ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4205/2013

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4205/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Deliberând asupra

recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată

înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș, reclamanta SC E. SA a solicitat, în

contradictoriu cu pârâta SC M. SRL, să se constate îndeplinirea defectuoasă a

obligațiilor contractuale de către pârâtă; să se constate că, prin această

îndeplinire defectuoasă, pârâta a cauzat reclamantei o daună de 55.470,22 euro;

să fie obligată pârâta la plata penalităților de întârziere calculate de la

data comunicării facturii de daune; să se dispună compensarea creanțelor

constând în contravaloarea facturilor emise de pârâtă cu factura de daune -

factura din 31 mai 2010.

Prin întâmpinare, pârâta a invocat

excepția inadmisibilității și excepția lipsei de interes cât privește cererea

în constatarea îndeplinirii defectuoase a obligațiilor contractuale, indicând

dispozițiile art. 111 C. proc. civ., ce permit statuarea asupra unei situații

de drept, și nu de fapt, precum și recunoașterea pârâtei în ceea ce privește

montarea unui

profil

cu profunzimea de 150 mm,

în loc de 105 mm, cum s-a prevăzut în contract. S-a susținut că reclamanta nu a

solicitat înlocuirea profilului, deși pârâta s-a arătat dispusă să procedeze la

această înlocuire în termen de 15 zile, pe cheltuiala sa.

Răspunzând excepțiilor invocate,

reclamanta a arătat că acțiunea sa are caracterul unei acțiuni în realizare, și

nu în constatare. Pe de altă parte, clauza prevăzută la art. 9.3 din contract

vizează tocmai situația în care, în cazul executării necorespunzătoare sau cu

întârziere, penalitatea operată de beneficiarul final este suportată de partea

în culpă; este lipsit de relevanță faptul că beneficiarul nu a introdus la

rândul lui o cerere de chemare în judecată; discountul acordat beneficiarului

s-a impus tocmai datorită neexecutării obligației contractuale de către pârâtă,

aceasta nereușind să pună la dispoziția beneficiarului documentele din care să

rezulte că peretele cortină realizat de pârâtă a fost realizat cu profile S.

Pe cale reconvențională, pârâta a

solicitat obligarea reclamantei la plata sumei de 264.141,26 lei reprezentând

contravaloarea lucrărilor executate și neachitate; s-a solicitat totodată

obligarea reclamantei să semneze situațiile de avansare de lucrări și

certificatele de plată, în caz contrar hotărârea judecătorească să țină loc de

document justificativ.

Prin sentința civilă nr. 73/ PI din 5

martie 2012, pronunțată de Tribunalul Timiș a fost respinsă excepția lipsei de

interes; a fost admisă excepția inadmisibilității acțiunii în constatarea

neîndeplinirii obligațiilor, în constatarea producerii prejudiciului și în

stabilirea penalităților și a fost admisă acțiunea, Tribunalul obligând pârâta

la plata sumei facturate prin factura fiscală din 31 mai 2010. În ceea ce

privește cererea reconvențională, s-a reținut obligația reclamantei de plată a

sumei de 264.141,26 lei. S-a dispus compensarea sumelor, fiind obligată

reclamanta la plata sumei de 33.257,56 lei. S-a respins în rest cererea

reconvențională, ca inadmisibilă.

Împotriva acestei sentințe, pârâta

SC M. SRL a declarat apel, solicitând admiterea apelului

și schimbarea sentinței atacate în sensul respingerii cererii principale și

admiterii cererii reconvenționale.

De asemenea,

reclamanta

SC

E. SA

a declarat apel împotriva sentinței tribunalului, solicitând

admiterea apelului și modificarea în parte a sentinței atacate, în sensul

admiterii în totalitate a cererii introductive și admiterea tuturor excepțiilor

invocate de reclamantă. Apelul nu a fost motivat, iar la data de 11 iunie 2012

reclamanta a depus cerere de renunțare la judecata apelului, solicitând,

totodată, să se dispună suspendarea judecății în condițiile art. 36 din Legea nr.

85/2006 privind procedura insolvenței.

Prin încheierea din 8 octombrie 2012 pronunțată

de Curtea de Apel

Timișoara, secția a

II-a civilă, s-a dispus suspendarea judecății în ceea ce privește cererea

reconvențională, instanța constatând incidența art. 36 din Legea nr. 85/2006

față de deschiderea procedurii insolvenței asupra reclamantei - apelante

SC E. SA.

Prin

Decizia civilă nr. 215/ A din 19

noiembrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă, a

fost anulat,

ca netimbrat, apelul

declarat de reclamanta SC E. SA.

Prin

aceeași

decizie, a fost admis

apelul declarat de pârâta

SC M. SRL, în contradictoriu cu reclamanta

SC E. SA prin

lichidator Judiciar C.I.T. - Filiala Timiș Sprl, a fost schimbată în parte

sentința apelată, în sensul că a fost respinsă

excepția de inadmisibilitate a cererii introductive de instanță, ca

neîntemeiată, a fost respinsă excepția lipsei de interes a cererii introductive

de instanță, ca neîntemeiată și a fost respinsă cererea de chemare în judecată

formulată de reclamanta SC E. SA, în contradictoriu cu pârâta SC M. SRL, ca

neîntemeiată.

A fost obligată apelanta-reclamantă SC E.

SA prin lichidator C.I.T. Filiala Timiș Sprl la plata cheltuielilor de judecată

în cuantum de 15.740 lei.

În motivare, analizând în temeiul art. 137

alin. (1) C. proc. civ. excepția de netimbrare a apelului declarat de apelanta-reclamantă

SC E. SA și însușit de administratorul judiciar C.I.T. Filiala Timiș Sprl,

instanța de apel a reținut incidența art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997

privind taxele judiciare de timbru,

având în vedere

că reclamanta nu și-a îndeplinit obligația legală a timbrării apelului, deși

necesitatea îndeplinirii acestei obligații i-a fost adusă la cunoștință la data

de 8 octombrie 2012, astfel cum rezultă din încheierea de ședință de la acea

dată.

În ceea ce privește apelul

declarat de pârâta

SC M. SRL, instanța de

control judiciar a constatat că, promovând

cererea de chemare în judecată, reclamanta-antreprenor

SC E. SA a urmărit obligarea pârâtei

subantreprenor SC M. SRL la plata sumei de 55.470,22 euro, reclamanta susținând

că această sumă corespunde prejudiciului suferit de antreprenor în consecința

încălcării obligațiilor contractuale de către subantreprenor.

Instanța de apel a apreciat că acțiunea

reclamantei este o acțiune în realizare, în sensul art. 109 C. proc. civ., iar

nu o acțiune în constatare, în înțelesul art. 111 C. proc. civ., deoarece

solicitând compensarea judiciară a creanțelor reciproce, reclamanta nu a

solicitat să se „constate” un drept, ci a „pretins” un drept iar potrivit art. 1145

C. civ. (1864), compensarea operează între datorii având ca obiect o sumă de

bani și care sunt deopotrivă certe, lichide și exigibile, or creanța afirmată

de reclamantă, reprezentând despăgubiri pentru prejudiciul produs prin

neexecutare conformă, nu era cuprinsă într-un titlu executoriu și, în

consecință, nu avea caracterul cert, lichid și exigibil impus de operațiunea

compensării. Tinzând tocmai la stabilirea caracterului cert, lichid și

exigibil, acțiunea este în realizare, și nu în constatare, astfel încât

argumentele pârâtei vizând caracterul subsidiar al acțiunii în constatare

prevăzut de art. 111 C. proc. civ. au fost apreciate ca fiind lipsite de

pertinență. În ceea ce privește caracterul subsidiar al acțiunii rezultând din

faptul că, în opinia pârâtei, acțiunea antreprenorului împotriva

subantreprenorului este condiționată de existența litigiului declanșat de

beneficiar împotriva antreprenorului, acest argument se constituie în apărare

pe fondul cauzei, nefiind susceptibil a fi analizat în condițiile art. 137 alin.

(1) C. proc. civ.

Prin urmare, soluția de respingere a

cererii ca inadmisibilă, reținută de prima instanță, a fost apreciată ca fiind

greșită. Din considerentele sentinței apelate, nu au rezultat motivele pentru

care s-a reținut ca întemeiată această excepție; întrucât prima instanță a

admis excepția inadmisibilității rezumându-se la prezentarea argumentelor,

contradictorii, ale ambelor părți și mai mult, concomitent, a dispus

compensarea, soluție imposibilă, cât timp acțiunea ce viza recunoașterea

creanței fusese respinsă ca inadmisibilă.

Referitor la excepția lipsei de interes -

excepție neanalizată de prima instanță, instanța de apel a aratat că, și în

cazul introducerii acțiunii întemeiate pe dispozițiile art. 111 C. proc. civ.,

reclamantul trebuie să justifice interesul, ca o condiție de exercițiu a

acțiunii civile.

Analizând excepția lipsei de interes,

instanța a constatat că pârâta a argumentat excepția prin prisma atitudinii

sale anterioare sesizării instanței, în sensul că ar fi recunoscut încălcarea

contractului prin montarea unui profil de un alt tip ca cel indicat de

beneficiar. S-a reținut că stabilirea răspunderii contractuale nu se rezumă la

existența faptei, ci impune stabilirea prejudiciului, legăturii de cauzalitate

între faptă și prejudiciu și vinovăție. Recunoașterea pârâtei cât privește

existența faptei, chiar reală fiind, nu atrage respingerea acțiunii în

răspundere contractuală ca lipsită de interes. Cât privește argumentarea

excepției prin prisma inexistenței vreunui prejudiciu, condiția prejudiciului

se analizează pe fondul cauzei, astfel că inexistența prejudiciului determină

respingerea pe fond a cererii, și nu pe calea excepției. În consecință,

excepția lipsei de interes a fost apreciată ca fiind neîntemeiată.

Instanța de apel a arătat că răspunderea

contractuală impune dovedirea cumulativă a patru condiții, și nu a trei

condiții, cum a apreciat prima instanță care, de altfel, a reținut o singură

condiție - încălcarea obligațiilor contractuale. În realitate, diferența între

răspunderea contractuală și cea delictuală nu este dată de condițiile în care

se angajează cele două răspunderi, ci de faptul că interdicția clauzelor

limitative ale răspunderii și reparației daunei imprevizibile nu există decât

în materie delictuală.

Solicitând angajarea răspunderii

contractuale, s-a constatat că reclamanta a afirmat un prejudiciu în cuantum de

55.470,22 euro.

Din actul adițional din 30 martie 2010

intervenit între beneficiarul SC A.D.G. SRL și antreprenorul SC E. SA (fila 235

dosarul Tribunalului Timiș), la data de 30 martie 2010 a rezultat că beneficiarul și antreprenorul au renegociat contractul de antrepriză din 39

octombrie 2009, în sensul că au modificat valoarea contractului, suma de

36.243,02 euro + T.V.A. reprezentând valoarea lucrării „Vitrină - tâmplărie S.”

și suma de 13.446,23 euro + T.V.A. reprezentând valoarea lucrării „Uși glisante

(S.)” fiind „dedusă integral” din valoarea totală a contractului, cu titlu de

„discount acordat Beneficiarului datorat nerespectării specificațiilor tehnice”

(art. 3 Act adițional). De asemenea, antreprenorul a acceptat ca achitarea

tranșei 2 din contract să fie condiționată de dovada că profilele montate sunt

agrementate și corespunzătoare din punct de vedere tehnic și funcțional (art. 5

act adițional).

Instanța de apel a constatat că o astfel

de înțelegere a părților reflectă poziția beneficiarului de a refuza plata lucrărilor

și concomitent de a accepta lucrările executate, cât timp a condiționat plata

altor lucrări, necontestate, de stabilirea conformității din punct de vedere

tehnic și funcțional a lucrării a cărei contravaloare beneficiarul nu a înțeles

să o suporte.

S-a reținut că, acceptând această poziție

a beneficiarului, antreprenorul a suferit o diminuare a patrimoniului cu prețul

lucrărilor executate și neachitate, în valoare de 49.689,27 euro + T.V.A. Este

de asemenea adevărat că această renegociere a contractului a fost justificată

de beneficiar prin nerespectarea, de către subantreprenor, a obligației de a

folosi profile S. O astfel de justificare a beneficiarului nu poate fi însă

opusă subantreprenorului, astfel cum în mod greșit a considerat antreprenorul, facturând

subantreprenorului valoarea lucrării neachitate de beneficiar. Îndreptându-se

împotriva subantreprenorului, antreprenorul este ținut să facă dovada

existenței prejudiciului efectiv suferit de beneficiar prin neexecutarea

contractului de către subantreprenor. Simpla diminuare a patrimoniului

antreprenorului, prin neîncasarea contravalorii lucrării, nu probează legătura

de cauzalitate între prejudiciu și fapta pârâtei, reclamanta făcând o confuzie

între prejudiciul produs prin fapta ilicită și rezultatul renegocierii

clauzelor contractuale, defavorabil antreprenorului. Împrejurarea că

antreprenorul a acceptat refuzul plății lucrării, fără a se conveni însă

rezoluțiunea parțială a contractului, în fapt beneficiarul acceptând lucrarea,

chiar realizată fiind cu nerespectarea indicațiilor beneficiarului cât privește

materialele folosite - acesta fiind motivul pentru care s-a solicitat

antreprenorului predarea fișei tehnice a profilelor montate, nu justifică

imputarea valorii lucrării subantreprenorului.

De altfel, potrivit art. 9.3 din

contractul de subantrepriză „executarea necorespunzătoare a obligațiilor de

către subantreprenor, având drept finalitate penalizarea antreprenorului de

către beneficiarul final al lucrării, va da dreptul antreprenorului de a se

îndrepta în mod direct asupra subantreprenorului aflat în culpă, în vederea

recuperării integrale a daunelor suferite, până la o valoare maximală egală cu

valoarea contractului. Întinderea prejudiciului și a sumei de recuperat trebuie

dovedită prin orice mijloc de probă admis de legislația în vigoare.”

Prin urmare, în chiar aplicarea clauzei

invocate de reclamanta-antreprenor, exista obligația probării prejudiciului

suferit de terțul beneficiar în urma executării necorespunzătoare a

obligațiilor contractuale asumate de subantreprenor. Contrar interpretării

reclamantei, clauza contractuală inserată este în favoarea subantreprenorului,

sensul clauzei fiind acela că acordul beneficiarului și al antreprenorului în

sensul existenței unui prejudiciu în executarea contractului de antrepriză nu-i

este opozabil subantreprenorului, antreprenorul fiind ținut să probeze

prejudiciul, în contradictoriu cu subantreprenorul, „prin orice mijloc de probă

admis de legislația în vigoare”.

Or, astfel cum a rezultat din expertiza

efectuată prin comisie rogatorie, prejudiciul produs beneficiarului prin

executarea neconformă a contractului nu există, expertul reținând că nu există

diferențe esențiale între profilele S. de 150 mm și profilele BRL de 150 mm

(fila 249 dosar Tribunalul Comercial Mureș); prețul de achiziție al celor două

profile este similar - prețul B.R.L. 150 mm fiind de 515 lei + T.V.A., în timp

ce prețul profilului S. 150 mm este de 533,39 lei (fila 242 dosarul

Tribunalului Mureș), însă beneficiarul nu a solicitat profile S. de 150 mm, ci

profile inferioare calitativ, de 150 mm, rezultând că subantreprenorul a

utilizat materiale cu un preț superior celor indicate de beneficiar (profile B.R.L.

de 150 mm în valoare totală de 7.589,89 lei, în loc de profile Schuco de 105 mm în valoare totală de 6.771,71 lei).

Reținând în consecință că, prin montarea

profilelor B.R.L., pârâta nu a respectat clauzele contractuale, însă

comportamentul neconform al pârâtei nu a produs prejudicii beneficiarului,

manifestarea de voință a reclamantei în sensul acceptării ca lucrarea să treacă

fără plată în patrimoniul beneficiarului fiind lipsită de relevanță în probarea

condițiilor răspunderii contractuale în temeiul contractului de subantrepriză din

3 noiembrie 2009 (fila 7 dosarul Tribunalului Timiș), instanța de apel a

reținut lipsa legăturii de cauzalitate între prejudiciul afirmat de

reclamantă și fapta ilicită a pârâtei.

În termen legal, împotriva acestei

decizii, dar și a încheierii din

8

octombrie 2012, reclamanta

SC E. SA prin

lichidator Judiciar C.I.T. - Filiala Timișoara a declarat recurs, solicitând

admiterea recursului, obligarea intimatei

SC M. SRL la plata diferenței

de taxă de timbru, corespunzătoare apelului declarat față de cererea

reconvențională formulată de către aceasta în primă instanță, modificarea în

tot a deciziei recurate, în sensul respingerii apelului declarat de către

pârâta - apelantă SC M. SRL și menținerii ca fiind temeinică și legală a sentinței

pronunțate în primă instanță.

După un scurt istoric

al cauzei, recurenta - reclamantă critică soluția pronunțată referitor la

apelul formulat de reclamantă, susținând, în esență, că instanța de control

judiciar a aplicat aceleași prevederi legale referitoare la plata taxelor

judiciare de timbru în mod diferit față de cele două părți aflate în litigiu.

În măsura în care

instanța a apreciat că, SC E. SA datorează taxa de timbru aferentă apelului

formulat, întrucât Ia data declarării lui, această societate nu se afla în

procedura insolvenței, apreciază că același raționament ar fi trebuit să fie

aplicat de către instanță și în ceea ce privește plata taxei judiciare de

timbru la care a fost obligată pârâta SC M. SRL pentru apelul promovat.

Arată

că, la data

promovării apelului de către SC M. SRL, reclamanta SC E. SA nu se afla în

procedura insolvenței, reglementată de dispozițiile Legii nr. 85/2006, iar în

conformitate cu prevederile art. 20 alin. (1) din Legea nr.

146/1997 modificată și republicată, „taxele

judiciare de timbru se plătesc anticipat", în consecință,

dispozițiile

art. 36 din Legea nr. 85/2006

modificată și

republicată

privind procedura insolvenței, nu erau aplicabile.

Așa fiind, apreciază că

și pârâta SC M. SRL avea obligația achitării taxelor de timbru aferente

apelului promovat, încă de la data promovării acestuia, la momentul respectiv

nefiind incidentă suspendarea de drept a acțiunilor formulate împotriva averii

debitorului SC E. SA, întrucât societatea reclamantă nu se afla în procedura

insolvenței.

În contextul relevat,

conform aceluiași raționament aplicat de către instanța de apel, dacă se

apreciază că, SC M. SRL, la data judecării apelului, nu mai trebuie să timbreze

apelul formulat cu privire la cererea reconvențională, întrucât intimata SC E.

SA este în procedura insolvenței, iar conform art. 36 din

Legea nr. 85/2006 „de la data deschiderii

procedurii se suspendă de drept toate acțiunile judiciare,

extrajudiciare

sau măsurile de executare silită pentru realizarea creanțelor asupra

debitorului sau bunurilor sale", rezultă că, nici aceasta din urmă, la

data judecării apelului, nu poate fi obligată la plata taxei judiciare de

timbru aferente apelului promovat întrucât, conform art. 77 din Legea nr. 85/2006,

"toate acțiunile introduse de administratorul judiciar sau de

lichidator în aplicarea dispozițiilor prezentei

legi, inclusiv pentru recuperarea creanțelor, sunt

scutite de taxe de

timbru”.

În ceea ce privește

soluția pronunțată de instanța de control judiciar vizând apelul formulat de

pârâta

SC

M. SRL, recurenta apreciază că instanța de apel, interpretând greșit actul

juridic dedus judecății, a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit

neîndoielnic al acestuia.

În acest context,

susține în esență, că instanța de apel a dat o interpretare eronată clauzei

contractuale prevăzută la art. 9.3 din contractul de subantrepriză încheiat

între părți, deși aceste aspecte nu au făcut obiectul apelului formulat de

către pârâtă.

În opinia recurentei,

instanța a denaturat prevederile contractuale de la scopul cu care au fost

convenite de către părți și edictate în cuprinsul contractului.

Contrar reținerilor

instanței de apel, sensul prevederilor art. 9.3 din contract

este tocmai acela de

a facilita recuperarea prejudiciului cauzat de către subantreprenor

antreprenorului general, în relația acestuia din urmă cu beneficiarul final,

prin faptul executării necorespunzătoare a obligațiilor contractuale.

În acest sens,

părțile au convenit că prejudiciul poate să fie dovedit cu orice mijloc de

probă, respectiv și înscrisuri încheiate între antreprenorul general și beneficiarul

lucrării, cum este cazul în speță.

Or, în contextul în

care, o asemenea modalitate de probă nu a fost înlăturată prin prevederile contractuale

exprese și nici prin dispozițiile legale în vigoare,

metoda

utilizată de către societatea

recurentă este în deplină concordanță cu sensul convenției părților.

Astfel, prin

interpretarea dată de către instanța de apel dispozițiilor art. 9.3 din contractul

de subantrepriză, aceasta a încălcat prevederile art. 969 alin. (1) C. civ.,

respectiv a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al

acestei prevederi, chiar în lipsa unor susțineri ale părților în sensul celor

reținute de instanță.

Mai mult, prin soluția pronunțată de

către instanța de apel care, deși a reținut că, pârâta - intimată nu a montat

profilele expres solicitate prin contract, a apreciat că aceasta și-ar fi

îndeplinit obligațiile contractuale, iar atitudinea subantreprenorului SC M.

SRL nu ar fi generat reclamantei SC E. SA un prejudiciu de natură a determina o

modificare esențială a clauzelor contractuale, în lipsa vreunei dovezi că

părțile ar fi convenit o asemenea modificare a prevederilor contractuale.

Recurenta apreciază, totodată, că prin

soluția recurată, instanța de apel a pronunțat o hotărâre cu încălcarea sau

aplicarea greșită a legii.

În acest sens, arată recurenta -

reclamantă, instanța și-a motivat soluția de admitere a apelului formulat de

către pârâta apelantă SC M. SRL pe considerentul că, în speță, nu s-ar fi făcut

dovada îndeplinirii condițiilor răspunderii civile contractuale a pârâtei

intimate referitor la neîndeplinirea obligațiilor contractuale asumate de către

aceasta, pentru suma de 55.470,22 euro.

Pentru a soluționa

astfel calea de atac formulată de către pârâta, Curtea de Apel Timișoara nu a

luat în considerare constatările expertizei tehnice specialitatea construcții,

administrată în cauză.

Astfel, această

expertiză a relevat tocmai vădita necorespundere a materialelor utilizate de

către pârâta intimată SC M. SRL, față de materialele expres solicitate prin contractul

încheiat între părți.

Conform expertizei, peretele cortină

realizat de către pârâtă este necorespunzător din punct de vedere tehnic și

calitativ față de solicitarea reclamantei intimate și, nu în ultimul rând, față

de solicitarea expresă a beneficiarului final.

După cum rezultă din

întreaga probațiune administrată în cauză, beneficiarul final nu a acceptat niciodată

lucrarea realizată de către subantreprenorul SC M. SRL cu privire la peretele

cortină și la ușile glisante, lucrare realizată cu nerespectarea

specificațiilor tehnice solicitate expres de către beneficiarul final.

În acest sens, la

dosarul cauzei au fost depuse adresele formulate, începând cu data de 1

februarie 2010.

Aspecte relevate

rezultă și din procesul-verbal de recepție la terminarea lucrărilor, din data

de 15 martie 2010, prin intermediul căruia beneficiarul solicită acte pentru

cartea tehnică a construcției, din care să rezulte calitatea solicitată inițial

(implicit tipul sau firma producătoare), cu privire la materialele puse în

operă.

Însă, după cum rezultă din probațiunea

administrată în cauză, pârâta intimată SC M. SRL nu a făcut dovada predării

unor asemenea documente.

Expertiza tehnică specialitatea

construcții

efectuată în cauză a

confirmat aspectele potrivit cărora, intimata-pârâtă nu a respectat prevederile

caietului de sarcini, nefolosind materialul solicitat (S.), că soluția tehnică

solicitată de către beneficiarul final, respectiv, de către reclamanta

recurentă, nu putea fi schimbată decât în baza unui acord scris și al unei

dispoziții de șantier și, nu în ultimul rând, că lucrarea nu a fost executată

conform cerințelor beneficiarului.

Din întreaga probațiune administrată în

cauză nu rezultă că, recurentă-reclamantă sau beneficiarul final să fi

solicitat vreodată schimbarea profilelor expres indicate în contractul încheiat

între părți.

Având în vedere faptul că, o eventuală

contrasusținere față de acest beneficiar final ar fi fost imposibil de probat,

datorită lipsei documentelor care să ateste punerea în operă a profilelor

Schuco, reclamanta recurentă a fost obligată să acorde un discount, în sumă de

55.470,22 euro.

Această teză este

confirmată atât prin expertiza tehnică specialitatea construcții, cât și prin

expertiza tehnică specialitatea contabilitate efectuată în cauză, dar și de

declarațiile martorilor G.B. și C.S.C., audiați în fața instanței de fond.

În consecință, nici SC E. SA la rândul

său, nu și-a îndeplinit obligația față de beneficiarul final al galeriilor și,

pentru a nu genera o amplificare a pierderilor suferite, datorită nerespectării

obligațiilor comerciale asumate de către intimata-pârâtă SC M. SRL prin actul

adițional din 4 ianuarie 2010 la Contractul din 3 noiembrie 2009, respectiv,

datorită faptului că, profilul pus în operă de către pârâta intimată pentru

realizarea peretelui cortină nu a fost cel dorit, reclamanta recurentă a fost

obligată să acorde beneficiarului final, discount-ul care reflectă penalizarea

impusă de către acesta.

Or, așa cum rezultă

din întregul ansamblu probator administrat în cauză și după cum a reținut de

altfel și instanța de apel, profilele utilizate de către SC M. SRL pentru

peretele cortină au fost de tip B.R.L. și nu S., astfel că, „dovezile

suplimentare" la care a făcut referire apelanta, nu au fost puse niciodată

la dispoziția reclamantei recurente SC E. SA.

Astfel, contrar

reținerilor Curții de Apel Timișoara, apreciază că prima instanță a

concluzionat în mod corect și justificat de ansamblul probator administrat în

fața sa, faptul că, suma de 55.470,22 euro, respectiv 230.883,70 lei,

reprezintă daune conform facturii din 31 mai 2010, emisă în temeiul

Contractului încheiat între părți.

Așa cum rezultă din

documentele depuse în probațiune, ca urmare a neîndeplinirii obligațiilor

contractuale asumate de către subantreprenorul SC M. SRL, societatea recurentă

a fost nevoită să acorde beneficiarului final discount în sumă de 55.470,22

euro (T.V.A. inclus), fiind practic nevoită să suporte integral dauna produsă

de către pârâta intimată.

În acest context,

susținerile instanței de apel în sensul că, nu a fost dovedit niciun prejudiciu

suferit de către beneficiar și, totodată, lipsa legăturii de cauzalitate între

prejudiciul afirmat de către reclamanta recurentă și fapta ilicită a pârâtei

intimate, sunt contrazise de probațiunea administrată în fața instanței de

fond, existența prejudiciului fiind incontestabilă, iar valoarea acestuia fiind

egală cu valoarea discount-ului pe care reclamanta recurentă a fost nevoită să îl

acorde beneficiarului final, ca urmare a neîndeplinirii obligațiilor

contractuale asumate de către SC M. SRL.

În

drept, au fost invocate dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., art. 77

din Legea nr. 85/2006 și prevederile Legii nr. 146/1997 modificată.

Analizând

încheierea și decizia atacate, în limitele controlului de legalitate, în raport

de criticile formulate și temeiurile de drept invocate, Înalta Curte constată

că recursul este nefondat pentru considerentele care succed:

Înalta

Curte constată că prin încheierea pronunțată la data de 8

octombrie 2012 instanța a constatat că a intervenit

cauza de suspendare prevăzută de art. 36 din Legea nr. 85/2006 în ceea ce

privește cererea reconvențională a pârâtei, având în vedere deschiderea

procedurii insolvenței pe seama reclamantei, prin aceeași încheiere fiindu-i

totodată, adusă la cunoștință reclamantei obligația de a timbra apelul declarat

în cauză, sub sancțiunea anulării acestuia.

Este de reținut că suspendarea judecății

de drept, cum este cazul art. 36 din Legea nr. 85/2006, are drept efect oprirea

cursului judecății, acest efect împiedicând instanța să mai poată lua o altă

măsură decât constatarea intervenirii suspendării de drept.

Astfel cum s-a arătat, instanța de apel a

constatat intervenită cauza de suspendare prevăzută de art. 36 din Legea nr. 85/2006

numai în ceea ce privește cererea reconvențională a pârâtei, motiv pentru care,

contrar susținerilor recurentei - reclamante, în mod legal, s-a reținut că în

raport de această împrejurare, orice discuție în privința soluționării cererii

reconvenționale, în cadrul criticilor cuprinse în apelul pârâtei, chiar și taxa

de timbru, nu mai poate avea loc decât după ce își încetează efectul

suspendarea impusă, ope legis, de art. 36 din Legea nr. 85/2006.

Prin urmare, obiectul analizei din apel

l-a reprezentat numai legalitatea soluției asupra acțiunii principale, iar

raționamentul pe care se întemeiază susținerile recurentei în sensul că au fost

aplicate aceleași prevederi legale referitoare la plata taxelor judiciare de

timbru în mod diferit față de cele două părți aflate în litigiu este întrutotul

eronat.

Este de necontestat că apelul pârâtei

dedus judecății a fost legal timbrat, astfel cum rezultă din dovada de achitare

a taxei de timbru aflată la fila 63 dosar apel, iar în ceea ce privește apelul

reclamantei, după ce anterior a precizat expres că renunță la judecata

apelului, aceasta nu și-a îndeplinit obligația legală a timbrării.

Înalta Curte constată că instanța de apel

a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997

și ale art. 9 din O.G. nr. 32/1995, aprobată și modificată, întrucât, taxa de

timbru se achită anticipat, ca regulă, și numai prin excepție, când se poate

pune în vedere achitarea până la primul termen de judecată.

În cauză, instanța a pus în vedere

apelantei

SC E. SA să depună până la termenul din 12 noiembrie

2012

taxa de timbru aferentă căii

de atac exercitate (prin încheierea pronunțată la data de 8 octombrie 2012),

motiv pentru care, aceasta nu s-ar putea prevala în recurs de propria culpă

constând în neonorarea obligației legale de a timbra, de propria pasivitate

derivată de faptul că nu a efectuat niciun demers în sensul depunerii dovezii

de achitare a taxei de timbru, neputând fi imputată instanței lipsa de

diligență a părții.

Potrivit art. 77 din Legea nr. 85/2006

privind procedura insolvenței de care se prevalează recurenta „toate acțiunile

introduse de administratorul judiciar sau de lichidator în aplicarea

dispozițiilor prezentei legi, inclusiv pentru recuperarea creanțelor, sunt

scutite de taxe de timbru”.

În speță, apelul a fost declarat de

reclamantă anterior deschiderii procedurii insolvenței și prin urmare,

dispozițiile legale evocate nu sunt incidente, iar împrejurarea, că „în mod

excepțional instanța a dat posibilitatea reclamantei să achite taxa judiciară

până la un nou termen de judecată acordat în cauză, nu o transferă pe apelantă

în situația scutirii legale conferită de art. 77 din Legea nr. 85/2006,

întrucât obligația timbrării a subzistat la data deschiderii procedurii

insolvenței, inclusiv la data pronunțării încheierii din 8 octombrie 2012, iar

nu s-a creat.

În ceea ce privește soluția pronunțată,

referitor la apelul declarat de pârâta

SC

M. SRL, se constată că recurenta - reclamantă a invocat formal interpretarea

greșită a dispozițiilor art. 9.3 din contractul de antrepriză, respectiv

încălcarea dispozițiilor art. 969 C. civ.

Art. 304 pct. 8 C. proc. civ. vizează

situațiile în care instanța procedează la interpretarea unui act juridic dedus

judecății cu toate că nu avea dreptul să o facă, clauzele fiind clare și

precise, dar criticile invocate în dezvoltarea motivelor de recurs reprezintă,

în realitate un pretext pentru a pune în discuție judecata din apel printr-o

reanalizare devolutivă a împrejurărilor cauzei, aspect ce nu se încadrează în motivele

de nelegalitate prevăzute de dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.,

astfel că se impune respingerea de plano a criticilor de netemeinicie, care nu

satisfac exigențele impuse de art. 304 C. proc. civ.

Simpla nemulțumire a recurentei - reclamante

cu privire la soluția pronunțată, la argumentele care au format convingerea

instanței sunt aspecte ce nu justifică invocarea motivului bazat pe

interpretarea greșită a unor dispoziții contractuale ori aplicarea greșită a

legii, cu atât mai mult cu cât recurenta nu a arătat în ce constă interpretarea

greșită a actului juridic dedus judecății în înțelesul pct. 8 al art. 304 C.

proc. civ. și nici nu a demonstrat vreuna dintre cele două ipoteze reglementate

de pct. 9 al art. 304 C. proc. civ., respectiv că hotărârea recurată este

lipsită de temei legal sau că hotărârea atacată este dată cu încălcarea sau

aplicarea greșită a legii.

Schimbarea situației de fapt stabilită în

cauză, reaprecierea probelor (concluziile expertizei tehnice specialitatea

construcții, procese - verbale, adrese, concluziile expertizei specialitatea

contabilitate etc.) ceea ce tinde să obțină recurenta - reclamantă, exced

competenței instanței de recurs odată cu abrogarea pct. 11 al art. 304 C. proc.

civ. prin O.U.G. nr. 138/2000 și pct. 10 al art. 304 C. proc. civ. prin

dispozițiile Legii nr. 219/2005 și nu justifică invocarea motivului de recurs

bazat pe aplicarea sau interpretarea greșită a legii sau aplicarea greșită a

„legii părților”.

Instanța de apel suverană în aprecierea

și interpretarea probelor administrate în cauză, a reținut cu justețe, că în

speță, comportamentul neconform al pârâtei nu a produs prejudicii

beneficiarului, iar manifestarea de voință a reclamantei în sensul acceptării

ca lucrarea să treacă fără plată în patrimoniul beneficiarului este lipsită de

relevanță în probarea condițiilor răspunderii contractuale în temeiul

contractului de subantrepriză din 3 noiembrie 2009, fiind reținută, cu justețe,

lipsa legăturii de cauzalitate între prejudiciul afirmat de reclamantă și fapta

ilicită a pârâtei.

Așa fiind, Înalta Curte, constatând că

nu se verifică motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C.

proc. civ. invocate de recurentă, atât încheierea, cât și decizia atacate fiind

la adăpost de orice critică, și cu aplicarea prevederilor art. 312 C. proc.

civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de

reclamanta

SC

E. SA prin lichidator Judiciar C.I.T. - Filiala Timișoara

împotriva

Deciziei civile nr. 215/ A din 19 noiembrie 2012 pronunțată

de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă, și a încheierii din 8

octombrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de reclamanta

SC E. SA prin

lichidator Judiciar C.I.T. - Filiala Timișoara

împotriva

Deciziei civile nr.

215/ A

din

19 noiembrie 2012

pronunțată de

Curtea de Apel

Timișoara, secția a II-a civilă, și a încheierii din 8 octombrie 2012 pronunțată

de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 27 noiembrie 2013.