ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1357/2014

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1357/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la Judecătoria Iași

sub nr. 11407/245/2007 reclamantul Municipiul Iași prin Primar a chemat în

judecată pe pârâtele SC T. SA Iași și Z.D. spre a se dispune prin hotărâre

judecătorească obligarea acestora să-i lase în deplină proprietate și liniștită

posesie suprafața de 5220 mp situată în Iași, str. C. Totodată reclamantul a

solicitat și obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii,

reclamantul a învederat faptul că este proprietarul suprafeței de teren de 5220

mp din str. C., suprafață de teren ce face parte din domeniul public al

Municipiului Iași. Prin H.G. nr. 1354/2001 privind atestarea domeniului public

al județului Iași precum și al municipiilor, orașelor și comunelor din județul

Iași, hotărâre publicată în M. Of. 326 bis/16.05.2002 a fost atestată apartenența

la domeniul public al Municipiului Iași, printre altele, și a unei suprafețe de

teren de 21266 mp situată în str. C., din această suprafață totală făcând parte

și cea revendicată prin prezenta acțiune. În prezent, terenul revendicat este

ocupat de cele două pârâte fără niciun drept.

Împotriva pârâtei SC

T. SA Iași, Municipiul Iași și Consiliul Local al Municipiului Iași au introdus

acțiune în evacuare, acțiune admisă prin sentința civilă nr. 3434 din

28 martie 2007, în considerentele căreia a fost reținut faptul că terenul din

str. C., face parte din domeniul public al Municipiului Iași, iar pârâta SC T.

SA Iași nu a făcut dovada că deține un titlu de proprietate sau un alt titlu pentru

teren. Fără a ține cont de faptul că terenul din str. C., nu se află în proprietatea

sa, pârâta SC T. SA Iași a încheiat la data de 23 octombrie 2006 un antecontract

de vânzare-cumpărare cu pârâta Z.D. pentru suprafața de 5220 mp. din str. C.

Prin hotărârea arbitrală

din 5 ianuarie 2007 a fost admisă cererea pârâtei Z.D. de a se pronunța o hotărâre

care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare cu privire la suprafața de

teren ce face obiectul prezentului dosar, arbitrul unic desemnat să soluționeze

cauza omițând să verifice dacă suprafața de teren a intrat în proprietatea SC

T. SA Iași prin unul din modurile prevăzute de lege.

Reclamantul a mai arătat

că, potrivit H.G. nr. 1354/2001, terenul vândut de SC T. SA Iași, pârâtei Z.D. face

parte din domeniul public al Municipiului Iași, situație în care, [conform art.

11 din Legea nr. 213/1998 alin. (1) „bunurile din domeniul public sunt inalienabile,

insesizabile și imprescriptibile”], imobilul nu putea fi înstrăinat nici măcar de

titularul dreptului de proprietate, Municipiul Iași, cu atât mai puțin de un neproprietar.

Având în vedere că suprafața

de teren revendicată, deși este proprietatea reclamantului, este deținută de pârâți,

s-a solicitat admiterea ei în temeiul art. 480 și urm. C. civ.

Prin expertiza efectuată

la Judecătoria Iași de către expert R.P., s-a stabilit că valoarea obiectului litigiului

este de 11.293.052,4 RON.

În raport de această împrejurare,

de dispozițiile art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ., prin sentința civilă nr.

3080 din 7 martie 2008 pronunțată în Dosarul nr. 11487/245/2007, Judecătoria Iași

a declinat competența de soluționare a acțiunii în favoarea Tribunalului lași, unde

cauza a fost înregistrată sub nr. 1688/99/2008.

Prin întâmpinarea formulată,

pârâta Z.D. a invocat excepția lipsei calității procesuale active a Municipiului

Iași arătând că nu există identitate între titularul dreptului pretins și reclamant,

că actele depuse de reclamant nu fac dovada dreptului de proprietate asupra terenului

revendicat.

Titlurile invocate sunt

H.G. nr. 1354/2001 și hotărârea Consiliului Local al Municipiului Iași din 9

noiembrie 2004. Astfel, în anexa la H.G. nr. 1354/2001 privind atestarea domeniului

public al Municipiului Iași este trecut terenul în suprafață de 21286 mp, la adresa

str. C., fără a se preciza proprietarul sau măcar administratorul. În hotărârea

Consiliului Local al Municipiului Iași din 9 noiembrie 2004 privind însușirea inventarului

domeniului public al Municipiului Iași, este menționată suprafața de 16228 mp teren

amplasat în Iași str. C. în administrarea Consiliului Local, suprafața mai mică

decât cea din hotărârea de guvern.

Pe fondul cauzei, pârâta

a arătat că a dobândit cu bună credință dreptul de proprietate asupra terenului

în litigiu. La 16 octombrie 2006, prin antecontractul de vânzare-cumpărare autentificat

la Biroul Notarial Public S.B. din Iași, SC T. SA Iași a promis pârâtei Z.D., vânzarea

terenului în suprafață de 5220 mp situat în Iași, str. C., înserându-se și o clauză

conform căreia în condițiile în care promitenta-vânzătoare refuză încheierea contractului

în formă autentică, se va recurge la soluționarea litigiului pe cale arbitrală.

În acest sens a fost dată

de către Tribunalul Arbitral, arbitru unic, C.A. hotărârea din 5 ianuarie 2007,

care ține loc de act autentic de vânzare-cumpărare. Pârâta a mai arătat că titlul

prin care a dobândit dreptul de proprietate nu a fost contestat și, mai mult, a

fost recunoscut de instanțele judecătorești devenind opozabil tuturor terților prin

intabularea lui în cartea funciară a Municipiului Iași. Sentința civilă nr. 3434

din 28 martie 2007 a Judecătoriei Iași, invocată în susținerea acțiunii, nu este

definitivă și irevocabilă și, prin urmare, nu poate produce efecte juridice.

La prima zi de înfățișare,

instanța a pus în discuția părților necesitatea introducerii în cauză a lui Z.I.,

în calitate de pârât, față de dispozițiile art. 30 alin. (2) C. fam.; cu privire

la acest aspect reclamantul, prin reprezentant a arătat că înțelege să se judece

și în contradictoriu cu Z.I. în calitate de pârât. Dând eficiență principiului disponibilității

ce guvernează procesul civil, instanța a luat act de precizările reclamantului și

a dispus introducerea în cauză, în calitate de pârât, a lui Z.I.

Prin întâmpinarea formulată,

pârâta SC T. SA Iași a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, arătând

că nu mai are calitatea de proprietar asupra terenului în litigiu, ca urmare a hotărârii

arbitrale pronunțate, invocând de asemenea și excepția lipsei calității procesuale

active a reclamantului.

Ca urmare a relațiilor

comunicate de Oficiul Național al Registrului Comerțului, instanța a dispus

citarea pârâtei SC T. SA Iași prin lichidator M.C. IPURL Iași.

În baza rolului activ

consacrat de art. 129 C. proc. civ., instanța a dispus suplimentarea probatoriului,

prin solicitarea de relații de la O.C.P.I., cu privire la situația juridică a terenului

din Iași, str. C. și proprietarii acestuia, iar de la Prefectul Județului lași,

s-au solicitat relații cu privire la anexele deciziei din 23 ianuarie 1990.

Prin sentința civilă

nr. 763 din 7 aprilie 2010, Tribunalul Iași, secția civilă, a respins excepția

lipsei calității procesuale active a Municipiului Iași, invocată de pârâții

Z. și SC T. SA Iași, a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul Municipiul

Iași reprezentat prin Primar în contradictoriu cu pârâții Z.D. și Z.I. și, în consecință

au fost obligați pârâții să lase reclamantului în deplină proprietate și liniștită

posesie, suprafața de 4850 mp situată în Iași, str. C., domeniu public al Municipiului

Iași.

De asemenea, a fost respinsă

acțiunea reclamantului față de pârâta SC T. SA, prin lichidator M.C. IPURL, pentru

lipsa calității procesual pasive a acestei pârâte, fiind obligați pârâții Z. la

plata sumei de 109.513 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată (onorariu experți,

taxă de timbru și timbru judiciar) către reclamant.

Pentru a pronunța această

sentință, tribunalul a reținut următoarele:

Potrivit H.G. nr. 1354/2001

publicată în M. Of. nr. 326bis/16.05.2002, în domeniul public al Municipiului Iași

este inclusă suprafața de 21286 mp, situată în Iași str. C. Parte din această suprafață,

respectiv 5220 mp este identificată din punct de vedere cadastral, fiind dezmembrată

în 7 parcele conform cărții funciare.

Prin hotărârea arbitrală

din 5 ianuarie 2007 pronunțată de Tribunalul Arbitral, arbitru unic, C.A., s-a prevăzut

că aceasta ține loc de contract autentic de vânzare-cumpărare cu privire la suprafața

de 5220 mp înstrăinată de SC T. SA Iași către Z.D., suprafață situată în Iași,

str. C.

Suprafața susmenționată

a fost dezmembrată, iar dreptul de proprietate al pârâtei Z.D., a fost înscris în

cartea funciară a municipiului lași, în baza încheierii din 16 mai 2007 a O.C.P.I.

lași.

Instanța de fond a reținut

că, din analiza comparativă a celor 7 parcele rezultă că acestea corespund ca suprafață

și număr cadastral cu cele înscrise în cartea funciară, deschisă pe numele proprietarului

Municipiul Iași.

Cu privire la pârâta SC

T. SA Iași, s-a reținut că a fost înființată la 1 ianuarie 1991 prin decizia Prefectului

Județului Iași (nedatată) și că, din decizia emisă de Prefectura județului Iași

existentă la dosar, rezultă că începând cu 1 ianuarie 1991 se transmit fără plată

către SC T. SA Iași, mijloacele de transport prevăzute în anexa nr. 1, cât și clădirile

și restul utilajelor, existente la sediul coloanei de taximetre Iași, inclusiv cele

două spații de parcare.

Instanța a mai reținut

că anexele la această din urmă decizie, (înaintate de Prefectul județului Iași la

solicitarea instanței) sunt irelevante, întrucât se referă doar la transferul de

personal și mijloace de transport, fără a evidenția imobilele transmise societății

nou înființate.

Prin protocolul încheiat

la 10 februarie 1991 între Regia Autonomă de Transport în Comun și SC T. SA Iași

s-a prevăzut că, în baza bilanțului din 31 decembrie 1990, s-au transferat în proprietatea

SC T. SA Iași, spațiul-teren și construcții situat în Iași, str. C. în suprafață

construită de 7112,76 mp.

În baza acestor acte,

SC T. SA Iași și-a intabulat în cartea funciară (al cărui număr nu a fost menționat

în documentația înaintată instanței de O.C.P.I. Iași), dreptul de proprietate pentru

6 construcții și 7112,76 mp, identitatea de nr. cadastral din cele două cărți funciare

deschise pentru Municipiul Iași și inițial SC T. SA Iași demonstrează că cei doi

titulari ai cărților funciare menționate și-au intabulat dreptul de proprietate

cu privire la același teren.

Dacă pentru Municipiul

Iași dreptul de proprietate este consfințit prin H.G. nr. 1354/2001, mențiunile

din cartea funciară deschisă pe SC T. SA Iași, nu au la bază niciun act de proprietate,

întrucât protocolul din 10 februarie 1991 nu are această valoare.

Astfel, fiind societate

comercială înființată în baza Legii nr. 15/1990, SC T. SA Iași trebuia să obțină

pentru teren certificat de atestare a dreptului de proprietate, în condițiile stabilite

de H.G. nr. 834/1991, acesta fiind singurul act care demonstrează proprietatea societății

asupra eventualelor terenuri transmise la momentul înființării. Or, nici în prezenta

cauză și nici în dosarul în care s-a pronunțat hotărârea arbitrală din 5

ianuarie 2007 nu a fost prezentat un astfel de certificat de atestare a dreptului

de proprietate pentru SC T. SA Iași.

Lipsa acestui act este

explicată de regimul juridic al terenului în litigiu, întrucât art. 3 din H.G.

nr. 834/1991 prevede că nu pot intra în patrimoniul societăților nou înființate,

terenurile care fac parte din domeniul public.

S-a reținut astfel că

hotărârea arbitrală din 5 ianuarie 2007 a fost pronunțată fără a se verifica de

către arbitrul unic dacă erau îndeplinite condițiile necesare vânzării, respectiv

condiția ca vânzătorul să fie proprietarul lucrului vândut.

De altfel, la momentul

pronunțării acestei hotărâri, SC T. SA Iași avea cunoștință despre situația litigioasă

a terenului, cu privire la faptul că nu era proprietarul acestuia, întrucât era

pârâtă în Dosarul nr. 19816 din 5 septembrie 2006 al Judecătoriei Iași, ce avea

ca obiect obligarea acestei pârâte către Municipiul Iași, la plata unor despăgubiri

pentru lipsa de folosință a suprafeței de 6849,66 mp situată în Iași, str. C. și

evacuarea ei de pe acest teren.

Ca atare, s-a reținut

că, prin sentința civilă nr. 3434 din 28 martie 2007 a Judecătoriei Iași, a fost

obligată SC T. SA Iași la plata sumei de 871.222,92 RON cu titlu de lipsă de folosință

teren și penalități de 0,1% pe zi de întârziere față de Municipiul Iași, dispunându-se

și evacuarea pârâtei SC T. SA Iași de pe terenul situat în Iași, str. C. În considerentele

acestei sentințe a fost a reținut faptul că respectivul teren este domeniu public

al Municipiului Iași și că SC T. SA Iași nu deține niciun fel de titlu cu privire

la suprafața menționată.

Concluzionând, instanța

de fond a reținut că, prin hotărârea arbitrală din 5 ianuarie 2007, s-a consfințit

vânzarea efectuată de un neproprietar, cu privire la o suprafață de teren ce aparține

domeniului public, în condițiile în care bunurile din domeniul public sunt inalienabile,

insesizabile și imprescriptibile, conform art. 11 din Legea nr. 213/1998.

În ce privește posesia

exercitată în prezent, deși terenul cu privire la care s-a pronunțat hotărârea arbitrală,

întabulat în cartea funciară deschisă pe numele pârâtei Z.D., se suprapune în totalitate

peste terenul domeniu public al unității administrativ teritoriale, expertiza efectuată

de expert G.C., a stabilit că suprafața ce a fost efectiv ocupată de pârâta SC

T. SA (ce a fost transmisă pârâților Z.) din domeniul public al municipiului Iași,

este de 4850 mp, aspect ce rezultă din situația comunicată de Municipiul Iași

prin adresa din 8 decembrie 2009.

Întrucât în cauză nu s-a

probat că SC T. SA Iași ocupă în continuare suprafața de teren în litigiu, instanța

de fond a respins acțiunea formulată în contradictoriu cu aceasta, pe excepția lipsei

calității procesuale pasive a acestei pârâte.

Împotriva hotărârii instanței

de fond, au declarat apel pârâții Z.D., Z.I., precum și pârâta SC T. SA Iași, prin

lichidator judiciar Casa de Insolvență B. și D. S.P.R.L.

Cum, prin încheierea civilă

nr. 4031 din 13 mai 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în Dosarul

nr. 827/1/2011, a fost admisă cererea de strămutare formulată de petenții Z.I. și

Z.D., cauza a fost scoasă de pe rolul Curții de Apel Iași și trimisă la Curtea de

Apel Galați.

Astfel, prin decizia civilă

nr. 26 din 23 mai 2013 a Curții de Apel Galați, secția I civilă, au fost respinse

ca nefondate toate apelurile declarate, pentru următoarele considerente:

Întrucât apelanții Z.,

prin completarea la motivele de apel depuse la 21 septembrie 2011, au înțeles să

invoce excepția de nelegalitate a H.G. nr. 1354/2001, respectiv a anexei nr. 2 privind

înscrierea în domeniul public a terenului situat în Iași str. C., Curtea de Apel

Galați, în temeiul art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, prin încheierea din

9 ianuarie 2012, a dispus suspendarea cauzei și înaintarea acesteia la Curtea de

Apel București, secția de contencios administrativ, în vederea soluționării cererii

privind excepția de nelegaliate a H.G. nr. 1354/2001.

Prin sentința civilă

nr. 2307 din 2 aprilie 2012, (rămasă irevocabilă prin decizia nr. 135 pronunțată

de Înalta Curte de Casație și Justiție, în Dosarul nr. 1688/99/2008,) Curtea de

Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins ca

inadmisibilă excepția de nelegalitate a H.G. nr. 1354/2001.

Astfel, în urma soluționării

irevocabile a excepției de nelegalitate, cauza a fost repusă pe rol la 10 aprilie

2013.

În apel, pârâții Z.I.

și Z.D., invocând faptul că, în timpul judecării cauzei, Guvernul României a emis

H.G. nr. 35/2012, publicată în M. Of. al României nr. 85bis/2.02.2012, prin care

s-a modificat întinderea suprafeței ce a intrat în domeniul public, (aceasta reducându-se

la suprafața de 16228 mp), au solicitat refacerea expertizei topometrice.

În raport de modificarea

efectuată și atestată de autoritatea publică, în opinia apelanților, se impunea

lămurirea diferenței de teren dintre atestarea inițială, (avută în vedere în procesul

de fond) și suprafața nou atestată.

Totodată, pârâții au solicitat

obligarea reclamantului la depunerea actului de proprietate asupra terenului în

litigiu sau, cel puțin, a actelor avute în vedere la momentul inventarierii domeniului

public al municipiului Iași.

Față de dezlegarea dată,

cu privire la „modificarea” H.G. nr. 1354/2001 prin H.G. nr. 35/2012, instanța de

apel a apreciat că nu se mai impunea completarea (refacerea) probelor administrate

în cauză anterior suspendării apelului.

Instanța de apel a mai

reținut că, din hotărârea dată în contencios administrativ și fiscal, rezultă că

nu se poate susține că acest act administrativ (H.G. nr. 35/2012) ar reprezenta

un act nou, distinct, diferit de H.G. nr. 1354/2001 și, pe cale de consecință, ar

atrage posibilitatea instanței de a analiza anumite aspecte din acest din urmă act,

cu privire la care deja s-a stabilit că excepția de nelegalitate este inadmisibilă.

Mai mult, chiar și în

ipoteza în care ar putea fi considerat un act administrativ distinct, ce produce

efecte independente de cele ale unui alt act administrativ, instanța de apel a reținut

că s-ar putea analiza doar aspectele ce sunt menționate în cuprinsul acestuia, respectiv

întinderea suprafeței inclusă în anexa nr. 2, pârâții Z., nu au formulat critici

de nelegalitate pe aceste aspecte.

În acest context, instanța

de apel a reținut că și în cuprinsul motivelor ce însoțesc cererea modificatoare

a excepției de nelegalitate, sunt invocate aceleași aspecte, respectiv inexistența

unui titlu legal de trecere a bunului în proprietatea publică a Municipiului Iași,

solicitându-se depunerea documentației ce a stat la baza emiterii H.G. nr. 1354/2001,

inclusiv a actului de trecere în proprietatea publică a terenului, împrejurare care

nu face obiectul de reglementare a H.G. nr. 35/2012, ci a H.G. nr. 1354/2001.

Față de obiectul dedus

judecății, instanța de apel a procedat la compararea titlurilor de proprietate invocate

de părți, respectiv H.G. nr. 1354/2001, invocată de către reclamant, decizia din

23 ianuarie 1991, a Prefecturii Județului Iași și Protocolul încheiat la 10

februarie 1991 între R.A.T.M. și SC T. SA Iași, reținând că, în mod argumentat,

instanța de fond a dat preferință titlului exhibat de către reclamant.

Astfel, instanța de apel

reține că, deși pârâta SC T. SA Iași invocă trecerea suprafeței de teren în litigiu

în proprietatea sa, ca efect al legii, aceasta nu a putut depune în instanță singurul

act doveditor în acest sens, respectiv certificatul de atestare a dreptului de proprietate

pentru teren, conform H.G. nr. 834/1991, ce reglementează situația terenurilor deținute

de societățile comerciale înființate în baza Legii nr. 15/1990. S-a mai reținut

că, deși pârâta susține precaritatea titlului de proprietate invocat de reclamant,

(mai mult, a invocat chiar nelegalitatea H.G. nr. 1354/2001), recunoaște în mod

implicit prin neurmarea procedurii prevăzute de H.G. nr. 834/1991, (singura posibilitate

de a-și dovedi calitatea de proprietar asupra terenului), că terenul în speță aparținea

domeniului public și că ceea ce îi fusese transferat prin decizia din 23

ianuarie 1991, fără plată erau doar mijloacele de transport prevăzute în anexa nr.

1.

Ca atare, se apreciază

de către instanța de apel că, în mod corect s-a reținut că, în lipsa certificatului

de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului, în condițiile H.G. nr.

834/1991, protocolul încheiat între R.A.T.M. și SC T. SA Iași, prin care s-a transferat

în proprietatea celui din urmă suprafața de 7112,76 mp, nu are valoarea unui act

de proprietate și, ca atare, nu putea sta la baza intabulării în cartea funciară.

Instanța de apel a mai

reținut, însușindu-și concluziile raportului de expertiză topo efectuată de expert

G.C., în sensul că suprafața de teren cu privire la care s-a prezentat hotărârea

arbitrală din 5 ianuarie 2007, întabulată în cartea funciară pe numele pârâtei Z.D.,

se suprapune peste terenul aparținând domeniului public, Tribunalul a constatat

că suprafața de teren ocupată efectiv de pârâta SC T. SA Iași (și înstrăinată ulterior),

este doar de 4850 mp, conform schiței anexe.

Ca atare, instanța de

apel a reținut că este nefondată și critica greșitei „focalizări” a atenției instanței

de fond asupra calității de proprietar a transmițătorului terenului, în condițiile

în care, compararea titlurilor de proprietate invocate de părți este de esența acțiunii

în revendicare.

Astfel, s-a reținut că

invocarea dispozițiilor art. 8 din Legea nr. 213/1998 apare ca fiind superfluă,

față de cenzurarea legalității H.G. nr. 1354/2001, în condițiile Legii nr. 554/2004,

motiv pentru care instanța de apel nu a mai analizat-o.

Față de admiterea excepției

lipsei calității procesuale a pârâtei SC T. SA Iași și de respingerea acțiunii în

revendicare față de această pârâtă, pentru lipsa calității procesuale pasive, apelul

declarat de această pârâtă a fost apreciat ca lipsit de interes, însă, față de justificarea

temerii că pârâții Z. s-ar putea îndrepta cu o acțiune în despăgubiri împotriva

pârâtei SC T. SA Iași, a fost apreciat de către instanța de apel, ca nefondat.

Împotriva acestei hotărârii

au declarat recurs pârâții Z.I. și Z.D., solicitându-se fie trimiterea cauzei spre

rejudecare, fie modificarea ei, în sensul respingerii acțiunii reclamantului.

Criticile aduse hotărârii

instanței de apel vizează nelegalitatea ei, sub următoarele aspecte, prin prisma

dispozițiilor art. 304 pct. 7, pct. 8 și pct. 9 C. proc. civ.:

Astfel, recurenții arată

că, instanța de apel nu a încuviințat administrarea unor probe în această etapă

procedurală, deși s-a solicitat constatarea nulității raportului și a suplimentului

de expertiză topo cadastrală, administrat în fața instanței de fond, pentru lipsa

dovezii convocării părților la efectuarea expertizei.

În aceeași idee, se susține

că instanța de apel nu s-a pronunțat asupra cererii privind refacerea raportului

de expertiză topo cadastrală, față de suprafața de teren aflată în domeniul public

al Municipiului Iași, fiind încălcate astfel dispozițiile

art. 208 și art. 212

C. proc. civ.

De asemenea, se arată

că, deși s-a solicitat obligarea Municipiului Iași să depună actul de proprietate

privind terenul din litigiu, instanța de apel nu s-a pronunțat pe această cerere.

Cu privire la fondul litigiului,

recurenții arată că instanța de apel a considerat actul administrativ (hotărârea

de guvern) ca având valoarea unui titlu de proprietate și că nu a avut în vedere

hotărârea

judecătorească

prin care a fost recunoscută hotărârea arbitrală, ca fiind titlu de proprietate.

Din această perspectivă,

se susține că instanța

de apel și-a fundamentat soluția pe o construcție juridică ilegală, considerând

în mod greșit că un act administrativ are valoarea unui act de proprietate, în sensul

art. 480 C. civ.

Recurenții mai susțin

că instanța de apel a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor art. 480 C. civ.,

art. 44 din Constituție, art. 6 și art. 13 din Convenția Europeană a Drepturilor

Omului, art. 129

,

art. 105, art. 120 alin. (3) și alin. (4), art. 167, art. 172 -art. 173, art. 208,

art. 209 și respectiv art. 295 C. proc. civ.

Din perspectiva celor

expuse, recurenții susțin că instanța de apel a aplicat greșit legea, nu a exercitat

un rol activ pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză

și că în ce privește stabilirea faptelor nu a asigurat o judecată efectivă și echitabilă,

refuzând recurenților posibilitatea de a face dovada că domeniul public nu se suprapune

peste proprietatea lor, în condițiile în care la adresa poștală Iași, str. C., este

în fapt o platformă industrială, având o suprafață de mai multe hectare, în care

se regăsesc multiple proprietăți.

Recurenții au invocat,

ca motiv de recurs de ordine publică, lipsa calității de reprezentant a Primarului

Municipiului Iași.

Examinând hotărârea instanței

de apel prin prisma motivelor de recurs invocate și a dispozițiilor art. 304

pct. 7, pct. 8 și pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit art. 62

alin. (1) din Legea nr. 215/2001, Primarul reprezintă unitatea administrativ-teritorială

în relațiile cu alte autorități publice, cu persoanele fizice sau juridice

române ori străine, precum și în justiție, motiv pentru care nu este întemeiată

excepția lipsei calității de reprezentant al Primarului Municipiului Iași, invocată

ca motiv de ordine publică de către recurenți, în completarea motivelor de recurs.

Acțiunea reclamantului

vizează revendicarea suprafeței de teren de 5220 mp, în condițiile în care titlul

de proprietate este reprezentat de H.G. nr. 1354/2001, privind atestarea domeniului

public al Municipiului Iași.

Astfel, prin acest act

normativ a fost atestată apartenența suprafeței de 21266 mp din str. C., la domeniul

public al Municipiului Iași din care face parte și terenul revendicat.

Este real că H.G. nr.

1354/2001 a fost modificată prin H.G. nr. 35/2012, însă legalitatea lor a fost analizată

pe calea contenciosului administrativ, ca urmare a invocării excepției de nelegalitate

de către pârâții Z.I. și Z.D., litigiu finalizat prin respingerea acesteia, prin

sentința civilă nr. 2307 din 2 aprilie 2012 a Curții de Apel București, secția a

VIII-a contencios administrativ și fiscal, rămasă irevocabilă prin decizia nr. 135

din 16 ianuarie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios

administrativ și fiscal(Dosar nr. 1688/99/2008).

Din perspectiva celor

expuse, sunt nefondate criticile recurenților legate de H.G. nr. 1354/2001 și, respectiv,

de H.G. nr. 35/2012, cât și cele legate de faptul că aceste acte normative nu ar

constitui titlu de proprietate, în condițiile în care modalitățile de dobândire

a dreptului de proprietate publică au fost reglementate expres prin dispozițiile

Legii nr. 213/1998, privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia,

iar actele normative mai sus evocate atestă apartenența imobilului din litigiu la

domeniul public al Municipiului Iași.

SC T. SA, de la care recurenții

Z. au dobândit terenul, nu a făcut dovada existenței certificatului de atestare

a dreptului de proprietate asupra terenului în condițiile prevăzute de H.G. nr.

834/1991, astfel că, Protocolul încheiat între această pârâtă și R.A.T.M. nu poate

suplini lipsa certificatului de atestare al dreptului de proprietate și, pe cale

de consecință, nici nu poate avea natura juridică a unui act translativ de proprietate.

Astfel, este de reținut

că, instanța de apel a făcut o legală interpretare și aplicare a legii, atât în

ce privește apartenența imobilului din litigiu la domeniul public al Municipiului

Iași, cât și în ce privește lipsa titlului de proprietate al pârâtei SC T. SA, în

condițiile în care această pârâtă, neavând un drept de proprietate valabil asupra

terenului din litigiu, nu putea transmite pârâților Z. dreptul de proprietate asupra

terenului din litigiu.

Din această perspectivă,

în mod legal a reținut instanța de apel că SC T. SA, fiind societate comercială

inființată în baza Legii nr. 15/1990, trebuia să obțină pentru teren, certificatul

de atestare al dreptului de proprietate, în condițiile expres și imperativ prevăzute

de H.G. nr. 834/1991, acest certificat fiind, de altfel, singurul act ce ar fi făcut

dovada proprietății efective asupra terenului din litigiu.

Existența certificatului

de atestare a dreptului de proprietate se impunea, față de regimul juridic al terenului

din litigiu și de faptul că dispozițiile art. 3 din H.G. nr. 834/1991 prevăd expres

și imperativ că nu pot intra în patrimoniul societăților comerciale nou înființate,

terenurile care fac parte din domeniul public.

Or, este de reținut că

dovada dreptului de proprietate asupra terenului nu a fost făcută nici la data vânzării

terenului către pârâții Z., nici la data pronunțării hotărârii arbitrale și nici

pe parcursul derulării prezentului litigiu.

De altfel, este de observat

că, la data pronunțării hotărârii arbitrale din 5 ianuarie 2007, se derula (încă

din anul 2006), litigiul între Municipiul Iași și pârâta SC T. SA, privind evacuarea

acesteia din urmă de pe terenul din prezentul litigiu, motivat de lipsa titlului

de proprietate al acestei pârâte.

Față de cele expuse, a

lipsei titlului de proprietate al pârâtei SC T. SA, de la care pârâții Z. au cumpărat

terenul din litigiu, al apartenenței acestui teren la domeniul public, instanța

de apel a făcut o legală interpretare a raporturilor juridice dintre părți, precum

și a dispozițiilor legale incidente în cauză, motiv pentru care niciuna dintre criticile

recurenților nu se circumscrie dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

De altfel, mai este de

reținut că, în cuprinsul motivelor de recurs, recurenții fac critici cu privire

la stabilirea stării de fapt, la modul de administrare și implicit la cel de interpretare

a probelor, critici ce țin însă de netemeinicia și nu de nelegalitatea hotărârii,

motiv pentru care nu vor fi analizate.

Nefondată este și critica

legată de incidența dispozițiilor art. 304 pct. 7 C. proc. civ., în condițiile în

care hotărârea instanței de apel cuprinde motivele de fapt și de drept pe care instanța

și-a argumentat soluția, considerentele hotărârii fiind clare, fără elemente contradictorii.

În ce privește motivul

de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., este de reținut că acesta a

fost invocat doar formal, astfel că nu va fi analizat.

Din perspectiva celor

expuse, nefiind întrunite cerințele art. 304 pct. 7, pct. 8 și pct. 9 C. proc. civ.,

recursul pârâților urmează a fi respins în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ.,

ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de pârâții Z.I. și Z.D. împotriva deciziei nr. 26/A din 23 mai

2013 a Curții de Apel Galați, secția I civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 13 mai 2014.