ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2562/2021

Ședința publică din data de 24 noiembrie 2021

Asupra recursului de față, reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă la 24.08.2017, reclamanta A.. a chemat în judecată pârâta S.C. B. S.R.L., solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să oblige pârâta să-i achite suma de 326.272,31 euro, reprezentând contravaloare marfă livrată și neachitată, precum și cheltuieli de judecată.

La 18.09.2017 reclamanta și-a precizat acțiunea, în sensul indicării sumei de 335.196,67 euro aferentă capătului principal al cererii sale, pretinzând, totodată și suma de 40.618,25 euro, cu titlu de dobândă legală aferentă debitului calculată de la data scadenței fiecărei facturi, până la data introducerii acțiunii și în continuare, până la data plații efective a acestuia.

Prin sentința civilă nr. 2954/04.10.2018, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a respins ca nefondată acțiunea.

Împotriva acestei sentințe, A.. a declarat apel.

Prin decizia civilă nr. 1208/24.09.2020, Curtea de Apel București, secția a V-a civilă a admis apelul și a schimbat în tot sentința apelată, în sensul că a admis în parte acțiunea modificată și a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 314.646,27 euro, în echivalent în RON la cursul B.N.R. din data plății, reprezentând contravaloare marfă livrată, a sumei de 391.120,32 RON, cu titlu de dobândă legală calculată de la data scadenței și până la 09.04.2020 și a dobânzii legale, calculată în continuare până la data plății efective a debitului principal; a respins în rest acțiunea și a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumelor de 47.886,858 RON și de 2.280 euro, în echivalent în RON la cursul B.N.R. din ziua plății, cu titlu de cheltuieli de judecată în primă instanță și de 21.957,277 RON și de 4.800 euro, în echivalent în RON la cursul B.N.R. din ziua plății, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel. A admis cererea expertului contabil și a stabilit în sarcina apelantei-reclamante obligația de a achita suma de 1.200 RON, cu titlu de onorariu suplimentar de expert.

Împotriva acestei decizii civile, S.C. B. S.R.L. a declarat recurs, solicitând casarea ei și trimiterea cauzei spre o nouă judecată curții de apel.

În motivare, recurenta a susținut că prin reiterarea de către apelantă a cererii de încuviințare a probei cu expertiză tehnică judiciară în specialitatea contabilitate în fața instanței de apel și admiterea ei, au fost încălcate dispozițiile art. 257 C. proc. civ., în condițiile în care, în primă instanță, aceasta renunțase la probă.

Recurenta a mai susținut că instanța de apel a aplicat greșit dispozițiile art. 1.240 alin. (2) C. civ. și ale art. 277 alin. (2) C. proc. civ.

În continuare, a arătat că instanța de apel a avut în vedere ipoteza unei acceptări tacite a facturilor, întemeiată pe colaborarea anterioară dintre părți, fără a analiza probatoriul administrat, din care rezulta că a formulat nenumărate solicitări de stornare, anulare sau modificare a facturilor întocmite de intimată.

A mai susținut că instanța de apel a interpretat greșit dispozițiile legale mai sus arătate, apreciind că simpla declarare la autoritățile competente a documentelor fiscale echivalează cu recunoașterea sumelor cuprinse în acestea.

În opinia recurentei, față de împrejurarea că părțile nu au înțeles să încheie în scris un contract, raporturile juridice dintre acestea desfășurându-se în forma simplificată a comenzii urmate de executare, fiecare factură atesta un raport juridic distinct, astfel că și excepția de neexecutare putea fi invocată doar prin raportare la fiecare factură în parte.

A mai arătat că factura, ca mijloc de probă specific activității comerciale, face dovada împotriva furnizorului și în favoarea clientului, astfel încât, pentru ca să facă proba existenței actului juridic și a prestării operațiunii menționate în factură, ea trebuia acceptată de destinatar.

Autoarea căii de atac a mai afirmat că intimata a recunoscut prin cererea de apel faptul că livrarea produselor nu s-a realizat în baza unor documente și că livrările se efectuau în baza comenzilor transmise de administrator telefonic, personal sau prin e-mail, fără însă a administra vreo dovadă în acest sens.

În drept, a invocat art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ.

Intimata nu a depus întâmpinare.

În temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte a dispus întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului; acesta a fost redactat și comunicat părților, care au fost înștiințate că au dreptul de a depune puncte de vedere la raport; doar intimata și-a exprimat punctul de vedere.

Recursul nu este timbrat, așa încât Înalta Curte va examina, cu prioritate, această chestiune în cele ce succed:

Pentru soluționarea recursului declarat de S.C. B. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 1208/24.09.2020 a Curții de Apel București, secția a V-a civilă, s-a stabilit în sarcina recurentei obligația de a achita, cu titlu de taxă judiciară de timbru, suma de 11.166,5 de RON, potrivit art. 24 alin. (1) și (2) teza I din O.U.G. nr. 80/2013, iar autoarei căii de atac i s-a comunicat, printr-o adresă, necesitatea de a se conforma acestei cerințe legale.

Potrivit art. 1 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, acțiunile și cererile introduse la instanțele judecătorești sunt supuse taxelor judiciare de timbru.

Conform art. 33 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013, taxele judiciare de timbru se datorează și se plătesc anticipat, iar alin. (2) al aceluiași articol stabilește că în măsura în care cererea de chemare în judecată este netimbrată sau insuficient timbrată, reclamantului i se pune în vedere, în condițiile art. 200 alin. (2) teza I C. proc. civ., obligația de a timbra cererea în cuantumul stabilit de instanță și de a transmite instanței dovada achitării taxei judiciare de timbru, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării instanței.

Potrivit art. 486 alin. (2) C. proc. civ., la cererea de recurs se va atașa dovada achitării taxei de timbru, conform legii, iar potrivit alin. (3) al aceluiași articol, cerințele menționate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității.

Până la termenul de astăzi, recurenta nu și-a îndeplinit obligația de plată a taxei judiciare de timbru, motiv pentru care, văzând dispozițiile art. 486 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte, în baza art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va anula recursul, în cadrul procedurii prevăzute de art. 493 alin. (5) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta S.C. B. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 1208/24.09.2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 24 noiembrie 2021.