ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1146/2018

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Bacău la data de 30 iulie 2014, reclamantul A. a solicitat obligarea pârâtei SC B. SA la plata sumei de 23.161.04 RON, reprezentând cheltuieli reparație, precum și la plata dobânzii legale până la data achitării efective a debitului, precum și cheltuieli de judecată.

Prin Sentința civilă nr. 6700 din 18 noiembrie 2015 pronunțată de Judecătoria Bacău, s-a admis cererea de chemare în judecată și a fost obligată pârâta la plata sumei de 23.161,04 RON reprezentând contravaloare reparații și la plata dobânzii legale ce se va calcula de la data introducerii acțiunii până la achitarea efectivă a debitului, va obliga pârâta la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 500 de RON, a dat în debit pârâta cu privire la suma de 1.263 RON reprezentând ajutor public judiciar acordat în cauză.

Prin Decizia civilă nr. 817 din data de 26 octombrie 2017 pronunțata de Tribunalul Bacău, secția a II-a civilă și de contencios administrativ și fiscal, s-au decis următoarele:

"Admite apelul formulat de SC B., cu sediul în mun. București, cu sediul procesual ales la SC B. SA - Sucursala Bacău din mun. Bacău, jud. Bacău, în contradictoriu cu intimatul A., cu domiciliul procesual ales pentru comunicarea actelor de procedură la cabinet de avocat C. din mun. Bacău, jud. Bacău, intimata D. SRL, cu sediul în oraș Comănești, jud. Bacău, și intimatul E., domiciliat în jud. Bacău, împotriva Sentinței civile nr. 6700 din 18 noiembrie 2015 pronunțată de Judecătoria Bacău în Dosarul nr. x/2014.

Schimbă în parte sentința apelată în sensul că:

Admite în parte cererea de chemare în judecată.

Obligă apelanta pârâtă SC B. la piața către intimatul-reclamant A. a sumei de 7.449, 97 de RON reprezentând contravaloare reparații, precum și la plata dobânzii legale aferente acestei sume de la data introducerii cererii de chemare în judecată respectiv 30 iulie 2014 și până la data plății efective.

Menține soluția primei instanțe privind obligarea pârâtei la plata către reclamant a sumei de 500 de RON reprezentând cheltuieli de judecată (onorariu expert).

În baza art. 18 din O.U.G. nr. 51/2008 obligă apelanta-pârâtă SC B. la plata către stat sumei de 477, 49 de RON reprezentând taxă de timbru aferentă judecății în primă instanță (calculată proporțional cu pretențiile aduse).

În baza art. 19 din O.U.G.. nr. 51/2008 suma de 785,51 de RON reprezentând taxă de timbru de care intimatul-reclamant A. a fost scutit prin admiterea cererii de ajutor public judiciar de către instanța de fond, rămâne în sarcina statului.

Obligă intimatul-reclamant A. la plata cheltuielilor de judecată aferentă apelului în sumă totală de 1.238,74 de RON din care suma de 238,74 de RON reprezentând taxă de timbru (proporțional cu pretențiile admise) și suma de 1.000 de RON reprezintă onorariu expert".

Împotriva acestei din urmă decizii, reclamantul A. a declarat recurs. Tribunalul Bacău a înaintat dosarul, pe cale administrativă, la Înalta Curte de Casație și Justiție.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, la data de 14 februarie 2018 și trimis, spre soluționare, prin repartizare computerizată aleatorie, completului de filtru nr. 11.

Prin Rezoluția completului din data de 15 februarie 2018, s-a fixat termen de judecată la 29 martie 2018 în vederea discutării competenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție în judecarea cererii de recurs, părțile fiind citate în acest sens.

La acest termen, Înalta Curte a rămas în pronunțare asupra excepției necompetenței sale materiale în soluționarea recursului de față, în raport de dispozițiile art. 97 alin. (1) coroborat cu art. 5 alin. (3) și art. 483 alin. (4) C. proc. civ.

Analizând excepția, Înalta Curte de Casație și Justiție Curte constată că este întemeiată pentru următoarele considerente:

Hotărârea atacată cu recurs a fost pronunțată de către Tribunalul Bacău într-un litigiu având ca obiect acțiune în daune delictuale.

Potrivit dispozițiilor art. 97 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție judecă:

"1. recursurile declarate împotriva hotărârilor curților de apel, precum și a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege; 2. recursurile în interesul legii; 3. cererile în vederea, pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor probleme de drept; 4. orice alte cereri date prin lege în competența sa".

Din norma de competență citată rezultă în mod neechivoc faptul că Înalta Curte de Casație și Justiție soluționează recursuri declarate împotriva altor hotărâri decât hotărârile curților de apel doar în cazurile în care legiuitorul a prevăzut în mod expres competența ratione materiae a Înaltei Curți.

Prin urmare, art. 97 pct. 1 C. proc. civ. a atribuit Înaltei Curți de Casație și Justiție, ca regulă, competența de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curților de apel și numai prin excepție competența de soluționare a recursurilor împotriva altor hotărâri.

Astfel formulată, norma în discuție nu consacră plenitudinea de competență a Înaltei Curți în soluționarea recursurilor, indiferent de instanța ce a pronunțat hotărârea supusă recursului. Cu alte cuvinte, norma de drept menționată nu statuează în sensul că Înalta Curte soluționează toate recursurile care nu sunt date în mod expres în competența altor instanțe.

O asemenea formulare de principiu nu se regăsește în conținutul art. 97 pct. 1 - precum s-a procedat, de exemplu, prin art. 95 pct. 1 din cod, în cazul competenței de atribuțiune a tribunalelor pentru judecata în primă instanță -, ceea ce relevă că legiuitorul a optat pentru o soluție legislativă diferită, prin indicarea expresă și limitativă a cazurilor de atribuire a competenței în favoarea. Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Reformularea art. 97 pct. 1 din cod, în sensul că Înalta Curte este instanță de drept comun pentru soluționarea oricărui recurs pentru care nu este prevăzută competența altei instanțe, ar echivala cu nesocotirea intenției legiuitorului Ia edictarea normei și cu extinderea nepermisă a sferei de aplicare a normei, în condițiile în care legiuitorul a limitat competența Înaltei Curți la cazurile de atribuire expresă a competenței. Mai mult, s-ar ajunge la o regulă nouă de competență, prin adăugare la lege, rezultat ce contravine prevederilor art. 122 C. proc. civ., care prevăd că "Reguli noi de competență pot fi stabilite numai prin modificarea normelor prezentului cod" și art. 126 alin. (2) din Constituție, potrivit cărora "competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute numai de lege".

Constatări similare se impun și în privința art. 483 alin. (3) C. proc. civ., ce prevede că "Recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile".

Nici această normă nu conține o formulare de principiu în sensul că Înalta Curte de Casație și Justiție soluționează toate recursurile care nu sunt date în mod expres în competența altor instanțe, formulare ce s-ar fi impus dacă legiuitorul ar fi intenționat consacrarea Înaltei Curți ca instanță de drept comun pentru soluționarea recursurilor.

Rațiunea normei rezidă în explicitarea scopului recursului, după cum indică titlul prevederii legale, în cazurile în care Înaltei Curți îi revine prin lege competența de soluționare a recursului. De altfel, aceiași scop îl urmărește și recursul soluționat de alte instanțe de recurs decât Înalta Curte, astfel cum se prevede în art. 483 alin. (4) teza finală, potrivit căruia "Dispozițiile alin. (3) se aplică în mod corespunzător".

Este incontestabil că Înalta Curte are rolul de a realiza interpretarea și aplicarea unitară a legii, rol consacrat de art. 126 alin. (3) din Constituție, însă acesta nu conduce eo ipso la plenitudine de competență în soluționarea recursurilor, în absența unei norme exprese de competență în acest sens. Astfel, art. 126 alin. (3) din Constituție prevede că acest rol se exercită de către Înalta Curte de Casație și Justiție "potrivit competenței sale".

Din considerentele expuse anterior, rezultă că art. 483 alin. (3) C. proc. civ. nu permite o concluzie diferită de cea desprinsă din art. 97 pct. 1 C. proc. civ., anume că Înalta Curte are, ca regulă, competența de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curților de apel și numai prin excepție competența de soluționare a recursurilor împotriva altor hotărâri, atunci când aceasta a fost prevăzută în mod expres.

Pornind de la această premisă, demonstrată prin cele ce preced, se constată că nu este prevăzută în mod expres competența Înaltei Curți de Casație și Justiție de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale în apel,

Noul C. proc. civ. păstrează principiul ierarhiei instanțelor, astfel încât, coroborând acest principiu cu dispozițiile art. 483 alin. (4) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., curțile de apei sunt competente să soluționeze recursurile împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale, procedând ia examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârilor atacate cu regulile de drept aplicabile, conform, art. 483 alin. (3) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ.

Cum în speță, judecătoria a fost învestită în primă instanță cu judecarea acțiunii, iar apelul a fost soluționat de tribunal, rezultă că nu este incidență norma art. 97 pct. 4 C. proc. civ., care reglementează competența în materia recursului a instanței supreme.

Aceasta întrucât, pe de o parte, nu este supusă cenzurii o decizie a curții de apel și, pe de altă parte, nu este vorba despre un caz prevăzut de lege (cu privire la alte hotărâri ale instanțelor), care să atragă competența de judecată în recurs a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

În aplicarea acestor norme, competența de soluționare în cauză a recursului declarat împotriva hotărârii pronunțate în apel de către Tribunalul Bacău revine instanței ierarhic superioare, respectiv Curții de Apel Bacău, instanță în favoarea căreia Înalta Curte urmează a declina competența de soluționare a recursului, văzând și dispozițiile art. 132 alin. (3) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Declină competența de soluționare a recursului formulat: de către reclamantul A. împotriva Deciziei nr. 817 din data de 26 octombrie 2017 precum și a încheierii de dezbateri din data de 24 octombrie 2017, ambele pronunțate de Tribunalul Bacău, secția a II-a civilă și de contencios administrativ și fiscal, în favoarea Curții de Apel Bacău.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 martie 2018.

Procesat de GGC - LM