ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1496/2016

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1496/2016 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2016)

Decizia nr. 1496/2016

Asupra

recursului, de față, constată următoarele:

Revizuenții A. și B. au

promovat, la data de 30 iunie 2014, cerere de revizuire întemeiată pe

dispozițiile art. 322 pct 7 C. proc. civ.,

susținând că există

contrarietate între două hotărâri, respectiv Decizia civilă nr. 59

din 05 martie 2009 a Tribunalului Neamț, pronunțată în Dosarul nr.

x/279/2006 și sentința civilă nr. 3022 din 03 iulie 2013 a

Judecătoriei Neamț, pronunțată în Dosarul nr. x/279/2009,

în ceea ce privește soluționarea capătului de cerere având ca

obiect obligație de ridicare a gardului edificat pe proprietatea

reclamantei C., solicitând anularea celei din urmă hotărâri.

Revizuenții

au invocat că sunt îndeplinite cerințele art. 322 pct. 7 C. proc.

civ., având în vedere că cele două hotărâri sus-menționate

sunt potrivnice, cuprinzând măsuri care nu se pot aduce la îndeplinire.

Respectiv, prin prima hotărâre au fost considerați de bună-credință

și a fost menținut amplasamentul gardului, iar prin hotărârea

ulterioară au fost considerați de rea-credință și s-a

dispus demolarea gardului. Totodatâ, au invocat faptul că există

triplă identitate de părți, obiect și cauză în cele

două dosare, iar în fața Judecătoriei Piatra-Neamț, care a

pronunțat hotărârea a cărei anulare se solicită nu a fost

invocată autoritatea de lucru judecat în raport de decizia civilă nr.

59 din 5 martie 2009 a Tribunalului Neamț.

Prin

Decizia civilă nr. 2 din 12 ianuarie 2015 a Curții de Apel Bacău,

secția I civilă, a fost respinsă cererea de revizuire.

În sinteză,

examinând cea de-a doua hotărâre a cărui anulare a fost

solicitată, curtea de apel a constatat că excepția

autorității de lucru judecat, raportat la Decizia nr. 58 din data de

5 martie 2009, pronunțată de Tribunalul Neamț în Dosarul nr. x/279/2006,

a fost invocată de părți și soluționată de

instanță, astfel încât partea nu mai poate reitera excepția pe

calea revizuirii.

Or,

dacă s-ar admite interpretarea contrară și s-ar considera

că cererea de revizuire pentru contrarietate de hotărâri este

admisibila în orice situație, ar însemna să se nesocotească

autoritatea de lucru judecat rezultată din cea de~a doua hotărâre,

ceea ce ar fi împotriva finalității urmărite de lege.

Prin Decizia

nr. 876 din data de 25 martie 2015, Înalta Curte de Casație și

Justiție, secția I civilă, a admis recursul declarat de

revizuenții A. și B. împotriva Deciziei nr. 2 din 12 ianuarie 2015 a

Curții de Apel Bacău, secția I civilă, cauza fiind

trimisă spre rejudecare aceleiași instanțe de revizuire.

Înalta

Curte a constatat că, în realitate, prin sentința civilă nr.

3022 din 3 iulie 2013, pronunțată în Dosarul nr. x/279/2009, a fost

analizată o singură excepție a autorității de lucru

judecat, în raport de sentința civilă nr. 200/2003,

pronunțată de Judecătoria Piatra Neamț într-un litigiu

anterior celor ce au tăcut obiect al Dosarelor nr. x/279/2006 și nr. x/279/2009,

prin a fost admisă acțiunea în revendicare formulată de C.

împotriva revizuenților din prezenta cauză pentru suprafața de

400 mp

identificată prin raport

de expertiză.

Însă

nici părțile nu au invocat și nici instanța nu a analizat,

prin încheiere interlocutorte sau prin sentința nr. 3022 din 3 iulie 2013,

pronunțată în Dosarul nr. x/279/2009, excepția

autorității de lucru judecat în raport de Decizia nr. 59/2009,

pronunțată în Dosarul nr. x/279/2006, cu privire la capătul de

cerere având ca obiect obligația de ridicare a gardului edificat pe

proprietatea reclamantei C.

Astfel,

prin încheierea din 16 februarie 2011, pronunțată în Dosarul nr. x/279/2009,

instanța a constatat că nu este incidență autoritatea de

lucru judecat, astfel cum a fost invocată de apărătorul

pârâților, cu privire la cei 400 mp asupra cărora s-ar mai fi

pronunțai o altă instanță în anul 2002, însă a

arătat că va reverifica susținerile părților cu

privire la excepție după administrarea probatoriului. Astfel, la momentul

dezbaterilor asupra fondului cauzei din 19 iunie 2011, în Dosarul nr. x/279/2009,

instanța a pus în discuția părților excepția

autorității de lucru judecat pe capătul de cerere privind

revendicarea.

În

fine, în considerentele sentinței civile nr. 3022 din 3 iulie 2013,

pronunțată în Dosarul nr x/279/2009, judecătoria Piatra-Neamț

a admis excepția autorității de lucru judecat raportat exclusiv

la sentința civilă nr. 200 din 20 ianuarie 2003, față de

care a reținut ca suprafața revendicată de 94 mp face parte din

cea care a constituit obiect ai revendicării anterioare și a

soluționat pe fond, în sensul admiterii, capătul de cerere privind

obligarea.

Însă,

în ceea ce privește cel de-al doilea capăt de cerere, instanța a

pârâților să ridice gardul edificat pe proprietatea reclamantei.

Înalta

Curte a constatat că nici prin Decizia nr. 387/2014 a Tribunalului

Neamț, prin care s-a respins recursul revizuenților împotriva

sentinței nr. 3022/2013 a Judecătoriei Piatra Neamț, nu a fost

analizată excepția autorității de lucru judecat în raport

de Decizia nr. 59 din data de 5 martie 2009, pronunțată de Tribunalul

Neamț în Dosarul nr. x/279/2006.

Verificând

îndeplinirea condițiilor referitoare la admisibilitatea cazului de

revizuire întemeiat pe dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., prin

decizia pronunțată în primul ciclu procesual, Înalta Curte a mai

constatat că pricinile în care s-au pronunțat cele două

hotărâri poartă, în principiu, asupra aceleiași cereri

dedusă judecății, în condițiile în care hotărârea din

anul 2009 finaliza un proces în obligația de a face, respingând o

obligație similară, pretinsă în sarcina revizuenților, de

ridicare a gardului ce delimitează proprietățile.

În

consecință, în condițiile în care instanța ce a

pronunțat sentința civilă nr. 3022/2013, atacată cu

revizuire, nu s-a raportat la elementele autorității de lucru judecat

cu privire la capătul de cerere referitor la ridicarea gardului ce

delimita proprietățile, iar instanța de revizuire,

pronunțându-se pe condițiile de admisibilitate a revizuirii, a

respins cererea reținând că instanța care a pronunțat

hotărârea supusă revizuirii a analizat autoritatea de lucru judecat

față de hotărârea anterioară pretins contrară, Înalta Curte

a casat hotărârea recurată și a trimis cauza aceleiași

instanțe pentru reluarea judecății asupra condițiilor de

admisibilitate a cererii de revizuire.

Cauza a fost

reînregistrată pe rolul Curții de Apel Bacău,

secția I civilă, cu

nr. x/32/2014*, la data de 25 iunie 2015.

Prin încheierea

din data de 18 noiembrie 2015, pronunțată în Dosarul nr. x/32/2014*,

Curtea de Apel Bacău, secția I civilă, a respins cererea de

recuzare formulată de petenta C.

împotriva membrilor completului D. și E.

Instanța a

reținut ca motivul cererii de recuzare este acela ca cei doi membrii ai

completului s-au pronunțat anterior în Dosarul nr. x/279/2006, ce a avut

ca obiect granițuire și obligația de a face. Or, raportat la

obiectul cauzei de față, revizuire întemeiată pe

dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., cererea de recuzare este

nefondată, motivat de faptul că dispozițiile art. 24 alin. (1) C.

proc. civ. nu instituie un caz de incompatibilitate pentru judecătorul

desemnat să judece cererea de revizuire, în contextul în care același

judecător s-a pronunțat în hotărârea vizată de cererea de

revizuire.

A apreciat

instanța că, în calea extraordinară de atac a revizuirii, nu se

realizează un control judiciar asupra judecății anterioare, ci

se reanalizează pricina într-o cale de retractare, ce nu este reglementată

de art. 24 C. proc. civ., ca situație de incompatibilitate, în concret,

revizuirea întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ.,

reprezintă „o constatare cu întârziere a autorității de lucru

judecat", iar judecătorul cererii de revizuire are competențe

doar în a examina și a se pronunța asupra excepției și nu

în a reexamina fondul celor două cauze, ce fac obiect al revizuirii.

în

acest context, curtea a constatat că nu există niciuna din formele de

imparțialîtate, astfel cum aceasta este recunoscută în cele două

dimensiuni, respectiv imparțialitate obiectivă și subiectiva,

reglementate de art. 24 C. proc. civ. și art. 6 din Convenția

Europeană a Drepturilor Omului.

Prin Decizia

nr. 181 din 28 martie 2016, Curtea de Apel Bacău, secția I civilă,

a admis cererea

de revizuire a sentinței civile nr. 3022 din 3 iulie 2013,

pronunțată de Judecătoria Piatra-Neamț în Dosarul nr. x/279/2009,

irevocabilă prin Decizia nr. 387/RC din 27 mai 2014 a Tribunalului

Neamț și, în consecință, a dispus anularea acestora pe „obligația

de a face" (ridicare gard).

Procedând

la verificarea condițiilor de admisibilitate a cererii de revizuite,

curtea a reținut că cele două hotărâri definitive invocate

prin cererea de revizuire, respectiv Decizia nr. 59 din 5 martie 2009,

pronunțata de Tribunalul Neamț în Dosarul nr. x/279/2006 și

sentința civilă nr. 3022 din 3 iulie 2013, pronunțată de

Judecătoria Piatra-Neamț în Dosarul nr. x/279/2009, sunt potrivnice

în înțelesul art. 322 pct. 7 C. proc. civ.

Astfel,

curtea a reținut că între cele două hotărâri există

tripla identitate de părți, obiect și cauză raportat la

capătul de cerere având ca obiect obligația de a face, ridicare gard,

aspect reținut de altfel șl în considerentele Deciziei Înaltei Curți

de Casație și Justiție nr. 876 din 25 martie 2015.

Totodată,

procedând la verificarea, conform dispozițiilor obligatorii ale deciziei

de casare, în lumina prevederilor art. 315 alin. (1) C. proc. civ., a

aspectului legat de verificarea autorității de lucru judecat în

cadrul celui de al

doilea proces,

Curtea a reținut că, în cadrul Dosarului nr. x/279/2009 ai

Judecătoriei Piatra-Neamț, nu a fost invocată autoritatea de

lucru judecat cu privire la obligația de a face, ridicare gard, raportat

la decizia civilă nr. 59 din 5 martie 2009 a Tribunalului Neamț, ci

doar excepția autorității de lucru judecat privind revendicarea

suprafeței de 94 mp teren raportat la sentința civilă nr. 200/2003

a Judecătoriei Piatra Neamț, excepție care a fost și

admisă.

S-a

constata, de asemenea, că prin admiterea capătului de cerere formulat

de reclamanta C., în contradictoriu cu pârâții B. și A., având ca obiect

obligația de a face, ridicare gard, dispoziție cuprinsă în

sentința civilă nr. 3022/2013 a Judecătoriei Piatra-Nearnț

s-a încălcat autoritatea de lucru judecat raportat Ia dispoziția de

respingere ca nefondat a acestui capăt de cerere, cuprinsă în Decizia

civilă nr. 59/2009 a Tribunalului Neamț, cele două hotărâri

judecătorești fiind potrivnice în înțelesul impus de art. 322 pct.

7 C. proc. civ.

La

data de 26 aprilie 2016, intimata C. a formulat recurs împotriva Deciziei nr. 181

din data de 28 martie 2016,

pronunțată

de Curtea de Apel Bacău, solicitând, în principal, atât casarea deciziei

recurate cât șî a încheierii din data de 18 noiembrie 2015 și

trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar, respingerea cererii de

revizuire.

Prin

primul motiv de recurs,

recurenta

a invocat faptul că hotărârea atacată a fost

pronunțată de judecători incompatibili, cererea de recuzare a

judecătorilor D. și E., fiind, în mod greșit, respinsă ca

nefondat.

În sinteză,

recurenta invocă că judecătorii D. și E., care au

făcut parte din completul ce a judecat cererea de revizuire, au fost

și membrii ai completului care a judecat apelul declarat împotriva Deciziei

nr. 59 din data de 5 martie 2009, pronunțată de Tribunalul Neamț

în Dosarul nr. x/279/2006, prin care a fost admis apelul împotriva

sentinței civile nr. 2897 din 25 iunie 2008 și s-a respins, ca

nefondat, capătul de cerere privind obligația de a face, respectiv de

a ridica un gard.

Fața

de această situație, apreciază recurenta că erau aplicabile

în cauză dispozițiile art. 27 pct. 7 C. proc. civ., deoarece

judecătoarele și-au spus părerea cu privire la pricina care se

judecă, având interesul de a rămâne valabilă hotărârea

pronunțată în Dosarul nr. x/279/2006.

Prin

cei de-al doilea motiv de recurs,

recurenta

critică hotărârea pronunțată pe motivul că nu

există în cauză tripla identitate de obiect, părți și

cauză, prevăzută de dispozițiile art 322 pct. 7 C. proc.

civ. între pricinile ce au făcut obiect al Dosarului nr. x/279/2006

și al Dosarului nr. x/279/2006. Astfel, în Dosarul nr. x/279/2006,

obiectul cauzei l-a reprezentat grănițuirea suprafeței de 400 mp

și obligarea pârâților la ridicarea gardului edificat pe terenul în

suprafață de 400 mp, în schimb, în Dosarul nr. x/279/2006, obiectul

cauzei l-a reprezentat revendicarea suprafeței de 94 mp și obligarea

pârâților la ridicarea gardului ridicat pe terenul proprietatea

reclamantei sau autorizarea acesteia de a-l ridica pe cheltuiala

pârâților.

Nici

părțile nu au fost identice, deoarece în Dosarul nr. x/279/2006 acestea

au fost C., A., B. și Municipiul Piatra Neamț prin primar, iar în

Dosarul nr. x/279/2006, părțile sunt C., A. și B.

În ceea

ce privește cauza, recurenta arata că prin Decizia nr. 59 din data de

5 martie 2009, pronunțată de Tribunalul Neamț în Dosarul nr. x/279/2006,

s-a reținut că apelanții au fost de bună-credința în

sensul că gardul în discuție a fost edificat pe un aliniament pe care

instanța i-a obligat să îl respecte, iar până la

intervenția unui titlu care să constate o rea-credință în

modul în care apelanții stăpânesc terenul și au edificat acel

gard, nu există temei pentru admiterea capătului de cerere în

obligația de a face a intimatei.

În schimb,

prin sentința civilă nr. 3022 din data de 3 iulie 2013,

pronunțată de Judecătoria Piatra Neamț în Dosarul nr. x/279/2006,

în ceea ce privește capătul de cerere privind obligarea

pârâților să ridice gardul edificat pe proprietatea reclamantei, s-a

reținut că în interiorul proprietății reclamantei este

edificat un gard, pentru garantarea dreptului de proprietate al reclamantei

și asigurarea exercitării de către aceasta a unei posesii utile,

fiind obligați pârâții să ridice gardul edificat pe pct. 3-15-16

în raportul de expertiză specialitatea topografie efectuat în cauză

de expert F. Prin Decizia nr. 387 din data de 27 mai 2014, pronunțată

de Tribunalul Neamț, a fost respins recursul revizuenților și s-a

reținut că nu au relevanță considerațiile privind buna

sau reaua-credință a constructorilor pârâți, ci faptul ca

gardul, ca mijloc de materializare în teren a limitelor unei

proprietăți, să respecte hotarul real, corespunzător

suprafețelor din actele de proprietate.

Pârâții

au fost obligați la ridicarea gardului pentru că s-a stabilit, prin

soluția dată primului capăt de cerere, că nu sunt

proprietari ai suprafeței de teren de 94 mp, ci reclamanta, iar limita

determinată de pct. 3-15-16 nu este granița corectă dintre

terenurile învecinate, ci aliniamentul 1-2. De altfel, hotarul dintre

proprietăți a fost stabilit irevocabil și anterior, prin

sentința nr. 2897 din data de 25 iunie 2008 a Judecătoriei Piatra

Neamț, astfel că pârâții nu se mai pot pretinde în prezent

proprietari ai suprafeței de 94 mp, gardul care împiedica exercitarea

deplină a prerogativelor dreptului de proprietate urmând a fi

înlăturat.

Analizând

recursul, Înalta Curte urmează să îl respingă, ca nefondat,

având în vedere următoarele considerente:

Înalta

Curte reține că., prin primul motiv de recurs,

recurenta-intimată invocă faptul că este nefondată

încheierea din camera de consiliu din data de 18 noiembrie 2015,

pronunțată în Dosarul

nr. x/32/2014, prin care a fost respinsa cererea de recuzare a membrilor

completului, D. și E., formulată de intimata C., dat fiind faptul

că, în sensul dispozițiilor art. 27 pct. 7 C. proc. civ., și-au

spus părerea cu privire la pricina ce se judecă cu prilejul

judecării recursului declarat împotriva deciziei nr. 59 din data de 5

martie 2009, pronunțată de Tribunalul Neamț în Dosarul nr. x/279/2006.

Motivul

de recurs invocat este nefondat.

Înalta

Curte constată că revizuirea reprezintă o cale extraordinara de

atac, de retractare, admisibilă în condițiile art. 322 C. proc. civ.

Cu

privire specială la revizuirea ce face obiect al dosarului de

față, dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ.

reglementează posibilitatea revizuirii dacă există hotărâri

potrivnice date de instanțe de același grad sau de grade deosebite în

una și aceeași pricină, între aceleași persoane, având

aceeași calitate, rațiunea reglementării acestui caz de

revizuire constituind-o necesitatea de a se înlătura încălcarea

principiului puterii de lucru judecat, când instanțele au dat soluții

contrare în dosare diferite, dar având același obiect, aceeași

cauză și aceleași părți.

Astfel,

revizuirea pentru contrarietate de hotărâri, bazată pe

dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., este admisibilă dacă

sunt îndeplinite următoarele condiții: existența unor

hotărâri judecătorești definitive, care să fie

contradictorii, hotărârile judecătorești în cauză să

fie pronunțate în dosare diferite, să existe tripla identitate de

părți, obiect și cauză, în cel de-al doilea proces să

nu se ii invocat excepția autorității de lucru judecat sau,

dacă a fost invocată, să nu se 11 analizat.

În

consecință, instanța investită cu judecarea cazului de

revizuire, în cazul special al art. 322 pct. 7 C. proc. civ., nu reanalizează

fondul cererii de chemare în judecată ci verifică numai dacă cea

de-a doua hotărâre, potrivnică celei dintâi, a fost

pronunțată în una și aceeași pricină, dar în dosare

diferite, având obiect, părți și cauze identice, și

dacă, în cel de-al doilea dosar, a fost sau nu invocată și/sau

analizată autoritatea de lucru judecat ce rezultă âm existența

primei hotărâri.

Or, într-o atare

situație, nu se poate reține că judecătorul care a

pronunțat hotărârea prin care a fost respins recursul declarat

împotriva hotărârii pronunțate de instanța de apel, în raport de

care se invocă existența autorității de lucru judecat,

și-a spus părerea cu privire la îndeplinirea condițiilor

revizuirii, astfel cum sunt reglementate de dispozițiile art. 322 pct. 7

C. proc. civ., în consecință, nu sunt incidente în cauză

prevederile art. 27 pct. 7 C. proc. civ., hotărârea pronunțată

de curtea de apel fiind dată cu respectarea dispozițiilor art. 322 pct.

7 C. proc. civ.

Totodată,

nu sunt aplicabile nici prevederile art. 24 alin. (1) C. proc. civ. ce

reglementează o ipoteză strict determinată a cazurilor de

incompatibilitate în cazul judecătorul care, participând la judecarea

cauzei în fond, nu poate fi membru al completului care judecă apelul,

recursul, sau cauza în fond, după. casare.

Înalta

Curte mai constată că, în speța de față, nu se poate

reține nici o situația manifestă de părtinire sau

prejudecată din partea judecătorilor (imparțialitate

subiectivă definită conform principiilor generale enunțate în

Hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului Micallef contra

Maltei), nici aspecte de natură a ridica îndoieli in ceea ce privește

imparțialitatea (imparțialitate obiectivă conform deciziei Curții

Europene a Drepturilor Omului Hauschildt contra Danemarcei).

Prin

al doilea motiv de recurs, recurentul invocă faptul că în cauză

nu simt incidente în cauză prevederile ari 322 pct. 7 C. proc. civ., dat

fiind faptul că nu există identitate de obiect, părți

și cauză între pricinile în care au fost pronunțate

hotărârile pretins contrare.

Nici

acest motiv de recurs nu este fondat, Înalta Curte urmând să îi

respingă pentru următoarele considerente:

Se

reține că, prin Decizia nr. 876 din data de 25 martie 2015, Înalta

Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a admis

recursul declarat de revizuenții A. și B. împotriva Deciziei nr. 2

din 12 ianuarie 2015 a Curții de Apel Bacău, secția I civilă,

cauza fund trimisă spre rejudecare aceleiași instanțe de

revizuire

.

Raportat

la condițiile de admisibilitate ale cererii de revizuire întemeiată

de dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., în primul ciclu procesual, Înalta

Curte a dezlegat cu autoritate de lucru judecat, în sensul că, în Dosarul nr.

x/279/2006, în care a fost pronunțată sentința civilă nr. 3022

din data de 3 iulie 2013, a Judecătoriei Piatra Neamț, a cărei

anulare se solicită pe calea revizuirii, nu a fost nici invocată

și nici analizata excepția autorității de lucru judecat ce

decurge din pronunțarea Deciziei nr. 59 din data de 5 martie 2009 a

Tribunalului Neamț în Dosarul nr. x/279/2006.

Totodată,

a mai reținut Înalta Curte, pricinile în care s-au pronunțat cele

doua hotărâri poartă, în principiu, asupra aceleiași cereri

deduse judecății, în condițiile în care hotărârea din anul

2009 finaliza judecata unei cererii având ca obiect obligația de a face,

respingând o obligație similară, pretinsă în sarcina

revizuenților, de ridicare a gardului ce delimitează

proprietățile.

În

consecință, instanța de revizuire, ținută de

dezlegările instanței de recurs, în temeiul dispozițiilor art. 315

alin. (1) C. proc. civ., procedând la reanalizarea condițiilor de

admisibilitate ale cererii de revizuire, a reținut corect că sunt

incidente în cauză prevederile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., în cele

două cauze, având obiect, părți și cauză identice,

fiind pronunțate hotărâri contradictorii cu privire la modul în care

a fost soluționată cererea reclamantei, de obligare a pârâților

la desființarea gardului ridicat pe proprietatea sa.

Astfel,

se constată că prin cererea înregistrată la Judecătoria

Piatra-Neamț sub nr. x/279 din 18 iulie 2006, reclamanta a chemat în

judecată pe pârâtul Municipiul Piatra Neamț, prin primar, solicitând

să se dispună grănițuirea suprafeței de 400 mp

aparținând reclamantei din intravilanul municipiului Piatra Neamț

anexa Văleni. Au fost chemați în judecată și pârâții A.

și B., solicitând obligarea acestora la ridicarea gardului edificat pe

terenul reclamantei.

Prin

sentința civilă nr. 2897 din 25 iunie 2008, pronunțată de

Judecătoria Piatra-Neamț în Dosarul nr. x/279/2006, astfel cum a fost

schimbată prin Decizia nr. 59 din 5 martie 2009, pronunțată de

Tribunalul. Neamț în Dosarul nr. x/279/2006, irevocabilă prin Decizia

civilă nr. 1226 din 21 octombrie 2006, pronunțată de Curtea de

Apel Bacău, în urma achiesării de către pârâtul Municipiul

Piatra Neamț, s-a dispus grănițuirea suprafeței de

400 mp, teren aparținând

reclamantei situat în Piatra Neamț, anexa Văleni, sola 20, parcela 16

B/1 de terenul proprietatea pârâtului Municipiul Piatra Neamț și s-a

stabilit linia de hotar în baza raportului de expertiză. Totodată, a

fost respinsă, ca nefondată, acțiunea reclamantei C. împotriva

pârâților A. și B. având ca obiect obligația de a face.

Instanța

de apel a reținut că apelanțiî-pârâți au ridicat gardul

despărțitor pe aliniamentul 1023-38-39-40 - 41-42-43, respectând

punerea în posesie efectuată de executorul judecătoresc în baza

sentinței civile nr. 200/2003 a Judecătoriei Piatra Neamț,

pronunțată într-o acțiune în revendicare anterioară. Cum din

raportul de expertiză efectuat în Dosarul nr. x/279/2006 a rezultat

că reclamanta stăpânea exact aceeași suprafață de

teren delimitată de expert în anul 2003, în cadrul Dosarului nr. x/2002,

instanța de apel a concluzionat că apelanții-pârâți au

edificat gardul despărțitor pe un aliniament pe care instanța

i-a obligat să îl respecte, ținând seama și de punctele de

reper, respectiv de țărușii fixați de executorul

judecătoresc cu prilejul executării sentinței nr. 200/2003,

fiind de bunâ-credință.

Prin

sentința civilă nr. 3022 din 3 iulie 2013, pronunțată de

Judecătoria Piatra-Neamț în Dosarul nr. x/279/2009, irevocabilă

prin respingerea recursului formulat de pârâți prin Decizia nr. 387 din 27

mai 2014 a Tribunalului Neamț, a fost respinsă, ca inadmisibilă,

cererea de revendicare formulată de reclamanta C. împotriva pârâților

A. și B., având în vedere autoritatea de lucru judecat ce decurge din

sentința civilă nr. 200 din 20 ianuarie 2003, pronunțată de

Judecătoria Piatra-Neamț în Dosarul nr. x/2002. A fost admisă,

totodată, cererea reclamantei având ca obiect obligația de a face,

fiind obligați pârâții A. și B. să ridice gardul edificat

pe proprietatea reclamantei, astfel cum a fost identificat în raportul de

expertiză efectuat în cauză.

Se

constată, prin urmare că, între cele două pricini, în

legătură cu capătul de cerere având ca obiect obligația de

a face, respectiv de ridicare a gardului edificat pe proprietatea reclamantei,

există identitatea de părți, reclamanta fiind, în ambele cauze C.,

iar pârâții B. și A. și respectiv de obiect, anume

obligația de a face, de ridicare a gardului.

În

ceea ce privește identitatea de cauză, Înalta Curte reține

că, în ambele cereri care au format obiect al Dosarului nr. x/279/2006

și respectiv nr. x/279/2009, reclamanta a solicitat ridicarea gardului

invocând același motiv, respectiv că au fosi încălcate limitele

proprietății sale. Atât prima instanță, în Dosarul nr. x/279/2006,

cât și cea de-a doua instanță, în Dosarul nr. x/279/2009, au

analizat, în principal, dacă gardul ridicat încalcă sau nu limitele

proprietății reclamantei.

Astfel,

contrar celor invocate de recurentă în sensul că în Dosarul nr. x/279/2006

ar fi fost apreciată numai buna-credință a pârâților la

ridicarea gardului, Înalta Curte constată că Tribunalul Neamț,

analizând apelul declarat în Dosarul nr. x/279/2006, a reținut că

prin sentința civilă nr. 200/2003, pronunțată în Dosarul nr.

x/2002, reclamanta C. a obținut

doar

scriptic revendicarea terenului de 400 mp înscriși în titlul său,

întrucât faptic, în interiorul conturului delimitat în expertiza ce face parte

integrantă din respectiva sentință se regăsește o

suprafață mai mică, cu 94 mp.

În

aceste condiții, a reținut instanța de apel că reclamanta a

fost pusă în posesie doar asupra terenului identificat prin expertiza G.,

realizată în Dosarul nr. x/2002, la punerea în posesie fiind delimitat

prin țăruși de terenul proprietatea pârâților A. și B.

care ulterior au ridicat gardul corespunzător respectivei puneri în

posesie.

Prin

urmare, și în Decizia nr. 59 din 5 martie 2009, pronunțată de

Tribunalul Neamț în Dosarul nr. x/279/2006, instanța a analizat, în

principal, dacă gardul încalcă sau nu limitele proprietății

reclamantei, buna credință fiind legată de faptul ridicării

gardului pe limitele proprietății stabilite form raportului de

expertiză întocmit în Dosarul nr. x/2002.

În

consecință, instanța de recurs a aplicat corect

dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., la situația de fapt

astfel cum a fost stabilită, constatând că prin sentința

civilă nr. 3022 din 3 iulie 2013 a Judecătoriei Piatra-Neamț a

fost încălcată autoritatea de lucru judecat ce derivă din

pronunțarea Deciziei nr. 59 din 5 martie 2009 a Tribunalului Neamț,

în Dosarul nr. x/279/2006.

Pentru

aceste motive, în temeiul art. 312 teza a II-a C. proc. civ., Înalta Curte

urmează să respingă, ca nefondat, recursul declarat de

intimata-recurentă C.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C

I D E

Respinge,

ca nefondat, recursul declarat de recurenta C. împotriva Deciziei nr. 181 din

28 martie 2016 a Curții de Apel Bacău, secția I civilă,

și a încheierii de ședință din data de 18 noiembrie 2015,

pronunțată de aceeași instanță.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi, 20 septembrie 2016.