ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 344/2013

Asupra recursului de față; Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința comercială nr. 1709/ PI din 24 octombrie 2011 pronunțată de Tribunalul Timiș, în dosar nr. 10416/30/2010, s-a admis excepția netimbrării cererii de chemare în judecată și s-a anulat, ca netimbrată, cererea formulată de reclamanta D.M., în contradictoriu cu pârâta SC S.B. SRL Timișoara, având ca obiect - pretenții. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că prin cererea de chemare în judecată reclamanta D.M. a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 1.000.000 euro reprezentând daune morale și materiale pentru prejudiciul care i-a fost cauzat în urma ruperii cablului de ambreiaj la autoturismul WV, defecțiune produsă ca urmare a neglijenței și relei c r edințe de care au dat dovadă angajații pârâtei.

Pe cale de excepție. Excepția prematurității introducerii cererii de chemare în judecată. Astfel, dispozițiile art. 54 alin. (1) din O.G. nr. 21/1992 potrivit cărora „constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor prevăzute la art. 50 și 51 se fac de către reprezentanții împuterniciți ai Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor” coroborate cu dispozițiile art. 16 alin. (2) din evocata ordonanță care prevăd că „soluționarea solicitării plății unor prejudicii morale sau daune conexe remedierii ori a înlocuirii produselor sau serviciilor necorespunzătoare ... este de competența instanței judecătorești competente ori a organismului de mediere competent” duc cu îndestulătoare evidentă la concluzia că cererea reclamantei este prematur introdusă.

Altfel spus, este inadmisibilă o cerere prin care se solicită plata unor daune materiale și morale, atâta vreme cât nu s-a stabilit vinovăția pentru pagubele generate de calitatea necorespunzătoare a produselor și serviciilor prestate în favoarea reclamantei, printr-un proces verbal de constatare și sancționare a contravenției încheiat de organele competente în condițiile legii. De asemenea, sunt incidente în speță și dispozițiile art. 2 alin. (1) din Legea nr. 146/1997 care stabilesc taxele de timbru datorate pentru acțiunile și cererile evaluabile în bani, sens în care solicită anularea cererii ca netimbrată. Pe fondul cauzei.

Astfel, așa cum rezultă și din devizul de lucrări nr. 32457 din 03 noiembrie 2010, aflat la dosar, reclamanta s-a prezentat la punctul de lucru al subscrisei pentru verificarea pornirii autoturismului, sens în care s-au constatat deficiențe ale sistemului de aprindere fiind înlocuite bujia de aprindere, capac delcou și rotor distribuitorul - pipa - și reparat furtun epurator gaze. Cablul de ambreiaj despre care face vorbire reclamanta nu se află în zona sistemului de aprindere, întrucât aceasta se află pe motor, iar cablul de ambreiaj pe cutia de viteză. în acest context ruperea cablului de ambreiaj nu poate să fie imputată subscrisei, cu atât mai mult cu cât acest cablu fiind confecționat din oțel aliat se deteriorează prin simpla uzură nefiind responsabilitatea nimănui o eventuală rupere a acestuia.

Așa zis, nu pot fi imputate pârâtei presupusele prejudicii materiale și morale pe care reclamanta susține că Ie-a suferit. Observă că din suma pe care o pretinde reclamanta cu titlu de despăgubiri, aceasta nu precizează cât reprezintă prejudiciul material și cât cel moral. Reclamanta D.M., a depus cerere de scutire plată taxă de timbru și timbru judiciar, în temeiul art. 21 din Legea nr. 146/1997. Reclamanta a arătat că nu realizează niciun fel de venit și nu deține un loc de munca. SC S.B. SRL a depus Note de Ședință prin care s-au reluat apărările din întâmpinare. Prin încheierea de ședință din data de 23 mai 2011 s-a respins cererea privind acordarea de ajutor public judiciar, motivat, în esență, de faptul că în cursul anului 2011 reclamanta a mai beneficiat de acordarea unei astfel de facilități, o a doua cerere fiind inadmisibilă.

Față de aceasta s-a formulat cerere de reexaminare, soluționată în dosar nr. 10416/30/2010/a în sensul respingerii sale, în consecință s-a pus în vedere reclamantei achitarea taxei de timbru. Având în vedere că reclamanta formulează cerere de despăgubiri, prin încheierea de la data de 18 august 2011, conform art. 2 din Legea nr. 146/1997, în baza art. 20 alin. (2) și s-a pus în vedere reclamantei achitarea sumei de 24.111 lei, cu titlu de taxă de timbru și timbru judiciar în cuantum de 5 lei. Deoarece reclamanta nu s-a conformat celor de mai sus, instanța a anulat cererea ca netimbrată. Împotriva acestei hotărâri a formulat apel reclamanta D.M. solicitând, admiterea apelului și obligarea pârâtei la plata de daune morale în sumă de 2.500.000 Euro.

În motivarea apelului reclamanta a reluat susținerile prezentate în cererea de chemare în judecată, expunând pe larg incidentul pe care l-a avut cu reprezentanții societății pârâte. Pârâta este o unitate, care desfășoară o activitate de service auto și care în opinia reclamantei i-a reparat în mod defectuos autoturismul proprietate personală. Acest autoturism, după ce a fost prelua: de la service, s-a oprit în trafic în mod intempestiv, ceea ce i-a creat reclamantei temerea că ar fi putut produce un accident grav de circulație, din această cauză, acesta fiind de fapt motivul pentru care solicită daune morale. Curtea constată că toate aceste susțineri invocate de către reclamantă în motivarea apelului nu pot fi reținute, întrucât instanța de fond a anulat cererea reclamantei ca netimbrată, fără să intre în analiza fondului cererii astfel încât instanța de apel este ținută să analizeze cauza, numai sub acest aspect.

Reclamanta a invocat faptul că cererea sa este scutită de taxa judiciară de timbru, deoarece întreaga sumă solicitată reprezintă daune morale. Curtea a constatat că instanța de fond în mod temeinic și legal a dispus anularea ca netimbrată a cererii reclamantei, deoarece potrivit art. 15 lit. f) din Legea nr. 146/19997, sunt scutite de taxă judiciară de timbru acțiunile și cererile inclusiv pentru exercitarea căilor de atac, referitoare la stabilirea și acordarea de despăgubiri pentru daunele morale aduse onoarei, demnității sau reputației unei persoane fizice, ori cererea reclamantei nu întrunește aceste condiții, astfel încât trebuia timbrată la valoare, așa cum i s-a pus în vedere de către prima instanță.

În consecință, prin decizia civilă nr. 59 din 5 martie 2012 a Curții de Apel Timișoara a respins apelul formulat de reclamanta D.M. Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta prin care a reiterat situația de fapt prezentată în fazele anterioare. În ceea ce privește criticile formulate în raport de cererea de recurs, recurenta a redat susținerile prezentate prin cererea de chemare în judecată, cererile probatorii, cererile de ajutor public judiciar, cu minime completări și modificări. Cererea de recurs a fost întemeiată pe dispozițiile art. 299 – art. 316 C. proc. civ., pe dispozițiile O.G. nr. 21/1992, Legea nr. 296/2004, art. 22 din Constituția României, art. 61 și art. 381 C. civ.

În consecință, solicită admiterea recursului și admiterea acțiunii, în sensul obligării pârâtei la plata daunelor morale în cuantum de 2.500.000 Euro . Înalta Curte, în conformitate cu prevederile art. 137 C. proc. civ. , raportat la art. 302 1 alin. (1) lit. c) din același cod, a luat în examinare excepția nulității recursului, și a reținut următoarele: Potrivit dispozițiilor art. 304 C. proc. civ., modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate, în situațiile prevăzute expres și limitativ la pct. 1-9. Or, prin cererea de recurs, recurenta nu a invocat vreunul din motivele de recurs prevăzute de art. 304 C. proc. civ. și nici nu a formulat critici pentru a putea fi făcută o posibilă încadrare a acestora într-unui din motivele prevăzute ce art. 304 pct. 1-9 C. proc.

civ. În actuala reglementare, recursul este calea de atac de reformare, nedevolutivă, care se exercită numai pentru motivele strict prevăzute de lege, art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ., prin care se realizează un control judiciar al deciziei atacate, sub aspectul legalității acesteia, din perspectiva motivelor de nelegalitate mai sus arătate. Cât privește celelalte critici ce vizează fondul cauzei, acestea nu pot face obiectul analizei în această fază procesuală, având în vedere că apelul a fost soluționat numai cu privire la excepția netimbrării. Așa fiind, constatând că recurenta nu s-a conformat obligației prevăzută de dispozițiile art. 302 1 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., potrivit cărora cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității motivele de nelegalitate și dezvoltarea lor, Înalta Curte, urmează să aplice cererii de recurs sancțiunea nulității.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Constată nulitatea recursului declarat de reclamanta D.M. împotriva deciziei civile nr. 59 din 5 martie 2012 a Curții de Apel Timișoara, secția comercială, în temeiul art. 302 alin. (1) lit. c) C. proc. civ. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 31 ianuarie 2013.6