ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2318/2022

Ședința publică din data de 22 noiembrie 2022

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, la data de 17 mai 2021, sub nr. x/2021, petenta A. a solicitat strămutarea dosarului nr. x/2016 al Tribunalului Neamț, arătând că există motive de bănuială legitimă.

Prin decizia civilă nr. 1376 din 16.06.2021 a instanței supreme s-a stabilit competența de soluționare a cererii formulate de petenta A. privind strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul dosarului nr. x/2016 al Tribunalului Neamț, în favoarea Curții de Apel Bacău.

Prin încheierea din 15 septembrie 2021 a Curții de Apel Bacău, secția I civilă, pronunțată în dosarul nr. x/2021 s-a respins cererea de recuzare formulată de petenta B. împotriva membrilor completului de judecată D5, ca nefondată.

Prin sentința civilă nr. 34 din 20 septembrie 2021, pronunțată în dosarul. nr. x/2021, Curtea de Apel Bacău, secția I civilă, a respins cererea de strămutare vizând cauza obiect al dosarului x/2016 aflat pe rolul Tribunalului Neamț, secția I-a civilă, ca nefondată.

Împotriva încheierii de ședință din 15 septembrie 2021 a Curții de Apel Bacău, secția I civilă, a declarat recurs petenta A..

În dezvoltarea motivelor de recurs, petenta a arătat că soluția de respingere a cererii de recuzare este greșită, având în vedere că magistratul recuzat și-a exprimat anterior părerea cu privire la soluția în cauza pe care a fost desemnat să o judece.

Susține că a fost parte în dosarul nr. x/2006, iar în calitate de recurent a atacat decizia nr. 59/05.03.2009 a Tribunalului Neamț, recurs soluționat prin decizia nr. 1226/21.09.2009 a Curții de Apel Bacău. Din completul de recursuri a făcut parte doamna judecător C..

Se mai arată că cererea ce face obiectul dosarului nr. x/2016 aflat pe rolul Tribunalului Neamț are o strânsă legătură cu dosarul soluționat în recurs, din a cărui complet a făcut parte doamna judecător C..

Se mai susține că doamna judecător C. s-a pronunțat în dosarul nr. x/2014, în care s-a admis cererea de revizuire a sentinței civile nr. 3022/03.07.2013, pronunțată de Judecătoria Piatra Neamț în dosarul nr. x/2009 al Judecătoriei Piatra Neamț, irevocabilă prin Decizia nr. 387/RC/27.05.2014 a Tribunalului Neamț formulată de D. și E. și a dispus anularea acestora pe obligația de a face-ridicarea unui gard amplasat de intimați pe terenul său.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Înalta Curte constată că recursul este nefondat, urmând a fi respins ca atare, pentru considerentele ce succedă:

Cu titlu preliminar, se reține că recurenta nu a invocat niciun motiv de nelegalitate, însă din susținerile acesteia vor fi analizate din perspectiva dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., deoarece ele privesc greșita soluționare a cererii de recuzare, al cărei regim este reglementat de normele procedurale și totodată, sunt menite a asigura respectarea unui principiu fundamental al procesului civil, respectiv cel referitor la imparțialitatea instanței.

Criticile sunt nefondate.

Cum s-a arătat, fundamentul instituțiilor prevăzute de dispozițiile art. 41 - 42 din C. proc. civ., respectiv incompatibilitatea, abținerea și recuzarea, este acela al respectării dreptului la judecata cauzei de către o instanță independentă și imparțială, pentru a se asigura părților obiectivitate în soluționarea pricinii.

De asemenea, potrivit prevederilor art. 6 pct. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, orice persoană are dreptul la judecarea cauzei sale, în mod echitabil, public și într-un termen rezonabil, de către o instanță independentă și imparțială, instituită de lege, care va hotărî asupra încălcării drepturilor și obligațiilor sale cu caracter civil.

Imparțialitatea instanței este una dintre garanțiile fundamentale ale dreptului la un proces echitabil garantat atât de art. 21 din Constituția României, de art. 6 C. proc. civ., cât și de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Examinată în contextul dreptului la un proces echitabil, așa cum este reglementat de dispozițiile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, analiza imparțialității se realizează prin raportare la principiile consacrate prin cazuistica convențională, conform cărora Curtea Europeană a Drepturilor Omului examinează noțiunea de imparțialitate enunțată de Curte în cauzele Kyprianou v. Cyprus și Piersack contra Belgiei prin referire la cele două fațete ale acestui concept: aspectul subiectiv, care se referă la convingerea personală a judecătorului, din perspectiva căruia imparțialitatea magistratului se prezumă până la proba contrară, dar și, cel obiectiv, care vizează modul în care imparțialitatea judecătorului este văzută din exterior de un observator rezonabil și avizat, precum și la cele consacrate prin alte documente internaționale aplicabile în materie: cum ar fi Carta Judecătorilor în Europa, Principiile de la Bangalore și Carta Universală a Judecătorului.

Curtea Europeană a susținut, în mod regulat, că imparțialitatea personală a unui judecător trebuie să fie presupusă până la dovedirea contrariului (cauza Hauschildt vs. Danemarca). În ceea ce privește tipul de dovadă cerut, Curtea a căutat, de exemplu, să constate dacă un judecător a afișat ostilitate sau rea-voință sau a aranjat să aibă un caz desemnat numai lui din motive personale (cauza De Cubber vs. Belgia). Astfel, Curtea a recunoscut dificultatea de stabilire a încălcării unei dispoziții din articolul 6 din cauza parțialității subiective și din acest motiv, în marea majoritate a cazurilor, a ridicat probleme a imparțialității accentuate pe testul obiectiv.

Văzând toate aceste aspecte de ordin teoretic și raportându-se la semnificația juridică a instituției recuzării, la limitele în care instanța investită cu soluționarea recuzării examinează cererea dedusă judecății, urmărind deopotrivă paradigma deja menționată, Înalta Curte constată că este corectă concluzia instanței învestite cu analiza cererii de recuzare formulată de recurentă în sensul că aspectele invocate prin cererea de recuzare nu se încadrează în ipotezele cazurilor de recuzare reglementate de prevederile procedurale.

Astfel, potrivit CEDO, abordarea care privește primul element al imparțialității constă într-o apreciere in concreto: trebuie analizată atât gândirea, cât și conduita judecătorului vizat, pentru a vedea dacă judecătorul și-a exprimat mai înainte de a pronunța hotărârea o opinie în legătură cu modul de desfășurare și soluționare a cazului. Imparțialitatea se prezumă până la proba contrară.

Or, procedând la o analiză de ansamblu a conduitei judecătorului recuzat, raportat la circumstanțele factuale ale cauzei, în speța de față, în mod legal a fost respinsă cererea de recuzare, completul învestit cu soluționarea acesteia reținând că nu este incident motivul de recuzare prevăzut de art. art. 42 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.

Potrivit art. 42 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., judecătorul este incompatibil "când și-a exprimat anterior părerea cu privire la soluție în cauza pe care a fost desemnat să o judece. Punerea în discuția părților, din oficiu, a unor chestiuni de fapt sau de drept, potrivit art. 14 alin. (4) și (5), nu îl face pe judecător incompatibil".

În speță, motivele invocate de petentă în susținerea cererii de recuzare, în vederea exercitării controlului legalității încheierii recurate, vizează, în principal, aspecte ce țin de împrejurarea că judecătorul învestit cu soluționarea cererii de strămutare ar fi soluționat și alte dosare în care petenta era parte, precum și faptul că judecătorul care a soluționat cererea de recuzare era, la rândul său, incompatibil.

Înalta Curte constată că cererea de recuzare este formulată într-o cauză având ca obiect strămutarea unui dosar, instanța fiind învestită cu soluționarea unui incident procedural, pus de legiuitor la îndemâna părții care are îndoieli asupra imparțialității instanței pe rolul căreia se află litigiul a cărui strămutare se solicită.

Împrejurarea invocată de către recurentă, că judecătorul care a soluționat cererea de recuzare și-ar fi exprimat părerea asupra litigiului în sensul reglementat de textul legal anterior menționat nu poate fi primită, întrucât în soluționarea unei cereri de recuzare, precum și în soluționarea unei cereri de strămutare, nu sunt analizate chestiuni de fond ale cauzei care să determine o astfel de pronunțare.

Prin urmare, faptul că judecătorul învestit cu soluționarea unei cereri de recuzare sau strămutare ar fi soluționat și alte dosare în care recurenta de față a fost parte, nu reprezintă un motiv care să conducă la susținerea că acești magistrați ar fi fost imparțiali.

Față de aceste considerente, Înalta Curte constată că în mod corect s-a reținut prin încheierea recurată că instanța învestită cu soluționarea cererii de strămutare cercetează aspecte diferite de cele ce au făcut obiectul analizei în celor două dosare indicate de petentă în cererea de recuzare.

Pentru motivele expuse, constatând că motivele invocate de petentă sunt nefondate, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petenta A. împotriva încheierii de ședință din 15 septembrie 2021, pronunțate de Curtea de Apel Bacău, secția I civilă, în dosarul nr. x/2021.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 22 noiembrie 2022.