ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 225/2020

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 225/2020 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2020)

Ședința publică din data de 30 ianuarie 2020

Asupra recursului de față, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată la data de 14.02.2013 și înregistrată pe rolul Tribunalului Specializat Cluj, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat în contradictoriu cu pârâții B., S.C. C. S.R.L. și D. atragerea răspunderii civile delictuale pentru fapte de concurență neloială constând în deturnarea clientelei și a furnizorilor reclamantei, folosirea de informații confidențiale și acțiuni de atragere a salariaților societății reclamante, fapte săvârșite începând cu aprilie 2011 și care au produs prejudiciu reclamantei evaluat astfel: suma de 170.548 RON reprezentând costuri suportate cu modificarea și implementarea unei noi politici de vânzare și suma de 384.000 RON reprezentând pierderea actualizată a reclamantei calculată pentru perioada de referință 01.01.2012-30.06.2013.

Tribunalul Specializat Cluj prin sentința civilă nr. 2044 din 06.12.2018, a respins excepția prescripției extinctive a dreptului la acțiune, excepție invocată de pârâți; a admis, în parte, acțiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâții S.C. C. S.R.L., B. și D., și pe cale de consecință: a constatat săvârșirea de către pârâții S.C. C. S.R.L. și B. a unor fapte de concurență neloială prevăzute de Legea nr. 11/1991 privind combaterea concurenței neloiale și a obligat pârâții la încetarea faptelor de concurență neloială constând în folosirea informațiilor confidențiale ale societății A. S.R.L și deturnarea clientelei societății A. S.R.L; a dispus publicarea prezentei hotărâri într-un ziar de largă circulație pe cheltuiala pârâților S.C. C. S.R.L. și B.; au fost obligați pârâții S.C. C. S.R.L. și B., în solidar, să plătească către reclamanta S.C. A. S.R.L. suma de 170.548 RON cu titlu de despăgubiri, sumă la care se adaugă dobânda legală începând cu data de 14.02.2013 și până la data plății efective; a respins ca neîntemeiată, cererea reclamantei formulată în contradictoriu cu pârâții S.C. C. S.R.L. și B. având ca obiect faptele de atragere a salariaților reclamantei și de deturnare a furnizorilor, precum și cererea privind obligarea pârâților la plata sumei de 384.000 RON cu titlu de despăgubiri; a respins ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă în contradictoriu cu pârâtul D.; au fost obligați pârâții S.C. C. S.R.L. și B., în solidar, la plata către reclamantă a sumei de 13.046,96 RON cu titlu de cheltuieli de judecată parțiale; a fost obligată reclamanta la plata către pârâta S.C. C. S.R.L. a sumei de 15.300 RON cu titlu de cheltuieli de judecată parțiale și la plata către pârâtul B. a sumei de 10.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată parțiale; au fost compensate cheltuielile de judecată ale reclamantei și pârâților S.C. C. S.R.L. și B. până la valoarea sumei celei mai mici; au fost obligați pârâții S.C. C. S.R.L. și B., în solidar, la plata către expertul evaluator E. a sumei de 500 RON cu titlu de diferență onorariu expertiză de evaluare și a fost obligată reclamanta la plata către pârâtul D. a sumei de 8.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut, în esență, că din punct de vedere procesual, întrucât acțiunea a fost formulată anterior intrării în vigoare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., respectiv anterior datei de 15.02.2013, în cauză sunt aplicabile dispozițiile C. proc. civ. din 1865.

Prima instanță a reținut că prin sentința penală nr. 67/09.03.2017 pronunțată de Tribunalul Cluj, secția penală în dosarul penal nr. x/2015 pârâtul B. a fost condamnat la 3 ani de închisoare, cu suspendare sub supraveghere a executării pedepsei, pentru săvârșirea infracțiunii de acces ilegal la un sistem informatic în formă continuată. Această hotărâre a rămas definitivă prin respingerea apelului de către Curtea de Apel Cluj prin decizia nr. 601/10.05.2018 pronunțată în același dosar.

Tribunalul Cluj, secția penală a reținut, în urma administrării probatoriului și identificarea utilizatorilor, că după încetarea colaborării dintre societatea C. S.R.L. și societatea A. S.R.L., în perioada 06.11.2012-23.04.2013, pârâtul B. a accesat în mod repetat conturile unor societăți comerciale, clienți ai persoanei vătămate, prin folosirea fără drept a parolelor de acces, în scopul monitorizării volumului și prețurilor tranzacțiilor pe care aceștia le încheiau cu societatea A. S.R.L., fiind vorba, mai exact, de conturile "F." aparținând societății comerciale F. S.R.L. România și "G." aparținând societății comerciale G. S.R.L. din Brăila. Deși s-a contestat autenticitatea conținând logurile de acces pe site-ul A., s-a înlăturat această apărare raportat la probele aflate la dosarul penal. Cu titlu de probe indirecte s-au reținut și accesările de pe aceeași adresă de I.P. în data de 06.11.2012 și 08.11.2012, fiind înlăturate apărările cu privire la accesarea site-ului public aparținând A., reținându-se dimpotrivă că s-a interacționat cu baza de date de prețuri a acestui site, beneficiind de funcțiile sale, funcții care erau puse în mod normal la dispoziția clienților care aveau acces la oferte personalizate chiar în contul lor de clienți de pe acel site. S-a reținut că accesul la site-ul societății reclamante a fost realizat fără drept, că pârâtul a luat la cunoștință despre parole în calitatea sa de angajat/colaborator al societății A. unde a avut acces la platforma de administrare a site-ului și la programul Eurostock, care conținea lista utilizatorilor site-ului. La individualizarea pedepsei, tribunalul a ținut seama de actele numeroase de accesare a bazei de date, că a profitat de breșele de securitate ale sistemului informatic, că a profitat de poziția privilegiată pe care a deținut-o în firmă, scopul urmărit fiind acela de conturare a unei clientele din portofoliul de clienți importanți ai societății A. S.R.L. În aplicarea pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor, Tribunalul Cluj, secția penală a reținut că fapta s-a săvârșit în calitatea de acționar/administrator al unei societăți comerciale având ca obiect de activitate comercializarea de componente electronice, mobilul săvârșirii faptei fiind captarea clientelei .

Hotărârea definitivă a instanței penale are autoritate de lucru judecat în fața instanței civile în ceea ce privește existența faptei, a persoanei care a săvârșit-o și a vinovăției acesteia, atât conform art. 22 alin. (1) vechiul C. proc. pen., cât și conform art. 28 alin. (1) din Noul C. proc. pen.

Așadar, tribunalul a reținut că pârâtul B. a accesat în perioada 06.11.2012-23.04.2013 în scopul captării clientelei importante a societății A. S.R.L baza de date confidențială a acesteia, astfel că nu vor fi luate în seamă susținerile pârâtului referitor la faptul că ar fi fost accesat doar site-ul public al societății reclamante. Această activitate a fost desfășurată în beneficiul societății C. S.R.L. întrucât din declarațiile martorilor H. și I. a reieșit că au încheiat raporturi comerciale cu această societate din anul 2011-2013. Martorul H., administrator al societății G. S.R.L. din Brăila, a declarat că a fost contactat de reprezentanții societății C. S.R.L. și a acceptat această relație comercială având în vedere că prețurile societății pârâte erau mai mici. De asemenea, martorul I., administrator al societății F. S.R.L. din Ploiești, a declarat că a acceptat relația comercială cu C. S.R.L. întrucât aceasta avea la acea vreme produse pe care reclamanta nu le furniza sau nu știa că le furnizează. Cu toate acestea, ambii martori au arătat că societatea reclamantă era și a rămas unul dintre furnizorii importanți ai societăților pe care le administrau și niciun reprezentant al societății C. S.R.L. nu le-a solicitat sau sugerat să renunțe la legătura comercială cu societatea reclamantă.

În cauză, baza de date a societății reclamante privind conturile clienților era prevăzută cu parolă personalizată, astfel că se prezumă că legăturile comerciale dintre reclamantă și clienții săi aveau o natură confidențială. Totodată, prețurile practicate de reclamantă cu anumiți clienți ai săi pot fi considerate a face parte din tipul de informații secrete, de natură a avea o valoare comercială pentru reclamantă, iar pentru ca aceste informații să nu fie devoalate oricărei persoane, reclamanta a luat măsuri rezonabile pentru ca aceste informații să fie protejate față de persoane neuatorizate. Este de observat că în hotărârea penală se arată că pârâtul B. a folosit parolele adevărate la care ar fi avut acces urmare a colaborării sale cu reclamanta, iar faptul că reclamanta a acordat încredere acestuia în baza relației îndelungate de colaborare și nu a modificat aceste parole, nu poate fi considerată o măsură nerezonabilă.

Deși în mod obișnuit prețurile se stabilesc printr-un mecanism complex care ține seama și de concurență, prin folosirea secretelor comerciale ale societății reclamante (cel puțin în privința celor doi clienți pentru care s-a reținut săvârșirea faptei penale), fără consimțământul acesteia, pârâtul B. și implicit și pârâta C. S.R.L. au urmărit deturnarea clientelei societății reclamante, folosindu-se de legăturile stabilite cu această clientelă în cadrul funcției de prestator și colaborator al societății reclamante. Se poate reține în sarcina pârâților săvârșirea faptei ilicite de folosire a informațiilor confidențiale ale societății reclamante și respectiv de deturnare a clientelei, chiar dacă nu s-a produs rezultatul în totalitate, iar reclamanta nu a pierdut calitatea de furnizor a celor doi clienți. Interesează în speță faptul că ulterior încetării colaborării cu reclamanta, pârâtul B., folosindu-se de calitatea pe care a avut-o în societatea reclamantă, a utilizat mijloace necinstite de concurență, contrar bunei credințe, fără respectatea cerințelor concurenței loiale, de această activitate beneficiind în totalitate societatea pârâtă C. S.R.L. prin cifra de afaceri pe care a realizat-o.

Prin urmare, tribunalul a reținut în sarcina pârâților B. și C. S.R.L. săvârșirea faptei de folosire a informațiilor confidențiale ale societății reclamante, pentru perioada noiembrie 2012- aprilie 2013 și de deturnare a clientelei, cu referire la cei doi clienți pentru care hotărârea penală a reținut incidența accesului ilegal la baza de date și că aceste fapte au fost săvârșite cu vinovăție de către pârâți întrucât știau că un astfel de acces se face fără consimțământul societății reclamante, urmărind sau acceptând cel puțin ca în patrimoniul societății reclamante să se producă astfel un prejudiciu.

Referitor la fapta de atragere a furnizorilor societății reclamante A. S.R.L., deși din declarația martorului J. reiese că în calitatea sa de director de aprovizionare, apoi de director de vânzări, pârâtul a avut acces la un soft care îi permitea să cunoască furnizorii societății A. S.R.L. și este cert că a existat un mesaj de corespondeță la data de 11.07.2012 cu reprezentantul societății furnizoare K., tribunalul a reținut că nu există nicio o probă care să conducă la concluzia că pârâții au dorit să atragă furnizorii societății A. S.R.L. în detrimentul acesteia.

Este de observat din corespondența cu reprezentantul societății furnizoare K. că solicitarea pârâților a fost aceea de a realiza un raport contractual de furnizare direct, fără a se solicita exclusivitatea raportului, pe de o parte și fără a se solicita înlăturarea calității de client a societății reclamante, pe de altă parte.

În ceea ce privește atragerea furnizorului L. s-a constatat că nu există nicio probă concludentă că pârâții au urmărit ca această persoană juridică să nu mai încheie raporturi comerciale cu reclamanta. Din declarația martorului J., director executiv în cadrul societății reclamante, a reieșit că încă din anul 2008 această societate devenise un furnizor nesemnificativ al reclamantei și nu exista nicio certitudine că pârâtul B. ar fi influențat luarea deciziei de renunțare în anul 2010 la acest furnizor . A reieșit din raportul de expertiză contabilă efectuat în cauză că în perioada 01.01.2012-30.06.2013 societatea reclamantă și societatea pârâtă au avut 4 furnizori comuni, unul fiind L., fără a se putea deduce din această situație faptul că pârâții au determinat renunțarea reclamantei la acest furnizor în anul 2010.

C) Referitor la fapta de atragere a salariaților reclamantei, faptă descrisă în art. 4 lit. h) din Legea nr. 11/1991, tribunalul a constatat că probele administrate în dosar nu au condus la dovedirea existenței acesteia în sarcina pârâților B. și C. S.R.L.

S-a reținut că declarațiile martorilor J., M. și N. angajați ai reclamantei, au fost evazive în această privință. Acești martori nu au fost contactați personal de pârâtul B. în vederea părăsirii societății reclamante și angajării la societatea pârâtă, pe de o parte, iar propunerea de colaborare făcută de către pârâtul D. martorului M. și numitei O. nu se încadrează în fapta descrisă la art. 4 lit. h) din Legea nr. 11/1991 întrucât nu li s-a propus înființarea unei societăți concurente cu societatea reclamantă și nici nu li s-a propus angajarea în scopul dezorganizării activității societății reclamante în contextul în care aceasta avea peste 100 de angajați. Oricum, nu există dovedit de către reclamantă niciun mijloc fraudulos pe care pârâții B. și C. S.R.L. să îl fi folosit în vederea angajării personalului și nu a rezultat nicio activitate de amploare de natură a produce dezorganizarea activității societății reclamante. Dispozițiile legale sancționează faptele cu caracter dolosiv, de natură a evidenția un comportament neloial constând în acțiuni concertate neloiale, urmărind dezorganizarea comerciantului angajator și nu fapte izolate constând în propuneri de angajare la o altă societate care ar putea acorda condiții de muncă mai favorabile angajatului. Or, așa cum s-a arătat probele nu au relevat o atare situație în privința pârâților B. și C. S.R.L., niciunul dintre martori neștiind cu exactitate dacă au fost angajați ai societății reclamante care să fi plecat la îndemnul pârâților.

S-a reținut că pârâtul D. a avut calitatea de contabil-casier principal la societatea reclamantă în perioada 15.06.1998-22.10.2011, când a demisionat și ulterior s-a angajat la societatea pârâtă, iar conform fișei postului, printre atribuțiile sale se aflau cele de reprezentare a societății cu clienții săi în vederea perceperii societății ca un furnizor de încredere, operarea documentelor contabile, controlul solvabilității și recuperarea creanțelor. Totodată, în contractul individual de muncă s-a specificat obligația angajatului de a păstra confidențialitatea situației societății pe o perioadă de 6 luni după desfacerea contractului, iar în fișa postului obligația de confidențialitate a informațiilor privind situația financiară a societății, a contractelor și politicii firmei.

Este cert că pârâtul D. a demisionat din data de 22.10.2011, iar reclamanta a acuzat existența unor fapte de atragere a salariaților săi din primăvara anului 2012.

Chiar dacă martorul M., angajat al reclamantei, a declarat că pârâtul D. i-a propus în mai- iunie 2012 să colaboreze cu societatea C. S.R.L., în schimbul unui comision, se observă că această faptă nu se încadrează în cea descrisă de art. 4 lit. h) din Legea nr. 11/1991, întrucât nu presupunea angajarea martorului la societatea pârâtă (fiind vorba de încheierea unui contract de comision) și nici nu urmărea dezorganizarea activității societății reclamante. Totodată, nu pot fi reținute ca fapte care să reprezinte un comportament neloial față de societatea reclamantă, nici propunerea de colaborare pe care pârâtul D. ar fi făcut-o angajatei O. și la care au făcut referire martorii J. și N. .

Așa cum s-a arătat anterior, fapta de atragere a salariaților unui comerciant poate reprezenta o practică de concurență neloială dacă ar exista acțiuni concertate neoneste de atragere a salariaților în scopul dezorganizării activității acelui comerciant. Pentru a exista o dezorganizare interesează și importanța acelui personal în absența căruia ar fi aproape imposibil să se desfășoare activitatea sau care ar presupune o înlocuire în condiții oneroase pentru comerciant. Nu se poate nega faptul că asupra unui salariat are influență mediul în care își desfășoară activitatea și chiar percepția pe care o are asupra siguranței locului de muncă, aspecte care pot determina un salariat să accepte noi oportunități potrivit propriei voințe, cu excluderea unor manopere necinstite din partea unui terț. Or, în cauză reclamanta nu a dovedit existența unei asemenea fapte în sarcina pârâtului D..

Nu în ultimul rând, nici fapta de deturnare (captare) a clientelei nu a fost reținută în sarcina acestui pârât, niciunul dintre martorii audiați, H. și I., reprezentanți ai clienților G. S.R.L. și F. S.R.L., nefiind contactat în mod expres de acest pârât în vederea stabilirii unei colaborări exclusive cu societatea C. S.R.L.. Cu alte cuvinte, din analiza probelor administrate în cauză, tribunalul va reține că nu există dovedit nici un mijloc fraudulos pe care pârâtul D. l-ar fi folosit care să imprime un caracter neloial în crearea clientelei societății pârâte C.. Nici chiar mesajul de corespondență online cu trimiterea ofertei pe săptămâna 24-2012 către societatea P. de către pârâtul D. nu poate conduce la o astfel de concluzie .

În consecință, având în vedere aceste considerente cu privire la faptele de care cei trei pârâți au fost acuzați, din probele administrate în cauză reiese ca fapte de concurență neloială în sensul Legii nr. 11/1991 în sarcina pârâților B. și C. S.R.L. fapta de a folosi informațiile confidențiale ale societății A. S.R.L. și cea de deturnare a clientelei societății reclamante în privința celor doi clienți G. S.R.L. și F. S.R.L., cererea reclamantei în privința celorlalte fapte fiind neîntemeiată atât față de pârâții B. și C. S.R.L, cât și față de pârâtul D..

Având în vedere că faptele invocate de către reclamantă priveau o activitate pretins concertată a pârâților în săvârșirea de fapte de concurență neloială prin mai multe practici analizate anterior, tribunalul a reținut că este veridică susținerea reclamantei că a putut cunoaște persoana care a săvârșit fapta și o eventuală pagubă produsă numai din iunie 2012, respectiv de la data la care i s-a adus la cunoștință de către furnizorul K. faptul că a fost contactat de către pârâtul B. în privința unei colaborări. Importanța acordată de către reclamantă acestui mesaj poate avea legătură cu poziția privilegiată pe care pârâtul B., acționând ca reprezentant al societății pârâte, a avut-o în activitatea societății reclamante, probele imprimând concluzia că pârâtul B. participa în mod activ la formarea prețurilor (a se vedea în acest sens documentul intitulat "definiții tip de produse și tip de stocuri" elaborat în februarie 2010 de B. în comun cu Q., reprezentantul legal al societății reclamante- fila x vol II), dar chiar la politica comercială a societății reclamante, în acest sens fiind declarația martorului J. care a arătat referitor la perioada ulterioră încetării colaborării pârâtului B. cu societatea reclamantă că "Deoarece dânsul cunoștea toate condițiile comerciale practicate de reclamantă, a fost necesară regândirea și redefinirea politicii comerciale, începând cu finalul anului 2011, ceea ce a presupus un proces de o oarecare durată." -fila x vol II.

Pe cale de consecință, tribunalul a reținut că termenul de prescripție prevăzut de art. 12 din Legea nr. 11/1991 a început să curgă cel mai târziu din data de 11.07.2012, data mesajului comunicat furnizorului K., nefiind astfel împlinit termenul de un an la data introducerii acțiunii din data de 14.02.2013. Nu în ultimul rând, se poate constata că termenul de prescripție a fost suspendat pe perioada procedurii de conciliere a părților care s-a desfășurat din 19.12.2012 până în 22.01.2013, când s-a încheiat procesul-verbal privind eșuarea concilierii, conform art. 720

1

alin. (1)

1

C. proc. civ. În acest context, tribunalul va constata că a fost respectat termenul de prescripție prevăzut de art. 12 raportat la datele concrete ale speței, motiv pentru care va respinge ca neîntemeiată excepția prescripției dreptului la acțiune, excepție invocată de pârâți.

În ceea ce privește capătul de cerere privind prejudiciul produs reclamantei, prejudiciul evaluat la suma de 170.548 RON reprezentând costurile pentru modificarea și implementarea unei noi politici comerciale, precum și la suma de 384.000 RON reprezentând pierderea reclamantei pentru perioada 01.01.2012-30.06.2013, tribunalul s-a raportat doar la faptele care pot fi reținute ca fapte de concurență neloială în sarcina pârâților B. și C. S.R.L., respectiv folosirea secretelor comerciale, a informațiilor confidențiale ale reclamantei în anul 2012, precum și cea de deturnare a clienților G. S.R.L. și F. S.R.L. așa cum sentința penală le-a constatat cu autoritate de lucru judecat, cel puțin în sarcina pârâtului B..

Pentru stabilirea prejudiciului produs reclamantei, în cauză s-au administrat proba cu expertiza contabilă întocmită de experții R. și S. și proba cu expertiza de evaluare întocmită de expertul E..

Expertiza contabilă a realizat o evaluare globală a activității celor două societăți în perioada ianuarie 2012- iunie 2013, concluzionându-se că societățile au avut un număr de 150 de clienți comuni, procentul clienților societății pârâte din numărul total al clienților reclamantei fiind de 79,79%, procentul vânzărilor societății pârâte către clienții comuni fiind de 94,30%, că rata marjei brute (diferența dintre veniturile din vânzarea mărfurilor și costul mărfii vândute) era de 27,84% pentru clienții comuni, că prețurile produselor similare au fluctuat atât în jos cât și în sus la ambele societăți, dată fiind și politica comercială diferențiată de vânzare a celor două societăți .

Din expertiza de evaluare efectuată în cauză de expertul E. s-a reținut că reclamanta a achitat suma de 170.548 RON pentru refacerea politicii comerciale, implementarea în teren și în soft a noii politici, iar pentru pierderea pe care reclamanta ar fi suferit-o urmare a faptelor pârâților s-au propus două ipoteze de calcul: prima ipoteză privea adăugarea cifrei de afaceri realizată de C. la cifra de afaceri din distribuție en-gros realizată de A. în perioada de referință 01.01.2012-30.06.2013, iar a doua ipoteză presupunea în plus indexarea cifrei de afacere realizată de reclamantă din comercializarea en-gros a produselor comune și a cifrei de afacere realizată de C. cu procentul reprezentând marja pierdută, adică o valoare de 384.000 RON .

Așa cum s-a arătat în preambulul analizei faptelor pârâților, pentru a se antrena răspunderea civilă delictuală pe lângă faptă, vinovăție, trebuie să existe un prejudiciu și o legătură de cauzalitate între faptă și prejudiciu. Conform art. 1349 alin. (1) și (2) din Noul C. civ. "orice persoană are îndatorirea să respecte regulile de conduită pe care legea sau obiceiul locului le impune și să nu aducă atingere, prin acțiunile sau inacțiunile sale, drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane. Cel care, având discernământ, încalcă această îndatorire răspunde de toate prejudiciile cauzate, fiind obligat să le repare integral."

Cum în cauză s-au reținut în sarcina pârâților B. și C. faptele de folosire a informațiilor confidențiale și deturnare a celor doi clienți (F. și G.), tribunalul a raportat prejudiciul doar la acestea și la legătura de cauzalitate care ar exista dintre aceste fapte și prejudiciul invocat. S-a observat că reclamanta a invocat că prejudiciul s-a produs prin reducererea veniturilor cu privire la acești clienți, pierderea unor contracte în curs de derulare, pierderea unor contracte care ar fi putut fi încheiate, prejudicii de imagine pe piață și în raporturile cu partenerii, angajarea unor costuri suplimentare pentru implementarea unei noi politici comerciale, pierderea furnizorului L., considerând reclamanta că activitatea sa a fost afectată în organizarea sa internă prin intervenirea pârâților în securitatea sistemului informațional al societății, afirmații care au fost doar parțial dovedite.

S-a reținut cu autoritate de lucru judecat faptul că pârâtul B. a folosit fără drept parolele sistemului informatic al reclamantei luând la cunoștință de raporturile comerciale practicate de aceasta cu cei doi clienți, prezumându-se că aceste informații au fost folosite în folosul pârâtei C. întrucât această societate a încheiat relații comerciale cu cei doi clienți, după cum rezultă din facturile fiscale depuse la dosar, astfel că se poate aprecia că reclamantei i s-a produs un prejudiciu constând în necesitatea refacerii sistemului de politică comercială, inclusiv informatic. În egală măsură, se poate reține că pârâtul B. având un rol important în realizarea politicii comerciale în activitatea reclamantei, odată fiind încheiată colaborarea, era necesar ca reclamanta să facă o astfel de schimbare, de vreme ce societatea pârâtă i-a devenit concurent. Nu are relevanță diferența foarte mare a cifrei de afaceri dintre cele două societăți, ci interesează ca activitatea comercială pe aceeași piață să se desfășoare cu respectarea cerințelor concurenței loiale. Or, s-a dovedit că pârâtul B. a avut o conduită neloială ulterior încetării colaborării cu reclamanta, prin folosirea informațiilor confidențiale ale reclamantei cu privire la cei doi clienți și încercarea de captare a acestora, după cum s-a stabilit prin sentința penală. Așadar, tribunalul va reține existența unui prejudiciu în sumă de 170.548 RON reprezentând costurile reclamantei pentru modificarea și implementarea unei noi politici comerciale, iar acest prejudiciu se datorează faptelor pârâților B. și C., existând legătura de cauzalitate dintre aceste fapte și prejudiciu.

În ceea ce privește prejudiciul în cuantum de 384.000 RON care ar fi pierderea actualizată a reclamantei pentru perioada 01.01.2012-30.06.2013, tribunalul a reținut că nu se poate stabili existența acestuia cu certitudine, în contextul în care faptele de concurență neloială priveau doar doi clienți ai părților dintr-un total de 150 de clienți comuni ai acestora. Cu alte cuvinte, tribunalul consideră că numai faptele de concurență neloială pot da naștere la reparația integrală și cum indexarea cifrei de afaceri a reclamantei și a cifrei de afaceri a pârâtei cu procentul de marjă pierdută nu se poate considera că reprezintă consecința faptelor de concurență neloială ale pârâților, tribunalul va reține că această sumă nu se poate considera prejudiciu al reclamantei și astfel cererea sa de despăgubire este neîntemeiată.

Pe cale de consecință, din perspectiva prejudiciului care ar rezulta din faptele ilicite ale pârâților B. și C. S.R.L. tribunalul a reținut că doar cererea pentru plata sumei de 170.548 RON este întemeiată, urmând a obliga pârâții, conform art. 9 alin. (1) și (3) din Legea nr. 11/1991, în solidar, să plătească către reclamanta S.C. A. S.R.L. suma de 170.548 RON cu titlu de despăgubiri, sumă la care se adaugă dobânda legală începând cu data de 14.02.2013 și până la data plății efective. Tribunalul apreciază că dobânda legală penalizatoare, calculată conform art. 3 alin. (2) din O.G. nr. 13/2011 reprezintă evaluarea legală a prejudiciului produs reclamantei prin punerea la dispoziție a unei sume de bani pentru refacerea politicii comerciale, repararea integrală a prejudiciului prin plata dobânzii legale urmând a se face de la data introducerii acțiunii, atâta vreme cât reclamanta nu a indicat exact data solicitării.

În ceea ce privește capătul de cerere privind publicarea hotărârii privind constatarea și obligarea la încetarea actelor și faptelor de concurență neloială, în presă, pe cheltuiala pârâților, tribunalul a reținut că potrivit art. 11 din Legea nr. 11/1991 "o dată cu condamnarea ori obligarea la încetarea faptei ilicite sau repararea daunei, instanța poate obliga la publicarea hotărârii, în presă, pe cheltuiala făptuitorului."

Tribunalul a reținut că această obligație este facultativă pentru instanță și poate fi admisă în considerarea gravității faptei de concurență neloială săvârșite, în vederea aducerii în atenția publicului a lipsei de onestitate a unor comercianți în exercitarea activității.

În speță, tribunalul a reținut că pârâtul B. și societatea C. S.R.L. au avut o colaborare îndelungată cu societatea A. S.R.L., politica comercială a acestei societăți fiind elaborată cu ajutorul acestor pârâți. Totodată, se reține că societatea A. S.R.L. este unul dintre cei mai importanți furnizori de componente electronice din țară, raportat la cifra sa de afaceri. Așadar, lipsa de loialitate a pârâților prin folosirea informațiilor confidențiale ale reclamantei și încercarea de deturnare a doi clienți ai acesteia nu poate fi trecută cu vederea, faptele reținute fiind în mod vădit contrare desfășurării activității comerciale cu bună credință, uzanțelor cinstite și cerințelor concurenței loiale.

Față de aceste considerente, în baza art. 11 din Legea nr. 11/1991 tribunalul a admis cererea reclamantei și va dispune publicarea, în extras, doar în ceea ce privește faptele pârâților B. și C. S.R.L., a prezentei hotărâri într-un ziar de largă circulație, pe cheltuiala acestor pârâți.

Pentru toate cele expuse și analizate, întrucât reclamanta a dovedit doar parțial faptele de concurență neloială invocate, în baza art. 1, art. 1

1

lit. b), art. 4 lit. b), lit. g), lit. h) și art. 9 din Legea nr. 11/1991, tribunalul a admis, în parte, acțiunea formulată și precizată de reclamanta S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâții S.C. C. S.R.L., B. și D. și pe cale de consecință: a constatat săvârșirea de către pârâții S.C. C. S.R.L. și B. a unor fapte de concurență neloială prevăzute de Legea nr. 11/1991 privind combaterea concurenței neloiale și a obligat pârâții la încetarea faptelor de concurență neloială constând în folosirea informațiilor confidențiale ale societății A. S.R.L și deturnarea clientelei societății A. S.R.L.; va dispune publicarea prezentei hotărâri într-un ziar de largă circulație pe cheltuiala pârâților S.C. C. S.R.L. și B.; a obligat pârâții S.C. C. S.R.L. și B., în solidar, să plătească către reclamanta S.C. A. S.R.L. suma de 170.548 RON cu titlu de despăgubiri, sumă la care se adaugă dobânda legală începând cu data de 14.02.2013 și până la data plății efective; a respins, ca neîntemeiată, cererea reclamantei formulată în contradictoriu cu pârâții S.C. C. S.R.L. și B. având ca obiect faptele de atragere a salariaților reclamantei și de deturnare a furnizorilor, precum și cererea privind obligarea pârâților la plata sumei de 384.000 RON cu titlu de despăgubiri și va respinge, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă în contradictoriu cu pârâtul D..

În ceea ce privește cheltuielile de judecată efectuate în cauză de către părți, reclamanta A. S.R.L. a solicitat următoarele cheltuieli: taxa judiciară de timbru în cuantum de 7.851,48 RON, onorariu expertiză contabilă în cuantum de 9.380 RON, onorariu expertiză de evaluare în cuantum de 7.600 RON și onorariu avocațial de 21.484 RON; pârâtul D. a solicitat onorariu avocațial în cuantum de 8.000 RON, pârâtul B. a solicitat onorariu avocațial în cuantum de 16.333,1 RON, iar pârâta C. S.R.L. a solicitat onorariu avocațial în cuantum de 10.000 RON și onorariul experților judiciari .

Întrucât acțiunea formulată în contradictoriu cu pârâții B. și C. S.R.L. a fost admisă în parte, iar în cauză au fost invocate trei fapte, tribunalul va face aplicarea prevederilor art. 274, art. 276 și art. 277 C. proc. civ., în sensul că va constata că reclamantei i se cuvin cheltuieli de judecată parțiale în cuantum de 13.046,96 RON de la pârâții S.C. C. S.R.L. și B., în solidar.

Pentru a stabili aceste cheltuieli de judecată, tribunalul a ținut seama de proporția admiterii cererii de chemare în judecată și de cheltuielile privind probele care au condus la această soluție, respectiv taxa judiciară de 5.021,96 RON (calculată la valoarea prejudiciului de 170.548 RON conform Legii nr. 146/1997 în vigoare la momentul formulării acțiunii), onorariu expert evaluator în cuantum de 2.025 RON (reprezentând 1/2 din valoarea sumei de 4.050 RON pe care reclamanta avea obligația de o achita din onorariul acestuia), și onorariu avocațial în cuantum de 6.000 RON (pentru acesta s-au luat în considerare următoarele: suma totală de 18.205,73 RON compusă din suma de 8.218,22 RON, 4164,67 RON, 1642,98 RON și 4.179,86 RON pentru care s-a făcut dovada la filele x; suma totală s-a împărțit la 3 pârâți, rezultând suma de 6.068,57 RON aferentă fiecărui pârât, iar această sumă s-a împărțit la 3 reprezentând numărul faptelor invocate pentru fiecare pârât, rezultând astfel suma de 2.022,85 RON pentru fiecare faptă; întrucât s-a admis pentru o faptă și o parte dintr-o faptă, s-a stabilit suma de 3.000 RON pentru fiecare pârât).

Întrucât acțiunea s-a respins în parte în ceea ce privește pe pârâții B. și C. S.R.L., în favoarea pârâtei C. S.R.L. s-a stabilit că reclamanta are obligația de plată a sumei de 15.300 RON (compusă din 6.000 RON onorariu avocațial parțial și 9.300 RON onorariu pentru expertiza judiciară contabilă), iar în favoarea pârâtului B. s-a stabilit că reclamanta are obligația de plată a sumei de 10.000 RON cu titlu de onorariu avocațial parțial.

Având în vedere că atât reclamanta, cât și acești pârâți își datorează reciproc sume de bani cu titlu de cheltuieli de judecată, în baza art. 1617 alin. (1) din Noul C. civ. tribunalul a dispus compensarea cheltuielilor de judecată ale reclamantei și pârâților S.C. C. S.R.L. și B. până la valoarea sumei celei mai mici.

Întrucât tribunalul a încuviințat în totalitate onorariul de 8.100 RON în favoarea expertului evaluator E., stabilind în sarcina pârâților să achite 1/2 din acest onorariu, respectiv suma de 4.050 RON și întrucât această obligație nu a fost realizată în totalitate, tribunalul îi va obliga, raportat la dovada cheltuielilor efectuate pentru acest expert, depuse la dosar, la plata sumei de 500 RON cu titlu de diferență onorariu expertiză de evaluare în favoarea acestui expert.

În ceea ce privește cheltuielile de judecată solicitate de către pârâtul D., întrucât acțiunea față de acesta a fost respinsă în totalitate, în baza art. 274 C. proc. civ., reținând culpa procesuală a reclamantei A. S.R.L., tribunalul a obligat-o la plata către pârât a sumei de 8.000 RON reprezentând cheltuielile de judecată ocazionate în acest litigiu.

Apelurile declarate de reclamanta S.C. A. S.R.L. și pârâții B. și S.C. C. S.R.L., împotriva sentinței civile nr. 2044, pronunțată la data de 6.12.2018 în dosarul nr. x/2013 al Tribunalului Specializat Cluj, au fost respinse de Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă prin decizia civilă nr. 570/2019 din 15 octombrie 2019, sentința apelată fiind păstrată în întregime.

În argumentarea acestei decizii, instanța de apel a reținut, în esență, că prima instanță în mod corect, în ceea ce privește faptele de care au fost acuzați pârâții, a analizat în comun situația pârâților S.C. C. S.R.L. și B.,întrucât acesta era directorul general al societății pârâte prin care această societate pârâtul a avut raporturi juridice cu reclamanta.

În ceea ce privește excepția dreptului material la acțiune, instanța de apel coroborând dispozițiile legale cu starea de fapt a constatat că reclamanta apelantă A. nu a cunoscut faptul că pârâții săvârșesc acte de concurență neloială decât începând cu anul 2012, respectiv 2013, luând legătura cu anumiți clienți, furnizori, angajați, așa încât termenul de prescripție de 1 an începe să curgă de la data de 07.06.2012 când reclamanta A. a luat la cunoștință efectiv despre faptele de concurență neloială săvârșite de către pârâtul B. respectiv accesul ilegal la sistemul informatic la data indicată în urma emailului transmis de către T.. Din documentele depuse de reclamantă la termenul de judecată din 26.04.2013 ce reprezintă reproducerea exactă a informațiilor stocate în baza de date a A. cu privire la accesările site-ului web A., rezultă faptul accesării neautorizate de către pârâți a unor informații securizate ale reclamantei.

Momentul determinant în raport de care instanța de apel a constatat că reclamanta a luat la cunoștință despre săvârșirea unor fapte anticoncurențiale, despre autorii acestor fapte, precum și prejudiciu a fost acela în care furnizorul K., a adus la cunoștința reprezentantului reclamantei faptul că a fost contactat de către pârâtul B. care i-a solicitat colaborarea.

În raport de această faptă de concurență neloială privind deturnarea clientelei unui comerciant prin folosirea legăturilor stabilite cu această clientelă în cadrul funcției deținute anterior la acel comerciant, prevăzută la art. 4 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 11/1991, termenul de prescripție de 1 an a început să curgă de la data de 11.07.2012, aceasta fiind data la care reclamanta a luat cunoștință despre faptele de concurență neloială. Începând cu acest moment, reclamanta a demarat o procedură internă de verificare a activității pârâților, persoane fizice și juridice, în scopul identificării tuturor faptelor ilicite în vederea tragerii la răspundere.

Întrucât cererea de chemare în judecată a fost înregistrată la data de 14.02.2013, pentru toate cele trei fapte invocate, termenul de 1 an nu s-a împlinit anterior depunerii acestei acțiuni și se încadrează în termenul de 3 ani calculat de la data săvârșirii faptelor de către pârâți, așa încât în mod legal prima instanță a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune.

Pârâții B. și C. S.R.L. prin apelul formulat au negat săvârșirea celor trei fapte de concurență neloială, poziție constant exprimată în cele două cicluri procesuale, invocând astfel nelegalitatea hotărârii primei instanțe din perspectiva faptelor de concurență neloială reținute în sarcina acestora. Așadar, în analiza apelului declarat de cei doi pârâți urmează ca instanța de apel să facă referire la cele trei fapte de concurență neloială, în raport de cele reținute de prima instanță și având la bază criticile exprimate de pârâți.

În ceea ce privește fapta de folosire a informațiilor confidențiale și deturnarea clientelei, instanța de apel a reținut că în mod corect instanța de fond a stabilit că prin accesarea în mod ilegal a bazei de date a reclamantei, pârâții apelanți au folosit aceste date confidențiale, care constituie secrete comerciale, pentru a realiza acte și fapte de concurență neloială în detrimentul reclamantei. În concret, activitatea de accesare a conturilor de către B. desfășurată în beneficiul societății C. S.R.L. a rezultat din declarațiile martorilor H. și I. care au declarat că au încheiat raporturi comerciale cu această societate din anul 2011-2013 fiind contactați de reprezentanții societății C. S.R.L., acceptând această relație comercială având în vedere prețurile mai mici practicate de societatea pârâtă.

Așadar, concluzia care se desprinde este aceea că pârâtul apelant B. a folosit secrete comerciale obținute în mod nelegal de la reclamanta A. prin accesarea neautorizată a conturilor unor clienți A. (îndeosebi cei mai importanți clienți ai acesteia) provocând în acest sens prejudicii societății.

S-a mai reținut că din probele dosarului rezultă că pârâtul a accesat conturile unor clienți importanți ai reclamantei în scopul obținerii în mod nelegal a unor informații referitoare la prețurile practicate cu acești clienți, monitorizarea stocurilor, a volumului și prețurilor tranzacțiilor pe care aceștia le încheiau cu reclamanta, prin aceasta fiind afectată politica comercială a S.C. A.. De altfel, aceste probe au fost confirmate și prin sentința penală nr. 67/2017 pronunțată de Tribunalul Cluj, secția penală în dosar penal nr. x/2015 definitivă prin decizia penală nr. 601/2018 a Curții de Apel Cluj în cadrul căreia instanța a stabilit că în perioada 06.11.2012 - 23.04.2013, inculpatul B. - pârâtul din prezenta cauză, a accesat fără drept, prin folosirea parolelor confidențiale, conturile unor clienți importanți A. (G. și F.) în scopul obținerii de informații confidențiale privind relațiile comerciale cu aceștia.

S-a mai reținut în cadrul dosarului penal că pârâtul B., în perioada colaborării cu reclamanta a avut acces la toate informațiile în legătură cu clienții A., inclusiv la documente, programe și echipamente informatice, iar în calitate de șef al unei Divizii din cadrul compartimentului vânzări putea vizualiza, în programul Eurostock, parolele utilizatorilor clienți, fapt pe care la și pus în practică folosind aceste parole a accesat informații privind volumul de marfă achiziționat de aceștia și prețurile care erau oferite de A. acestor clienți, urmând a stabili în raport de aceste informații o politică comercială privind societatea sa, în vederea deturnării acestor clienți.

Pe de altă parte, în cadrul hotărârii penale s-a stabilit faptul că, clienții importanți ai reclamantei (printre care și cei ai căror conturi au fost accesate) aveau acces prin intermediul conturilor, la date comerciale care nu erau accesibile clienților mai mici, și care, în raport cu firmele concurente de pe piață, erau considerate informații confidențiale.

Actele dosarului au relevat faptul că cei doi clienți față de care s-a și reținut de prima instanță săvârșirea faptei de concurență neloială erau considerați "clienți de referință" în sensul că pentru aceștia se stabileau prețurile cele mai mici (pragul minim de preț) raportat la întreg portofoliu de clienți A.. De altfel, acesta a și fost motivul pentru care pârâtul B. a accesat în mod specific conturile celor doi clienți "F." și respectiv "G.". Cunoscând acest secret comercial în procedeul de formare a prețurilor societății pe care o deținea pârâta C. a fost astfel în măsură să formuleze oferte către clienții A., sub nivelul minim practicat în mod obișnuit de societate.

Deoarece prețurile de vânzare și stocurile sunt elemente importante în abordarea unui client și anumite strategii de vânzări se bazează pe aceste două elemente, în mod corect prima instanță a apreciat că pârâtul B. a sustras aceste informații și s-a folosit de secretul comercial în scopul realizării unei strategii pentru societatea pe care o deținea prejudiciind astfel S.C. A..

Totodată, s-a stabilit că ulterior încetării colaborării cu reclamanta, pârâtul B. prin C. a început comercializarea unor produse identice sau similare cu cele ale A. făcând însă oferte mai avantajoase clienților importanți ai A.. Aceste oferte erau realizate ca urmare a săvârșirii unor acte de concurență neloială, respectiv folosirea secretelor comerciale ale A. obținute prin accesarea soft-ului de comenzi de pe sit-ul societății respectiv conturile personale ale clienților. Probele ce confirmă cele arătate sunt declarațiile din cadrul dosarului penale ale reprezentanților celor două societăți comerciale F. și G., precum și a martorilor U. și H..

Susținerile pârâților apelanți privind problematica secretelor comerciale urmează a fi înlăturată constatând că instanța de fond în mod corect a statuat că "raportat la prevederile art. 1

1

lit. b) din Legea nr. 11/1991 baza de date a societății reclamante privind conturile clienților era prevăzută cu parolă personalizată astfel că se prezumă că legăturile comerciale dintre reclamantă și clienții săi aveau o natură confidențială. În același timp, prețurile practicate de către reclamantă cu anumiți clienți ai săi pot fi considerate a face parte din tipul de informații secrete, de natură a avea o valoare comercială pentru reclamantă, iar pentru ca aceste informații să fie secrete, reclamanta a luat măsuri rezonabile pentru a fi protejate față de persoane neautorizate. Astfel, legea consideră secret comercial doar acea informație care îndeplinește următoarele condiții: să nu fie total sau parțial, general cunoscută, sau să nu fie ușor accesibilă persoanelor din mediul care se ocupă în mod obișnuit cu acest gen de informație; să dobândească o valoare comercială prin faptul că este secretă; deținătorul legitim al informației să fi luat măsuri rezonabile ținând seama de circumstanțe pentru a putea menține informația în regim secret, aspecte reținute în prezenta cauză.

Așadar, nu se poate susține faptul că informațiile pe care pârâții apelanți le-au obținut în mod ilegal nu constituie secrete comerciale din moment ce conturile pe care le-au accesat erau ale unor clienți de referință și constituiau un etalon pentru pragurile minime de preț practicate de reclamantă și în raport de acestea pârâta C. și-a ajustat prețurile.

Referitor la hotărârea pronunțată de ICCJ invocată de către apelantă, instanța de apel a reținut că nu se aplică prezentei cauze, situația fiind diferită de starea de fapt prezentă în această cauză. Aceasta deoarece în cauza la care se face referire, problema de drept pusă în discuție era dacă baza de date conținând clienții unei societăți, poate constitui sau nu un secret comercial prin raportare la modul de operare al societății, în timp ce în prezenta cauză, pârâții apelanți au accesat ilegal (aspect statuat cu putere de lucru judecat printr-o hotărâre penală) conturile secrete ale unor clienți importanți ai reclamantei sustrăgând informații reprezentând secrete comerciale pe care ulterior le-au folosit pentru a crea o concurență neloială.

Totodată, s-a reținut că în mod corect prima instanță a statuat că hotărârea definitivă a instanței penale are autoritate de lucru judecat în fața instanței civile în ceea ce privește existența faptei, a persoanei care a săvârșit-o și a vinovăției acesteia, atât conform art. 22 alin. (1) din vechiul C. proc. civ. cât și conform art. 28 alin. (1) din noul C. proc. civ.

Prin urmare, s-a reținut în mod corect că pârâtul B. a accesat în perioada 06.11.2012-23.04.2013 în scopul captării clientelei importante a societății reclamante A. S.R.L. baza de date confidențiale a acesteia, activitatea fiind desfășurată în beneficiul societății C. S.R.L.. Concluzia este aceea că în sarcina pârâților apelanți B. și C. S.R.L. în mod corect s-a reținut săvârșirea informațiilor confidențiale ale societății reclamante pentru perioada noiembrie 2012- aprilie 2013 și de deturnare a clientelei cu referire la cei doi clienți pentru care hotărârea penală a reținut incidența accesului ilegal la baza de date, iar aceste fapte au fost săvârșite cu vinovăție de pârâți întrucât știau că un astfel de acces se face fără consimțământul societății reclamante, urmărind sau acceptând cel puțin ca în patrimoniul societății reclamante să se producă astfel un prejudiciu.

Referitor la fapta de atragere a furnizorilor societății reclamante A. S.R.L., s-a reținut că deși din declarația martorului J. reiese că în calitatea sa de director aprovizionare, apoi de director de vânzări, pârâtul B. a avut acces la un soft care îi permitea să cunoască furnizorii societății reclamante și a existat un mesaj de corespondență la data de 11.07.2012 cu reprezentantul societății furnizoare K., nu există însă nicio probă care să ducă la concluzia că pârâții au dorit să atragă toți furnizorii societății A. S.R.L. în detrimentul acesteia. Teza este susținută de corespondența purtată cu reprezentantul societății furnizoare K. potrivit căreia solicitarea pârâților a fost aceea de a realiza un raport contractual de furnizare direct, fără a se solicita exclusivitatea raportului, pe de o parte și fără a se solicita înlăturarea calității de client a societății reclamante pe de altă parte.

În ce privește atragerea furnizorului L., instanța de apel a reținut că nu există nicio probă concludentă din care să rezulte cu certitudine că pârâții au urmărit ca această persoană juridică să nu mai încheie raporturi comerciale cu reclamanta, dimpotrivă din declarația martorului J. director executiv în cadrul societății reclamante a reieșit că încă din anul 2008 această societate devenise un furnizor nesemnificativ al reclamantei și nu exista nicio certitudine că pârâtul B. ar fi influențat luarea deciziei de renunțare în anul 2010 la acest furnizor.

De asemenea, s-a constatat că, în raportul de expertiză contabilă efectuat în cauză a reieșit că în perioada 01.01.2012 - 30.06.2013 societatea reclamantă și societatea pârâtă au avut 4 furnizori comuni, unul fiind L., fără a se putea deduce din această situație faptul că pârâții au determinat renunțarea reclamantei la acest furnizor din anul 2010.

Așadar, s-a apreciat ca neîntemeiată critica din apelul formulat de către reclamanta A. potrivit căreia ar fi trebuit reținută fapta de concurență neloială în raport de toți cei 140 dintre clienții A. care se regăsesc și în portofoliu societății C. S.R.L..

Chiar dacă din expertiza contabilă a rezultat că în perioada de referință analizată un număr de 150 de clienți dintr-un număr total de 183 ai C. sunt clienți comuni cu cei ai A., practic 80% din portofoliu de clienți fiind cel al reclamantei, din acest fapt nu se poate naște prezumția că pentru toți acești clienți, politica de atragere a acestora de către C. ar fi avut la bază fapte de concurență neloială, în lipsa probelor certe care să stabilească acest lucru. Așa cum s-a arătat s-a stabilit cu certitudine săvârșirea faptelor de concurență neloială cu privire la cei doi clienți semnificativi ai reclamantei A., iar faptul că un număr mare din clienții C. au fost și clienți ai A. se justifică prin cifra de afaceri a societății reclamante care are un număr infinit mai mare de clienți față de societatea pârâtă și prin urmare și numărul mare de clienți comuni se justifică din această perspectivă.

Referitor la fapta de atragere a salariaților rec