ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1242/2019

Ședința publică din data de 7 iunie 2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 650 din 03 aprilie 2017 pronunțată de Tribunalul Neamț, secția Civilă, în dosarul nr. x/2016, s-a admis excepția prematurității acțiunii invocată de pârâtă și, în consecință, s-a respins acțiunea reclamantului Municipiul Piatra Neamț împotriva pârâtei A., având ca obiect pretenții în valoare de 250.889 RON reprezentând cota de contribuție la plata cheltuielilor ocazionate de reabilitarea termică a blocului, ca prematur formulată.

A fost obligat reclamantul la 1.000 RON cheltuieli de judecată către pârâtă.

În pronunțarea acestei hotărâri instanța de fond a reținut, în esență, că termenul până la care pârâta trebuia să efectueze plata nu s-a împlinit.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel apelantul-reclamant MUNICIPIUL PIATRA NEAMȚ criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Curtea de Apel Bacău, secția I Civilă, prin decizia nr. 1042 din 18 decembrie 2017, a admis apelul civil declarat de reclamantul MUNICIPIUL PIATRA NEAMȚ - împotriva sentinței civile nr. 650 din 03 aprilie 2017 pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr. x/2016 în contradictoriu cu intimata A. - PIATRA NEAMȚ, având ca obiect pretenții.

A schimbat în tot sentința civilă nr. 650 din 03 aprilie 2017 pronunțată de Tribunalul Neamț în sensul că a respins excepția prematurității.

A admis acțiunea.

A obligat pârâta la plata către reclamant a sumei de 250.889 RON reprezentând cotă contribuție.

În fundamentarea acestei decizii instanța de control judiciar a reținut, în esență că, la terminarea lucrărilor a fost efectuată recepția lucrărilor conform procesului-verbal nr. x din 07 mai 2012 în care, la punctul 4.6, s-a stabilit că lucrările executate sunt în conformitate cu prevederile contractului și a documentației de execuție, iar Comisia de recepție la pct. 7.1 a admis recepția, fără obiecțiuni.

Instanța de apel a concluzionat în sensul că apărările pârâtei referitoare la existența în continuare a unor deficiențe în executarea lucrărilor nu o îndreptățește să nu achite suma acceptată la plată în condițiile în care, prin actul adițional nr. x la art. 1 alin. (2) "mandantul își expune acordul privind valoarea lucrărilor de intervenție și aprobă constituirea sumei necesare cofinanțării corespunzătoare cotei părți prevăzute de O.U.G. nr. 18/2001".

Împotriva acestei decizii a declarat recurs recurenta-pârâtă A. - PIATRA NEAMȚ.

Recurenta-pârâtă își subsumează criticile motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., acestea vizând, în esență, pe de-o parte, modul în care a fost soluționată excepția prematurității formulării acțiunii iar, pe de altă parte, modul în care a fost soluționat fondul cauzei.

În ceea ce privește modul în care instanța de apel a soluționat excepția prematurității acțiunii, recurenta-pârâtă aduce următoarea argumentație:

Instanța de apel a concluzionat în mod greșit că exprimarea "până la recepția finală", reținută atât în art. 22 din contractul de mandat, cât și în actele adiționale nr. x și nr. 3 la acest contract ar trebui interpretat în sensul că intimatul poate cere oricând plata de la recurentă.

O astfel de interpretare nu poate fi primită întrucât părțile, fără dubiu, au înțeles ca prin convenția lor să stabilească un termen de plată; dacă nu ar fi dorit un astfel de termen, nu s-ar fi făcut nicio stipulație în contract despre data plății.

Interpretarea dată de către instanța de apel lasă fără efecte aceasta clauză ce se regăsește în contract și care a fost reluată apoi în actele adiționale nr. x și nr. 3, pentru că într-o astfel de interpretare rezultă că intimatul putea cere oricând plata sumelor datorate de către asociația de proprietari, astfel că prevederea din contract este fără efecte.

În condițiile în care instanța de apel a apreciat că este vorba despre o clauza neclară, ar fi trebuit să facă aplicarea dispozițiilor art. 1269 C. civ., potrivit cărora "dacă, după aplicarea regulilor de interpretare, contractul rămâne neclar, acesta se interpretează în favoarea celui care se obligă".

Până la această dată recepția finală nu s-a efectuat, din culpa intimatului care avea obligația organizării acestei recepții potrivit dispozițiilor contractuale.

Procesul-verbal depus la dosarul cauzei nu este un proces-verbal de recepție finală, ci constată recepția la terminarea finală a lucrărilor, procesul-verbal de recepție finală întocmindu-se după expirarea garanției și fiind diferit de Procesul-verbal întocmit la terminarea lucrărilor, situație ce rezultă atât din prevederile Regulamentului din 14 iunie 1994, de recepție a lucrărilor de construcții și instalații aferente acestora, cât și din contractul de mandat încheiat cu reclamanta (la art. 2 lit. h) stabilindu-se că reclamanta are obligația de a organiza recepția la terminarea lucrărilor și recepția finală după expirarea perioadei de garanție).

În Actul adițional nr. x la contractul de mandat, în art. 2.2 se arată în mod expres:

"cota parte ce revine asociației de proprietari este de . . . . . . . . . .plată ce va fi efectuată până la recepția finală a lucrărilor de intervenție executate", acest act adițional fiind semnat de către părți la data de 07 mai 2012 și reprezentând ultima manifestare de voință a părților cu privire la termenul de plată a contravalorii celor 20% ce sunt în sarcina recurentei, asociația de proprietari, documentele în care s-a menționat termenul de plată de 3 ani de la data începerii lucrărilor fiind anterioare acestui act adițional.

Revenind la art. 2 lit. h) din Contractul de mandat, recurenta precizează că revenea intimatului obligația de a organiza recepția finală a lucrărilor.

Regulamentul din 14 iunie 1994, reglementează în mod expres aceste procese-verbale ca fiind diferite, la art. 3 statuând că recepția lucrărilor de construcție de orice categorie se efectuează atât la lucrări noi, cât și la intervențiile în timp asupra construcțiilor existente și se realizează în două etape: recepția la terminarea lucrărilor și recepția finală, la expirarea perioadei de garanție.

Plecând de la o interpretare greșită a dispozițiilor legale, instanța de apel a pronunțat o soluție nelegală și asupra fondului cauzei.

În acest sens, învederează că s-a obligat prin contractul de mandat și prin actele adiționale la acesta să achite cota de 20% din valoarea lucrărilor de investiție ce urmau a fi realizate la blocul C6 din Piața Ștefan cel Mare. Această obligație este corelativă îndeplinirii de către executant a obligațiilor decurgând din contractul încheiat cu mandatarul recurentei, respectiv a obligației de a realiza integral lucrările de construcție evidențiate în documentația tehnică întocmită prealabil, constructorul nu și-a îndeplinit obligațiile asumate situație față de care recurenta nu poate fi obligată la plata unor sume de bani corespunzătoare unor lucrări neefectuate.

Recurenta precizează că a sesizat intimatului împrejurarea că lucrările nu sunt realizate în totalitate și că cele realizate prezintă multiple deficiențe, solicitând remedierea, referindu-se la corespondența purtată pe această temă, simpla împrejurare că apelantul a achitat sumele de bani solicitate de către executant nefiind de natură a atrage obligația sa de a achita cota de 20% solicitată de către intimat.

Consideră recurenta că intimata din rea-credință afirmă că recepția finală s-a efectuat la data de 07 mai 2012, aceasta fiind data la care s-a semnat procesul-verbal de recepție la terminarea lucrărilor, adică data la care s-au terminat lucrările, data de la care începe să curgă termenul de garanție, după expirarea acestui din urmă termen urmând a se efectua recepția finală, iar după efectuarea recepției finale devenind exigibilă suma datorată.

Intimatul-reclamant MUNICIPIUL PIATRA NEAMȚ a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului.

Prin încheierea din 21 septembrie 2018, pronunțată în complet de filtru de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, s-a dispus comunicarea raportului întocmit în cauză prin care s-a concluzionat că recursul este admisibil în principiu.

Prin încheierea din 15 februarie 2019 Înalta Curte a invocat, din oficiu, excepția nulității recursului, a admis în principiu recursul în temeiul art. 493 alin. (7) C. proc. civ. și a fixat termen la 7 iunie 2019, cu citarea părților, pentru discutarea excepției nulității recursului.

La termenul de astăzi Înalta Curte a invocat, din oficiu și a rămas în pronunțare asupra excepției nulității recursului recurentei-pârâte, în raport de art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Excepția este întemeiată și urmează a fi admisă pentru considerentele ce succed.

Potrivit art. 489 alin. (1) C. proc. civ. "Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului prevăzut la alin. (3), iar potrivit alin. (2) al aceluiași articol "Aceeași sancțiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488".

Din economia textelor legale anterior citate rezultă că nu este suficient ca recursul să fie depus și motivat în termenul prevăzut de lege, ci ca și criticile formulate să se circumscrie motivelor de nelegalitate expres și limitativ reglementate.

În consecință, în măsura în care recursul nu este motivat ori atunci când aspectele învederate în cererea de recurs nu pot fi încadrate în dispozițiile art. 488 pct. 1-8 C. proc. civ., calea de atac va fi lovită de nulitate.

În speță, se constată că, deși formal încadrate în dispozițiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ., criticile aduse deciziei recurate nu fac referiri explicite la soluția dată de către instanța de apel și nu se arată care sunt, în concret, motivele de nelegalitate a deciziei atacate.

Astfel, deși invocă nelegalitatea deciziei atacate, în raport de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., din perspectiva statuărilor instanței de apel cu privire la soluționarea excepției prematurității acțiunii din perspectiva interpretării și aplicării eronate a dispozițiilor art. 1269 C. civ., argumentația adusă de recurenta-pârâtă în susținerea motivului de casare invocat vizează exclusiv starea de fapt proprie cauzei și probatoriul administrat, precum și dinamica raporturilor dintre părți.

Astfel, prin criticile formulate recurenta își propune să repună în discuție clarificarea situației de fapt proprie speței precum și reinterpretarea probatoriului, în dovedirea existenței unui termen stabilit de părți pentru recepția finală a lucrărilor de reabilitare în condițiile în care procesul-verbal din data de 07 mai 2012, luat în considerare de instanța de apel, nu face dovada efectuării recepției finale, data expirării termenului de garanție a lucrărilor fiind, în opinia recurentei, momentul la care devenea exigibilă suma datorată.

De asemenea, criticile ce vizează fondul cauzei situează analiza în sfera controlului de temeinicie și nu în aceea a controlului de legalitate configurat expres și limitativ de art. 488 C. proc. civ.

Înalta Curte constată că motivul de casare a fost invocat strict formal, în contextul în care nu sunt susținute de veritabile critici care să permită exercitarea controlului de legalitate a soluției pronunțate din perspectiva încălcării sau aplicării greșite a normelor de drept material incidente speței.

În considerarea celor ce preced, Înalta Curte va constata nul recursul recurentei-pârâte, în temeiul art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția nulității recursului, invocată din oficiu.

Constată nul recursul declarat de recurenta-pârâtă A. împotriva deciziei nr. 1042/2017 din 18 decembrie 2017 pronunțate de Curtea de Apel Bacău, secția I civilă, în temeiul art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 iunie 2019.