ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 289/2017

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Bacău, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta S.C B. S.A - Grupul de Zăcăminte Zemeș - Tazlău, ulterior S.C B. S.A, pronunțarea unei hotărâri prin care să fie obligată pârâta la readucerea la starea avută anterior a terenului în suprafață de 1618 mp, situat în localitatea Zemeș, jud. Bacău, ridicarea de pe acest teren a tuturor bunurilor, instalațiilor și lucrărilor de exploatare existente și realizate, evacuarea pârâtei de pe această suprafață de teren, precum și obligarea acesteia la plata sumei de 1400 RON pe lună, începând cu data de 23.02.2008 și până la eliberarea și evacuarea de pe teren, cu titlu de contravaloare lipsă folosință teren și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința nr. 210 din 7 martie 2011 pronunțată de Tribunalul Bacău a fost admisă excepția lipsei capacității de folosință. S-a respins acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.A. - Grupul de Zăcăminte Zemeș Tazlău, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără capacitate de folosință.

Împotriva acestei sentințe A. a declarat apel, care, prin decizia nr. 77/2011 din 14 octombrie 2011 pronunțată de Curtea de apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a fost admis, a fost anulată civilă nr. 210/7.03.2011 pronunțată de Tribunalul Bacău, în dosarul nr. x/2008, în contradictoriu cu S.C. B. S.A., și a fost trimisă cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

În rejudecare, prin sentința civilă nr. 279 din 26 septembrie 2014 Tribunalul Bacău a admis în parte acțiunea și a obligat pârâta la plata către reclamant a sumei de 1618 RON cu titlu de contravaloare lipsă de folosință teren. A respins celelalte capete de cerere formulate de reclamant, ca neîntemeiate. A obligat pârâta la plata către reclamant a cheltuielilor de judecată în cuantum de 6600 RON, reprezentând onorariu avocat și onorarii expert.

Împotriva sentinței a formulat apel reclamantul A..

Prin decizia civilă nr. 22 din 6 februarie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a fost respins apelul împotriva sentinței civile nr. 279/26.09.2014 pronunțată de Tribunalul Bacău, în dosarul nr. x/2008, în contradictoriu cu intimata S.C. B. S.A., ca nefondat.

Recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 22 din 6 februarie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a fost admis prin decizia nr. 2413 din 24 noiembrie 2015 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, a fost casată hotărârea recurată și a fost trimisă cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

În motivare, Înalta Curte a reținut incident motivul de nelegalitate instituit de dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., apreciind, în esență, că instanța de apel nu a analizat, în mod efectiv, argumentele reclamantului și nu a procedat la o înlăturare, motivat și argumentat, în mod explicit, a susținerilor sale și a probelor administrate și nici nu a prezentat în mod complet motivele de fapt și de drept care au format convingerea sa.

Prin decizia nr. 193 din 29 septembrie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a fost admis apelul declarat de apelantul-reclamant A. împotriva sentinței civile nr. 279 din 26.09.2014 pronunțată de Tribunalul Bacău, în dosarul nr. x/2008, în contradictoriu cu intimata-pârâtă S.C.B. S.A. București. A fost schimbată în parte hotărârea apelată în ce privește cuantumul sumei la care pârâtul a fost obligat către reclamant reprezentând contravaloare lipsă de folosință teren, respectiv 1793,25 RON, în loc de 1618 RON. S-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței apelate. A fost obligată intimata să achite apelantului suma de 95,52 RON cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru din apel și recurs.

În termen legal, împotriva deciziei instanței de apel, reclamantul A. a declarat recurs, invocând în drept dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., reclamantul A. susține, în esență, încălcarea de către instanța de apel a principiului înscris în art. 969 alin. (1) C. civ., potrivit căruia convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante.

Prin prisma probatoriului administrat, consideră că a dovedit situația de fapt invocată în susținerea acțiunii.

Arată că societatea intimată a deținut suprafața de 1618 mp teren, proprietatea reclamantului, conform contractului nr. x/1/05.10.2007.

Solicită a se înlătura afirmația referitoare la "destinația agricolă" a suprafeței de teren în litigiu.

Precizează că la expirarea contractului, respectiv 28.02.2008, conform cap. VI, art. 7 lit. d) din contrat, pârâta avea obligația "să recondiționeze și să restituie terenul în starea de folosință avută înainte de închiriere", obligații pe care pârâta nu și le-a îndeplinit.

Apreciază că a dovedit care a fost înțelegerea părților la momentul încheierii contractului, obligația asumată de locatar și reperul pe care instanța de fond și de apel trebuia să îl aibă în vedere.

Referitor la incidența prevederilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ. recurentul-reclamant susține, în esență, că lucrările invocate de pârâtă în scopul readucerii terenului la starea inițială nu au fost efectuate sau, dacă au fost, nu au fost suficiente pentru a complini obligația contractuală menționată.

În sprijinul afirmațiilor formulate, înțelege să invoce declarațiile martorilor audiați, precum și concluziile raportului de expertiză tehnică topocadastrală, care identifică bunurile și instalațiile aparținând pârâtei, aflate și la acest moment pe proprietatea reclamantului.

Totodată, în opinia recurentului, instanța de apel nu a avut în vedere concluziile raportului de expertiză pedologică care atestă faptul că terenul a fost poluat cu produse petroliere, fiind impropriu pentru agricultură sau alt scop, dar și faptul că pentru aducerea lui la starea de folosință inițială se impun mai multe operațiuni de curățare.

Raportat la aceste argumente, solicită să se constate că sunt întrunite condițiile pentru atragerea răspunderii civile delictuale, întrucât recurentul-reclamant a suferit un prejudiciu efectiv, context în care legiuitorul stabilește și obligația plății beneficiului nerealizat. Cuantificarea prejudiciului suferit necesită compararea situației actuale a părții prejudiciate cu situația în care s-ar fi aflat aceasta, dacă nu exista încălcarea.

Prin prisma poluării și afectării pedologice, suprafața de teren va avea doar o anumită afectație, context în care evaluarea beneficiului nerealizat solicită să fie raportată la prețul chiriei. Înscrisurile depuse în dovedirea acestui capăt de cerere, respectiv contracte de închiriere și oferte confirmă valoarea din acțiune și solicită să fie avută în vedere valoarea stabilită inițial de expert, prin raportare la HCL Zemeș, aceea de 34.648,38 RON.

Recurentul mai susține că intimata-pârâtă a făcut referire și la prevederile Legii nr. 13/2007, pentru a justifica apărările și solicitarea de respingere a cererii de chemare în judecată, însă aplicabilitatea acestor prevederi a fost analizată de CEDO, în cadrul mai multor cauze împotriva României (ex. Cernea v. România).

Pentru menținerea unui just echilibru între interesul general și cel particular, în virtutea principiului echității și al dreptului proprietarului la respectarea bunurilor sale, este obligatorie acordarea unei despăgubiri care să acopere prejudiciul suportat de proprietar prin restrângerea prerogativelor recunoscute de art. 480 C. civ.. Conform art. 44 alin. (5) din Constituție, pentru lucrări de interes general, autoritatea publică este obligată să îl despăgubească pe proprietar pentru daunele aduse solului, plantațiilor ori construcțiilor, precum și pentru orice altă daună.

Solicită admiterea recursului, modificarea deciziei recurate și, pe fond, admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinței civile nr. 279/26.09.2014, pronunțată de Tribunalul Bacău, în sensul admiterii acțiunii așa cum a fost formulate.

Intimata S.C.B. S.A. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția nulității recursului, solicitând, în principal, admiterea excepției și, în consecință, constatarea nulității cererii de recurs, iar, în subsidiar, respingerea recursului, ca nefondat.

Preliminar, față de susținerea reprezentantei intimatei-pârâte, la acest termen de judecată, vizând împrejurarea că prezenta cerere de recurs a fost formulată de avocat C. fără împuternicire avocațială acordată pentru calea de atac a recursului, Înalta Curte reține incidența dispozițiilor art. 69 alin. (2) C. proc. civ. conform cărora: "Avocatul care a asistat pe o parte la judecarea pricinii, chiar fără mandat, poate face orice acte pentru păstrarea drepturilor supuse unui termen și care s-ar pierde prin neexercitarea lor la timp. El poate să exercite, de asemenea, orice cale de atac împotriva hotărârii date; (…)".

Înalta Curte, examinând, cu prioritate, cererea de recurs formulată de reclamantul A., din perspectiva excepției nulității recursului invocată de pârâta S.C. B. S.A. BUCUREȘTI prin întâmpinare, în temeiul dispozițiilor art. 137 alin. (1) C. proc. civ. raportat la art. 302

1

alin. (1) lit. c) și la) art. 306 alin. (3) din același act normativ, constată că excepția este întemeiată.

Potrivit dispozițiilor art. 304 C. proc. civ., modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate, în situațiile prevăzute expres și limitativ la punctele 1-9.

Conform art. 302

1

alin. (1) lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiată recursul și dezvoltarea lor, iar potrivit art. 306 alin. (3) C. proc. civ., indicarea greșită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea recursului, dacă dezvoltarea acestora face posibilă încadrarea lor într-unul din motivele de casare sau modificare instituite de art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ.

Per a contrario, dacă dezvoltarea motivelor de recurs nu face posibilă încadrarea acestora într-unul dintre cazurile de nelegalitate prevăzute expres și limitativ de art. 304 C. proc. civ., sancțiunea care intervine este nulitatea recursului.

În speță, se constată că reclamantul A. a invocat formal în susținerea recursului său dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., fără a arăta în concret în ce constă nelegalitatea deciziei recurate din perspectiva textelor de lege indicate, iar dezvoltarea criticilor arătate în cuprinsul cererii de recurs nu face posibilă încadrarea acestora în niciunul dintre cazurile reglementate de pct. 1-9 ale textului de lege anterior menționat, astfel cum prevede art. 306 alin. (3) C. proc. civ.

Întinderea controlului judiciar este condiționată de cuprinsul criticilor formulate prin cererea de recurs și de limitele conferite de dispozițiile legale, iar simpla nemulțumire a părții cu privire la soluția pronunțată, la modalitatea în care au fost administrate și analizate probele, precum și succinta relatare a situației de fapt nu pot constitui obiectul analizei instanței de recurs în raport de dispozițiile art. 304 C. proc. civ.

Este de amintit că instanța de apel ca instanță devolutivă are plenitudine de apreciere în ceea ce privește probele administrate în cauză, este suverană în a aprecia asupra oportunității administrării probelor în proces din perspectiva utilității, concludenței și pertinenței acestora, iar instanța de recurs nu poate să procedeze la reinterpretarea probelor dispuse.

Recursul este o cale nedevolutivă de atac, în cadrul căreia nu pot fi analizate critici privind temeinicia hotărârii pronunțate în apel, indiferent de gradul de nemulțumire al recurentului cu privire la modalitatea de analiză a probatoriului.

În mod formal reclamantul invocă încălcarea dispozițiilor art. 969 C. civ., în condițiile în care, din expunerea argumentelor evocate, rezultă cu evidență că s-au readus în discuție doar chestiuni de fond care depășesc sfera de analiză a motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ.

Recurentul consideră că ar fi dovedit situația de fapt invocată în susținerea acțiunii, în sensul că pârâta nu a efectuat lucrările de recondiționare și restituire a terenului conform dispozițiilor contractuale, invocând în acest sens concluziile raportului de expertiză topocadastrală și pedologică și susținând că instanța de apel nu ar fi luat în considerare probatoriul administrat în cauză.

Prin argumentele evocate, recurentul-reclamant tinde, în realitate, la o restabilire a situației de fapt, or, reaprecierea probelor administrate în cauză nu mai este posibilă în această etapă procesuală, odată cu abrogarea pct. 11 al art. 304 C. proc. civ. prin O.U.G. nr. 138/2000 și a ipotezei reglementate de pct. 10 al art. 304 C. proc. civ. înlăturată prin pct. 41 al Legii nr. 219/2005.

Se constată că întreaga construcție a recursului reclamantului vizează exclusiv greșita interpretare a probelor de către instanța de apel, motivele de nelegalitate reglementate de pct. 8 și 9 C. proc. civ. fiind invocate doar cu scopul de a repune în discuție probele și de a solicita instanței de recurs să reconsidere concludența lor (declarațiile martorilor audiați, concluziile expertizei tehnice topocadastrale, concluziile expertizei pedologice etc.), ceea ce nu este permis în această fază procesuală.

Recursul fiind un mijloc procedural prin care se realizează un examen al hotărârii atacate, sub aspectul legalității acesteia, instanța de recurs, soluționând această cale de atac, verifică dacă hotărârea atacată a fost sau nu pronunțată cu respectarea dispozițiilor legale. Această analiză nu se poate realiza în lipsa indicării și dezvoltării motivelor de nelegalitate prevăzute de dispozițiile art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ., obligație care revine sub sancțiunea nulității, titularului căii de atac promovate.

În consecință, constatând că recurentul - reclamant A. nu s-a conformat obligației prevăzută de dispozițiile art. 302

1

alin. (1) lit. c) C. proc. civ., Înalta Curte, având în vedere și inexistența motivelor de ordine publică, care să inducă aplicarea art. 306 alin. (2) C. proc. civ., va aplica cererii de recurs sancțiunea nulității.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nulitatea cererii de recurs formulată de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 193 din 29 septembrie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 februarie 2017.