ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 301/2023

Ședința publică din data de 15 februarie 2023

Asupra recursului de față, reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă la 10.03.2020, reclamanta Compania Națională de Investiții S.A. a chemat în judecată pe pârâta S.C. A. S.R.L., solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să oblige pârâta la plata către reclamantă a sumei de 549.876,25 RON și a cheltuielilor de judecată.

La 24.03.2020, pârâta a formulat o cerere reconvențională, solicitând rezilierea contractului de lucrări și obligarea reclamantei-pârâte la plata sumelor de 57.975,25 RON, reprezentând penalități de întârziere, de 32.665 RON, cu titlu de profit nerealizat și de 20.558,26 RON, lucrări executate și nedecontate.

Prin sentința civilă nr. 817/25.06.2020, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a admis cererea principală, a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 187.250,40 RON, reprezentând penalități de întârziere calculate pentru perioada 12.08.2019-10.02.2020 și a sumei de 362.625,85 RON, cu titlu de daune-interese, reprezentând contravaloarea garanției de bună execuție și a respins ca neîntemeiată cererea reconvențională.

Împotriva acestei sentințe civile, a declarat apel S.C. A. S.R.L., iar prin întâmpinare intimata a invocat excepția inadmisibilității apelului.

Prin încheierea din 14.04.2021, instanța de apel a decis sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept: dacă dispozițiile art. 27 C. proc. civ. se interpretează în sensul că hotărârile pronunțate în primă instanță, în perioada în care era în vigoare O.U.G. nr. 23/2020, respectiv, anterior publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 594/07.07.2020 a deciziei Curții Constituționale nr. 221/2020, prin care s-a constatat neconstituționalitatea acestui act normativ, sunt supuse căii de atac a apelului, prevăzută de respectiva ordonanță, sau căii de atac a recursului, prevăzută de art. 55 alin. (3) din Legea nr. 101/2016, în forma anterioară modificării aduse prin O.U.G. nr. 23/2020, având în vedere că respectiva cale de atac se soluționează ulterior publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a deciziei de neconstituționalitate. A dispus suspendarea judecății apelului.

Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a respins sesizarea, ca inadmisibilă, prin decizia nr. 63/27.09.2021, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 1115/23.11.2021.

La 15.12.2021, Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă a respins excepția inadmisibilității căii de atac, iar prin decizia civilă nr. 349/02.03.2022 a respins apelul ca nefondat.

Împotriva acestei decizii civile, a declarat recurs S.C. A. S.R.L., invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În motivare, recurenta a susținut că, atât în fața instanței de fond, cât și prin motivele de apel, a invocat excepția de neexecutare a contractului de către achizitor, arătând că acesta nu și-a îndeplinit obligația de ajustare a prețului contractului, prevăzută contractual în condițiile generale, art. 11.2.8, pct. 1, 2 și 3 din Anexa a) și, legal, de O.U.G. nr. 114/2018 și de Instrucțiunile nr. 2/2018 și 1/2019 ale Agenției Naționale pentru Achiziții Publice. De asemenea, a invocat lipsa de certitudine a penalităților de întârziere solicitate, arătând că acestea nu puteau fi verificate decât prin administrarea unei expertize contabile.

În privința soluției date cererii reconvenționale, recurenta a arătat că instanța de apel nu a dezlegat problemele de drept relevante, astfel că a apreciat că decizia recurată este nelegală, lipsind analiza obiectului cauzei, rezilierea judiciară a contractului.

Prin întâmpinare, intimata a invocat excepția inadmisibilității recursului.

Analizând cu prioritate excepția inadmisibilității recursului, în baza art. 248 alin. (1), rap. la art. 494 C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Unul dintre principiile fundamentale ce guvernează procesul civil este acela al legalității căilor de atac și el presupune că părțile nu pot uza, în scopul apărării drepturilor și intereselor lor legitime, decât de mijloacele procedurale prevăzute de lege și astfel nu pot exercita decât căile de atac reglementate legal.

Principiul enunțat este consacrat la nivel constituțional în art. 129 din Constituția României, iar în C. proc. civ., în art. 457, care prevede că "Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei."

În cauză, calea de atac exercitată este neprevăzută de lege, astfel cum se va arăta în continuare.

Litigiul de față, inițiat la 09.03.2020, privește executarea contractului de lucrări nr. x/30.05.2017, contract de achiziție publică încheiat în temeiul Legii nr. 98/2016.

Așadar, sunt incidente art. 53 alin. (1) și (1

1

) din Legea nr. 101/2016, în forma în vigoare la 09.03.2020, texte de lege care prevăd că:

"Procesele și cererile privind acordarea despăgubirilor pentru repararea prejudiciilor cauzate în cadrul procedurii de atribuire, precum și cele privind anularea sau nulitatea contractelor se soluționează în primă instanță, de urgență și cu precădere, de către secția de contencios administrativ și fiscal a tribunalului în circumscripția căruia se află sediul autorității contractante, prin completuri specializate în achiziții publice" și că "Procesele și cererile care decurg din executarea contractelor administrative se soluționează în primă instanță, de urgență și cu precădere, de către instanța civilă de drept comun în circumscripția căreia se află sediul autorității contractante", dar și cele ale art. 55 alin. (3

1

) din Legea nr. 101/2016, potrivit cărora "Hotărârea pronunțată în cazul litigiilor de la art. 53 alin. (1

1

) poate fi atacată numai cu apel, în termen de 10 zile de la comunicare, la instanța ierarhic superioară. Apelul este soluționat de urgență și cu precădere, într-un termen ce nu va depăși 30 de zile lucrătoare de la data sesizării legale a instanței".

Incidența în cauză a Legii nr. 101/2016, în forma menționată, a fost reținută și în decizia nr. 63/2021 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, indicându-se, în paragraful 64, că, și începutul procesului (09.03.2020), și data pronunțării sentinței primei instanțe (25.06.2020) se situează sub imperiul Legii nr. 101/2016, modificată prin O.U.G. nr. 23/2020.

Raportând aceste repere la dispozițiile art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., instanța supremă constată că decizia nr. 349/02.03.2022 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă este definitivă, fiind o hotărâre dată în apel, fără drept de recurs.

Cum potrivit art. 483 alin. (2) teza finală C. proc. civ., nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel pentru care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului, Înalta Curte constată că recurenta a exercitat o cale de atac neprevăzută de lege, motiv pentru care, dând eficiență textelor de lege enunțate mai sus, urmează ca, în baza art. 496 alin. (1) C. proc. civ., să respingă recursul ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurenta S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 349/02.03.2022, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 15 februarie 2023.