ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 719/2021

Deliberând asupra conflictului negativ de competență de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:

Obiectul cererii deduse judecății

Prin cererea înregistrată la data de 03.10.2018 pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă sub nr. x/2018 (număr format vechi 3359/2019), reclamanta Compania Națională de Investiții S.A. a chemat în judecată pârâta A. S.R.L. în temeiul art. 53 alin. (1)

1

din Legea nr. 101/2016 și a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 215.765,11 RON reprezentând penalități de întârziere calculate până la data de 30.09.2018, obligarea pârâtei la plata penalităților de întârziere calculate în continuare de la data de 01.10.2018 până la îndeplinirea efectivă a obligării de finalizare a lucrărilor, cu cheltuieli de judecată.

Hotărârea instanței de fond

Prin sentința civilă nr. 1363 pronunțată la data de 20.05.2019, instanța de fond - Tribunalul București, secția a VI-a civilă a respins acțiunea în cauza privind pe reclamanta COMPANIA NATIONALA DE INVESTIȚII S.A., în contradictoriu cu pârâta A. S.R.L., ca nefondată, obligând reclamanta la plata către pârâtă a sumei de 19.300,57 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, onorariu de avocat.

Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinței civile nr. 1363 pronunțată la data de 20.05.2019 de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, a declarat recurs reclamanta COMPANIA NATIONALA DE INVESTIȚII " C.N.I."SA, încadrând criticile sale în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Dosarul a fost înregistrat la data de 12.11.2019 pe rolul Curții de Apel București, secția a V-a civilă.

Hotărârile care au generat conflictul negativ de competență

Hotărârea secției a V-a Civilă din cadrul Curții de Apel București

La termenul de judecată din data de 06 martie 2020 secția a V-a Civilă din cadrul Curții de Apel București a pus în discuție cu prioritate excepția de necompetență funcțională, invocată de recurenta - reclamantă Compania Națională de Investiții " C.N.I." S.A., în cuprinsul Notelor de ședință depuse la dosar, raportat la art. 55 alin. (3) din Legea 101/2016.

Prin încheierea nr. 12 pronunțată la data de 06 martie 2020, secția a V-a civilă din cadrul Curții de Apel București a constatat că prezenta cauză este de competența Secțiilor de contencios administrativ și fiscal ale Curții de Apel București, dat fiind că normele procedurale aplicabile trebuie raportate la data sesizării tribunalului.

Astfel, a reținut că art. 55, inclusiv în alin. (3), din Legea nr. 101/2016 (forma anterioară O.U.G. nr. 23/2020) vorbea despre hotărârile din materia de față stabilind expres că cele pronunțate în primă instanță sunt recurabile la secția de contencios administrativ și fiscal de la nivelul curților de apel, fără a face vreo distincție față de competența de judecată de primă instanță a cererilor din această materie. Deci, în baza unei interpretări literale susținute logic de regula potrivit căreia ubi lex non distinguit nec nos distinguere debemus rezultă că recursul de față este de competența secțiilor de contencios administrativ ale Curții de Apel București.

Totodată, a mai reținut că, pe de altă parte, art. 55 a fost modificat de O.U.G. nr. 23/2020 în sensul prevederii exprese de la art. 55 alin. (3)

1

din Legea nr. 101/2016 potrivit căreia pentru cauzele soluționate în primă instanță în această materie de către instanțele civile calea de atac este apelul în 10 zile. Această prevedere legală nouă fie este o interpretare a voinței legiuitorului (deci o exprimare mai clară decât cea anterioară, dar fără să aducă o schimbare), fie este o veritabilă modificare. Ea este vădit că este o modificare pentru că prevede o altă cale de atac, anume apelul, dar mai ales prevede pentru acest apel un regim juridic derogatoriu de la apelul de drept comun prin impunerea unui termen de apel mai scurt, dar egal cu cel pentru declararea recursului pentru hotărârile de primă instanță ale instanțelor administrative. Aceasta înseamnă că legiuitorul, în cadrul O.U.G. nr. 23/2020, nu a intenționat să aplice tale quale dreptul comun din materia apelului, ci reguli speciale. O astfel de concluzie echivalează cu faptul că legiuitorul și anterior a intenționat impunerea unor căi de atac speciale (și astfel mai rapide) în această materie, iar singura cale de atac reglementată anterior era (recursul) la instanțele de contencios administrativ.

Astfel, cauza a fost înaintată secției a VIII-a contencios administrativ și fiscal din cadrul aceleiași curți de apel, respectiv Curtea de Apel București.

Hotărârea secției a VIII-a contencios administrativ și fiscal din cadrul Curții de Apel București

La termenul de judecată din data de 02 decembrie 2020 secția a VIII-a Contencios Administartiv și Fiscal, din oficiu, a invocat excepția necompetenței funcționale a secției, apreciind că este competentă să soluționeze cauza secția a V-a Civilă a Curții de Apel București.

Prin încheierea pronunțată la aceeași dată, 02 decembrie 2020, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a reținut incidența în cauză a dispozițiilor art. 457 alin. (1) raportat la art. 27 noul C. proc. civ. care statuează că legea procedurală aplicabilă unui litigiu, inclusiv cu privire la căile de atac, este cea sub care a început procesul. În cauza de față, a început la data sesizării tribunalului pentru că atunci a început procedura de judecată. Litigiul a început astfel în 2018, deci anterior O.U.G. nr. 23/2020, iar Art. 53 alin. (1)

1

din Legea nr. 101/2016, așa cum a fost modificat de Legea nr. 212/2018 (forma anterioară O.U.G. nr. 23/2020) se referă la judecata de primă instanță, ce revine instanței civile de drept comun în circumscripția căreia se află sediul autorității contractante.

A reținut instanța de contencios administrativ că, este adevărat că art. 55 din Legea nr. 101/2016 (forma anterioară O.U.G. nr. 23/2020) vorbea despre hotărârile din materia de față stabilind expres că cele pronunțate în primă instanță sunt recurabile la secția de contencios administrativ și fiscal de la nivelul curților de apel fără a face vreo distincție, față de competența de judecată de primă instanță a cererilor din această materie. Deci, în baza unei interpretări literale susținute logic de regula potrivit căreia ubi lex non distinguit nec nos distinguere debemus ar rezulta ca recursul să fie de competența secțiilor de contencios administrativ ale CAB, dar, prioritară este interpretarea teleologică a art. 53 alin. (1)

1

din Legea nr. 101/2016, așa cum a fost modificat de Legea nr. 212/2018 (forma anterioară O.U.G. nr. 23/2020), din care rezultă că scopul urmărit de legiuitor a fost ca toate cererile care decurg din executarea contractelor administrative să se soluționeze de către instanța civilă de drept comun, și nu de către instanța de contencios administrativ, indiferent că este vorba de judecata în primă instanță sau de judecata în recurs.

Există o necorelare cu art. 55 din Legea nr. 101/2016 (forma anterioară O.U.G. nr. 23/2020) care doar în urma modificării prin O.U.G. nr. 23/2020 a consacrat expres această opțiune, dar până la intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 23/2020 se va ține seama de interpretarea teleologică a art. 53 alin. (1)

1

din Legea nr. 101/2016, așa cum a fost modificat de Legea nr. 212/2018.

Față de aceste considerente, secția de contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței funcționale a acestei secții și a declinat competența soluționării cauzei în favoarea secției a V-a civilă.

A constatat astfel ivit conflictul negativ de competență, a dispus înaintarea dosarului Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal.

Considerentele Înaltei Curți asupra conflictului negativ de competență.

Înalta Curte, constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 133 pct. 2, 134 și 135 alin. (1) C. proc. civ., urmează a pronunța regulatorul de competență în raport cu obiectul cauzei, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii.

Analizând conflictul negativ de competență intervenit între cele două secții ale aceleiași instanțe, în raport de hotărârile pronunțate și de înscrisurile aflate la dosarul cauzei, Înalta Curte constată că secția competentă să soluționeze cauza este secția a V-a civilă a Curții de Apel București, pentru următoarele considerente:

Aspectul care a generat conflictul negativ de competență ivit între secția a V - a civilă și secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ambele din cadrul aceleiași curți de apel, respectiv Curtea de Apel București, îl constituie problema instanței competente funcțional să soluționeze cererea de recurs formulată de către recurenta-reclamantă Compania Națională de Investiții " C.N.I." S.A. împotriva sentinței civile nr. 1363 din data 20.05.2019 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă în dosarul nr. x/2018 .

Problema care a generat conflictul negativ de competență între cele două secții specializate ale Curții de Apel București a privit modul de interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 55 alin. (3) din Legea nr. 101/2016, care stabilesc competența instanței care soluționează calea de atac a recursului în favoarea secției de contencios administrativ și fiscal a curții de apel, fără a distinge după cum litigiile au fost soluționate în primă instanță de secția de contencios administrativ și fiscal a tribunalului, potrivit art. 53 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 sau de secția civilă a aceleiași instanțe, potrivit art. 53 alin. (1)

1

din același act normativ.

Înalta Curte reține că obiectul cauzei privește executarea unui contract de achiziție publică, respectiv obligarea pârâtei S.C. B. S.R.L. la plata sumei de 215.765,11 RON, reprezentând penalități de întârziere calculate până la data de 30.09.2018 precum și în continuare, de la data de 01.10.2018 până la îndeplinirea efectivă a obligației de finalizare a lucrărilor, penalități de întârziere percepute în executarea contractului de achiziție publică nr. x din 12.08.2016, încheiat în temeiul O.U.G. nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziție publică.

Instanța învestită cu soluționarea în fond a cererii de chemare în judecată, respectiv Tribunalul București, secția a VI -a civilă, prin încheierea din 25.03.2019 pronunțată în dosarul x/2018, a reținut că litigiul dedus judecății sale are ca obiect " pretenții" și, verificându-și competența de soluționare a cauzei, conform art. 131 C. proc. civ. a reținut că este competentă general, material și teritorial să soluționeze cauza.

Așadar, recursul este formulat împotriva unei hotărâri civile prin care fost soluționată o cerere ce privește executarea unui contract de achiziție publică.

Din această perspectivă, se constată că, în cauză, sunt relevante prevederile art. 8 alin. (2) din Legea 554/2004, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 212/2018, potrivit cărora:

"(2) Instanța de contencios administrativ este competentă să soluționeze litigiile care apar în fazele premergătoare încheierii unui contract administrativ, precum și orice litigii legate de încheierea contractului administrativ, inclusiv litigiile având ca obiect anularea unui contract administrativ. Litigiile care decurg din executarea contractelor administrative sunt în competența de soluționare a instanțelor civile de drept comun".

Prin urmare, litigiile decurgând din executarea contractelor administrative au fost atribuite în competența instanțelor de drept comun, acesta fiind și motivul pentru care prezentul litigiu a fost soluționat, în primă instanță, de secția civilă a tribunalului.

Înalta Curte, astfel cum a reținut și secția a VIII - a de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București, constată că dispozițiile art. 55 alin. (3) din Legea nr. 101/2016, potrivit cărora "Hotărârea poate fi atacată cu recurs, în termen de 10 zile de la comunicare, la secția contencios administrativ și fiscal a curții de apel, care judecă în complet specializat în achiziții publice. Recursul este soluționat de urgență și cu precădere, într-un termen ce nu va depăși 30 de zile de la data sesizării legale a instanței", reprezintă o necorelare legislativă cu noua reglementare, iar aplicarea lor ca atare ar echivala cu interpretarea greșită a normelor de competență astfel cum au fost configurate prin Legea nr. 212/2018.

Până la intrarea în vigoare a Legii nr. 212/2018, art. 53 alin. (1) din Legea nr. 101/2016 prevedea că (și) procesele privind executarea, anularea, nulitatea, rezoluțiunea, rezilierea sau denunțarea unilaterală a contractelor de achiziție publică se soluționează în primă instanță de secția de contencios administrativ și fiscal a tribunalului în circumscripția căruia se află sediul autorității contractante, prin complete specializate în achiziții publice.

Conform art. 55 alin. (3), hotărârea primei instanțe se ataca cu recurs la secția de contencios administrativ și fiscal a curții de apel, urmând a fi judecată în complet specializat în achiziții publice.

Prin Legea nr. 212/2018 pentru modificarea și completarea Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004 și a altor acte normative, abordarea legiuitorului a fost diferită, în ceea ce privește competența materială procesuală de soluționare a litigiilor generate de aplicarea Legii nr. 101/2016, stipulând următoarele "(1) Procesele și cererile privind acordarea despăgubirilor pentru repararea prejudiciilor cauzate în cadrul procedurii de atribuire, precum și cele privind anularea sau nulitatea contractelor se soluționează în primă instanță, de urgență și cu precădere, de către secția de contencios administrativ și fiscal a tribunalului în circumscripția căruia se află sediul autorității contractante, prin completuri specializate în achiziții publice. (1

1

) Procesele și cererile care decurg din executarea contractelor administrative se soluționează în primă instanță, de urgență și cu precădere, de către instanța civilă de drept comun în circumscripția căreia se află sediul autorității contractante".

Prin urmare, în competența instanței de contencios administrativ, prin completuri specializate în achiziții publice, sunt procesele și cererile care privesc procedura de atribuire și, respectiv, nulitatea sau anularea contractelor administrative, în vreme ce procesele și cererile care rezultă din executarea acestora se află în competența de judecată a instanței civile de drept comun.

Din interpretarea succesivă și sistematică a modificărilor legislative intervenite, rezultă că atribuirea de competență materială în recurs privește doar procesele care se judecă în primă instanță de secția de contencios administrativ și fiscal a tribunalului, nu și procesele care revin în primă instanță în competența instanțelor civile de drept comun.

Astfel, reține Înalta Curte că dispozițiile art. 55 alin. (3) din Legea nr. 101/2016 se impun a fi interpretate și aplicate în sensul că recursul va fi soluționat de secția de contencios administrativ și fiscal a curții de apel, doar în situația în care calea de atac este formulată în litigiile prevăzute la art. 53 alin. (1) din același act normativ, respectiv în cauzele având ca obiect acordarea despăgubirilor pentru repararea prejudiciilor cauzate în procedura de atribuire, precum și în cele privind anularea sau nulitatea contractelor de achiziție publică, judecate în primă instanță de secția de contencios administrativ și fiscal a tribunalului. Atunci când litigiile vizează executarea contractelor administrative și au fost soluționate, în fond, de secția civilă a tribunalului, în condițiile art. 53 alin. (1)

1

din același act normativ, competența de soluționare a recursului revine secției omonime din cadrul instanței ierarhic superioare, respectiv secția civilă a curții de apel.

Această interpretare a textelor de lege, din punct de vedere teleologic și sistematic, este cea care corespunde voinței legiuitorului ca litigiile ce decurg din executarea contractelor administrative să fie scoase din sfera contenciosului administrativ, urmând a fi soluționate de instanțele civile de drept comun în toate fazele procesuale, în condițiile în care organizarea sistemului judiciar național se bazează pe principiul potrivit căruia litigiile se judecă de secții sau complete cu aceeași specializare atât în fond, cât și în calea de atac.

Deși la data introducerii acțiunii, dispozițiile art. 53 alin. (1

1

) din lege nu erau corelate cu dispozițiile art. 55 alin. (3), în căile de atac nu se poate schimba competența materială procesuală a instanței care a judecat cauza pe fond.

Astfel, dacă legiuitorul a înțeles să stabilească în mod expres competența de soluționare în primă instanță a litigiilor decurgând din executarea contractelor administrative în favoarea instanței civile de drept comun, este evident că și calea de atac va fi de competența secției sau completului corespunzător de la instanța mai mare în grad, cu respectarea normelor de competență materială procesuală.

Această problemă a fost tranșată prin Decizia nr. 40/2020, a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, care a statuat în interpretarea și aplicarea art. 55 alin. (3) raportat la art. 53 alin. (1

1

) din Legea nr. 101/2016, că: Hotărârea pronunțată în primă instanță în procesele și cererile care decurg din executarea contractelor administrative se atacă cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare la instanța ierarhic superioară - secția/completul specializat în litigii cu profesioniști, conform procedurii prevăzute de Legea nr. 101/2016."

Înalta Curte, în regulator de competență mai reține că, în calea de atac, competența funcțională nu se stabilește prin raportare la obiectul cererii de chemare în judecată, ci prin raportare la secția care a pronunțat sentința care formează obiectul căii de atac iar în această fază procesuală, o eventuală necompetență (exceptând competența generală) a primei instanțe, ar putea fi invocată doar prin intermediul căii de atac formulate, cu condiția invocării anterioare, la fond, a respectivei excepții.

Or, în cauză, problema competenței a fost stabilită prin încheierea din data de 25 martie 2019 a Tribunalului București, secția a VI - a civilă.

Cum în speță, hotărârea atacată a fost pronunțată în primă instanță de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, calea de atac exercitată împotriva hotărârii primei instanțe se impune a fi soluționată de secția specializată a instanței ierarhic superioare care judecă în aceeași materie, respectiv secția civilă a Curții de Apel București și nu secția de contencios administrativ și fiscal.

Temeiul legal al soluției adoptate asupra conflictului de competență

În consecință, în condițiile art. 133 pct. 2, art. 135 alin. (1) și alin. (4) C. proc. civ., instanța competentă funcțional să soluționeze recursul promovat de recurenta -reclamantă Compania Națională de Investiții " C.N.I.SA împotriva sentinței civile nr. 1363 pronunțată la data de 20.05.2019 de Tribunalul București, secția a VI-a civilă este Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența soluționării recursului promovat de recurenta - reclamantă Compania Națională de Investiții S.A. împotriva sentinței civile nr. 1363 din data de 20.05.2019, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă în dosarul nr. x/2018, în contradictoriu cu intimata - pârâtă S.C. A. S.R.L., în calitate de lider al asocierii S.C. A. S.R.L. - S.C. C. S.R.L., în favoarea Curții de Apel București, secția a V-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 9 februarie 2021 .