ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3821/2018

Ședința publică din data de 2 octombrie 2018

Din examinarea lucrărilor din dosar, a constatat următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la Judecătoria Piatra Neamț la data de 2 noiembrie 2015, sub nr. x/2015, reclamanții A., B. și C. au chemat în judecată pârâtul Municipiul Piatra Neamț prin Primar, și au solicitat următoarele: obligarea pârâtului la demolarea construcțiilor identificate în documentațiile cadastrale cu nr. C1 în CF x în CF x în CF x (centrală termică) și nr. x, încuviințarea ca, pe cheltuiala pârâtului să execute lucrările de demolare a construcțiilor susmenționate; obligarea pârâtului la plata penalităților de întârziere astfel cum au fost indicate în somația emisă la data de 22.07.2015 de către Biroul Executorului Judecătoresc D., calculate de la data la care se împlinea termenul acordat pentru demolare și până la îndeplinirea efectivă a obligațiilor; obligarea pârâtului la plata de daune-interese și cheltuieli de judecată.

Pârâtul Municipiul Piatra Neamț prin Primar a formulat întâmpinare și cerere reconvențională, prin care a solicitat obligarea reclamanților la plata sumei de 467.564 RON, reprezentând valoarea de piață a proprietății private a Municipiului Piatra Neamț, respectiv clădirea CT 61 - nr. Cadastral 54054 și clădirea administrativă nr. cadastral x, imobile amplasate pe terenul restituit notificatorilor în temeiul Legii nr. 10/2001, potrivit raportului de evaluare nr. x din 24.08.2015, aprobat prin Hotărârea Consiliului Local nr. 267/27.08.2015 și a dispozițiilor art. 10 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, precum și a cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 4533 din 29 noiembrie 2016, Judecătoria Piatra Neamț a admis în parte acțiunea formulată de reclamanții A., C. și B., în contradictoriu cu pârâtul Municiliul Piatra Neamț prin Primar; a fost respinsă ca nefondată cererea reconvențională formulată de pârâtul Municiliul Piatra Neamț prin Primar; a fost obligat pârâtul să demoleze construcțiile amplasate pe terenul în suprafață de 1.621 m.p., situat în Piatra Neamț, județul Neamț, ce a făcut obiectul dispoziției primarului municipiului Piatra Neamț nr. 202/11.02.2005, de restituire a imobilului potrivit Legii nr. 10/2001, iar în caz de neexecutare a obligației, au fost autorizați reclamanții să efectueze lucrările de demolare pe cheltuiala pârâtului; a fost obligat pârâtul să plătească reclamantei A. suma de 20 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe, a declarat apel pârâtul Municiliul Piatra Neamț prin Primar.

La data de 22 ianuarie 2018 intimata E. S.A. Neamț a formulat cerere de intervenție accesorie în interesul pârâtului Municipiul Piatra Neamț.

Prin decizia civilă nr. 461 din 22 martie 2018 pronunțată de Tribunalul Neamț, secția I civilă a fost respins ca nefondat apelului pârâtului.

Totodată, a fost respinsă ca nefondată cererea de intervenție accesorie, în interesul pârâtului Municipiul Piatra Neamț prin Primar formulată de intervenienta E. S.A. Neamț.

Pârâtul Municiliul Piatra Neamț prin Primar a declarat recurs împotriva deciziei civile nr. 461 din 22 martie 2018 pronunțată de Tribunalul Neamț, secția I civilă.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul instanței supreme la data de 25 iunie 2018.

Înalta Curte a luat în examinare, cu prioritate, excepția necompetenței sale materiale asupra căreia, în temeiul art. 132 C. proc. civ. raportat la art. 494 din același cod, a reținut următoarele:

Recursul a fost declarat împotriva unei decizii pronunțate într-un proces în care competența în primă instanță aparține judecătoriei, conform art. 94 pct. 1 lit. h) din C. proc. civ.

Potrivit dispozițiilor art. 97 pct. 1 C. proc. civ., "Înalta Curte de Casație și Justiție judecă recursurile declarate împotriva hotărârilor curților de apel, precum și a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege".

Așadar, prima teză a acestui text de lege a atribuit instanței supreme competența de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curților de apel.

Prin urmare, textul art. 97 pct. 1 C. proc. civ. nu consacră exclusivitatea de competență a Înaltei Curți în soluționarea recursurilor, indiferent de instanța ce a pronunțat hotărârea supusă recursului.

Dimpotrivă, legea a limitat competența instanței supreme în soluționarea recursurilor îndreptate împotriva altor hotărâri decât cele ale curților de apel la cazurile de atribuire expresă a competenței. Printre acestea din urmă nu se poate identifica o prevedere expresă în sensul că Înalta Curte ar judeca și recursurile împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale, în apel.

A doua teză a art. 97 pct. 1 C. proc. civ. se referă la alte hotărâri, cum sunt cele ale Consiliului Superior al Magistraturii, ale Biroului Electoral Central, ale secțiilor Înaltei Curți (cu titlu de exemplu, în caz de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale sau de soluționare a unor cereri de revizuire pentru contrarietate de hotărâri), în care Înaltei Curți îi revine competența de a soluționa recursuri, constituită fie în complet al unei Secții, fie în Completul de 5 Judecători.

Art. 497 C. proc. civ. reglementează soluțiile pe care le poate pronunța instanța supremă în recurs, "Înalta Curte de Casație și Justiție, în caz de casare, trimite cauza spre o nouă judecată instanței de apel care a pronunțat hotărârea casată ori, atunci când este cazul și sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 480 alin. (3), primei instanțe, a cărei hotărâre este, de asemenea, casată".

Acest text de lege trebuie înțeles însă prin corelare cu dispozițiile anterior citate ale art. 97 pct. 1 C. proc. civ.

Așa fiind, dacă în mod expres art. 97 pct. 1 C. proc. civ. atribuie instanței supreme competența de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curților de apel, iar art. 497 din același act normativ impune soluția, în caz de casare, a trimiterii cauzei spre o nouă judecată instanței de apel, terminologia utilizată impune concluzia că instanța de apel nu poate fi tribunalul, ci doar curtea de apel.

Or, în materia litigiilor având ca obiect obligația de a face, instanța de apel nu poate fi curtea de apel, ci doar tribunalul, pentru că acestuia îi revine, potrivit art. 95 pct. 2 C. proc. civ., competența de a judeca apelurile declarate împotriva hotărârilor pronunțate de judecătorii în primă instanță.

Aceste considerente relevă că Înaltei Curți nu îi poate reveni competența de a soluționa recursuri împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale, în apel.

Desigur că potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ., "recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", dar înțelesul acestor dispoziții trebuie să reiasă din decelarea intenției legiuitorului, care constă doar în explicitarea scopului recursului. De altfel, același scop îl urmărește și recursul soluționat de tribunale sau de curți de apel, astfel cum se prevede în art. 483 alin. (4) teza finală C. proc. civ., care conține norma de trimitere adecvată.

În considerarea argumentelor expuse mai sus, Înalta Curte nu este instanță de drept comun pentru soluționarea oricărui recurs pentru care nu este prevăzută competența altei instanțe, pentru că o asemenea abordare ar echivala cu instituirea unei reguli noi de competență, prin adăugare la lege.

Or, potrivit art. 122 C. proc. civ., "reguli noi de competență pot fi stabilite numai prin modificarea normelor prezentului cod".

Având în vedere că, în speță, nu există o prevedere legală care să atragă competența Înaltei Curți de Casație și Justiție în soluționarea prezentului recurs, care vizează o hotărâre pronunțată de un tribunal, ca instanță de apel - ci, dimpotrivă, norme care exclud o asemenea competență, urmează ca excepția de necompetență materială a Înaltei Curți să fie admisă.

În ceea ce privește instanța în favoarea căreia competența urmează a fi declinată, se cuvin a fi subliniate următoarele aspecte:

Organizarea ierarhică a instanțelor judecătorești, ce rezultă din art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 și art. 94-97 C. proc. civ., presupune ca învestirea instanțelor de control judiciar să se facă din treaptă în treaptă, instanțele superioare învestite cu soluționarea unei căi de atac de reformare putând infirma soluțiile pronunțate de instanțele inferioare.

Astfel, examinarea dispozițiilor art. 94, 95, 96 și 97 C. proc. civ. relevă organizarea, în sens ierarhic, a instanțelor competente să soluționeze căile de atac.

În speță, necompetența materială a instanței supreme rezultă din analiza de ansamblu expusă mai sus și, îndeosebi, din interpretarea coroborată a art. 497 cu art. 97 pct. 1 C. proc. civ.. Astfel, în condițiile reglementării actuale, competența trebuie atribuită prin aplicarea principiului organizării judecătorești în sistem ierarhic de tip piramidal, pentru a se împlini dezideratul realizării de către instanțe a controlului judiciar din treaptă în treaptă, dispozițiile legale relevând că un atare sistem, în materie procesual civilă, rămâne expresia unei viziuni constante.

Pentru aceste motive, în condițiile pronunțării deciziei recurate de către Tribunalul Neamț, secția I civilă, competența de soluționare a recursului aparține Curții de Apel Bacău, instanță în favoarea căreia aceasta urmează să fie declinată, în temeiul art. 132 alin. (1) și alin. (3) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția necompetenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție și, în consecință:

Declină competența de soluționare a recursului declarat de pârâtul Municipiul Piatra Neamț prin Primar împotriva deciziei civile nr. 461 din 22 martie 2018 pronunțată de Tribunalul Neamț, secția I civilă, în favoarea Curții de Apel Bacău.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 octombrie 2018.