ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1828/2023

Ședința publică din data de 26 octombrie 2023

Deliberând asupra recursului, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Contestatoarea A. a formulat, la 18 ianuarie 2023, cerere de recuzare a membrilor completului de judecată R3, învestit cu soluționarea recursului declarat împotriva încheierii din 21 februarie 2022, pronunțate în dosarul nr. x/2020 de Tribunalul Bacău.

Cererea de recuzare a fost motivată în scris, fiind întemeiată pe dispozițiile art. 42 alin. (1) pct. 1 și pct. 13 C. proc. civ.

Prin încheierea din 26 ianuarie 2023, curtea de apel a respins cererea de recuzare formulată de contestatoarea A., în ceea ce privește completul de judecată R3, compus din judecători: B., C. și D..

Împotriva încheierii din 26 ianuarie 2023, pronunțate în dosarul nr. x/2020 de Curtea de Apel Bacău, secția I civilă, petenta A. a formulat cerere de recurs la 2 martie 2023, prin care a solicitat, în esență, să se constate incompatibilitatea absolută/relativă a judecătorilor care au făcut parte din completul care a pronunțat încheierile din dosarul nr. x/2020, în acord cu dispozițiile art. 41, art. 42, art. 45, art. 245 și art. 247 C. proc. civ.

În continuare, a invocat nulitatea necondiționată privind compunerea instanței care a pronunțat următoarele hotărâri: - încheierile de ședință din 11 și 18 ianuarie 2023, decizia civilă nr. 34 din 2 februarie 2023 în dosarul nr. x/2020; - încheierea prin care a fost soluționată cererea de recuzare motivată în scris la 18 ianuarie 2023 în dosarul nr. x/2020, dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 174, art. 179, art. 245 și art. 247 C. proc. civ.

De asemenea, a solicitat admiterea: excepției autorității de lucru judecat a deciziei civile nr. 1012 din 22 iunie 2011, pronunțate în dosarul nr. x/2010; excepției autorității de lucru judecat a deciziei civile nr. 1643 din 2 noiembrie 2011, irevocabilă prin decizia civilă nr. 1500 din 7 septembrie 2012, pronunțată în dosarul nr. x/2010, excepția autorității de lucru judecat a încheierilor din 13 și 21 iunie 2016, pronunțate în dosarul nr. x/2016 de Tribunalul Bacău; excepția autorității de lucru judecat a deciziei nr. 2055 din 4 iunie 2014, pronunțate în dosarul nr. x/2023 de Înalta Curte de Casație și Justiție; excepția autorității de lucru judecat a deciziei civile nr. 21/CM/25 octombrie 2017, pronunțate în dosarul nr. x/2017 de Curtea de Apel Constanța; excepția autorității de lucru judecat a deciziei nr. 1200 din 18 iunie 2020, pronunțate în dosarul nr. x/2020 de Înalta Curte de Casație și Justiție, privind contestația la titlu.

A solicitat admiterea recursului, casarea încheierii prin care a fost respinsă cererea de recuzare și trimiterea cauzei pentru o nouă judecată instanței de apel, care a pronunțat decizia civilă nr. 504 din 7 iulie 2022, precizând că va formula motivele de recurs după comunicarea încheierii recurate, în acord cu dispozițiile art. 53 alin. (1), art. 468 alin. (2), art. 470 alin. (5), art. 483 alin. (1) și (3), art. 485 alin. (1), art. 486 alin. (1) lit. d), art. 487 alin. (1) C. proc. civ.

Recurenta a depus separat, la 8 martie 2023, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază calea de atac, cu respectarea termenului de 5 zile de la data comunicării încheierii recurate, indicând în drept dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ.

În cadrul a zeci de pagini din memoriul separat de recurs, a reiterat susținerile din cererea de recurs, a expus pe larg rezumatul considerentelor curții de apel, făcând referire la istoricul litigiilor pe care le-a avut cu intimata, cu indicarea soluțiilor pronunțate în toate etapele procesuale, precum și opinia sa referitoare la acele soluții.

Reiterând motivele care au determinat-o să formuleze cererea de recuzare, a arătat că judecătorii recuzați au soluționat dosare înregistrate din anul 2011 până în prezent, în cadrul cărora recurenta a figurat ca parte, favorizând-o pe Compania Națională de Transport al Energiei Electrice "Transelectrica" S.A., în sensul exonerării sale de obligațiile rezultate din contractul individual de muncă și contractul colectiv de muncă, aceasta refuzând să execute titlurile executorii. Soluțiile pronunțate în dosarele nr. x/2010 și nr. y/2010 sunt diferite, iar judecătorii recuzați au făcut parte din completele care au soluționat litigiile menționate.

Concluzionând, a învederat că instanța de recuzare trebuia să respecte regulile specifice dreptului muncii, unde repunerea în situația anterioară se face de către instanța care pronunțat decizia ce urmează să fie pusă în executare. Or, instanța de recuzare a aplicat regulile de drept comun, care conduc la imposibilitatea compensării, în dosarul nr. x/2020, a creanțelor rezultate din dosarele nr. x/2017, nr. y/2010 și nr. 7415/110/2010 și a reintegrării sale efective pe postul deținut anterior deciziei de concediere nr. 105 din 1 septembrie 2011.

În aprecierea recurentei, instanța de recuzare a reținut doar o parte din hotărârile invocate și cuprinde motive străine de natura cauzei.

Prin întâmpinare, intimata a invocat excepția de netimbrare a recursului, solicitând anularea căii de atac în cazul în care nu a fost depusă dovada achitării taxei judiciare de timbru.

A invocat și excepția tardivității căii de atac, arătând că decizia nr. 34 din 2 februarie 2023 a Curții de Apel Bacău i-a fost comunicată recurentei la 24 februarie 2023, astfel că termenul de recurs s-a împlinit la 2 martie 2023, iar pe portalul instanțelor recursul figurează depus la 3 martie 2023.

De asemenea, în ceea ce privește excepția de nulitate a recursului, a susținut că argumentele deduse judecății nu se încadrează în dispozițiile art. 488 C. proc. civ., iar recurenta nu face decât să indice temeiurile de drept și să expusă încheierea recurată și soluțiile pronunțate în alte litigii.

În subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, și acordarea cheltuielilor de judecată, constând în contravaloarea transportului și a cazării consilierului juridic la București. De asemenea, a solicitat amendarea recurentei pentru depunerea cu rea-credință a unei cereri vădit netemeinice.

Cu referire la excepția nulității, intimata a arătat că recurenta reclamă chestiuni străine de considerentele hotărârii atacate, motivele de recurs fiind invocate formal. În opinia sa, recurenta a reluat, în cadrul memoriului de recurs, argumentele ce au constituit obiectul cererii de recuzare, a prezentat pe larg istoricul litigiilor care s-au derulat în instanțele de judecată și în care a avut calitatea de parte și a reluat raționamentul exprimat în cererea de recuzare, potrivit căruia judecătorii recuzați și-au exprimat punctul de vedere pe o anumită chestiune de drept care are legătură cu cea incidentă în speță. Recurenta nu a precizat, punctual, care este argumentul pentru care consideră că instanța a statuat în mod greșit asupra cererii de recuzare, iar nemulțumirile sale generale, privind opiniile juridice pe care le-ar avea judecătorii din completurile de judecată învestite cu soluționarea litigiilor în care este parte, nu pot constitui critici de nelegalitate care să poată fi deduse judecății în calea extraordinară de atac a recursului.

Pe fondul recursului, intimata a arătat că pronunțarea de către cei trei magistrați a unor hotărâri judecătorești care nu au legătură cu cererea de recuzare de la fond nu determină incompatibilitatea absolută sau relativă, întrucât aceștia nu sunt în situația de a-și cenzura propriile hotărâri, nu și-au exprimat anterior părerea cu privire la soluția în cauza pe care urmează să o judece.

Recurenta A. a formulat răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat respingerea excepțiilor invocate prin întâmpinare, a arătat că recursul a fost declarat în termen, este motivat conform legii și a solicitat admiterea acestuia, astfel cum a fost formulat.

II. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție:

Referitor la cererea intimatei de a aplica o amendă judiciară recurentei, în baza art. 187 alin. (1) pct. 1 lit. a) C. proc. civ., pentru introducerea cu rea-credință a recursului, recurenta nefiind la prima cale de atac formulată împotriva unei încheieri de respingere a recuzării completului în litigiile dintre cele două părți, Înalta Curte constată că este nefondată. Formularea prezentei căi de atac constituie expresia exercitării unei drept conferit prin lege, respectiv prin art. 53 alin. (1) C. proc. civ., precum și prin art. 21 alin. (1) din Constituție. Demersul judiciar, astfel întreprins,

nu este unul vădit netemeinic în sensul prevederilor art. 187 alin. (1) pct. 1 lit. a) C. proc. civ., motiv pentru care nu se justifică aplicarea sancțiunii prevăzute de această normă procedurală.

Analizând recursul sub aspectul încadrării criticilor formulate în cazurile de nelegalitate limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nul pentru următoarele considerente:

Recurenta a suspus recursului încheierea prin care a fost respinsă cererea de recuzare a judecătorilor B., C. și D., care formează completul R3 al Curții de Apel Bacău, secția I civilă.

Prin încheierea recurată, curtea de apel a apreciat că motivul de recuzare invocat, și anume împrejurarea că judecătorii recuzați au mai soluționat litigii purtate între același părți, nu reprezintă un element care să nască, în mod întemeiat, îndoieli cu privire la imparțialitatea acestora, cu atât mai mult cu cât, instanța a fost învestită cu soluționarea unui recurs împotriva încheierii din 21 februarie 2022, prin care a fost respinsă cererea de recuzare a doamnei judecător E..

Înalta Curte reține că, în conformitate cu prevederile art. 483 alin. (3) C. proc. civ., recursul urmărește să supună instanței competente examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Cererea de recurs trebuie să cuprindă critici pertinente la adresa hotărârii atacate, fiind necesar ca motivele de recurs să se circumscrie ipotezelor prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ. și, în același timp, să se raporteze la considerentele hotărârii atacate, pentru ca instanța învestită cu judecarea recursului să poată exercita un control judiciar efectiv.

Potrivit art. 489 alin. (1) C. proc. civ., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului prevăzut la alin. (3), iar, potrivit alin. (2) al aceluiași articol, sancțiunea nulității intervine și în cazul în care în motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488.

Examinând susținerile din cuprinsul cererii de recurs formulate la 2 martie 2023, Înalta Curte constată că recurenta a susținut nulitatea necondiționată privind compunerea instanței care a pronunțat încheierea prin care a fost soluționată cererea de recuzare, dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 174, art. 179, art. 245 și art. 247 C. proc. civ., invocând autoritatea de lucru judecat a mai multor hotărâri judecătorești pronunțate în litigiile dintre părți.

De asemenea, se constată că memoriul de recurs este amplu redactat, având 58 de pagini, însă recurenta nu a formulat critici de nelegalitate cu privire la încheierea atacată, prin care a fost respinsă cererea de recuzare a judecătorilor B., C. și D..

Recurenta reiterează și completează, în fața instanței de recurs, motivele pentru care susține incompatibilitatea judecătorilor recuzați, în acest sens redând în mod exhaustiv litigiile purtate între părți, deși ar fi trebuit ca demersul de recurare a hotărârii să fie susținut de elemente cu vocație critică, care să antameze legalitatea soluției pronunțate asupra cererii de recuzare.

Susținerea privitoare la nulitatea necondiționată a instanței care a pronunțat încheiere recurată nu este susceptibilă de încadrare în motivul de recurs reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., deoarece recurenta nu a prezentat o minimă argumentare a criticii în fapt și în drept. Simpla indicare a unor dispoziții legale (art. 174, art. 179, art. 245 și art. 247 C. proc. civ.), care nu circumstanțiază nereguli privind alcătuirea instanței, în lipsa menționării motivelor pentru care completul de judecată nu ar fi fost legal constituit, nu poate satisface cerința legală a dezvoltării motivelor de recurs.

Din perspectiva motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., se constată că recurenta nu a evidențiat modalitatea în care ar fi fost încălcate dispozițiile legale incidente în materia incompatibilităților, motiv pentru care instanța de recurs nu poate realiza un control de conformitate a hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Referitor la autoritatea de lucru judecat a hotărârilor judecătorești definitive evocate de recurentă, Înalta Curte reține că aspectele indicate nu constituie critici de nelegalitate, subsumabile, după caz, art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ. sau altor ipoteze casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din același cod.

În esență, a invocat faptul că parțialitatea membrilor completului de judecată ar rezulta din aceea că "au favorizat Compania Națională de Transport al Energiei Electrice Transelectrica SA", în sensul "exonerării sale de obligațiile contractate prin contractul individual/colectiv de muncă", făcând trimitere la soluțiile pronunțate anterior în cauze privind aceleași părți, cu privire la care invocă incidența autorității de lucru judecat.

Or, fără a indica critici concrete de nelegalitate a încheierii recurate, recurenta procedează, în realitate, la a evalua judecățile definitive din respectivele pricini, prin alegații precum "ar fi trebuit să aibă soluții identice", aspecte incompatibile a fi deduse judecății în recurs. Formularea unor judecăți de valoare privitoare la modalitatea în care i-au fost soluționate diversele cereri în dosarele purtate în contradictoriu cu aceeași intimată nu echivalează cu indicarea unor critici de nelegalitate.

Indicând motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta a susținut că încheierea recurată cuprinde motive parțial străine de natura cauzei, întrucât instanța învestită cu cererea de recuzare a reținut doar două dintre hotărârile pe care le-a invocat în susținerea motivului de recuzare, afirmație care nu poate primi încadrare sub incidența motivului de casare care sancționează nemotivarea hotărârii. În plus, se constată și că recurenta a omis să argumenteze, în concret, modul în care hotărârile judecătorești invocate ar fi influențat soluția din prezenta cauză.

Nici nemulțumirile generale ale părții și alegațiile privind opiniile juridice pe care le-ar avea judecătorii ce compun completurile de judecată învestite cu soluționarea cauzelor în care aceasta este parte nu constituie critici de nelegalitate care să poată fi deduse judecății pe calea recursului îndreptat împotriva încheierii de respingere a unei cereri de recuzare. Aceasta, întrucât prin intermediul recursului trebuie formulate critici punctuale cu privire la hotărârea atacată (obiectul recursului), prin care să se urmărească demonstrarea greșelilor de judecată săvârșite de instanța care a pronunțat respectiva hotărâre.

Pentru același argument nu pot reprezenta un veritabil motiv de casare nici aserțiunile din penultimul paragraf al memoriului de recurs, privitoare la respectarea regulilor specifice dreptului muncii, subsumate de recurentă prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ. Pe de-o parte, acestea nu privesc dispozițiile legale aplicabile în ceea ce privește soluționarea cererii de recuzare, care reprezintă un incident procedural, reglementat prin dispozițiile art. 42 și art. 44 - 51 C. proc. civ. Or, lipsa argumentelor relevante în condițiile normelor de procedură menționate are drept consecință imposibilitatea cenzurării încheierii atacate sub aspectul legalității în cadrul enunțat de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

De asemenea, se constată că acestea nu pot atrage examinarea legalității nici sub aspectul încălcării unor norme de drept material, întrucât nu au fost dezvoltate argumente care să tindă a demonstra nelegalitatea raționamentului instanței în soluționarea cererii de recuzare, din moment ce critica vizează punerea în executare a unor hotărâri judecătorești, nemulțumirile recurentei fiind relative la imposibilitatea compensării creanțelor rezultate din dosarele nr. x/2017, nr. y/2010 și nr. 7415/110/2010 și reintegrării sale pe postul deținut anterior deciziei de concediere nr. 105 din 1 septembrie 2011.

Prin urmare, cum aspectele invocate de recurentă nu se încadrează în prevederile art. 488 alin. (1) C. proc. civ. și nu se raportează la considerentele încheierii atacate, neputând fi reținute motive de casare de ordine publică, Înalta Curte va aplica sancțiunea expres prevăzută de art. 489 alin. (2) C. proc. civ., astfel că, în temeiul art. 496 alin. (1) din același cod, va anula recursul declarat de petenta A..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de amendare a recurentei-petente A., formulată de intimata Compania Națională de Transport al Energiei Electrice "Transelectrica SA".

Anulează recursul declarat de petenta A. împotriva încheierii din 26 ianuarie 2023, pronunțate de Curtea de Apel Bacău, secția I civilă în dosarul nr. x/2020.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 26 octombrie 2023.