ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2557/2021

Ședința publică din data de 24 noiembrie 2021

Asupra recursului cu care a fost învestită, reține următoarele:

Prin cererea înregistrată la 18.04.2019, pe rolul Tribunalului București, secția a VII-a civilă, reclamanta S.C. A. S.R.L., prin administrator judiciar B.., a chemat în judecată pe pârâta S.C. C. S.R.L., solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să oblige pârâta să-i achite suma de 515.913,06 RON, reprezentând contravaloarea serviciilor prestate și a dobânzii legale aferente debitului, calculată de la data scadenței sumei și până la achitarea sa integrală, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 3749/13.06.2019, Tribunalul București, secția a VII-a civilă a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Ilfov, secția Civilă, care, prin sentința civilă nr. 4779/30.12.2019, a respins acțiunea ca nefondată.

Împotriva acestei sentințe civile, S.C. A. S.R.L., prin lichidator judiciar B.., a declarat apel.

Prin decizia civilă nr. 649A/09.04.2021, Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă a admis apelul și a schimbat în parte hotărârea primei instanțe, în sensul că a admis în parte acțiunea și a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 406.671,44 RON (TVA inclus), reprezentând contravaloare servicii prestate.

Împotriva acestei decizii, S.C. C. S.R.L. a declarat recurs, solicitând casarea ei în parte și trimiterea cauzei, spre o nouă judecată, curții de apel.

În motivare, după prezentarea aspectelor relevante atașate situației de fapt, probatoriului administrat și a considerentelor instanței de apel, precum și a textelor legale incidente, a arătat că hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, fiind incidentă ipoteza de la art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Sub acest aspect, a afirmat că instanța de apel nu a analizat excepția de neexecutare pe care o invocase și nu și-a motivat raționamentul, cu privire la prezumția sa de culpă sau la îndeplinirea condițiilor legale în vederea angajării răspunderii sale pentru o creanță care, în opinia sa, s-a născut cel mai devreme în cursul judecății în primă instanță.

Tot în argumentarea acestui motiv, a susținut că hotărârea nu cuprinde motivele de fapt și de drept în raport cu care s-a respins excepția prematurității acțiunii, în condițiile în care demersul legal a fost inițiat de către intimată anterior scadenței obligației de plată a debitului pretins, iar creanța nu era certă, lichidă și exigibilă.

De asemenea, a arătat că hotărârea nu cuprinde motivele de drept în ceea ce privește raționamentul instanței de apel cu privire la atragerea răspunderii sale contractuale, având în vedere că s-a reținut propria culpă a intimatei.

În opinia recurentei, soluționarea în echitate a litigiului contravine art. 1.270 alin. (1), art. 1.350 alin. (1) și (2), art. 1.548, art. 1.555-1.556 C. civ., art. 663 alin. (2)-(4) C. proc. civ.

În continuare, a afirmat că, deși inițial a apreciat că serviciile pretinse la plată nu au fost executate sau au fost prestate necorespunzător, fără nicio motivare, instanța de apel a stabilit că intimata și-a îndeplinit corespunzător obligațiile contractuale și că autoarea căii de atac nu și-ar fi executat integral obligația de plată.

A mai arătat recurenta că decizia civilă atacată cuprinde și motive contradictorii.

În argumentare, a afirmat că, deși instanța de apel a constatat culpa intimatei în executarea obligațiilor sale contractuale, totodată, a reținut și culpa autoarei căii de atac.

În opinia recurentei, aprecierea instanței de prim control judiciar în sensul că prezumția de culpă a S.C. C. S.R.L. nu a fost răsturnată este străină cauzei și contradictorie, având în vedere că neexecutarea și executarea necorespunzătoare a serviciilor de către partea adversă au fost stabilite, dar și din perspectiva faptului că acțiunea a fost prematur introdusă, elemente, care, în opinia sa, lipsesc de coerență argumentele instanței de apel referitoare la probatoriul administrat.

A mai afirmat că și raportat la dispozițiile art. 1.555 C. civ., dar și la faptul că, în speță, obligațiile părților nu erau simultane, ci succesive, hotărârea dată în faza procesuală a apelului este contradictorie, motiv pentru care se impune respingerea în totalitate a acțiunii.

Toate aceste critici au fost încadrate de recurentă în motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

În continuare, recurenta a invocat incidența cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., afirmând că ambele ipoteze reglementate de acest text de lege sunt incidente în cauză.

Astfel, a arătat că prin soluția pronunțată, instanța de prim control judiciar a încălcat și aplicat greșit prevederile art. 1.270 alin. (1), art. 1.350 alin. (1) și (2), art. 1.548, art. 1.555-1.556 C. civ., art. 663 alin. (2)-(4) C. proc. civ., dar și principiul nemo auditur propriam turpitudinem allegans, în condițiile constatării culpei celeilalte părți în executarea contractului și atragerii răspunderii contractuale a autoarei căii de atac pentru servicii neprestate sau prestate necorespunzător de S.C. A. S.R.L.

În argumentare, a susținut că instanța de apel a apreciat, contrar convenției dintre părți, că obligațiile deduse judecății erau lichide si exigibile la data facturării, deși scadența obligației de plată era după comunicarea documentelor justificative și respectarea termenului de contestare a acestora.

Totodată, a precizat și că instanța de prim control judiciar a omis efectul generat de excepția de neexecutare invocată, admițând, în parte, pretențiile părții aflate în culpă.

A apreciat că au fost încălcate norme legale enunțate și atunci când s-a stabilit că acordul părților, valabil încheiat, are putere de lege numai în ceea ce privește atragerea răspunderii sale, intimata având dreptul la plata serviciilor de pază chiar și în măsura în care nu respectase contractul, aspect reținut chiar de instanța de apel în raport cu probatoriul administrat.

Conchizând, a arătat că în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile legale ce reglementează prezumția de culpă debitorului prin simpla neexecutare a obligației, având în vedere că debitul pretins nu era cert, lichid și exigibil la data introducerii acțiunii, iar prevederile răspunderii contractuale se impuneau a fi corelate cu cele privind excepția de neexecutare a contractului de creditor, în speță, S.C. A. S.R.L.

La termenul de astăzi, Înalta Curte a invocat din oficiu, excepția nulității recursului, asupra căreia, în temeiul art. 248 alin. (1), coroborat cu art. 494 C. proc. civ., reține următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 486 alin. (1) lit. d) și alin. (3) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, iar potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ., recursul este nul dacă motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Așadar, pentru a conduce la casarea hotărârii atacate, recursul nu se poate limita doar la indicarea uneia sau mai multor ipoteze dintre cele prevăzute de art. 488 C. proc. civ., condiția legală a dezvoltării motivelor presupunând ca ele să poată fi încadrate într-unul dintre acestea.

Prin urmare, controlul judiciar nu se poate realiza decât dacă recurenta aduce critici de nelegalitate punctuale hotărârii atacate și arată în ce constau greșelile de judecată săvârșite de instanță, cu referire la motivele de nelegalitate expres prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

În speță, autoarea căii de atac a invocat în mod expres motivele de nelegalitate reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., potrivit cărora casarea hotărârii se poate cere atunci când aceasta nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, cuprinde motive contradictorii sau străine de natura cauzei și a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Analiza memoriului de recurs relevă însă că nu au fost formulate critici concrete de nelegalitate împotriva deciziei din apel, ci critici care reflectă, în realitate, nemulțumirea recurentei față de interpretarea probelor administrate și de situația de fapt reținută de instanța de apel și urmăresc o nouă verificare a apărărilor sale; acestea sunt fie formale, fie vizează o pretinsă netemeinicie a hotărârii atacate.

Astfel, prin prisma primului motiv de recurs invocat, recurenta a susținut că deciziei recurate îi lipsește analiza sau motivarea propriu-zisă a instanței de apel în legătură cu înlăturarea criticilor sale privind prematuritatea pretențiilor intimatei, excepția de neexecutare a contractului și prezumția de culpă a autoarei căii de atac. Subsumat aceluiași motiv de casare, a susținut și contradicția considerentelor instanței de apel din perspectiva reținerii, pe de o parte, a culpei părții adverse, iar pe de altă parte, a respectării obligațiilor contractuale asumate de aceasta.

Examenul considerentelor deciziei recurate relevă că cerințele prevăzute de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. au fost pe deplin respectate, instanța de apel explicând convingător raționamentul juridic adoptat, arătând motivele de fapt și de drept care i-au format convingerea, dar și cele pentru care susținerile sesizate de autoarea căii de atac și în recurs au fost înlăturate.

Se cuvine subliniat că, în contra afirmațiilor recurentei, neexecutarea sau executarea necorespunzătoare a obligațiilor contractuale de către intimată a fost reținută numai cu privire la serviciile care au respinse, acesta fiind și motivul pentru care acțiunea a fost admisă numai în parte.

În aceste condiții, pretinsa contradicție sau reținerea unor motive străine de natura cauzei sunt aspecte doar formal invocate.

Subsumat motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., autoarea căii de atac a invocat încălcarea și aplicarea greșită a dispozițiilor art. 1.270 alin. (1), art. 1.350 alin. (1) și (2), art. 1.548, art. 1.555-1.556 C. civ. și art. 663 alin. (2)-(4) C. proc. civ.

Pe acest temei, recurenta a susținut că instanța de apel a încălcat principiul nemo auditur propriam turpitudinem allegans, a dat, în mod eronat, eficiență prezumției de culpă a debitorului, deși intimata era în culpă, a apreciat întrunite condițiile pentru angajarea răspunderii sale contractuale pentru servicii neprestate sau prestate necorespunzător de intimată, a considerat, contrar convenției părților, că obligațiile recurentei erau lichide și exigibile la data facturării și a omis efectul generat de neexecutarea contractului de către intimată, admițând în parte pretențiile părții aflate în culpă.

Aceste susțineri nu pot reprezenta chestiuni de nelegalitate care să poată fi analizate în recurs, deoarece, așa cum rezultă din memoriul de recurs, dezvoltarea lor s-a efectuat întemeiat pe situația de fapt și pe elementele probatorii ale cauzei în apel, prin modalitatea de argumentare a incidenței ipotezei de la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. recurenta antamând aspecte ce țin de fondul cauzei, incompatibile cu prezenta cale de atac declarată, în cadrul căreia se verifică exclusiv legalitatea hotărârii și nu temeinicia ei.

În acest context, analiza criticilor din recurs impune concluzia că textele de lege pretins încălcate au fost invocate în mod formal, recurenta criticând, în realitate, modalitatea de interpretare și apreciere a situației de fapt și a probelor administrate în apel.

Or, motivul de casare invocat implică raportarea criticilor formulate la conținutul deciziei care formează obiect al căii extraordinare de atac, iar nu repunerea în discuție a fondului cauzei.

Faptul că soluția instanței de apel nu coincide cu apărările formulate în etapele procesuale anterioare și cu propriile convingeri ale recurentei nu este suficient pentru admiterea recursului, cale de atac prin care se realizează doar un control de nelegalitate asupra hotărârii atacate, iar reluarea acelorași apărări în recurs nu este permisă, atât timp cât legea recunoaște numai dublul grad de jurisdicție și căile extraordinare de atac, nu și al treilea grad devolutiv.

În concluzie, aspectele circumscrise motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu conțin veritabile critici de legalitate, în sens propriu, la adresa deciziei recurate, ci reprezintă argumente în susținerea temeiniciei apărărilor din apel și în combaterea valorii probatorii a dovezilor administrate și a situației de fapt, elemente asupra cărora, așa cum s-a arătat, instanța de apel, în urma propriilor verificări, s-a pronunțat.

Așa fiind, examinarea memoriului de recurs conduce spre concluzia că recurenta nu a formulat nicio critică aptă să poată fi încadrată în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Cum sancțiunea nulității recursului intervine nu doar atunci când motivele de recurs lipsesc cu desăvârșire, ci și în cazul motivării necorespunzătoare, care de asemenea nu constituie o motivare în sensul procedural al recursului, iar o astfel de situație intervine și în cauza de față, așa cum s-a arătat, Înalta Curte, dând eficiență prevederilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., urmează ca, în temeiul art. 496 alin. (1) din același Cod, să anuleze recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta S.C. C. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 649A/09.04.2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 24 noiembrie 2021.