ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1357/2014

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la Judecătoria Iași sub nr. 11407/245/2007 reclamantul Municipiul Iași prin Primar a chemat în judecată pe pârâtele SC T. SA Iași și Z.D. spre a se dispune prin hotărâre judecătorească obligarea acestora să-i lase în deplină proprietate și liniștită posesie suprafața de 5220 mp situată în Iași, str. C. Totodată reclamantul a solicitat și obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată. În motivarea cererii, reclamantul a învederat faptul că este proprietarul suprafeței de teren de 5220 mp din str. C., suprafață de teren ce face parte din domeniul public al Municipiului Iași. Prin H.G. nr. 1354/2001 privind atestarea domeniului public al județului Iași precum și al municipiilor, orașelor și comunelor din județul Iași, hotărâre publicată în M. Of.

326 bis/16.05.2002 a fost atestată apartenența la domeniul public al Municipiului Iași, printre altele, și a unei suprafețe de teren de 21266 mp situată în str. C., din această suprafață totală făcând parte și cea revendicată prin prezenta acțiune. În prezent, terenul revendicat este ocupat de cele două pârâte fără niciun drept. Împotriva pârâtei SC T. SA Iași, Municipiul Iași și Consiliul Local al Municipiului Iași au introdus acțiune în evacuare, acțiune admisă prin sentința civilă nr. 3434 din 28 martie 2007, în considerentele căreia a fost reținut faptul că terenul din str. C., face parte din domeniul public al Municipiului Iași, iar pârâta SC T. SA Iași nu a făcut dovada că deține un titlu de proprietate sau un alt titlu pentru teren.

Fără a ține cont de faptul că terenul din str. C., nu se află în proprietatea sa, pârâta SC T. SA Iași a încheiat la data de 23 octombrie 2006 un antecontract de vânzare-cumpărare cu pârâta Z.D. pentru suprafața de 5220 mp. din str. C. Prin hotărârea arbitrală din 5 ianuarie 2007 a fost admisă cererea pârâtei Z.D. de a se pronunța o hotărâre care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare cu privire la suprafața de teren ce face obiectul prezentului dosar, arbitrul unic desemnat să soluționeze cauza omițând să verifice dacă suprafața de teren a intrat în proprietatea SC T. SA Iași prin unul din modurile prevăzute de lege. Reclamantul a mai arătat că, potrivit H.G. nr. 1354/2001, terenul vândut de SC T. SA Iași, pârâtei Z.D.

face parte din domeniul public al Municipiului Iași, situație în care, [conform art. 11 din Legea nr. 213/1998 alin. (1) „bunurile din domeniul public sunt inalienabile, insesizabile și imprescriptibile”], imobilul nu putea fi înstrăinat nici măcar de titularul dreptului de proprietate, Municipiul Iași, cu atât mai puțin de un neproprietar. Având în vedere că suprafața de teren revendicată, deși este proprietatea reclamantului, este deținută de pârâți, s-a solicitat admiterea ei în temeiul art. 480 și urm. C. civ. Prin expertiza efectuată la Judecătoria Iași de către expert R.P., s-a stabilit că valoarea obiectului litigiului este de 11.293.052,4 RON. În raport de această împrejurare, de dispozițiile art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc.

civ., prin sentința civilă nr. 3080 din 7 martie 2008 pronunțată în Dosarul nr. 11487/245/2007, Judecătoria Iași a declinat competența de soluționare a acțiunii în favoarea Tribunalului lași, unde cauza a fost înregistrată sub nr. 1688/99/2008. Prin întâmpinarea formulată, pârâta Z.D. a invocat excepția lipsei calității procesuale active a Municipiului Iași arătând că nu există identitate între titularul dreptului pretins și reclamant, că actele depuse de reclamant nu fac dovada dreptului de proprietate asupra terenului revendicat. Titlurile invocate sunt H.G. nr. 1354/2001 și hotărârea Consiliului Local al Municipiului Iași din 9 noiembrie 2004. Astfel, în anexa la H.G. nr. 1354/2001 privind atestarea domeniului public al Municipiului Iași este trecut terenul în suprafață de 21286 mp, la adresa str. C., fără a se preciza proprietarul sau măcar administratorul.

În hotărârea Consiliului Local al Municipiului Iași din 9 noiembrie 2004 privind însușirea inventarului domeniului public al Municipiului Iași, este menționată suprafața de 16228 mp teren amplasat în Iași str. C. în administrarea Consiliului Local, suprafața mai mică decât cea din hotărârea de guvern. Pe fondul cauzei, pârâta a arătat că a dobândit cu bună credință dreptul de proprietate asupra terenului în litigiu. La 16 octombrie 2006, prin antecontractul de vânzare-cumpărare autentificat la Biroul Notarial Public S.B. din Iași, SC T. SA Iași a promis pârâtei Z.D., vânzarea terenului în suprafață de 5220 mp situat în Iași, str. C., înserându-se și o clauză conform căreia în condițiile în care promitenta-vânzătoare refuză încheierea contractului în formă autentică, se va recurge la soluționarea litigiului pe cale arbitrală.

În acest sens a fost dată de către Tribunalul Arbitral, arbitru unic, C.A. hotărârea din 5 ianuarie 2007, care ține loc de act autentic de vânzare-cumpărare. Pârâta a mai arătat că titlul prin care a dobândit dreptul de proprietate nu a fost contestat și, mai mult, a fost recunoscut de instanțele judecătorești devenind opozabil tuturor terților prin intabularea lui în cartea funciară a Municipiului Iași. Sentința civilă nr. 3434 din 28 martie 2007 a Judecătoriei Iași, invocată în susținerea acțiunii, nu este definitivă și irevocabilă și, prin urmare, nu poate produce efecte juridice. La prima zi de înfățișare, instanța a pus în discuția părților necesitatea introducerii în cauză a lui Z.I., în calitate de pârât, față de dispozițiile art. 30 alin. (2) C. fam.; cu privire la acest aspect reclamantul, prin reprezentant a arătat că înțelege să se judece și în contradictoriu cu Z.I.

în calitate de pârât. Dând eficiență principiului disponibilității ce guvernează procesul civil, instanța a luat act de precizările reclamantului și a dispus introducerea în cauză, în calitate de pârât, a lui Z.I. Prin întâmpinarea formulată, pârâta SC T. SA Iași a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, arătând că nu mai are calitatea de proprietar asupra terenului în litigiu, ca urmare a hotărârii arbitrale pronunțate, invocând de asemenea și excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului. Ca urmare a relațiilor comunicate de Oficiul Național al Registrului Comerțului, instanța a dispus citarea pârâtei SC T. SA Iași prin lichidator M.C. IPURL Iași. În baza rolului activ consacrat de art. 129 C. proc.

civ., instanța a dispus suplimentarea probatoriului, prin solicitarea de relații de la O.C.P.I., cu privire la situația juridică a terenului din Iași, str. C. și proprietarii acestuia, iar de la Prefectul Județului lași, s-au solicitat relații cu privire la anexele deciziei din 23 ianuarie 1990. Prin sentința civilă nr. 763 din 7 aprilie 2010, Tribunalul Iași, secția civilă, a respins excepția lipsei calității procesuale active a Municipiului Iași, invocată de pârâții Z. și SC T. SA Iași, a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul Municipiul Iași reprezentat prin Primar în contradictoriu cu pârâții Z.D. și Z.I. și, în consecință au fost obligați pârâții să lase reclamantului în deplină proprietate și liniștită posesie, suprafața de 4850 mp situată în Iași, str. C., domeniu public al Municipiului Iași.

De asemenea, a fost respinsă acțiunea reclamantului față de pârâta SC T. SA, prin lichidator M.C. IPURL, pentru lipsa calității procesual pasive a acestei pârâte, fiind obligați pârâții Z. la plata sumei de 109.513 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată (onorariu experți, taxă de timbru și timbru judiciar) către reclamant. Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut următoarele: Potrivit H.G. nr. 1354/2001 publicată în M. Of. nr. 326bis/16.05.2002, în domeniul public al Municipiului Iași este inclusă suprafața de 21286 mp, situată în Iași str. C. Parte din această suprafață, respectiv 5220 mp este identificată din punct de vedere cadastral, fiind dezmembrată în 7 parcele conform cărții funciare.

Prin hotărârea arbitrală din 5 ianuarie 2007 pronunțată de Tribunalul Arbitral, arbitru unic, C.A., s-a prevăzut că aceasta ține loc de contract autentic de vânzare-cumpărare cu privire la suprafața de 5220 mp înstrăinată de SC T. SA Iași către Z.D., suprafață situată în Iași, str. C. Suprafața susmenționată a fost dezmembrată, iar dreptul de proprietate al pârâtei Z.D., a fost înscris în cartea funciară a municipiului lași, în baza încheierii din 16 mai 2007 a O.C.P.I. lași. Instanța de fond a reținut că, din analiza comparativă a celor 7 parcele rezultă că acestea corespund ca suprafață și număr cadastral cu cele înscrise în cartea funciară, deschisă pe numele proprietarului Municipiul Iași.

Cu privire la pârâta SC T. SA Iași, s-a reținut că a fost înființată la 1 ianuarie 1991 prin decizia Prefectului Județului Iași (nedatată) și că, din decizia emisă de Prefectura județului Iași existentă la dosar, rezultă că începând cu 1 ianuarie 1991 se transmit fără plată către SC T. SA Iași, mijloacele de transport prevăzute în anexa nr. 1, cât și clădirile și restul utilajelor, existente la sediul coloanei de taximetre Iași, inclusiv cele două spații de parcare. Instanța a mai reținut că anexele la această din urmă decizie, (înaintate de Prefectul județului Iași la solicitarea instanței) sunt irelevante, întrucât se referă doar la transferul de personal și mijloace de transport, fără a evidenția imobilele transmise societății nou înființate.

Prin protocolul încheiat la 10 februarie 1991 între Regia Autonomă de Transport în Comun și SC T. SA Iași s-a prevăzut că, în baza bilanțului din 31 decembrie 1990, s-au transferat în proprietatea SC T. SA Iași, spațiul-teren și construcții situat în Iași, str. C. în suprafață construită de 7112,76 mp. În baza acestor acte, SC T. SA Iași și-a intabulat în cartea funciară (al cărui număr nu a fost menționat în documentația înaintată instanței de O.C.P.I. Iași), dreptul de proprietate pentru 6 construcții și 7112,76 mp, identitatea de nr. cadastral din cele două cărți funciare deschise pentru Municipiul Iași și inițial SC T. SA Iași demonstrează că cei doi titulari ai cărților funciare menționate și-au intabulat dreptul de proprietate cu privire la același teren.

Dacă pentru Municipiul Iași dreptul de proprietate este consfințit prin H.G. nr. 1354/2001, mențiunile din cartea funciară deschisă pe SC T. SA Iași, nu au la bază niciun act de proprietate, întrucât protocolul din 10 februarie 1991 nu are această valoare. Astfel, fiind societate comercială înființată în baza Legii nr. 15/1990, SC T. SA Iași trebuia să obțină pentru teren certificat de atestare a dreptului de proprietate, în condițiile stabilite de H.G. nr. 834/1991, acesta fiind singurul act care demonstrează proprietatea societății asupra eventualelor terenuri transmise la momentul înființării. Or, nici în prezenta cauză și nici în dosarul în care s-a pronunțat hotărârea arbitrală din 5 ianuarie 2007 nu a fost prezentat un astfel de certificat de atestare a dreptului de proprietate pentru SC T. SA Iași.

Lipsa acestui act este explicată de regimul juridic al terenului în litigiu, întrucât art. 3 din H.G. nr. 834/1991 prevede că nu pot intra în patrimoniul societăților nou înființate, terenurile care fac parte din domeniul public. S-a reținut astfel că hotărârea arbitrală din 5 ianuarie 2007 a fost pronunțată fără a se verifica de către arbitrul unic dacă erau îndeplinite condițiile necesare vânzării, respectiv condiția ca vânzătorul să fie proprietarul lucrului vândut. De altfel, la momentul pronunțării acestei hotărâri, SC T. SA Iași avea cunoștință despre situația litigioasă a terenului, cu privire la faptul că nu era proprietarul acestuia, întrucât era pârâtă în Dosarul nr. 19816 din 5 septembrie 2006 al Judecătoriei Iași, ce avea ca obiect obligarea acestei pârâte către Municipiul Iași, la plata unor despăgubiri pentru lipsa de folosință a suprafeței de 6849,66 mp situată în Iași, str. C. și evacuarea ei de pe acest teren.

Ca atare, s-a reținut că, prin sentința civilă nr. 3434 din 28 martie 2007 a Judecătoriei Iași, a fost obligată SC T. SA Iași la plata sumei de 871.222,92 RON cu titlu de lipsă de folosință teren și penalități de 0,1% pe zi de întârziere față de Municipiul Iași, dispunându-se și evacuarea pârâtei SC T. SA Iași de pe terenul situat în Iași, str. C. În considerentele acestei sentințe a fost a reținut faptul că respectivul teren este domeniu public al Municipiului Iași și că SC T. SA Iași nu deține niciun fel de titlu cu privire la suprafața menționată. Concluzionând, instanța de fond a reținut că, prin hotărârea arbitrală din 5 ianuarie 2007, s-a consfințit vânzarea efectuată de un neproprietar, cu privire la o suprafață de teren ce aparține domeniului public, în condițiile în care bunurile din domeniul public sunt inalienabile, insesizabile și imprescriptibile, conform art. 11 din Legea nr. 213/1998.

În ce privește posesia exercitată în prezent, deși terenul cu privire la care s-a pronunțat hotărârea arbitrală, întabulat în cartea funciară deschisă pe numele pârâtei Z.D., se suprapune în totalitate peste terenul domeniu public al unității administrativ teritoriale, expertiza efectuată de expert G.C., a stabilit că suprafața ce a fost efectiv ocupată de pârâta SC T. SA (ce a fost transmisă pârâților Z.) din domeniul public al municipiului Iași, este de 4850 mp, aspect ce rezultă din situația comunicată de Municipiul Iași prin adresa din 8 decembrie 2009. Întrucât în cauză nu s-a probat că SC T. SA Iași ocupă în continuare suprafața de teren în litigiu, instanța de fond a respins acțiunea formulată în contradictoriu cu aceasta, pe excepția lipsei calității procesuale pasive a acestei pârâte.

Împotriva hotărârii instanței de fond, au declarat apel pârâții Z.D., Z.I., precum și pârâta SC T. SA Iași, prin lichidator judiciar Casa de Insolvență B. și D. S.P.R.L. Cum, prin încheierea civilă nr. 4031 din 13 mai 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în Dosarul nr. 827/1/2011, a fost admisă cererea de strămutare formulată de petenții Z.I. și Z.D., cauza a fost scoasă de pe rolul Curții de Apel Iași și trimisă la Curtea de Apel Galați. Astfel, prin decizia civilă nr. 26 din 23 mai 2013 a Curții de Apel Galați, secția I civilă, au fost respinse ca nefondate toate apelurile declarate, pentru următoarele considerente: Întrucât apelanții Z., prin completarea la motivele de apel depuse la 21 septembrie 2011, au înțeles să invoce excepția de nelegalitate a H.G.

nr. 1354/2001, respectiv a anexei nr. 2 privind înscrierea în domeniul public a terenului situat în Iași str. C., Curtea de Apel Galați, în temeiul art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, prin încheierea din 9 ianuarie 2012, a dispus suspendarea cauzei și înaintarea acesteia la Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ, în vederea soluționării cererii privind excepția de nelegaliate a H.G. nr. 1354/2001. Prin sentința civilă nr. 2307 din 2 aprilie 2012, (rămasă irevocabilă prin decizia nr. 135 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în Dosarul nr. 1688/99/2008,) Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins ca inadmisibilă excepția de nelegalitate a H.G.

nr. 1354/2001. Astfel, în urma soluționării irevocabile a excepției de nelegalitate, cauza a fost repusă pe rol la 10 aprilie 2013. În apel, pârâții Z.I. și Z.D., invocând faptul că, în timpul judecării cauzei, Guvernul României a emis H.G. nr. 35/2012, publicată în M. Of. al României nr. 85bis/2.02.2012, prin care s-a modificat întinderea suprafeței ce a intrat în domeniul public, (aceasta reducându-se la suprafața de 16228 mp), au solicitat refacerea expertizei topometrice. În raport de modificarea efectuată și atestată de autoritatea publică, în opinia apelanților, se impunea lămurirea diferenței de teren dintre atestarea inițială, (avută în vedere în procesul de fond) și suprafața nou atestată.

Totodată, pârâții au solicitat obligarea reclamantului la depunerea actului de proprietate asupra terenului în litigiu sau, cel puțin, a actelor avute în vedere la momentul inventarierii domeniului public al municipiului Iași. Față de dezlegarea dată, cu privire la „modificarea” H.G. nr. 1354/2001 prin H.G. nr. 35/2012, instanța de apel a apreciat că nu se mai impunea completarea (refacerea) probelor administrate în cauză anterior suspendării apelului. Instanța de apel a mai reținut că, din hotărârea dată în contencios administrativ și fiscal, rezultă că nu se poate susține că acest act administrativ (H.G. nr. 35/2012) ar reprezenta un act nou, distinct, diferit de H.G. nr. 1354/2001 și, pe cale de consecință, ar atrage posibilitatea instanței de a analiza anumite aspecte din acest din urmă act, cu privire la care deja s-a stabilit că excepția de nelegalitate este inadmisibilă.

Mai mult, chiar și în ipoteza în care ar putea fi considerat un act administrativ distinct, ce produce efecte independente de cele ale unui alt act administrativ, instanța de apel a reținut că s-ar putea analiza doar aspectele ce sunt menționate în cuprinsul acestuia, respectiv întinderea suprafeței inclusă în anexa nr. 2, pârâții Z., nu au formulat critici de nelegalitate pe aceste aspecte. În acest context, instanța de apel a reținut că și în cuprinsul motivelor ce însoțesc cererea modificatoare a excepției de nelegalitate, sunt invocate aceleași aspecte, respectiv inexistența unui titlu legal de trecere a bunului în proprietatea publică a Municipiului Iași, solicitându-se depunerea documentației ce a stat la baza emiterii H.G.

nr. 1354/2001, inclusiv a actului de trecere în proprietatea publică a terenului, împrejurare care nu face obiectul de reglementare a H.G. nr. 35/2012, ci a H.G. nr. 1354/2001. Față de obiectul dedus judecății, instanța de apel a procedat la compararea titlurilor de proprietate invocate de părți, respectiv H.G. nr. 1354/2001, invocată de către reclamant, decizia din 23 ianuarie 1991, a Prefecturii Județului Iași și Protocolul încheiat la 10 februarie 1991 între R.A.T.M. și SC T. SA Iași, reținând că, în mod argumentat, instanța de fond a dat preferință titlului exhibat de către reclamant. Astfel, instanța de apel reține că, deși pârâta SC T. SA Iași invocă trecerea suprafeței de teren în litigiu în proprietatea sa, ca efect al legii, aceasta nu a putut depune în instanță singurul act doveditor în acest sens, respectiv certificatul de atestare a dreptului de proprietate pentru teren, conform H.G.

nr. 834/1991, ce reglementează situația terenurilor deținute de societățile comerciale înființate în baza Legii nr. 15/1990. S-a mai reținut că, deși pârâta susține precaritatea titlului de proprietate invocat de reclamant, (mai mult, a invocat chiar nelegalitatea H.G. nr. 1354/2001), recunoaște în mod implicit prin neurmarea procedurii prevăzute de H.G. nr. 834/1991, (singura posibilitate de a-și dovedi calitatea de proprietar asupra terenului), că terenul în speță aparținea domeniului public și că ceea ce îi fusese transferat prin decizia din 23 ianuarie 1991, fără plată erau doar mijloacele de transport prevăzute în anexa nr. 1. Ca atare, se apreciază de către instanța de apel că, în mod corect s-a reținut că, în lipsa certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului, în condițiile H.G.

nr. 834/1991, protocolul încheiat între R.A.T.M. și SC T. SA Iași, prin care s-a transferat în proprietatea celui din urmă suprafața de 7112,76 mp, nu are valoarea unui act de proprietate și, ca atare, nu putea sta la baza intabulării în cartea funciară. Instanța de apel a mai reținut, însușindu-și concluziile raportului de expertiză topo efectuată de expert G.C., în sensul că suprafața de teren cu privire la care s-a prezentat hotărârea arbitrală din 5 ianuarie 2007, întabulată în cartea funciară pe numele pârâtei Z.D., se suprapune peste terenul aparținând domeniului public, Tribunalul a constatat că suprafața de teren ocupată efectiv de pârâta SC T. SA Iași (și înstrăinată ulterior), este doar de 4850 mp, conform schiței anexe.

Ca atare, instanța de apel a reținut că este nefondată și critica greșitei „focalizări” a atenției instanței de fond asupra calității de proprietar a transmițătorului terenului, în condițiile în care, compararea titlurilor de proprietate invocate de părți este de esența acțiunii în revendicare. Astfel, s-a reținut că invocarea dispozițiilor art. 8 din Legea nr. 213/1998 apare ca fiind superfluă, față de cenzurarea legalității H.G. nr. 1354/2001, în condițiile Legii nr. 554/2004, motiv pentru care instanța de apel nu a mai analizat-o.

Față de admiterea excepției lipsei calității procesuale a pârâtei SC T. SA Iași și de respingerea acțiunii în revendicare față de această pârâtă, pentru lipsa calității procesuale pasive, apelul declarat de această pârâtă a fost apreciat ca lipsit de interes, însă, față de justificarea temerii că pârâții Z. s-ar putea îndrepta cu o acțiune în despăgubiri împotriva pârâtei SC T. SA Iași, a fost apreciat de către instanța de apel, ca nefondat. Împotriva acestei hotărârii au declarat recurs pârâții Z.I. și Z.D., solicitându-se fie trimiterea cauzei spre rejudecare, fie modificarea ei, în sensul respingerii acțiunii reclamantului. Criticile aduse hotărârii instanței de apel vizează nelegalitatea ei, sub următoarele aspecte, prin prisma dispozițiilor art. 304 pct. 7, pct. 8 și pct. 9 C. proc.

civ.: Astfel, recurenții arată că, instanța de apel nu a încuviințat administrarea unor probe în această etapă procedurală, deși s-a solicitat constatarea nulității raportului și a suplimentului de expertiză topo cadastrală, administrat în fața instanței de fond, pentru lipsa dovezii convocării părților la efectuarea expertizei. În aceeași idee, se susține că instanța de apel nu s-a pronunțat asupra cererii privind refacerea raportului de expertiză topo cadastrală, față de suprafața de teren aflată în domeniul public al Municipiului Iași, fiind încălcate astfel dispozițiile art. 208 și art. 212 C. proc. civ. De asemenea, se arată că, deși s-a solicitat obligarea Municipiului Iași să depună actul de proprietate privind terenul din litigiu, instanța de apel nu s-a pronunțat pe această cerere.

Cu privire la fondul litigiului, recurenții arată că instanța de apel a considerat actul administrativ (hotărârea de guvern) ca având valoarea unui titlu de proprietate și că nu a avut în vedere hotărârea judecătorească prin care a fost recunoscută hotărârea arbitrală, ca fiind titlu de proprietate. Din această perspectivă, se susține că instanța de apel și-a fundamentat soluția pe o construcție juridică ilegală, considerând în mod greșit că un act administrativ are valoarea unui act de proprietate, în sensul art. 480 C. civ. Recurenții mai susțin că instanța de apel a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor art. 480 C. civ., art. 44 din Constituție, art. 6 și art. 13 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art. 129 , art. 105, art. 120 alin. (3) și alin. (4), art. 167, art. 172 -art.

173, art. 208, art. 209 și respectiv art. 295 C. proc. civ. Din perspectiva celor expuse, recurenții susțin că instanța de apel a aplicat greșit legea, nu a exercitat un rol activ pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză și că în ce privește stabilirea faptelor nu a asigurat o judecată efectivă și echitabilă, refuzând recurenților posibilitatea de a face dovada că domeniul public nu se suprapune peste proprietatea lor, în condițiile în care la adresa poștală Iași, str. C., este în fapt o platformă industrială, având o suprafață de mai multe hectare, în care se regăsesc multiple proprietăți. Recurenții au invocat, ca motiv de recurs de ordine publică, lipsa calității de reprezentant a Primarului Municipiului Iași.

Examinând hotărârea instanței de apel prin prisma motivelor de recurs invocate și a dispozițiilor art. 304 pct. 7, pct. 8 și pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele: Potrivit art. 62 alin. (1) din Legea nr. 215/2001, Primarul reprezintă unitatea administrativ-teritorială în relațiile cu alte autorități publice, cu persoanele fizice sau juridice române ori străine, precum și în justiție, motiv pentru care nu este întemeiată excepția lipsei calității de reprezentant al Primarului Municipiului Iași, invocată ca motiv de ordine publică de către recurenți, în completarea motivelor de recurs. Acțiunea reclamantului vizează revendicarea suprafeței de teren de 5220 mp, în condițiile în care titlul de proprietate este reprezentat de H.G.

nr. 1354/2001, privind atestarea domeniului public al Municipiului Iași. Astfel, prin acest act normativ a fost atestată apartenența suprafeței de 21266 mp din str. C., la domeniul public al Municipiului Iași din care face parte și terenul revendicat. Este real că H.G. nr. 1354/2001 a fost modificată prin H.G. nr. 35/2012, însă legalitatea lor a fost analizată pe calea contenciosului administrativ, ca urmare a invocării excepției de nelegalitate de către pârâții Z.I. și Z.D., litigiu finalizat prin respingerea acesteia, prin sentința civilă nr. 2307 din 2 aprilie 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, rămasă irevocabilă prin decizia nr. 135 din 16 ianuarie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal(Dosar nr. 1688/99/2008).

Din perspectiva celor expuse, sunt nefondate criticile recurenților legate de H.G. nr. 1354/2001 și, respectiv, de H.G. nr. 35/2012, cât și cele legate de faptul că aceste acte normative nu ar constitui titlu de proprietate, în condițiile în care modalitățile de dobândire a dreptului de proprietate publică au fost reglementate expres prin dispozițiile Legii nr. 213/1998, privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, iar actele normative mai sus evocate atestă apartenența imobilului din litigiu la domeniul public al Municipiului Iași. SC T. SA, de la care recurenții Z. au dobândit terenul, nu a făcut dovada existenței certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului în condițiile prevăzute de H.G.

nr. 834/1991, astfel că, Protocolul încheiat între această pârâtă și R.A.T.M. nu poate suplini lipsa certificatului de atestare al dreptului de proprietate și, pe cale de consecință, nici nu poate avea natura juridică a unui act translativ de proprietate. Astfel, este de reținut că, instanța de apel a făcut o legală interpretare și aplicare a legii, atât în ce privește apartenența imobilului din litigiu la domeniul public al Municipiului Iași, cât și în ce privește lipsa titlului de proprietate al pârâtei SC T. SA, în condițiile în care această pârâtă, neavând un drept de proprietate valabil asupra terenului din litigiu, nu putea transmite pârâților Z. dreptul de proprietate asupra terenului din litigiu.

Din această perspectivă, în mod legal a reținut instanța de apel că SC T. SA, fiind societate comercială inființată în baza Legii nr. 15/1990, trebuia să obțină pentru teren, certificatul de atestare al dreptului de proprietate, în condițiile expres și imperativ prevăzute de H.G. nr. 834/1991, acest certificat fiind, de altfel, singurul act ce ar fi făcut dovada proprietății efective asupra terenului din litigiu. Existența certificatului de atestare a dreptului de proprietate se impunea, față de regimul juridic al terenului din litigiu și de faptul că dispozițiile art. 3 din H.G. nr. 834/1991 prevăd expres și imperativ că nu pot intra în patrimoniul societăților comerciale nou înființate, terenurile care fac parte din domeniul public.

Or, este de reținut că dovada dreptului de proprietate asupra terenului nu a fost făcută nici la data vânzării terenului către pârâții Z., nici la data pronunțării hotărârii arbitrale și nici pe parcursul derulării prezentului litigiu. De altfel, este de observat că, la data pronunțării hotărârii arbitrale din 5 ianuarie 2007, se derula (încă din anul 2006), litigiul între Municipiul Iași și pârâta SC T. SA, privind evacuarea acesteia din urmă de pe terenul din prezentul litigiu, motivat de lipsa titlului de proprietate al acestei pârâte. Față de cele expuse, a lipsei titlului de proprietate al pârâtei SC T. SA, de la care pârâții Z. au cumpărat terenul din litigiu, al apartenenței acestui teren la domeniul public, instanța de apel a făcut o legală interpretare a raporturilor juridice dintre părți, precum și a dispozițiilor legale incidente în cauză, motiv pentru care niciuna dintre criticile recurenților nu se circumscrie dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. De altfel, mai este de reținut că, în cuprinsul motivelor de recurs, recurenții fac critici cu privire la stabilirea stării de fapt, la modul de administrare și implicit la cel de interpretare a probelor, critici ce țin însă de netemeinicia și nu de nelegalitatea hotărârii, motiv pentru care nu vor fi analizate. Nefondată este și critica legată de incidența dispozițiilor art. 304 pct. 7 C. proc. civ., în condițiile în care hotărârea instanței de apel cuprinde motivele de fapt și de drept pe care instanța și-a argumentat soluția, considerentele hotărârii fiind clare, fără elemente contradictorii. În ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., este de reținut că acesta a fost invocat doar formal, astfel că nu va fi analizat.

Din perspectiva celor expuse, nefiind întrunite cerințele art. 304 pct. 7, pct. 8 și pct. 9 C. proc. civ., recursul pârâților urmează a fi respins în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâții Z.I. și Z.D. împotriva deciziei nr. 26/A din 23 mai 2013 a Curții de Apel Galați, secția I civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 mai 2014.