ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 876/2015

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Numiții E.L. și E.C. au promovat la data de 30 iunie 2014 cerere de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., susținând că există contradicție între două hotărâri, respectiv Decizia civilă nr. 59 din 05 martie 2009 a Tribunalului Neamț și sentința civilă nr. 3022 din 03 iulie 2013 a Judecătoriei Neamț. Revizuenții au arătat că sunt îndeplinite cerințele art. 322 pct. 7 C. proc. civ.

având în vedere că cele două hotărâri sunt potrivnice, cuprinzând măsuri care nu se pot aduce la îndeplinire: astfel, dacă prin prima hotărâre au fost considerați de buna credință și a fost menținut amplasamentul gardului, prin hotărârea ulterioară au fost considerați de rea-credință și s-a dispus demolarea gardului; există triplă identitate de părți, obiect și cauză; în fața Judecătoriei Piatra Neamț nu a fost invocată autoritatea de lucru judecat în raport de Decizia civilă nr. 59 din 05 martie 2009 a Tribunalului Neamț. Intimata C.E. a depus întâmpinare, prin care a invocat inadmisibilitatea cererii de revizuire, pe fond susținând, în esență, că nu a fost încălcat principiul autorității de lucru judecat.

Excepția a fost considerată de către Curtea de Apel ca o apărare ce vizează îndeplinirea cerințelor de la art. 322 pct. 7 și nu ca o veritabilă excepție de procedură. Prin Decizia civilă nr. 2 din 12 ianuarie 2015 a Curții de Apel Bacău, secția I civilă, a fost respinsă cererea de revizuire, cu obligarea revizuenților la plata cheltuielilor de judecată. Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea de apel a reținut că revizuirea pentru contrarietate de hotărâri bazată pe art. 322 pct. 7 C. proc. civ. este admisibilă dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiții: existența unor hotărâri judecătorești definitive, care să fie potrivnice (contradictorii), hotărârile judecătorești în cauză să fie pronunțate în dosare diferite; să existe triplă identitate de părți, obiect și cauză; în cel de-al doilea proces să nu se fi invocat excepția autorității de lucru judecat sau, dacă a fost invocată, să nu se analizat.

În speța de față, revizuenții E.L. și E.C. au solicitat anularea sentinței civile nr. 3022 din 03 iulie 2013 pronunțată de Judecătoria Neamț (irevocabilă prin Decizia nr. 387 din 27 mai 2014 a Tribunalul Neamț în Dosarul nr. 898/279/2006), invocând excepția autorității de lucru judecat în raport cu Decizia nr. 59 din 05 martie 2009 a Tribunalului Neamț pronunțată în Dosarul Tribunalului Neamț nr. 898/279/2006. Examinând cea de-a doua hotărâre ce se cere a fi anulată în baza art. 322 pct. 7 C. proc. civ. respectiv sentința civilă nr. 3022 din 03 iulie 2013 Curtea de apel a constatat că prin răspunsul la întâmpinare formulat, reclamanta C.E. a invocat existența Dosarului nr. 898/279/2006 al Judecătoriei Piatra Neamț prin care s-a cerut grănițuirea unei suprafețe de 400 mp și obligarea la ridicarea unui gard.

S-a dispus atașarea acestui dosar, iar la termenul din 16 februarie 2011 s-a pus în discuția părților excepția autorității de lucru judecat. Așa cum rezultă din lecturarea încheierii sus-menționate, instanța s-a pronunțat în sensul că nu este incidentă autoritatea de lucru judecat, urmând ca după administrarea întregului probatoriu să se reverifice susținerile părților, reținându-se faptul că, între acestea, au avut loc mai multe litigii. Nu a fost primit punctul de vedere al revizuenților din prezenta cauză conform cu care instanța ar fi discutat autoritatea de lucru judecat doar prin raportare la Dosarul nr. 5224/2002 al Judecătoriei Piatra Neamț. Aceasta deoarece se invocase și existența Dosarului nr. 898/279/2006 al Tribunalului Neamț, se dispusese atașarea acestuia, părțile punând concluzii pe această excepție în cunoștință de cauză.

Prin sentința civilă nr. 3022 din 03 iulie 2013 a Judecătoriei Piatra Neamț instanța a revenit asupra excepției autorității doar cu privire la capătul de cerere având ca obiect revendicarea, raportat la Dosarul nr. 5224/2002, în sensul admiterii acesteia. În cererea dedusă prezentei judecăți Curtea de apel a reținut că posibilitatea de a cere revizuirea pentru contrarietate de hotărâri este condiționată de împrejurarea ca, în cadrul celui de-al doilea proces, să nu se fi invocat prima hotărâre, sau, chiar dacă a fost invocată, instanța să fi omis să se pronunțe asupra obiecțiilor în legătură cu existența acelei hotărâri, în sensul de a nu se fi soluționat excepția autorității de lucru judecat.

Ori, în speță, s-a constatat că excepția autorității de lucru judecat raportat la decizia din Dosarul nr. 898/279/2006, (filele 52, 66, 77 și 95) fusese invocată astfel încât partea nu mai poate reitera aceeași excepție pe calea revizuirii. Dacă s-ar admite interpretarea contrară și s-ar considera că cererea de revizuire pentru contrarietate de hotărâri este admisibilă în orice situație, ar însemna să se nesocotească autoritatea de lucru judecat rezultat din cea de-a doua hotărâre, ceea ce ar fi împotriva finalității urmărite de lege. Referitor la cererea de obligare la plata cheltuielilor de judecată, instanța a făcut aplicarea dispozițiilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ., reducând aceste cheltuieli reprezentând onorariu de avocat la 1.000 lei, proporțional cu amplitudinea și complexitatea activității depuse de avocat.

Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs revizuenții pentru următoarele motive: 1. Motivul prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. Susțin revizuenții că, din motivarea hotărârii recurate, se desprinde ideea că în cauză s-ar fi invocat două excepții de autoritate a lucrului judecat (una în raport de sentința civilă nr. 200/2003 și una în raport de Decizia civilă nr. 59 din 5 martie 2009). Însă, în considerentele Deciziei nr. 2 din 12 ianuarie 2015, nu s-a precizat în final asupra cărei excepții de lucru judecat (respectiv raportat la care dintre Hotărâri din 2003 sau din 2009) s-ar fi pronunțat Judecătoria Piatra Neamț. Astfel, Curtea de Apel Bacău reține că prin încheierea de ședință din data de 16 februarie 2011 „instanța s-a pronunțat în sensul că nu este incidentă autoritatea de lucru judecat”, precum și că asupra acesteia instanța de fond a revenit prin sentința pronunțată.

Din această încheiere din 16 februarie 2011 cât și din considerentele sentinței Judecătoriei Piatra Neamț rezultă că instanța a avut în vedere autoritatea de lucru judecat raportat la Hotărârea de revendicare din 2003 (pe acest aspect punând părțile concluzii și această excepție fiind invocată de către revizuenți). Singurul argument adus afirmației că s-ar fi invocat autoritatea lucrului judecat și în raport de Decizia civilă nr. 59 din 5 martie 2009 constă în atașarea Dosarului nr. 898/279/2006, ceea ce în opinia instanței a cărei hotărâre se atacă în prezent ar echivala cu invocarea excepției și cu punerea de concluzii în cunoștință de cauză. Or, partea care s-a prevalat de existenta acestui Dosar nr. 898/279/2006 - și care a solicitat atașarea lui a fost însăși reclamanta C.E., dar pentru a infirma excepția autorității lucrului judecat invocată de revizuenți și care privea revendicarea și nu ridicarea gardului.

Motivul solicitării atașării acestui dosar de către reclamantă nu a fost invocarea vreunei excepții de lucru judecat față de deciziile pronunțate în acest dosar (întrucât reclamanta nici nu avea interes să invoce o hotărâre ce i-ar fi paralizat dreptul la acțiune) ci a fost interpretarea dată de reclamantă Deciziei civile nr. 59/2009 a Tribunalului Neamț pe care a văzut-o ca pe o îndrumare de a se adresa din nou instanței pentru revendicarea suprafeței de 94 mp, care nu a format decât scriptic și nu faptic obiectul acțiunii în revendicare din Dosarul nr. 5224/2002.

Astfel din analiza actelor Dosarului nr. 8618/279/2009 inclusiv din încheierea din 16 februarie 2011 și din sentința civilă pronunțată rezultă că niciuna dintre părți nu a invocat autoritatea lucrului judecat în raport de Decizia civilă nr. 59/2009 întrucât reclamanta nu avea niciun interes să o invoce, în timp ce revizuienții au invocat autoritatea lucrului judecat doar față de cererea de revendicare, care ar fi atras și respingerea cererii în obligație de a face, conform principiului accesorium sequitur principale. Astfel, este evident că s-a invocat o singură excepție, anume excepția autorității lucrului judecat doar în raport de sentința civilă nr. 200/2003. 2. Motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. Fără a fi prevăzută în mod expres de legislație, doctrina a evocat constant, ca o cerință de admisibilitate a cererii de revizuire pe motivul contrarietății de hotărâri, aceea ca excepția autorității lucrului judecat să nu fi fost invocată sau, invocată fiind, instanța să nu se fi pronunțat asupra ei. Susțin revizuenții că nici ei și nici reclamanta-intimată C.E. nu au invocat autoritatea lucrului judecat în raport de Decizia civilă nr. 59/2009 a Tribunalului Neamț, astfel încât, în mod evident, instanța nu se putea pronunța asupra ei, câtă vreme nu a invocat-o din oficiu.

Simpla împrejurare a atașării Dosarului nr. 898/279/2006 și faptul că părțile au pus concluzii cu privire la autoritatea lucrului judecat în raport de sentința civilă nr. 200/2003 din Dosarul de revendicare nr. 5224/2002, nu echivalează cu invocarea autorității lucrului judecat și în raport de Decizia civilă nr. 59/2009, cu atât mai mult cu cât scopul atașării dosarului, la cererea reclamantei C.E., a fost acela de a dovedi că Tribunalul Neamț și ulterior Curtea de Apel i-ar fi indicat calea formulării unei noi acțiuni în revendicare. Astfel cererea de revizuire este admisibilă întrucât excepția autorității de lucru judecat față de Decizia nr. 59/2009 nu a fost invocată. Excepția autorității a fost invocată față de capătul de cerere privind revendicarea și nu față de capătul de cerere referitor la ridicarea gardului, care a fost solicitat de reclamantă în subsidiarul noii acțiuni în revendicare.

Apreciază revizuenții că instanța a interpretat greșit încheierea instanței din 16 februarie 2011, întrucât în niciun moment nici părțile și nici instanța nu au avut în vedere autoritatea de lucru judecat a Deciziei nr. 59/2009 față de capătul de cerere în obligație de a face - ridicare gard. Pe de altă parte, chiar dacă s-ar îmbrățișa motivarea Curții de Apel Bacău cu privire la invocarea excepției autorității lucrului judecat în raport de Decizia civilă nr. 59 din 5 martie 2009 (aspect nereal însă), și chiar dacă părțile ar fi pus concluzii și cu privire la aceasta, nu există nici un indiciu că instanța s-ar fi pronunțat asupra ei. Astfel, la termenul din data de 16 februarie 2011 instanța de fond a respins excepția autorității lucrului judecat, urmând a se reverifica susținerile părților după administrarea probelor.

Acest lucru nu poate avea decât semnificația unirii excepției cu fondul (întrucât încheierea de admitere sau respingere a excepției are caracter interlocutoriu și nu se poate reveni asupra ei); or, prin sentința a cărei revizuire se solicită, singura excepție soluționată a fost aceea a autorității lucrului judecat în raport de sentința civilă nr. 200/2003 a Judecătoriei Piatra Neamț. Intimata a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului. Analizând decizia recurată prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte reține următoarele: Cererea de revizuire pendinte a fost respinsă pe motiv că prin hotărârea pretins contrară, sentința civilă nr. 3022 din 03 iulie 2013 a Judecătoriei Neamț, a fost invocată și analizată autoritatea de lucru judecat atât cu privire la Decizia civilă nr. 59 din 05 martie 2009 a Tribunalului Neamț la care revizuenții se raportează, cât și cu privire la o altă hotărâre pronunțată anterior, sentința civilă nr. 200/2003.

Revizuenții critică această concluzie afirmând că nu au fost analizate două excepții, ci doar cea față sentința civilă nr. 200/2003. Înalta Curte reține că aceste susțineri sunt întemeiate, instanța de revizuire stabilind greșit situația de fapt. Astfel, prin sentința civilă nr. 200/2003 a fost admisă acțiunea în revendicare formulată de C.E. împotriva revizuenților din prezenta cauză pentru suprafața de 400 mp identificată într-un raport de expertiză efectuat în acea cauză. Într-un al doilea litigiu, prin Decizia nr. 59/2009, în apelul revizuenților, a fost respinsă acțiunea în grănițuire formulată de C.E., reținându-se că terenul în litigiu are în realitate o suprafață faptică cu 94 mp mai mică decât cea scriptică și că executorul judecătoresc al primei hotărâri a procedat la amplasarea țărușilor, stabilind corect linia de hotar.

S-a apreciat că, până la intervenția unui titlu care să dovedească o rea credință în stăpânirea reclamanților E., nu se poate aplica 494 alin. (3) C. civ. În cel de-al treilea litigiu, inițiat de C.E., având ca obiect revendicarea celor 94 mp și soluționat prin sentința civilă nr. 3022/2013, a fost admisă excepția autorității de lucru judecat numai în ceea ce privește revendicarea și au fost obligați revizuenții să ridice gardul dintre proprietăți amplasat eronat. În acest dosar, prin întâmpinare, revizuenții au invocat autoritatea de lucru judecat în ceea ce privește revendicarea terenului, raportat la sentința civilă nr. 200/2003. Prin răspunsul la întâmpinare, în combaterea excepției autorității de lucru judecat invocată de revizuenți, C.E.

s-a prevalat de considerentele Deciziei nr. 59/2009 care ar fi constatat că terenul de 94 mp nu a format obiectul primei acțiuni în revendicare, susținând că poate promova acțiunea fără a i se opune autoritatea de lucru judecat a vreunei alte hotărâri. La rândul lor revizuenții au depus precizări la întâmpinare prin care au susținut că hotarul dintre proprietăți a fost stabilit prin punerea în executare a hotărârii în revendicare, grănițuirea fiind inadmisibilă, însă nu au făcut nicio referire expresă la decizia nr. 59/2009. Prin încheierea din 16 februarie 2011 Judecătoria Piatra Neamț a constatat că nu este incidentă autoritatea de lucru judecat, astfel cum a fost adusă în discuție de apărătorul pârâților E., cu privire la cei 400 mp asupra cărora s-ar mai fi pronunțat o altă instanță în anul 2002, însă arată că va reverifica susținerile părților cu privire la excepție după administrarea probatoriului.

La momentul dezbaterilor asupra fondului cauzei din 19 iunie 2011, instanța a pus în discuția părților excepția autorității de lucru judecat pe capătul de cerere privind revendicarea, iar acestea, prin apărători, au formulat concluzii. În considerentele hotărârii respective instanța a analizat excepția autorității de lucru judecat raportat exclusiv la sentința civilă nr. 200 din 20 ianuarie 2003, față de care a reținut că suprafața revendicată de 94 mp face parte din cea care a constituit obiect al revendicării anterioare. S-a apreciat că nu se poate promova o nouă acțiune în revendicare, opunându-se autoritatea de lucru judecat și că reclamanta are la îndemână, pentru apărarea dreptului său, pârghiile puse la dispoziție de legea penală în cazul nerespectării hotărârii judecătorești.

În ceea ce privește cel de-al doilea capăt de cerere, respectiv obligarea pârâților să ridice gardul edificat pe proprietatea reclamantei, invocând concluziile raportului de expertiză efectuat în cauză, instanța a obligat pârâții să ridice gardul, reținând necesitatea garantării dreptului de proprietate al reclamantei și asigurarea exercitării de către aceasta a unei posesii utile. În ceea ce privește această ultimă dispoziție, s-a solicitat revizuirea hotărârii ca fiind contrară Deciziei nr. 59/2009 prin care s-a apreciat că hotarul marcat prin amplasarea gardului a respectat dispozițiile hotărârii judecătorești privind suprafața revendicată de reclamantă. În dezbaterile prezentului recurs, apărătorul intimatei C.E.

a susținut că autoritatea de lucru judecat ar fi fost de fapt analizată în Decizia nr. 387/2014 a Tribunalului Neamț prin care s-a respins recursul revizuenților împotriva sentinței nr. 3022/2013. Nu va putea fi reținută această afirmație întrucât decizia menționată a analizat doar raportul de accesorietate între cele două capete de cerere (revendicarea și ridicarea gardului) și aspectul bunei credințe, însă nu și elementele de identitate ce determină sau nu reținerea autorității de lucru judecat. Verificând îndeplinirea condițiilor referitoare la admisibilitatea cazului de revizuire întemeiat pe dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc.

civ., Înalta Curte constată că pricinile în care s-au pronunțat cele două hotărâri poartă, în principiu, asupra aceleiași cereri dedusă judecății în condițiile în care hotărârea din anul 2009 finaliza un proces în obligația de a face, respingând o obligație similară, pretinsă în sarcina revizuenților, de ridicare a gardului ce delimitează proprietățile. În cauza pendinte, se constată că instanța revizuire a reținut greșit că, în legătură cu cererea în obligație de a face, prin sentința nr. 3022/2013 a fost soluționată excepția autorității de lucru judecat. Nu rezultă că prin această hotărâre sau printr-o încheiere interlocutorie, pronunțată în dosar, instanța ar fi analizat elementele triplei identități de părți, obiect și cauză raportat la Decizia civilă nr. 59/2009, deși a fost atașat dosarul acelei cauze.

O astfel de excepție nu a fost invocată de către părți și nici de către instanță din oficiu. Simpla atașare a dosarului în care s-a pronunțat Decizia nr. 59/2009 nu poate prezuma că instanța care a dispus o asemenea măsură a efectuat implicit și o verificare a autorității de lucru judecat, împrejurare ce s-ar opune unei noi analize a elementelor de identitate în calea extraordinară de atac a revizuirii. În consecință, în condițiile în care instanța ce a pronunțat sentința civilă nr. 3022/2013, atacată cu revizuire, nu s-a raportat la elementele autorității de lucru judecat cu privire la capătul de cerere referitor la ridicarea gardului ce delimita proprietățile, este evident că a ignorat litigiul anterior, omițând a verifica existența acestui posibil impediment în soluționarea cererii, respectiv dacă se opune autoritatea de lucru judecat a celor statuate anterior.

Prin urmare, greșit Curtea de Apel, pronunțându-se pe condițiile de admisibilitate a revizuirii, a respins cererea, reținând că instanța care a pronunțat hotărârea supusă revizuirii a analizat autoritatea de lucru judecat față de hotărârea anterioară pretins contrară. În realitate această excepție nu a fost invocată și analizată, motiv pentru care Înalta Curte va admite recursul în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va casa în conformitate cu art. 314 C. proc. civ., hotărârea recurată și va trimite cauza aceleiași instanțe pentru reluarea judecății asupra condițiilor de admisibilitate a cererii de revizuire.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de revizuenții E.L. și E.C. împotriva Deciziei nr. 2 din 12 ianuarie 2015 a Curții de Apel Bacău, secția I civilă. Casează decizia și trimite cauza spre rejudecarea cererii de revizuire aceleiași instanțe. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 25 martie 2015.