ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 876/2015

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 876/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Numiții E.L. și E.C. au promovat la data de

30 iunie 2014 cerere de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 7 C.

proc. civ., susținând că există contradicție între două hotărâri, respectiv Decizia

civilă nr. 59 din 05 martie 2009 a Tribunalului Neamț și sentința civilă nr.

3022 din 03 iulie 2013 a Judecătoriei Neamț.

Revizuenții au arătat

că sunt îndeplinite cerințele art. 322 pct. 7 C. proc. civ. având în vedere că cele

două hotărâri sunt potrivnice, cuprinzând măsuri care nu se pot aduce la

îndeplinire: astfel, dacă prin prima hotărâre au fost considerați de buna

credință și a fost menținut amplasamentul gardului, prin hotărârea ulterioară

au fost considerați de rea-credință și s-a dispus demolarea gardului; există

triplă identitate de părți, obiect și cauză; în fața Judecătoriei Piatra Neamț

nu a fost invocată

autoritatea de lucru judecat în raport de Decizia civilă nr. 59 din 05 martie 2009

a Tribunalului Neamț.

Intimata C.E. a depus

întâmpinare, prin care a invocat inadmisibilitatea cererii de revizuire, pe

fond susținând, în esență, că nu a fost încălcat principiul autorității de

lucru judecat.

Excepția a fost

considerată de către Curtea de Apel ca o apărare ce vizează îndeplinirea

cerințelor de la art. 322 pct. 7 și nu ca o veritabilă excepție de procedură.

Prin Decizia civilă nr.

2 din 12 ianuarie 2015 a Curții de Apel Bacău, secția I civilă, a fost respinsă

cererea de revizuire, cu obligarea revizuenților la plata cheltuielilor de

judecată.

Pentru a pronunța

această hotărâre, Curtea de apel a reținut că revizuirea pentru contrarietate

de hotărâri bazată pe art. 322 pct. 7 C. proc. civ. este admisibilă dacă sunt

îndeplinite cumulativ următoarele condiții: existența unor hotărâri

judecătorești definitive, care să fie potrivnice (contradictorii), hotărârile

judecătorești în cauză să fie pronunțate în dosare diferite; să existe triplă

identitate de părți, obiect și cauză; în cel de-al doilea proces să nu se fi

invocat excepția autorității de lucru judecat sau, dacă a fost invocată, să nu

se analizat.

În speța de față,

revizuenții E.L. și E.C. au solicitat anularea sentinței civile nr. 3022 din 03

iulie 2013 pronunțată de Judecătoria Neamț (irevocabilă prin Decizia nr. 387

din 27 mai 2014 a Tribunalul Neamț în Dosarul nr. 898/279/2006), invocând

excepția autorității de lucru judecat în raport cu Decizia nr. 59 din 05 martie

2009 a Tribunalului Neamț pronunțată în Dosarul Tribunalului Neamț nr. 898/279/2006.

Examinând cea de-a

doua hotărâre ce se cere a fi anulată în baza art. 322 pct. 7 C. proc. civ.

respectiv sentința civilă nr. 3022 din 03 iulie 2013 Curtea de apel a constatat

că prin răspunsul la întâmpinare formulat, reclamanta C.E. a invocat existența Dosarului

nr. 898/279/2006 al Judecătoriei Piatra Neamț prin care s-a cerut grănițuirea

unei suprafețe de 400 mp și obligarea la ridicarea unui gard.

S-a dispus atașarea acestui

dosar, iar la termenul din 16 februarie 2011 s-a pus în discuția părților

excepția autorității de lucru judecat.

Așa cum rezultă din

lecturarea încheierii sus-menționate, instanța s-a pronunțat în sensul că nu

este incidentă autoritatea de lucru judecat, urmând ca după administrarea

întregului probatoriu să se reverifice susținerile părților, reținându-se

faptul că, între acestea, au avut loc mai multe litigii.

Nu a fost primit punctul

de vedere al revizuenților din prezenta cauză conform cu care instanța ar fi

discutat autoritatea de lucru judecat doar prin raportare la Dosarul nr. 5224/2002

al Judecătoriei Piatra Neamț. Aceasta deoarece se invocase și existența Dosarului

nr. 898/279/2006 al Tribunalului Neamț, se dispusese atașarea acestuia, părțile

punând concluzii pe această excepție în cunoștință de cauză.

Prin sentința civilă nr.

3022 din 03 iulie 2013 a Judecătoriei Piatra Neamț instanța a revenit asupra

excepției autorității doar cu privire la capătul de cerere având ca obiect revendicarea,

raportat la Dosarul nr. 5224/2002, în sensul admiterii acesteia.

În cererea dedusă

prezentei judecăți Curtea de apel a reținut că posibilitatea de a cere

revizuirea pentru contrarietate de hotărâri este condiționată de împrejurarea

ca, în cadrul celui de-al doilea proces, să nu se fi invocat prima hotărâre,

sau, chiar dacă a fost invocată, instanța să fi omis să se pronunțe asupra

obiecțiilor în legătură cu existența acelei hotărâri, în sensul de a nu se fi

soluționat excepția autorității de lucru judecat.

Ori, în speță, s-a

constatat că excepția autorității de lucru judecat raportat la decizia din Dosarul

nr. 898/279/2006, (filele 52, 66, 77 și 95) fusese invocată astfel încât partea

nu mai poate reitera aceeași excepție pe calea revizuirii.

Dacă s-ar admite

interpretarea contrară și s-ar considera că cererea de revizuire pentru

contrarietate de hotărâri este admisibilă în orice situație, ar însemna să se

nesocotească autoritatea de lucru judecat rezultat din cea de-a doua hotărâre,

ceea ce ar fi împotriva finalității urmărite de lege.

Referitor

la cererea de obligare la plata cheltuielilor de judecată, instanța a făcut

aplicarea dispozițiilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ., reducând aceste

cheltuieli reprezentând onorariu de avocat la 1.000 lei, proporțional cu

amplitudinea și complexitatea activității depuse de avocat.

Împotriva

acestei hotărâri au declarat recurs revizuenții pentru următoarele motive:

1.

Motivul prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ.

Susțin

revizuenții că, din motivarea hotărârii recurate, se desprinde ideea că în

cauză s-ar fi invocat două excepții de autoritate a lucrului judecat (una în

raport de sentința civilă nr. 200/2003 și una în raport de Decizia civilă nr. 59

din 5 martie 2009).

Însă,

în considerentele Deciziei nr. 2 din 12 ianuarie 2015, nu s-a precizat în final

asupra cărei excepții de lucru judecat (respectiv raportat la care dintre Hotărâri

din 2003 sau din 2009) s-ar fi pronunțat Judecătoria Piatra Neamț.

Astfel,

Curtea de Apel Bacău reține că prin încheierea de ședință din data de 16

februarie 2011 „instanța s-a pronunțat în sensul că nu este incidentă

autoritatea de lucru judecat”, precum și că asupra acesteia instanța de fond a

revenit prin sentința pronunțată.

Din

această încheiere din 16 februarie 2011 cât și din considerentele sentinței

Judecătoriei Piatra Neamț rezultă că instanța a avut în vedere autoritatea de

lucru judecat raportat la Hotărârea de revendicare din 2003 (pe acest aspect

punând părțile concluzii și această excepție fiind invocată de către revizuenți).

Singurul

argument adus afirmației că s-ar fi invocat autoritatea lucrului judecat și în

raport de Decizia civilă nr. 59 din 5 martie 2009 constă în atașarea Dosarului

nr. 898/279/2006, ceea ce în opinia instanței a cărei hotărâre se atacă în prezent

ar echivala cu invocarea excepției și cu punerea de concluzii în cunoștință de

cauză.

Or,

partea care s-a prevalat de existenta acestui Dosar nr. 898/279/2006 - și care

a solicitat atașarea lui a fost însăși reclamanta C.E., dar pentru a infirma

excepția autorității lucrului judecat invocată de revizuenți și care privea

revendicarea și nu ridicarea gardului.

Motivul

solicitării atașării acestui dosar de către reclamantă nu a fost invocarea vreunei

excepții de lucru judecat față de deciziile pronunțate în acest dosar (întrucât

reclamanta nici nu avea interes să invoce o hotărâre ce i-ar fi paralizat

dreptul la acțiune) ci a fost interpretarea dată de reclamantă Deciziei civile nr.

59/2009 a Tribunalului Neamț pe care a văzut-o ca pe o îndrumare de a se adresa

din nou instanței pentru revendicarea suprafeței de 94 mp, care nu a format

decât scriptic și nu faptic obiectul acțiunii în revendicare din Dosarul nr. 5224/2002.

Astfel

din analiza actelor Dosarului nr. 8618/279/2009 inclusiv din încheierea din 16

februarie 2011 și din sentința civilă pronunțată rezultă că niciuna dintre

părți nu a invocat autoritatea lucrului judecat în raport de Decizia civilă nr.

59/2009 întrucât reclamanta nu avea niciun interes să o invoce, în timp ce revizuienții

au invocat autoritatea lucrului judecat doar față de cererea de revendicare, care

ar fi atras și respingerea cererii în obligație de a face, conform principiului

accesorium sequitur principale.

Astfel,

este evident că s-a invocat o singură excepție, anume excepția autorității

lucrului judecat doar în raport de sentința civilă nr. 200/2003.

2.

Motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Fără

a fi prevăzută în mod expres de legislație, doctrina a evocat constant, ca o

cerință de admisibilitate a cererii de revizuire pe motivul contrarietății de

hotărâri, aceea ca excepția autorității lucrului judecat să nu fi fost invocată

sau, invocată fiind, instanța să nu se fi pronunțat asupra ei.

Susțin

revizuenții că nici ei și nici reclamanta-intimată C.E. nu au invocat autoritatea

lucrului judecat în raport de Decizia civilă nr. 59/2009 a Tribunalului Neamț,

astfel încât, în mod evident, instanța nu se putea pronunța asupra ei, câtă

vreme nu a invocat-o din oficiu.

Simpla

împrejurare a atașării Dosarului nr. 898/279/2006 și faptul că părțile au pus

concluzii cu privire la autoritatea lucrului judecat în raport de sentința

civilă nr. 200/2003 din Dosarul de revendicare nr. 5224/2002, nu echivalează cu

invocarea autorității lucrului judecat și în raport de Decizia civilă nr. 59/2009,

cu atât mai mult cu cât scopul atașării dosarului, la cererea reclamantei C.E.,

a fost acela de a dovedi că Tribunalul Neamț și ulterior Curtea de Apel i-ar fi

indicat calea formulării unei noi acțiuni în revendicare.

Astfel

cererea de revizuire este admisibilă întrucât excepția autorității de lucru

judecat față de Decizia nr. 59/2009 nu a fost invocată.

Excepția

autorității a fost invocată față de capătul de cerere privind revendicarea și

nu față de capătul de cerere referitor la ridicarea gardului, care a fost

solicitat de reclamantă în subsidiarul noii acțiuni în revendicare.

Apreciază

revizuenții că instanța a interpretat greșit încheierea instanței din 16

februarie 2011, întrucât în niciun moment nici părțile și nici instanța nu au

avut în vedere autoritatea de lucru judecat a Deciziei nr. 59/2009 față de

capătul de cerere în obligație de a face - ridicare gard.

Pe

de altă parte, chiar dacă s-ar îmbrățișa motivarea Curții de Apel Bacău cu

privire la invocarea excepției autorității lucrului judecat în raport de Decizia

civilă nr. 59 din 5 martie 2009 (aspect nereal însă), și chiar dacă părțile ar

fi pus concluzii și cu privire la aceasta, nu există nici un indiciu că

instanța s-ar fi pronunțat asupra ei.

Astfel,

la termenul din data de 16 februarie 2011 instanța de fond a respins excepția

autorității lucrului judecat, urmând a se reverifica susținerile părților după

administrarea probelor. Acest lucru nu poate avea decât semnificația unirii

excepției cu fondul (întrucât încheierea de admitere sau respingere a excepției

are caracter interlocutoriu și nu se poate reveni asupra ei); or, prin sentința

a cărei revizuire se solicită, singura excepție soluționată a fost aceea a

autorității lucrului judecat în raport de sentința civilă nr. 200/2003 a Judecătoriei

Piatra Neamț.

Intimata

a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului.

Analizând

decizia recurată prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte reține

următoarele:

Cererea de revizuire pendinte

a fost respinsă pe motiv că prin hotărârea pretins contrară, sentința civilă nr.

3022 din 03 iulie 2013 a Judecătoriei Neamț, a fost invocată și analizată

autoritatea de lucru judecat atât cu privire la Decizia civilă nr. 59 din 05

martie 2009 a Tribunalului Neamț la care revizuenții se raportează, cât și cu

privire la o altă hotărâre pronunțată anterior, sentința civilă nr. 200/2003.

Revizuenții critică

această concluzie afirmând că nu au fost analizate două excepții, ci doar cea

față sentința civilă nr. 200/2003.

Înalta Curte reține

că aceste susțineri sunt întemeiate, instanța de revizuire stabilind greșit

situația de fapt.

Astfel, prin sentința

civilă nr. 200/2003 a fost admisă acțiunea în revendicare formulată de C.E.

împotriva revizuenților din prezenta cauză pentru suprafața de 400 mp identificată

într-un raport de expertiză efectuat în acea cauză.

Într-un al doilea

litigiu, prin Decizia nr. 59/2009, în apelul revizuenților, a fost respinsă

acțiunea în grănițuire formulată de C.E., reținându-se că terenul în litigiu

are în realitate o suprafață faptică cu 94 mp mai mică decât cea scriptică și

că executorul judecătoresc al primei hotărâri a procedat la amplasarea

țărușilor, stabilind corect linia de hotar. S-a apreciat că, până la

intervenția unui titlu care să dovedească o rea credință în stăpânirea

reclamanților E., nu se poate aplica 494 alin. (3) C. civ.

În cel de-al treilea

litigiu, inițiat de C.E., având ca obiect revendicarea celor 94 mp și

soluționat prin sentința civilă nr. 3022/2013, a fost admisă excepția

autorității de lucru judecat numai în ceea ce privește revendicarea și au fost obligați

revizuenții să ridice gardul dintre proprietăți amplasat eronat.

În acest dosar, prin

întâmpinare, revizuenții au invocat autoritatea de lucru judecat în ceea ce

privește revendicarea terenului, raportat la sentința civilă nr. 200/2003.

Prin răspunsul la

întâmpinare, în combaterea excepției autorității de lucru judecat invocată de

revizuenți, C.E. s-a prevalat de considerentele Deciziei nr. 59/2009 care ar fi

constatat că terenul de 94 mp nu a format obiectul primei acțiuni în

revendicare, susținând că poate promova acțiunea fără a i se opune autoritatea

de lucru judecat a vreunei alte hotărâri.

La rândul lor revizuenții

au depus precizări la întâmpinare prin care au susținut că hotarul dintre

proprietăți a fost stabilit prin punerea în executare a hotărârii în

revendicare, grănițuirea fiind inadmisibilă, însă nu au făcut nicio referire

expresă la decizia nr. 59/2009.

Prin încheierea din

16 februarie 2011 Judecătoria Piatra Neamț a constatat că nu este incidentă

autoritatea de lucru judecat, astfel cum a fost adusă în discuție de apărătorul

pârâților E., cu privire la cei 400 mp asupra cărora s-ar mai fi pronunțat o

altă instanță în anul 2002, însă arată că va reverifica susținerile părților

cu privire la

excepție

după administrarea probatoriului.

La momentul

dezbaterilor asupra fondului cauzei din 19 iunie 2011, instanța a pus în

discuția părților excepția autorității de lucru judecat pe capătul de cerere

privind revendicarea, iar acestea, prin apărători, au formulat concluzii.

În considerentele

hotărârii respective instanța a analizat excepția autorității de lucru judecat

raportat exclusiv la

sentința

civilă nr. 200 din 20 ianuarie 2003, față de care a reținut că

suprafața revendicată

de 94 mp face parte din cea care a constituit obiect al revendicării

anterioare. S-a apreciat că nu se poate promova o nouă acțiune în revendicare,

opunându-se autoritatea de lucru judecat și că reclamanta are la îndemână,

pentru apărarea dreptului său, pârghiile puse la dispoziție de legea penală în

cazul nerespectării hotărârii judecătorești.

În ceea ce privește

cel de-al doilea capăt de cerere, respectiv obligarea pârâților să ridice

gardul edificat pe proprietatea reclamantei, invocând concluziile raportului de

expertiză efectuat în cauză, instanța a obligat pârâții să ridice gardul, reținând

necesitatea garantării dreptului de proprietate al reclamantei și asigurarea

exercitării de către aceasta a unei posesii utile.

În ceea ce privește

această ultimă dispoziție, s-a solicitat revizuirea hotărârii ca fiind contrară

Deciziei nr. 59/2009 prin care s-a apreciat că hotarul marcat prin amplasarea

gardului a respectat dispozițiile hotărârii judecătorești privind suprafața

revendicată de reclamantă.

În dezbaterile

prezentului recurs, apărătorul intimatei C.E. a susținut că autoritatea de

lucru judecat ar fi fost de fapt analizată în Decizia nr. 387/2014 a

Tribunalului Neamț prin care s-a respins recursul revizuenților împotriva

sentinței nr. 3022/2013. Nu va putea fi reținută această afirmație întrucât

decizia menționată a analizat doar raportul de accesorietate între cele două

capete de cerere (revendicarea și ridicarea gardului) și aspectul bunei

credințe, însă nu și elementele de identitate ce determină sau nu reținerea

autorității de lucru judecat.

Verificând

îndeplinirea condițiilor referitoare la admisibilitatea cazului de revizuire

întemeiat pe dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., Înalta Curte constată

că pricinile în care s-au pronunțat cele două hotărâri poartă, în principiu,

asupra aceleiași cereri dedusă judecății în condițiile în care hotărârea din

anul 2009 finaliza un proces în obligația de a face, respingând o obligație

similară, pretinsă în sarcina revizuenților, de ridicare a gardului ce

delimitează proprietățile.

În cauza pendinte, se

constată că instanța revizuire a reținut greșit că, în legătură cu cererea în

obligație de a face, prin sentința nr. 3022/2013 a fost soluționată excepția

autorității de lucru judecat. Nu rezultă că prin această hotărâre sau printr-o

încheiere interlocutorie, pronunțată în dosar, instanța ar fi analizat

elementele triplei identități de părți, obiect și cauză raportat la Decizia civilă

nr. 59/2009, deși a fost atașat dosarul acelei cauze.

O astfel de excepție

nu a fost invocată de către părți și nici de către instanță din oficiu. Simpla

atașare a dosarului în care s-a pronunțat Decizia nr. 59/2009 nu poate prezuma că

instanța care a dispus o asemenea măsură a efectuat implicit și o verificare a

autorității de lucru judecat, împrejurare ce s-ar opune unei noi analize a

elementelor de identitate în calea extraordinară de atac a revizuirii.

În consecință, în

condițiile în care instanța ce a pronunțat sentința civilă nr. 3022/2013,

atacată cu revizuire, nu s-a raportat la elementele autorității de lucru

judecat cu privire la capătul de cerere referitor la ridicarea gardului ce

delimita proprietățile, este evident că a ignorat litigiul anterior, omițând a

verifica existența acestui posibil impediment în soluționarea cererii,

respectiv dacă se opune autoritatea de lucru judecat a celor statuate anterior.

Prin urmare, greșit

Curtea de Apel, pronunțându-se pe condițiile de admisibilitate a revizuirii, a respins

cererea, reținând că instanța care a pronunțat hotărârea supusă revizuirii a

analizat autoritatea de lucru judecat față de hotărârea anterioară pretins

contrară.

În realitate această

excepție nu a fost invocată și analizată, motiv pentru care Înalta Curte va

admite recursul în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va casa în conformitate

cu art. 314 C. proc. civ., hotărârea recurată și va trimite cauza aceleiași

instanțe pentru reluarea judecății asupra condițiilor de admisibilitate a

cererii de revizuire.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de revizuenții E.L. și E.C. împotriva Deciziei nr. 2 din 12 ianuarie

2015 a Curții de Apel Bacău, secția I civilă.

Casează decizia și

trimite cauza spre rejudecarea cererii de revizuire aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 25 martie 2015.