ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 925/2020

Ședința publică din data de 21 mai 2020

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la data de 03.01.2017 pe rolul Tribunalului Iași, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2017, reclamantele A. S.R.L., B. S.R.L. au chemat în judecată pârâții C. S.R.L., pârâtul D. și pârâtul E., pentru a se dispune:

1.- anularea Deciziei/Procedurii de Anulare a Licitației Publice cu toate consecințele juridice din acest fapt (Licitația a avut loc la data de 05.12.2011), prin care s-a dispus anularea procedurii de achiziție publică organizată de către pârâta S.C. C. S.R.L. în vederea atribuirii unui contract de achiziție publică având drept obiect "Achiziție instalație de foraj și echipamente specifice forajului pentru realizarea de minipiloți și puțuri de adâncime" în cadrul căreia subscrisa A. S.R.L. a avut calitatea de ofertant, anulare care a fost dispusă prin (Adresele cu nr. x/01.03.2012 și nr. y/02.04.2012 emise de pârâta S.C. C. S.R.L., pentru încălcarea dispozițiilor consfințite de O.U.G. cu nr. 34/2006 și ale H.G. cu nr. 925/2006:

Art. 33 alin. (1) din O.U.G. cu nr. 34/2006:,

Art. 71 alin. (1) din H.G cu nr. 925/2006;

Art. 33 alin. (1) din H.G. cu nr. 925/2006;

Art. 34 alin. (2) din H.G. cu nr. 925/2006;

Art. 3 alin. (1) lit. d) din H.G. cu nr. 925/2006;

Art. 93 alin. (4) din H.G. cu nr. 925/2006;

Art. 209 din O.U.G. cu nr. 34/2006.

- 1.328.374,64 RON, către reclamanta A. S.R.L., reprezentând cheltuieli de elaborare a ofertei și de participare la procedură de atribuire precum și valoarea contractului de achiziție publică (beneficiul nerealizat);

- 27,611.00 Euro, echivalentul în RON a sumei de 125.378,78 RON la cursul BNR de la data formulării cererii de chemare în judecată, 28.12.2016, de 4,5409 Leu/Euro - către reclamanta B. S.R.L. reprezentând comision de achiziție pe care urma să-1 încaseze, în calitate de reprezentant în România al societății A. S.R.L., ca urmare a încheierii contractului de achiziție publică dintre A. S.R.L. și autoritatea contractantă, precum și ca urmare a angajării răspunderii civile delictuale a pârâților, pentru organizarea și anularea ilicită și prin fraudă la lege a licitației din data de 05.12.2011, potrivit art. 1237 C. civ., precum și pentru cauză ilicită și imorală potrivit art. 1236 C. civ., precum și potrivit cu art. 1349, art. 1357 - art. 1371 C. civ. și în baza Ordonanței Parchetului De Pe Lângă înalta Curte De Casație Și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Iași, dispusă în Dosarul penal cu nr. x/2012, a Rechizitoriului cu nr. x adoptat în Dosarul penal cu nr. x/2012 și a Raportului D.L.A.F. cu nr. 340 din 2014.

Pârâta S.C. C. S.R.L. a formulat întâmpinare, prin care au fost invocate următoarele excepții:

- excepția inadmisibilității contestației;

- excepția prematurității formulării capetelor de cerere privitoare la plata pretinsului prejudiciu;

- excepția tardivității formulării contestației;

- excepția lipsei calității procesuale active a contestatoarei B. S.R.L.

- excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților D. și E.;

- excepția autorității de lucru judecat cu privire la pretențiileîndreptate împotriva intimaților persoane fizice;

- excepția prescripției dreptului material la acțiune cu privire la pretențiile reprezentând pretinsul prejudiciu

- excepția netimbrării cererii de chemare în judecată.

Pârâtul E. a formulat de asemenea întâmpinare, prin care a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive în prezentul litigiu.

Prin sentința civilă nr. 228/ca/23.02.2017, Tribunalul Iași a respins, ca neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale active a B. S.R.L., a admis excepția lipsei calității procesual pasive a pârâților D. și E. și a respins, pentru lipsa calității procesuale pasive, acțiunea introdusă în contradictoriu cu pârâții D. și E., a respins ca nefondată excepția autorității de lucru judecat, a admis excepția tardivității și, pe cale de consecință, a respins, ca fiind tardiv formulată, acțiunea în întregime.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel toate părțile.

Prin decizia 676/2017 din 08 iunie 2017, Curtea de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal a admis apelurile declarate de recurenții S.C. A. S.R.L., B. S.R.L., S.C. C. S.R.L., D. și E. împotriva sentinței nr. 228/ca/23.02.2017 pronunțată de Tribunalul Iași, a casat-o în tot, cauza fiind trimisă spre rejudecare aceleiași instanțe.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Iași, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2017* din 16.08.2017.

În rejudecare, prin sentința civilă nr. 563/CA din 30 martie 2018, Tribunalul Iași, secția II civilă - contencios administrativ și fiscal a respins, ca neîntemeiată, excepția lipsei de interes și a prescripției dreptului la acțiune invocată de către pârâți, a respins acțiunea formulată de către B. S.R.L. în contradictoriu cu pârâții D. și E. și pârâta S.C. C. S.R.L., a respins acțiunea formulată de către S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâții D. și E., a admis în parte acțiunea formulată de către S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta S.C. C. S.R.L. și, pe cale de consecință, a obligat pârâta S.C. C. S.R.L. la plata sumei de 13.828,08 RON, la care se va adăuga dobânda legală calculată de la data anularii licitației, respectiv 02.04.2012 și până la introducerea acțiunii de 3937,57 RON și calculată în continuare până la data plății efective, a respins capătul de cerere privind anularea Deciziei/Procedurii de Anulare a Licitației Publice, a obligat reclamantele S.C. B. S.R.L. și S.C. A. S.R.L., în solidar, la plata către pârâții D. și E. a sumei de 1150 RON pentru fiecare pârât, a respins cheltuielile de judecată solicitate de S.C. B. S.R.L., a admis plata cheltuielilor de judecată solicitate de S.C. C. S.R.L. și a obligat în solidar reclamantele S.C. B. S.R.L. și S.C. A. S.R.L. la plata sumei de 2300 RON și a compensat suma de 2300 RON față de S.C. A. S.R.L., a admis în parte plata cheltuielilor de judecată solicitate de S.C. A. S.R.L. și a obligat S.C. C. S.R.L. la plata sumei de 5342,76 RON și a compensat-o în limita sumei celei mai mici de 2300 RON.

Prin decizia nr. 5 din 25 iunie 2018, Curtea de Apel Iași a admis excepția necompetenței funcționale a secției de contencios administrativ a Curții de Apel Iași, a declinat competența de soluționare a apelurilor formulate de intimatele B. prin administrator special F. și prin administrator judiciar Cabinet Individual de Insolvență G. și S.C. A. S.R.L., respectiv de intimații-apelanți S.C. C. S.R.L., D. și E. împotriva sentinței nr. 63 din 30.03.2018. pronunțată de Tribunalul Iași în favoarea secției civile a Curții de Apel Iași.

Ulterior, cauza a fost înregistrată pe rolul secției civile a Curții de Apel Iași sub nr. x/2017*** la data de 31.07.2018.

Prin încheierea din 31 octombrie 2018, Curtea de Apel Iași, secția civilă a admis excepția de necompetență funcțională a secției civile și, în consecință, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea secției contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel Iași, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a suspendat din oficiu judecarea cauzei, dispunând înaintarea dosarului Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă în vederea soluționării conflictului negativ de competență.

Prin decizia nr. 184 din 30 ianuarie 2019, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Iași, secția civilă.

Cauza a fost reînregistrată pe rolul Curții de Apel Iași, secția civilă, sub nr. x/2017**** din 14 martie 2019.

La termenul de judecată din data de 15 mai 2019, s-a invocat de către apelantele-intimate A. S.R.L., de B. S.R.L., reprezentată prin administrator special F. și prin administrator judiciar Cabinet Individual de Insolvență "G.", excepția insuficientei timbrări a apelului formulat de pârâta S.C. C. S.R.L..

Prin decizia nr. 326 din 12 iunie 2019, Curtea de Apel Iași, secția civilă a anulat, ca insuficient timbrat, apelul formulat de pârâta S.C. C. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 563/CA din 30 martie 2018 a Tribunalului lași, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a admis apelurile formulate de pârâții E. și D. împotriva aceleiași sentințe, schimbând-o în parte, în sensul că a obligat pe reclamantele A. S.R.L. și B. S.R.L., în solidar, să plătească pârâților E. și D. câte 3.400 RON cu titlu de cheltuieli de judecată la fond, a respins apelul formulat de reclamantele A. S.R.L. și B. S.R.L.. reprezentată prin administrator special F. și prin administrator judiciar Cabinet Individual de Insolvență "G." împotriva aceleiași sentințe.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de apel a reținut următoarele:

Potrivit art. 33 coroborat cu dispozițiile art. 36 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013, taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat iar, dacă taxa nu a fost plătită în cuantumul legal, în momentul înregistrării cererii, instanța va pune în vedere petentului să achite suma datorată până la primul termen de judecată.

Curtea de apel notează că, prin încheierea de ședință din data de 17 aprilie 2019, s-a constatat că, față de statuările conținute în decizia nr. 184 din 30 ianuarie 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă în regulatorul de competență, potrivit cărora litigiul pendinte este civil, aplicându-se regulile de procedură civilă, timbrajul datorat în cauză se calculează potrivit dreptului comun, respectiv conform O.U.G. nr. 80/2013, și nu conform dispozițiilor Legii speciale nr. 101/2016 care prevedea o altă modalitate de calcul a taxei de timbru.

S-a constatat că pârâta-apelantă S.C. C. S.R.L. datorează o taxă judiciară de timbru totală de 538,52 RON, din care s-a achitat o taxa de timbru de 100 RON, rămânând în sarcina acesteia obligația de a achita o diferență de taxă judiciară de timbru de 438,52 RON.

În scopul achitării diferenței de taxă de timbru pusă în vedere, pârâtei-apelante S.C. C. S.R.L. i s-a acordat termen la data de 15 mai 2019.

Dispozițiile art. 33 din O.U.G. nr. 80/2013 statuează că taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, iar, dacă taxa nu a fost plătită în cuantumul legal, în momentul înregistrării cererii, instanța va pune în vedere persoanei căreia îi incumbă obligația de plată să achite suma datorată până la termenul stabilit.

De asemenea, dispozițiile art. 470 alin. (2) C. proc. civ. reglementează obligativitatea atașării, la cererea de apel, a dovezii privind plata taxei de timbru, cerință prevăzută sub sancțiunea nulității, conform alin. (3) al aceluiași articol, fiind vorba despre o nulitate necondiționată de existența vreunei vătămări, potrivit art. 176 pct. 6 C. proc. civ.

Sancțiunea nulității cererii de apel intervine, deopotrivă, în cazul netimbrării sau al timbrării insuficiente, potrivit dispozițiilor art. 197, cu referire la art. 494 C. proc. civ.

Instanța de apel reține că pârâta-apelantă S.C. C. S.R.L. a avut la dispoziție o lună de zile, respectiv până la termenul de judecată din 15 mai 2019, pentru a achita timbrajul pus în vedere la termenul de judecată din data de 17 aprilie 2019.

Înscrisul depus în ședința publică din 15 mai 2019, constând în copia unui extras de cont emis de H., purtând mențiunea " conform cu originalul" și semnătura și ștampila av. I., nu face dovada achitării taxei de timbru pusă în vedere. În acest sens, instanța de apel constată că, pe acest extras de cont, în calitate de client apare menționat "I.. De Avocat", iar la rubrica "descrierea operațiunii" se consemnează "încasare mică valoare C. SRL", fără a se indica cui a fost plătită această sumă și nici cu ce titlu.

În consecință, acest înscris nu reprezintă o dovadă a îndeplinirii obligației de a achita taxa de timbru, în condițiile în care partea are obligația de a prezenta instanței originalul înscrisului care atestă achitarea sumei pusă în vedere cu titlu de taxă judiciară de timbru, potrivit art. 292 alin. (2) C. proc. civ., sub sancțiunea neluării lui în seamă.

În consecință, faptul nedepunerii, în original, de către pârâta-apelantă S.C. C. S.R.L. a dovezii de plată a diferenței de taxă judiciară de timbru datorată echivalează cu neîndeplinirea obligației de timbrare.

Totodată, în condițiile în care în cuprinsul extrasului de cont nu este individualizat în mod expres numărul dosarului în care a fost achitată și cui s-a plătit această sumă, înscrisul depus nu poate avea forță probatorie, fiind necesară, depunerea dovezii achitării taxei de timbru în original, pentru ca instanța de judecată să procedeze la anularea acesteia, o interpretare contrară fiind de natură a lipsi de conținut obligația instituită de legiuitor în sarcina persoanelor ce formulează o cerere adresată instanțelor de judecată.

Întrucât cuantumul taxei judiciare de timbru datorate pentru cererea de apel a fost calculat potrivit dispozițiilor legale aplicabile, iar sancțiunea incidentă în caz de nesocotire a acestei obligații a fost adusă la cunoștința părții, care însă nu a înțeles să se conformeze dispoziției instanței, deși a avut la dispoziție o lună de zile, Curtea urmează a face aplicația dispozițiilor legale sus-citate, anulând ca insuficient timbrat apelul declarat.

Excepția insuficientei timbrări fiind una peremptorie și absolută, incidența sa împiedică cercetarea criticilor formulate de pârâta-apelantă S.C. C. S.R.L. cu privire la nelegalitatea deciziei Tribunalului Iași.

Pentru aceste considerente, instanța de apel constată că apelanta-pârâtă S.C. C. S.R.L. nu a făcut dovada îndeplinirii obligației de plată a diferenței de taxă de timbru stabilite în sarcina sa, în mod efectiv, împrejurare față de care, în conformitate cu dispozițiile art. 470 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., urmează să anuleze, ca insuficient timbrat, apelul formulat de pârâta S.C. C. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 563/CA din 30 martie 2018 pronunțată de Tribunalul Iași, secția a II-a civilă - contencios administrativ și fiscal.

În ceea ce privește dovezile depuse de apelanta pârâta S.C. C. S.R.L. prin serviciul de registratură al Curții de Apel Iași, ulterior închiderii dezbaterilor în cauză, instanța de apel urmează să rețină incidența prevederilor art. 394 alin. (3) din C. proc. civ. potrivit cu care, după închiderea dezbaterilor, părțile nu mai pot depune niciun înscris la dosarul cauzei, sub sancțiunea de a nu fi luat în seamă. În acest sens, instanța de prim control judiciar are în vedere că textul legal privește înscrisuri care ar putea fi valorificate din punct de vedere probator sau cele care, prin cuprinsul lor, aduc în atenția instanței elemente de fapt și de drept noi, care nu au făcut obiectul dezbaterilor contradictorii.

Or, prezentarea documentelor originale privind achitarea diferenței de taxă de timbru datorată - care nu a putut fi făcută în ședința publică, când s-au și pus concluzii chiar pe excepție de insuficientă timbrare - intră în sfera înscrisurilor a căror neluare în seamă este sancționată de art. 394 alin. (3) din C. proc. civ.

Pe de altă parte, instanța de apel constată că înscrisul depus în ședința de judecată nu este o copie conformă cu originalul, a celui depus ulterior încheierii dezbaterilor, astfel cum a susținut avocatul S.C. C. S.R.L..

Curtea constată că, abia ulterior încheierii dezbaterilor, prin serviciul de Registratură al Curții de Apel Iași s-a făcut dovada timbrării, sens în care s-a depus ordinul de plată unde emitent apare pârâta-apelantă S.C. C. S.R.L. și beneficiar Trezoreria Municipiului Iași, consemnându-se că suma de 439 RON reprezintă taxa judiciară de timbru.

În consecință, la momentul discutării excepției insuficientei timbrări, în ședință publică, nu a fost înfățișată instanței de apel nicio dovadă a achitării taxei de timbru pusă în vedere.

În ceea ce privește solicitarea formulată de avocat I. pentru intimata-apelantă S.C. C. S.R.L., referitoare la examinarea, ca apărare, a excepției prescripției dreptului material la acțiune, excepție criticată prin motivele de apel, în condițiile în care soluția ar fi de anulare, ca insuficient timbrat, a apelului formulat de S.C. C. S.R.L., instanța de prim control judiciar urmează a o înlătura.

Potrivit art. 2513 C. civ., prescripția poate fi opusă numai în primă instanță, prin întâmpinare sau, în lipsa invocării, cel mai târziu până la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate.

În consecință, rezultă că dispozițiile prescripției extinctive se aplică numai dacă cel interesat le invocă.

În cauza dedusă judecății, instanța de apel nu este învestită cu soluționarea criticilor formulate de pârâta-apelantă S.C. C. S.R.L., în dezvoltarea motivelor de apel, întrucât, excepția insuficientei timbrări este una peremptorie și absolută, incidența sa împiedicând cercetarea criticilor formulate de pârâta-apelantă cu privire la nelegalitatea deciziei Tribunalului Iași, inclusiv sub aspectul modalității de soluționare a excepției prescripției dreptului material la acțiune.

Pe de altă parte, instanța de apel notează că, soluția pronunțată de Tribunalului Iași a devenit definitivă, sub aspectul criticilor formulate de pârâta-apelantă S.C. C. S.R.L. tocmai prin efectul anulării, ca insuficient timbrat, apelul formulat de aceasta.

În acest sens, instanța de apel face trimitere la dispozițiile art. 430 alin. (1) și (4) C. proc. civ., potrivit cu care: "(1) Hotărârea judecătorească ce soluționează, în tot sau în parte, fondul procesului sau statuează asupra unei excepții procesuale ori asupra oricărui alt incident are, de la pronunțare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranșată. (…) (4) Când hotărârea este supusă apelului sau recursului, autoritatea de lucru judecat este provizorie."

II. Examinând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate, în raport de actele și lucrările dosarului și de dispozițiile legale aplicabile, Curtea constată că apelul formulat de intimatele B. prin administrator special F. și prin administrator judiciar Cabinet Individual de Insolventa G. și S.C. A. S.R.L. este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în cele ce urmează:

Reclamantele solicită concursul instanței pentru sancționarea unei conduite pretins abuzive a tuturor pârâților în cadrul raporturilor precontractuale pe care le-au avut la nivelul anilor 2011-2012. În esență, reclamantele alegă că au fost păgubite de pârâți prin lansarea de către aceștia a unei cereri de achiziție a unui utilaj urmate de anularea acestei solicitări, în contextul în care, pentru propunerea ofertei lor reclamantele pretind că au efectuat deja o serie de cheltuieli rămase neacoperite după decizia pârâților recurenți de anulare a procedurii de achiziție.

Temeiul juridic avut în vedere la formularea acestei acțiuni în pretenții îl constituie răspunderea civilă delictuală. Prin urmare, prezenta acțiune este una în pretenții și anulare a actelor pretins nelegale, având drept cauză angajarea răspunderii civile delictuale a pârâților.

Curtea a reținut că sunt fondate criticile S.C. A. S.R.L. și B. S.R.L. referitoare la neanalizarea, de către tribunal, a pretinsei nerespectări, de către pârâți, a prevederilor O.U.G. nr. 34/2006.

În esență, solicitarea apelantelor-intimate privind anularea actului prin care s-a dispus anularea licitației publice, din perspectiva O.U.G. nr. 34/2006, este întemeiată pe ideea că nu existau abateri de natură a justifica anularea procedurii, întrucât nu au fost aduse atingeri principiilor care stau la baza atribuirii contractului de achiziție publică, prevederile art. 209 alin. (1) lit. d) din O.U.G. nr. 34/2006 nefiind aplicabile.

Instanța de apel constată că apelantele-intimate nu critică faptul anulării licitației și nu evocă vreo nesocotire a legii raportat la această anulare, ci argumentează că fapta ilicită ar consta în presupusa conivență a tuturor pârâților care ar fi impus o condiție suplimentară și ulterioară licitației publice, condiționând încheierea Contractului de achiziție publică de achiziționarea unui utilaj second-hand, J., supraevaluat, or apelantele-intimate nu au probat această pretinsă faptă ilicită.

Nu s-a probat că anularea licitației ar fi o faptă ilicită, temeiul anulării licitației regăsindu-se în dispozițiile art. 209 alin. (1) lit. c) raportat la alin. (4) lit. b) cu trimitere la art. 2 alin. (2) lit. b) din O.U.G. nr. 34/2006.

În condițiile în care apelanta - intimată S.C. A. S.R.L. a decis să nu participe la cea de-a doua licitație, în mod corect a reținut instanța de fond că aceasta nu a făcut dovada că ar fi avut o șansă reală de a câștiga contractul.

Instanța de apel mai reține și că, oferta făcută la prima licitație de apelanta - intimată S.C. A. S.R.L., care a înțeles să nu mai participe la a doua licitație organizată, era cu mult mai mare decât cea declarată câștigătoare în cadrul celei de a doua licitații, licitația urmând a fi câștigată de cel care oferea cel mai bun preț.

Instanța de control judiciar a notat că limitele de învestire din cauza pendinte sunt date de cererea de chemare în judecată, în care figurează ca părți apelantele intimate S.C. A. S.R.L., B. S.R.L. și intimații-pârâți S.C. C. S.R.L., D. si E. acțiunea în pretenții și anulare a actelor pretins nelegale vizând doar prima licitație.

În consecință, chestiunile referitoare la pretinsele fapte ilicite existente și descoperite ulterior celei de a doua licitații, la care S.C. A. S.R.L. nici nu a mai participat, și în urma căreia s-a încheiat un contract cu societatea K. S.R.L. Italia care a achiziționat utilajul second-hand, J., și care constituie obiectul dosarului penal nr. x/2016 al Tribunalului Iași, secția penală nu formează obiect de învestire în cauza pendinte și nu pot fi analizate, astfel cum solicită apelantele.

Pe de altă parte, instanța de apel a observat că solicitarea de a se examina și faptele ilicite existente și descoperite ulterior celei de a doua licitații, în urma căreia s-a încheiat un contract cu societatea K. S.R.L. Italia, a fost formulată direct în apel, cu încălcarea dispozițiilor alin. (3) al art. 478 C. proc. civ., cu titlul marginal: " Limitele efectului devolutiv determinate de ceea ce s-a supus judecății la prima instanță ", textul prevăzând că: "În apel nu se poate schimba calitatea părților, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată și nici nu se pot formula pretenții noi."

Această analiză nu poate fi efectuată, direct în apel, nici din perspectiva dispozițiilor art. 466 C. proc. civ. . civ, potrivit cu care obiectul apelului îl constituie hotărârea primei instanțe.

Instanța de apel reține că aspectele invocate de către apelantele-intimate, cu privire al lipsa comisiei de evaluare și încălcarea contractului de finanțare, nu sunt incidente în cauză, în condițiile în care nu se aplică procedura prevăzută de H.G. nr. 925/2006, iar contractul de finanțare și procedura de implementare nu le viza pe apelantele-intimate și face obiectul dosarului penal nr. x/2012, aspect corect constatat și de prima instanță, în respectarea limitelor de învestire tranșate definitiv prin decizia nr. 676/2017 pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal.

În aceste condiții, reținând că nu este aplicabilă în cauză procedura prevăzută de H.G. nr. 925/2006 și, cum trimiterile pe care le fac apelantele-intimate la diferite secțiuni ale Raportul D.L.A.F., vizează tocmai acest aspect, tribunalul nu avea obligația de a le examina punctual, așa cum se pretinde prin motivele de apel, considerentele expuse de tribunal fiind suficiente, sub aspectul în analiză.

Instanța de apel a considerat că simpla încălcare a prevederilor legale nu reprezintă fraudă la lege, ci este necesar să se facă dovada faptului că părțile au acționat de conivență pentru a eluda prevederile legale și dovada utilizării unui mijloc/mecanism fraudulos prin care au fost eludate prevederi legale imperative.

Rechizitoriul a stabilit doar că fapta de anulare nejustificată a procedurii de atribuire, cu consecința păgubirii ofertantului câștigător nu este prevăzută de legea penală, fără a reține ca dovedite niciun fel de fraude legate de acest aspect, contrar celor susținute de apelante.

Instanța de prim control judiciar mai evidențiază că, din moment ce procedura prevăzută de H.G. nr. 925/2006 nu este aplicabilă în cauza pendinte, față de statuările din decizia nr. 676/2017 a Curții de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal, iar trimiterile pe care le fac apelantele-intimate la diferite secțiuni ale Raportul D.L.A.F. vizează tocmai acest aspect, tribunalul nu avea obligația de a le examina punctual, așa cum se pretinde prin motivele de apel, considerentele expuse de tribunal fiind suficiente, sub aspectul în analiză.

În consecință, nu se poate reține existența unei fraude la lege atât timp cât, conform realității existente la momentul organizării licitație, apelanta-reclamanta S.C. A. S.R.L. și-a întocmit documentația aferentă caietului de sarcini și a fost declarată câștigătoare, după care i s-a comunicat că procedura licitației s-a desfășurat cu nerespectarea dispozițiilor privind paritatea tratamentului rezervat ofertanților, fapt care a creat o situație discriminatorie pentru alți posibili ofertanți, astfel încât nu se poate imputa intimaților-apelanți nerespectarea acestora. În mod corect a constatat tribunalul că nu se poate reține nici cauza ilicită și imorală, în condițiile în care prin soluția dată de parchet nu s-a reținut condiționarea încheierii contractului de achiziția unui utilaj second hand J..

În considerarea celor expuse, nu s-a putut reține nulitatea absolută a deciziei de anulare a licitației, drept pentru care acest capăt de cerere a fost respins.

Un alt aspect susținut de apelantele intimate, prin apelul formulat, vizează împrejurarea că ar fi demonstrat, conform art. 249 C. proc. civ., condițiile cumulative necesare pentru a fi incidentă răspunderea delictuală atât a pârâților intimați persoane fizice D. și E., cât și a pârâtei intimate C. S.R.L., însă instanța de fond nu și-a îndeplinit rolul activ conform art. 22 C. proc. civ. și le-au suprimat dreptul la apărare.

Considerentele hotărârii tribunalului arată că în cauză există o răspundere obiectivă, faptul generator al prejudiciului fiind anularea licitației, care a produs o vătămare în patrimoniul reclamantei S.C. A. S.R.L. cu pregătirea documentație solicitate, cheltuieli de transport, diurne, iar, pentru aprecierea atitudinii subiective, instanța a analizat împrejurările obiective ale săvârșirii faptelor, precum și răspunsurile la interogatoriul administrat pârâtei S.C. C. S.R.L..

În ceea ce privește pretinsa aplicare formală și parțială a dispozițiilor art. 358 C. proc. civ., apelantele au considerat că instanța, fără nicio motivare, a apreciat că nu există o culpă a intimaților D. și E., în condițiile în care nu a fost analizată calitatea acestora și faptul că au acționat cu intenție directă, în vederea diminuării costurilor pe care le aveau cu proiectul demarat, însă instanța de control a arătat că aceste chestiuni nu pot face obiect de analiză în cadrul procesual pendinte întrucât aspectele invocate de către apelantele-intimate cu privire al lipsa comisiei de evaluare și încălcarea contractului de finanțare, nu sunt incidente în cauză, în condițiile în care nu se aplică procedura prevăzută de H.G. nr. 925/2006, iar contractul de finanțare și procedura de implementare nu le viza pe apelantele-intimate și face obiectul dosarului penal nr. x/2012, aspect corect constatat și de prima instanță, în respectarea limitelor de învestire, tranșate definitiv prin decizia nr. 676/2017 pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal.

Instanța de apel a reținut că tribunalul a argumentat motivele pentru care nu a făcut aplicarea art. 358 C. proc. civ. în sensul considerării atitudinii pârâților intimați persoane fizice, de a nu se prezenta la interogatoriu, ca o mărturisire deplină.

În fața instanței de apel, probatoriile au fost completate, prin aplicarea alin. (2) al articolului 479 C. proc. civ. însă, cu privire la toți cei cinci martori propuși de apelante, Curtea a reținut că este incidentă interdicția prevăzută de art. 315 alin. (1) punctul 3 C. proc. civ., respectiv "cei aflați în dușmănie sau în legături de interese cu vreuna dintre părți", cu această motivare în fapt și în drept, fiind respinsă proba cu audierea acestora.

În aceste circumstanțe, este corectă statuarea Tribunalul Iași potrivit cu care pârâții D. si E. nu au acționat în nume propriu, ci în numele S.C. C. S.R.L., iar E. nu a avut funcție de conducere și nu a fost for decizional în cadrul societății pârâte, drept pentru care nu se poate reține culpa acestora personală în prejudiciul cauzat reclamantelor S.C. A. S.R.L. sau S.C. B. S.R.L. și, cum condițiile antrenării răspunderii civile delictuale a acestora nu sunt îndeplinite, a fost respinsă acțiunea.

În cauza dedusă judecății, tribunalul a expus, pe larg, considerentele care au generat admiterea, în parte, a acțiunii.

Astfel, s-a constatat că, din înscrisurile depuse la dosar reclamanta S.C. A. S.R.L. nu face dovada că ar fi achiziționat sau produs utilajul care a făcut obiectul proiectului, la dosar fiind depuse doar o serie de comenzi de cumpărare emise unilateral de S.C. A. S.R.L și facturi, fără a se face și dovada plătii acestora. Cu privire la facturile achitate, s-a constatat că sunt ulterioare comunicării deciziei de anulare a licitației, apelantele având cunoștință de acest aspect, astfel încât nu s-a putut reține culpa pârâtei în achiziționarea acestora și nu se poate pune problema unui prejudiciu concret suferit din acest punct de vedere.

În ceea ce privește acțiunea formulată de către S.C. A. S.R.L. față de S.C. C., astfel cum s-a reținut mai sus, s-a dovedit un fapt juridic ilicit cauzator de prejudicii, însă prejudiciul cauzat derivă doar din cheltuielile efectuate cu ofertarea utilajului si eventualele deplasări și negocieri nu și comenzile și eventuale plăți efectuate de către reclamanta S.C. A. S.R.L. în condițiile în care facturile de comandă si plățile sunt ulterioare anularii licitației și în condițiile in care aceste comenzi si comercializări/producție fac parte din obiectul de activitate al reclamantei S.C. A. S.R.L. și nu a făcut dovada asamblării unui utilaj ce a rămas cu el pe stoc ca urmare a negocierilor contractuale.

Cu privire la criticile formulate în legătură cu soluția pronunțată în ceea ce o privește pe reclamanta B. S.R.L., instanța de apel a reținut că atâta vreme cât acțiunea este fundamentată pe răspunderea civilă delictuală, iar în cauză nu s-a dovedit nicio legătură de cauzalitate între apelanta-reclamanta S.C. B. S.R.L. și pârâții S.C. C. S.R.L., E. și D., în mod corect a fost respinsă acțiunea formulată de această reclamantă. Din actele depuse la dosar nu s-a probat că ar fi existat vreun mandat dat către S.C. B. S.R.L. pentru a intermedia achiziția utilajului; mai mult, chiar dacă persoana fizică desemnată ca și reprezentant, este reprezentant legal al reclamantei S.C. B. S.R.L., aceasta nu a acționat în această calitate la semnarea documentelor din procedura de negociere a contractului.

În ceea ce privește apelurile formulat de pârâții E. și D. împotriva sentinței civile nr. 563/CA din 30 martie 2018 pronunțată de Tribunalul Iași, secția a II-a civilă - contencios administrativ și fiscal, Curtea a reținut că acestea sunt fondate, având în vedere că, deși prin sentința apelată instanța de fond a respins acțiunea reclamantelor promovată împotriva pârâților E. și D., a acordat doar cheltuielile de judecată ocazionate de judecarea în fond, după casare, a omis a acorda și cheltuielile din primul ciclu procesual.

Împotriva deciziei pronunțate de Curtea de Apel Iași, au declarat recurs reclamantele A. S.R.L. și B., prin administrator special F. și administrator judiciar Cabinet Individual de Insolvență "G.", și pârâta S.C. C. S.R.L.

1). Recurenta-pârâtă S.C. C. S.R.L. a arătat că este nereală susținerea instanței de apel conform căreia diferența de taxă de timbru impusă pentru termenul din 15 mai 2019, în cuantum de 438,52 RON nu ar fi fost achitată la data închiderii cercetării judecătorești.

În fapt, instanța de apel, în faza de regularizare a cauzei a impus inițial societății pârâte plata unei sume de 100 RON, așa cum rezultă din adresa existentă la dosar. Obligația a fost întocmai respectată, iar la dosar a fost depusă chitanța care atesta plata în numerar la ghișeu a sumei solicitate.

Ulterior instanța de apel, față de natura civilă a litigiului, a apreciat că se impune pentru toate părțile litigante recalcularea taxei de timbru pentru apel în conformitate cu dispozițiile O.U.G. nr. 80/2013, sens în care, la termenul din data de 17 aprilie 2019, a impus părților taxele recalculate.

În intervalul scurs între cele două termene, în conformitate cu dispozițiile instanței și ale O.U.G. nr. 80/2013, societatea pârâtă a achitat prin virament bancar on-line suma datorată, iar la termenul din 15 mai 2019 a depus prin apărător, conform cu originalul, dovada electronică emisă de bancă cu privire la transfer.

Prin urmare, afirmația potrivit căreia pârâta nu ar fi achitat taxa judiciară de timbru este greșită și nesusținută. Dacă la termenul din 15 mai 2019 nu ar fi depus nimic, nicio dovadă a plății, atunci sancțiunea anulării putea fi aplicată însă, de vreme ce la dosar s-a anexat copia dovezii transferului bancar efectuat, atunci nu putem vorbi despre o netimbrare

Nicăieri în cuprinsul O.U.G. nr. 80/2013 ori în C. proc. civ. nu există obligația de a depune în original chitanța care atestă plata taxei. Justițiabilul trebuie să anexeze cererii sale ori să depună la dosar la solicitarea instanței dovada achitării taxelor, însă această dovadă poate fi făcută în orice mod.

Nici art. 197 și nici art. 470 din noul C. proc. civ. nu impun depunerea dovezii în original, astfel încât pretenția instanței de apel apare ca excesivă. Mai mult, art. 40 din O.U.G. nr. 80/2013 arată că:

"Taxele judiciare de timbru se plătesc de debitorul taxei în numerar, prin virament sau în sistem on-line într-un cont distinct de venituri al bugetului local "Taxe judiciare de timbru și alte taxe de timbru" al unității administrativ teritoriale în care persoana fizică are domiciliul sau reședința. Costurile operațiunilor de transfer al sumelor datorate de timbru sunt în sarcina debitorului taxei."

Prin urmare, de vreme ce legea permite plata taxelor de timbru atât în numerar la ghișeele administrației publice 1ocale, cât și prin viramente bancare sau on-line, atunci e firesc să nu existe un înscris "în original" care să ateste plata făcută. La orice plată a taxei realizată on line nu va exista niciodată o hârtie semnată și ștampilată în original care să ateste acest lucru, ci doar ordinul de plată electronic întocmit cu ocazia plății.

Această dovadă a fost depusă la dosar la termenul din 15 mai 2019, însă instanța de apel pur și simplu a refuzat să o ia în considerare, pronunțând hotărârea cu încălcarea gravă a legii și a intereselor legitime ale subscrisei.

Mai mult decât atât, pentru a satisface rigoarea extremă a instanței, în aceeași zi, jumătate de oră mai târziu, am depus prin registratură un înscris emis de bancă pe care erau semnături și ștampile. Un înscris care nu era necesar din punct de vedere legal, dar care satisfăcea "rigorile" instanței de apel.

Așa cum rezultă din motivarea deciziei recurate, instanța a ignorat și acest înscris, apreciind că el a fost depus după închiderea dezbaterilor.

Vă rugăm să rețineți că acest înscris nu era un înscris nou pe care să fi încercat a-l valorifica în apărările de fond ale apelului, ci era o dovadă suplimentară că societatea pârâtă și-a respectat obligațiile legale care îi incumbau.

La fila x din decizie, instanța a reținut un fapt eronat, precum că dovada achitării taxei de timbru ar fi fost făcută cu un extras de cont emis de H.. Acest extras nu reprezenta dovada achitării taxei de timbru, ci dovada achitării onorariului de avocat pentru faza apelului. Prin urmare, soluția instanței de apel s-a bazat pe o confuzie nepermisă.

În consecință, se solicită a se constata că pârâta a achitat întocmai și în termen taxa judiciară de timbru aferentă cererii de apel, iar la dosar a fost depusă dovada acestei plăți.

Dincolo de aceste aspecte, chiar dacă s-ar admite că instanța avea dubii în ceea ce privește executarea acestei obligații legale de către societatea pârâtă, de vreme ce la termen a fost depusă la dosar o dovadă a plății, nu putea aprecia cererea ca insuficient timbrată.

În cazul în care instanța avea incertitudini cu privire la dovada depusă la dosar și ar fi vrut dovezi suplimentare ori cu semnături originale cu semnături și ștampile emanând de la bancă, atunci măsura procesuală care se impunea nu era sancționarea cu nulitatea cererii de apel, ci amânarea cauzei cu punerea în vedere de a se depune dovezi suplimentare, sub sancțiunea art. 242 noul C. proc. civ. De asemenea, nimeni nu a afirmat că dovada depusă ar conține un fals ori că nu atestă plata taxei de timbru, ci doar că nu este în original.

Instanța de apel a ignorat în mod nejustificat toate aceste aspecte și a pronunțat o hotărâre profund nelegală, motiv pentru care se solicită admiterea recursului, casarea deciziei sub aspectul modului de soluționare a apelului formulat de recurenta-pârâtă, constatarea că apelul a fost legal timbrat și trimiterea cauzei, spre rejudecare, aceleiași instanțe.

În drept, cererea de recurs a fost întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ.

În cuprinsul cererii de recurs, reclamantele au formulat, în esență, următoarele critici:

Instanța de apel nu a analizat unitar motivele de apel formulate în cauză, acestea fiind tratate în mod general, străine pricinii, cu nerespectarea efectului devolutiv al apelului.

Faptele ilicite ale intimaților au fost confirmate de două acte administrative, autentice și neluate în considerare - Raportul Departamentului Pentru Luptă Antifraudă - D.L.A.F. cu nr. 340 din 2014 și Rechizitoriul cu nr. x, emis în dosarul penal x/2012, comunicat în data de 04.11.2016 și condamnarea din dosarul penal cu nr. x/2016 dispusă prin sentința penală cu nr. 924/07.09.2018, pronunțată de Tribunalul Iași.

În mod greșit se reține de către instanța de apel, la fila nr. x alin. (2) din decizia civilă că, printr-o preluare a argumentelor instanței de fond, fără o analizare prin propriile simțuri a probelor aflate la dosar, au fost nesocotite dispozițiile art. 264 C. proc. civ., că nu s-a făcut dovada unei șanse reale de a câștiga licitația prin neparticiparea la cea de a doua licitație, în condițiile în care a avut loc o fraudă la lege și o infracțiune prin maniera de prelungire a termenului de implementare a proiectului și efectuarea unei noi proceduri de licitație conform O.U.G. cu nr. 34/2006 și la care a fost declarată câștigătoare K. S.R.L. Italia

Pârâții nu au vrut să se prezinte la interogatoriu cu motivarea că există un dosar penal, însă, în cadrul acelui dosar, E. nu este parte și, în plus, instanța și partea prezentă puteau cenzura întrebările sau răspunsurile dacă aveau legătura cu dosarul penal.

În mod eronat instanța de apel nu a analizat motivul de apel privind calitatea procesuală pasivă a lui L. și care trebuia cercetată prin raportare la faptele ilicite comise, astfel cum a arătat în motivul de apel, fiind astfel incident motivul de recurs din art. 438 C. proc. civ.

Din probele administrate rezultă că sunt îndeplinite condițiile cumulative necesare pentru a fi incidentă și răspunderea civilă delictuală a pârâților-intimați persoane fizice, D. și E..

În mod greșit instanța de apel nu a analizat motivul privind cheltuielile de judecată, cerere accesorie și care trebuia să fie soluționată în raport de menținerea soluției din fond, fiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 488. alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Cu referire la apelul formulat de pârâții D. și E., în ceea ce privește cheltuielile de judecată, aceștia puteau solicita completarea sentinței civile cu nr. 563/30.01.2018 pronunțată de Tribunalul Iași în dosarul cu nr. x, instanța de apel în mod greșit soluționând cererea lor, deși completarea unei hotărâri nu poate fi solicitată pe calea apelului, conform art. 445 C. proc. civ., fiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

În mod greșit a reținut instanța de apel a reținut că nu există o fraudă la lege și o cauză ilicită și imorală a faptelor intimaților, în condițiile în care, astfel cum rezultă din întreg probatoriul administrat și chiar din Rechizitoriu, (unde se menționează că soluționarea aspectelor delictuale urmează a se face pe latură civilă, existând o fraudă la lege și intenția directă de a frauda).

Astfel, anularea licitației a fost prestabilită de către intimații persoane fizice în cazul unui eventual refuz din partea A. S.R.L., în vederea continuării demersurilor dorite cu altă societate care avea să le accepte condițiile noi stabilite, ulterior licitației, respectiv de a achiziționa acel utilaj second - hand supraevaluat, fiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 488. alin. (1) pct. 6. C. proc. civ., ca urmare a lipsei unei analize obiective și imparțiale a probelor administrate în apel, prin prisma efectului devolutiv al apelului, încălcându-se astfel dreptul la apărare.

Se mai arată că este incident motivul de recurs prevăzut de art. 488. alin. (1) pct. 6. C. proc. civ., având în vedere că, în mod greșit a fost reținut de către instanța de apel că apelantele nu au invocat o nesocotire a legii în raport de anularea licitației și nu au probat fapta ilicită a intimaților, în condițiile în care, din înscrisurile depuse în dovedire, în special Rechizitoriul și Raportul D.L.A.F. aflat la dosarul cauzei, act administrativ, autentic, emis în baza unei legi speciale și necontestat, precum și față de aspectele reținute prin sentința penală pronunțată de Tribunalul Iași în dosarul cu nr. x/2016, depusă la dosar și neavută în vedere, rezultă că s-a urmărit de către intimați trucarea licitației, procedură de achiziție fiind falsă.

În mod eronat a reținut instanța de apel și că apelantele au solicitat direct în apel o analiză a unor aspecte ce vizau numai cea de a doua licitație organizată și la care nu au participat, motivarea fiind străină pricinii, pronunțată fără o analizare a întregii situații de fapt și prin înțelegerea faptului că trimiterile la care a făcut referire erau în sensul susținerii suplimentar a faptelor frauduloase comise de către intimați.

Instanța de apel nu a înțeles și nu a analizat legătura existentă între cele două licitații, în condițiile în care a solicitat anularea primei licitații ca urmare a constatării că intimații, printr-o aparentă legalitate, au anulat prima licitație pentru "vicii de procedură" - nerespectarea dispozițiilor privind paritatea tratamentului rezervat ofertanților, în condițiile în care anularea a avut loc la circa de 5 luni de zile de la câștigarea licitației de către A. S.R.L. și ca urmare a refuzului acesteia de achiziționare a utilajului second - hand J. supraevaluat (astfel cum a fost achiziționat de societatea K. S.R.L. Italia) și prin care intimații urmăreau să-și acopere cheltuielile pe care le aveau cu procedură.

În mod nefondat și nemotivat a fost respinsă cererea de suspendare a cauzei până la soluționarea dosarului penal cu nr. x/2016 aflat pe rolul Curții de Apel Iași, secția penală, cerere formulată la termenul de judecată din data de 15.05.2019, iar instanța de apel a preluat susținerile din fond, fără o analiză proprie și interpretare a probelor aflate la dosar.

În cauza este incident motivul de recurs prevăzut de art. 488. alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., deoarece în mod greșit s-a reținut că nu sunt incidente și dispozițiile din H.G. cu nr. 925/2006. Instanța de apel nu a dorit să interpreteze răspunderea civilă delictuală având în vedere și dispozițiile din O.U.G. nr. 34/2006 și cele din H.G. nr. 925/2006 în vigoare la acel moment, coroborat cu art. 1349, art. 1357 și următoarele C. civ.

Reclamanta A. S.R.L. și B. S.R.L. (fostă B. S.R.L.) au formulat întâmpinare la recursul formulat de C. S.R.L., solicitând respingerea acestui recurs întrucât atât în ședința de judecată, cât și prin dispozițiile încheierii din data de 17 aprilie 2019, s-a impus ca, până la termenul acordat în 15 mai 2019 sau chiar la termenul indicat, să fie achitată taxa judiciară de timbru de către ambele părți. Recurenta C. S.R.L. prin avocat, în data de 15 mai 2019, nu a depus dovada achitării taxei de timbru potrivit dispozițiilor instanței de judecată, în termenul de circa 30 zile acordat, suficient pentru plata unei sume de aproximativ 500 RON.

Dumnealor au depus în original dovada achitării taxei de timbru judiciar abia după închiderea dezbaterilor, ceea ce echivalează cu lipsa îndeplinirii obligațiilor statuate potrivit art. 394. alin. (3) C. proc. civ.

Dacă instanța de apel ar mai avea în vedere înscrisuri depuse ulterior închiderii dezbaterilor și rămânerii în pronunțare, atunci s-ar încălca principiul legalității, contradictorialității și egalității armelor, precum și dreptul la un proces echitabil prevăzute de art. 6 - art. 8, art. 14 C. proc. civ. și art. 6 Parag. 1 din Convenția Ppentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale.

În ceea ce privește dovada plății taxei de timbru, se susține în mod eronat faptul că acea copie depusă a extrasului de cont emis de H., având mențiunea "conform cu originalul", ar face dovada îndeplinirii obligației impuse de instanță. Recurenta - apelantă a depus în ședința de judecată un document care nu are valoarea unui act original, fiind scris în mod clar și inteligibil '"conform cu originalul".

Prin rezoluția din 02 octombrie 2019 s-a dispus întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursurilor, conform art. 493 alin. (2) C. proc. civ., după efectuarea procedurilor de comunicare menționate de dispozițiile art. 490 alin. (2) C. proc. civ.

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părților iar, prin încheierea din 20 februarie 2020, Înalta Curte a admis în principiu recursul declarat de reclamanții S.C. A. S.R.L. și B. S.R.L. (fostă

B. SRL), prin administrator special F. și administrator judiciar Cabinet Individual de Insolvență G., și recursul declarat de pârâta S.C. C. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 326 din 12 iunie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția I civilă și a fixat termen pentru judecata recursului la data de 21 mai 2020, complet C6 noul C. proc. civ., în ședință publică, cu citarea părților.

Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate, prin raportare la actele și lucrările dosarului și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâta S.C.C. S.R.L. este fondat pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

Anularea ca insuficient timbrat a apelului formulat de pârâta S.C.C. S.R.L. s-a întemeiat pe o confuzie produsă asupra actului doveditor al plății diferenței taxei de timbru pe care aceasta o datora.

Astfel, la termenul din 15 mai 2019, apelanta-pârâtă S.C.C. S.R.L. a depus, prin apărător, conform cu originalul, o copie a ordinului de plată a taxei de timbru în cuantum de 439 RON, aferentă dosarului nr. x/2017, achitată de S.C. C. S.R.L. la data de 13 05 2017, astfel cum rezultă din dosarului de recurs.

În mod eronat, în analiza îndeplinirii obligației de plată a diferenței taxei de timbru, instanța de apel s-a raportat la un alt înscris, cel aflat la dosarului de recurs, care reprezintă un extras de cont al cabinetului de avocatură I., pentru suma de 4622 RON, sumă încasată de acesta, la data de 15 06 2018, cu titlu de "valoare mică", de la S.C. C. S.R.L., în raport de care a statuat în mod greșit că nu s-a făcut dovada achitării diferenței taxei de timbru datorată de către apelantă.

Astfel fiind, considerând în mod greșit că nu există o copie conformă cu originalul a dovezii plății, instanța de apel a aplicat sancțiunea nulității apelului.

Deși este adevărat că în cuprinsul art. 33 din O.U.G. nr. 80/2013 sau în art. 197 și art. 470 C. proc. civ. nu există obligația de a depune în original chitanța care atestă plata taxei de timbru, iar art. 292 alin. (1) noul C. proc. civ. prevede dreptul părții de a depune înscrisurile de care înțelege să se folosească, în copie certificată pentru conformitate, totuși, același articol, în alin. (2), menționează obligația părții de a avea asupra sa originalul și, la cerere, să îl prezinte instanței, sub sancțiunea de a nu se ține seama de înscris.

Cauza a fost amânată pentru termenul din 15 mai 2019 tocmai pentru a se face dovada achitării diferenței de plată a taxei de timbru, iar, la acea dată, astfel cum s-a arătat, instanța de apel avea un început de dovadă scrisă, în accepțiunea art. 284 alin. (2) noul C. proc. civ., a plății diferenței de taxă de timbru astfel că, dacă aprecia că este nevoie de depunerea acelei dovezi în original, putea dispune amânarea cauzei, în temeiul art. 242 a