ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2790/2015

Decizia nr. 2790/2015 Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 1525 din 7 iulie 2010, Tribunalul Iași a respins excepțiile prescripției dreptului la acțiune, lipsei calității procesuale active, lipsei calității procesuale pasive a A. Iași, inadmisibilității acțiunii și prescripției achizitive. A admis excepția lipsei calității procesuale active a pârâtului B. Iași și în consecință a respins pentru lipsa calității procesuale pasive acțiunea formulată de reclamanta SC C. SA Iași în contradictoriu cu pârâtul B. Iași. A admis, în parte, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta SC C. SA Iași în contradictoriu cu pârâtul A. Iași și intervenientul Statul Român reprezentat de M.F.P.

A obligat pârâtul A. Iași și intervenientul Statul Român reprezentat de M.F.P. să lase reclamantei în deplină proprietate și liniștită posesie suprafața de 1.254,55 mp situată în Iași, Bulevardul xxx, suprafață de teren ce are drept repere fixe la Sud - B-dul xxx și la Nord cele două proprietăți ce au făcut obiect al contractelor de vânzare cumpărare X/1998 și X/1999 și care totalizează o întindere de 4.060 mp. A respins cererea de chemare în judecată a M.I.R.A. și B. Iași, formulată de pârâtul A. Iași. A anulat, ca netimbrată, cererea reconvențională formulată de A. Iași. A obligat pârâtul A. Iași și intervenientul Statul Român reprezentat de M.F.P. să plătească reclamantei 11.265,4 lei cheltuieli de judecată (taxa de timbru și onorariu expert corespunzător pretențiilor admise).

A obligat reclamanta să plătească pârâtului B. Iași - 375 lei cheltuieli de judecată (onorarii expert). A obligat reclamanta să plătească B.E.T.C. în contul expertului D. - 3.500 lei diferența de onorariu expert. Tribunalul a reținut următoarele: În beneficiul reclamantei SC C. SA Iași a fost eliberat la data de 10 august 1995 certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor. Conform acestuia suprafața de teren în proprietatea exclusivă a SC C. SA este de 56.386,00 m.p. iar suprafața în cotă parte indiviză este de 138,30 m.p. Cu privire la ambele suprafețe se face mențiunea că sunt identificate prin anexa nr. 2. Anexa nr. 2 cuprinde situația centralizatoare privind stabilirea terenurilor aflate în patrimoniul societății cu capital de stat SC C. SA Iași, individualizează întinderea suprafeței de teren situată în Iași, B-dul xxx, în coloana „suprafață delimitată pe bază de titlu” fiind menționat 23.724 m.p.

iar în coloana „suprafața rezultată prin măsurători topografice”fiind menționat 23.852 m.p. Relevantă în litigiul în care se reclama dreptul real de proprietate este întinderea suprafeței de teren pentru care la amplasamentul indicat, Iași, B-dul xxx, reclamantei i-a fost atestat dreptul de proprietate prin certificatul exhibat în susținerea dreptului său. Prin Hotărârea nr. 204 din 27 martie 1996 Guvernul României a aprobat transmiterea fără plată a imobilului compus din construcții și terenul aferent, situat în Iași, B-dul xxx identificat potrivit anexei care face parte din hotărâre din patrimoniul SC C. SA în proprietatea publică a Statului și în administrația M.I. ca sediu pentru unitatea de grăniceri din cadrul Comandamentului Național al Grănicerilor.

Patrimoniul SC C. SA a fost diminuat cu valoarea de inventar a imobilului prev. la art. 1, reevaluat în condițiile legii fără micșorarea capitalului aferent F.P.P. II Moldova, prin compensarea cotei aferente de către F.P.S. Anexa la care se face trimitere în H.G. nr. 204/1996 ce face parte din această hotărâre, cuprinde datele de identificare a construcțiilor și terenului din Municipiul Iași, județul Iași, care se transmit în proprietatea publică a statului și în administrarea M.I. Astfel, totalul suprafeței construite este de 4.670 m.p. iar totalul suprafeței terenului este de 18.212 m.p. Este dincolo de orice echivoc că în totalul suprafeței de teren este inclusă atât suprafața construită (având o întindere de 4670 m.p.) cât și suprafața neconstruită.

Anvergura acestora – suprafața construită și neconstruită – este de 18.212 m.p. și rezultă din interpretarea impusă de logica firească a faptul că prin edificarea unor construcții suprafața acestora include în conținutul său și subfața. Dreptul de proprietate asupra construcției nu poate fi privit și interpretat independent de dreptul de proprietate asupra terenului pe care construcția este edificată pentru ca la stabilirea întinderii suprafeței de teren să se cumuleze suprafața construită cu total suprafață teren în aprecierea faptului că determinarea mărimii suprafeței terenului exclude ab initio suprafața afectată construcțiilor. În sprijinul și confirmarea acestui raționament vine și regula romana preluată de legiuitorul român în textul art. 489 C. civ.

potrivit căreia proprietatea pământului cuprinde în sine proprietatea suprafeței și a subfeței lui. Este adevărat că la momentul în care s-a încheiat protocolul din 31 mai 1996 în conformitate cu H.G. nr. 204/1996 și în considerarea suprafeței totale de teren de 18.212 m.p., în fapt, potrivit anexei nr. 2 (ce face parte integrantă din protocol) s-a predat respectiv primit o suprafață mai mare de teren. Potrivit raportului de expertiză efectuat în cauză de expert D. și expert consultant E., suprafața de teren efectiv predată prin protocol este de 19.635 m.p. Ulterior acestui moment atunci când expertul consultant E. și-a exprimat punctul de vedere personal (filele 289 – 293 Dosar nr. x/99/2008) a revenit și a arătat că suprafața predată efectiv prin protocolul din 1996 este de 19.558 m.p.

teren (pct. 5.3.1 din prima pagină a raportului de expertiză). La rândul său expertul E. identificând suprafața predată prin protocol a arătat că întinderea acesteia este de 19.595 m.p. Conflictul dintre concluziile experților cu privire la suprafața predată și stăpânită efectiv în prezent urmează a-și afla rezolvarea la un punct ulterior atunci când se va determina întinderea suprafeței de teren pentru care își găsește incidența dispoziția cuprinsă în art. 480 C. civ. La data de 21 decembrie 2006 a fost publicată în M.O. al României anexa nr. 1 „Inventarul bunurilor care alcătuiesc domeniul public al statului astfel cum acesta a fost aprobat prin H.G. nr. 1705 din 29 noiembrie 2009 la rândul său publicată în M.O.

al României la aceeași dată, respectiv 21 decembrie 2006. Potrivit acesteia suprafața de teren aparținând domeniului public al statului a fost identificată prin trimiterea făcută la H.G. nr. 204/1996. Actul normativ care vine să reglementeze proprietatea publică și regimul juridic al acesteia respectiv Legea nr. 213 a fost edictată de legiuitor în anul 1998. În speță transmiterea dreptului de proprietate, fără plată, în proprietatea publică a Statului Român a avut loc în anul 1996, anterior intrării în vigoare a Legii nr. 213/1996. În absența unei reglementări legislative a modurilor prin care se dobândește dreptul de proprietate publică se reține ca prin H.G. nr. 204/1996 dreptul de proprietate asupra imobilului situat în Iași B-dul xxx în suprafață de 18.212 m.p.

s-a perpetuat în patrimoniul, domeniul public al statului. Drept rezultat suprafața astfel determinată în H.G. nr. 204/1996 de 18.212 m.p. formează obiectul dreptului de proprietate publică care alcătuiește domeniul public al statului. Protocolul încheiat la data de 31 mai 1996 nu face altceva decât să materializeze H.G. nr. 204 de transfer a dreptului de proprietate fără a naște la rândul său consecințe juridice de natura celor produse de H.G. pusă în aplicare. Este lipsită de orice efecte juridice predarea – primirea unei suprafețe mai mari de teren decât cea pentru care s-a dispus transmiterea prin hotărâre de guvern. Nici inventarului bunurilor care alcătuiesc domeniul public al statului nu i se pot recunoaște efectele juridice pretinse de pârâți și intervenienți.

Potrivit dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 213/1998 - în vigoare la momentul publicării în M.O. a acestui inventar – inventarul bunurilor din domeniul public al statului se întocmește după caz, de ministere, de celelalte organe de specialitate ale administrației publice centrale precum și de autoritățile publice centrale care au în administrare asemenea bunuri. Centralizarea inventarului menționat la alin. (1) se realizează de către M.F. și se supune spre aprobare Guvernului. În acest inventar identificarea bunurilor care alcătuiesc domeniul public al statului s-a făcut prin trimitere la H.G. nr. 204/1996. Ca atare, nici acesta nu putea produce efecte mai largi decât însăși hotărârea. Alăturat acestora se au în vedere și dispozițiile art. 25 și 32 din Legea nr. 7/1996.

Prin mijlocirea acestor texte de lege este reglementat efectul de opozabilitate față de terți pe care-l are înscrierea în cartea funciară. Chiar și acest efect de opozabilitate față de terți al înscrierilor este inoperant - potrivit art. 32 lit. a) – în privința suprafeței terenurilor. Concluzionând, în proprietatea publică a Statului Român a intrat exclusiv suprafața de 18.212 m.p. teren situată în Iași, B-dul xxx. În contextul juridic al celor relevate, reclamanta SC C. SA Iași, era subsecvent momentului emiterii H.G. nr. 204/1996 și încheierii protocolului nr. x/1996, titulara dreptului de proprietate asupra suprafeței situată în Iași, B-dul xxx având o întindere totală de 5.512 m.p. (suprafață ce rezultă din scăderea suprafeței de 18.242 ce a făcut obiect al H.G.

nr. 204/1996 din totalul suprafeței de 23.724 m.p. înscrisă în certificatul de atestare a dreptului de proprietate din 10 august 1995 potrivit situației centralizatoare - anexa nr. 2). Mențiunile din cartea funciară a bunului imobil având număr cadastral 3390 situat în Iași B-dul xxx evidențiază încheierea de către reclamanta SC C. SA Iași a 2 contracte de vânzare – cumpărare autentificate sub nr. x/1998 și sub nr. x/1999 având ca obiect o suprafață de teren de 3.800 m.p. respectiv 260 m.p. Un al treilea contract de vânzare – cumpărare a fost încheiat la data de 22 martie 2000 și autentificat sub nr. 814 de B.N.P. - F. Prin mijlocirea acestuia SC C. SA a vândut iar SC G. SRL Iași, a cumpărat o suprafață de teren de 197,45 m.p.

situată în Iași, B-dul Poitiers. În aceste condiții, în aprilie 2000, reclamanta SC C. SA Iași mai avea în proprietate o suprafață de 1.254,55 m.p. situată în Iași, B-dul Poitiers. În anul 2004, SC C. SA, societate cu capital de stat a fost privatizată încheindu-se contractul de vânzare - cumpărare de acțiuni nr. B 008 din data de 24 martie În calitate de cumpărător figurează SC R. SRL București. Singurele mențiuni contractuale referitoare la teren sunt cele din cuprinsul art. 8.6. Potrivit acestora vânzătorul A.P.D.P.S. București a atestat că SC C. SA Iași nu deține certificatul de atestare a dreptului de proprietate. În cuprinsul art. 8.6.2 este reglementată exclusiv situația eventualității obținerii unor noi certificate de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor.

Se arată în privința acestora că în termen de 60 zile de la eliberarea lor cumpărătorul se obligă să determine societatea să majoreze capitalul social cu valoarea terenului urmând ca acțiunile rezultate din această majorare să revină vânzătorului. Încheierea contractului de vânzare – cumpărare de acțiuni având drept premisă nedeținerea de către societatea privatizată a certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor determină instanța a face aplicarea art. 12 alin. (5) din Legea nr. 137/2002 privind unele măsuri pentru accelerarea privatizării.

Conform textului „În cazul în care eliberarea certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor nu a fost urmată anterior privatizării, de majorarea corespunzătoare a capitalului social sau (…), capitalul social se majorează de drept cu valoarea terenurilor, care va fi considerată aport în natură a statului sau (…), în schimbul căreia se vor emite acțiuni suplimentare care vor reveni de drept instituției publice implicate în privatizare. Alin. (6) al aceluiași articol arată că „În situația în care majorarea capitalului social cu valoarea terenurilor se realizează după privatizarea societății comerciale, cumpărătorul sau succesorul în drepturi al acestuia are drept de preferință la cumpărare de la instituția publică implicată în privatizare a unui număr de acțiuni suplimentare necesare menținerii cotei de participare la capitalul social, existentă anterior majorării acesteia cu valoarea terenurilor.

La Dosarul nr. 23650/245/2007 a fost depus certificatul constatator din 14 noiembrie 2007 eliberat de O.R.C. de pe lângă Tribunalul Iași. Potrivit acestuia SC C. SA Iași este o societate cu capital integral privat având ca acționari SC R. SRL cu o cotă de participare la beneficii și pierderi de 59,31 % și persoane fizice cu o cotă de participare la beneficii și pierderi de 40,69%.

În puterea art. 12 alin. (5) din Legea nr. 137/2002 și în prezența certificatului de atestare a dreptului de proprietate exhibat de reclamantă pornind prezumtiv de la inexistența majorării corespunzătoare a capitalului social al SC C. SA Iași anterior privatizării (prezumție simplă ce este reținută de instanță în considerarea mențiunilor de la art. 8.6.1 din Contractul de vânzare – cumpărare de acțiuni „vânzătorul atestă că societatea nu deține certificatul de atestare a dreptului de proprietate”) capitalul social al societății reclamante s-a majorat de drept cu valoarea terenului având întinderea de 1.254,55 m.p. Chiar dacă acest capital social legislativ este considerat aport în natură al statului, în schimbul căruia se vor emite acțiuni suplimentare ce vor reveni de drept instituțiile publice implicate în privatizare, nu pot fi primite susținerile făcute în cauză potrivit cărora SC C. SA nu este titulara dreptului de proprietate asupra imobilului în litigiu.

Aceasta a avut și continuă să aibă în patrimoniul său terenul în suprafață de 1.254,55 m.p. situat în Iași B-dul Poitiers nr. 12 pentru care s-a emis acesteia certificatul de atestare a dreptului de proprietate. Exercitarea sau nu de către acționarul SC R. SRL, cumpărător în contractul de vânzare – cumpărare de acțiuni a dreptului de preferință reglementat de alin. (6) și (7) al art. 12 din Legea nr. 137/2002 nu este de natură a determina schimbări decât exclusiv asupra structurii acționarului reflectată în cota de participare la beneficii și pierderi.

Lipsite de fundament juridic în contextul relevat sunt și susținerile potrivit cărora prin încheierea contractului de vânzare – cumpărare de acțiuni, reclamanta are un alt patrimoniu decât cel existent la momentul 1996. Singurele amendamente care pot fi aduse sunt cele rezultate din încheierea celor 3 contracte de vânzare – cumpărare în anii 1998, 1999 și 2000 prin care din patrimoniul reclamantei a ieșit o suprafață totală de teren de 4.257,45 m.p. situată în Iași, B-dul xxx. Totodată sunt anodine juridic în aplicarea art. 480 C. civ. invocat de reclamantă atât structura cât și statutul societății, aspecte aduse în discuție în apărare. Concretizând cele arătate, se reține calitatea de proprietară a reclamantei SC C. SA Iași asupra suprafeței de 1.254,55 m.p.

teren situată în Iași B-dul xxx calitate ce rezultă din certificatul de atestare a dreptului de proprietate din 10 august 1995. Existența dreptului de proprietate în patrimoniul reclamantei asupra acestei suprafețe face ca excepția lipsei calității sale procesuale să fie nefondată. Raționamentul aplicat atunci când s-a stabilit apartenența dreptului de proprietate al terenului aparținând reclamantei face ca analiza incidenței dispozițiilor art. 28 din Legea nr. 137/2002 să devină oțioasă. În discuția nu sunt daune cauzate cumpărătoarei SC R. SRL la care este ținută instituția publică implicată în privatizare în condițiile reglementate de art. 28. Încheierea contractului de vânzare – cumpărare de acțiuni și implicit stabilirea prețului s-au făcut fără a fi avut în vedere dreptul de proprietate al societății privatizate SC C. SA Iași asupra terenului în litigiu.

Acestea sunt motivele ce îndreptățesc instanța a respinge excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de A. Iași la ultimul termen de judecată în baza art. 39 din Legea nr. 137/2002. Nici excepția inadmisibilității acțiunii nu poate fi primită. Primordial se evidențiază dispozițiile art. 21 din Constituția României și art. 6 din CEDO care reglementează liberul acces la justiție. Pe de altă parte incidența dispozițiilor art. 28 și urm. din Legea nr. 137/2002 neputând fi reținută în cauza pentru motivele anterior prezentate nici consecințele pe care A. Iași le trage din interpretarea acestor texte nu pot fi primite. Urmează a fi respinsă și excepția prescripției achizitive de 10 ani. Uzucapiunea de 10 până la 20 de ani, poate fi invocată atunci când posesorul posedă un bun imobil în baza unui just titlu (justă cauză) și este de bună credință (art. 1895 C. civ.).

Constituie just titlu orice act juridic translativ de proprietate (vânzarea, donația, schimbul, legatul cu titlu particular) când emană de la un altul decât de la adevăratul proprietar. Or, invocând uzucapiunea, pârâtul A. Iași, nici măcar nu arată care este justul său titlu ce-i fundamentează susținerea. În condițiile în care protocolul nr. X/1996 este justul său titlu potrivit chiar susținerilor sale, acesta pe de o parte, privit strict prin prisma interpretării sale este de natură a transmite dreptul de proprietate. Pe de altă parte, justul titlu trebuie să provină de la o altă persoană decât proprietarul, în speță SC C. SA, condiție care nu este îndeplinită. Soluționarea excepției lipsei calității procesuale pasive a A. Iași se impune a fi făcută prin prisma mențiunilor din cartea funciară.

Prin încheierea nr. 4492 pronunțată la data de 22 ianuarie 2008 de J. Iași, a fost admisă cererea formulată de Statul Român dispunându-se intabularea dreptului de proprietate al acestuia asupra imobilului construit și neconstruit în suprafață de 21.385 mp situat în Iași, B-dul Poitiers. În același timp a fost notat și dreptul de administrare asupra aceluiași imobil în favoarea A. Iași. Ulterior, prin încheierea din 29 octombrie 2008 J. Iași a dispus înscrierea dreptului de proprietate în favoarea Statului Român și a dreptului de administrare în favoarea M.I.R.A. prin Inspectoratul Județean al Poliției de Frontieră Iași asupra parcelei curte, construcții 1 CC în suprafață de 1.497 m.p. pe care se afla construcțiile C 1 și C 2 pavilioane administrativ situată în Iași, B-dul Poitiers.

Având drept punct de plecare titularii dreptului de administrare astfel cum rezultă din evidențele de carte funciară precum și deplina concordanță ce există prezumtiv între scriptic și faptic rezultă că atributele posesiei și folosinței asupra suprafeței de teren în litigiu, astfel cum aceasta a fost identificată de reclamanta prin cererea de repunere a cauzei pe rol și de către experți în lucrarea efectuată, sunt în exercițiul pârâtul A. Iași. Concluzia se desprinde și prin raportarea amplasamentului suprafeței de teren în litigiu la amplasamentul construcțiilor ce sunt edificate pe întreaga suprafață de teren parte fosta proprietate a reclamantei SC C. SA În mod strict se are în vedere că construcțiile C 1 și C 2 pe care B. Iași are un drept de administrare alături de suprafața de 1.497 m.p.

teren aferentă sunt amplasate înspre Șos. Manta Roșie în antiteză cu celelalte construcții aflate în administrarea A. Iași și care converg către suprafața de teren în litigiu astfel cum aceasta este configurată de raportul de expertiză. Ca atare, excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului A. Iași nu poate fi primită. Soluționarea excepției lipsei calității procesuale pasive a B. Iași precum și a fondului cererii de revendicare presupune premergător analizarea de către instanță a cererilor de arătare a titularului dreptului formulate de pârâtul A. Iași și intervenientul B. Iași, precum și a cererii de chemare în judecată a altor persoane formulată de A. Iași. Potrivit art. 64 C. proc.

civ. pârâtul care deține un lucru pentru altul sau care exercită în numele altuia un drept asupra unui lucru, va putea arăta pe acela în numele căruia deține lucrul sau exercită dreptul, dacă a fost chemat în judecată de o persoană care pretinde un drept real asupra lucrului. Totodată, potrivit art. 12 alin. (4) din Legea nr. 213/1998 în litigiile referitoare la dreptul de proprietate asupra bunului titularul dreptului de administrare are obligația să arate instanței cine este titularul dreptului de proprietate potrivit prevederilor Codului de procedură civilă. În litigiile prev. la alin. 4 Statul este prezentat de M.F. (alin. (5) al art. 12). Art. 66 C. proc. civ.

nu prevede situația în speță când cel arătat ca titular al dreptului se înfățișează și recunoaște susținerile pârâtului dar reclamantul nu este de acord cu înlocuirea (potrivit celor arătate cu ședința publică din data de 5 iulie 2008). Instanța subscrie soluției potrivit căreia terțul rămâne în proces în calitate de intervenient principal context în care are a se pronunța și în contradictoriu cu acesta respectiv Statul Român prin M.F. Chemarea în judecată a altor persoane este reglementată de Codul de procedură civilă în cadrul art. 57 – 59. Potrivit textului art. 57 C. proc. civ. oricare din părți poate să cheme în judecată o altă persoană care ar putea să pretindă aceleași drepturi ca și reclamantul.

Specific acestei forme de intervenție forțată este faptul că terțul ar putea pretinde aceleași drepturi ca și reclamantul. Temeinicia cererii de chemare în judecată a altor persoane presupune o cercetare a fondului raportului juridic dedus judecății întrucât doar așa se poate stabili dacă cel chemat în judecată poate pretinde sau nu aceleași drepturi ca și reclamantul. Testimoniile administrate în cauză conduc spre concluzia că persoanele chemate în judecată în condițiile art. 57 C. proc. civ. nu pot pretinde același drept de proprietate ca și reclamantul. De altfel însuși titularul acestei cereri A. Iași, motivând cererea arată că M.I.R.A. este titular al dreptului de administrare și nicidecum a dreptului de proprietate.

În privința B. Iași se arată că acesta are sediul în imobilul din Iași, B-dul Poitiers. Această formă de intervenție nu poate fi folosită pentru introducerea în proces a unui al doilea pârât pentru că pârâtul nu ar putea pretinde aceleași drepturi ca și reclamantul, așa cum are textul. Acestea sunt motivele care justifică respingerea cererii de chemare în judecată a altor persoane respectiv M.I.R.A. și B. Iași. Pentru considerentele arătate în analiza excepției lipsei calității procesuale pasive a I. Iași și față de cele 2 încheieri ale J. Iași din 22 ianuarie 2008 și din 29 octombrie 2008 excepția lipsei calității procesuale pasive a B. Iași este întemeiată. În soluționarea cererii de revendicare, se va face aplicarea art. 480 C. civ.

Potrivit textului de lege proprietatea este dreptul ce are cineva de a se bucura și dispune de un lucru în mod exclusiv și absolut, însă în litigiile determinate de lege. Coroborarea și interpretarea înscrisurilor depuse la dosar conturează calitatea reclamantei de titulară a dreptului de proprietate la momentul sesizării instanței cu privire la suprafața de 1.254,55 m.p. teren situată în Iași B-dul xxx. Proprietatea publică a Statului Român s-a mărit în anul 1996 ca urmare a transmiterii fără plată prin H.G. nr. 204, a imobilului construit și neconstruit în suprafață de 18.212 m.p. teren situat în Iași B-dul xxx din patrimoniul societății reclamante SC C. SA Iași, la acel moment societate cu capital de stat.

Ulterior din patrimoniul reclamantei a ieșit o altă suprafață având întinderea de 4.257,45 m.p. situată la aceeași adresă. Efectuarea operațiunilor matematice evidențiază o întindere a suprafeței rămase în proprietatea reclamantei de 1.254,55 m.p. teren. Fiind dovedită calitatea reclamantei de proprietară a acestei suprafețe de teren, aplicarea art. 480 C. civ. nu poate fi dispusă decât în limitele acestei suprafețe. În rapoartele de expertiză efectuate în cauză fiecare din cei 3 experți desemnați au reținut întinderi diferite ale suprafețelor de teren predate în fapt în baza protocolului încheiat în anul 1996. Astfel expertul D. a reținut că terenul predat prin protocol are o suprafață de 19.635 m.p.

expertul consultant E. a reținut suprafața aceluiași teren ca fiind 19.558 m.p. iar expertul E. a reținut o suprafață de 19.595 m.p. Independent de întinderea suprafeței de teren aflată în posesia și folosința pârâtului A. Iași (fie aceasta de 19.635, fie de 19.595, fie de 19.558 m.p.) recunoașterea și eficientizarea dreptului de proprietate al reclamantei nu poate depăși limitele acestuia exprimate în 1.254,55 m.p. Or, chiar dacă s-ar lua în calcul cea mai mică suprafață de teren aflată în uzul pârâtului A. Iași respectiv de 19.558 m.p. diferența stăpânită în plus față de cea transmisă prin H.G. nr. 204/1996 (de 18.212 m.p.) este de 1.346 m.p., mai mare decât suprafața pentru care instanța a reținut calitatea reclamantei de titulară a dreptului.

Această diferență se explică prin faptul că încă din momentul întocmirii situației centralizatoare suprafața de teren deținută de reclamantă în baza certificatului de atestare a dreptului de proprietate era mai mică decât suprafața rezultată în urma măsurătorilor respectiv 23.724 m.p. față de 23.852 m.p. (cu 128 m.p. teren). Materializarea în teren a acestei suprafețe de 1.254,55 m.p. făcută de expertul principal D. și de expertul consultant E. trebuie însușită de instanță. Imposibilitatea absolută de determinare reală a suprafeței de 1.254,55 m.p. rezultată din neconcordanțele dintre H.G. nr. 204/1996 și protocolul încheiat în baza acesteia în același an 1996, ce a condus la predarea primirea unei suprafețe mai mari decât cea transmisă de 18.212 m.p.

nu-i poate fi imputată reclamantei și nici nu este de natura a-i nega dreptul său de proprietate. Soluția contrară celei pronunțate înseamnă practic sancționarea, lipsită de orice culpă deci de fundament juridic, a reclamantei, lucru inadmisibil în lumina principiilor generale ale dreptului pozitiv și a echilibrului în care constă dreptul. Era în căderea emitentului Hotărârii nr. 204 să stabilească exact prin repere topografice suprafața de 18.212 m.p. teren ce a făcut obiect al celor hotărâte pentru a se putea proceda la predarea primirea în acord cu cele statuate acordându-se astfel posibilitatea efectivă de verificare a concordanței între cele dispuse și cele aplicate. Întrucât prin lucrarea efectuată nu s-a identificat strict suprafața cu întinderea de 1.254,55 m.p.

iar dispoziția expresă a instanței în acest sens ar fi presupus o antepronunțare pe fondul cauzei, rămâne a se proceda în cursul executării fie de bunăvoie, fie silit, la determinarea exactă a acestei arii. Spre acest final se impune a se da eficiență celor 2 laturi megieșite la Sud cu B-dul Poitiers și la Nord cu suprafața de 4.060 m.p. înstrăinată de reclamantă până la întregirea suprafeței de 1.254,55 m.p. Față de cele expuse, reținând transgresarea de către pârâta A. Iași și de către intervenientul principal Statul Român prin Ministerul Finanțelor a dreptului de proprietate al reclamantei SC C. SA Iași asupra suprafeței de 1.254,55 m.p. teren, în baza art. 480 C. civ. urmează a dispune conform celor cuprinse în prezenta hotărâre.

Cererii reconvenționale formulate de pârâta A. Iași, îi sunt aplicabile dispozițiile art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 și ale art. 9 alin. (2) din O.G. nr. 32/1995 în acord cu care neîndeplinirea obligației de plată a taxei judiciare de timbru și timbru judiciar până la termenul stabilit se sancționează cu anularea acțiunii sau a cererii. În ședința publică din data de 25 februarie 2009 instanța i-a pus în vedere pârâtei reclamante să achite taxa judiciară de timbru aferentă cererii sale reconvenționale în cuantum de 1.439,69 RON și timbru judiciar de 5 RON în conformitate cu dispozițiile art. 2 din Legea nr. 146/1997 și art. 3 din O.G. nr. 32/1995. Respingerea cererii de reexaminare formulată împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru prin încheierea din 25 martie 2009 îndatora pârâta reclamantă A. Iași la îndeplinirea obligației impusă legislativ.

Or, aceasta nu a înțeles să se conformeze celor dispuse de instanță. Aplicarea dispozițiilor art. 274 C. proc. civ. se va face corespunzător pretențiilor admise acordându-se taxa judiciară de timbru și timbru judiciar corespunzătoare valorii celor 1.254,55 m.p. teren pentru care s-a admis acțiunea în revendicare, iar celelalte cheltuieli de judecată (onorarii expert) proporțional pretențiilor admise în limita procentului de 22,23% pe care suprafața de 1.254,55 m.p. o reprezenta din suprafața de 5.640 m.p. teren revendicată. În cauză, nu s-a făcut dovada cuantumului onorariului de avocat prin nedepunerea chitanței care să ateste plata acestuia. Întrucât diferența de onorariu de expert pentru D. nu a fost achitată, reclamanta va fi obligată la plata acesteia în cuantum de 3.500 lei sumă în privința căreia s-a făcut aplicarea art. 274 C. proc.

civ. Împotriva acestei sentințe a declarat apel Inspectoratul de Jandarmi Județean Iași și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului Iași. Prin cererea de apel formulat de Inspectoratul de Jandarmi Iași s-au adus următoarele critici hotărârii instanței de fond. - în mod greșit instanța a respins excepția prescripției dreptului la acțiune invocată de intimată câtă vreme, după privatizarea integrală a societății, aceasta a dobândit un statut cu alte norme incidente patrimoniului său, în acest caz fiind incidente prevederile art. 39 din Legea nr. 137/2002 și art. 40 alin. (1) din Legea nr. 137/2002. - în mod greșit s-a respins excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei.

A solicitat în susținerea acestei excepții ca reclamanta să fie obligată să depună raportul de evaluare și stabilire a valorii activelor fără ca acest raport să fie depus. Numai în condițiile în care reclamata prezintă acest înscris prin care face dovada că valoarea suprafeței de teren revendicată a fost încorporată în valoarea activelor și în capitalul social, reclamanta poate pretinde un drept de proprietate asupra acestei suprafețe de teren. - în mod greșit s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Inspectoratului de Jandarmi Județean Iași, atâta timp cât odată cu privatizarea societății reclamante, prin încheierea contractului de privatizare, aceasta a devenit o cu totul altă persoană juridică, având un alt patrimoniu o altă structură și un alt statut decât persoana juridică din patrimoniul căreia prin H.G.

nr. 204/1996 a fost trecut în patrimoniul public al statului imobilul din care face parte suprafața de teren revendicată. Apelantei nu îi este opozabilă documentația încheiată în cadrul procedurii de privatizare a societății reclamante și nici contractul de privatizare în urma căruia SC C. SA a fost vândută de către instituția publică implicată (de către A.P.A.P.S.) unor persoane fizice juridice de drept privat. Astfel reclamanta are doar posibilitatea de a promova acțiune judecătorească împotriva instituției publice implicate în privatizare. - în mod greșit s-a respins excepția inadmisibilității acțiunii întrucât reclamanta SC C. SA nu poate solicita pe calea acestei acțiuni realizarea unui drept conferit de legile speciale în domeniul privatizării societăților comerciale având doar posibilitatea de a promova acțiune judecătorească pe calea prevăzută de art. 28 și urm. din Legea nr. 137/2002.

Mai mult, potrivit punctului 16.5 din contractul din 24 martie 2008 depus la dosar, acesta are valoare de cesiune de acțiuni, conform art. 98 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, acest aspect având relevanță și în ceea ce privește modalitatea și competența de soluționare a oricăror neînțelegeri care rezultă din interpretarea contractului. În ceea ce privește excepția prescripției achizitive, soluția de respingere este greșită, deoarece apelanta a făcut dovada că sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art. 185 C. civ. În mod greșit s-a anulat ca netimbrată cererea reconvențională. Pe fondul cauzei soluția este în contradicție cu probele administrate în cauză. Astfel, instanța de fond a reținut că relevantă în litigiul în care se reclamă dreptul real de proprietate este întinderea suprafeței de teren pentru care la amplasamentul indicat, reclamantei i-a fost atestat dreptul de proprietate prin certificatul exhibat în susținerea dreptului său.

Numai că întinderea acestei suprafețe de teren de pe acest amplasament rezultă din documentația privind stabilirea și evaluarea terenurilor aflate în patrimoniul SC C. SA - Depozite Bulevard Poitiers (Depozitul 3 Confecții) cu nr. 11596/1992 aflată la fila 90-120 din dosar. Această documentație trebuie analizată în integritatea sa cu acordarea importanței cuvenite titlului în baza căruia a fost emisă. Soluția instanței de fond este criticabilă, ea fiind pronunțată cu ignorarea atât a concluziilor expertizei efectuate în cauză, cât și a legalității documentației care a stat la baza emiterii certificatului de atestare a dreptului de proprietate al reclamantei asupra terenului în litigiu, acesta din urmă fiind emis cu încălcarea dispozițiilor H.G.

nr. 834/1991. Eliberarea certificatului de atestare a dreptului de proprietate s-a făcut cu încălcarea dispozițiilor imperative prevăzute de H.G. nr. 834/1991, în sensul că documentația ce a stat la baza emiterii lui a fost incompletă, lipsind actele primare de proprietate ale SC C. SA. Astfel, în temeiul art. 2 din H.G. nr. 834/1992 au fost emise criteriile privind stabilirea și evaluarea terenurilor aflate în patrimoniul societăților comerciale cu capital de stat nr. 2665/1992. Potrivit art. 4 lit. a) din aceste criterii, pentru emiterea Certificatului de atestare a dreptului de proprietate era necesară constatarea existenței titlului asupra terenurilor precum și planurile și schițele anexe la titlu.

Or, în documentația privind stabilirea și evaluarea terenurilor aflate în patrimoniul SC C. SA –Depozite Bulevard Poitiers (depozitul 3 Confecții) cu nr. 11596/1992 aflată la fila 90-120 nu se regăsesc planurile și schițele anexă la titlurile în baza cărora a fost emis certificatul de atestare. Raționamentul instanței este greșit atunci când raportat la probele administrate în cauză face aplicarea disp. art. 480 C. civ. Într-o acțiune în revendicare reclamantul are obligația să-și dovedească existența dreptului. În lipsa unor dovezi pârâtul nu poate fi obligat să-și dovedească el titlul său de proprietate deoarece legea ocrotește posesia independent de vreo dovadă a dreptului ce pretinde a se manifesta prin ea.

Instanța trebuia să compare titlurile părților în condițiile în care certificatul de atestare eliberat reclamantei este incomplet și eliberat cu încălcarea dispozițiilor H.G. nr. 834/1991. În acest sens se impune a se analiza înscrisul aflat la fila 99 dosar și care face parte din documentația privind stabilirea și evaluarea terenurilor aflate în patrimoniul SC C. SA. Atât la pct. A din acest înscris în care este consemnat titlul asupra terenurilor și suprafețele aferente acestui titlu rezultă un total al suprafeței incintei (ST) de 16647 mp la care se adaugă suprafața construită de 7.077 m.p. din aceste două valori rezultând suprafața delimitată pe bază de titlu de 23.724 m.p. Din același înscris se poate observa că titlul asupra terenului în suprafață de 16647 (ST) îl constituie două ordine ale Ministerului Industriei Ușoare nr. 2280/1984 prin care a fost predată suprafața de 14682 m.p.

teren și alte mijloace fixe reprezentând clădiri și amenajări ale terenului și clădirilor și Ordinul MIU nr. 419/1998, prin care a fost predat suprafața de 1965 mp teren și alte mijloace fixe reprezentând clădiri și amenajări ale terenurilor și clădirilor. De notat este faptul că în cele două titluri este stabilită întinderea suprafeței de teren, însă nu este stabilită și întinderea suprafețelor construite și cea a amenajărilor și nu se arată dacă aceste din urmă suprafețe se adaugă terenului sau sunt incluse în suprafața terenului. Este adevărat că în anexa la procesul-verbal întocmit în baza Ordinului nr. 2280/1984 este stabilită suprafața clădirilor și amenajărilor, suprafețe care sunt recapitulate și pe verso-ul filei 100 dosarul tribunalului.

Acest proces verbal ca de altfel și cele două ordine ale MIU nu au însă atașate schițe care să delimiteze întinderea suprafețelor, știind faptul că, mai ales în acele perioade nu se acorda atenție măsurării terenurilor. De observat este și faptul că pentru Ordinul nr. 419/1998 nu există în documentație un astfel de proces-verbal. Concluzionând, la data încheierii documentației, privind stabilirea și evaluarea terenurilor, SC C. SA deținea pe bază de titlu Iași B-dul xxx doar suprafața de 16.647 mp însă a fost stabilită suprafața deținută pe bază de titlu ca fiind 23.724 mp (suprafață notată în coloana 1 de la pct. 4 a Anexei 2 la Certificatul de atestare).

Dacă reclamanta nici măcar nu a făcut vorbire în acțiunea sa în revendicarea de existența din cuprinsul Documentației privind stabilirea și evaluarea terenurilor, aceasta poate fi consecința faptului că nu a dorit lămurirea aspectelor legate de titlul său asupra terenului, mizând în culpa sa procesuală, pe eficiența unor aspecte de detaliu și pe complexitatea aspectelor considerate tehnice, deși este evidentă primordialitatea juridică a titlului asupra terenului, consemnat la punctul A din înscrisul de la fila 95 dosar tribunal. Nu este corectă motivarea instanței de fond, cum că la data emiterii H.G. nr. 204/1996 nu existau reglementări privind modul de dobândire a proprietății publice. Este ca și cum prevederile constituționale privitoare la proprietate, stipulate în art. 135 din Constituția din 1991, ar fi fost inoperante la acea dată, ca și celelalte reglementări în materie de proprietate publică sau domeniu public, în vigoare la acea dată.

Dincolo de rigoarea pe care o astfel de susținere o presupune, din nou se impune a se constata o apreciere eronată a probelor administrate dar și elementelor de drept aplicabile. De altfel, instanța ar fi trebuit să observe că la acea dată existau numeroase acte normative care stabileau modalități de dobândire a dreptului de proprietate publică. De asemenea, potrivit art. 135 din Constituția României care era în vigoare în anul 1996, la alin. (4) este stipulat că fac obiectul exclusiv al proprietății publice toate bunurile, bunuri stabilite de lege. La data emiterii H.G. nr. 204/1996 era în vigoare Legea fondului funciar care prevede că terenurile pentru nevoile de apărare erau încadrate în categoria terenurilor cu destinații speciale.

Tot în același act normativ se stipulează că terenurile pot aparține domeniului public sau domeniului privat. Terenurile care fac parte din domeniul public sunt scoase din circuitul civil, dacă prin lege nu se prevede altfel. Cu referire la inventarul bunurilor care alcătuiesc domeniul public al statului, instanța a constatat că identificarea bunurilor care alcătuiesc domeniul public al statului s-a făcut prin trimitere la H.G. nr. 204/1996, ajungând la concluzia că nici aceasta nu putea produce efecte mai largi decât hotărârea.

Pentru a ajunge la această concluzie instanța a avut în vedere și prevederile art. 25 și 32 din Legea nr. 7/1996 privitoare la opozabilitatea față de terți pe care îi are înscrierea în cartea funciară, cu precizarea inoperării în privința suprafeței terenurilor dată de art. 32 lit. a). Și de această dată analiza instanței de fond se face tratarea diferențiată în raport de cele două părți, a elementelor de fapt și de drept pe care le ia în considerare în motivarea soluției date. În ceea ce privește opozabilitatea față de terți pe care îl are înscrierea în cartea funciară în ceea ce privește suprafața terenului, instanța argumentează în favoarea SC C. SA pe considerentul incidenței art. 25 și 32 din Legea nr. 7/1996.

Instanța nu continuă analiza și nu arată că atât Certificatul de atestare M08 nr. 101/1996 cât și H.G. nr. 204/1996 și Protocolul din 31 mai 1996 au fost emise anterior intrării în vigoare pe data de 25 iunie 1996 a Legii 7/1996. Instanța nu are în vedere prevederile art. 57 din Legea nr. 7/1996. Or, în condițiile în care protocolul a fost emis în baza H.G. nr. 204/1996 nu-i poate fi înlăturat caracterul de act juridic de transmitere a dreptului real imobiliar și care a fost emis în condițiile legii fiind semnat de reprezentanții legali ai predătorului și a fost acceptat de primitor. Prin cererea de apel formulată de Statul Român, prin Ministerul Finanțelor, reprezentat de Direcția Generală a Finanțelor Publice Iași s-au invocat următoarele critici: - excepția lipsei calității de reprezentant a Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice.

Astfel, conform art. 3 pct. 81 din H.G. nr. 34/2009 privind funcționarea Ministerului Finanțelor Publice și a Agenției Naționale pentru Administrare Fiscală, Ministerul Finanțelor Publice reprezintă Statul ca subiect de drepturi și obligații în fața instanțelor precum și în orice alte situații în care acesta participă nemijlocit în nume propriu, în raporturi juridice, dacă legea nu stabilește în acest scop un alt organ. Direcțiile generale ale finanțelor publice județene asigură reprezentarea Ministerului Finanțelor Publice în teritoriu numai în baza unui mandat special, a unei delegații de reprezentare emisă pentru fiecare cauză în parte.

În cauza de față cererea de chemare în judecată a fost înregistrată inițial pe rolul Judecătoriei Iași pentru care Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului Iași a primit mandatul din 13 februarie 2008, însă după declinarea cauzei spre soluționare Tribunalul Iași, secția civilă, instanța nu a mai citat în mod legal pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice mai întâi la sediul său central ci a transmis citațiile la sediul Direcției Finanțelor Publice. Mandatul special a operat numai pentru prima judecată ulterior nu a mai existat un astfel de mandat, astfel că Direcția Finanțelor Publice a Județului Iași nu mai avea calitatea de reprezentant al statului, astfel că se impune admiterea excepției și citarea în cauză a Ministerului Finanțelor Publice.

Cu privire la fondul litigiului s-a susținut că în mod greșit instanța de fond a reținut o transferare a dreptului de proprietate dobândit de reclamanta SC C. SA Iași către Inspectoratul Județean de Poliție Iași în condițiile în care nici prin lucrările de specialitate nu s-a identificat strict această suprafață, cum de altfel cei trei experți desemnați în cauză nu au putut determina cu exactitate ce suprafață a fost efectiv preluată prin Protocolul din 31 mai 1996. Instanța de judecată a interpretat greșit actul juridic dedus judecății, schimbând natura și înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia, în sensul că prin hotărârea pronunțată nu s-a pronunțat în mod corect cu privire la cererea formulată de reclamanta SC C. SA, astfel că pe fondul cauzei a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată și admiterea apelului.

Prin Decizia nr. 17 din 4 februarie 2011, Curtea de Apel Iași, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a respins cererile de apel formulate de Inspectoratul de Jandarmi Județean Iași și de Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat de Direcția Finanțelor Publice a Județului Iași împotriva sentinței civile nr. 1525 din 7 iulie 2010 a Tribunalului Iași pe care a menținut-o. A obligat apelantul Inspectoratul de Jandarmi Județean Iași să plătească intimatei SC C. SA Iași suma de 1.750 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată. A obligat apelantul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentată de Direcția Finanțelor Publice a Județului Iași să plătească intimatei SC C. SA Iași suma de 1.750, lei cheltuieli de judecată.

Curtea de Apel a reținut următoarele: Motivele de apel care vizează soluția de respingere a excepțiilor invocate de pârât sunt nefondate. În mod corect instanța a respins excepția prescripției dreptului la acțiune. Astfel, reclamanta a investit instanța cu o acțiune în revendicare imobiliară, care este o acțiune reală imprescriptibilă. Argumentele apelantei în susținerea acestei excepții cum că reclamanta după pronunțare a dobândit un alt statut, astfel că în cazul acțiunii de față sunt aplicabile dispozițiile art. 35 din Legea nr. 137/2002 și art. 40 alin. (1) din Legea nr. 137/2002 este nefondată. Legea nr. 137/2002 privind unele măsuri pentru accelerarea privatizării stabilește cadrul juridic pentru accelerarea procesului de privatizare, iar art. 39 și 40 din Legea nr. 137/2002 invocate de apelant se află la cap. 7 cu privire la situația litigiilor evident legate de aplicarea acestei legi.

Or, în speță reclamanta a invocat ca și temei al acțiunii art. 480 C. civ., formulând acțiune în revendicare pe drept comun, astfel încât temeiurile prevăzute de art. 39 din Legea nr. 137/2002 nu sunt incidente în cauză. Astfel acțiunea în revendicare fiind o acțiune reală de apărare a dreptului de proprietate este imprescriptibilă, motiv pentru care în mod corect instanța a respins excepția prescrierii dreptului la acțiune. În mod corect a respins excepția calității procesuale active a reclamantei. Calitatea procesuală activă într-o acțiune în revendicare este dată titularului dreptului de proprietate.

Or, reclamanta și-a justificat această calitate cu titlul de proprietate, certificatul de atestare a dreptului de proprietate emis la data de 10 august 1995. De asemenea și pârâtul-apelant își justifică calitatea procesuală pasivă în acțiunea în revendicare fiind în situația posesorului neproprietar, iar susținerile apelantului că sunt justificate excepțiile invocate privitor la calitatea procesuală activă și pasivă raportat la legea privatizării nu pot fi primite, acțiunea promovată fiind o acțiune de revendicare pe drept comun, întemeiată pe dispozițiile art. 480 C. civ. Excepția inadmisibilității acțiunii de asemenea a fost corect respinsă de instanța de fond. Astfel, reclamanta în calitate de titular al dreptului de proprietate asupra terenului în litigiu are deschisă calea acțiunii în revendicare pentru apărarea dreptului său de proprietate.

Acțiunea în revendicare, ca mijloc procedural de apărare a dreptului de apărare este în concordanță cu principiul liberului acces la justiție. În mod corect a fost respinsă și excepția prescripției achizitive de 10-20 ani. Dobândirea dreptului de proprietate ca efect al uzucapiunii de 10-20 ani poate fi invocat numai atunci când posesorul posedă bunul în baza unui just titlu. Constituie just titlu orice act translativ de proprietate când emană de la un altul decât adevăratul proprietar. Or, pârâtul nu a invocat nici un just titlu în sensul art. 1897 C. civ., astfel încât în mod judicios această excepție a fost respinsă. Este legală soluția instanței de fond de a anula ca netimbrată cererea reconvențională formulată de pârâtul-apelant.

Astfel acestuia i s-a pus în vedere să timbreze cererea reconvențională prin care a solicitat obligarea reclamantei la suma de 24.219,38 lei reprezentând cheltuieli cu întreținerea conservarea și îmbunătățirile aduse imobilului revendicat, cu sumă de 1.439,64 lei și timbru judiciar de 5 lei. Cererea de reexaminare formulată de pârât împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru a fost respinsă, astfel că apelantul avea obligația să achite taxa judiciară de timbru, astfel cum o impune dispozițiile art. 20 alin. (1) și (2) din Legea nr. 146/1997. La termenul de judecată din 29 aprilie 2009 reprezentantul pârâtei-reclamante a declarat că nu înțelege să achite taxa judiciară de timbru, astfel că în mod legal instanța a aplicat dispozițiile art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 și a anulat ca netimbrată cererea reconvențională formulată de pârât.

În consecință toate criticile vizând modul de soluționare a excepțiilor invocate sunt nefondate. Criticile vizând fondul litigiului formulate de apelanții-pârâți sunt de asemenea nefondate, instanța de fond a analizat și interpretat corect probele administrate în cauză și a aplicat în mod corect dispozițiile legale incidente în cauză. Astfel, în cadrul acțiunii în revendicare întemeiată pe dispozițiile art. 480 C. civ., instanța este ținută la compararea titlurilor de proprietate ale părților. În cauză reclamanta a depus certificatul de atestare a dreptului de proprietate din 10 august 1995. Conform acestuia suprafața de teren în proprietatea exclusivă a SC C. SA este de 56.386,00 mp iar suprafața cu cota indiviză este de 138,30 m.p.

Cu privire la ambele suprafețe se face mențiunea că sunt identificate prin anexa 2. În mod corect instanța de fond a stabilit că relevant pentru litigiul de față este întinderea suprafeței de teren pentru care la amplasamentul indicat, Iași B-dul xxx, reclamantei i-a fost atestat dreptul de proprietate prin certificatul de atestare a dreptului de proprietate. Atâta timp cât acest titlu nu a fost desființat, și nu s-a cerut acest lucru, criticile apelantei pârâte în legătură cu nelegalitatea acestuia nu pot fi analizate în cadrul procesual de investire.

Este real că prin Hotărârea nr. 204 din 27 martie 1996 Guvernul României a aprobat transmiterea fără plată a imobilului compus din construcții și terenul aferent situat în Iași, B-dul xxx, identificat potrivit anexei care face parte din hotărâre din patrimoniul SC C. SA în proprietatea publică a Statului în administrarea Ministerului de Interne ca sediu pentru unitatea de grăniceri în cadrul Comandamentului Național al Grănicerilor. Patrimoniu SC C. SA a fost diminuat cu valoarea de inventar a imobilului prevăzut la art. 1, reevaluat în condițiile legii fără micșorarea capitalului aferent F.P.P. II Moldova prin compensarea cotei aferente de către F.P.S. Anexa la care se face trimitere în H.G.

nr. 204/1996 face parte integrantă din această hotărâre și cuprinde datele de identificare a cons