ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 537/2022

Ședința publică din data de 8 martie 2022

Asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:

De asemenea, reclamanta a solicitat obligarea pârâtului la plata tuturor cheltuielilor de judecată efectuate în cauză.

În drept, reclamanta a invocat dispozițiile art. 1270, art. 1350, art. 1516 și art. 1538 C. civ., prevederile contractului nr. x din 20.02.2017, art. 194 și urm. C. proc. civ., Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 și Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor.

Prin sentința civilă nr. 1284 din 23.07.2020, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2020, s-a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă, fiind obligată pârâta la plata sumei de 229.212,17 RON, reprezentând contravaloarea penalităților calculate de la 04.06.2019 până la 04.02.2020, precum și la plata penalităților în cuantum de 0.05 %/zi din valoarea restului de executat în continuare, până la îndeplinirea obligațiilor contractuale.

Prin decizia nr. 1183A din 14 iulie 2021, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2020, s-a admis excepția inadmisibilității invocată de intimată și a fost respins apelul declarat de pârâtă, ca inadmisibil.

În susținerea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., recurenta arată că, potrivit dispozițiilor art. 55 alin. (3) raportat la art. 53 alin. (1)

1

din Legea 101/2016, în forma existentă anterior modificării prin O.U.G. nr. 23/2020, calea de atac trebuia soluționată de un complet de trei judecători.

Recurenta precizează că prin răspunsul la întâmpinarea formulată de reclamantă, a solicitat să se constate că a intitulat greșit calea de atac și că sunt aplicabile dispozițiile art. 152 raportat la art. 22 alin. (4) C. proc. civ.. Totodată, recurenta a făcut refererire la decizia nr. 19/2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, precizând că motivele căii de atac declarate se încadrează în motivele de recurs prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ.

Referitor la motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta susține că au fost încălcate normele de procedură prevăzute de art. 22 alin. (4) și art. 152 C. proc. civ., care dădeau posibilitate instanței să califice calea de atac ca fiind recursul.

Potrivit recurentei, în cauză s-a încălcat principiul dublului grad de jurisdicție reglementat la art. 129 din Constituția României. Mai arată recurenta că prin încălcarea dublului grad de jurisdicție, nu a fost analizată hotărârea pronunțată de prima instanță.

La 25 noiembrie 2021, intimata-reclamantă Compania Națională de Investiții S.A. a depus întâmpinare, prin care a invocat excepția inadmisibilității recursului în temeiul art. 483 alin. (2) coroborat cu art. art. 55 alin. (3)

1

din Legea nr. 101/2016, în forma existentă anterior modificării prin O.U.G. nr. 23/2020, iar, pe fond, a solicitat respingerea recursului.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la 21 octombrie 2021 iar prin rezoluție s-a fixat termen de judecată la 8 martie 2022.

Înalta Curte, analizând decizia atacată în raport cu criticile formulate, în limitele controlului de legalitate și temeiurilor de drept invocate, reține următoarele considerente:

Examinând cu prioritate excepția inadmisibilității recursului, invocată de către intimata-reclamantă Compania Națională de Investiții S.A., prin întâmpinare, în raport cu dispozițiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte o va respinge ca neîntemeiată.

Potrivit prevederilor art. 483 alin. (1) C. proc. civ. "hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum și alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege sunt supuse recursului" iar, în conformitate cu dispozițiile art. 483 alin. (2) din același cod "Nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-j3), în cele privind navigația civilă și activitatea în porturi, conflictele de muncă și de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile pronunțate în materia protecției consumatorilor, a asigurărilor, precum și în cele ce decurg din aplicarea Legii nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligațiilor asumate prin credite. De asemenea nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului."

Totodată, potrivit art. 457 alin. (1) C. proc. civ. "hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei".

Din actele dosarului, se constată că prin hotărârea recurată s-a soluționat calea de atac a apelului formulată de pârâtă împotriva sentinței civile nr. 1284 din 23.07.2020, pronunțate de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, prin care s-a admis cererea de chemare în judecată.

Raportat la prevederile legale evocate privind calea extraordinară de atac formulată în cauză, se observă că hotărârea curții de apel este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, întrucât a fost pronunțată în apel iar potrivit art. 483 alin. (1) C. proc. civ. este supusă recursului.

Astfel, în cauză operează principiul legalității căii de atac, consacrat de prevederile art. 457 C. proc. civ., în condițiile în care recurenta-pârâtă susține că referitor la calificarea căii de atac ca fiind recurs, a inserat o denumire greșită dintr-o eroare materială, pe care instanța avea obligația de a o corecta.

A interpreta în sens contrar ar conduce la încălcarea principiului organizării justiției pe sistemul dublului grad de jurisdicție prevăzut la art. 129 din Constituția României, regulă ce presupune organizarea sistemului judiciar astfel încât o hotărâre judecătorească să poată fi supusă controlului judecătoresc la o instanță superioară, pentru a se înlătura eventualele erori de judecată săvârșite de instanța ierarhic inferioară. Practic, prin respingerea căii de atac a apelului ca fiind inadmisibil hotărârea primei instanțe ar rămâne definitivă de la pronunțarea sa, fără a mai fi supusă controlului judiciar.

Prin urmare, Înalta Curte va respinge excepția inadmisibilității recursului, invocată de către intimata-reclamantă, ca neîntemeiată.

În ceea ce privește recursul formulat de pârâta A. S.R.L., Înalta Curte îl va admite pentru următoarele considerente:

Criticile recurentei privind obligativitatea soluționării căii de atac împotriva hotărârii primei instanțe de un complet de trei judecători și încălcarea normelor de procedură prevăzute de art. 22 alin. (4) și art. 152 C. proc. civ., potrivit cărora instanța avea posibilitatea să califice calea de atac ca fiind recursul și nu apelul, subsumate motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 1 și 5 C. proc. civ., sunt fondate.

În cauză se reține că prin cererea de chemare în judecată reclamanta Compania Națională de Investiții S.A. a solicitat obligarea pârâtei A. S.R.L. la plata sumei de 229.212,17 RON cu titlu de penalități de întârziere potrivit contractului de achiziție publică nr. x din 20.02.2017 încheiat între părți, pentru perioada 04.06.2019-04.02.2020, precum și obligarea la plata penalităților în continuare până la data îndeplinirii întocmai a tuturor obligațiilor contractuale, derivate din același contract de achiziție publică.

Prin sentința civilă nr. 1284 din 23.07.2020, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2020, s-a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă și s-a menționat calea de atac a recursului în 10 zile de la comunicare.

Împotriva acestei hotărâri a formulat apel pârâta, deși sentința a fost dată cu drept de recurs.

În etapa regularizării apelului, pârâta, prin răspunsul la întâmpinarea formulată de reclamantă, care a invocat dispozițiile art. 55 alin. (3) și 69 alin. (2) din Legea nr. 101/2016 și cele statuate prin Decizia nr. 40 din 18.05.2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în complet pentru dezlegarea unor chestiuni de drept privind calea de atac a recursului în procesele și cererile care decurg din executarea contractelor de achiziție publică, a solicitat în mod expres calificarea căii de atac exercitate în recurs, întrucât în mod eronat a fost intitulată apel, indicând motivele de casare ca fiind cele prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ.

De altfel, la termenul de judecată din 23 iunie 2021, pârâta a insistat în calificarea căii de atac exercitate în recurs, reiterând solicitările din răspunsul la întâmpinare formulat, însă curtea de apel a admis excepția inadmisibilității apelului, invocată de reclamantă, reținând că pârâta a exercitat o cale de atac care nu este prevăzută de lege, iar recalificarea acesteia în temeiul art. 457 alin. (4) C. proc. civ. nu poate avea loc întrucât, pe de o parte, nu este nicio mențiune inexactă în cuprinsul hotărârii privind calea de atac iar, pe de altă parte, aceasta nu poartă o denumire greșită și niciun element din cadrul cererii nu permite a se constata că partea a intenționat să declare recurs.

Prin urmare, cauza a fost soluționată de curtea de apel în complet de doi judecători.

Prin criticile formulate, recurenta a arătat că din eroare calea de atac exercitată a fost denumită apel în loc de recurs, iar instanța de control judiciar, în mod greșit, nu a exercitat rolul său activ și nu a dat calificarea corectă căii de atac, deși acesta a solicitat în mod expres calificarea apelului ca fiind recurs și în consecință, în mod greșit, a fost soluționată calea de atac în complet de doi judecători.

Potrivit principiului privind legalitatea căilor de atac prevăzut la art. 457 alin. (1) C. proc. civ. "hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei."

În afara căilor de atac prevăzute de lege nu se pot folosi alte mijloace procesuale în scopul de a se obține reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătorești.

Această regulă are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituție stipulând că mijloacele procesuale prin care a fost atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege și că exercitarea acestora trebuie făcută în condițiile legii.

De asemenea, legalitatea căilor de atac este un principiu a cărui respectare este impusă și de exigențele art. 6 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, concretizând una dintre garanțiile unui proces echitabil.

Prin Decizia pronunțată în recurs interesul legii nr. 19 din 24 octombrie 2016, publicată în Monitorul Oficial nr. 103 din 6 februarie 2017, Înalta Curte a statuat că, în ipoteza în care partea exercită o cale de atac neprevăzută de lege, diferită de cea corect menționată în dispozitivul hotărârii atacate, instanța de control judiciar va respinge ca inadmisibilă calea de atac neprevăzută de lege, potrivit art. 457 alin. (1) C. proc. civ., în măsura în care aceasta nu poate fi calificată prin aplicarea dispozițiilor art. 152 C. proc. civ. raportat la art. 22 alin. (4) din același cod.

Potrivit art. 152 din C. proc. civ., exercitarea unei căi de atac este valabil făcută chiar dacă poartă o denumire greșită iar, potrivit art. 22 alin. (4) din același act normativ, în virtutea rolului activ instanța are obligația să califice calea de atac exercitată sub o altă denumire decât cea prevăzută de lege.

În cauză, deși prima instanță a menționat calea de atac a recursului, pârâta a înțeles să exercite calea de atac sub o denumire greșită, respectiv a formulat apel, în loc de recurs.

Înalta Curte reține că recurenta-pârâtă a solicitat în mod expres calificarea căii de atac din apel în recurs, susținând că în mod eronat a fost intitulată apel. În acest sens, voința expresă a recurentei a fost exprimată atât în etapa regularizării apelului, prin răspunsul la întâmpinare formulat, cât și prin solicitarea de la curtea de apel, din ședința de la 23 iunie 2021.

În mod greșit curtea de apel și-a argumentat soluția reținând că pârâta a exercitat o cale de atac care nu este prevăzută de lege iar recalificarea acesteia în temeiul art. 457 alin. (4) C. proc. civ. nu este posibilă întrucât, pe de o parte, nu există nicio mențiune inexactă a căii de atac în hotărâre.

Prin urmare, Înalta Curte constată că instanța de control judiciar a nesocotit poziția procesuală a recurentei-pârâte, care a solicitat în mod expres calificarea căii de atac exercitate din eroare, sub o denumire greșită.

În acest context, instanța de prim control judiciar avea obligația să facă aplicarea dispozițiilor privind calificarea căii de atac, prevăzute de art. 152 coroborate cu art. 22 alin. (4) C. proc. civ. și doar în măsura în care partea ar fi insistat în calificarea inițială a căii de atac, aceasta ar fi fost inadmisibilă, în temeiul art. 457 alin. (1) din același cod.

Chiar dacă motivarea căii de atac a apelului presupune și critici privind netemeinicia hotărârii atacate, totuși recurenta, prin răspunsul la întâmpinare depus la dosar, a indicat în mod expres criticile de nelegalitate circumscrise motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ., care dădeau posibilitatea instanței să califice calea de atac formulată drept cea prevăzută de lege, contrar celor reținute de curtea de apel în decizia atacată privind lipsa vreunui element din cadrul cererii de apel care să permită constatarea că partea a intenționat să declare recurs.

Astfel, prin nesoluționarea cererii formulate de pârâtă privind calificarea căii de atac, curtea de apel a încălcat și principiul disponibilității specific procesului civil, care potrivit dispozițiilor art. 22 alin. (6) C. proc. civ. impun judecătorului să se pronunțe asupra a tot ceea ce s-a cerut.

Vătămarea cauzată recurentei prin neaplicarea dispozițiilor privind calificarea căii de atac este evidentă, întrucât acesta nu a beneficiat de soluționarea căii de atac formulate împotriva hotărârii primei instanțe și de dublul grad de jurisdicție consacrat de art. 129 din Constituția României, sub sancțiunea nulității hotărârii recurate, în temeiul art. 175 alin. (1) C. proc. civ.

În consecință, se impunea ca instanța să califice calea de atac a apelului formulată de pârâtă în recurs, potrivit dispozițiilor art. 152 coroborate cu art. 22 alin. (4) C. proc. civ.

Prin Legea nr. 101/2016 a fost reglementat în mod distinct regimul juridic al remediilor și căilor de atac, aplicabil în materie de atribuire a contractelor de achiziții publice, achiziții sectoriale, concesiuni de lucrări și concesiuni de servicii.

Legea nr. 101/2016 prevede în mod expres, la art. 1 alin. (2), că acest regim juridic special se aplică și cererilor privind executarea contractelor sus-menționate, categorie de litigii în care se include și cererea dedusă judecății.

Potrivit art. 53 alin. (3) din Legea nr. 101/2016, astfel cum a fost modificată prin Legea 212/2018, "hotărârea poate fi atacată cu recurs, în termen de 10 zile de la comunicare, la secția contencios administrativ și fiscal a curții de apel, care judecă în complet specializat în achiziții publice. Recursul este soluționat de urgență și cu precădere, într-un termen ce nu va depăși 30 de zile de la data sesizării legale a instanței".

Prin urmare, se reține că împotriva hotărârilor pronunțate în primă instanță în litigiile având ca obiect executarea contractelor de achiziție publică se poate exercita calea de atac a recursului în termen de 10 zile de la comunicare, conform art. 55 - (3) din Legea nr. 101/2016 iar nu calea de atac a apelului, cum greșit a fost soluționată cauza de Curtea de Apel București.

Această soluție a fost consolidată și prin Decizia nr. 40/2020 din 18 mai 2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în complet pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în dosarul nr. x/2020, publicată în Monitorul Oficial nr. 683 din 31.07.2020, prin care s-a stabilit că textul art. 53 alin. (1^1) coroborat cu cel al art. 55 alin. (3) din Legea nr. 101/2016 se interpretează în sensul că hotărârea pronunțată în primă instanță în procesele și cererile care decurg din executarea contractelor administrative se atacă cu recurs, în termen de 10 zile de la comunicare, la instanța ierarhic superioară, secția sau completul specializat în litigii cu profesioniști, conform procedurii prevăzute de Legea nr. 101/2016.

În ceea ce privește aplicarea în timp a Deciziei nr. 40/2020 din 18 mai 2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în complet pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, se constată că aceasta era publicată raportat la data pronunțării deciziei recurate, respectiv 14 iulie 2021, astfel că dezlegările privind calea de atac sunt aplicabile cauzei.

Potrivit art. 54 alin. (2

1

) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară "recursurile se judecă în complet format din 3 judecători, cu excepția cazurilor în care legea prevede altfel".

Prin urmare, se impune ca soluționarea căii de atac calificate în recurs să fie soluționată în complet compus din 3 judecători.

În considerarea celor evocate, Înalta Curte constată că motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1 și 5 C. proc. civ. sunt întemeiate, întrucât curtea de apel a încălcat dispozițiile privind alcătuirea instanței aplicabile soluționării căii de extraordinare de atac a recursului, potrivit art. 54 alin. (2

1

) din Legea nr. 304/2004, precum și cele de procedură referitoare la calificarea căii de atac, conform art. 152 raportat la art. 22 alin. (4) din același cod și, în consecință, constată că nu se mai impune analiza criticilor recurentei întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În consecință, în temeiul art. 496 alin. (2) și art. 497 din C. proc. civ. raportate la art. 488 alin. (1) pct. 1 și 5 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de pârâta S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 1183A din 14 iulie 2021, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, cu consecința casării deciziei recurate și a trimiterii cauzei spre o nouă judecată la aceeași instanță, cu aplicarea dispozițiilor art. 501 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția inadmisibilității recursului invocată de intimata-reclamantă Compania Națională de Investiții S.A.

Admite recursul declarat de pârâta S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 1183A din 14 iulie 2021, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, pe care o casează și trimite cauza spre o nouă judecată, aceleiași instanțe.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 8 martie 2022.