ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 584/2025

Obiectul cererii de recuzare Prin cererea de recuzare formulată verbal în ședința de judecată din data de 13.02.2023 a Curții de Apel Bacău, secția I civilă în dosarul nr. x/2016 și depusă în scris în data de 24.02.2023, petentul A. a solicitat să se constate că imparțialitatea instanței este afectată și se impune înlăturarea de la judecată a doi dintre membrii completului învestit cu soluționarea recursului formulat de recurentul-pârât A. împotriva deciziei civile nr. 673/2021 din 24.11.2021 a Tribunalului Bacău, secția I civilă. În acest sens, a apreciat că sunt întrunite condițiile de admitere a cererii de recuzare în raport cu prevederile art. 42 alin. (1) pct. 1 și 13 C. proc. civ., dat fiind faptul că speța dedusă judecății este identică cu cea din dosarul nr. x/2017, care a fost soluționat în recurs, iar din completul de judecată au făcut parte și judecătorii împotriva cărora a formulat cererea de recuzare. Totodată, a solicitat să se observe că motivarea deciziei ce face obiectul prezentului dosar este preluată (unele pasaje integral) din motivarea efectuată de Curtea de Apel Bacău în dosarul nr. x/2017. Concluzionând, partea a susținut că cei doi magistrați recuzați urmează să analizeze legalitatea unei hotărâri a cărei motivare a fost realizată tot de aceștia. La termenul de judecată din 13.02.2023, subsecvent cererii de recuzare formulată de recurent, cei doi judecători împotriva cărora s-a formulat cererea de recuzare au arătat că înțeleg să se abțină de la soluționarea cauzei.

Hotărârile Curții de Apel Bacău Prin încheierea din 27.02.2023, Curtea de Apel Bacău, secția I civilă a respins, ca nefondate, atât declarațiile de abținere formulate de cei doi membri ai completului de judecată împotriva cărora s-a formulat cererea de recuzare, cât și cererea de recuzare formulată de recurentul-pârât A.. Prin decizia civilă nr. 122/2023 din 03.04.2023, Curtea de Apel Bacău, secția I civilă, cu majoritate, a respins, ca nefondat, recursul formulat de recurentul-pârât A. împotriva deciziei civile nr. 673/24.11.2021 a Tribunalului Bacău, secția I civilă și l-a obligat pe acesta la plata către intimata-reclamantă a sumei de 2.000 RON, reprezentând cheltuieli de judecată, cu titlu de onorariu avocat; cu opinia separată, în sensul admiterii recursului și casării sentinței apelate, cu consecința respingerii apelului, ca nefondat.

Calea de atac a recursului exercitată în cauză Împotriva soluției de respingere a cererii de recuzare, dată prin încheierea din data de 27.02.2023 a Curții de Apel Bacău, secția I civilă, a declarat recurs petentul A.. Prin memoriul de recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 42 alin. (1) pct. 1 și 13 și art. 53 C. proc. civ., respectiv pe dispozițiile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, recurentul a solicitat admiterea recursului formulat împotriva încheierii din data de 27.02.2023, cu consecința casării deciziei nr. 122/2023 din 03.04.2023 a Curții de Apel Bacău, secția I civilă și trimiterii cauzei spre rejudecare, în temeiul prevederilor art. 53 alin. (3) C. proc. civ. În susținerea recursului, recurentul a arătat că cei doi membri ai completului de judecată împotriva cărora a formulat cerere de recuzare au făcut parte și din completul de judecată care a soluționat recursul din dosarul nr. x/2017, identic cu prezenta pricină, ambele litigii având ca reclamant Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor Buhuși și același obiect, respectiv obligarea la restituirea unei plăți nedatorate. A mai arătat și că, în prezenta cauză, a fost pronunțată decizia nr. 673/24.11.2021 de Tribunalul Bacău, secția I civilă, hotărâre care conține unele pasaje din decizia nr. 52/04.02.2022 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția I civilă în dosarul nr. x/2017 (care a fost soluționat de un complet de judecată din care au făcut parte și judecătorii împotriva cărora a formulat cererea de recuzare). Recurentul-pârât a apreciat că preluarea pasajelor din decizia nr. 52/2022 (integrate în decizia nr. 673/2021 a Tribunalului Bacău), dar și împrejurarea că dosarul este, în etapa recursului, la completul din care au făcut parte aceiași judecători ca și în dosarul nr. x/2017, ridică suspiciuni din punct de vedere al imparțialității membrilor completului de judecată. În acest sens, recurentul a considerat că cei doi magistrați, ale căror pasaje au fost copiate integral în decizia nr. 673/2021 a Tribunalului Bacău și care au analizat, implicit, inclusiv legalitatea acestei decizii, nu pot fi imparțiali, fiind puși în situația de a-și cenzura propria hotărâre, lucru care, evident, nu s-a întâmplat, aceste aspecte fiind întărite și de opinia separată formulată cu ocazia soluționării recursului. Faptul că judecătorii aveau formată o convingere asupra soluției, prin prisma soluției pronunțate în cadrul dosarului nr. x/2017, relevă, în opinia recurentului, lipsa imparțialității acestora. Astfel, aceștia au fost puși în fața situației de a-și cenzura propria hotărâre (care a fost redată în prezentul dosar în cuprinsul deciziei nr. 673/2021), lucru care nu s-a întâmplat, dosarul finalizându-se cu o soluție previzibilă, respectiv respingându-se recursul formulat. Concluzionând, recurentul a susținut că din moment ce judecătorii împotriva cărora a formulat cererea de recuzare erau ținuți, în cadrul prezentului dosar, de soluția pronunțată în cadrul dosarului nr. x/2017 (dosar cu același obiect, aceleași părți și aceleași situații cu cele din prezenta pricină), nu își puteau schimba propria soluție, iar opinia separată pronunțată în recurs accentuează faptul că cei doi membri ai completului de judecată nu au putut fi imparțiali, respectiv că și-au menținut poziția expusă în dosarul nr. x/2017.

Apărări formulate în cauză În data de 10.08.2023, a formulat întâmpinare intimata Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor Buhuși, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, și menținerea încheierii recurate ca legală și temeinică, susținând că niciuna dintre situațiile enunțate în cererea de recuzare nu se înscrie în susținerea motivelor invocate, iar împrejurarea evocată de petent nu se încadrează în temeiurile de drept invocate și nici nu poate conduce la concluzia că cei doi judecători sunt puși în situația de a-și cenzura propria hotărâre. A arătat că dispozițiile art. 42 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. nu pot constitui un motiv temeinic pentru a ridica o asemenea obiecție, și anume lipsa de imparțialitate a judecătorilor recuzați ca urmare a unei decizii judecătorești pronunțate anterior într-un alt dosar, după cum nici dispozițiile art. 42 alin. (1) pct. 13 C. proc. civ. nu sunt incidente. Faptul că decizia nr. 673/24.11.2021, pronunțată de Tribunalul Bacău, secția I civilă în prezentul dosar, conține pasaje preluate din decizia nr. 52/04.02.2022, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția I civilă în dosarul nr. x/2017, nu este de natură să înlăture prezumția de imparțialitate a judecătorilor recuzați, pentru că nu există niciun act din care să rezulte că ar fi soluționat pricina nerespectând legea și relevanța juridică a înscrisurilor aflate la dosarul cauzei. În data de 16.08.2023, intimata, prin reprezentant convențional avocat B., a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului și obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată, fiind dezvoltate, în esență, apărări similare cu cele formulate prin cea dintâi întâmpinare. Astfel, a susținut că aspectele invocate de către recurent privesc o altă cauză în care recurentul nu a fost parte, motiv pentru care temeiul de drept invocat nu este aplicabil, aspect ce rezultă în mod expres din conținutul art. 42 (1) pct. 1 C. proc. civ., respectiv judecătorii să-și fi exprimat anterior părerea cu privire la cauza dedusă judecății în dosarul pendinte. În ceea ce privește motivul de recuzare întemeiat pe art. 42 alin. (1) pct. 13 C. proc. civ., a arătat că recurentul își exprimă, în fapt, propria nemulțumire legată de soluția pronunțată în cauză, încercând să obțină, astfel, un recurs la recurs, argumentele sale vizând în special soluția pronunțată de instanță în recursul care soluționează cauza, iar nu aspectele legate de nereguli în soluționarea cererii de recuzare. În data de 28 februarie 2025, recurentul a depus concluzii scrise prin care a solicitat admiterea recursului; totodată, a invocat și motive noi față de cele expuse prin cererea de recurs inițială, respectiv a solicitat să fie analizat în subsidiar și motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.

Procedura de filtru Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților, iar prin încheierea din 30.10.2024 completul de filtru a admis în principiu recursul și a fixat termen de judecată în ședință publică pentru soluționarea acestuia la data de 05.03.2025. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Analizând criticile deduse judecății, Înalta Curte constată caracterul nefondat al acestora, potrivit considerentelor ce vor fi expuse: Prin cererea de recurs dedusă judecății, recurentul a criticat, în esență, modalitatea în care instanța de apel a interpretat și aplicat dispozițiile art. 42 alin. (1) pct. 1 și 13 C. proc. civ. în soluționarea cererii de recuzare formulate împotriva a doi dintre membrii instanței de recurs, considerând că soluția de respingere a cererii formulate a fost pronunțată cu încălcarea dreptului la un proces echitabil și a principiului imparțialității subiective a judecătorului, în condițiile în care judecătorii au soluționat aceeași problemă de drept în dosarul nr. x/2017, iar în cauză au formulat cerere de abținere. Critica, deși se circumscrie motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., întrucât pune în discuție pretinsa încălcare a unor norme de procedură, este nefondată. Jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului în privința imparțialității magistratului, astfel cum a fost sintetizată de Curtea Constituțională în considerentele Deciziei nr. 217/2020, este conturată de următoarele elemente: "imparțialitatea magistratului, ca o garanție a dreptului la un proces echitabil, poate fi apreciată într-un dublu sens: un demers subiectiv, ce tinde a determina convingerea personală a unui judecător într-o cauză anume, ceea ce semnifică așa-numita imparțialitate subiectivă, și un demers obiectiv, cu scopul de a determina dacă acesta a oferit garanții suficiente pentru a exclude orice îndoială legitimă în privința sa, ceea ce semnifică așa-numita imparțialitate obiectivă. Imparțialitatea subiectivă este prezumată până la proba contrară, atitudinea părtinitoare a judecătorului într-o anumită cauză urmând a fi dovedită; în schimb, aprecierea obiectivă a imparțialității constă în a analiza dacă, independent de conduita personală a judecătorului, anumite împrejurări care pot fi verificate dau naștere unor suspiciuni de lipsă de imparțialitate, așadar, se poate aplica testul obiectiv pentru a determina dacă judecătorul oferă suficiente garanții pentru a exclude orice bănuială legitimă în privința sa (Hotărârea din 1 octombrie 1982, pronunțată în Cauza Piersack împotriva Belgiei, parag. 30). În aplicarea acestui test, opinia părții cu privire la imparțialitatea judecătorului cauzei este importantă, dar nu decisivă. Esențial este ca bănuielile referitoare la imparțialitate să poată fi justificate rezonabil, caz în care judecătorul bănuit de incompatibilitate trebuie să se retragă de la soluționarea cauzei (Hotărârea din 11 iulie 2013, pronunțată în Cauza Rudnichenko împotriva Ucrainei, parag. 113, Hotărârea din 15 octombrie 2009, pronunțată în Cauza Micallef împotriva Maltei, parag. 98). De asemenea Curtea Europeană a Drepturilor Omului admite că nu există o delimitare clară între aspectul obiectiv și cel subiectiv și că, pentru a statua asupra imparțialității judecătorului, același act al unui judecător poate fi analizat atât prin prisma demersului subiectiv, cât și a celui obiectiv (Hotărârea din 5 februarie 2009, pronunțată în Cauza Olujic împotriva Croației, parag. 57 și următoarele, Hotărârea din 11 iulie 2013, pronunțată în Cauza Rudnichenko împotriva Ucrainei, parag. 114)". În acord de criteriile de imparțialitate expuse, întemeiat a apreciat curtea de apel că motivele invocate de titularul cererii de recuzare nu se circumscriu situației de incompatibilitate reglementate de art. 42 alin. (1) pct. 1 și 13 din C. proc. civ., oferind argumente concludente împărtășite de instanța de recurs și a căror reluare în cuprinsul prezentelor considerente ar avea caracter superfluu. Astfel, se reține că textul art. 42 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. vizează antepronunțarea judecătorului în speța dedusă judecății, atunci când lasă de înțeles ce soluție va da, iar nu și când a mai soluționat un litigiu în care s-a invocat aceeași problemă de drept (așa numitele cauze repetitive). Invocarea de către recurentul petent, ca argument al cererii de recuzare, a existenței unei decizii de speță pronunțate într-un dosar distinct de cel care formează obiectul prezentei judecăți, chiar dacă vizează chestiuni similare, nu este de natură a afecta imparțialitatea judecătorilor care au pronunțat hotărârea și în respectivul dosar. Pe de altă parte, textul art. 42 alin. (1) pct. 13 C. proc. civ. vizează existența unor elemente care nasc întemeiat suspiciuni cu privire la imparțialitatea judecătorului. În acest sens, se reține că ipoteza în care judecătorul este învestit în cauze succesive cu dezlegarea aceleiași probleme de drept nu denotă prejudecata ori părtinirea magistratului, de natură să fundamenteze incidența situațiilor de incompatibilitate invocate în susținerea cererii de recuzare, iar dezlegările date reprezintă practică judiciară, iar nu o prejudecată sau o părtinire, ca elemente care aduc atingere imparțialității instanței, astfel cum, de altfel, s-a reținut și în jurisprudența instanței europene de contencios al drepturilor omului (Hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului în cauza Micallef contra Maltei, par. 93). Prin analogie, dacă ar fi acceptată interpretarea propusă de recurent, ar însemna că un judecător nu ar putea fi învestit cu soluționarea aceleiași probleme de drept pe care a soluționat-o anterior, ceea ce înseamnă că oricare dintre părțile litigiului ar urmări ca pricina să fie judecată de un magistrat care nu a mai fost învestit cu aceleași probleme de drept în speranța obținerii unei hotărâri opuse dezlegărilor anterioare. Or, în condițiile în care scopul actului de justiție este tocmai acela de a promova o practică judiciară unitară, acceptarea interpretării propuse de recurent ar fi contrară dezideratului asigurării unei jurisprudențe unitare, iar o asemenea ipoteză este incompatibilă cu rațiunea și demersurile prin care se urmărește reglarea divergențelor de jurisprudență. Cu alte cuvinte, se apreciază că situațiile de incompatibilitate reglementate de art. 42 alin. (1) pct. 1 și 13 din C. proc. civ. nu vizează părtinirea ori prejudecata judecătorului prin raportare la problemele de drept dezlegate anterior, așa cum pretinde recurentul. În egală măsură, se cuvine menționat imperativul unei jurisprudențe unitare, ca o componentă a dreptului părților la un proces echitabil, jurisprudența CEDO însăși subliniind, consecvent, obligația pentru statele contractante de a-și organiza sistemul judiciar astfel încât să evite practica judiciară divergentă. Pentru considerentele expuse, constatând că sunt nefondate criticile formulate, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul, ca nefondat. Va respinge, totodată, și cererea de acordare a cheltuielilor de judecată, formulată de intimată, care nu a dovedit, în condițiile art. 494 cu referire la art. 452 C. proc. civ., avansarea sumelor pretinse cu acest titlu.