ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3617/2014

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3617/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra recursului de față, constată

următoarele:

1.

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a Vl-a civilă,

la data de 22 iunie 2012 sub nr. 23592/3/2012, reclamanta SC C. SA a solicitat

instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, în contradictoriu cu pârâta

Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară să dispună obligarea

pârâtei la plata următoarelor sume de bani: 2.229.062,5 RON reprezentând

diferența de curs valutar din decembrie 2008 până în decembrie 2009 actualizată

cu indicele de inflație; 498.329 euro dobânzi bancare și beneficiu nerealizat,

cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii reclamanta a arătat

că în urma desfășurării procedurii de atribuire a contractului de cumpărare a unui

imobil cu destinația sediu al OCPI/BCPI Bacău, între părți s-a încheiat procesul

verbal de negociere din 04 decembrie 2008, prin care acestea au convenit să încheie

contractul de vânzare-cumpărare pentru imobilul din Bacău, str. I.S.S. nr. 78, județul

Bacău, stabilindu-se totodată și prețul de vânzare al acestuia de 4.375.000 euro

fără TVA, la un curs de 1 euro = 3,7.482 RON. Procedura de achiziție a imobilului

a fost aprobată de către Directorul General al Agenția Națională de Cadastru și

Publicitate Imobiliară, care și-a exprimat acceptul prin votul dat în ședința Consiliului

de Administrație din 18 decembrie 2008, când a fost prezentată și aprobată Nota

de fundamentare, prin art. 2 din Hotărârea CA nr. 54.

Prin adresa din 23 decembrie 2008 reclamanta

a invitat pârâta să semneze contractul de vânzare-cumpărare, atrăgându-i atenția

că fiecare zi de întârziere îi creează prejudicii ceea ce ne va determina sa solicitam

despăgubiri, dar la aceasta adresa, pârâta a răspuns abia în ianuarie 2009 arătând

ca nu are fondurile necesare pentru achitarea prețului și propunându-i sa aștepte

repartizarea bugetului pe anul 2009. Dat fiind refuzul pârâtei de a încheia contractul

de vânzare-cumpărare, reclamanta a obținut pe cale judecătoreasca o hotărâre care

să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare, respectiv sentința nr. 1038

din 25 noiembrie 2009 pronunțată de Tribunalul Bacău în Dosarul nr. 5653/110/2009.

Totodată, Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară a fost obligată

în calitate de cumpărătoare, la plata către vânzătoarea SC C. SA, a prețului imobilului.

În urma executării silite a acestei sentințe, pârâta a efectuat plata pe perioada

lunilor februarie - mai 2011, după doi ani de la încheierea între părți a convenției

de înstrăinare.

În aceste condiții, pârâta este unica răspunzătoare

de faptul că de la momentul convenirii vânzării - decembrie 2008 și până la data

achitării prețului vânzării, prin executarea silită - februarie-mai 2011, SC C.

SA a fost prejudiciată cu suma de 2.229.062,5 RON fără TVA, rezultată din diferența

de curs valutar intre cel valabil la data achitării prețului și cel precizat prin

procesul verbal de negociere; astfel se impune angajarea răspunderii civile delictuale

a pârâtei, astfel cum aceasta este reglementata de dispozițiile art. 1.357 noul

C. civ. (998-999 vechiul C. civ.).

Totodată, din cauza refuzului pârâtei de

a perfecta actul de vânzare și a plați prețul convenit, reclamanta a fost nevoită

să contracteze credite de la diverse instituții bancare, în vederea acoperirii sumei

neîncasate, ce era destinată susținerii activității sale comerciale. Dobânda aferentă

acestor credite, este un alt prejudiciu adus societății, determinat de fapta ilicită

săvârșită și se ridică la suma totală de 498.329 euro calculată pentru perioada

decembrie 2008 - februarie 2011, respectiv perioada în care societatea a fost privată

de obținerea prețului.

Pârâta Agenția Națională de Cadastru și

Publicitate Imobiliară a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii

ca neîntemeiată.

A arătat că demararea procedurii de cumpărare

s-a inițiat pentru imobilul din Bacău, str. I.S.S., în temeiul dreptului de preemțiune,

Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Bacău având la acel moment calitatea

de chiriaș, iar SC C. SA fiind proprietarul imobilului sus menționat. Prin

sentința civilă nr. 1038/2009 pronunțată în data de 25 noiembrie 2009 de către Tribunalul

Bacău în Dosarul nr. 5653/110/2009, definitivă și executorie, s-a constatat vânzarea-cumpărarea

imobilului, hotărârea judecătorească ținând loc de act autentic. Totodată, prin

aceeași sentință civilă pârâta a fost obligată la plata prețului de 4.375.000 euro

plus TVA, reprezentând contravaloarea imobilului situat în Bacău str. I.S.S. și

la cheltuieli de judecată în cuantum de 185.945 RON. Având în vedere că prețul imobilului

este exprimat în euro, instanța de judecată a stabilit că prețul acestuia va fi

achitat de către pârâta la cursul de 3,7.432 RON/euro. Însăși reclamanta, în acțiunea

formulată, ce a făcut obiectul Dosarului nr. 5653/110/2009, a solicitat instanței

de judecată achitarea prețului de către pârâtă la cursul de 3,7.482 RON/euro, astfel

că, la acest moment solicitarea reclamantei de a obliga pârâta la plata sumei de

2.229.062,5 RON, reprezentând diferența de curs valutar este neîntemeiată, având

în vedere că asupra prețului imobilului la acest curs valutar RON/euro instanța

de judecată s-a pronunțat prin sentința civilă nr. 1038/2009, definitivă și executorie.

Cererea de chemare în judecată a fost succesiv

precizată, reclamanta renunțând la pretenția reprezentând beneficiu nerealizat și

specificând valoarea actualizată în RON a pretențiilor determinate în valută.

19 februarie 2013 pronunțată de Tribunalul București, secția a Vl-a civilă, în Dosarul

nr. 23592/3/2012 s-a respins cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată,

formulată de reclamanta SC C. SA, în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională

de Cadastru și Publicitate Imobiliară, ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța această hotărâre, Tribunalul

a reținut că prin sentința civilă nr. 1038 din 25 noiembrie 2009 pronunțată de Tribunalul

Bacău în Dosarul nr. 5653/110/2009, rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 5/A-C

din 25 ianuarie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Pitești și irevocabilă prin decizia

pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție la data de 07 februarie 2013,

s-a admis acțiunea formulată de reclamanta SC C. SA în contradictoriu cu pârâta

Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară, s-a constatat vânzarea-cumpărarea

imobilului situat în Bacău, str. I.S.S. nr. 78, județul Bacău, compus din clădire

cu birouri (D+P+4) și anexă, în suprafață desfășurată de 3640 m.p. și suprafață

utilă de 2.966,59 m.p. împreună cu un teren în proprietate exclusivă de 230 m.p.

și cale de acces în indiviziune în suprafață de 367 m.p., a fost obligată pârâta

la plata prețului convenit de 4.375.000 euro plus TVA, ce va fi achitat la cursul

de 3,7.482 RON/euro, hotărârea pronunțată ținând cont de act autentic de vânzare-cumpărare.

Conform procesului verbal din 31 mai

2011 încheiat de BEJA D.l.C., sentința civilă mai sus menționată a fost pusă în

executare pentru suma de 16.398.375 RON, ce reprezintă 4.375.000 euro x 3,7.482

RON/euro, sumă la care s-a adăugat TVA și actualizarea cu indicele de inflație calculate

pentru perioada decembrie 2009-data plății, conform art. 371

2

alin.

(3) C. proc. civ.

Așa cum rezultă din cuprinsul procesului

verbal de negociere din 04 decembrie 2008, al raportului de negociere din 04

decembrie 2008, al raportului de informare privind rezultatul procedurii din 05

decembrie 2008, părțile au convenit ca prețul imobilului să fie de 4.375.000 euro,

la un curs de 3,7.482 RON/euro. Însăși reclamanta, prin acțiunea promovată împotriva

pârâtei pentru constatarea vânzării-cumpărării, a solicitat obligarea acesteia la

prețul stabilit în funcție de cursul de referință de 3,7.482 RON/euro, iar instanța,

admițând acțiunea, a stabilit acest echivalent în RON al prețului imobilului.

Tribunalul a mai reținut că acest preț

a fost actualizat cu rata inflației, în cursul executării silite, în funcție de

plățile efectuate de pârâtă în perioada lunilor februarie-mai 2011, actualizare

realizată conform art. 371

2

alin. (3) C. proc. civ. care reprezintă valoarea

reală a obligației bănești la data efectuării plății, având natura unor daune compensatorii.

Soluția actualizării cu indicele de inflație

a avut deja în vedere principiul reparării integrale a prejudiciului, consacrat

de art. 1084 C. civ. de la 1864, potrivit căruia daunele interese ce sunt debite

creditorului cuprind în genere pierderea ce la suferit și beneficiul de care a fost

lipsit.

În urma punerii în executare a sentinței,

reclamanta a obținut prețul imobilului, așa cum a fost convenit de părți, actualizat

în plus cu rata inflației pentru perioada decembrie 2009-data plății, menită să

acopere riscul devalorizării monedei naționale. Susținerile reclamantei în sensul

că prețul a fost stabilit la un curs de referință de 3,7.482 RON/euro numai pentru

ipoteza în care vânzarea-cumpărarea ar fi fost perfectată, iar prețul plătit până

la sfârșitul anului 2008, nu au fost dovedite. Dimpotrivă, din cuprinsul procesului

verbal de negociere din 04 decembrie 2008 rezultă explicit că reprezentantul reclamantei

a propus inițial ca prețul să fie stabilit în funcție de cursul Băncii Naționale

a României din ziua întocmirii contractului, motivând că pierde foarte mult dacă

se ține cont de cursul Băncii Naționale a României din ziua publicării invitației

de participare (3,7.482 RON/euro), tendința fiind de creștere, însă, în cele din

urmă, a acceptat prețul oferit de reprezentanții pârâtei, respectiv 4.375.000 euro,

la un curs valutar de 3,7.482 RON/euro.

Rezultă, astfel, că reclamanta și-a asumat

riscul devalorizării RON, respectiv creșterii monedei euro, de la momentul negocierii

în decembrie 2008, astfel că nu poate pretinde că, prin încasarea, la un an și jumătate

de la această dată, a prețului convenit la cursul de 3,7.482 RON/euro, în loc de

cel de 4,2.296 RON/euro existent la data plății, a suferit un prejudiciu care să

îndeplinească cerințele de a fi cert și de a nu fi reparat, cu atât mai mult cu

cât suma a fost și actualizată cu indicele de inflație la data plății.

De altfel, în opinia instanței, atât actualizarea

cu indicele de inflație cât și diferența de curs valutar au aceeași natură juridică,

de daune interese compensatorii, neputând fi cumulate.

Prin cel de-al doilea capăt de cerere,

reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la repararea unui pretins prejudiciu constând

în dobânda bancară calculată în perioada decembrie 2008 - februarie 2011, pentru

creditele contractate pentru a asigura lichiditățile necesare ca urmare a lipsei

folosinței prețului pe care trebuia să îl încaseze în decembrie 2008.

Cu toate acestea, tribunalul a subliniat

că din cuprinsul actelor adiționale la contractul de împrumut din 09 ianuarie 2006

- din 20 ianuarie 2011, din 29 decembrie 2011, a rezultat că reclamanta a beneficiat

de o facilitate de credit pentru finanțarea capitalului de lucru și angajamente

potențiale (scrisori de garanție și/sau acreditive documentare) de la Banca I. încă

din anul 2006, ce a fost prelungită succesiv, valoarea acesteia fiind cu mult mai

mare decât prețul pe care îl avea de încasat de la pârâtă (29.740.000 RON, respectiv

31.740.000 RON, comparativ cu 16.398.375 RON). De asemenea, conform celorlalte contracte

de credit depuse la dosar, respectiv contractul de credit din 10 august 2010 încheiat

cu Banca R.D. G.S.G., contractul de credit din 21 octombrie 2010 încheiat cu Banca

R.D. G.S.G., reclamanta a beneficiat de un plafon de credite în valpare de 1.000.000

euro, respectiv 1.500.000 euro, pentru finanțarea capitalului de lucru, eliberarea

scrisorilor de garanție și plata acreditivelor, respectiv pentru finanțarea unor

lucrări de construcții.

Nu a rezultat, din înscrisurile depuse

la dosar, coroborate cu interogatoriile luate părților, că reclamanta a contractat

credite bancare în legătură directă cu neîncasarea prețului imobilului vândut pârâtei,

această modalitate de finanțare a capitalului de lucru fiind utilizată de reclamantă

și înainte de luna decembrie 2008. Nu există certitudinea, rezultată din probe,

că încasând prețul imobilului mai devreme, reclamanta nu ar fi contractat o facilitate

de credit în aceleași condiții.

Nici în ceea ce privește cuantumul dobânzii

bancare indicat de reclamantă, nu se poate stabili o corespondență cu vreunul din

contractele de credit depuse la dosarul cauzei, în care apare trecută o dobândă

variabilă, calculată diferit, în funcție de fiecare contract în parte.

din 19 februarie 2013 a declarat apel reclamanta SC C. SA Bacău, cauza fiind înregistrată

pe rolul Curții de Apel București, secția a V-a civilă.

S-a arătat că soluția de respingere a cererii

introductive este nelegală și dată cu încălcarea art. 970 și art. 1073 din vechiul

C. civ.

Apelanta a susținut că a solicitat plata

diferenței de curs valutar cu titlu de despăgubire ca urmare a plății cu întârziere

prin executare silită, a prețului stabilit în euro, pentru care s-a pronunțat sentința

civilă nr. 1038 din 25 noiembrie 2009 de către Tribunalul Bacău care ține loc de

act autentic de vânzare-cumpărare. Pretenția apelantei s-a întemeiat, printre altele,

pe faptul că intimata nici ca urmare a pronunțării sentinței civile nr. 1038

din 25 noiembrie 2009 nu și-a îndeplinii de bună-voie obligația de plată a prețului

imobilului, fiind necesară executarea silită a acestei obligații, plata făcându-se

la mare distanță în timp de momentul stabilirii, în euro a prețului imobilului.

Prețul imobilului s-a stabilit în euro,

însă astfel cum este uzual și impus de reglementările privind regimul valutar în

România plățile între rezidenți se făceau în RON, iar tocmai pentru a evita riscul

diferenței de curs valutar părțile au convenit că prețul imobilului să fie stabilit

în euro, însă pentru a se respecta reglementarea valutară, cum este uzual, s-a menționat

cursul valutar de la acea dată. Apelanta, SC C. SA, nu a prevăzut și nu a acceptat

la momentul stabilirii prețului că plata acestuia se va face la o distanță atât

de mare în timp și numai după parcurgerea unui proces pentru pronunțarea unei hotărâri

care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare și a executării silite a acesteia.

S-a solicitat instanței de apel să aibă

în vedere faptul că temeiul acțiunii este răspunderea civilă delictuală care este

dreptul comun și pentru răspunderea contractuală iar în această situație, chiar

dacă s-ar accepta că părțile au avut în vedere cursul de 3.7.482 RON/euro, conduita

contractuală și extracontractuală (după pronunțarea hotărârii care ține loc de act

autentic de vânzare-cumpărare) a intimatei-pârâte a mutat răspunderea din sfera

contractuală în sfera delictuală iar prejudiciul cauzat apelantei trebuie reparat

integral. Modalitatea de reparare echitabilă este tocmai acordarea diferenței de

curs valutar care este semnificativă dată fiind perioada mare de timp după care

s-a plătit prețul imobilului. Dacă prețul ar fi fost plătit într-un termen rezonabil

și prin trecerea timpului nu s-ar fi ajuns la o diferență de curs valutar atât de

mare cu certitudine, nu s-ar fi creat un prejudiciu atât de mare.

Actualizarea prețului în procedura executării

silite nu corespunde reparației prejudiciului suferit de reclamantă, având un izvor

diferit, iar concluzia instanței de fond în sensul că reclamanta și-ar fi asumat

riscul devalorizării RON, respectiv creșterii monedei euro, este incorectă, nelegală

și este infirmată de probele aflate la dosar și de faptul că în prezenta cauză pretențiile

sunt întemeiate pe răspunderea civilă delictuală. În ceea ce privește soluția dată

de prima instanța celui de-al doilea capăt de cerere prin care a solicitat obligarea

intimatei-pârâte la plata dobânzii bancare pentru creditele contractate pentru asigurarea

lichidităților necesare ca urmare a lipsei de folosință a acestui preț, soluția

de respingere a fost considerată nelegală și neîntemeiată.

Singurele aspecte pe care instanța de fond

ar fi trebuit să le aibă în vedere în analizarea temeiniciei acestui capăt de cerere

sunt acelea că plata prețului imobilului s-a făcut cu întârziere după pronunțarea

unei hotărâri care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare, că a fost necesară

punerea în executare silită a hotărârii menționate, că SC C. SA a fost lipsită de

folosința sumei datorate de intimată cu titlu de preț al imobilului, că dacă intimata

și-ar fi executat obligația de plată la timp nu ar mai fi fost nevoită să împrumute

acea sumă sau chiar dacă ar fi beneficiat de facilitatea de credit suma împrumutată

ar fi fost diminuată cu suma datorată de intimată și că prejudiciul creat trebuie

reparat integral.

Au fost făcute în apel precizări ale câtimii

pretențiilor, fiind solicitată la plată suma de 844.052,99 euro reprezentând dobânda

legală pe perioada decembrie 2008 - februarie/mai 2011 pentru suma de 4.375.000,

alături de suma de 1.674.759,56 RON reprezentând diferența de curs valutar pe perioada

decembrie 2008 - februarie/mai 2011 pentru suma de 4.375.000 și 351504,71 euro reprezentând

dobânda bancară medie pe perioada decembrie 2008 - februarie/mai 2011 pentru suma

de 4.375.000, având în vedere contractele de credit încheiate de C. SA.

la 10 martie 2014 de Curtea de Apel, secția a V-a civilă, a fost admis apelul declarat

de reclamantă și schimbată în tot sentința atacată. A fost admisă cererea de chemare

în judecată precizată, fiind obligată pârâta la plata sumelor de 1.674.759,56

RON reprezentând diferență de curs valutar, 844.052,99 euro dobândă legală aferentă

diferenței de curs valutar și 358.504,71 euro dobândă bancară medie pentru aceeași

sumă.

Pentru a pronunța această decizie, s-au

apreciat fondate criticile apelantei.

Astfel, critica apelantei privind încălcarea

de către prima instanță a principiului interpretării contractului potrivit bunei-credințe,

potrivit voinței interne a părților și a îndeplinirii în natură a obligațiilor (art.

970 din vechiul C. civ., art. 1073 din vechiul C. civ.), a fost considerată fondată,

deoarece din probele administrate în cauză a rezultat pe deplin că pârâta nu și-a

respectat obligația de plată a prețului de îndată, aceasta fiind executată cu mare

întârziere. În acest sens, s-a reținut că deși prima instanță a observat corect

că pârâta nu și-a executat inițial, obligația de a încheia contract de vânzare-cumpărare

și ulterior, obligația de plată a prețului, în perioada decembrie 2008 - mai 2011

a apreciat greșit că reactualizarea prețului cu rata inflației este suficientă pentru

dezdăunarea reclamantei.

Curtea de apel a apreciat că rata inflației,

atât în ce privește natura juridică a despăgubirilor derivând din evoluția acesteia

cât și izvorul juridic obligațional, este diferită de diferența de curs valutar.

Astfel, în timp ce inflația reprezintă indicele modificării puterii de cumpărare

de la o etapă la alta a evoluției societății sub aspect financiar, în sensul că

în condițiile creșterii prețurilor la anumite produse pe piața de consum, dar ale

menținerii veniturilor consumatorilor, puterea de cumpărare a bunurilor și serviciilor

scade, diferența ce curs valutar provine din modificările cursului valutar, aspect

ce ține de piața financiară a valutelor și de condiții și cauze diferite. Așadar,

reținerea primei instanțe în sensul că daunele compensatorii constând în reactualizarea

prețului în funcție de indicele inflației au inclus totodată și diferențele de curs

valutar, a fost apreciată greșită deoarece atât natura juridică a daunelor derivând

din creșterea ratei inflației cât și izvorul juridic obligațional sunt diferite.

În condițiile în care obligația de plată

a prețului a foste executată cu întârziere, iar în perioada în care s-a produs o

atare întârziere s-a înregistrat o fluctuație a cursului euro/RON în sens prejudiciator

pentru reclamantă, rezultă că pârâta datorează aceste diferențe decurs valutar.

De asemenea, sentința apelată a fost considerată

greșită și pentru că nu a avut în vedere faptul că în timp ce rata inflației, avută

în vedere la stabilirea prețului (reactualizat) în cadrul procesului anterior, se

raportează la capacitatea reclamantei de a dobândi bunuri și servicii cu suma de

bani ce a constituit prețul imobilului, în RON (despăgubirile fiind raportate la

evoluția acestui indice în perioada de referință), în ce privește diferența de curs

valutar, aceasta se referă la evoluția cursului euro/RON, care a cunoscut de asemenea

o creștere în perioada de referință și la posibilitatea reclamantei, societate comercială,

de a efectua tranzacții cu valută, respectiv cu monedă euro, monedă avută în vedere

de părți la negociere.

De aceea, Curtea de apel a apreciat, contrar

celor reținute de tribunal, că daunele compensatorii decurgând din evoluția indicelui

de inflație pot fi compensate cu daunele compensatorii derivând din diferența de

curs valutar, atunci când se dovedește că cele două elemente statistice, financiare

au evoluat într-un sens care au prejudiciat pe parte, ceea ce s-a întâmplat în cauza

de față, astfel că în temeiul art. 296 C. proc. civ. raportat la art. 969, la

art. 970 și la art. 1073 din vechiul C. civ., a admis apelul și a schimbat sentința

apelată în sensul obligării pârâtei la plata acestor sume de bani, cu titlu de daune

compensatorii.

În ce privește solicitarea reclamantei

privind dobânda legală aferentă acestei sume de bani, și aceasta a fost considerată

întemeiată deoarece sumele de bani sunt de drept producătoare de dobândă, astfel

că așa cum rezultă din raportul de expertiză, pârâta datorează și dobânda legală

aferentă diferențelor de curs valutar.

În fine, reclamanta fiind societate comercială,

deține conturi bancare, aceasta având contractate în perioada de referință (2008-2011)

contractele de credit bancar din 09 ianuarie 2006 prelungit prin acte adiționale,

din 10 august 2010, contracte în temeiul cărora reclamanta a achitat dobânzi bancare.

În situația în care aceasta ar fi fost în posesia sumei de bani datorate de pârâtă

cu titlu de preț, aceasta ar fi putut achita parte din credit și nu ar mai fi achitat

către bănci dobânda bancară. În raport cu dobânda bancară medie calculată de expert,

Curtea va obliga pârâta și la plata acestora, pentru repararea integrală a prejudiciului

cauzat prin lipsirea de suma de bani cuvenită în perioada 2008-2011, datorată de

pârâtă cu titlu de preț la imobilului.

a declarat recurs pârâta intimată Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară,

solicitând admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei recurate și, prin

rejudecare, respingerea apelului reclamantei ca nefondat.

Motivele recursului au fost întemeiate

pe dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ.

Astfel, în primul rând, consideră recurenta,

instanța de apel a făcut o greșită aplicare a principiilor statuate în art. 970

și art. 1073 C. civ. atunci când a apreciat modalitatea de interpretare a principiului

bunei credințe în executarea obligațiilor.

Se arată că potrivit art. 14 din noul

C. civ. buna credință este prezumată și trebuia analizată de instanța în contextul

situației probate în cauză, situație care releva multiplele demersuri ale recurentei

pentru executarea obligației stabilite prin sentința civilă nr. 1038/2009. Executarea

aceste sentințe în procedura executării silite nu relevă intenția părții de a nu

executa plata prețului, aceasta fiind instituție publică finanțată integral din

bugetul de stat, alocarea sumelor repective fiind făcută într-o procedură independentă

de voința părții și esențial diferită de procedura de achiziție publică inițiată

pentru cumpărarea imobilului.

În măsura în care potrivit art. 22 din

Legea nr. 500/2002 ordonatorii de credite au obligația de a angaja plăți în limita

cheltuielilor de angajament și potrivit destinațiilor aprobate, la data pronunțării

sentinței civile nr. 1038/2009, proțul la care a fost obligată Agenția

Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară nu era prevăzută în bugetul instituției

cu această destinație. În acord cu dispozițiile O.G. nr. 22/2002 Agenția Națională

de Cadastru și Publicitate Imobiliară a făcut demersuri pentru punerea la dispoziție

a fondurilor bănești, însă instanța de apel s-a limitat la a statua principiul executării

contractelor, fără a explica de ce pârâta a acționat, în acest context, contrar

exigențelor bunei credințe.

În al doilea rând, recurenta a criticat

modalitatea de apreciere a instanței de apel a funcției reparatorii pe care o are

actualizarea sumei datorate în funcție de indicele de inflație. Consideră astfel

că această actualizare a prețului în procedura executării silite a provenit din

chiar plata cu întârziere a prețului și din diferența de curs valutar. Arătând că

inflația reprezintă, de obicei, diferența determinată de scăderea puterii de cumpărare

a unei unități monetare calculată prin raportare la două momente de timp diferite,

recurenta apreciază că aceasta este acoperitoare pentru daunele provocate prin executarea

cu întârziere a obligației, cu atât mai mult cu cât din cuprinsul procesului-verbal

de negociere încheiat la 04 decembrie 2008 intimata a acceptat ca plata prețului

să fie raportată la cursul de schimb al monede - euro la data negocierii și nu la

data încheierii propriu-zise a contractului de vânzare asumând suportarea diferenței

de curs valutar, câtă vreme tendința era de creștere a cursului de schimb al monedei

în care s-a negociat prețul.

Este astfel greșită aprecierea instanței

de apel care a stabilit că indicele de inflație nu are funcție compensatorie pentru

prejudiciul determinat de întârzierea în executare și că acesta nu acoperă repararea

integrală a prejudiciului cauzat, cu atât mai mult cu cat acesta a constituit, in

opinia recurentei, un prejudiciu indirect, nedovedit.

Mai apreciază recurenta și că stabilirea

prețului prin sentința civilă nr. 1038/209 a avut în vedere prețul negociat la rata

de schimb agreată de părți, chestiune ignorată în cauză de către instanța de apel

și care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.

Al treilea motiv de recurs vizează greșita

acordare a dobânzii legale aplicate la diferența de curs valutar calculată, fiind

inadmisibilă cumularea dobânzii cu rata inflației, semnificând astfel o dublă reparație

a aceluiași prejudiciu.

În fine, ultima critică din recurs supune

analizei motivarea superficială a daunei reflectate în dobânda bancară medie calculată

prin raportare la dobânzile pretinse de reclamată a fi fost plătite pentru linii

de credit contractate ca urmare a neîncasării prețului datorat din tranzacția încheiată

între părțile cauzei. Arată recurenta că decizia din apel s-a bazat pe simple supoziții,

nesusținute de probe, mai ales în contextul în care acest gen de împrumuturi erau

curent contractate de către intimată și nu puteau fi puse în relație cu pretinsa

daună de neexecutare din această cauză.

Împotriva acestui recurs intimata SC C.

SA a formulat întâmpinare solicitând constatarea nulității motivului de recurs privitor

la încălcarea dispozițiilor art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. și respingerea

ca inadmisibile a celorlalte critici, excepții soluționate în condițiile art. 137

alin. (1) C. proc. civ., în cadrul dezbaterilor care au avut loc în ședința de judecată

din 18 noiembrie 2014.

Pe fond, s-a cerut respingerea recursului

ca nefondat arătând că întreaga sa motivare are caracter speculativ.

criticilor de recurs dezvoltate în cadrul motivului încadrat în dispozițiile

art. 304 pct. 7 C. proc. civ., iar instanța îl va admite, răspunzând tuturor motivelor

recurentei în considerentele care succed.

Astfel, se cuvine încă de la început sublinierea

că fundamentarea regulilor răspunderii solicitate în cauză nu s-a putut întemeia

pe dispozițiile noului C. civ. date fiind reglementările de drept tranzitoriu stabilite

prin art. 223 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a dispozițiilor Legii

nr. 287/2009 privind C. civ.

Cu toate acestea principiul executării

obligațiilor cu bună credință transcende aplicării succesive a celor două coduri,

fiind conținut cu un rol esențial în ambele legi ca regulă a executării obligațiilor.

Totuși independent de îndatorirea părților

de executare a obligațiilor legal asumate cu bună credință, potrivit art. 970

alin. (1) C. civ. de la 1864, același act normativ prevede că în materia contractuală

creditorul are dreptul la îndeplinirea exactă a obligației, iar în caz contrar,

la dezdăunare, independent dacă neexecutarea a fost făcută cu rea credință sau nu.

Aprecierea bunei credințe în materia dezdăunării

poate avea relevanță potrivit art. 1084 -1086 C. civ., în sensul că acordarea despăgubirii

nu poate acoperi daunele neprevizibile la încheierea contractului decât in cazul

neexecutării prin doi, iar oricum, întinderea acestora nu poate depăși ceea ce nu

este în conexiune necesară cu neîndeplinirea obligației.

Deși este adevărat că instanța de apel

a considerat fondată critica apelantei C. SA referitoare încălcarea obligației de

interpretare a contractului cu bună credință, nicio apreciere ulterioară legată

de dezvoltarea acestei concluzii sau de modul stabilirii dezdăunării nu justifică

a considera că instanța de apel a statuat o neexecutare a obligațiilor pârâtei cu

rea credință, de natură să implice admiterea unor cereri de despăgubire care exced

limitelor stabilite prin art. 1085 C. civ.

Așadar, fără a aprecia asupra relei credințe

a pârâtei-recurente în neexecutarea obligației de plată a prețului și având în vedere

că potrivit art. 22 din Legea nr. 500/2002, această parte a fost limitată la utilizarea

fondurilor bugetare în limita prevederilor și detinațiilor aprobate, în fapt, s-a

statuat că obligația de plată a prețului vânzării a fost executată față de reclamantă

cu mare întârziere, ceea ce a semnificat o executare defectuoasă a obligației sale

contractuale, de natură să imprime consecința suportării de dezdăunări.

Nu se poate reține din suma considerentelor

deciziei recurate nici că instanța de apel a acordat reclamantei o despăgubire corespunzătoare

neexecutarii prin doi (cu rea credință) a obligației de plată a prețului sau că

dauna nu era o consecință directă și necesară a neexecutarii obligației pentru a

aprecia relevanța primului motiv de recurs în ceea ce privește pretinsa nelegalitate

a deciziei.

Nu este întemeiată nici critica recurentei

referitoare la natura despăgubirii acoperită prin acordarea, în cadrul executării

silite, a actualizării sumei în funcție de rata inflației.

Astfel, Înalta Curte apreciază că actualizarea

valorii obligației principale stabilite în bani s-a făcut în fața organului de executare

la cererea creditorului, prin valorificarea dreptului pretins de creditor potrivit

art. 371

2

alin. (3) C. proc. civ. și a fost calculată pentru intervalul

de timp stabilit în aceasta dispoziție legală.

Acordarea ex lege a dreptului creditorului

de a pretinde rata inflației în procedura plății silite are funcția de a compensa,

așa cum a stabilit și instanța de apel, exclusiv pierderea puterii de cumpărare

a monedei în care s-a făcut plata, intervenită între data dobândirii caracterului

executor al sentinței nr. 1038/2009 și data executării efective a titlului și conservă

scopul nominalismului plății într-o societate cu evoluție financiară fluctuantă

dictată de puterea de cumpărare a leului raportată la creșterea efectivă a prețurilor

de consum.

Aceasta nu se confundă cu despăgubirea

rezultată din neexecutarea unei obligații contractuale care, potrivit art. 1084,

cuprinde în genere pierderea ce a suferit și beneficiul de care a fost lipsit creditorul,

previzibile la facerea contractului și aflate în relație necesară cu neexecutarea.

Chiar dacă rata inflației și diferența

rezultată din diferența de curs valutar pot avea cauze comune, cea de-a doua categorie

reprezintă o pierdere efectivă pe care titularul creanței stabilite în euro o suportă

ca urmare a creșterii valorii monedei europene în raportul său de schimb cu moneda

națională.

Nu se poate aprecia nici că, în condițiile

art. 1085 C. civ., această daună nu este previzibilă părților deoarece aceste fluctuații

sunt îndeobște cunoscute și reprezintă în societatea românească o realitate constantă.

Nu este fondată, în egală măsură, nici

critica recurentei prin care arată că reclamanta-intimată a renunțat la acoperirea

daunei rezultată din riscul de creștere a ratei de schimb a monedei euro, față de

împrejurarea că prin procesul-verbal de negociere încheiat cu recurenta-pârâtă

din 04 decembrie 2008 a fost de acord să suporte diferența de curs valutar înregistrată

între momentul încheierii negocierii și data efectivă a contractului.

Chiar dacă analiza procesului-verbal vădește

acest fapt, nu se poate considera decât că asumarea acestei pierderi de către reclamantă

s-a făcut numai pentru ipoteza executării convenției în termenii conveniți. În alte

cuvinte, dacă încheierea contractului urmată de plata prețului ar fi fost executate

în condițiile și termenele stabilite de părți cu ocazia negocierii, era exclusă

orice pretenție a vânzătoarei derivată din deprecierea RON în rapol cu euro. Acest

lucru, însă, nu s-a întâmplat, întrucât toate obligațiile asumate de către Agenția

Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară au fost aduse la îndeplinire pe

cale silită. Atât pronunțarea sentinței civile nr. 1038/2009 cât și executarea silită

a prețului au semnificat realizarea forțată a ceea ce părțile angajaseră prin negociere

și au presupus, în mod firesc, o executare a convenției într-un termen cu mult mai

mare decât cel prefigurat de părți pentru finalizarea operațiunii de vânzare. Nu

poate fi astfel eliberată de obligația de dezdăunare recurenta pârâtă pe argumetul

că reclamanta renunțase la plata diferenței de curs valutar care avusese în vedere

alte condiții.

De asemenea, nu se poate considera că prin

acordarea acestei diferențe de curs valutar, ca expresie a unui prejudiciu cert,

instanța de apel a încălcat autoritatea de lucru judecat impusă de art. 1201 C.

civ. ca excepție irefragabilă prin sentința civilă nr. 1038/2009. Pe lângă lipsa

de identitate referitoare la obiect și cauză a proceselor succesive, Înalta

Curte arată că primul proces a consfințit, prin pronunțarea vânzării, prețul acesteia,

iar nu posibilitatea vânzătorului de a pretinde eventuale dezdăunări provocate de

neexecutarea obligațiilor asumate de părți cu prilejul negocierii.

Din punctul de vedere al controlului legalității

deciziei recurate, nu este fondată nici critica recurentei referitoare la imposibilitatea

cumulării sumei reprezentate de diferența de curs valutar cu dobânda legală calculată

de instanța de apel la această sumă.

Astfel, o dată ce diferența de curs valutar

a fost cuantificată ca dezdăunare determinându-se și expresia sa bănească, potrivit

dispozițiilor art. 1088 C. civ. și art. 43 C. com., aplicabile în cauză conform

art. 223 din Legea nr. 71/2011, creanțele stabilite în bani sunt purtătoare de dobânzi

pentru plata cărora, față de natura raportului juridic, nu sunt necesare alte formalități.

Este însă fondată critica recurentei care

deduce controlului de legalitate critica referitoare la motivarea succintă și insuficientă

a soluționării capătului de cerere referitor la despăgubirea derivată din plata

dobânzilor suplimentare suportate de către reclamantă pentru linii de credit prelungite

sau contractate în perioada de referință 2008-2011, critică întemeiată pe dispozițiile

art. 304 pct. 7 C. proc. civ. prin raportare la dispozițiile art. 261 alin. (1)

pct. 5 C. proc. civ.

Înalta Curte arată că motivarea instanței

nu susține decizia pronunțată asupra acestui capăt al cerereii reclamantei în măsura

în care considerentele prezentate nu reprezintă un răspuns exhaustiv al tuturor

argumentelor și apărărilor formulate de părți. Instanța de recurs observă că nu

au fost analizate, prin raportare la actele și lucrările cauzei, elementele componente

ale răspunderii antrenate, printre care are un rol important și legătura cauzală

specifică.

Mai precis, instanța de recurs consideră

că va trebui analizat dacă circumstanțețe deschiderii liniilor suplimentare de credit

sau a prelungirii scadenței altora pot fi specific legate de neexecutarea obligațiilor

asumate de pârâtă în raportul juridic din care derivă pretenția în cauză, sau dacă

au reprezentat doar o modalitate curentă de finanțare a capitalului de lucru al

pârâtei, fără relație cauzală cu neplata în termen a prețului vânzării, ori dacă

prețul rambursării creditelor a fost diferit față de costurile practicate în raporturile

bancare de aceeași natură. Chiar și dacă operarea cu prezumții simple este deplin

justificată în acest domeniu, Înalta Curte de Casație arată totuși că acestea trebuie

să plece de la dovedirea faptelor conexe și să aibă puterea de a naște probabilitate.

De aceea, în măsura în care ultimul motiv

al recursului este fondat, Înalta Curte apreciază că acesta justifică ase considera

că, în ceea ce privește soluționarea acestei pretenții, nu s-a realizat o cercetare

în fond, de natură a justifica trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de

apel ca efect al casării parțiale a deciziei atacate, potrivit dispozițiilor

art. 312 alin. (2) C. proc. civ.

Astfel, admițând recursul și casând decizia

atacată pentru considerentele anterior dezvoltate, cu prilejul rejudecării cauzei,

instanța de apel va soluționa și cererile accesorii derivate di cheltuielile de

judecată efectuate de părți.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâta Agenția

Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară București împotriva deciziei civile

nr. 182/2014 din 10 martie 2014 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a

V-a civilă, pe care o casează în parte și trimite cauza spre rejudecarea capătului

de cerere privind dobânda bancară medie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 18

noiembrie 2014.