ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1328/2025

Ședința publică din data de 24 septembrie 2025

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă la 29.12.2021 sub nr. x/2021, reclamanta S.C. A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâta S.C. B. S.R.L., solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună obligarea acesteia din urmă la plata următoarelor sume:

I. 102.900 USD, în echivalent RON la data plății, conform art. 8.2 lit. b) din contractul de vânzare nr. x/01.07.2020;

II. 44.349,90 USD, în echivalent RON la data plații, reprezentând penalități în cuantum de 0,03% din suma prevăzută la punctul I, calculate începând cu 16.10.2020 și până la data plății integrale a debitului principal și, în subsidiar, obligarea pârâtei la plata dobânzii legale aplicate debitului principal, calculate începând cu 16.10.2020 și până la data plății integrale a debitului principal;

III. 252.000 USD, în echivalent RON la data plații, reprezentând prejudiciul constând în diferența dintre prețul de achiziție de pe piață a mărfii pentru înlocuirea celei nelivrate de către pârâtă și prețul convenit;

IV. 39.307,80 USD, în echivalent RON la data plații, reprezentând penalități în cuantum de 0,03% din suma prevăzută la punctul III, calculate începând cu 04.12.2020 și până la data plății integrale a debitului principal și, în subsidiar, obligarea pârâtei la plata dobânzii legale aplicate debitului principal, calculate începând cu 04.12.2020 și până la data plății integrale a debitului principal; V. obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

Prin cererea precizatoare înregistrată la 10.05.2022, reclamanta a învederat că a achitat taxa judiciară de timbru aferentă primului capăt de cerere și a solicitat să se ia act de faptul că renunță la celelalte capete de cerere.

Prin încheierea din 22.06.2022, instanța, în temeiul art. 200 alin. (4) C. proc. civ., a dispus anularea capetelor II-IV din cererea de chemare în judecată.

Prin încheierea din 22.02.2023, prima instanță a încuviințat, la solicitarea ambelor părți, proba cu înscrisurile depuse la dosar, a respins proba cu interogatoriul reclamantei, solicitată de pârâtă, ca nefiind utilă soluționării cauzei, interogatoriul nefiind depus la dosar și a respins proba testimonială, solicitată de pârâtă, constatând că partea nu a indicat teza probatorie, numele și domiciliul martorului.

Prin sentința civilă nr. 557/08.03.2023, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a admis în parte cererea și a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 102.900 USD, în echivalent RON la cursul BNR din ziua plății, precum și suma de 8.099,36 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Această sentință civilă a fost atacată cu apel de S.C. B. S.R.L.

Prin decizia civilă nr. 1119A/09.09.2024, Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă a respins ca nefondat apelul și a obligat apelanta-pârâtă la plata către intimata-reclamantă a sumei de 4.046 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată efectuate în apel.

Împotriva deciziei civile menționate, S.C. B. S.R.L. a promovat recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea și trimiterea cauzei instanței de apel spre rejudecare, în vederea administrării de probe suplimentare.

În motivare, printr-o primă critică, a susținut că instanța, înlăturând parte din argumente cu motivarea că nu dovedeau temeinicia, deși tot aceasta a respins probele prin care se urmărea a se dovedi condițiile în care au fost încheiate contractele de vânzare cereale în anul 2021, a încălcat principiul dreptului la un proces echitabil, prin raportare la art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale.

A reproșat instanței de apel faptul că nu a analizat cu atenție proba cu înscrisuri și nu a observat faptul că administratorul societății nu este martorul propus, ci doamna C., respectiv că există o legătură între contractele încheiate în anul 2021 cu intimata-reclamantă și o altă societate din grupul acesteia, S.C. D. S.R.L., care justifica reducerea prețului de vânzare al cerealelor livrate, cu scopul compensării eventualelor pierderi rezultate din neexecutarea contractului de vânzare nr. x/01.07.2020.

Printr-o a doua critică, a afirmat că instanța de apel a ignorat prevederile art. 1.266 alin. (2) C. civ. și le-a încălcat pe cele înscrise în art. 1.270 C. civ., prin faptul că a refuzat administrarea probelor solicitate de aceasta și nu a avut în vedere legătura dintre contractul încheiat în anul 2020 și cele în anul 2021, or la stabilirea voinței concordante trebuie să se țină seama de negocierile purtate între părți și de comportamentul ulterior încheierii acestuia.

În continuare, a precizat că necesitatea probei cu interogatoriul reclamantei și cu audierea martorului participant la încheierea contractelor din anii 2020 și 2021 era utilă și concludentă pentru lămurirea tuturor împrejurărilor privind justețea aplicării clauzei penale prevăzute la art. 8.2.

Nu în ultimul rând, a afirmat că instanțele devolutive au încălcat dispozițiile art. 22 C. proc. civ., în contextul în care a invocat aspecte privind încercarea de a atenua eventualele pierderi ale intimatei-reclamante ce ar fi putut rezulta din neexecutarea contractului de vânzare nr. x/01.07.2020, prin încheierea altor contracte, în anul 2021, în beneficiul acesteia.

Pe calea întâmpinării, intimata-reclamantă a invocat excepția nulității recursului, pentru neîncadrarea criticilor în motivele de casare prevăzute expres și limitativ de art. 488 C. proc. civ., și a solicitat, în principal, anularea acestuia, iar, în subsidiar, respingerea ca nefondat și obligarea recurentei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată.

Răspunzând criticii privind pretinsa încălcare de către instanța de apel a dispozițiilor art. 1.266 alin. (2) și art. 1.270 C. civ., intimata-reclamantă a precizat că autoarea recursului a invocat aceste prevederi legale nu pentru a interpreta contractul prin voința concordantă a părților, ci pentru a-și susține apărarea potrivit căreia părțile ar fi convenit asupra prejudiciului rezultat, respectiv modalitatea de interpretare a contractelor încheiate în anul 2021, aspecte străine de raportul juridic dedus judecății.

De asemenea, a afirmat că este vădit neîntemeiată susținerea potrivit căreia instanța de apel nu ar fi analizat înscrisurile dosarului, câtă vreme chiar avocatul pârâtei a susținut că martorul propus este reprezentantul legal al acesteia și a apreciat că nu este inadmisibilă audierea sa în calitate de martor.

Recurenta-pârâtă nu a uzat de dreptul procesual de a formula răspuns la întâmpinare.

Prin rezoluția din 14.04.2025 s-a fixat termen în ședință publică la 24.09.2025, cu citarea părților.

Analizând recursul formulat de recurenta-pârâtă, în baza motivelor de recurs și a temeiurilor de drept aplicabile, Înalta Curte îl va respinge ca nefondat, pentru următoarele considerente:

Criticile prin care se susține încălcarea principiului dreptului la un proces echitabil, prin raportare la dispozițiile art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, respectiv a celui privind rolul judecătorului în aflarea adevărului, prevăzut de art. 22 C. proc. civ., circumscrise de către recurentă motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. vor fi reîncadrate de instanța de recurs pe pct. 5 al aceluiași articol, întrucât se critică reguli de drept procedural și nu de drept material, urmând a fi respinse ca nefondate.

Dispozițiile art. 6 par. 1 din Convenție instituie dreptul oricărei persoane la judecarea cauzei sale în mod echitabil, în mod public și în termen rezonabil, de către o instanță independentă și imparțială, instituită de lege, care va hotărî asupra încălcării drepturilor sale cu caracter civil.

Printre garanțiile statuate de acest principiu se regăsește și administrarea probelor, iar pentru a se putea susține, din această perspectivă, nerespectarea exigențelor impuse de art. 6 din Convenție, partea trebuie să dovedească faptul că instanța a dispus o măsură procesuală fără a fi fundamentată pe mijloace de probă administrate în cursul judecății și care nu au făcut obiectul unei dezbateri contradictorii.

În cazul în care cererile de probatorii ale unei părți au fost respinse motivat, cu claritate și pertinență, măsura astfel dispusă este legală și la adăpost de orice critică prin care se afirmă încălcarea dreptului la un proces echitabil.

Aceasta este și situația din speță, întrucât deși recurenta afirmă încălcarea dreptului la un proces echitabil prin refuzul instanței de a administra probele pe care le-a solicitat în vederea lămuririi împrejurărilor privind corecta aplicare a clauzei penale și a dovedirii aspectelor legate de atenuarea eventualelor pierderi ce ar fi putut rezulta din neexecutarea contractului de vânzare nr. x/01.07.2020, hotărârea pronunțată relevă justețea măsurii de respingere a încuviințării probei cu martor, respectiv a celei cu interogatoriul propus a fi luat intimatei-reclamante.

Astfel, cu privire la chestiunea greșitei respingeri a probei testimoniale, Înalta Curte reține că această solicitare a fost respinsă ca inadmisibilă prin raportare la dispozițiile art. 315 alin. (1) pct. 3 și art. 309 alin. (5) C. proc. civ., cu argumentarea că persoana propusă a fi audiată se află într-o relație evidentă de interese cu apelanta-pârâtă, nefiind permisă audierea în calitate de martor a reprezentantului societății pentru a-și dovedi propriile susțineri formulate prin actele procesuale întocmite în numele acesteia, respectiv că nu se poate proba cu martori peste ceea ce cuprind înscrisurile.

Din această perspectivă, chiar dacă s-ar fi strecurat o eroare privind calitatea martorului propus a fi audiat, așa cum a susținut recurenta, măsura respingerii probei cu martori, pentru a dovedi ceea ce s-ar fi discutat și urmărit de părți la epoca încheierii contractului, este justificată de exigențele art. 309 alin. (5) C. proc. civ. conform căruia "proba cu martori nu se admite niciodată împotriva sau peste ceea ce cuprinde un înscris și nici despre ceea ce s-ar pretinde că s-ar fi zis înainte, în timpul sau în urma întocmirii lui, chiar dacă legea nu cere forma scrisă pentru dovedirea actului juridic respective, cu excepția cazurilor prev. de alin. (4)"

De asemenea, proba cu interogatoriul propus a fi luat intimatei-reclamante a fost respinsă întrucât nu era concludentă pentru soluționarea cauzei, câtă vreme prin apărările formulate atât în fața primei instanțe, cât și în apel, această parte a negat în mod expres existența pretinsei înțelegeri, ca urmare a refuzului pârâtei de a semna un acord pentru reducerea prețului.

Or, față de aceste măsuri dispuse de prima instanță și confirmate de instanța de apel nu s-a reproșat încălcarea regulilor de procedură, în condițiile în care actul juridic încheiat între părți a fost, într-adevăr, consemnat într-un înscris și intimata-reclamantă s-a opus încuviințării acestor probe, iar apelanta-pârâtă nu a invocat și argumentat vreuna dintre situațiile de excepție înscrise la alin. (4) al art. 309 C. proc. civ., ci doar a solicitat instanței să aibă în vedere că martorul va fi ascultat sub prestare de jurământ.

De aceea, chiar dacă este adevărat că judecătorul are obligația, circumstanțiată de prevederile art. 22 alin. (2) C. proc. civ., de a afla adevărul, o atare obligație nu poate fi adusă la îndeplinire prin încălcarea regimului juridic al probelor, în sensul încuviințării sau administrării de probe în afara limitelor expres prevăzute pentru acestea.

Cum cererea de recurs nu cuprinde niciun argument concret pentru care respingerea probei testimoniale și a celei cu interogatoriul ar fi fost făcută cu încălcarea legii, invocarea unui principiu general al procesului civil nu poate conduce la înlăturarea normelor speciale incidente ce guvernează o anumită măsură procesuală și, în particular, regimul juridic al admisibilității probelor în procesul civil.

Suplimentar, nu se poate reține nici ignorarea de către instanța de apel a dispozițiilor art. 22 C. proc. civ., deoarece nu ar fi considerat necesar să lămurească dacă au existat ulterior înțelegeri între părți, atât timp cât calificarea corectă a actelor și faptelor juridice deduse judecății se poate face de instanță tot numai pe baza celor rezultate din probatoriul legal administrat, iar reproșul adus se raportează la omisiunea administrării unor probe care, potrivit recurentei, ar fi conturat o altă situație de fapt.

Contrar susținerilor din memoriul de recurs, examinarea considerentelor deciziei atacate relevă că instanța de apel a respins ca nefondate alegațiile privind compensarea unor eventuale pierderi prin scăderea prețurilor în contractele încheiate în anul 2021, apreciind că este de neconceput ca părțile să fi convenit reducerea prețului în vederea reparării prejudiciului despre care însăși pârâta a susținut că nu există și că nu îi este imputabil; totodată, a evidențiat că renunțarea reclamantei la penalitățile cuvenite în temeiul contractului de vânzare nr. x/01.07.2020 nu poate fi reținută sau prezumată în lipsa unui acord de voință în acest sens.

În continuare, Înalta Curte notează că excedează analizei ce poate fi realizată în faza procesuală a recursului susținerile ce vizează modul de apreciere a probelor de către instanța devolutivă de control, aceasta având plenitudine de apreciere în ceea ce privește probele administrate în cauză, instanța de recurs neputând să procedeze la reinterpretarea dovezilor administrate.

De aceea, susținerile referitoare la calitatea de administrator al recurentei sau la legătura existentă între contractele încheiate în anul 2021 cu societatea reclamantă și o altă societate din grupul acesteia, nu pot face obiectul controlului de legalitate al prezentei instanțe, în condițiile în care implică o evaluare care se sprijină pe analiza aspectelor de fapt ale cauzei, iar nu pe o interpretare a unor norme juridice.

Înalta Curte nu își însușește nici critica subsumată cazului de casare prevăzut de pct. 8 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., prin care se afirmă ignorarea dispozițiilor art. 1.266 alin. (2) C. civ., motivat de faptul că instanța nu ar fi avut în vedere legătura dintre contractul încheiat în anul 2020 și cele încheiate în anul 2021.

Distinct de faptul că instanța devolutivă de control a examinat aceste susțineri și a reținut că nu au nicio legătură contractele încheiate în anul 2021 cu contractul de vânzare nr. x/01.07.2020 și nu cuprind clauze din care să reiasă renunțarea reclamantei la daunele rezultate din neexecutarea de către pârâtă a obligației anterioare de livrare a mărfurilor sau compensarea despăgubirilor datorate în temeiul clauzei penale de la art. 8.2 lit. b) cu o parte din prețul datorat pentru mărfurile cumpărate ulterior, recurenta-pârâtă nu argumentează în sensul că ar exista o problemă de interpretare a contractului pentru a se stabili voința concordantă a părților sau că aceasta ar fi fost alta la momentul încheierii contractului din 2020, ci invocă prevederile enunțate pentru a susține că voința părților la încheierea contractelor din anul 2021 a fost aceea de a scădea prețurile cu 5 euro/USD pentru fiecare tonă de produse ce va fi livrată pentru a compensa eventualele pierderi cauzate de neexecutarea contractului din 2020.

Or, atât timp cât curtea de apel, în urma analizei întregului material probator, efectuând o corectă coroborare și apreciere a probelor și o justă interpretare și aplicare a dispozițiilor legale incidente, a argumentat de ce nu poate fi interpretată/dedusă și nici reținută o pretinsă renunțare a intimatei-reclamante la penalitățile convenite pentru neexecutarea contractului încheiat în anul 2020, prin încheierea contractelor în anul 2021, astfel că susținerile pârâtei nu pot fi primite. Din această perspectivă, văzând și preocuparea instanței de apel de a da eficiență regulilor de interpretare a contractelor, cu trimitere directă la dispozițiilea art. 1268 alin. (3) C. civ., nu se poate susține cu temei că aceasta ar fi ignorat aceste reguli ori că soluția pronunțată ar fi consecința aplicării greșite a acestora.

Cât privește celelalte susțineri dezvoltate în cererea de recurs, cu trimitere formală la încălcarea dispozițiilor art. 1266 alin. (2) și art. 1.270 C. civ., se constată că acestea nu se referă la argumente concrete pentru care prevederile ar fi fost încălcate, ci se întemeiază tot pe susțineri ale recurentei care nu au fost reținute de către instanțele de fond deoarece nu au fost confirmate de materialul probator administrat. Astfel, recurenta invocă nesocotirea de către instanța de apel a unor pretinse negocieri purtate de părți anterior încheierii contractului și de comportamentul lor ulterior, precum și o pretinsă conduită contrară bunei-credințe a reclamantei cu ocazia executării contractului. Toate aceste aspecte relevate și susținute de recurentă nu au fost găsite ca fiind adevărate de către instanța de apel, nu au fost reținute la stabilirea stării de fapt prin evaluarea probatoriului administrat, astfel că nu se poate susține vreo nesocotire ori aplicare greșită a principii de drept consființite de art. 1266 și art. 1270 C. civ., pentru neluarea în considerare a unor împrejurări de fapt care nu au fost dovedite în cauză și pe care instanțele de fond nu le-au reținut.

Ca atare, întrucât nu se identifică o critică efectivă care să susțină nelegalitatea hotărârii prin raportare la aceste dispoziții legale, se reține că invocarea lor în cererea de recurs este lipsită de substanță.

Față de toate aceste considerente, constatând legalitatea deciziei recurate, reținând că aspectele de nelegalitate deduse judecății sunt nefondate, nefiind îndeplinite dispozițiile art. 488 C. proc. civ. pentru casarea hotărârii, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. B. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 1119A/09.09.2024, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

În ce privește cererea intimatei-reclamante de obligare a recurentei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu avocat, Înalta Curte constată că înscrisul aflat la dosarului, factura din 13.03.2025 și extrasul de cont eliberat de E. S.A. din 14.03.2025, atestă efectuarea de către intimata-reclamantă a cheltuielilor de judecată, în cuantum de 4.442,07 RON.

Față de soluția pronunțată în cauză, reținând culpa procesuală a recurentei-pârâte precum și dispozițiile art. 453 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va dispune obligarea acesteia la plata către intimata-reclamantă S.C. A. S.R.L. a sumei de 4.442,07 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând onorariu de avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. B. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 1119A/09.09.2024, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Obligă recurenta-pârâtă la plata către intimata-reclamantă S.C. A. S.R.L. a sumei de 4.442,07 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 24 septembrie 2025.