ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1888/2023

Ședința publică din data de 3 octombrie 2023

Deliberând asupra recursului, constată următoarele:

Prin cererea completatoare depusă la data de 26 februarie 2020, reclamanta a solicitat instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să admită cererea adițională și să dispună și rezoluțiunea contractelor de execuție lucrări nr. x/23.04.2018 și nr. y/07.05.2018, repunerea părților în situația anterioară prin obligarea pârâtei la plata daunelor materiale în valoare totală de 284.410 RON, și obligarea pârâtei la suportarea dobânzii legale aferent debitului, calculată până la data stingerii efective a debitului.

La data de 15 octombrie 2020, reclamanta a depus cerere precizatoare a capătului de cerere privind dobânda legală, arătând că solicită obligarea pârâtei la suportarea acesteia începând cu data pronunțării hotărârii în prezenta cauză, până la plata efectivă a debitului.

Prin sentința civilă nr. 4153 din 17 iunie 2020, pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 București în dosarul nr. x/2019 a fost admisă excepția necompetenței materiale și a fost declinată competența soluționării cauzei în favoarea Tribunalului București.

Pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă cauza a fost înregistrată la data de 23.09.2020 sub nr. x/2019.

Prin sentința civilă nr. 1933 din 7 iulie 2021, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a admis acțiunea formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L. și a dispus rezoluțiunea contractelor de execuție lucrări nr. x/26.09.2017, nr. y/26.09.2017, nr. z/23.04.2019 și nr. 91/07.05.2019 încheiate de părți, obligând pârâta să plătească reclamantei suma de 375.445 RON cu titlu de pretenții reprezentând daune-interese, preț servicii plătit în executarea contractelor menționate, și dobândă legală penalizatoare calculată conform art. 3 alin. (2

1

) din O.G. nr. 13/2011 aferentă acestei sume, începând cu data pronunțării hotărârii și până la plata efectivă.

Prin decizia civilă nr. 1849/2022 din 7 decembrie 2022, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, s-a admis apelul formulat de apelanta-pârâtă B. S.R.L. împotriva încheierii de ședință din 09.06.2021 și împotriva sentinței civile nr. 1933/07.07.2021 pronunțate de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, în contradictoriu cu intimata-reclamantă A. S.R.L.

A fost schimbată în tot sentința apelată, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

A fost obligată intimata-reclamantă să plătească apelantei-pârâte suma de 16.101 RON reprezentând cheltuieli de judecată.

Cu privire la motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a susținut că instanța de apel a încălcat regulile de procedură prevăzute de art. 329 C. proc. civ., referitoare la prezumțiile judiciare.

În dezvoltarea acestui motiv de recurs, recurenta a arătat că, în aprecierea relevanței probatorii cuvenite înscrisurilor referitoare la achitarea prețului contractual, instanța de apel a încălcat regulile de procedură atunci când a reținut că acestea sunt apte să constituie temeiul unei prezumții simple în sensul unei executări, cel puțin parțiale, a obligațiilor apelantei.

Recurenta a susținut că adoptarea acestei prezumții judiciare nu este permisă de dispozițiile art. 329 C. proc. civ.

Subsumat motivului de recurs întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a invocat motivarea contradictorie sau lipsa motivării deoarece a concluzionat că din dosar rezultă executarea, cel puțin parțială, a lucrărilor contractate, rezultă că au fost efectuate o serie de lucrări. Sub acest aspect, recurenta a precizat că singura motivare a instanței de apel pentru a concluziona în acest sens a fost trimiterea generica la probele administrate în dosar.

Conform recurentei-reclamante, argumentele referitoare la executarea sau existența "unei serii de lucrări", a unei "executări cel puțin parțiale" pe baza "probelor administrate în dosar" evidențiază o motivare contradictorie sau chiar lipsa motivarii pentru această concluzie, având în vedere că din aceste considerente nu rezultă ce, cât și când s-ar fi executat pentru fiecare dintre cele patru contracte de lucrări de construcții. Recurenta a contestat puterea probatorie a înscrisurilor reținute de instanța de apel în susținerea argumentelor sale, acestea fiind lipsite de relevanță conform legii speciale în legătură cu executarea propriu-zisă a lucrărilor de construcții.

În ceea ce privește motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a susținut că instanța de apel a încălcat normele de drept material prevăzute de H.G. nr. 273/1994 modificat prin H.G. nr. 343/2017 privind Regulamentul de recepție a lucrărilor de construcții și instalații aferente acestora, care prevede în mod imperativ că proba execuției lucrărilor se face în această materie doar cu situații de lucrări sau cu procese-verbale de recepție pe faze de execuție ori procese-verbale de recepție la terminarea lucrărilor, acte inexistente în cauză.

Recurenta-reclamantă a mai susținut că instanța de apel nu s-a pronunțat cu privire la apărările privind lipsa documentației tehnice standard cu care antreprenorul poate face proba execuției, respectiv situații de lucrări avizate de beneficiar sau de către dirigintele de șantier, corespondența tehnică de specialitate cu beneficiarul, procese-verbale de recepție pe faze de execuție și procesele-verbale de recepție la terminarea lucrărilor, astfel cum dispun prevederile art. 3 alin. (1) lit. a) din H.G. nr. 273/1994 modificat prin H.G. nr. 343/2017.

Totodată, s-a învederat că instanța de apel a lăsat nesoluționată și apărarea reclamantei referitoare la dispozițiile art. 11.2 alin. (2) din Contractele nr. x/2018 și nr. y/2018.

Intimata-pârâtă B. S.R.L. a depus la dosar întâmpinare, prin care a invocat excepția nulității recursului, conform art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Recurenta-reclamantă a formulat răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat respingerea excepției și apărărilor invocate de intimată.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, iar prin rezoluție s-a fixat termen de judecată la 3 octombrie 2023.

Potrivit art. 248 alin. (1) C. proc. civ. instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei. (2) În cazul în care s-au invocat simultan mai multe excepții, instanța va determina ordinea de soluționare în funcție de efectele pe care acestea le produc.

Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 248 C. proc. civ., analizând cu prioritate recursul sub aspectul îndeplinirii cerințelor prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., având în vedere și dispozițiile art. 499 și art. 483 alin. (3) din același cod, constată următoarele:

Potrivit dispozițiilor imperative ale art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., "cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat".

În conformitate cu prevederile art. 486 alin. (3) C. proc. civ., "mențiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) și c)-e), precum și cerințele menționate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității", iar potrivit art. 489 alin. (2) din același cod, "sancțiunea nulității intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488".

Din dispozițiile imperative ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., se reține că instanța de recurs are obligația de a verifica dacă motivele invocate de recurent se încadrează în cazurile de casare expres și limitativ prevăzute de art. 488 din același cod, iar dacă această cerință nu este îndeplinită, operează sancțiunea nulității recursului.

Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. poate fi invocat în ipoteza în care sunt încălcate norme de procedură a căror nerespectare atrage nulitatea hotărârii atacate.

Înalta Curte constată că, deși recurenta susține că prin decizia recurată au fost încălcate regulile de procedură prevăzute de art. 329 C. proc. civ., vizând prezumțiile judiciare, cu referire la aprecierea relevanței probatorii cuvenite înscrisurilor privitoare la achitarea prețului contractual din dezvoltarea motivului de casare nu rezultă greșeala de judecată a instanței de apel și nu sunt dezvoltate criticile de nelegalitate derivate din încălcarea normei de procedură de către instanța de prim control judiciar, a cărei nerespectare ar putea atrage nulitatea hotărârii recurate, pentru a se putea reține spre analiză motivul circumscris art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Instanța de prim control judiciar, în considerentele deciziei recurate, a arătat că sunt fondate parțial criticile apelantei-pârâte în sensul că instanța de fond nu a dat relevanța probatorie cuvenită înscrisurilor ce dovedesc achitarea integrală a prețului primelor trei contracte și parțială a prețului ultimului contract, având în vedere că acestea sunt apte să constituie temeiul unei prezumții simple în sensul unei executări, cel puțin parțiale, a obligațiilor apelantei. Astfel, s-a constatat că, în cauză, contractele nr. x, 88 și 90 prevăd cu claritate modalitatea de achitare a prețului contractului, părțile condiționând achitarea cel puțin a ultimei tranșe a prețului de finalizarea lucrărilor.

Instanța de apel a reținut că la dosar nu a fost depusă nicio dovadă referitoare la eventuale demersuri efectuate de reclamantă cu privire la lucrările efectuate în cauză, nefiind, totodată, dovedit vreun demers efectuat, într-o perioadă semnificativă de timp, în relația cu pârâta cu privire la aceste lucrări.

Totodată, instanța de apel a constatat că probele administrate în dosar dovedesc o conduită a părților din care rezultă executarea, cel puțin parțială, a lucrărilor contractate, iar conformitatea cu contractul a acestor lucrări sau calitatea execuției sunt aspecte care exced prezentului dosar, al cărui obiect a fost limitat de reclamantă, în virtutea dreptului său de dispoziție, la constatarea neexecutării totale a contractelor.

Prin urmare, se constată că susținerile recurentei nu constituie critici concrete aduse hotărârii atacate, din perspectiva modalității în care instanța de apel a interpretat și aplicat dispozițiile art. 329 C. proc. civ., referitoare la prezumțiile judiciare, având în vedere că aceste susțineri nu au fost formulate strict în concordanță cu argumentele reținute de către instanța de apel prin decizia recurată și în raport cu aprecierea relevanței probatorii cuvenite înscrisurilor referitoare la achitarea prețului contractual, cu privire la care s-a reținut că sunt apte să constituie temeiul unei prezumții simple în sensul unei executări, cel puțin parțiale, a obligațiilor pârâtei.

Înalta Curte constată totodată că, analiza instanței de control judiciar devolutiv ex lege a privit toate reperele de legalitate indicate în calea de atac, nefiind cazul unei aplicări greșite a prezumțiilor judiciare.

Astfel, prin decizia recurată, instanța de apel a procedat la verificarea sentinței în limitele criticilor formulate de apelantă, cu privire atât la relevanța probatorie a înscrisurilor ce dovedesc achitarea integrală a prețului primelor trei contracte și parțială a prețului ultimului contract, respectiv a măsurii în care situația de fapt stabilită prin hotărârea criticată corespunde probelor administrate, fiind de observat și că reclamanta nu a invocat încălcarea unor norme de procedură a căror nesocotire să atragă incidența acestui motiv de casare.

Toate aceste critici reprezintă trimiteri la elemente de fapt, care au fost deja analizate de instanța de apel, prin prisma probatoriului administrat, deși în calea extraordinară de atac a recursului, trebuie subliniat că nu are loc o devoluare a fondului cauzei, ceea ce constituie obiect al judecății fiind exclusiv legalitatea hotărârii pronunțate în apel.

Recurenta-reclamantă, deși invocă dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. în realitate repune în discuție modalitatea în care instanța de apel, admițând calea de atac, a interpretat probele administrate în cauză.

Înalta Curte constată că administrarea și interpretarea probatoriilor sunt chestiuni care vizează temeinicia hotărârii atacate, nefiind supuse controlului de legalitate exercitat de către instanța de recurs prin prisma motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

De altfel, în considerentele hotărârii pronunțate de instanța de apel sunt explicate rațiunile avute în vedere la admiterea căii de atac formulate de pârâtă, privind conținutul criticilor formulate de aceasta, de limitele judecății, precum și de evaluarea probelor administrate în susținerea apelului, elemente de natură să fundamenteze soluția pronunțată în cauză.

În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte constată că acesta poate fi invocat în ipoteza în care hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Recurenta, în cadrul criticilor aferente acestui motiv de casare, invocă motivarea contradictorie sau chiar lipsa motivării instanței de apel derivată din concluzia conform căreia din dosar rezultă executarea, cel puțin parțială, a lucrărilor contractate, fiind făcute trimiteri generice la probele administrate în dosar.

Recurenta invocă o motivare insuficientă a deciziei atacate, întrucât din considerente nu rezultă măsura în care s-ar fi executat pentru fiecare dintre cele patru contracte lucrările de construcții. Totodată, recurenta contestă puterea probatorie a înscrisurilor reținute de instanța de apel în susținerea argumentelor sale, raportat la faptul că sunt irelevante conform legii speciale în legătură cu executarea propriu-zisă a lucrărilor de construcții.

Or, aceste chestiuni sunt incompatibile cu calea de atac a recursului, care trebuie să se rezume exclusiv la critici de nelegalitate. În egală măsură, repunerea în discuție a situației de fapt, aprecierea utilității probelor și reinterpretarea probelor administrate în calea extraordinară de atac a recursului nu sunt posibile, întrucât nu are loc o devoluare a fondului cauzei, ceea ce constituie obiect al judecății în recurs fiind exclusiv legalitatea hotărârii pronunțate în apel, respectiv nesocotirea regulilor de drept.

Astfel, în cauză se reține că motivul de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. este invocat formal, întrucât recurenta nu a indicat critici concrete din care să rezulte cu claritate ipotezele reglementate de motivul de recurs, ci a invocat aspecte de netemeinicie, care nu pot face obiectul controlului judiciar în recurs, ceea ce reprezintă o nemotivare a căii extraordinare de atac, în sensul conținutului pretins de lege.

Nici invocarea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu relevă greșita încălcare sau aplicare a normelor de drept material, nefiind dezvoltate critici privind modul concret în care prin decizia atacată ar fi fost încălcate norme de drept material.

Simpla invocare a motivului de casare nu conduce de plano la incidența unui motiv de recurs, ci trebuie însoțit de critici de nelegalitate privind argumentele reținute de instanța de apel în justificarea soluției pronunțate, cu referire la aspectele de nelegalitate constatate, în caz contrar neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanța de recurs.

Recurenta susține că instanța de apel a încălcat normele de drept material prevăzute de H.G. nr. 273/1994 modificat prin H.G. nr. 343/2017, care prevăd în mod imperativ că proba execuției lucrărilor se face în această materie doar cu situații de lucrări sau cu procese-verbale de recepție pe faze de execuție ori procese-verbale de recepție la terminarea lucrărilor, acte inexistente în cauză.

Recurenta-reclamantă a mai susținut că instanța de apel nu s-a pronunțat cu privire la apărările sale privind lipsa documentației tehnice standard cu care antreprenorul poate face proba execuției, lăsând, totodată, nesoluționată și apărarea referitoare la dispozițiile art. 11.2 alin. (2) din Contractele nr. x/2018 și nr. y/2018.

Verificând decizia recurată, se constată că instanța de apel a făcut aplicarea prevederilor art. 292 alin. (2) C. proc. civ., cu privire la dovedirea executării lucrărilor aferente primelor trei contracte, reținând că pârâta a refuzat să depună, în fața instanțelor de fond, originalul proceselor-verbale de recepție.

Totodată, instanța de apel a reținut că actele încheiate între părți au natura juridică a unor contracte de antrepriză de lucrări de construcții, materie în care procedura de recepție a lucrărilor este guvernată de dispozițiile speciale ale H.G. nr. 343/18.05.2017 privind aprobarea Regulamentului de recepție a lucrărilor de construcții și instalații aferente acestora, dispoziții ce derogă de la reglementarea generală din art. 1862 C. civ.. De asemenea, s-a reținut că, în cauză, contractul încheiat între părți cuprinde, la art. 11, o procedură specifică pentru finalizarea lucrărilor.

Înalta Curte reamintește că stabilirea situației de fapt și verificarea modului de interpretare a probelor situează analiza criticilor în sfera controlului de netemeinicie și nu în aceea a controlului de nelegalitate, prin indicarea normelor de drept material încălcate sau aplicate greșit, potrivit motivului de casare invocat de recurentă, cu consecința că examinarea deciziei, din perspectiva acestor critici, este exclusă în calea de atac a recursului.

Înalta Curte, constată că instanța de apel a analizat, în cadrul controlului judiciar devolutiv, raporturile juridice stabilite între părți, din perspectiva modului de dovedire a lucărilor executate în cauză, cu referire la respectarea regulilor privind administrarea probelor. Însă, criticarea acestor chestiuni vizează exclusiv aspecte factuale ale cauzei a căror apreciere intră în atribuția exclusivă a instanțelor devolutive.

De altfel, argumentele dezvoltate de recurentă urmăresc reaprecierea probelor privind lipsa documentației tehnice standard cu care antreprenorul poate face proba execuției, respectiv situații de lucrări avizate de beneficiar sau de către dirigintele de șantier, corespondența tehnică de specialitate cu beneficiarul, procese-verbale de recepție pe faze de execuție și procesele-verbale de recepție la terminarea lucrărilor, fiind invocate prevederile art. 3 alin. (1) lit. a) din H.G. nr. 273/1994 modificat prin H.G. nr. 343/2017.

Aceste chestiuni au format obiectul analizei instanței de apel, care ca instanță devolutivă, are plenitudine de apreciere în ceea ce privește probele administrate în cauză, este suverană în a aprecia asupra oportunității administrării probelor în proces din perspectiva utilității, concludenței și pertinenței acestora, iar în recurs în considerarea specificului acestei căi de atac, care vizează exclusiv legalitatea deciziei este exclusă reinterpretarea probelor administrare, prin reevaluarea situației de fapt, așa cum, în realitate, urmărește recurenta.

În consecință, criticile referitoare la aplicarea greșită a normelor de drept material vizează în realitate temeinicia deciziei recurate, acest motiv de casare fiind invocat strict formal.

În alți termeni, întinderea controlului judiciar este condiționată de cuprinsul criticilor formulate prin cererea de recurs și de limitele conferite de dispozițiile legale, iar nemulțumirea părții cu privire la soluția pronunțată, la modalitatea în care au fost administrate și analizate probele, precum și relatarea situației de fapt nu pot constitui obiectul analizei instanței de recurs în raport cu dispozițiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

În acest sens sunt și dispozițiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ., potrivit cărora "recursul urmărește să supună instanței competente examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile".

Înalta Curte constată că recurenta nu a indicat în mod efectiv critici de nelegalitate ale hotărârii recurate din perspectiva dispozițiilor art. 488 C. proc. civ. și nu au fost identificate nici motive de casare, de ordine publică, pentru a putea fi invocate în temeiul art. 489 alin. (3) din același cod, impunându-se, astfel, a fi aplicată sancțiunea nulității recursului.

Prin urmare, pentru considerentele care preced, subliniind că accesul la justiție presupune respectarea cerințelor formale în legătură cu promovarea căii de atac, Înalta Curte, dând eficiență prevederilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., urmează ca, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., să anuleze recursul.

În ceea ce privește solicitarea formulată de recurenta-reclamanta A. S.R.L. privind reducerea cheltuielilor de judecată dovedite de intimata-pârâtă, Înalta Curte reține că, în raport cu dispozițiile art. 451 alin. (2) din C. proc. civ., instanța poate să reducă motivat partea din cheltuielile de judecată reprezentând onorariul avocaților, atunci când acesta este vădit disproporționat în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfășurată de avocat, ținând seama și de circumstanțele cauzei.

Este de notat că, așa cum a statuat Curtea Europeană a Drepturilor Omului în jurisprudența sa, partea care a câștigat procesul nu poate obține rambursarea unor cheltuieli, decât în măsura în care se constată realitatea, necesitatea și caracterul lor rezonabil. O asemenea concluzie se impune și în dreptul intern.

Realitatea și necesitatea cheltuielilor țin de justificarea că ele au fost concepute într-o legătură strictă și indisolubilă cu litigiul, au precedat sau au fost contemporane acestuia și au fost privite de partea care le-a plătit ca având caracter indispensabil, spre a obține serviciul avocatului la calitatea preconizată, ca garanție a succesului său.

Caracterul rezonabil al cheltuielilor impune ca, în raport cu natura activității efectiv prestate, complexitatea, riscul litigiului, acestea să nu fie exagerate.

Or, în raport cu obiectul cauzei, cu durata procesului, cu apărările efectuate, Înalta Curte va respinge cererea formulată de recurenta-reclamantă privind reducerea onorariului de avocat, solicitat de reprezentantul convențional al intimatei-pârâte.

Conform dispozițiilor art. 452 C. proc. civ., "partea care pretinde cheltuieli de judecată trebuie să facă, în condițiile legii, dovada existenței și întinderii lor, cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei", iar potrivit art. 453 din același cod, "partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată".

Prin raportare la aceste texte de lege, aplicabile și în recurs în temeiul art. 494 C. proc. civ., Înalta Curte constată că intimata a depus la dosarul cauzei dovezi care atestă efectuarea cheltuielilor de judecată, respectiv facturile seria x nr. x din 11 septembrie 2023, seria x nr. x din 14 septembrie 2023, seria x nr. x din 25 septembrie 2023 și seria x nr. x din 27 septembrie 2023, precum și chitanțele aferente din 12 septembrie 2023, 15 septembrie 2023, 26 septembrie 2023 și 30 septembrie 2023.

Constatând culpa procesuală a recurentei-reclamante în promovarea recursului și în raport cu solicitarea intimatei-pârâte privind acordarea cheltuielilor de judecată, aferente procesului, urmează să fie admisă cererea, în sensul obligării recurentei la plata sumei de 19.000 RON, cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de reclamanta A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 1849/2022 din 7 decembrie 2022 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Obligă recurenta-reclamantă A. S.R.L. să achite intimatei-pârâte B. S.R.L. suma de 19.000 RON reprezentând cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 3 octombrie 2023.