Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 20.03.2015
inadmisibil

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 837/2015

HOTĂRÂRE
20.03.2015
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 837/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)

După deliberare, asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 11 noiembrie 2014 la Curtea de Apel Bacău, secția I civilă, revizuientul S.C. a solicitat revizuirea Deciziei civile nr. 781 din 8 octombrie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția I civilă, în raport de Decizia civilă nr. 1716 din 4 decembrie 2013 a aceleiași instanțe. În drept a invocat dispozițiile art 322 pct. 7 C. proc. civ. În motivare a arătat că prin Decizia nr. 1716 din 4 decembrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția I civilă, a fost admis recursul revizuientei împotriva sentinței civile nr. 580 din 24 aprilie 2013 pronunțată de Tribunalul Neamț, a fost casată în parte sentința reeurată în sensul că a fost respinsă excepția prescripției dreptului material la acțiune în ceea ce privește capătul de cerere vizând plățile compensatorii.

A fost trimisă cauza spre rejudecarea acestui capăt de cerere. A.u fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței, care nu sunt contrare acestei decizii. Prin Decizia nr. 781 din 8 octombrie 2014 a Curții de Apel Bacău, secția I civilă, (a cărei revizuire o solicită, arătându-se că este contradictorie cu prima), s-a admis recursul pârâtei SC A.M.T.P.R. SA împotriva sentinței civile nr. 681 din 21 mai 2014 pronunțată de Tribunalul Neamț și a fost modificată în tot sentința în sensul că a fost respinsă acțiunea precizată, ca nefondată. S-a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată. Prin Decizia nr. 971 din 10 decembrie 2014 Curtea de Apel Bacău, secția I civilă, a declinat competența de soluționare a cererii de revizuire în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Cererea de revizuire este inadmisibilă. În speță se invocă contradictoriaîitatea dintre Decizia nr. 781 din 6 octombrie 2014 a Curții de Apel Bacău secția I civilă, pronunțată cu ocazia soluționării recursului declarat de pârâta SC A.M.T.P.R. SA împotriva sentinței civile nr. 681 din 21 mai 2014 a Tribunalului Neamț și Decizia nr. 1716 din 4 decembrie 2013 a Curții de Apel Bacău, secția I civilă, pronunțată cu ocazia soluționării recursului declarat de împotriva sentinței civile nr. 580/C din 24 aprilie 2013 pronunțată de Tribunalul Neamț. Se constată că, prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Neamț, secția I civilă, la data de 17 decembrie 2012 reclamantul S.C. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta SC A.M.T.P.R.

SA, ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea grilelor de salarizare începând cu data de 1 ianuarie 2007 până la încetarea raporturilor de muncă cu pârâta, care au stat la baza stabilirii salariului tarifar pentru perioada susmenționată, grile prin care se stabilesc drepturi salariale cu nerespectarea prevederilor Contractului Colectiv de Muncă și a valorii saiariuiui minim brut pe economie; obligarea pârâtei Ia plata diferențelor salariale dintre drepturile acordate potrivit statelor de plată și drepturile cuvenite, calculate potrivit contractului colectiv de muncă la nivel de unitate în raport de salariu!

minim pe economie, clasele și coeficienții de ierarhizare prevăzuți în anexele și actele adiționale la acest contract, aplicabile pe fiecare perioadă în parte, cu toate sporurile aferente, drepturi salariale ce s-a solicitat a fi acordate în sume nete, începând cu data de 1 ianuarie 2007 până la încetarea raporturilor de muncă cu pârâta; anularea documentelor prin care s-au stabilit sumele fixe și salariile compensatorii pentru reclamanții care s-au înscris în schema de plecări voluntare în cursul anului 2009; obligarea pârâtei la plata diferențelor pentru salariile compensatorii și suma fixă dintre drepturile acordate potrivit schemei de plecări voluntare și drepturile cuvenite, calculate potrivit contractului colectiv de muncă la nivel de unitate în raport de salariul minim pe economie, clasele și coeficienții de ierarhizare prevăzuți în anexele și actele adiționale ia acest contract, aplicabile pe fiecare perioadă în parte, cu toate sporurile aferente, drepturi salariate solicitate în sume nete; cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința nr. 580/C din 24 aprilie 2013 Tribunalul Neamț, secția civilă, a admis excepția tardivității capătului de cerere privind constatarea nulității absolute a grilelor de salarizare din Contractul Colectiv de Muncă Ia nivel de unitate pe anii 2004-2008 relativ la primul capăt de cerere și a respins acțiunea, ca tardiv formulată, cu privire Ia acest capăt de cerere. A respins, ca prescrisă, acțiunea în ceea ce privește celelalte capete de cerere. Prin Decizia nr. 1716 din 4 decembrie 2013, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția I civilă, a fost admis recursul revizuientului împotriva sentinței civile nr. 580/C din 24 aprilie 2013 pronunțată de Tribunalul Neamț, a fost casată în parte sentința recurată în sensul că a fost respinsă excepția prescripției dreptului material la acțiune în ceea ce privește capătul de cerere vizând plățile compensatorii.

A fost trimisă cauza spre rejudecarea acestui capăt de cerere. Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței, care nu sunt contrare acestei decizii. În rejudecare, prin sentința nr. 681/C din 21 mai 2014 Tribunalul Neamț, secția civilă, a admis acțiunea precizată, a obligat pârâta să plătească reclamantului suma netă de 4.806 lei reprezentând diferență dintre salariile compensatorii cuvenite și cele efectiv plătite. A obligat pârâta să plătească reclamantului cheltuieli de judecată în sumă de 800 lei. Această sentință a fost atacată cu recurs de către pârâtă, iar prin Decizia nr. 781 din 8 octombrie 2014 a Curții de Apel Bacău, secția I civilă, s-a admis recursul pârâtei SC A.M.T.P.R.

SA împotriva sentinței civile nr. 681/C din 21 mai 2014 pronunțată de Tribunalul Neamț și a fost modificată în tot sentința în sensul că a fost respinsă acțiunea precizată, ca nefondaîă, s-a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată. Revizuirea, în temeiul ari. 322 pct. 7 C. proc. civ., este admisibilă dacă sunt întrunite cumulativ următoarele condiții: există hotărâri judecătorești definitive și potrivnice, date în dosare deosebite în una și aceeași pricină; există triplă identitate de părți, obiect și cauză, iar în cel de~al doilea proces nu s-a invocat excepția puterii lucrului judecat, sau, dacă a fost ridicată, aceasta nu a format obiect de dezbatere. Prin urmare, revizuirea pentru contrarietate de hotărâri își are suportul logic în respectarea principiului puterii lucrului judecat și conduce, în final la anularea ultimei hotărâri pronunțate cu încălcarea acestui principiu.

În speță, nu sunt întrunite condițiile prevăzute de textul de lege menționat și anume, ca hotărârile pretins a fi contradictorii să fie pronunțate în dosare diferite. Se constată că prin hotărârea a cărei revizuire se solicită nu s-a încălcat principiul autorității de lucru judecat în raport de hotărârea judecătorească pretins a fi potrivnică, deoarece ne aflăm în prezența aceleiași pricini, în cicluri procesuale diferite. Așa fiind, se constată că nu există un motiv legal de revizuire, iar cererea va fi respinsă ca inadmisibilă.

D E C I D E Respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuientul S.C. împotriva Deciziei nr. 781 din 8 octombrie 2014a Curții de Apel Bacău, secția I civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 20 martie 2015.

§ Citări

Rețeaua de citări a acestei cauze

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2015-03-20
0,99
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 838/2015
După deliberare, asupra cauzei de față, constată următoarele; Prin cererea înregistrată la data de 18 noiembrie 2014 la Curtea de Apel Bacău, secția I civilă, revizuienta G.E. a solicitat revizuirea Deciziei civile nr, 812 din 15 octombrie
ÎCCJ 2015-04-03
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1005/2015
ceea ce privește celelalte capete ale acțiunii. Prin Decizia nr. 1652 din 20 noiembrie 2013, Cartea de Apel Bacău, secția I civilă, a admis recursul formulat de reclamantul F.E. împotriva sentinței nr. 553/C din 24 aprilie 2013, pronunțată
ÎCCJ 2015-06-02
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1476/2015
Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra revizuirii de față, constată următoarele: La data de 4 decembrie 2014 a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Bacău, secția I civilă, cererea de revizuire, întemeiată pe dispoziți
ÎCCJ 2015-04-21
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1033/2015
a Tribunalului Neamț. A casat în parte sentința menționată, în sensul că, a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune, în ceea ce privește capătul de cerere privind plățile compensatorii. A trimis cauza spre rejudecarea ac
ÎCCJ 2015-04-03
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1006/2015
acțiunea în ceea ce privește petitete 2, 3 și 4 din acțiunea civilă. Prin Decizia nr. 1811 din 16 decembrie 2013, Curtea de Apel Bacău, secția I civilă, a admis recursul formulat de reclamantul Susanu Îeronim împotriva sentinței nr. 570/C d
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă