ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3819/2014

Asupra recursului de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 1136 din data de 23 februarie 2012 a Judecătoriei Piatra Neamț a fost admisă cererea precizată formulată de reclamanții C.M. și C.C. în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Piatra Neamț, având ca obiect pretenții, pârâtul fiind obligat să plătească reclamanților suma de 69.189 lei, cu titlu de despăgubiri aferente perioadei 21 noiembrie 2008 - 24 octombrie 2010, precum și suma de 3.500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat din 13 noiembrie 2006, reclamanții au devenit proprietari asupra imobilului compus din teren în suprafață de 972 mp și construcție în suprafață de 480 mp, situat în Piatra Neamț, jud. Neamț.

În urma controlului efectuat de Inspectoratul de Stat în Construcții privind starea actuală și lucrările de construcții aferente din Piatra Neamț, în data de 21 noiembrie 2006 s-a întocmit nota inspecției prin care s-a stabilit în sarcina reclamanților obligația efectuării lucrărilor de consolidare a clădirii proprietate personală în vederea asigurării rezistenței și stabilității acesteia în exploatare, la acel moment imobilul fiind cuprins în lista monumentelor istorice existente în județul Neamț.

Între părți au existat nenumărate litigii pe rolul instanțelor, pornind de la sentința civilă nr. 42/CA/2007 pronunțată de Tribunalul Neamț, prin care a fost admisă cererea reclamanților împotriva pârâtului și s-a dispus obligarea acestuia la eliberarea în favoarea reclamanților a certificatului de urbanism și a autorizației de construcție, în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 50/1991 pentru imobilul situat în Piatra Neamț, sub sancțiunea aplicării de daune de 100 lei/zi de întârziere calculate de la data rămânerii irevocabile a hotărârii judecătorești și până la îndeplinirea obligației, sentința nefiind atacată de către pârât. Împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâtul Municipiul Piatra-Neamț, criticând-o ca netemeinică și nelegală.

Tribunalul Neamț, secția I civilă, prin Decizia civilă nr. 824/RC/2013 din 16 iulie 2013 a fost respinsă ca neîntemeiată excepția tardivității recursului invocată de pârâții C.M. și C.C. A fost admis recursul formulat de pârâtul Municipiul Piatra Neamț, fiind modificată în tot sentința recurată, în sensul că a fost respinsă ca neîntemeiată acțiunea civilă în pretenții formulată de reclamanții C.M. și C.C., totodată fiind respinsă ca neîntemeiată cererea reclamantului-pârât de obligare a intimaților-reclamanți la plata cheltuielilor de judecată.

Pentru a decide astfel, instanța a reținut cu privire la excepția tardivității recursului că, sentința atacată a fost comunicată recurentului la data de 27 aprilie 2012, iar cererea de recurs a fost trimisă prin poștă la 14 mai 2013, conform ștampilei de pe plicul aflat la fila 12 dosar, fiind făcută dovada trimiterii actului de procedură în ultima zi a termenului, prin predarea la oficiul poștal, fiind lipsită de relevanță înregistrarea lui ulterioară pe rolul instanței.

Pe fondul cauzei, s-a reținut că în mod corect a apreciat prima instanță că pârâtul și-a îndeplinit obligația de emitere a certificatului de urbanism la data de 4 august 2010, iar faptul identificării imobilului corespunde noului nomenclator stradal, aprobat prin hotărârea consiliului local din 27 mai 2010. În acest sens, după data de 4 august 2010, nu se mai poate reține o faptă ilicită a pârâtului, el executându-și obligația de emitere a certificatului de urbanism, reclamanții urmând să facă demersurile necesare întocmirii documentației prealabile eliberării autorizației de construire, cuprinzând avizele și acordurile specificate expres în certificat, iar anterior acestei date trebuie stabilit dacă refuzul autorității de a elibera actul solicitat a fost justificat sau, dimpotrivă, îmbracă caracter delictual, cu consecința plății de daune pentru prejudiciile cauzate.

Astfel, din acest punct de vedere, se reține că semnificativ este faptul că înșiși reclamanții au fost obligați, prin sentința civilă nr. 2832 din 4 iunie 2009 a Judecătoriei Piatra Neamț, la îndeplinirea unei obligații precise, de depunere a înscrisurilor prevăzute de legea specială în materie, de care depindea eliberarea actului administrativ solicitat. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Neamț la 30 iulie 2013 sub nr. 3798/103/2013, revizuentii C.C. și C.M. au formulat cerere de revizuire a Deciziei nr. 824 din 16 iulie 2013 pronunțată de Tribunalul Neamț în Dosarul nr. 10814/279/2010. Curtea de Apel Bacău, secția I civilă, prin Decizia civilă nr. 542 din 19 mai 2014 a respins cererea de revizuire formulată de revizuienții C.M.

și C.C. împotriva Deciziei civile nr. 824 din 16 iulie 2013 pronunțată de Tribunalul Neamț, în Dosarul nr. 10814/279/2010 ca nefondată. Pentru a hotărî astfel, instanța de revizuire a constatat că în speță nu sunt întrunite cerințele prevăzute de art. 322 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., întrucât în primul proces s-a analizat îndreptățirea reclamanților C.C. și C.M. la eliberarea de către pârâtă a certificatului de urbanism și autorizației de construire pentru imobilul situat în Piatra Neamț, iar în cel de-al doilea s-a analizat îndreptățirea reclamanților C.C. și M. la obținerea de despăgubiri pentru neîndeplinirea obligației stabilite în sarcina pârâtului prin sentința civilă nr. 42/2007 a Tribunalului Neamț.

În acest sens s-a apreciază că în cauză hotărârile ce se consideră a fi potrivnice nu au același obiect și cauză, neputându-se reține, astfel cum susțin revizuienții, că cea de-a doua hotărâre le-ar pune la îndoială drepturile, așa cum ele au fost recunoscute printr-o altă hotărâre judecătorească, respectiv sentința civilă nr. 2/2007 a Tribunalului Neamț. Împotriva acestei decizii, în termen legal, revizuentii C.C. și C.M. au declarat recurs, solicitând admiterea acestuia, anularea Deciziei civile nr. 824/RC/2013 a Tribunalului Piatra Neamț, cu menținerea sentinței civile nr. 1136 din 23 februarie 2012 a Judecătoriei Piatra Neamț, având în vedere că Curtea de Apel Bacău a reținut în mod greșit că în speță nu sunt întrunit cerințele prevăzute de art. 322 alin. (1) pct. 7 C. proc.

civ. Prin motivele de recurs, neîncadrate în drept, revizuenții C.C. și C.M. au susținut că instanța de revizuire nu a avut în vedere faptul că hotărârile considerate potrivnice au avut același obiect și cauză și că în cea de-a doua hotărârile au fost puse la îndoiala drepturile, așa cum ele au fost recunoscute printr-o altă hotărâre judecătorească, respectiv sentința nr. 42/CA/2007 a Tribunalului Neamț, deoarece cea de-a doua instanță nu a recunoscut existenta primei hotărâri. La termenul de dezbateri în fond, Înalta Curte a pus în dezbatere excepția nulității recursului, potrivit dispozițiilor art. 302 1 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., excepție asupra căreia a rămas în pronunțare. Înalta Curte a constatat că prin motivele de recurs formulate revizuenții C.C.

și C.M. nu au expus critici cu privire la soluția instanței de revizuire și nici nu au indicat aspectele de drept care ar trebui analizate de instanța de recurs pentru a putea ajunge la concluzia că hotărârea atacată ar fi nelegală, iar descrierea situației de fapt nu se poate constitui în aspecte de nelegalitate privind hotărârea atacată. Față de dispozițiile art. 137 C. proc. civ., analizând cu prioritate, excepția nulității cererii de recurs invocată de către intimată prin întâmpinare și în raport de dispozițiile art. 302 1 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele: Potrivit dispozițiilor art. 302 1 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, textul impunând, așadar, ca o condiție de formă a recursului, menționarea motivelor de nelegalitate.

Din observarea criticilor formulate constatându-se că, motivele invocate de către recurenți în susținerea recursului nu se subscriu și nici nu pot fi încadrate în niciunul dintre motivele de recurs prevăzute la art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ.; în realitate, toate criticile formulate reiterează situația de fapt care a generat litigiul și reluarea considerentelor proprii cererii de revizuire. Astfel, deși recurenții au exercitat calea de atac a recursului, în cadrul controlului de legalitate a hotărârii atacate, aceștia și-au exprimat nemulțumirea față de modul de stabilire de către instanță a situației de fapt, aspecte care nu se încadrează în controlul de legalitate, calea de atac a recursului neavând caracter devolutiv, care să permită reanalizarea situației de fapt.

Așadar, în cuprinsul cererii de recurs deduse judecății nu se regăsesc critici propriu-zise la adresa deciziei atacate, care face obiectul recursului, ceea ce ar fi presupus indicarea punctuală de către recurenți a motivelor de nelegalitate, prin raportare la soluția pronunțată și la argumentele folosite de instanță în fundamentarea acesteia sau posibilitatea încadrării, chiar din oficiu, a acestor motive în cele enumerate de lege. Simpla indicare a unui text de lege și nemulțumirea părții față de soluția pronunțată, fără a se dezvolta și arăta, în concret, în ce constau greșelile săvârșite de instanță și legea încălcată, pentru a se putea, astfel, verifica încadrarea acestuia în cazurile limitativ prevăzute de art. 304 pct. 1-9 C. proc.

civ., nu este suficientă pentru a justifica admiterea recursului, lipsa acestora fiind sancționată de textul de lege invocat cu nulitatea cererii, conform art. 306 alin. (1) C. proc. civ. În cauză, revizuenții C.C. și C.M. nu s-a conformat, așadar, dispozițiilor înscrise în art. 302 1 și art. 304 C. proc. civ., întrucât, în declarația de recurs, nu au dezvoltat vreun motiv din cele prevăzute de art. 304 C. proc. civ., criticile formulate neputând fi încadrate în vreunul din motivele de nelegalitate expres și limitativ prevăzute de lege, sens în care, Înalta Curte urmează a da eficiență dispozițiilor legale precitate și pe cale de consecință, a constata nulitatea cererii de recurs declarată de revizuenții C.C.

și C.M. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E Constată nulitatea recursului declarat de revizuenții C.C. și C.M. împotriva Deciziei civile nr. 542 din 19 mai 2014 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția I civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 decembrie 2014.