ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2075/2020

Ședința publică din data de 22 octombrie 2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Primul ciclu procesual.

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Iași la data de 5.10.2010, reclamanta S.C. A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâta S.C. B., solicitând obligarea acesteia la clarificarea și corectarea sumelor facturate cu încălcarea contractului de parteneriat nr. x/22.02.2005 în perioada 15.11.2006-18.09.2008, obligarea pârâtei la plata sumei de 4.500.000 RON prejudiciu cauzat de pârâtă prin neexecutarea și executarea defectuoasă a unor clauze din contractul nr. x/2005, cu cheltuieli de judecată.

În motivare, s-a arătat că între părți s-au încheiat contractele nr. x/1.10.2002, y/22.09.2004 și 6/22.02.2005, fiecare cu acte adiționale.

În perioada 2003-2007, pentru realizarea contractelor, reclamanta a efectuat investiții semnificative în dezvoltarea rețelelor de comunicații, înregistrând cheltuieli directe de 6.399.469,63 RON, a achitat pârâtei costurile legate de furnizarea accesului la internet și telefonie și a achiziționat modemuri de 3.803.958,30 RON și a înregistrat costuri directe pentru instalarea/edificarea și întreținerea rețelelor de internet și telefonie de 2.792.664 RON(costuri conectare abonați, costuri de întreținere a rețelelor, dobânzile bancare contractate pentru realizarea relațiilor comerciale).

Relația comercială cu pârâta a costat-o pe reclamantă 12.996.000 RON.

A susținut reclamanta că pârâta nu a acționat cu bună credință, ci a urmărit cunoașterea locațiilor și a pieței în care activa reclamanta, cu scopul deturnării clientelei și scăderii valorii de piață a reclamantei.

În perioada următoare semnării contractului din 2005, pârâta a analizat comportamentul abonaților reclamantei și a demarat construcția unei rețele de comunicații electronice paralele. Pârâta a inițiat campanii promoționale succesive prin care oferea aceleași tipuri de servicii cu perioade mari de gratuitate și cadouri pentru cei care contractau direct cu ea.

Campaniile promoționale succesive au fost susținute cu afirmații mincinoase și defăimătoare la adresa reclamantei. Au fost astfel deturnați ca, 5000 de clienți, creând o scădere importantă a veniturilor reclamantei și o scădere a valorii de piață a acesteia.

Reclamanta a invocat și încălcarea de către pârâtă a art. 4.3 și a anexei 1, emițând doar facturi lunare pentru abonamentul lunar, nu și pentru convorbirile telefonice adiționale, nu a prezentat desfășurătorul convorbirilor telefonice aferente fiecărui abonat, astfel că reclamanta nu a mai avut posibilitatea refacturării convorbirilor adiționale către beneficiari.

La momentul la care au reușit să transfere 90% din clienți pe propria rețea, pârâta a facturat întreaga cantitate de convorbiri adiționale, acumulate pe 6 luni.

În drept, s-au invocat art. 942 C. civ. și Legea 11/1991.

Pârâta a formulat întâmpinare și cerere reconvențională prin care a solicitat obligarea reclamantei la plata sumei de 1.204.138.80 RON, contravaloarea serviciilor de internet, telefonie și televiziune prin satelit neachitate (30 facturi emise în perioada 15.11.2007-2.09.2008).

În drept, se invocă art. 942, 969 C. civ., 115, 119, 5, 7 și 10 C. proc. civ.

La 15.02.2011, pârâta a făcut precizări la cererea reconvențională, solicitând suma de 1.280.392,87 RON, contravaloarea a 34 facturi fiscale.

Prin sentința nr. 1529/2013 din 13.12.2013 Tribunalul Iași respinge excepția prescripției dreptului la acțiune al reclamantei.

Admite excepția prescripției dreptului la acțiune pentru sumele pretinse de pârâtă, din facturile emise de la 15.11.2007-05.10.2007 și constată prescris dreptul la acțiune pentru aceste sume.

Respinge cererea de chemare în judecată și cererea reconvențională.

Compensează cheltuielile de judecată.

Împotriva acestei sentințe formulează apel ambele părți.

Prin decizia nr. 14/8.01.2015, Curtea de Apel Iași a respins excepțiile nulității absolute a cererii reconvenționale și a cererii de apel.

A respins apelul reclamantei.

A admis apelul pârâtei, schimbând în parte sentința primei instanțe, în sensul că a fost respinsă excepția prescripției dreptului la acțiune cu privire la facturile pârâtei emise de la data de 15.11.2007, a admis în parte cererea reconvențională și a obligat reclamanta pârâtă să achite pârâtei reclamante suma de 763.344,01 RON cu titlu de pretenții, păstrând restul dispozițiilor sentinței apelate.

A compensat cheltuielile efectuate de părți.

Împotriva acestei decizii, au formulat recurs ambele părți.

Prin decizia nr. 1802/16.09.2015, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursurile, a casat decizia 14/8.01.2015 a Curții de Apel Iași și sentința civilă nr. 1529/13.12.2013 a Tribunalului Iași și a trimis cauza spre rejudecare Tribunalului Iași.

II. Al doilea ciclu procesual.

Prin sentința nr. 1106/20.10.2016, Tribunalul Iași respinge excepția prescripției dreptului la acțiune cu privire la capătul al doilea al cererii reclamantei, constând în plata de daune de 4.500.000 RON, respinge excepția prescripției dreptului la acțiune cu privire la sumele din facturile emise de pârâtă la 15.11.2007, respinge acțiunea principală și cererea reconvențională.

Împotriva acestei sentințe, formulează apel ambele părți.

Prin decizia nr. 377 din 16 mai 2017, Curtea de Apel Iași, secția Civilă a admis apelurile declarate de S.C. "A." S.R.L. și de S.C. B. S.R.L. împotriva sentinței nr. 1106/2016 din 20 octombrie 2016, pronunțată de Tribunalul Iași, secția II civilă, de contencios administrativ și fiscal, sentință pe care a anulat-o în parte.

A trimis spre rejudecare cererea formulată de S.C. "A." S.R.L. privind obligarea S.C. "B." S.R.L. la plata sumei de 4.500.000,00 RON, cu titlu de prejudiciu cauzat de pârâtă prin neexecutarea sau executarea defectuoasă a unora din clauzele contractuale, precum și a anexelor contractului de parteneriat și a actelor sale adiționale, precum și excepția formulată de S.C. "B." S.R.L. privind prescripția dreptului la acțiune al reclamantei în ceea ce privește acest capăt de cerere.

A admis în parte cererea reconvențională formulată de pârâta-reclamantă S.C. "B." S.R.L..

A obligat-o pe reclamanta-pârâtă S.C. "A." S.R.L. să plătească pârâtei-intimate S.C. "B." S.R.L. suma de 815.075,14 RON, cu titlu de pretenții.

A păstrat celelalte dispoziții ale sentinței apelate.

Împotriva deciziei pronunțate de curtea de apel în rejudecare, în termen legal au declarat recursuri motivate ambele părți litigante.

Prin decizia nr. 1593 din 31 octombrie 2017 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă au fost admise recursurile declarate de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. și de recurenta-pârâtă S.C. B. S.A. împotriva deciziei nr. 377/2017 din 16 mai 2017 pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția Civilă.

A fost casată decizia atacată și s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe de apel.

Reține Înalta Curte de Casație și Justiție că: soluționarea cererii principale și a cererii reconvenționale sunt intim legate, astfel că disjungerea operată de instanța de apel aduce atingere principiului unității procesului și unității instanței și încalcă art. 296 și 297 C. proc. civ. instanța de apel a greșit soluționând cererea reconvențională în fond, fără a se pronunța în mod expres în dispozitiv asupra excepției dreptului material la acțiune invocată de reclamantă și fără a detalia care sunt, după anularea parțială și după evocarea parțială a fondului cererii reconvenționale, celelalte dispoziții păstrate din sentința apelată, încălcându-se astfel prevederile art. 298, 137, 261 C. proc. civ. că instanțele de fond, în rejudecare, în special instanța de apel, s-au limitat la o analiză sumară a cauzei, încălcând dispozițiile obligatorii ale deciziei de casare și prevederile art. 315 C. proc. civ. că instanța de apel nu a motivat de ce a înțeles să judece separat acțiunea introductivă de cererea reconvențională, nici dacă excepția prescripției dreptului material la acțiune este întemeiată sau nu și nici dacă menține soluția pronunțată de tribunal sub acest aspect, nu a făcut considerente aspra excepției de neexecutare a contractului și nu a argumentat respingerea apelului reclamantei.

S-au găsit astfel incidente motivele de casare de la art. 304 pct. 5 și 7 C. proc. civ.

În rejudecarea apelului, Curtea de Apel reține următoarele:

Curtea de Apel reține cu privire la situația de fapt că între reclamantă și pârâtă se încheie contractele nr. x/1.10.2002, y/22.09.2004 și 6/22.02.2005.

Contractul nr. x/1.10.2002 a avut ca obiect furnizarea către reclamantă de servicii dedicate internet și acces la rețeaua B. (bandă servicii internet) la locațiile din Iași, Tulcea, Pașcani, Rădăuți, Târgu Frumos și Fălticeni.

În baza acestui contract, s-au semnat mai multe acte adiționale (48) în perioada 1.08.2003-25.09.2007.

Prin acest contract, părțile au convenit următoarele clauze: B. va factura către reclamantă, în primele 5 zile ale lunii, în avans, abonamentul pentru luna în curs și contravaloarea serviciilor adiționale pentru luna anterioară.

Facturile se trimit prin poștă reclamantei beneficiare și se achită în 5 zile de la emitere. Dacă beneficiarul pretinde că nu a primit factura, el nu este exonerat de la plata contravalorii serviciilor prestate. În cazul întârzierii plății mai mult de 10 zile de la data scadenței de plată, B. poate întrerupe furnizarea serviciului până la achitare și, în acest caz, acordă o reducere a abonamentului lunar proporțională cu durata întreruperii serviciului.

Beneficiarul poate rezilia unilateral contractul prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire trimisă cu 60 de zile înainte de data dorită a încetării, doar în situațiile în care:

a. în 3 cazuri într-o perioadă de 30 de zile B. nu duce la bun sfârșit obligațiile de la art. 5.4 (încetarea producându-se de la data când beneficiarul face dovada plății eventualelor sume restante);

b. B. nu acordă reducerile stabilite conform art. 4.6 și 5.5;

c. în 3 cazuri consecutive, într-o perioadă de 30 de zile, B. nu-și duce la bun sfârșit obligațiile de la 3.3 din Anexa 5;

d. proceduri de faliment sau lichidare inițiate la adresa B..

La 15.04.2008, reclamanta formulează către pârâtă o cerere de încetare a furnizării lățimii de bandă pentru locațiile din Pașcani, Rădăuți și Fălticeni începând cu data de 1.05.2008.

La 25.11.2007, reclamanta formulează către pârâtă o cerere de încetare a furnizării lățimii de bandă pentru Târgu Frumos începând cu 01.12.2007.

Contractul nr. x/22.09.2004 a avut ca obiect furnizarea către reclamantă de servicii de telefonie în aceleași locații, mai puțin Fălticeni.

Părțile au convenit ca B. să factureze către reclamantă în primele 5 zile ale lunii contravaloarea abonamentului pentru luna în curs, dacă serviciul presupune plata unui abonament și contravaloarea serviciilor prestate în luna anterioară.

Factura se plătește până pe data de 15 a lunii în care s-a emis factura și beneficiarul nu este exonerat de plata facturii dacă pretinde că nu a primit-o. B. poate suspenda furnizarea serviciului până la achitare, dacă nu se respectă termenul de plată.

Beneficiarul poate contesta factura în 30 de zile, dar nu este exonerat de la plata acesteia, urmând ca diferențele să fie corectate la emiterea următoarei facturi.

Beneficiarul poate rezilia unilateral contractul prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire trimisă cu 30 de zile înainte de data dorită a încetării, dar nu înainte de data inițială a contractului.

Încetarea contractului sau a serviciului de telefonie la una sau mai multe locații nu îl exonerează pe beneficiar de la plata sumelor restante. Contractul nr. x/22.02.2005, cel invocat de reclamantă în susținerea pretențiilor sale și denumit de "parteneriat", s-a încheiat pe o perioadă de 5 ani (art. 2) și a avut ca obiect utilizarea în comun a infrastructurilor de telecomunicații, precum și desfășurarea împreună a tuturor activităților și investițiilor necesare în vederea furnizării către abonații A. a serviciilor de telefonie fixă a B. în toate rețelele A. care aveau capabilitățile tehnice necesare (art. 1).

Prevederile relevante din acest contract pentru litigiul de față, sub aspectul drepturilor și obligațiilor părților, sunt următoarele: rezilierea se poate face unilateral, numai cu notificare prealabilă de 6 luni; partea care are inițiativa rezilierii în acest caz este obligată la plata de daune interese celeilalte părți dacă inițiativa rezilierii nu se bazează pe încălcarea clauzelor contractuale de cealaltă parte(art. 2); A. asigură spațiile pentru desfășurarea activității comerciale a parteneriatului, precum și personalul pentru încheierea contractului și relațiile cu clienții, asigură facturarea și încasarea contravalorii serviciilor de la clienți, asigură personalul pentru întreținerea, service-ul rețelei și conectarea noilor abonați; B. asigură contorizarea serviciilor de telefonie ale abonaților, are obligația de a respecta procedurile din Anexa 1.

Potrivit art. 4.3, în termen de 5 zile de la sfârșitul fiecărei luni, părțile vor încheia un proces-verbal în care vor fi evidențiate rezultatele parteneriatului, respectiv veniturile și încasările efective de la clienții care au încheiat contracte tripartite, iar în baza acestor procese-verbale va fi emisă factura fiscală de către B. către A., acesta din urmă având obligația de a achita factura în termen de 15 zile de la data emiterii.

În art. 5, părțile au stipulat că fiecare parte își păstrează cu deplinătate drepturile de proprietate asupra bunurilor materiale și intelectuale pe care le deține la data încheierii contractului și asupra bunurilor dobândite în nume propriu în timpul contractului.

În cuprinsul Anexei 1 la contract, părțile au convenit detaliile de executare a contractului de parteneriat. Astfel, abonatul semnează contractul tripartit la sediul A., iar abonații care au depus solicitările de conectare la B. trebuia a fi redirecționați către sediile reclamantei. B. se obligă să transmită lunar către A. o factură globală pentru serviciile "tel consumate" și un document electronic, ca și anexă, în care precizează detaliile de facturare pe fiecare abonat, după modelul de factură detaliat utilizat de B. pentru clienții proprii. B. va furniza numărul necesar de modemuri cu porturi de voce solicitat de A., iar această modalitate de plată va fi renegociată dacă numărul modemurilor comandate lunar de A. la B. este mai mare de 120% față de valoarea prognozată și o dată la 3 luni.

La "Aspecte financiare", lit. c), părțile au stipulat că reclamanta poate vinde și alte tipuri de servicii de internet către abonații rezidențiali, dar configurate astfel încât să încurajeze conectarea la pachetul comun de servicii, acces internet și telefonie.

Pentru serviciul de telefonie, s-a stipulat că pârâta poate vinde acest serviciu în combinațiile arătate în contract sau independent, sub marca x A. facturează către abonat, în baza detaliilor de facturare primite de la B., valoarea serviciilor de telefonie, ca reper distinct în factură. A. își asumă riscul neîncasării de la abonat; în acest sens, se angajează să achite integral factura de la B. pentru serviciile de voce în termen de 15 zile de la primirea acesteia.

Reclamanta A. S.R.L. a susținut în cererea sa de chemare în judecată că, în realizarea obligațiilor proprii stipulate în aceste contracte, în perioada 2003-2007 a efectuat investiții semnificative în dezvoltarea rețelelor de comunicații electronice, cheltuind 6.399.469,63 RON, a achitat pârâtei costurile legate de furnizarea accesului la internet și telefonie și a achiziționat modemu-uri de 3.803.958,30 RON, a cheltuit cu instalarea, edificarea și întreținerea rețelelor de internet și telefonie 2.792.664 RON (incluzând în aceste sume costurile conectare de abonați, costurile de întreținere, cheltuieli cu dobânzile bancare).

A cuantificat totalul costurilor cu relația contractuală la suma de 12.996.000 RON. Reclamanta susține că, pe de altă parte, pârâta S.C. B. S.A. și-a asumat prin contract obligația de a nu contracta direct prestarea de servicii către abonații rețelelor A., dar nu a respectat prevederile contractuale, ci a avut un comportament de deturnare a clientelei, în vederea scăderi valorii de piață a societății reclamante.

În acest sens, reclamanta arată că pârâta, imediat după semnarea contractului de parteneriat, a demarat construcția unei rețele de comunicații electronice paralele și prin campanii promoționale și afirmații defăimătoare la adresa reclamantei a reușit să deturneze peste 5.000 de clienți.

De asemenea, pârâta nu și-ar fi respectat obligațiile contractuale, potrivit cu care ar fi trebuit să încheie lunar procese-verbale cu privire la convorbirile adiționale, și să emită facturi pentru acestea tot lunar, acte în baza reclamanta urma să emită facturile finale clienților.

Or, pârâta a emis lunar doar facturile referitoare la abonamente.

Susține reclamanta că neprezentarea desfășurătorului convorbirilor telefonice pentru fiecare abonat a determinat imposibilitatea reclamantei de refacturare a convorbirilor adiționale către clienți și pierderea unei sume importante de bani.

Convorbirile adiționale au fost facturate de pârâtă după 6 luni, astfel că nu au mai putut fi refacturate clienților.

La 28.02.2008, reclamanta a notificat pârâtei încetarea contractului de parteneriat, contestând facturile emise după această dată.

În acest context factual prezentat de reclamantă, aceasta solicită, printr-un prim capăt de cerere, obligarea pârâtei la clarificarea și corectarea sumelor din 11 facturi emise la data de 6.03.2008, cu seria x 701, nr. x.

De asemenea, arată că serviciile furnizare bandă pentru acces internet nu au mai fost furnizate de pârâtă pentru locațiile din Tulcea și Iași din luna iunie 2007, pentru Târgu Frumos din 1.12.2007, pentru Pașcani, 18 Rădăuți și Fălticeni din 1.05.2008, încetând astfel contratul din 2002.

Din acest motiv, a refuzat la plată facturile seria x 801, nr. x/19.05.2008, nr. x/19.06.2008, nr. x/18.07.2008, nr. x/18.08.2008, nr. x/18.09.2008.

Solicită și clarificarea facturilor din 15.11.2017, cu sume incerte.

În cel de al doilea capăt de acțiune, solicită prejudiciile produse de nerespectarea de către pârâtă a prevederilor contractuale, pe care le rezumă la 4.500.000 RON, deși prejudiciul, în opinia sa, este mult mai mare, doar pentru deturnarea clientelei reclamanta producând prejudicii de 2.000.000 EUR.

În fața instanței de apel, la solicitarea instanței, reclamanta a precizat în ce constă suma solicitată de 4.500.000 RON: 366973,79 RON reprezintă prejudiciul produs de neîncheierea la timp a proceselor-verbale de desocotire lunară, 100.000 RON modemurile achiziționate pe care nu le-a mai putut folosi, iar diferența este reprezentată de prejudiciul cauzat prin deturnarea clientelei (4.100.000 RON).

Prin cererea reconvențională, pârâta solicită obligarea reclamantei la plata facturilor restante, în sumă de 1.280.392,87 RON: 10 facturi emise în 15.11.2007, 11 facturi emise în 6.03.2008 și facturile: x.

În cauză, părțile au invocat fiecare excepția prescripției dreptului la acțiune și excepția de neexecutare a contractului.

Prima instanță a respins excepția prescripției invocată de ambele părți și a respins atât acțiunea principală, cât și cererea reconvențională.

Apelul reclamantei critică soluția dată de prima instanță prin care s-au respins ambele capete de cerere ale acțiunii principale, iar apelul pârâtei critică soluția dată de prima instanță prescripției acțiunii reclamantei, critică încheierea de admitere a probei cu martori și soluția de respingere a cererii reconvenționale, solicitând în rejudecare acordarea sumelor din facturile din 15.11. 2007, de 549.014,98 RON, restul neachitat din facturile din martie 2008, de 469.510,96 RON, totalizând 1.018.525,94 RON.

Referitor la primul capăt de acțiune al acțiunii principale, care a fost formulat în sensul obligării pârâtei la clarificarea și corectarea sumelor facturate cu încălcarea clauzelor contratului de parteneriat (deși parte din facturi au fost emise și în baza celorlalte două contracte menționate), fiind indicate cele 10 facturi din 15.11.2007, cele 11 facturi din 6.03.2008, dar și facturile x/19.05.2008, y/19.06.2008, z/18.07.2008, w/18.08.2008, t/18.09.2008, toate fiind și obiect al cererii reconvenționale, Curtea constată că în mod judicios prima instanță l-a respins.

Critica reclamantei potrivit cu care prin respingerea cererii reconvenționale, practic trebuia admis acest capăt de cerere și să se constate că pârâta a încălcat prevederile contractuale, este lipsită de finalitate. De fapt, "clarificarea" acestor facturii se reduce la verificarea chestiunii dacă reclamanta le datorează, or, acesta este chiar obiectul cererii reconvenționale.

În continuare, mai observă Curtea de Apel că parte din pretențiile pârâtei reclamante, privind sumele din facturile x, deși au fost respinse de prima instanță, nu au mai fost criticate de partea interesată, de S.C. B. S.A., astfel că soluția primei instanțe a dobândit autoritate de lucru judecat.

Pentru sumele din facturile din 15.11.2007 și 6.03.2008, situația reclamantei se rezolvă în funcție de soluția dată cererii reconvenționale, ca acțiune în realizare promovată de pretinsul creditor.

Referitor la cel de al doilea capăt de acțiune, privind obligarea pârâtei la acoperirea prejudiciului cauzat de fapta acesteia, prejudiciu cuantificat la o valoare totală de 4.500.000 RON, Curtea observă că reclamanta îi impută cocontractantului său încălcarea unor prevederi contractuale și o conduită sancționabilă de Legea concurenței neloiale.

Față de aceste temeiuri, reclamanta era obligată să probeze, pe de o parte, încălcarea de către pârâtă a prevederilor contractuale, prejudiciul, legătura de cauzalitate și, pe de altă parte, fapta de concurență neloială, prejudiciul și legătura de cauzalitate.

Reclamanta a precizat în ce constă suma solicitată de 4.500.000 RON, în fața instanței de apel: 366.973,79 RON reprezintă prejudiciul produs de neîncheierea la timp a proceselor-verbale de desocotire lunară, 100.000 RON modemurile achiziționate pe care nu le-a mai putut folosi, iar diferența este reprezentată de prejudiciul cauzat prin deturnarea clientelei (4.100.000 RON).

Cu privire la excepția prescripției dreptului la acțiunea reclamantei, prima instanță a respins-o, fără însă a motiva soluția pronunțată, aspect care formează una dintre criticile apelului declarat de pârât. Apelantul pârât solicită anularea sentinței primei instanțe și trimiterea cauzei spre rejudecare Tribunalului Iași.

Prioritar, reține Curtea de Apel că această soluție a fost respinsă și în prim ciclu procesual, prin sentința nr. 1529/2013 din 13.12.2013 Tribunalul Iași reținând că sumele solicitate sunt cuprinse în facturile neclarificate și că prin contestația formulată de reclamantă în cadrul procedurii insolvenței declanșată împotriva sa de pârâtă a fost întrerupt termenul de prescripție.

Pârâta S.C. B. S.A. a promovat împotriva acestei sentințe apel, fără a aduce critici cu privire la soluționarea acestei excepții. Cu toate acestea, își completează motivele de apel până la primul termen acordat în calea de atac devolutivă, în acord cu prevederile art. 287 alin. (2) teza finală C. proc. civ., aplicabil cauzei față de momentul înregistrării acțiunii pe rolul instanțelor de judecată.

În cel de al doilea ciclu procesual, Tribunalul respinge din nou excepția, fără a arăta în considerente motivul. Mai reține Curtea că, potrivit art. 297 C. proc. civ., desființarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare se poate dispune atunci când, în mod greșit, prima instanță a rezolvat procesul fără a intra în cercetarea fondului.

În cazul de față însă, instanța de fond a analizat fondul cauzei, astfel încât nu poate opera sancțiunea de la art. 297 C. proc. civ.

Soluția dată însă de prima instanță prescripției dreptului la acțiune cu privire la pretențiile reclamantei întemeiate pe fapta de "deturnare a clientelei" (cuantificate de reclamantă la 4.100.000 RON) este însă greșită.

În acest sens, Curtea constată că, prin cererea de chemare în judecată, reclamanta susține că a notificat pârâtei cu adresa din 17.11.2006 faptul că a încălcat contractul de parteneriat, prin neredirecționarea abonaților către sediile reclamantei (deci însușirea acestor abonați), prejudiciul fiind de 4.500.000 RON la data de 21.11.2006.

Notificarea nr. x/17.11.2006 a fost urmată de alte două notificări la 22.11.2006 și 2.04.2007, având conținut similar.

Același aspect rezultă și din notificarea x/28.02.2008 de la dosar fond, ce face trimitere la notificarea din 2.04.2007 și la deturnarea clientelei.

De asemenea, reclamanta a înstrăinat în septembrie 2007 rețelele de telecomunicații din Iași și Tulcea pentru suma de 13.500.158,10 EUR.

Potrivit raportului de expertiză efectuat la fond în primă instanță, s-a constatat un număr de 6.092 abonați ai reclamantei transferați la pârâtă, în valoare de 841.415 RON, "pierdere valorică calculată până la vânzarea rețelelor din Iași și Tulcea".

Mai mult, potrivit răspunsului la obiecțiuni fila x verso, abonații au ieșit din rețeaua reclamantei în intervalul martie 2007- septembrie 2007.

În primul apel declarat, cel împotriva sentinței nr. 1529/2013 din 13.12.2013 a Tribunalului Iași, reclamanta arată la fila x că pârâta a reușit deturnarea clientelei într-un timp scurt de la încheierea contractului din 2005, în 3-4 luni .

Potrivit art. 3 și 8 din Decretul Lege 167/1958, aplicabil cauzei față de data promovării acțiunii, termenul de prescripție este de 3 ani și curge de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască, atât paguba cât și pe cel care răspunde de ea.

Reține Curtea că reclamanta cunoștea și paguba și autorul pentru fapta imputată pârâtei, de deturnare a clientelei, cel mai târziu în septembrie 2007, când a vândut parte din rețeaua ce formează obiectul contractului nr. x/2005.

Existența notificărilor succesive efectuate de reclamantă pârâtei în perioada 2006-2007, conținutul acestora din care transpare nemulțumirea că nu sunt realizate așteptările contractului de parteneriat formează convingerea instanței că reclamanta a cunoscut exact situația reclamată, care a fost una din cauzele pentru care a și înstrăinat parte din rețea.

Or, acțiunea a fost promovată la 5.10.2010, cu depășirea termenului de 3 ani.

Nu se pot reține apărările reclamantei cu privire la această excepție, față de fapta de deturnare a clientelei.

Reclamanta susține că nu ar fi operat prescripția, față de împrejurarea că nu au fost clarificate facturile emise de B. în executarea celor 3 contracte. Această apărare însă nu poate fi valorificată pentru fapta de deturnare a clientelei, după cum nu se activează pentru această faptă nici cazul de întrerupere invocat de reclamantă.

În acest sens, reține Curtea că reclamanta a susținut că împotriva sa, pârâta a promovat o cerere de intrare în insolvență pentru suma de 1.923.977,15 RON, fiind înregistrat dosarul nr. x/2009 al Tribunalului Iași.

Reclamanta a promovat contestație împotriva cererii de deschidere a procedurii, iar prin sentința nr. 746/s/24.06.2010, Tribunalul Iași a respins cererea creditorului de deschidere a procedurii insolvenței debitorului A.. Curtea constată însă că respingerea cererii creditorului B., formulată pentru pretențiile derivând din facturile emise, având deci obiect debite ale societății A. nu are efect de întrerupere pentru pretențiile formulate de A. împotriva pârâtei B., acestea nefiind cuprinse în facturile respective, deci nefiind analizate de judecătorul sindic.

Pentru toate aceste motive, Curtea a apreciat că apelul declarat de pârâta B. este fondat cu privire la motivul ce a criticat soluția prescripției dreptului la acțiune pentru fapta de deturnare a clientelei, acțiunea reclamantei pentru plata sumei de 4.100.000 RON impunându-se a fi respinsă pe acest considerent.

Reclamanta a criticat soluția primei instanțe de respingere a pretențiilor sale constând în cheltuielile privind efectuarea investițiilor, costurile cu furnizarea serviciilor de internet și telefonie, cheltuielile cu achiziționarea modemurilor, cheltuielile cu instalarea, edificarea, întreținerea instalațiilor de internet(conectarea abonaților, întreținere, cheltuieli cu dobânzile bancare).

Cu privire la soluția primei instanțe referitoare la cererea principală, pârâta B. a criticat admiterea probei cu martori pentru reclamantă prin încheierea din 10.05.2016. Susține că proba nu a fost solicitată conform art. 112 sau 132 C. proc. civ. și nu a existat acordul său pentru administrarea probei, nefiind întrunite nici cerințele art. 138 C. proc. civ.. Curtea constată că la termenul din 10.05.2016, reclamanta a solicitat suplimentarea probatoriului cu audierea a doi martori, iar pârâtul, reprezentat prin avocat, a solicitat respingerea probei ca nefiind utilă. Tribunalul a apreciat poziția probatorie a pârâtului și a admis proba. Or, art. 138 C. proc. civ. arată că dovezile care nu au fost cerute în condițiile legii nu vor mai putea fi invocate în cursul instanței. Instanța nu poate însă respinge o probă ca tardivă, din oficiu, dacă partea adversă nu s-a opus la administrarea ei. Cum pârâtul nu s-a opus administrării acestei probe, ci a pus concluzii doar cu privire la utilitatea ei, în mod corect Tribunalul a admis această probă. Așadar, acest motiv de apel al pârâtului nu a fost primit.

Referitor la criticile reclamantei din apel, Curtea constată că prejudiciile invocate de reclamantă (cheltuielile privind efectuarea investițiilor, costurile cu furnizarea serviciilor de internet și telefonie, cheltuielile cu achiziționarea modemurilor, cheltuielile cu instalarea, edificarea, întreținerea instalațiilor de internet) se referă la pretinsa încălcare de către reclamantă a prevederilor contractuale și la pretinsa conduită de concurență neloială.

Reclamanta susține că trebuie interpretat contratul de parteneriat în maniera în care pârâta are obligația de a asigura reclamantei un rezultat avut în vedere la momentul încheierii contractului. Reclamanta critică soluția primei instanțe, pentru că nu a constatat că pârâta i-ar fi promis reclamantei derularea în condiții optime a contractului pe o perioadă suficientă ca rețeaua să se extindă, ca reclamanta să-și amortizeze investițiile și să obțină profit.

Curtea apreciază că prima instanță a făcut o corectă interpretare a contractului părților, pârâta neasumându-și nicio obligație de rezultat față de reclamantă.

În această direcție, reclamanta susține că pârâta nu a redirecționat abonații către sediul ei, așa cum au prevăzut în contract și nu a întocmit procesele-verbale de desocotire și că prin atitudini mincinoase și defăimătoare a determinat scăderea valorii firmei, inclusiv prin deturnarea clienților.

Curtea constată că reclamanta nu a probat că pârâta nu a redirecționat abonații către sediul ei și nici că a avut o atitudine mincinoasă și defăimătoare, în scopul de a degrada imaginea firmei reclamante.

Cele pretinse de reclamantă în acțiunea principală, anume că pârâta ar fi avut o politică comercială de popularizare a serviciilor sale, pe tot teritoriul unde opera, nu numai pe teritoriul unde se executa contractul părților, nu poate conduce la concluzia că pârâta nu și-a respectat obligația contractuală.

Subliniază Curtea că ambele părți și-au rezervat dreptul, chiar prin contract, să desfășoare activitate individual în aceeași zonă de piață. Buna credință în derularea raporturilor contractuale impune ca ambele părți să-și desfășoare activitatea de așa natură să nu prejudicieze interesele cocontractantului, adică să nu săvârșească fapte de natura celor pretinse de reclamantă, dar însă neprobate.

Curtea apreciază că nu pot fi avute în vedere declarațiile celor doi martori audiați în apel, întrucât nu fac decât să dezvolte susținerile reclamantei, la care au fost angajați, fără a arăta în concret sursa informațiilor deținute, deși puteau face acest lucru, având în vedere funcțiile deținute. Martorii confirmă ofertele făcute de pârâtă pe piață, extinderea rețelei pârâtei, dar în ceea ce privește modalitatea exactă de executare a obligației de redirecționare, arată că informațiile le dețin de la agenți, pe care nu îi pot nominaliza, sau sunt "semnale de pe teren"(așadar din "gura lumii").

Curtea consideră așadar că nu s-a făcut dovada faptului care încalcă contractul și a faptei delictuale. În plus, nici dovada prejudiciului nu e făcută.

Potrivit prevederilor contractuale menționate mai sus, reclamanta și-a asumat obligația de a pune la dispoziția parteneriatului infrastructura de telecomunicații în condiții de calitate tehnică adecvată și de a asigura personalul necesar pentru contractare, întreținere și service. Investițiile pe care le-a efectuat în realizarea obligațiilor contractuale au intrat în patrimoniul propriu al reclamantei și nu în patrimoniul pârâtei sau în patrimoniu comun, putând fi valorificate de proprietar în orice mod consideră, astfel încât pârâta nu poate fi ținută răspunzătoare de acestea sau de politica de extindere urmărită de reclamantă.

Cheltuielile cu conectarea abonaților, cu întreținerea rețelei și chiar cu dobânzile la credite i-au beneficiat reclamantei și nu pârâtei.

Costurile cu internetul și telefonia făcute de reclamantă (adică plata facturilor către B.) se bazează pe serviciile ce i-au fost furnizate, prin urmare au contraprestație, astfel încât nu i se poate imputa pârâtei vreun prejudiciu în acest sens.

Cheltuielile cu achiziționarea modemurilor, cuantificate de reclamantă la valoarea de 100.000 RON, au fost făcute tot în executarea contractului.

Părțile au convenit prin contractul de parteneriat o modalitate de achiziționare și plată a acestora, în sensul că B. va furniza numărul necesar de modemuri cu porturi de voce solicitat de A., iar această modalitate de plată va fi renegociată dacă numărul modemurilor comandate lunar de A. la B. este mai mare de 120% față de valoarea prognozată și o dată la 3 luni.

Sub acest aspect, reclamanta nu a invocat vreo încălcare a prevederilor contractuale și nu a argumentat cu privire la situația existenței în stoc a unor modemuri de 100.000 RON.

De altfel, experții în cauză nu au putut stabili care modemuri din stocul reclamantei țineau de contractul de parteneriat, având în vedere că ambele părți și-au rezervat prin contract posibilitatea de a desfășura activitate similară și în afara acestui parteneriat. De altfel, reclamanta trebuia să probeze că modemurile achiziționate pentru derularea contractului nr. x/2005, intrate în patrimoniul reclamantei, care nu au mai fost folosite, au rămas pe stoc din culpa pârâtei, nu au mai putut fi valorificate în alte activități pe care le-a derulat/nu au putut fi vândute odată cu rețeaua și au fost efectiv achitate de reclamantă. Nicio astfel de probă nu a fost făcută, reclamanta rezumându-se a spune că a cheltuit cu achiziția lor.

În ceea ce privește prejudiciul privind devalorizarea firmei prin practicile pârâtei, prejudiciul se putea determina prin probarea valorii societății reclamante înainte de încheierea contractului de parteneriat și după, prin probarea faptului că a vândut parte din rețea la o sumă mult mai mică decât ar fi trebuit să valoreze sau decât ar fi cerut, or, aceste împrejurări nu rezultă din probatoriile cauzei.

Din contră, rezultă o creștere economică a reclamantei după încheierea acestui contract, chiar de 8 ori față de momentul anterior semnării contractului. Vânzarea rețelei s-a făcut în 2007 la o valoare reală, la valoarea solicitată de reclamantă, așadar firma nu a fost devalorizată.

Referitor la nerespectarea clauzelor contractuale privind emiterea proceselor-verbale lunare de desocotire, pe de o parte, și transmiterea lunară a desfășurătoarelor privind convorbirile adiționale, pe de altă parte, obligațiile sunt prevăzute în contractul părților.

Este, de asemenea, de necontestat, că desfășurătoarele privind convorbirile adiționale nu au fost transmise reclamantei în perioada octombrie 2007- 12 martie 2008, dar și că există o uzanță a părților de a nu încheia procesele-verbale de desocotire.

Reclamanta susține că nu a mai putut refactura convorbirile adiționale către abonații finali, deoarece 90% s-au transferat pe rețeaua pârâtei.

Curtea constată că această imposibilitate a refacturării nu a fost probată, deoarece contractele cu abonații finali prevăd obligația ca aceștia să suporte convorbirile adiționale, de vreme ce serviciul le-a fost prestat pentru perioade contractuale, iar la momentul prezentării desfășurătoarelor, pretențiile reclamantei nu erau prescrise. Or, reclamanta nu a probat că a încercat emiterea de facturi către clienți și nu au fost acceptate sau plătite sau că a promovat acțiuni care i-au fost respinse.

Deși reclamanta susține că prin acest mecanism, pârâta ar fi determinat catalogarea de către cei care au contractat direct a serviciilor de telefonie B. ca fiind ieftine, nu se poate reține un astfel de raționament, cât timp abonații primeau facturi doar pentru abonament, nu și pentru convorbiri, iar opinia celor care contractau direct și nu fuseseră abonați anterior nu ar fi putut fi întemeiată pe detalii contractuale ale altor clienți.

Pentru toate acestea, criticile aduse soluției de respingere a acțiunii în pretenții pentru suma rămasă în analiză vor fi respinse.

Referitor la cererea reconvențională:

În această fază procesuală, au rămas în analiză doar facturile din 15.11.2007 și 6.03.2011, pentru restul facturilor din cererea reconvențională (parte cuprinse și în acțiunea principală cu solicitarea de clarificare) nepromovându-se cale de atac, deși acțiunea la fond este respinsă.

Prin cererea reconvențională, pârâta S.C. B. S.A. a solicitat plata facturilor restante ale reclamantei. Reclamanta a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune pentru facturile din 15.11.2007 și excepția de neexecutare a contractului, anume că nu a efectuat plata facturilor restante pentru că a contestat conținutul acestora, fiind emise peste perioada contractuală și fără ca pârâta să își respecte obligația de a comunica lunar desfășurătoarele convorbirilor adiționale.

La rândul ei, pârâta a invocat în apărarea sa că reclamanta nu și-a respectat obligația de a achita facturile emise pe numele ei.

Concluzionând, Curtea a constatat că ambele părți invocă excepția de neexecutare a contractului.

Curtea constată că excepția prescripției dreptului la acțiune pentru facturile din 15.11.2007 a fost respinsă de prima instanță. Partea interesată, reclamanta, nu a formulat critici cu privire la această soluție, dar Curtea de Apel va verifica modalitatea de soluționare a acestei excepții, având în vedere decizia de casare nr. 1593/31.10.2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Curtea constată că față de data scadenței lor (cel puțin 5 zile de la emiterea facturilor) și momentul formulării cererii reconvenționale (15.11.2010), excepția prescripției este nefondată, astfel că în mod corect a fost respinsă de prima instanță.

Față de excepția de neexecutare a contractului, invocată de ambele părți, Curtea constată că se impune a verifica obligațiile părților și măsura în care nerespectarea acestor obligații dă voie celeilalte părți să sisteze propriile prestații.

Potrivit contratului 6/2005, reclamanta A. S.R.L. are obligația de a plăti facturile într-un anumit termen de la emitere (15 zile). Celelalte contracte ale părților stipulează în plus că faptul neprimirii facturilor nu constituie motiv de neplată. De asemenea, reclamanta poate contesta facturile, lucru pe care l-a făcut prin notificările emise, dar contestația nu poate suspenda plata. Pe de altă parte, pârâta, care presta serviciul, avea obligația ca lunar să comunice reclamantei desfășurătoarele convorbirilor adiționale, pentru ca mai departe aceasta din urmă să refactureze către abonații finali. Cu toate acestea, reclamanta este cea care și-a asumat încasarea plăților de la abonații finali, ea având obligația de a achita facturile emise de pârâtă chiar înainte de emiterea facturilor către abonații finali și încasarea lor.

Pe cale de consecință, faptul că reclamanta nu a achitat facturile restante nu-i permitea pârâtei S.C. B. S.A. să refuze comunicarea desfășurătoarelor convorbirilor adiționale, ci doar să suspende serviciul sau să ceară rezilierea. Necomunicarea desfășurătoarelor convorbirilor adiționale nu-i permitea reclamantei să refuze plata facturilor anterioare restante, fie ele emise anterior încetării contractelor, fie ulterior, dacă priveau perioada contractuală. Reclamanta ar fi putut justifica neplata facturilor dacă pârâta nu i-a comunicat desfășurătoarele, pentru sumele respective, însă dacă acestea sunt întocmite și comunicate în termen rezonabil pentru a putea fi contestate facturile, o sistare a plății nu apare argumentată.

În cazul de față, reclamanta nu a invocat pentru facturile din 15.11.2007 că se referă la sume de convorbiri adiționale fără desfășurător, nejustificând practic de ce le consideră incerte, iar pentru facturile din 6.03.2008, desfășurătoarele i-au fost comunicate la 12.03.2008, în termen util pentru contestarea sumelor.

Prin urmare, ambele excepții de neexecutare a contractului sunt nefondate.

Prin precizările făcute în apelul de față, pârâta reclamantă susține că facturile din 15.11.2007 și cele din 6.03.2008 au fost emise în baza contractului nr. x/2005.

Reclamanta nu a contestat această susținere. Facturile din 15.11.2007 au fost menționate în contabilitatea reclamantei ca fiind incerte.

Facturile din 6.03.2008 au fost contestate de reclamantă ("refuzate parțial") pentru că au fost emise peste perioada contractuală (reclamanta a notificat pârâtei rezilierea la 28.02.2008).

În notificările sale, reclamanta nu a comunicat pârâtei de ce refuză aceste facturi și de ce le consideră incerte.

În întâmpinările formulate, reclamanta pârâtă susține că sumele solicitate nu sunt certe, lichide și exigibile, deoarece: facturile sunt întocmite unilateral, nu sunt semnate de beneficiar, deci nu sunt acceptate, nu sunt înregistrate în contabilitate, facturile au fost emise fără întocmirea proceselor-verbale de desocotire și peste termen, serviciile nu au mai fost prestate în baza contractului din 2002 după iunie 2007 (Iași și Tulcea), 1.12.2007 (Tg. Frumos), 1.05.2008 (Pașcani, Rădăuți și Fălticeni), o parte din facturi nu au fost primite.

Pentru facturile din 6.03.2008, din valoarea totală a acestora de 469.510,96 RON, reclamanta pârâtă a înregistrat în contabilitate doar valoarea de 216.444,30 RON, pârâta solicitând prin apelul său acordarea întregii valori, cea înregistrată în contabilitate de reclamantă neacoperind nici măcar valoarea abonamentului.

Curtea consideră că, potrivit raporturilor dintre părți, pârâta S.C. B. S.A. s-a obligat către reclamanta S.C. A. S.R.L. să-i presteze servicii de telefonie fixă, în schimbul unui cost. Dacă S.C. B. S.A. face dovada realității prestării serviciului convenit, S.C. A. S.R.L. are obligația să-l achite, deoarece s-a folosit de acest serviciu, fiind lipsit de relevanță dacă a acceptat sau nu facturile emise pentru prestarea acestui serviciu sau dacă le-a înregistrat sau nu în contabilitate. Înregistrarea în contabilitate de către debitor este doar o operațiune de evidențiere, care produce efecte probatorii doar față de reclamantă(dacă e înregistrată se probează datoria), nu și contra pârâtei creditoare.

Evident, instanța este ținută să verifice motivele refuzului facturilor, în condițiile în care debitorul poate pretinde că serviciul nu i-a fost prestat sau i-a fost prestat necorespunzător.

De asemenea, reclamanta S.C. A. S.R.L. nu poate invoca drept motiv neîntocmirea proceselor-verbale de desocotire sau comunicarea tardivă a desfășurătoarelor. Din derularea raporturilor dintre părți rezultă că nu au avut obiceiul încheierii de procese-verbale de desocotire, deși era obligația stabilită prin contract. Oricum, lipsa acestora are valență probatorie, nu constituie fine de neprimire.

Curtea reține că realitatea prestării serviciilor rezultă din fișierele trimise reclamantei prin email menționate în Notele de ședință de la dosar fond, necontestate de reclamantă. De asemenea, reclamanta nu a invocat niciodată că pârâta nu i-ar fi prestat serviciile, iar pentru facturile din 15.11.2007 și 6.03.2008, emise în baza contractului de parteneriat, serviciile prestate sunt anterioare datei de 28.02.2008, data când reclamanta a solicitat încetarea contractului.

Astfel, pentru facturile din 15.11.2007, valorile se referă la abonamentul pentru perioada iulie - octombrie 2007 și la convorbirile adiționale până în septembrie 2007 (din octombrie nu au mai fost comunicate desfășurătoarele).

Pentru facturile din 6.03.2008, valorile se referă la abonamentul pentru perioada noiembrie- februarie 2008 și la convorbirile adiționale până în ianuarie 2008, deci în perioada contractuală (V1, dosar prim Tribunal).

Motivele refuzului se axează doar pe faptul că facturile sunt emise după încetarea contractului, însă aceste facturi se referă la contravaloarea unor servicii prestate în timpul contractului.

Pentru acestea, Curtea a constatat că apelul pârâtei este fondat și pentru acest motiv, cererea reconvențională se impune a fi admisă în limitele de devoluțiune impuse de apelant.

Pentru acestea, Curtea de Apel Iași, secția Civilă prin decizia civilă nr. 774/2019 din 19 decembrie 2019 a respins apelul declarat de S.C. A. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 1106/20.10.2016 pronunțate de Tribunalul Iași, secția II civilă-contencios administrativ și fiscal.

A admis apelul declarat de S.C. B. S.A., împotriva sentinței civile nr. 1106/20.10.2016 pronunțate de Tribunalul Iași, secția II civilă-contencios administrativ și fiscal, sentință pe care o schimbă în parte, în sensul că:

Admite excepția prescripției dreptului material la acțiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.A. pentru suma de 4.100.000 RON și pe cale de consecință:

Respinge ca prescrisă acțiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.A. pentru suma de 4.100.000 RON.

Admite în parte cererea reconvențională formulată de pârâta reclamantă S.C. B. S.A. în contradictoriu cu reclamanta pârâtă S.C. A. S.R.L..

Obligă pe reclamanta pârâtă S.C. A. S.R.L. la plata către pârâta reclamantă S.C. B. S.A. a sumei de 1.018.525,94 RON, contravaloarea facturilor fiscale emise în 15.11.2007 și 6.03.2008.

Obligă reclamanta pârâtă S.C. A. S.R.L. să plătească pârâtei reclamante S.C. B. S.A. suma de 29814,4 RON cheltuieli de judecată la fond.

Păstrează restul dispozițiilor sentinței Tribunalului Iași care nu contravin prezentei. Obligă pe apelantul intimat S.C. A. S.R.L. să plătească pârâtului reclamant S.C. B. S.A. suma de 53.908,05 RON cu titlu de cheltuieli de judecată în căile de atac.

Împotriva deciziei sus menționate, reclamanta S.C. A. S.R.L. a declarat recurs.

Recurenta-reclamantă a întemeiat cererea de recurs pe dispozițiile art. 304 pct. 6, 7 și 9 C. proc. civ.

În temeiul acestor motive de nelegalitate, recurenta-reclamantă a solicitat, în principal admiterea recursului, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare în fond a cererii principale și a cererii reconvenționale, raportat la lipsa de motivare a soluției pronunțate și a soluționării excepțiilor prescripției dreptului material la acțiune invocate de ambele părți, cât și raportat la motivațiile contrare inserate în hotărârea atacată; în subsidiar, a solicitat admiterea apelului declarat de reclamantă împotriva sentinței civile nr. 1106/2016 din 20 octombrie 2016 pronunțată de Tribunalul Iași, secția a II-a Civilă, în sensul schimbării în parte a acesteia și în consecință, obligarea pârâtei de a corecta facturile emise cu încălcarea clauzelor contractului de parteneriat nr. x/22.02.2005 pentru perioada 15.11.2007-18.09.2008 și de a achita suma de 4.500.000 RON cu titlu de prejudiciu cauzat prin neexecutarea/executarea defectuoasă a contractului de parteneriat nr. x/22.02.2005, cu anexele și actele adiționale ale acestuia și respingerea apelului declarat de pârâtă împotriva aceleiași sentințe.

În raport de primul motiv de casare prevăzut de art. 304 pct. 6 C. proc. civ., recurenta-reclamantă susține că prin dispoziția obligării la plata către părâtă a sumei de 1.018.525,94 RON, instanța a determinat o contradicție flagrantă între considerente și minută, acordând mai mult decât a cerut.

Calculul matematic al contravalorii facturilor din 15.11.2007 și 06.03.2008 relevă un debit în valoare de 971.333,61 RON, evident mai mic decât suma pe care instanța a stabilit-o, calcul matematic rezultat din însăși tabelul înaintat instanței de către pârâtă în ultimul ciclu procesual al apelului, prin urmare, arată recurenta, instanța de apel înțelege să nu analizeze deloc cu privire la acest aspect actele aflate la dosarul cauzei, mulțumindu-se să acorde o sumă mai mare decât cea solicitată, fără a face o mențiune clară cum a ajuns la acest calcul.

În raport de motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., recurenta a argumentat în sensul că hotărârea recurată nu cuprinde motivele pe care se sprijină, respingerea excepției prescripției dreptului material la acțiune primind o motivare lacunară, care vine în contradicție cu cele precizate de instanța de apel în paginile anterioare.

Contradictorialitatea dintre considerente și dispozitiv rezidă în împrejurarea că instanța a omis să observe că raporturile juridice din iulie- octombrie 2007, obiectivate în facturile din 17.11.2007 sunt prescrise, iar aceste raporturi trebuiau consfințite în facturi lunare conform contractului x/2005.

Raportat la titulul 4 al contractului din 22.05.2005, pârâta avea obligația de a emite facturi lunare, obligație nerespectată, situație în care recurenta apreciază contravaloarea serviciilor aferente perioadei iulie- octombrie 2007 ca fiind prescrisă.

Ipoteza motivelor contradictorii susținută de recure