ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2073/2021
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2073/2021 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)
Ședința publică din data de 12 octombrie 2021
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la 4 ianuarie 2019, pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă, sub nr. x/2019, reclamanta A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâții B. S.R.L. și C., solicitând să se constate rezilierea Contractului de execuție lucrări nr. x din 05 septembrie 2016 și a Actului Adițional nr. 1 la Contractul de execuție lucrări nr. x din 05 septembrie 2016 și să oblige pârâta la restituirea sumei de 240.661,68 RON, constând în valoarea facturilor x/21.09.2016 (factura de avans) și F048/10.05.2017, achitate de reclamantă, precum și la plata penalităților de întârziere și dobânzii legale penalizatoare calculată până la data plății efective.
Prin sentința civilă nr. 2681 din 27 septembrie 2019, pronunțată în dosarul nr. x/2019, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a admis în parte cererea de chemare în judecată modificată formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L. și pârâtul C.. A constatat rezilierea Contractului de execuție lucrări nr. x din 05 septembrie 2016 și a Actului Adițional nr. 1 la Contractul de execuție lucrări nr. x din 05 septembrie 2016. A obligat pârâta B. S.R.L. la plata către reclamantă a sumei de 240.661,68 RON reprezentând contravaloarea facturilor fiscale seria x nr. x din 21 septembrie 2016 și seria x nr. x din 10 mai 2017. A obligat pârâta B. S.R.L. la plata către reclamantă a penalităților de întârziere în cuantum de 0,15% pe zi, calculate asupra debitului de 240.661,68 RON, începând cu data de 24.12.2018 și până la achitarea integrală a debitului. A respins capătul de cerere privitor la acordarea dobânzii legale, ca neîntemeiat. A respins capetele de cerere privitoare la obligarea pârâtului C. la plata debitului principal, a penalităților de întârziere și a dobânzii legale, ca neîntemeiate. A obligat pârâta B. S.R.L. la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată în cuantum de 11.525,08 RON reprezentând 5.530,88 RON onorariu de avocat și 5.994,20 RON taxă judiciară de timbru.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta B. S.R.L., solicitând în principal anularea sentinței apelate și trimiterea dosarului la instanța de fond pentru soluționarea cererii în vederea citării legale, iar în subsidiar schimbarea în tot a sentinței apelate in sensul respingerii cererii reclamantei ca nefondată.
Prin decizia civilă nr. 171 A din 3 februarie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, în dosarul nr. x/2019, s-a admis excepția netimbrării și s-a anulat apelul formulat de apelanta-pârâtă B. S.R.L., împotriva sentinței civile nr. 2681 din 27 septembrie 2019, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2019, în contradictoriu cu intimatul-pârât C. și intimata-reclamantă A. S.R.L., ca netimbrat.
Împotriva acestei decizii, la 5 martie 2021, a formulat recurs pârâta B. S.R.L., fără a indicat temeiul de drept pe care se întemeiază calea de atac, solicitând casarea hotărârilor pronunțate de instanța de fond și cea de apel și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond, pentru soluționarea cererii în vederea citării legale, iar în subsidiar schimbarea în tot a sentinței apelate în sensul respingerii cererii reclamantei ca nefondată; a solicitat și obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.
Recurenta-pârâtă susține că instanța de apel a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, motivat de faptul că la primul termen de judecată instanța a anulat apelul, fără să-și îndeplinească obligația legală de a calcula și a o înștiința asupra cuantumului taxei judiciare de timbru. Totodată, consideră că instanța de apel nu i-a respectat dreptul la apărare, respingând cererea sa privind angajarea unui avocat care să-i apere interesele.
Recurenta-pârâtă opinează că atât hotărârea instanței de fond, cât și hotărârea instanței de apel au fost date cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, întrucât atât la termenul la care s-a pronunțat hotărârea apelată, cât și penultimul termen, procedura de citare nu a fost îndeplinită legal, motiv pentru care apreciază că dosarul trebuie să fie trimis la instanța de fond pentru a se îndeplini procedura de citare conform C. proc. civ.
În ceea ce privește fondul cauzei, recurenta arată că instanța de fond nu a observat că intimata-reclamantă nu a făcut dovada pretențiilor sale, invocând doar niște facturi care nu i-au fost comunicate niciodată și pe care nu și le-a însușit.
Mai arată și faptul că instanța de fond nu i-a pus în vedere intimatei-reclamante să-și precizeze capătul de cerere privind penalitățile de întârziere (de 0,5% până la plata debitului), scutind-o astfel de achitarea taxei de timbru pentru acest capăt de cerere.
Intimata-reclamantă A. S.R.L. și intimatul-pârât C. nu au depus întâmpinare.
Prin rezoluția din 26 martie 2021 s-a fixat în sarcina recurentei taxa judiciară de timbru în cuantum de 20 RON potrivit art. 25 alin. (1) lit. c) din O.U.G. nr. 80/2013 și s-a dispus emiterea unei comunicări către aceasta cu mențiunea de a depune în termen de cel mult 10 zile de la primire, dovada achitării taxei judiciare de timbru.
Având în vedere faptul că litigiul a fost demarat la 4 ianuarie 2019, ca urmare a abrogării art. 493 C. proc. civ. prin Legea nr. 310/2018 (în vigoare la 21 decembrie 2018), în cauză, s-a stabilit termen în ședință publică la data de 12 octombrie 2021, ora. 10.00, cu citarea părților.
La termenul din 12 octombrie 2021, Înalta Curte a luat în examinare, cu prioritate, excepția nulității recursului pentru neîndeplinirea obligației de timbrare, invocată din oficiu, asupra căreia, în conformitate cu prevederile art. 248 alin. (2) C. proc. civ., a reținut următoarele:
Instanța a stabilit în sarcina recurentei-pârâte taxa judiciară de timbru aferentă soluționării recursului pendinte, în cuantum de 20 RON, conform dispozițiilor art. 25 alin. (1) lit. c) din O.U.G. nr. 80/2013, iar aceasta a fost înștiințată cu privire la obligația de achitare a taxei, potrivit dovezii aflate la dosarul de recurs, fila x, fiind citată legal cu această mențiune la sediul din str. x, camera 1, București, astfel cum rezultă din verificările efectuate în baza de date a Oficiului Național al Registrului Comerțului, în conformitate cu dispozițiile art. 172 C. proc. civ.
Recurenta-pârâtă nu s-a conformat obligației de achitare a taxei judiciare de timbru stabilite în sarcina sa și nu a folosit nici mijlocul procesual reglementat de art. 39 din O.U.G. nr. 80/2013 privind cererea de reexaminare, pentru a contesta această taxă judiciară de timbru.
Prin art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013, s-a statuat principiul potrivit căruia acțiunile și cererile introduse la instanțele judecătorești sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute de acest act normativ, taxe datorate atât de persoanele fizice, cât și de persoanele juridice, care se plătesc anticipat sau, în mod excepțional, până la termenul stabilit de instanță.
În conformitate cu prevederile art. 33 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013, taxele judiciare de timbru se datorează și se plătesc anticipat, iar alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013 stabilește că, în măsura în care cererea de chemare în judecată este netimbrată sau insuficient timbrată, părții i se pune în vedere obligația de a timbra cererea în cuantumul stabilit de instanță și de a transmite la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării.
Totodată, potrivit art. 486 alin. (2) C. proc. civ., la cererea de recurs se va atașa dovada achitării taxei de timbru, conform legii, iar potrivit alin. (3) al aceluiași articol, cerințele menționate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității.
Constatând că recursul nu a fost timbrat anticipat și că recurenta-pârâtă nu s-a conformat nici ulterior obligației de timbrare potrivit art. 177 alin. (3) C. proc. civ., potrivit mențiunilor din citație prin care s-a consemnat această neregularitate procedurală a căii de atac, prevăzută sub sancțiunea nulității, potrivit art. 493 alin. (3) C. proc. civ., act ce i-a fost comunicat la 17 august 2021, până la termenul de judecată de la 12 octombrie 2021, Înalta Curte urmează a da eficiență dispozițiilor art. 486 alin. (3) și art. 493 alin. (5) din același cod și va dispune anularea recursului declarat de recurenta-pârâtă B. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 171 A din 3 februarie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, ca netimbrat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Anulează recursul declarat de recurenta-pârâtă B. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 171 A din 3 februarie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, ca netimbrat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 12 octombrie 2021.