ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1418/2014

Asupra cererii de

față, constată:

Prin decizia civilă nr. 44/A/2012 pronunțată

de Tribunalul Bacău în Dosarul nr. 10670/245/2009, a fost admis apelul promovat

de reclamantul C.D. împotriva sentinței civile nr. 16200/2010 pronunțată de

Judecătoria Iași, a fost schimbată în parte sentința apelată și în consecință:

a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamantul C.D. în contradictoriu

cu pârâta SC R. SA; a fost admisă în parte acțiunea, s-a suplinit

consimțământul pârâtei SC R. SA la încheierea contractului prevăzut de

dispozițiile 26 din O.U.G. nr. 79/2002 în ce privește stabilirea prețului, în

condițiile art. 26 alin. (4) și în consecință, a fost obligată pârâta la plata

următoarelor sume:

- 18.144 euro pentru

perioada 19 octombrie 2004-19 octombrie 2007,

- 25.704 euro pentru perioada

19 octombrie 2007- 10 februarie 2012,

- suma de 504 euro lunar,

începând cu data pronunțării hotărârii și pentru viitor, reprezentând contravaloarea

folosinței suprafeței de 168 mp teren situat în comuna G., județul Iași.

S-a respins cererea în

ce privește stabilirea de despăgubiri ca nefondată.

S-au menținut celelalte

dispoziții ale sentinței civile apelate.

S-a respins apelul apelantului-pârât

SC R. SA, ca nefondat.

A fost obligat apelantul-pârât

la plata sumei de 5.481 RON cu titlu de cheltuieli de judecată în favoarea apelantului-reclamant,

la plata către stat a sumei de 2.257 RON cu titlu de taxă judiciară de timbru pentru

care apelantul-reclamant a beneficiat de ajutor public judiciar.

A fost obligat apelantul

reclamant la plata către stat a sumei de 1.468 RON cu titlu de taxă judiciară de

timbru, aferentă apelului, în măsura în care pretențiile au fost respinse.

Prin decizia nr. 716 din

25 aprilie 2013, Curtea de Apel Bacău, secția I civilă, a respins, ca nefondat,

recursul declarat de reclamantul C.D. împotriva deciziei civile nr. 44 din 10

februarie 2012 pronunțată de Tribunalul Bacău, a admis recursul declarat de pârâta

SC R. SA împotriva aceleiași decizii, s-a modificat în parte hotărârea recurată

în sensul că s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantul C.D. și s-a

admis apelul declarat pârâta SC R. SA; s-a schimbat în parte hotărârea apelată în

sensul că s-a înlăturat din dispozitivul hotărârii obligarea pârâtei la plata diferenței

de onorarii de expertiză și s-a dispus obligarea reclamantului să plătească pârâtei

750 RON cheltuieli de judecată la instanța de fond reprezentând onorarii expertiză;

s-au menținut celelalte dispoziții ale hotărârii instanței de fond; a fost obligat

reclamantul la 2.871 RON cheltuieli de judecată din recurs, reprezentând taxă timbru.

Prin cererea înregistrată

pe rolul Curții de Apel Bacău, secția I civilă, la data de 15 mai 2013, revizuientul

C.D. a solicitat revizuirea deciziei civile nr. 716 din 25 aprilie 2013 pronunțată

de Curtea de Apel Bacău, în Dosar nr. 10670/245/2009, susținând că aceasta este

potrivnică sentinței civile nr. 8937/2009 a Judecătoriei Iași, pronunțată în Dosar

nr. 18081/245/2008.

Revizuientul susține că

decizia Curții de Apel Bacău, prin care s-a soluționat acțiunea având ca obiect

„daune” este potrivnică celor reținute prin sentința civilă nr. 8937/2009 a Judecătoriei

Iași, prin care s-a soluționat acțiunea în grănițuire a proprietăților celor două

părți.

Cererea de revizuire,

astfel formulată, a fost întemeiată pe prevederile art. 322 pct. 7 C. proc.

civ.

Prin decizia civilă

nr. 1576 din 11 noiembrie 2013, Curtea de Apel Bacău, secția I civilă, în raport

de dispozițiile art. 323 alin. (2) C. proc. civ., a declinat competența de soluționare

a cererii de revizuire în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Cauza a fost înregistrată

pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, la data de 13

decembrie 2013.

La termenul din 15 mai

2014, Înalta Curte a pus în discuția părților excepția inadmisibilității cererii

de revizuire, invocată de intimată prin întâmpinare, pe care o va analiza cu prioritate,

față de dispozițiile art. 137 C. proc. civ. și pe care o va admite, pentru considerentele

care succed:

Potrivit dispozițiilor

art. 322 pct. 7 C. proc. civ., se poate cere revizuirea unei hotărâri rămase definitive

în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanță

de recurs atunci când evocă fondul, dacă există hotărâri definitive potrivnice,

date de instanțe de același grad sau de grade deosebite, în una și aceeași pricină,

între aceleași persoane, având aceiași calitate.

Rezultă că revizuirea

pentru contrarietate de hotărâri este admisibilă atunci când hotărârea a cărei anulare

se solicită a nesocotit puterea de lucru judecat a unei alte hotărâri, ceea ce presupune

o triplă identitate, respectiv ambele hotărâri să fie pronunțate în una și aceeași

pricină, având același obiect, aceeași cauză și aceleași părți.

Rațiunea reglementării

menționate o constituie necesitatea de a se înlătura încălcarea puterii lucrului

judecat, când instanțele au dat soluții contrare în dosare diferite, dar care privesc

aceeași pricină, având aceeași cauză, același obiect și aceleași părți.

Așa fiind, una dintre

condițiile existenței cazului de revizuire în discuție vizează tripla identitate

de părți, obiect și cauză, între litigiile în care s-au pronunțat hotărârile pretins

contradictorii.

În speță, acțiunea finalizată

prin hotărârea supusă revizuirii a avut ca obiect pronunțarea unei hotărâri care

să țină loc de contract autentic și plata de despăgubiri, iar prin sentința civilă

nr. 8937/2009 a Judecătoriei Iași s-a soluționat acțiunea în grănițuire formulată

de intimata SC R. SA în contradictoriu cu C.D.

Se constată astfel că

acțiunile finalizate cu hotărârile invocate ca fiind potrivnice au avut obiect diferit.

Or, pentru a fi incident

cazul de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 7 C. proc. civ., este necesar ca hotărârile

pretins contradictorii să vizeze aceleași părți, același obiect și aceeași cauză,

ceea ce nu este cazul în speță.

Fiind vorba de pricini

diferite, aspectele invocate prin cererea de revizuire îmbracă, în realitate, caracterul

unor critici de nelegalitate, prin care se urmărește reformarea unei hotărâri judecătorești

intrată în puterea lucrului judecat, nu pe motiv că ar fi fost pronunțată cu încălcarea

principiului autorității de lucru judecat ci, dimpotrivă, prin înfrângerea acestui

principiu, anume sub motiv că judecata ar fi fost greșită, ceea ce nu este permis

pe calea revizuirii.

În atare situație, Înalta

Curte va respinge cererea de revizuire ca inadmisibilă, nefiind întrunite condițiile

art. 322 pct. 7 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă,

cererea de revizuire a deciziei civile nr. 716 din 25 aprilie 2013 pronunțată de

Curtea de Apel Bacău, secția I civilă, formulată de revizuientul C.D.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 15 mai 2014.