ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3819/2014

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin

sentința civilă nr. 1136 din data de 23 februarie 2012 a Judecătoriei Piatra Neamț

a fost admisă cererea precizată formulată de reclamanții C.M. și C.C. în

contradictoriu cu pârâtul Municipiul Piatra Neamț, având ca obiect pretenții,

pârâtul fiind obligat să plătească reclamanților suma de 69.189 lei, cu titlu

de despăgubiri aferente perioadei 21 noiembrie 2008 - 24 octombrie 2010, precum

și suma de 3.500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut

că prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat din 13 noiembrie 2006,

reclamanții au devenit proprietari asupra imobilului compus din teren în

suprafață de 972 mp și construcție în suprafață de 480 mp, situat în Piatra

Neamț, jud. Neamț.

În urma controlului efectuat de Inspectoratul de Stat în

Construcții privind starea actuală și lucrările de construcții aferente din

Piatra Neamț, în data de 21 noiembrie 2006 s-a întocmit nota inspecției

prin care s-a stabilit în sarcina reclamanților obligația efectuării lucrărilor

de consolidare a clădirii proprietate personală în vederea asigurării

rezistenței și stabilității acesteia în exploatare, la acel moment imobilul

fiind cuprins în lista monumentelor istorice existente în județul Neamț.

Între părți au existat nenumărate litigii pe rolul

instanțelor, pornind de la sentința civilă nr. 42/CA/2007 pronunțată de

Tribunalul Neamț, prin care a fost admisă cererea reclamanților împotriva

pârâtului și s-a dispus obligarea acestuia la eliberarea în favoarea

reclamanților a certificatului de urbanism și a autorizației de construcție, în

conformitate cu dispozițiile Legii nr. 50/1991 pentru imobilul situat în Piatra

Neamț, sub sancțiunea aplicării de daune de 100 lei/zi de întârziere calculate

de la data rămânerii irevocabile a hotărârii judecătorești și până la îndeplinirea

obligației, sentința nefiind atacată de către pârât.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâtul

Municipiul Piatra-Neamț, criticând-o ca netemeinică și nelegală.

Tribunalul Neamț, secția I civilă, prin Decizia civilă nr.

824/RC/2013 din 16 iulie 2013 a fost respinsă ca neîntemeiată excepția

tardivității recursului invocată de pârâții C.M. și C.C.

A

fost admis recursul formulat de pârâtul Municipiul Piatra Neamț, fiind

modificată în tot sentința recurată, în sensul că a fost respinsă ca

neîntemeiată acțiunea civilă în pretenții formulată de reclamanții C.M. și C.C.,

totodată fiind respinsă ca neîntemeiată cererea reclamantului-pârât de obligare

a intimaților-reclamanți la plata cheltuielilor de judecată.

Pentru a decide astfel, instanța a reținut cu privire la

excepția tardivității recursului că, sentința atacată a fost comunicată

recurentului la data de 27 aprilie 2012, iar cererea de recurs a fost trimisă

prin poștă la 14 mai 2013, conform ștampilei de pe plicul aflat la fila 12

dosar, fiind făcută dovada trimiterii actului de procedură în ultima zi a

termenului, prin predarea la oficiul poștal, fiind lipsită de relevanță

înregistrarea lui ulterioară pe rolul instanței.

Pe fondul cauzei, s-a reținut că în mod corect a

apreciat prima instanță că pârâtul și-a îndeplinit obligația de emitere a

certificatului de urbanism la data de 4 august 2010, iar faptul identificării

imobilului corespunde noului nomenclator stradal, aprobat prin hotărârea

consiliului local din 27 mai 2010.

În acest sens, după data de 4 august 2010, nu se mai

poate reține o faptă ilicită a pârâtului, el executându-și obligația de emitere

a certificatului de urbanism, reclamanții urmând să facă demersurile necesare

întocmirii documentației prealabile eliberării autorizației de construire,

cuprinzând avizele și acordurile specificate expres în certificat, iar anterior

acestei date trebuie stabilit dacă refuzul autorității de a elibera actul

solicitat a fost justificat sau, dimpotrivă, îmbracă caracter delictual, cu

consecința plății de daune pentru prejudiciile cauzate.

Astfel, din acest punct de vedere, se reține că semnificativ

este faptul că înșiși reclamanții au fost obligați, prin sentința civilă nr. 2832

din 4 iunie 2009 a Judecătoriei Piatra Neamț, la îndeplinirea unei obligații

precise, de depunere a înscrisurilor prevăzute de legea specială în materie, de

care depindea eliberarea actului administrativ solicitat.

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul

Tribunalului Neamț la 30 iulie 2013 sub nr. 3798/103/2013, revizuentii C.C. și C.M.

au formulat cerere de revizuire a Deciziei nr. 824 din 16 iulie 2013 pronunțată

de Tribunalul Neamț în Dosarul nr. 10814/279/2010.

Curtea de Apel Bacău, secția I civilă, prin Decizia civilă nr.

542 din 19 mai 2014 a respins cererea de revizuire formulată de revizuienții C.M.

și C.C. împotriva Deciziei civile nr. 824 din 16 iulie 2013 pronunțată de

Tribunalul Neamț, în Dosarul nr. 10814/279/2010 ca nefondată.

Pentru a hotărî astfel, instanța de revizuire a

constatat că în speță nu sunt întrunite cerințele prevăzute de art. 322 alin.

(1) pct. 7 C. proc. civ., întrucât în primul proces s-a analizat îndreptățirea

reclamanților C.C. și C.M. la eliberarea de către pârâtă a certificatului de

urbanism și autorizației de construire pentru imobilul situat în Piatra Neamț,

iar în cel de-al doilea s-a analizat îndreptățirea reclamanților C.C. și M. la

obținerea de despăgubiri pentru neîndeplinirea obligației stabilite în sarcina

pârâtului prin sentința civilă nr. 42/2007 a Tribunalului Neamț.

În

acest sens s-a apreciază că în cauză hotărârile ce se consideră a fi potrivnice

nu au același obiect și cauză, neputându-se reține, astfel cum susțin

revizuienții, că cea de-a doua hotărâre le-ar pune la îndoială drepturile, așa

cum ele au fost recunoscute printr-o altă hotărâre judecătorească, respectiv

sentința civilă nr. 2/2007 a Tribunalului Neamț.

Împotriva acestei decizii, în termen legal, revizuentii C.C.

și C.M. au declarat recurs, solicitând admiterea acestuia, anularea Deciziei civile

nr. 824/RC/2013 a Tribunalului Piatra Neamț, cu menținerea sentinței civile nr.

1136 din 23 februarie 2012 a Judecătoriei Piatra Neamț, având în vedere că

Curtea de Apel Bacău a reținut în mod greșit că în speță nu sunt întrunit

cerințele prevăzute de art. 322 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ.

Prin

motivele de recurs, neîncadrate în drept, revizuenții C.C. și C.M. au susținut

că instanța de revizuire nu a avut în vedere faptul că hotărârile considerate

potrivnice au avut același obiect și cauză și că în cea de-a doua hotărârile au

fost puse la îndoiala drepturile, așa cum ele au fost recunoscute printr-o altă

hotărâre judecătorească, respectiv sentința nr. 42/CA/2007 a Tribunalului

Neamț, deoarece cea de-a doua instanță nu a recunoscut existenta primei

hotărâri.

La termenul de dezbateri în fond, Înalta Curte a pus în

dezbatere excepția nulității recursului, potrivit dispozițiilor art. 302

1

alin. (1) lit. c) C. proc. civ., excepție asupra căreia a rămas în pronunțare.

Înalta Curte a constatat că prin motivele de recurs

formulate revizuenții C.C. și C.M. nu au expus critici cu privire la soluția

instanței de revizuire și nici nu au indicat aspectele de drept care ar trebui

analizate de instanța de recurs pentru a putea ajunge la concluzia că hotărârea

atacată ar fi nelegală, iar descrierea situației de fapt nu se poate constitui

în aspecte de nelegalitate privind hotărârea atacată.

Față de dispozițiile art. 137 C. proc. civ., analizând cu

prioritate, excepția nulității cererii de recurs invocată de către intimată

prin întâmpinare și în raport de dispozițiile art. 302

1

alin. (1) lit.

c) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 302

1

alin. (1) lit. c)

C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității,

motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor,

textul impunând, așadar, ca o condiție de formă a recursului, menționarea

motivelor de nelegalitate.

Din observarea criticilor formulate constatându-se că,

motivele invocate de către recurenți în susținerea recursului nu se subscriu și

nici nu pot fi încadrate în niciunul dintre motivele de recurs prevăzute la art.

304 pct. 1-9 C. proc. civ.; în realitate, toate criticile formulate reiterează

situația de fapt care a generat litigiul și reluarea considerentelor proprii

cererii de revizuire.

Astfel, deși recurenții au exercitat calea de atac a

recursului, în cadrul controlului de legalitate a hotărârii atacate, aceștia

și-au exprimat nemulțumirea față de modul de stabilire de către instanță a

situației de fapt, aspecte care nu se încadrează în controlul de legalitate,

calea de atac a recursului neavând caracter devolutiv, care să permită reanalizarea

situației de fapt.

Așadar, în cuprinsul cererii de recurs deduse judecății

nu se regăsesc critici propriu-zise la adresa deciziei atacate, care face

obiectul recursului, ceea ce ar fi presupus indicarea punctuală de către

recurenți a motivelor de nelegalitate, prin raportare la soluția pronunțată și

la argumentele folosite de instanță în fundamentarea acesteia sau posibilitatea

încadrării, chiar din oficiu, a acestor motive în cele enumerate de lege.

Simpla indicare a unui text de lege și nemulțumirea părții

față de soluția pronunțată, fără a se dezvolta și arăta, în concret, în ce

constau greșelile săvârșite de instanță și legea încălcată, pentru a se putea,

astfel, verifica încadrarea acestuia în cazurile limitativ prevăzute de art. 304

pct. 1-9 C. proc. civ., nu este suficientă pentru a justifica admiterea

recursului, lipsa acestora fiind sancționată de textul de lege invocat cu

nulitatea cererii, conform art. 306 alin. (1) C. proc. civ.

În

cauză, revizuenții C.C. și C.M. nu s-a conformat, așadar, dispozițiilor

înscrise în art. 302

1

și art. 304 C. proc. civ., întrucât, în

declarația de recurs, nu au dezvoltat vreun motiv din cele prevăzute de art. 304

C. proc. civ., criticile formulate neputând fi încadrate în vreunul din

motivele de nelegalitate expres și limitativ prevăzute de lege, sens în care, Înalta

Curte urmează a da eficiență dispozițiilor legale precitate și pe cale de

consecință, a constata nulitatea cererii de recurs declarată de revizuenții C.C.

și C.M.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C

I D E

Constată nulitatea recursului declarat de revizuenții C.C. și

C.M. împotriva Deciziei civile nr. 542 din 19 mai 2014 pronunțată de Curtea de

Apel Bacău, secția I civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 decembrie 2014.