ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4205/2013

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele: Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș, reclamanta SC E. SA a solicitat, în contradictoriu cu pârâta SC M. SRL, să se constate îndeplinirea defectuoasă a obligațiilor contractuale de către pârâtă; să se constate că, prin această îndeplinire defectuoasă, pârâta a cauzat reclamantei o daună de 55.470,22 euro; să fie obligată pârâta la plata penalităților de întârziere calculate de la data comunicării facturii de daune; să se dispună compensarea creanțelor constând în contravaloarea facturilor emise de pârâtă cu factura de daune - factura din 31 mai 2010. Prin întâmpinare, pârâta a invocat excepția inadmisibilității și excepția lipsei de interes cât privește cererea în constatarea îndeplinirii defectuoase a obligațiilor contractuale, indicând dispozițiile art. 111 C. proc.

civ., ce permit statuarea asupra unei situații de drept, și nu de fapt, precum și recunoașterea pârâtei în ceea ce privește montarea unui profil cu profunzimea de 150 mm, în loc de 105 mm, cum s-a prevăzut în contract. S-a susținut că reclamanta nu a solicitat înlocuirea profilului, deși pârâta s-a arătat dispusă să procedeze la această înlocuire în termen de 15 zile, pe cheltuiala sa. Răspunzând excepțiilor invocate, reclamanta a arătat că acțiunea sa are caracterul unei acțiuni în realizare, și nu în constatare.

Pe de altă parte, clauza prevăzută la art. 9.3 din contract vizează tocmai situația în care, în cazul executării necorespunzătoare sau cu întârziere, penalitatea operată de beneficiarul final este suportată de partea în culpă; este lipsit de relevanță faptul că beneficiarul nu a introdus la rândul lui o cerere de chemare în judecată; discountul acordat beneficiarului s-a impus tocmai datorită neexecutării obligației contractuale de către pârâtă, aceasta nereușind să pună la dispoziția beneficiarului documentele din care să rezulte că peretele cortină realizat de pârâtă a fost realizat cu profile S. Pe cale reconvențională, pârâta a solicitat obligarea reclamantei la plata sumei de 264.141,26 lei reprezentând contravaloarea lucrărilor executate și neachitate; s-a solicitat totodată obligarea reclamantei să semneze situațiile de avansare de lucrări și certificatele de plată, în caz contrar hotărârea judecătorească să țină loc de document justificativ.

Prin sentința civilă nr. 73/ PI din 5 martie 2012, pronunțată de Tribunalul Timiș a fost respinsă excepția lipsei de interes; a fost admisă excepția inadmisibilității acțiunii în constatarea neîndeplinirii obligațiilor, în constatarea producerii prejudiciului și în stabilirea penalităților și a fost admisă acțiunea, Tribunalul obligând pârâta la plata sumei facturate prin factura fiscală din 31 mai 2010. În ceea ce privește cererea reconvențională, s-a reținut obligația reclamantei de plată a sumei de 264.141,26 lei. S-a dispus compensarea sumelor, fiind obligată reclamanta la plata sumei de 33.257,56 lei. S-a respins în rest cererea reconvențională, ca inadmisibilă. Împotriva acestei sentințe, pârâta SC M. SRL a declarat apel, solicitând admiterea apelului și schimbarea sentinței atacate în sensul respingerii cererii principale și admiterii cererii reconvenționale.

De asemenea, reclamanta SC E. SA a declarat apel împotriva sentinței tribunalului, solicitând admiterea apelului și modificarea în parte a sentinței atacate, în sensul admiterii în totalitate a cererii introductive și admiterea tuturor excepțiilor invocate de reclamantă. Apelul nu a fost motivat, iar la data de 11 iunie 2012 reclamanta a depus cerere de renunțare la judecata apelului, solicitând, totodată, să se dispună suspendarea judecății în condițiile art. 36 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței. Prin încheierea din 8 octombrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă, s-a dispus suspendarea judecății în ceea ce privește cererea reconvențională, instanța constatând incidența art. 36 din Legea nr. 85/2006 față de deschiderea procedurii insolvenței asupra reclamantei - apelante SC E. SA.

Prin Decizia civilă nr. 215/ A din 19 noiembrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă, a fost anulat, ca netimbrat, apelul declarat de reclamanta SC E. SA. Prin aceeași decizie, a fost admis apelul declarat de pârâta SC M. SRL, în contradictoriu cu reclamanta SC E. SA prin lichidator Judiciar C.I.T. - Filiala Timiș Sprl, a fost schimbată în parte sentința apelată, în sensul că a fost respinsă excepția de inadmisibilitate a cererii introductive de instanță, ca neîntemeiată, a fost respinsă excepția lipsei de interes a cererii introductive de instanță, ca neîntemeiată și a fost respinsă cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta SC E. SA, în contradictoriu cu pârâta SC M. SRL, ca neîntemeiată.

A fost obligată apelanta-reclamantă SC E. SA prin lichidator C.I.T. Filiala Timiș Sprl la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 15.740 lei. În motivare, analizând în temeiul art. 137 alin. (1) C. proc. civ. excepția de netimbrare a apelului declarat de apelanta-reclamantă SC E. SA și însușit de administratorul judiciar C.I.T. Filiala Timiș Sprl, instanța de apel a reținut incidența art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, având în vedere că reclamanta nu și-a îndeplinit obligația legală a timbrării apelului, deși necesitatea îndeplinirii acestei obligații i-a fost adusă la cunoștință la data de 8 octombrie 2012, astfel cum rezultă din încheierea de ședință de la acea dată.

În ceea ce privește apelul declarat de pârâta SC M. SRL, instanța de control judiciar a constatat că, promovând cererea de chemare în judecată, reclamanta-antreprenor SC E. SA a urmărit obligarea pârâtei subantreprenor SC M. SRL la plata sumei de 55.470,22 euro, reclamanta susținând că această sumă corespunde prejudiciului suferit de antreprenor în consecința încălcării obligațiilor contractuale de către subantreprenor. Instanța de apel a apreciat că acțiunea reclamantei este o acțiune în realizare, în sensul art. 109 C. proc. civ., iar nu o acțiune în constatare, în înțelesul art. 111 C. proc. civ., deoarece solicitând compensarea judiciară a creanțelor reciproce, reclamanta nu a solicitat să se „constate” un drept, ci a „pretins” un drept iar potrivit art. 1145 C. civ.

(1864), compensarea operează între datorii având ca obiect o sumă de bani și care sunt deopotrivă certe, lichide și exigibile, or creanța afirmată de reclamantă, reprezentând despăgubiri pentru prejudiciul produs prin neexecutare conformă, nu era cuprinsă într-un titlu executoriu și, în consecință, nu avea caracterul cert, lichid și exigibil impus de operațiunea compensării. Tinzând tocmai la stabilirea caracterului cert, lichid și exigibil, acțiunea este în realizare, și nu în constatare, astfel încât argumentele pârâtei vizând caracterul subsidiar al acțiunii în constatare prevăzut de art. 111 C. proc. civ. au fost apreciate ca fiind lipsite de pertinență.

În ceea ce privește caracterul subsidiar al acțiunii rezultând din faptul că, în opinia pârâtei, acțiunea antreprenorului împotriva subantreprenorului este condiționată de existența litigiului declanșat de beneficiar împotriva antreprenorului, acest argument se constituie în apărare pe fondul cauzei, nefiind susceptibil a fi analizat în condițiile art. 137 alin. (1) C. proc. civ. Prin urmare, soluția de respingere a cererii ca inadmisibilă, reținută de prima instanță, a fost apreciată ca fiind greșită. Din considerentele sentinței apelate, nu au rezultat motivele pentru care s-a reținut ca întemeiată această excepție; întrucât prima instanță a admis excepția inadmisibilității rezumându-se la prezentarea argumentelor, contradictorii, ale ambelor părți și mai mult, concomitent, a dispus compensarea, soluție imposibilă, cât timp acțiunea ce viza recunoașterea creanței fusese respinsă ca inadmisibilă.

Referitor la excepția lipsei de interes - excepție neanalizată de prima instanță, instanța de apel a aratat că, și în cazul introducerii acțiunii întemeiate pe dispozițiile art. 111 C. proc. civ., reclamantul trebuie să justifice interesul, ca o condiție de exercițiu a acțiunii civile. Analizând excepția lipsei de interes, instanța a constatat că pârâta a argumentat excepția prin prisma atitudinii sale anterioare sesizării instanței, în sensul că ar fi recunoscut încălcarea contractului prin montarea unui profil de un alt tip ca cel indicat de beneficiar. S-a reținut că stabilirea răspunderii contractuale nu se rezumă la existența faptei, ci impune stabilirea prejudiciului, legăturii de cauzalitate între faptă și prejudiciu și vinovăție.

Recunoașterea pârâtei cât privește existența faptei, chiar reală fiind, nu atrage respingerea acțiunii în răspundere contractuală ca lipsită de interes. Cât privește argumentarea excepției prin prisma inexistenței vreunui prejudiciu, condiția prejudiciului se analizează pe fondul cauzei, astfel că inexistența prejudiciului determină respingerea pe fond a cererii, și nu pe calea excepției. În consecință, excepția lipsei de interes a fost apreciată ca fiind neîntemeiată. Instanța de apel a arătat că răspunderea contractuală impune dovedirea cumulativă a patru condiții, și nu a trei condiții, cum a apreciat prima instanță care, de altfel, a reținut o singură condiție - încălcarea obligațiilor contractuale.

În realitate, diferența între răspunderea contractuală și cea delictuală nu este dată de condițiile în care se angajează cele două răspunderi, ci de faptul că interdicția clauzelor limitative ale răspunderii și reparației daunei imprevizibile nu există decât în materie delictuală. Solicitând angajarea răspunderii contractuale, s-a constatat că reclamanta a afirmat un prejudiciu în cuantum de 55.470,22 euro. Din actul adițional din 30 martie 2010 intervenit între beneficiarul SC A.D.G. SRL și antreprenorul SC E. SA (fila 235 dosarul Tribunalului Timiș), la data de 30 martie 2010 a rezultat că beneficiarul și antreprenorul au renegociat contractul de antrepriză din 39 octombrie 2009, în sensul că au modificat valoarea contractului, suma de 36.243,02 euro + T.V.A.

reprezentând valoarea lucrării „Vitrină - tâmplărie S.” și suma de 13.446,23 euro + T.V.A. reprezentând valoarea lucrării „Uși glisante (S.)” fiind „dedusă integral” din valoarea totală a contractului, cu titlu de „discount acordat Beneficiarului datorat nerespectării specificațiilor tehnice” (art. 3 Act adițional). De asemenea, antreprenorul a acceptat ca achitarea tranșei 2 din contract să fie condiționată de dovada că profilele montate sunt agrementate și corespunzătoare din punct de vedere tehnic și funcțional (art. 5 act adițional). Instanța de apel a constatat că o astfel de înțelegere a părților reflectă poziția beneficiarului de a refuza plata lucrărilor și concomitent de a accepta lucrările executate, cât timp a condiționat plata altor lucrări, necontestate, de stabilirea conformității din punct de vedere tehnic și funcțional a lucrării a cărei contravaloare beneficiarul nu a înțeles să o suporte.

S-a reținut că, acceptând această poziție a beneficiarului, antreprenorul a suferit o diminuare a patrimoniului cu prețul lucrărilor executate și neachitate, în valoare de 49.689,27 euro + T.V.A. Este de asemenea adevărat că această renegociere a contractului a fost justificată de beneficiar prin nerespectarea, de către subantreprenor, a obligației de a folosi profile S. O astfel de justificare a beneficiarului nu poate fi însă opusă subantreprenorului, astfel cum în mod greșit a considerat antreprenorul, facturând subantreprenorului valoarea lucrării neachitate de beneficiar. Îndreptându-se împotriva subantreprenorului, antreprenorul este ținut să facă dovada existenței prejudiciului efectiv suferit de beneficiar prin neexecutarea contractului de către subantreprenor.

Simpla diminuare a patrimoniului antreprenorului, prin neîncasarea contravalorii lucrării, nu probează legătura de cauzalitate între prejudiciu și fapta pârâtei, reclamanta făcând o confuzie între prejudiciul produs prin fapta ilicită și rezultatul renegocierii clauzelor contractuale, defavorabil antreprenorului. Împrejurarea că antreprenorul a acceptat refuzul plății lucrării, fără a se conveni însă rezoluțiunea parțială a contractului, în fapt beneficiarul acceptând lucrarea, chiar realizată fiind cu nerespectarea indicațiilor beneficiarului cât privește materialele folosite - acesta fiind motivul pentru care s-a solicitat antreprenorului predarea fișei tehnice a profilelor montate, nu justifică imputarea valorii lucrării subantreprenorului.

De altfel, potrivit art. 9.3 din contractul de subantrepriză „executarea necorespunzătoare a obligațiilor de către subantreprenor, având drept finalitate penalizarea antreprenorului de către beneficiarul final al lucrării, va da dreptul antreprenorului de a se îndrepta în mod direct asupra subantreprenorului aflat în culpă, în vederea recuperării integrale a daunelor suferite, până la o valoare maximală egală cu valoarea contractului. Întinderea prejudiciului și a sumei de recuperat trebuie dovedită prin orice mijloc de probă admis de legislația în vigoare.” Prin urmare, în chiar aplicarea clauzei invocate de reclamanta-antreprenor, exista obligația probării prejudiciului suferit de terțul beneficiar în urma executării necorespunzătoare a obligațiilor contractuale asumate de subantreprenor.

Contrar interpretării reclamantei, clauza contractuală inserată este în favoarea subantreprenorului, sensul clauzei fiind acela că acordul beneficiarului și al antreprenorului în sensul existenței unui prejudiciu în executarea contractului de antrepriză nu-i este opozabil subantreprenorului, antreprenorul fiind ținut să probeze prejudiciul, în contradictoriu cu subantreprenorul, „prin orice mijloc de probă admis de legislația în vigoare”. Or, astfel cum a rezultat din expertiza efectuată prin comisie rogatorie, prejudiciul produs beneficiarului prin executarea neconformă a contractului nu există, expertul reținând că nu există diferențe esențiale între profilele S. de 150 mm și profilele BRL de 150 mm (fila 249 dosar Tribunalul Comercial Mureș); prețul de achiziție al celor două profile este similar - prețul B.R.L.

150 mm fiind de 515 lei + T.V.A., în timp ce prețul profilului S. 150 mm este de 533,39 lei (fila 242 dosarul Tribunalului Mureș), însă beneficiarul nu a solicitat profile S. de 150 mm, ci profile inferioare calitativ, de 150 mm, rezultând că subantreprenorul a utilizat materiale cu un preț superior celor indicate de beneficiar (profile B.R.L. de 150 mm în valoare totală de 7.589,89 lei, în loc de profile Schuco de 105 mm în valoare totală de 6.771,71 lei).

Reținând în consecință că, prin montarea profilelor B.R.L., pârâta nu a respectat clauzele contractuale, însă comportamentul neconform al pârâtei nu a produs prejudicii beneficiarului, manifestarea de voință a reclamantei în sensul acceptării ca lucrarea să treacă fără plată în patrimoniul beneficiarului fiind lipsită de relevanță în probarea condițiilor răspunderii contractuale în temeiul contractului de subantrepriză din 3 noiembrie 2009 (fila 7 dosarul Tribunalului Timiș), instanța de apel a reținut lipsa legăturii de cauzalitate între prejudiciul afirmat de reclamantă și fapta ilicită a pârâtei. În termen legal, împotriva acestei decizii, dar și a încheierii din 8 octombrie 2012, reclamanta SC E. SA prin lichidator Judiciar C.I.T.

- Filiala Timișoara a declarat recurs, solicitând admiterea recursului, obligarea intimatei SC M. SRL la plata diferenței de taxă de timbru, corespunzătoare apelului declarat față de cererea reconvențională formulată de către aceasta în primă instanță, modificarea în tot a deciziei recurate, în sensul respingerii apelului declarat de către pârâta - apelantă SC M. SRL și menținerii ca fiind temeinică și legală a sentinței pronunțate în primă instanță. După un scurt istoric al cauzei, recurenta - reclamantă critică soluția pronunțată referitor la apelul formulat de reclamantă, susținând, în esență, că instanța de control judiciar a aplicat aceleași prevederi legale referitoare la plata taxelor judiciare de timbru în mod diferit față de cele două părți aflate în litigiu.

În măsura în care instanța a apreciat că, SC E. SA datorează taxa de timbru aferentă apelului formulat, întrucât Ia data declarării lui, această societate nu se afla în procedura insolvenței, apreciază că același raționament ar fi trebuit să fie aplicat de către instanță și în ceea ce privește plata taxei judiciare de timbru la care a fost obligată pârâta SC M. SRL pentru apelul promovat. Arată că, la data promovării apelului de către SC M. SRL, reclamanta SC E. SA nu se afla în procedura insolvenței, reglementată de dispozițiile Legii nr. 85/2006, iar în conformitate cu prevederile art. 20 alin. (1) din Legea nr. 146/1997 modificată și republicată, „taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat", în consecință, dispozițiile art. 36 din Legea nr. 85/2006 modificată și republicată privind procedura insolvenței, nu erau aplicabile.

Așa fiind, apreciază că și pârâta SC M. SRL avea obligația achitării taxelor de timbru aferente apelului promovat, încă de la data promovării acestuia, la momentul respectiv nefiind incidentă suspendarea de drept a acțiunilor formulate împotriva averii debitorului SC E. SA, întrucât societatea reclamantă nu se afla în procedura insolvenței.

În contextul relevat, conform aceluiași raționament aplicat de către instanța de apel, dacă se apreciază că, SC M. SRL, la data judecării apelului, nu mai trebuie să timbreze apelul formulat cu privire la cererea reconvențională, întrucât intimata SC E. SA este în procedura insolvenței, iar conform art. 36 din Legea nr. 85/2006 „de la data deschiderii procedurii se suspendă de drept toate acțiunile judiciare, extrajudiciare sau măsurile de executare silită pentru realizarea creanțelor asupra debitorului sau bunurilor sale", rezultă că, nici aceasta din urmă, la data judecării apelului, nu poate fi obligată la plata taxei judiciare de timbru aferente apelului promovat întrucât, conform art. 77 din Legea nr. 85/2006, "toate acțiunile introduse de administratorul judiciar sau de lichidator în aplicarea dispozițiilor prezentei legi, inclusiv pentru recuperarea creanțelor, sunt scutite de taxe de timbru”.

În ceea ce privește soluția pronunțată de instanța de control judiciar vizând apelul formulat de pârâta SC M. SRL, recurenta apreciază că instanța de apel, interpretând greșit actul juridic dedus judecății, a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia. În acest context, susține în esență, că instanța de apel a dat o interpretare eronată clauzei contractuale prevăzută la art. 9.3 din contractul de subantrepriză încheiat între părți, deși aceste aspecte nu au făcut obiectul apelului formulat de către pârâtă. În opinia recurentei, instanța a denaturat prevederile contractuale de la scopul cu care au fost convenite de către părți și edictate în cuprinsul contractului.

Contrar reținerilor instanței de apel, sensul prevederilor art. 9.3 din contract este tocmai acela de a facilita recuperarea prejudiciului cauzat de către subantreprenor antreprenorului general, în relația acestuia din urmă cu beneficiarul final, prin faptul executării necorespunzătoare a obligațiilor contractuale. În acest sens, părțile au convenit că prejudiciul poate să fie dovedit cu orice mijloc de probă, respectiv și înscrisuri încheiate între antreprenorul general și beneficiarul lucrării, cum este cazul în speță. Or, în contextul în care, o asemenea modalitate de probă nu a fost înlăturată prin prevederile contractuale exprese și nici prin dispozițiile legale în vigoare, metoda utilizată de către societatea recurentă este în deplină concordanță cu sensul convenției părților.

Astfel, prin interpretarea dată de către instanța de apel dispozițiilor art. 9.3 din contractul de subantrepriză, aceasta a încălcat prevederile art. 969 alin. (1) C. civ., respectiv a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestei prevederi, chiar în lipsa unor susțineri ale părților în sensul celor reținute de instanță. Mai mult, prin soluția pronunțată de către instanța de apel care, deși a reținut că, pârâta - intimată nu a montat profilele expres solicitate prin contract, a apreciat că aceasta și-ar fi îndeplinit obligațiile contractuale, iar atitudinea subantreprenorului SC M. SRL nu ar fi generat reclamantei SC E. SA un prejudiciu de natură a determina o modificare esențială a clauzelor contractuale, în lipsa vreunei dovezi că părțile ar fi convenit o asemenea modificare a prevederilor contractuale.

Recurenta apreciază, totodată, că prin soluția recurată, instanța de apel a pronunțat o hotărâre cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii. În acest sens, arată recurenta - reclamantă, instanța și-a motivat soluția de admitere a apelului formulat de către pârâta apelantă SC M. SRL pe considerentul că, în speță, nu s-ar fi făcut dovada îndeplinirii condițiilor răspunderii civile contractuale a pârâtei intimate referitor la neîndeplinirea obligațiilor contractuale asumate de către aceasta, pentru suma de 55.470,22 euro. Pentru a soluționa astfel calea de atac formulată de către pârâta, Curtea de Apel Timișoara nu a luat în considerare constatările expertizei tehnice specialitatea construcții, administrată în cauză.

Astfel, această expertiză a relevat tocmai vădita necorespundere a materialelor utilizate de către pârâta intimată SC M. SRL, față de materialele expres solicitate prin contractul încheiat între părți. Conform expertizei, peretele cortină realizat de către pârâtă este necorespunzător din punct de vedere tehnic și calitativ față de solicitarea reclamantei intimate și, nu în ultimul rând, față de solicitarea expresă a beneficiarului final. După cum rezultă din întreaga probațiune administrată în cauză, beneficiarul final nu a acceptat niciodată lucrarea realizată de către subantreprenorul SC M. SRL cu privire la peretele cortină și la ușile glisante, lucrare realizată cu nerespectarea specificațiilor tehnice solicitate expres de către beneficiarul final.

În acest sens, la dosarul cauzei au fost depuse adresele formulate, începând cu data de 1 februarie 2010. Aspecte relevate rezultă și din procesul-verbal de recepție la terminarea lucrărilor, din data de 15 martie 2010, prin intermediul căruia beneficiarul solicită acte pentru cartea tehnică a construcției, din care să rezulte calitatea solicitată inițial (implicit tipul sau firma producătoare), cu privire la materialele puse în operă. Însă, după cum rezultă din probațiunea administrată în cauză, pârâta intimată SC M. SRL nu a făcut dovada predării unor asemenea documente.

Expertiza tehnică specialitatea construcții efectuată în cauză a confirmat aspectele potrivit cărora, intimata-pârâtă nu a respectat prevederile caietului de sarcini, nefolosind materialul solicitat (S.), că soluția tehnică solicitată de către beneficiarul final, respectiv, de către reclamanta recurentă, nu putea fi schimbată decât în baza unui acord scris și al unei dispoziții de șantier și, nu în ultimul rând, că lucrarea nu a fost executată conform cerințelor beneficiarului. Din întreaga probațiune administrată în cauză nu rezultă că, recurentă-reclamantă sau beneficiarul final să fi solicitat vreodată schimbarea profilelor expres indicate în contractul încheiat între părți. Având în vedere faptul că, o eventuală contrasusținere față de acest beneficiar final ar fi fost imposibil de probat, datorită lipsei documentelor care să ateste punerea în operă a profilelor Schuco, reclamanta recurentă a fost obligată să acorde un discount, în sumă de 55.470,22 euro.

Această teză este confirmată atât prin expertiza tehnică specialitatea construcții, cât și prin expertiza tehnică specialitatea contabilitate efectuată în cauză, dar și de declarațiile martorilor G.B. și C.S.C., audiați în fața instanței de fond. În consecință, nici SC E. SA la rândul său, nu și-a îndeplinit obligația față de beneficiarul final al galeriilor și, pentru a nu genera o amplificare a pierderilor suferite, datorită nerespectării obligațiilor comerciale asumate de către intimata-pârâtă SC M. SRL prin actul adițional din 4 ianuarie 2010 la Contractul din 3 noiembrie 2009, respectiv, datorită faptului că, profilul pus în operă de către pârâta intimată pentru realizarea peretelui cortină nu a fost cel dorit, reclamanta recurentă a fost obligată să acorde beneficiarului final, discount-ul care reflectă penalizarea impusă de către acesta.

Or, așa cum rezultă din întregul ansamblu probator administrat în cauză și după cum a reținut de altfel și instanța de apel, profilele utilizate de către SC M. SRL pentru peretele cortină au fost de tip B.R.L. și nu S., astfel că, „dovezile suplimentare" la care a făcut referire apelanta, nu au fost puse niciodată la dispoziția reclamantei recurente SC E. SA. Astfel, contrar reținerilor Curții de Apel Timișoara, apreciază că prima instanță a concluzionat în mod corect și justificat de ansamblul probator administrat în fața sa, faptul că, suma de 55.470,22 euro, respectiv 230.883,70 lei, reprezintă daune conform facturii din 31 mai 2010, emisă în temeiul Contractului încheiat între părți. Așa cum rezultă din documentele depuse în probațiune, ca urmare a neîndeplinirii obligațiilor contractuale asumate de către subantreprenorul SC M. SRL, societatea recurentă a fost nevoită să acorde beneficiarului final discount în sumă de 55.470,22 euro (T.V.A.

inclus), fiind practic nevoită să suporte integral dauna produsă de către pârâta intimată. În acest context, susținerile instanței de apel în sensul că, nu a fost dovedit niciun prejudiciu suferit de către beneficiar și, totodată, lipsa legăturii de cauzalitate între prejudiciul afirmat de către reclamanta recurentă și fapta ilicită a pârâtei intimate, sunt contrazise de probațiunea administrată în fața instanței de fond, existența prejudiciului fiind incontestabilă, iar valoarea acestuia fiind egală cu valoarea discount-ului pe care reclamanta recurentă a fost nevoită să îl acorde beneficiarului final, ca urmare a neîndeplinirii obligațiilor contractuale asumate de către SC M. SRL. În drept, au fost invocate dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc.

civ., art. 77 din Legea nr. 85/2006 și prevederile Legii nr. 146/1997 modificată. Analizând încheierea și decizia atacate, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate și temeiurile de drept invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele care succed: Înalta Curte constată că prin încheierea pronunțată la data de 8 octombrie 2012 instanța a constatat că a intervenit cauza de suspendare prevăzută de art. 36 din Legea nr. 85/2006 în ceea ce privește cererea reconvențională a pârâtei, având în vedere deschiderea procedurii insolvenței pe seama reclamantei, prin aceeași încheiere fiindu-i totodată, adusă la cunoștință reclamantei obligația de a timbra apelul declarat în cauză, sub sancțiunea anulării acestuia.

Este de reținut că suspendarea judecății de drept, cum este cazul art. 36 din Legea nr. 85/2006, are drept efect oprirea cursului judecății, acest efect împiedicând instanța să mai poată lua o altă măsură decât constatarea intervenirii suspendării de drept. Astfel cum s-a arătat, instanța de apel a constatat intervenită cauza de suspendare prevăzută de art. 36 din Legea nr. 85/2006 numai în ceea ce privește cererea reconvențională a pârâtei, motiv pentru care, contrar susținerilor recurentei - reclamante, în mod legal, s-a reținut că în raport de această împrejurare, orice discuție în privința soluționării cererii reconvenționale, în cadrul criticilor cuprinse în apelul pârâtei, chiar și taxa de timbru, nu mai poate avea loc decât după ce își încetează efectul suspendarea impusă, ope legis, de art. 36 din Legea nr. 85/2006.

Prin urmare, obiectul analizei din apel l-a reprezentat numai legalitatea soluției asupra acțiunii principale, iar raționamentul pe care se întemeiază susținerile recurentei în sensul că au fost aplicate aceleași prevederi legale referitoare la plata taxelor judiciare de timbru în mod diferit față de cele două părți aflate în litigiu este întrutotul eronat. Este de necontestat că apelul pârâtei dedus judecății a fost legal timbrat, astfel cum rezultă din dovada de achitare a taxei de timbru aflată la fila 63 dosar apel, iar în ceea ce privește apelul reclamantei, după ce anterior a precizat expres că renunță la judecata apelului, aceasta nu și-a îndeplinit obligația legală a timbrării. Înalta Curte constată că instanța de apel a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 și ale art. 9 din O.G.

nr. 32/1995, aprobată și modificată, întrucât, taxa de timbru se achită anticipat, ca regulă, și numai prin excepție, când se poate pune în vedere achitarea până la primul termen de judecată. În cauză, instanța a pus în vedere apelantei SC E. SA să depună până la termenul din 12 noiembrie 2012 taxa de timbru aferentă căii de atac exercitate (prin încheierea pronunțată la data de 8 octombrie 2012), motiv pentru care, aceasta nu s-ar putea prevala în recurs de propria culpă constând în neonorarea obligației legale de a timbra, de propria pasivitate derivată de faptul că nu a efectuat niciun demers în sensul depunerii dovezii de achitare a taxei de timbru, neputând fi imputată instanței lipsa de diligență a părții.

Potrivit art. 77 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței de care se prevalează recurenta „toate acțiunile introduse de administratorul judiciar sau de lichidator în aplicarea dispozițiilor prezentei legi, inclusiv pentru recuperarea creanțelor, sunt scutite de taxe de timbru”. În speță, apelul a fost declarat de reclamantă anterior deschiderii procedurii insolvenței și prin urmare, dispozițiile legale evocate nu sunt incidente, iar împrejurarea, că „în mod excepțional instanța a dat posibilitatea reclamantei să achite taxa judiciară până la un nou termen de judecată acordat în cauză, nu o transferă pe apelantă în situația scutirii legale conferită de art. 77 din Legea nr. 85/2006, întrucât obligația timbrării a subzistat la data deschiderii procedurii insolvenței, inclusiv la data pronunțării încheierii din 8 octombrie 2012, iar nu s-a creat.

În ceea ce privește soluția pronunțată, referitor la apelul declarat de pârâta SC M. SRL, se constată că recurenta - reclamantă a invocat formal interpretarea greșită a dispozițiilor art. 9.3 din contractul de antrepriză, respectiv încălcarea dispozițiilor art. 969 C. civ. Art. 304 pct. 8 C. proc. civ. vizează situațiile în care instanța procedează la interpretarea unui act juridic dedus judecății cu toate că nu avea dreptul să o facă, clauzele fiind clare și precise, dar criticile invocate în dezvoltarea motivelor de recurs reprezintă, în realitate un pretext pentru a pune în discuție judecata din apel printr-o reanalizare devolutivă a împrejurărilor cauzei, aspect ce nu se încadrează în motivele de nelegalitate prevăzute de dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc.

civ., astfel că se impune respingerea de plano a criticilor de netemeinicie, care nu satisfac exigențele impuse de art. 304 C. proc. civ. Simpla nemulțumire a recurentei - reclamante cu privire la soluția pronunțată, la argumentele care au format convingerea instanței sunt aspecte ce nu justifică invocarea motivului bazat pe interpretarea greșită a unor dispoziții contractuale ori aplicarea greșită a legii, cu atât mai mult cu cât recurenta nu a arătat în ce constă interpretarea greșită a actului juridic dedus judecății în înțelesul pct. 8 al art. 304 C. proc. civ. și nici nu a demonstrat vreuna dintre cele două ipoteze reglementate de pct. 9 al art. 304 C. proc. civ., respectiv că hotărârea recurată este lipsită de temei legal sau că hotărârea atacată este dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.

Schimbarea situației de fapt stabilită în cauză, reaprecierea probelor (concluziile expertizei tehnice specialitatea construcții, procese - verbale, adrese, concluziile expertizei specialitatea contabilitate etc.) ceea ce tinde să obțină recurenta - reclamantă, exced competenței instanței de recurs odată cu abrogarea pct. 11 al art. 304 C. proc. civ. prin O.U.G. nr. 138/2000 și pct. 10 al art. 304 C. proc. civ. prin dispozițiile Legii nr. 219/2005 și nu justifică invocarea motivului de recurs bazat pe aplicarea sau interpretarea greșită a legii sau aplicarea greșită a „legii părților”.

Instanța de apel suverană în aprecierea și interpretarea probelor administrate în cauză, a reținut cu justețe, că în speță, comportamentul neconform al pârâtei nu a produs prejudicii beneficiarului, iar manifestarea de voință a reclamantei în sensul acceptării ca lucrarea să treacă fără plată în patrimoniul beneficiarului este lipsită de relevanță în probarea condițiilor răspunderii contractuale în temeiul contractului de subantrepriză din 3 noiembrie 2009, fiind reținută, cu justețe, lipsa legăturii de cauzalitate între prejudiciul afirmat de reclamantă și fapta ilicită a pârâtei. Așa fiind, Înalta Curte, constatând că nu se verifică motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc.

civ. invocate de recurentă, atât încheierea, cât și decizia atacate fiind la adăpost de orice critică, și cu aplicarea prevederilor art. 312 C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta SC E. SA prin lichidator Judiciar C.I.T. - Filiala Timișoara împotriva Deciziei civile nr. 215/ A din 19 noiembrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă, și a încheierii din 8 octombrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta SC E. SA prin lichidator Judiciar C.I.T. - Filiala Timișoara împotriva Deciziei civile nr. 215/ A din 19 noiembrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă, și a încheierii din 8 octombrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 noiembrie 2013.