere privind revendicarea. În fine, în considerentele sentinței civile nr. 3022 din 3 iulie 2013, pronunțată în Dosarul nr x/279/2009, judecătoria Piatra-Neamț a admis excepția autorității de lucru judecat raportat exclusiv la sentința civilă nr. 200 din 20 ianuarie 2003, față de care a reținut ca suprafața revendicată de 94 mp face parte din cea care a constituit obiect ai revendicării anterioare și a soluționat pe fond, în sensul admiterii, capătul de cerere privind obligarea. Însă, în ceea ce privește cel de-al doilea capăt de cerere, instanța a pârâților să ridice gardul edificat pe proprietatea reclamantei.

Înalta Curte a constatat că nici prin Decizia nr. 387/2014 a Tribunalului Neamț, prin care s-a respins recursul revizuenților împotriva sentinței nr. 3022/2013 a Judecătoriei Piatra Neamț, nu a fost analizată excepția autorității de lucru judecat în raport de Decizia nr. 59 din data de 5 martie 2009, pronunțată de Tribunalul Neamț în Dosarul nr. x/279/2006. Verificând îndeplinirea condițiilor referitoare la admisibilitatea cazului de revizuire întemeiat pe dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., prin decizia pronunțată în primul ciclu procesual, Înalta Curte a mai constatat că pricinile în care s-au pronunțat cele două hotărâri poartă, în principiu, asupra aceleiași cereri dedusă judecății, în condițiile în care hotărârea din anul 2009 finaliza un proces în obligația de a face, respingând o obligație similară, pretinsă în sarcina revizuenților, de ridicare a gardului ce delimitează proprietățile.

În consecință, în condițiile în care instanța ce a pronunțat sentința civilă nr. 3022/2013, atacată cu revizuire, nu s-a raportat la elementele autorității de lucru judecat cu privire la capătul de cerere referitor la ridicarea gardului ce delimita proprietățile, iar instanța de revizuire, pronunțându-se pe condițiile de admisibilitate a revizuirii, a respins cererea reținând că instanța care a pronunțat hotărârea supusă revizuirii a analizat autoritatea de lucru judecat față de hotărârea anterioară pretins contrară, Înalta Curte a casat hotărârea recurată și a trimis cauza aceleiași instanțe pentru reluarea judecății asupra condițiilor de admisibilitate a cererii de revizuire.

Cauza a fost reînregistrată pe rolul Curții de Apel Bacău, secția I civilă, cu nr. x/32/2014*, la data de 25 iunie 2015. Prin încheierea din data de 18 noiembrie 2015, pronunțată în Dosarul nr. x/32/2014*, Curtea de Apel Bacău, secția I civilă, a respins cererea de recuzare formulată de petenta C. împotriva membrilor completului D. și E. Instanța a reținut ca motivul cererii de recuzare este acela ca cei doi membrii ai completului s-au pronunțat anterior în Dosarul nr. x/279/2006, ce a avut ca obiect granițuire și obligația de a face. Or, raportat la obiectul cauzei de față, revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., cererea de recuzare este nefondată, motivat de faptul că dispozițiile art. 24 alin. (1) C. proc.

civ. nu instituie un caz de incompatibilitate pentru judecătorul desemnat să judece cererea de revizuire, în contextul în care același judecător s-a pronunțat în hotărârea vizată de cererea de revizuire. A apreciat instanța că, în calea extraordinară de atac a revizuirii, nu se realizează un control judiciar asupra judecății anterioare, ci se reanalizează pricina într-o cale de retractare, ce nu este reglementată de art. 24 C. proc. civ., ca situație de incompatibilitate, în concret, revizuirea întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., reprezintă „o constatare cu întârziere a autorității de lucru judecat", iar judecătorul cererii de revizuire are competențe doar în a examina și a se pronunța asupra excepției și nu în a reexamina fondul celor două cauze, ce fac obiect al revizuirii.

în acest context, curtea a constatat că nu există niciuna din formele de imparțialîtate, astfel cum aceasta este recunoscută în cele două dimensiuni, respectiv imparțialitate obiectivă și subiectiva, reglementate de art. 24 C. proc. civ. și art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Prin Decizia nr. 181 din 28 martie 2016, Curtea de Apel Bacău, secția I civilă, a admis cererea de revizuire a sentinței civile nr. 3022 din 3 iulie 2013, pronunțată de Judecătoria Piatra-Neamț în Dosarul nr. x/279/2009, irevocabilă prin Decizia nr. 387/RC din 27 mai 2014 a Tribunalului Neamț și, în consecință, a dispus anularea acestora pe „obligația de a face" (ridicare gard).

Procedând la verificarea condițiilor de admisibilitate a cererii de revizuite, curtea a reținut că cele două hotărâri definitive invocate prin cererea de revizuire, respectiv Decizia nr. 59 din 5 martie 2009, pronunțata de Tribunalul Neamț în Dosarul nr. x/279/2006 și sentința civilă nr. 3022 din 3 iulie 2013, pronunțată de Judecătoria Piatra-Neamț în Dosarul nr. x/279/2009, sunt potrivnice în înțelesul art. 322 pct. 7 C. proc. civ. Astfel, curtea a reținut că între cele două hotărâri există tripla identitate de părți, obiect și cauză raportat la capătul de cerere având ca obiect obligația de a face, ridicare gard, aspect reținut de altfel șl în considerentele Deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 876 din 25 martie 2015. Totodată, procedând la verificarea, conform dispozițiilor obligatorii ale deciziei de casare, în lumina prevederilor art. 315 alin. (1) C. proc.

civ., a aspectului legat de verificarea autorității de lucru judecat în cadrul celui de al doilea proces, Curtea a reținut că, în cadrul Dosarului nr. x/279/2009 ai Judecătoriei Piatra-Neamț, nu a fost invocată autoritatea de lucru judecat cu privire la obligația de a face, ridicare gard, raportat la decizia civilă nr. 59 din 5 martie 2009 a Tribunalului Neamț, ci doar excepția autorității de lucru judecat privind revendicarea suprafeței de 94 mp teren raportat la sentința civilă nr. 200/2003 a Judecătoriei Piatra Neamț, excepție care a fost și admisă.

S-a constata, de asemenea, că prin admiterea capătului de cerere formulat de reclamanta C., în contradictoriu cu pârâții B. și A., având ca obiect obligația de a face, ridicare gard, dispoziție cuprinsă în sentința civilă nr. 3022/2013 a Judecătoriei Piatra-Nearnț s-a încălcat autoritatea de lucru judecat raportat Ia dispoziția de respingere ca nefondat a acestui capăt de cerere, cuprinsă în Decizia civilă nr. 59/2009 a Tribunalului Neamț, cele două hotărâri judecătorești fiind potrivnice în înțelesul impus de art. 322 pct. 7 C. proc. civ. La data de 26 aprilie 2016, intimata C. a formulat recurs împotriva Deciziei nr. 181 din data de 28 martie 2016, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, solicitând, în principal, atât casarea deciziei recurate cât șî a încheierii din data de 18 noiembrie 2015 și trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar, respingerea cererii de revizuire.

Prin primul motiv de recurs, recurenta a invocat faptul că hotărârea atacată a fost pronunțată de judecători incompatibili, cererea de recuzare a judecătorilor D. și E., fiind, în mod greșit, respinsă ca nefondat. În sinteză, recurenta invocă că judecătorii D. și E., care au făcut parte din completul ce a judecat cererea de revizuire, au fost și membrii ai completului care a judecat apelul declarat împotriva Deciziei nr. 59 din data de 5 martie 2009, pronunțată de Tribunalul Neamț în Dosarul nr. x/279/2006, prin care a fost admis apelul împotriva sentinței civile nr. 2897 din 25 iunie 2008 și s-a respins, ca nefondat, capătul de cerere privind obligația de a face, respectiv de a ridica un gard.

Fața de această situație, apreciază recurenta că erau aplicabile în cauză dispozițiile art. 27 pct. 7 C. proc. civ., deoarece judecătoarele și-au spus părerea cu privire la pricina care se judecă, având interesul de a rămâne valabilă hotărârea pronunțată în Dosarul nr. x/279/2006. Prin cei de-al doilea motiv de recurs, recurenta critică hotărârea pronunțată pe motivul că nu există în cauză tripla identitate de obiect, părți și cauză, prevăzută de dispozițiile art 322 pct. 7 C. proc. civ. între pricinile ce au făcut obiect al Dosarului nr. x/279/2006 și al Dosarului nr. x/279/2006.

Astfel, în Dosarul nr. x/279/2006, obiectul cauzei l-a reprezentat grănițuirea suprafeței de 400 mp și obligarea pârâților la ridicarea gardului edificat pe terenul în suprafață de 400 mp, în schimb, în Dosarul nr. x/279/2006, obiectul cauzei l-a reprezentat revendicarea suprafeței de 94 mp și obligarea pârâților la ridicarea gardului ridicat pe terenul proprietatea reclamantei sau autorizarea acesteia de a-l ridica pe cheltuiala pârâților.

Nici părțile nu au fost identice, deoarece în Dosarul nr. x/279/2006 acestea au fost C., A., B. și Municipiul Piatra Neamț prin primar, iar în Dosarul nr. x/279/2006, părțile sunt C., A. și B. În ceea ce privește cauza, recurenta arata că prin Decizia nr. 59 din data de 5 martie 2009, pronunțată de Tribunalul Neamț în Dosarul nr. x/279/2006, s-a reținut că apelanții au fost de bună-credința în sensul că gardul în discuție a fost edificat pe un aliniament pe care instanța i-a obligat să îl respecte, iar până la intervenția unui titlu care să constate o rea-credință în modul în care apelanții stăpânesc terenul și au edificat acel gard, nu există temei pentru admiterea capătului de cerere în obligația de a face a intimatei.

În schimb, prin sentința civilă nr. 3022 din data de 3 iulie 2013, pronunțată de Judecătoria Piatra Neamț în Dosarul nr. x/279/2006, în ceea ce privește capătul de cerere privind obligarea pârâților să ridice gardul edificat pe proprietatea reclamantei, s-a reținut că în interiorul proprietății reclamantei este edificat un gard, pentru garantarea dreptului de proprietate al reclamantei și asigurarea exercitării de către aceasta a unei posesii utile, fiind obligați pârâții să ridice gardul edificat pe pct. 3-15-16 în raportul de expertiză specialitatea topografie efectuat în cauză de expert F. Prin Decizia nr. 387 din data de 27 mai 2014, pronunțată de Tribunalul Neamț, a fost respins recursul revizuenților și s-a reținut că nu au relevanță considerațiile privind buna sau reaua-credință a constructorilor pârâți, ci faptul ca gardul, ca mijloc de materializare în teren a limitelor unei proprietăți, să respecte hotarul real, corespunzător suprafețelor din actele de proprietate.

Pârâții au fost obligați la ridicarea gardului pentru că s-a stabilit, prin soluția dată primului capăt de cerere, că nu sunt proprietari ai suprafeței de teren de 94 mp, ci reclamanta, iar limita determinată de pct. 3-15-16 nu este granița corectă dintre terenurile învecinate, ci aliniamentul 1-2. De altfel, hotarul dintre proprietăți a fost stabilit irevocabil și anterior, prin sentința nr. 2897 din data de 25 iunie 2008 a Judecătoriei Piatra Neamț, astfel că pârâții nu se mai pot pretinde în prezent proprietari ai suprafeței de 94 mp, gardul care împiedica exercitarea deplină a prerogativelor dreptului de proprietate urmând a fi înlăturat.

Analizând recursul, Înalta Curte urmează să îl respingă, ca nefondat, având în vedere următoarele considerente: Înalta Curte reține că., prin primul motiv de recurs, recurenta-intimată invocă faptul că este nefondată încheierea din camera de consiliu din data de 18 noiembrie 2015, pronunțată în Dosarul nr. x/32/2014, prin care a fost respinsa cererea de recuzare a membrilor completului, D. și E., formulată de intimata C., dat fiind faptul că, în sensul dispozițiilor art. 27 pct. 7 C. proc. civ., și-au spus părerea cu privire la pricina ce se judecă cu prilejul judecării recursului declarat împotriva deciziei nr. 59 din data de 5 martie 2009, pronunțată de Tribunalul Neamț în Dosarul nr. x/279/2006.

Motivul de recurs invocat este nefondat. Înalta Curte constată că revizuirea reprezintă o cale extraordinara de atac, de retractare, admisibilă în condițiile art. 322 C. proc. civ. Cu privire specială la revizuirea ce face obiect al dosarului de față, dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ. reglementează posibilitatea revizuirii dacă există hotărâri potrivnice date de instanțe de același grad sau de grade deosebite în una și aceeași pricină, între aceleași persoane, având aceeași calitate, rațiunea reglementării acestui caz de revizuire constituind-o necesitatea de a se înlătura încălcarea principiului puterii de lucru judecat, când instanțele au dat soluții contrare în dosare diferite, dar având același obiect, aceeași cauză și aceleași părți.

Astfel, revizuirea pentru contrarietate de hotărâri, bazată pe dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., este admisibilă dacă sunt îndeplinite următoarele condiții: existența unor hotărâri judecătorești definitive, care să fie contradictorii, hotărârile judecătorești în cauză să fie pronunțate în dosare diferite, să existe tripla identitate de părți, obiect și cauză, în cel de-al doilea proces să nu se ii invocat excepția autorității de lucru judecat sau, dacă a fost invocată, să nu se 11 analizat. În consecință, instanța investită cu judecarea cazului de revizuire, în cazul special al art. 322 pct. 7 C. proc.

civ., nu reanalizează fondul cererii de chemare în judecată ci verifică numai dacă cea de-a doua hotărâre, potrivnică celei dintâi, a fost pronunțată în una și aceeași pricină, dar în dosare diferite, având obiect, părți și cauze identice, și dacă, în cel de-al doilea dosar, a fost sau nu invocată și/sau analizată autoritatea de lucru judecat ce rezultă âm existența primei hotărâri. Or, într-o atare situație, nu se poate reține că judecătorul care a pronunțat hotărârea prin care a fost respins recursul declarat împotriva hotărârii pronunțate de instanța de apel, în raport de care se invocă existența autorității de lucru judecat, și-a spus părerea cu privire la îndeplinirea condițiilor revizuirii, astfel cum sunt reglementate de dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc.

civ., în consecință, nu sunt incidente în cauză prevederile art. 27 pct. 7 C. proc. civ., hotărârea pronunțată de curtea de apel fiind dată cu respectarea dispozițiilor art. 322 pct. 7 C. proc. civ. Totodată, nu sunt aplicabile nici prevederile art. 24 alin. (1) C. proc. civ. ce reglementează o ipoteză strict determinată a cazurilor de incompatibilitate în cazul judecătorul care, participând la judecarea cauzei în fond, nu poate fi membru al completului care judecă apelul, recursul, sau cauza în fond, după. casare.

Înalta Curte mai constată că, în speța de față, nu se poate reține nici o situația manifestă de părtinire sau prejudecată din partea judecătorilor (imparțialitate subiectivă definită conform principiilor generale enunțate în Hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului Micallef contra Maltei), nici aspecte de natură a ridica îndoieli in ceea ce privește imparțialitatea (imparțialitate obiectivă conform deciziei Curții Europene a Drepturilor Omului Hauschildt contra Danemarcei). Prin al doilea motiv de recurs, recurentul invocă faptul că în cauză nu simt incidente în cauză prevederile ari 322 pct. 7 C. proc. civ., dat fiind faptul că nu există identitate de obiect, părți și cauză între pricinile în care au fost pronunțate hotărârile pretins contrare.

Nici acest motiv de recurs nu este fondat, Înalta Curte urmând să îi respingă pentru următoarele considerente: Se reține că, prin Decizia nr. 876 din data de 25 martie 2015, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a admis recursul declarat de revizuenții A. și B. împotriva Deciziei nr. 2 din 12 ianuarie 2015 a Curții de Apel Bacău, secția I civilă, cauza fund trimisă spre rejudecare aceleiași instanțe de revizuire . Raportat la condițiile de admisibilitate ale cererii de revizuire întemeiată de dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc.

civ., în primul ciclu procesual, Înalta Curte a dezlegat cu autoritate de lucru judecat, în sensul că, în Dosarul nr. x/279/2006, în care a fost pronunțată sentința civilă nr. 3022 din data de 3 iulie 2013, a Judecătoriei Piatra Neamț, a cărei anulare se solicită pe calea revizuirii, nu a fost nici invocată și nici analizata excepția autorității de lucru judecat ce decurge din pronunțarea Deciziei nr. 59 din data de 5 martie 2009 a Tribunalului Neamț în Dosarul nr. x/279/2006. Totodată, a mai reținut Înalta Curte, pricinile în care s-au pronunțat cele doua hotărâri poartă, în principiu, asupra aceleiași cereri deduse judecății, în condițiile în care hotărârea din anul 2009 finaliza judecata unei cererii având ca obiect obligația de a face, respingând o obligație similară, pretinsă în sarcina revizuenților, de ridicare a gardului ce delimitează proprietățile.

În consecință, instanța de revizuire, ținută de dezlegările instanței de recurs, în temeiul dispozițiilor art. 315 alin. (1) C. proc. civ., procedând la reanalizarea condițiilor de admisibilitate ale cererii de revizuire, a reținut corect că sunt incidente în cauză prevederile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., în cele două cauze, având obiect, părți și cauză identice, fiind pronunțate hotărâri contradictorii cu privire la modul în care a fost soluționată cererea reclamantei, de obligare a pârâților la desființarea gardului ridicat pe proprietatea sa. Astfel, se constată că prin cererea înregistrată la Judecătoria Piatra-Neamț sub nr. x/279 din 18 iulie 2006, reclamanta a chemat în judecată pe pârâtul Municipiul Piatra Neamț, prin primar, solicitând să se dispună grănițuirea suprafeței de 400 mp aparținând reclamantei din intravilanul municipiului Piatra Neamț anexa Văleni.

Au fost chemați în judecată și pârâții A. și B., solicitând obligarea acestora la ridicarea gardului edificat pe terenul reclamantei. Prin sentința civilă nr. 2897 din 25 iunie 2008, pronunțată de Judecătoria Piatra-Neamț în Dosarul nr. x/279/2006, astfel cum a fost schimbată prin Decizia nr. 59 din 5 martie 2009, pronunțată de Tribunalul. Neamț în Dosarul nr. x/279/2006, irevocabilă prin Decizia civilă nr. 1226 din 21 octombrie 2006, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, în urma achiesării de către pârâtul Municipiul Piatra Neamț, s-a dispus grănițuirea suprafeței de 400 mp, teren aparținând reclamantei situat în Piatra Neamț, anexa Văleni, sola 20, parcela 16 B/1 de terenul proprietatea pârâtului Municipiul Piatra Neamț și s-a stabilit linia de hotar în baza raportului de expertiză.

Totodată, a fost respinsă, ca nefondată, acțiunea reclamantei C. împotriva pârâților A. și B. având ca obiect obligația de a face. Instanța de apel a reținut că apelanțiî-pârâți au ridicat gardul despărțitor pe aliniamentul 1023-38-39-40 - 41-42-43, respectând punerea în posesie efectuată de executorul judecătoresc în baza sentinței civile nr. 200/2003 a Judecătoriei Piatra Neamț, pronunțată într-o acțiune în revendicare anterioară. Cum din raportul de expertiză efectuat în Dosarul nr. x/279/2006 a rezultat că reclamanta stăpânea exact aceeași suprafață de teren delimitată de expert în anul 2003, în cadrul Dosarului nr. x/2002, instanța de apel a concluzionat că apelanții-pârâți au edificat gardul despărțitor pe un aliniament pe care instanța i-a obligat să îl respecte, ținând seama și de punctele de reper, respectiv de țărușii fixați de executorul judecătoresc cu prilejul executării sentinței nr. 200/2003, fiind de bunâ-credință.

Prin sentința civilă nr. 3022 din 3 iulie 2013, pronunțată de Judecătoria Piatra-Neamț în Dosarul nr. x/279/2009, irevocabilă prin respingerea recursului formulat de pârâți prin Decizia nr. 387 din 27 mai 2014 a Tribunalului Neamț, a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de revendicare formulată de reclamanta C. împotriva pârâților A. și B., având în vedere autoritatea de lucru judecat ce decurge din sentința civilă nr. 200 din 20 ianuarie 2003, pronunțată de Judecătoria Piatra-Neamț în Dosarul nr. x/2002. A fost admisă, totodată, cererea reclamantei având ca obiect obligația de a face, fiind obligați pârâții A. și B. să ridice gardul edificat pe proprietatea reclamantei, astfel cum a fost identificat în raportul de expertiză efectuat în cauză.

Se constată, prin urmare că, între cele două pricini, în legătură cu capătul de cerere având ca obiect obligația de a face, respectiv de ridicare a gardului edificat pe proprietatea reclamantei, există identitatea de părți, reclamanta fiind, în ambele cauze C., iar pârâții B. și A. și respectiv de obiect, anume obligația de a face, de ridicare a gardului. În ceea ce privește identitatea de cauză, Înalta Curte reține că, în ambele cereri care au format obiect al Dosarului nr. x/279/2006 și respectiv nr. x/279/2009, reclamanta a solicitat ridicarea gardului invocând același motiv, respectiv că au fosi încălcate limitele proprietății sale. Atât prima instanță, în Dosarul nr. x/279/2006, cât și cea de-a doua instanță, în Dosarul nr. x/279/2009, au analizat, în principal, dacă gardul ridicat încalcă sau nu limitele proprietății reclamantei.

Astfel, contrar celor invocate de recurentă în sensul că în Dosarul nr. x/279/2006 ar fi fost apreciată numai buna-credință a pârâților la ridicarea gardului, Înalta Curte constată că Tribunalul Neamț, analizând apelul declarat în Dosarul nr. x/279/2006, a reținut că prin sentința civilă nr. 200/2003, pronunțată în Dosarul nr. x/2002, reclamanta C. a obținut doar scriptic revendicarea terenului de 400 mp înscriși în titlul său, întrucât faptic, în interiorul conturului delimitat în expertiza ce face parte integrantă din respectiva sentință se regăsește o suprafață mai mică, cu 94 mp. În aceste condiții, a reținut instanța de apel că reclamanta a fost pusă în posesie doar asupra terenului identificat prin expertiza G., realizată în Dosarul nr. x/2002, la punerea în posesie fiind delimitat prin țăruși de terenul proprietatea pârâților A. și B. care ulterior au ridicat gardul corespunzător respectivei puneri în posesie.

Prin urmare, și în Decizia nr. 59 din 5 martie 2009, pronunțată de Tribunalul Neamț în Dosarul nr. x/279/2006, instanța a analizat, în principal, dacă gardul încalcă sau nu limitele proprietății reclamantei, buna credință fiind legată de faptul ridicării gardului pe limitele proprietății stabilite form raportului de expertiză întocmit în Dosarul nr. x/2002. În consecință, instanța de recurs a aplicat corect dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., la situația de fapt astfel cum a fost stabilită, constatând că prin sentința civilă nr. 3022 din 3 iulie 2013 a Judecătoriei Piatra-Neamț a fost încălcată autoritatea de lucru judecat ce derivă din pronunțarea Deciziei nr. 59 din 5 martie 2009 a Tribunalului Neamț, în Dosarul nr. x/279/2006.

Pentru aceste motive, în temeiul art. 312 teza a II-a C. proc. civ., Înalta Curte urmează să respingă, ca nefondat, recursul declarat de intimata-recurentă C. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta C. împotriva Deciziei nr. 181 din 28 martie 2016 a Curții de Apel Bacău, secția I civilă, și a încheierii de ședință din data de 18 noiembrie 2015, pronunțată de aceeași instanță. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 20 septembrie 2016.