Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 26.03.2015
inadmisibil

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 896/2015

HOTĂRÂRE
26.03.2015
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 896/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)

Deliberând asupra cauzei de față, reține următoarele: Prin decizia nr. 564/ RC din 29 septembrie 2014 pronunțată de Tribunalul Neamț, secția I civilă, a fost admisă contestația în anulare formulată de recurentul reclamant B.I., a fost anulată, în parte, decizia contestată și, a fost rejudecat recursul declarat de reclamantul B.I. împotriva sentinței civile nr. 1623 din 4 decembrie 2013 a Judecătoriei Târgu Neamț, fund respins ca nefondat, în loc de inadmisibil Prin cererea înregistrată la data de 23 octombrie 2014 sub nr. 671/32/2014, pe rolul Curții de Apel Bacău, reclamantul B.I. a solicitat revizuirea deciziei civile nr. 564 din 29 septembrie 2014 pronunțată de Tribunalul Neamț. Prin decizia civila nr. îl pronunțată la data de 14 ianuarie 2015, Curtea de Apel Bacău a respins, ca tardiv formulată, completarea la cererea de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. l și 2 C. proc.

civ., formulată de revizuientul B.I., a respins excepția disjungerii cererii și a declinat, în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție cererea de revizuire întemeiată în drept pe dispozițiile ari 322 pct. 7 C. proc. civ. Analizând excepția inadmisibilității cererii de revizuire, invocată din oficiu de către Înalta Curte, se rețin următoarele: Potrivit dispozițiilor art. 322 pct. 7 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri dată de o instanță de recurs, atunci când evocă fondul, se poate cere dacă există hotărâri definitive potrivnice date de instanțe de aceiași grad sau de grade deosebite, în una și aceeași pricină, între aceleași persoane, având aceeași calitate.

Admițând că prin intermediul acestui motiv de revizuire se protejează atât efectul negativ al autorității de lucru judecat, care interzice realizarea unei noi judecăți, în condiții de identitate de părți, obiect și cauză, cât și cel pozitiv, care presupune ca aspectul litigios dezlegat pe cale incidentală într-un proces să nu fie contrazis cu ocazia unei judecăți ulterioare, se constată că în speță nu se regăsește niciuna din aceste situații. În speță, se susține contradictorialitatea sentinței civile nr. 1323 din 9 octombrie 2013 pronunțată de Judecătoria Neamț, sentinței civile nr. 1623 din 4 decembrie 2013 pronunțată de Judecătoria Neamț și deciziei nr. 215 din 31 martie 2014 pronunțată de Tribunalul Neamț, precum și a deciziei nr. 564/ RC din 29 septembrie 2014 pronunțată de Tribunalul Neamț, secția l civilă, cu decizia nr. 1045 din 20 aprilie 2004 pronunțată de Curtea de Apel Suceava.

Prin sentința civilă nr. 1323 din 9 octombrie 2013 pronunțată de Judecătoria Neamț, în dosarul nr. 1433/321/2010*, a fost respinsă excepția lipsei calității procesual active a reclamantului, precum și excepția lipsei de interes formulată de pârâți și a fost respinsă acțiunea precizată, formulată de reclamantul B.I. Prin sentința civilă nr. 1623 din 4 decembrie 2013 pronunțată de Judecătoria Neamț, în dosarul nr. 1433/321/2010*, a fost admisă cererea de completare a hotărârii, formulată de pârâtul G.C., a fost completat dispozitivul sentinței civile nr. 1323/2013 pronunțate de Judecătoria Neamț, în sensul că a fost adăugată obligarea reclamantului la plata sumei de 2.000 cheltuieli de judecată către pârâtul G. C. Prin decizia nr. 215 din 31 martie 2014 pronunțată de Tribunalul Neamț a fost constatat nul recursul declarat de reclamantul B.I.

împotriva sentinței civilă nr. 1323 din 9 octombrie 2013 pronunțată de Judecătoria Neamț și a fost respins, ca inadmisibil, recursul declarat de același reclamant împotriva sentinței nr. 1623 din 4 decembrie 2013 pronunțată de Judecătoria Neamț. Prin decizia nr. 564/ RC din 29 septembrie 2014 pronunțată de Tribunalul Neamț, secția I civilă, a fost admisă contestația în anulare formulată de recurentul reclamant B.I., a fost anulată, In parte, decizia nr. 215/ R din 31 martie 2014 pronunțată de Tribunalul Neamț și, a fost rejudecat recursul declarat de reclamantul B.I. împotriva sentinței civile nr. 1623 din 4 decembrie 2013 a Judecătoriei Târgu Neamț, fiind respins ca nefondat, în loc de inadmisibil.

Prin decizia nr. 1045 din 20 aprilie 2004, Curtea de Apel Suceava a admis apelul declarat de reclamantul B.I. împotriva sentinței nr. 1518 din 10 octombrie 2003 a Judecătoriei Fălticeni, a anulat sentința și rejudecând în fond, a admis acțiunea, a obligat pârâtul A.M. să predea în proprietate și posesie reclamantului suprafața de 369 mp, teren grădină, identificat pe planul aflat la dosar fond. Înalta Curte constată că hotărârile pretins potrivnice nu îndeplinesc condiția triplei identități de obiect, de cauză și de părți, pentru a fi incident motivul de revizuire invocat. Rațiunea reglementării revizuirii prevăzute de pct. 7 al art. 322 C. proc.

civ., o constituie necesitatea de a se înlătura încălcarea principiului puterii lucrului judecat când instanțele au dat soluții contrare în dosare diferite, dar având același obiect, aceeași cauză și aceleași părți, justificarea acestui caz de revizuire constând în imposibilitatea de a se executa asemenea hotărâri, care ar conține obligații ce nu pot fi aduse la îndeplinire simultan. Pentru toate aceste considerente, văzând că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 322 pct. 7 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire pendinte. PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII, D E C I D E Respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuientul B.I.

împotriva deciziei nr. 564/ RC din 29 septembrie 2014 pronunțată de Tribunalul Neamț, secția I civilă, Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 26 martie 2015.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2013-12-04
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 916/2015
Asupra cauzei civile de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 14 noiembrie 2014 pe rolul curții de Apel Bacău, secția I civilă, revizuentul B.V. a solicitat revizuirea Deciziei nr. 791 din 13 octombrie 2014 pronun
ÎCCJ 2016-04-07
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 837/2016
Decizia nr. 837/2016 Asupra cauzei de față, constată următoarele; Prin Decizia nr. 213 din 6 aprilie 2015, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția I civilă, s-a dispus declinarea competenței de soluționare a cererii de revizuire formulat
ÎCCJ 2014-05-15
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1418/2014
/245/2009, susținând că aceasta este potrivnică sentinței civile nr. 8937/2009 a Judecătoriei Iași, pronunțată în Dosar nr. 18081/245/2008. Revizuientul susține că decizia Curții de Apel Bacău, prin care s-a soluționat acțiunea având ca obi
ÎCCJ 2015-06-02
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1476/2015
acestea au fost pronunțate în cadrul aceluiași proces, dar în cicluri procesuale diferite. În cauza de față, Înalta Curte reține că revizuentului a solicitat revizuirea Deciziei nr. 838 din data de 3 noiembrie 2034 a Curții de Apel Bacău, s
ÎCCJ 2015-03-25
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 880/2015
Apel Bacău că o parte din pretențiile sale sunt întemeiate, Tribunalului Neamț revenindu-i obligația de a le calcula, ca instanță de fond, în condițiile admiterii respectivei excepții. În acest context, tribunalul a soluționat cauza în sens
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă