ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 340/2020

Ședința publică din data de 11 februarie 2020

Deliberând asupra recursului, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

În drept au fost invocate dispozițiile O.U.G. nr. 18/2009, H.C.L. nr. 152/26.03.2009, completată prin H.C.L. nr. 151/25.04.2012, art. 969, art. 1084, art. 1546, art. 1547 din vechiul C. civ., O.U.G. nr. 13/2011.

Prin încheierea din 29 iunie 2017, Tribunalul Neamț, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a scos cauza de pe rol și a înaintat-o spre competentă soluționare secției I civile a Tribunalului Neamț, cu motivarea că prin sentința civilă nr. 1469 din 28 martie 2017 a Judecătoriei Piatra-Neamț, secția civilă s-a declinat competența materială în favoarea tribunalului, fără a se reține competența specială a instanței de contencios administrativ și fiscal.

Prin sentința civilă nr. 2371 din 15 noiembrie 2017, pronunțată de Tribunalul Neamț, secția I civilă a fost respinsă, ca prematur formulată, acțiunea reclamantului Municipiul Piatra Neamț - prin Primar împotriva pârâtei A..

Prin decizia nr. 612/2018 din 20 iunie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția I civilă a fost admis apelul reclamantului, a fost schimbată în tot sentința apelată, în sensul respingerii ca nefondate a excepției prematurității formulării acțiunii. A fost admisă acțiunea și a fost obligată pârâta A. să plătească reclamantului suma de 218.330 RON cu titlu de pretenții.

În considerentele acestei decizii, intanța de apel a reținut că, din interpretarea dispozițiilor art. 3 alin. (2) din actul adițional nr. x și art. 2 și 3 din actul adițional nr. x la contractul de mandat nr. x din 18 iunie 2009, rezultă că termenul de plată a sumei datorate de pârâtă este până la recepția finală a lucrărilor, apreciindu-se astfel că acțiunea reclamantului nu este prematură.

Totodată, s-a mai constatat că pârâta și-a dat acceptul, anterior încheierii contractului de mandat, ca va restitui în termen de trei ani de la data începerii lucrărilor de execuție valoarea lucrărilor aferente asociației de proprietari, respectiv cota de 20%.

Recursul a fost întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în dezvoltarea căruia recurenta-pârâtă a susținut că, în ceea ce privește excepția prematurității acțiunii, respinsa ca nefondată de către instanța de apel, s-a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor art. 663 alin. (4) C. proc. civ. care prevăd că o creanță este exigibilă "dacă obligația debitorului este ajunsă la scadență".

Pârâta a învederat că instanța de apel a constatat în mod greșit că mențiunea "până la recepția finală", reținută atât în art. 22 din contractul de mandat, cât și în actele adiționale nr. x și nr. 3 la acest contract, ar trebui interpretată în sensul că, reclamantul poate cere oricând plata sumelor datorate de către pârâtă, aspect care, în opinia recurentei, nu este în spiritul contractului. Pârâta a susținut că o astfel de interpretare nu poate fi primită întrucât părțile au înțeles ca prin convenția lor să stabilească un termen de plată.

S-a mai arătat că, în condițiile în care instanța de apel a apreciat ca este vorba despre o clauză neclară, ar fi trebuit să facă aplicarea dispozițiilor art. 1269 C. civ., potrivit cărora "dacă, după aplicarea regulilor de interpretare, contractul rămâne neclar, acesta se interpretează în favoarea celui care se obligă".

Recurenta-pârâtă a subliniat că, până la această dată, recepția finală nu s-a efectuat din culpa reclamantului care avea obligația organizării acestei recepții potrivit dispozițiilor contractuale.

S-a mai arătat că procesul-verbal de recepție, care nu a fost depus la dosar, este diferit de procesul-verbal de recepție finală, cel dintâi constatând recepția la terminarea finală a lucrărilor, iar procesul-verbal de recepție finală se întocmește după expirarea garanției. Această situație rezultă atât din prevederile Regulamentului din 14 iunie 1994, de recepție a lucrărilor de construcții și instalații aferente acestora, cât și din contractul de mandat încheiat cu reclamanta, la art. 2 lit. h) stabilindu-se că reclamanta are obligația de a organiza recepția la terminarea lucrărilor și recepția finală după expirarea perioadei de garanție.

Prin urmare, a învederat că reclamanta avea obligația de a organiza recepția finală a lucrărilor.

Recurenta a susținut că instanța de apel a pronunțat o soluție nelegală și asupra fondului cauzei.

Aceasta a precizat că prin contractul de mandat și prin actele adiționale la acesta s-a obligat să achite cota de 20% din valoarea lucrărilor de investiție ce urmau a fi realizate la blocul D2. Obligația sa era corelativă îndeplinirii de către executant a obligațiilor decurgând din contractul încheiat cu mandatarul său, respectiv realizarea integrală a lucrărilor de construcție evidențiate în documentația tehnică întocmită în prealabil. Însă, constructorul nu și-a îndeplinit obligațiile asumate, situație față de care s-a susținut că pârâta nu poate fi obligată la plata unor sume de bani corespunzătoare unor lucrări neefectuate.

Prin rezoluția aflată la dosar s-a stabilit că recursul este scutit de plata taxei judiciare de timbru, conform art. 78 alin. (3) din Legea nr. 196/2018.

Prin încheierea din 16 octombrie 2018, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a dispus transpunerea recursului declarat de pârâtă în completul de filtru în vederea efectuării procedurii de filtrare reglementată de art. 493 C. proc. civ.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ.

Prin încheierea din 14 mai 2019, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului întocmit în cauză cu mențiunea că părțile pot depune punct de vedere în termen de 10 zile de la comunicare, însă părțile nu au înțeles să își exercite aceste drept.

Prin încheierea din 19 noiembrie 2019, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis în principiu recursul și a stabilit termen de judecată la 11 februarie 2020.

Înalta Curte, analizând decizia atacată în raport cu criticile formulate, în limitele controlului de legalitate și temeiurilor de drept invocate, reține următoarele considerente:

Prealabil analizării criticilor formulate, se impune a fi făcută precizarea că, potrivit dispozițiilor legale ce reglementează calea de atac extraordinară a recursului, nu pot face obiectul analizei în această fază procesuală, criticile referitoare la stabilirea situației de fapt și interpretarea probatoriului, acestea reprezentând aspecte legate de temeinicia hotărârii și nu de nelegalitatea acesteia.

Recursul a fost întemeiat în drept pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.. Motivul prevăzut de acest text de lege poate fi invocat atunci când hotărârea pronunțată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

În dezvoltarea acestui motiv de casare, cu privire la excepția prematurității acțiunii respinsă ca nefondată de către instanța de apel, recurenta a susținut că instanța de apel a făcut o aplicare greșită a dispozițiilor art. 663 alin. (4) C. proc. civ. care prevăd că o creanță este exigibilă "dacă obligația debitorului este ajunsă la scadență".

Recurenta-pârâtă a criticat interpretarea pe care instanța de apel a dat-o mențiunii "până la recepția finală", reținută atât în art. 22 din contractul de mandat, cât și în actele adiționale nr. x și nr. 3 la acest contract, în sensul că reclamantul poate cere oricând plata.

Analizând decizia recurată, Înalta Curte constată că, în mod corect, instanța de apel a schimbat soluția tribunalului cu privire la excepția prematurității acțiunii, reținând că termenul pentru plata sumei de 218.330 RON, reprezentând cota de contribuție a pârâtei la plata cheltuielilor ocazionate de reabilitarea termică a blocului D2, este până la recepția finală a lucrărilor, apreciindu-se astfel în mod just că acțiunea reclamantului nu a fost prematur formulată.

Astfel, în mod corect a argumentat instanța de apel că, în conformitate cu dispozițiile actului adițional nr. x, care la art. 3 alin. (2) prevede că suma datorată de asociația de proprietari cu titlu de cotă parte este în cuantum de 348.149,82 RON (cu TVA), plată ce va fi efectuată până la recepția finală a lucrărilor de intervenție executate, iar durata de executare a lucrărilor de intervenție a fost stabilită la 12 luni, potrivit art. 4 din actul adițional la contractul de mandat.

În mod corect, cu referire la suma de 269.694,69 RON, s-a constatat că această dispoziție se regăsește și în art. 2 și 3 din actul adițional nr. x la contractul de mandat nr. x din 18 iunie 2009, unde la art. 22 s-a dispus că:

"Prezentul contract de mandat constituie titlu executoriu pentru sumele avansate de autoritățile administrației publice locale în condițiile art. 14 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 18/2009 și nerecuperate de la mandatar (asociația de proprietari) până la recepția finală a lucrărilor de intervenție executate".

Totodată, Înalta Curte observă că este corectă apărarea intimatei-reclamante în sensul că, potrivit art. 969 C. civ., convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante, iar art. 1546 C. civ. prevede că mandantul are îndatorirea de a îndeplini obligațiile contractate de către mandatar în limitele puterilor date, iar art. 1547 stipulează că mandantul trebuie să dezdăuneze pe mandatar de anticipațiile și spezele făcute pentru îndeplinirea mandatului. Astfel, având în vedere că asociația de proprietari nu a achitat nicio sumă din cota parte la care s-a obligat conform contractului de mandat, rezultă că a avut loc o încălcare a prevederilor contractuale, motiv pentru care se constată că, în mod just, instanța de apel a dispus obligarea pârâtei la plata sumei de 218.330 RON cu titlu de pretenții, raportat și la faptul că, anterior încheierii contractului de mandat, pârâta a consimțit ca va restitui în termen de trei ani de la data începerii lucrărilor de execuție valoarea lucrărilor care corespunde cotei de 20%.

În consecință, Înalta Curte apreciază că instanța de apel a dezvoltat raționamentul în baza căruia a ajuns la concluzia admiterii apelului reclamantului Municipiul Piatra Neamț prin Primar, cu consecința respingerii excepției prematurității formulării acțiunii și obligării pârâtei la plata sumei de 218.330 RON, argumentele fiind dezvoltate punctual, prin expunerea motivelor de fapt și de drept care au format convingerea instanței și care au condus la soluția pronunțată.

Față de cele reținute anterior, se constată că decizia atacată nu a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material incidente în speță, motivarea instanței de apel fiind una clară, precisă și atașată circumstanțelor cauzei, conducând în mod logic la soluția din dispozitiv.

Având în vedere considerentele arătate, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ. va respinge recursul declarat de pârâta A. împotriva deciziei nr. 612/2018 din 20 iunie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respingea ca nefondat recursul declarat de pârâta A. împotriva deciziei nr. 612/2018 din 20 iunie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția I civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 11 februarie 2020.