ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 222/2020

Ședința publică din data de 16 ianuarie 2020

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, a constatat următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată adresată Judecătoriei Sectorului 5 București, reclamanta Compania Națională de Investiții "CNI" S.A. în contradictoriu cu pârâta S.C. A. S.R.L. a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 21.122,26 RON, reprezentând penalități de întârziere; cu obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 1266/25.02. 2019 pronunțată de Judecătoria sectorului 5 București s-a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Compania Națională de Investiții "C.N.I." - S.A., în contradictoriu cu pârâta A. S.R.L., a fost obligată pârâta să achite reclamantei suma de 5676,67 RON reprezentând penalități de întârziere rămase de achitat aferente perioadei 13.11.2017 - 15.02.2018, a fost respinsă ca neîntemeiată cererea reclamantei de obligare a pârâtei la plata penalităților de întârziere pentru perioada 16.02.2018 - 21.03.2018, a fost respinsă ca neîntemeiată cererea reclamantei de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată și a fost respinsă ca neîntemeiată cererea pârâtei de obligare a reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamanta, Compania Națională de Investiții "C.N.I.", prin care a solicitat admiterea recursului, casarea în parte a sentinței recurate, și în consecință, admiterea în întregime a cererii de chemare în judecată astfel cum a fost modificată și obligarea pârâtei S.C. A. S.R.L. la plata sumei de 11.122,26, reprezentând penalități de întârziere.

2.1. Hotărârea Tribunalului București, secția a VI-a civilă

Prin decizia civilă nr. 94/2019 din 27 iunie 2019 a Tribunalului București, secția a VI-a civilă a fost admisă excepția necompetenței materiale și a fost declinată competența de soluționare a recursului declarat în favoarea Curții de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că pretențiile reclamantei au ca izvor un contract de achiziție publică, iar în conformitate cu prevederile art. 54 și 55 alin. (3) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, hotărârea pronunțată în primă instanță în soluționarea acțiunilor privind executarea contractelor de achiziție publică se atacă cu recurs la secția contencios administrativ și fiscal a curții de apel.

2.2. Hotărârea Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal

Prin decizia civilă nr. 930 din 23.10.2019 a Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a fost admisă excepția necompetenței materiale și a fost declinată competența de soluționare a recursului declarat în favoarea Tribunalului București, secția a VI-a civilă.

Instanța a constatat ivit un conflict negativ de competență și a înaintat dosarul la Înalta Curte de Casație și Justiție pentru pronunțarea regulatorului de competență.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că într-adevăr există o necorelare între modificarea dispusă prin art. 53 alin. (1)

1

din Legea nr. 101/2016 și art. 55 alin. (3) care a rămas neschimbat, însă dacă s-a schimbat competența de soluționare a fondului în mod expres, rezultă că se aplică în privința căii de atac regulile generale ale C. proc. civ.

Față de regulile generale legiuitorul nu a considerat necesar să prevadă expres că în privința litigiilor privind executarea contractului calea de atac ar trebui să fie soluționată tot de instanța de drept comun, pentru că prin art. 68 din Legea nr. 101/2016 a prevăzut că dispozițiile acestei legi se completează cu cele ale C. proc. civ. și ale C. civ.

A reținut instanța că regula prevăzută la art. 55 alin. (3) din lege este prevăzută în considerarea faptului că în cadrul instanței de recurs, care judecă recursurile împotriva litigiilor privind atribuirea, nulitatea contractelor, precum și acordarea de despăgubiri pentru repararea prejudiciilor cauzate în cadrul procedurii de atribuire, trebuie să existe complete specializate, spre deosebire de reglementarea anterioară, O.U.G. nr. 34/2006 care nu prevedea necesitatea existenței unor complete specializate de achiziții publice.

II. Decizia ÎCCJ pronunțată în regulator de competență.

Înalta Curte de Casație și Justiție sesizată cu stabilirea regulatorului de competență, în conformitate cu dispozițiile art. 135 din C. proc. civ., republicat, analizând obiectul cauzei deduse judecății și dispozițiile legale incidente, va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a VI-a civilă, pentru considerentele ce urmează:

Înalta Curte constată că, în cauză, ne aflăm în fața unui conflict negativ de competență tipic, întrucât dispozițiile art. 133 pct. 2 din C. proc. civ., republicat, dispun că există conflict de competență când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces.

Aspectul care a generat conflictul negativ de competență între cele două instanțe îl constituie problema instanței competente material să soluționeze cauza, în raport cu prevederile legale incidente în materie.

Înalta Curte reține că, pentru stabilirea instanței competente material să soluționeze cauza, întotdeauna instanța trebuie să se raporteze la obiectul cauzei dedus judecății și la dispozițiile legale incidente în materia supusă analizei.

Înalta Curte constată că reclamanta a învestit Judecătoria cu o acțiune ce are ca obiect obligarea pârâtei la plata unor sume ce rezultă din contractul de achiziție publică încheiat între părți, fiind solicitate penalități de întârziere pentru încălcarea obligației de a finaliza lucrările în termenul contractual.

Astfel, competența materială a cauzei de față, care privește strict faza de executare a contractului de achiziție publică, este stabilită expres de legiuitor în favoarea instanței civile de drept comun, conform art. 53 alin. (1)

1

din Legea nr. 101/2016.

În cauza de față, litigiul a fost soluționat în fond de Judecătoria Sectorului 5 București, motiv pentru care Înalta Curte reține că în privința competenței materiale de soluționare a recursului sunt aplicabile dispozițiile art. 483 alin. (4) din C. proc. civ. în conformitate cu care "Recursul se soluționează de către instanța ierarhic superioară celei care a pronunțat hotărârea atacată."

Aceasta, în condițiile în care, nu se poate considera că art. 55 alin. (3) din Legea nr. 101/2016 (forma în vigoare la data introducerii acțiunii) s-ar referi și la hotărâri pronunțate de instanța civilă de drept comun. Acceptarea acestei teze ar determina concluzia conform căreia hotărârile pronunțate de judecătorie în materie civilă ar putea fi atacate cu recurs la curtea de apel, secția de contencios administrativ și fiscal. O asemenea posibilitate nu este prevăzută însă de C. proc. civ., iar art. 122 din acest act normativ stipulează expres că reguli noi de competență pot fi stabilite numai prin modificarea normelor C. proc. civ.

Înalta Curte reține că instanța ierarhic superioară judecătoriei este tribunalul, motiv pentru care conflictul negativ de competență ivit se va soluționa în favoarea Tribunalului București, secția a VI-a civilă.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Tribunalului București, secția a VI-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența soluționării cauzei privind pe reclamanta Compania Națională de Investiții "CNI" S.A., în contradictoriu cu pârâta S.C. A. S.R.L. în favoarea Tribunalului București, secția a VI-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 16 ianuarie 2020.