ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1718/2021

Obiectul cauzei Este reprezentat de contestația în anulare formulată de către contestatoarea A. împotriva deciziei nr. 155/18.05.2020, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția I civilă în dosar nr. x/2018, decizie prin care a fost admis recursul declarat de A. împotriva deciziei nr. 487/A/13.06.2019 pronunțată de Tribunalul Bacău, secția I civilă în dosar nr. x/2018.

Hotărârea pronunțată de Curtea de Apel Bacău Prin încheierea de ședință din 01.02.2021, Curtea de Apel Bacău, secția I civilă a respins, ca neîntemeiată, cererea de recuzare formulată de petenta A.. Prin decizia nr. 78/04.02.2021, Curtea de Apel Bacău, secția I civilă a respins, ca nefondată, contestația în anulare formulată de A. împotriva deciziei nr. 155/18.05.2020, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția I civilă în dosar nr. x/2018.

Calea de atac a recursului exercitată în cauză Împotriva încheierii de ședință din 01.02.2021 a declarat recurs întemeiat generic pe dispozițiile art. 483 C. proc. civ., petenta A.. Recurenta a arătat că membrii completului de judecată în raport de care a formulat cererea de abținere (care i-a fost respinsă prin încheierea recurată) erau incompatibili atât să judece cauza (situație față de care invocă nulitatea privind compunerea instanței care a pronunțat decizia nr. 78/04.02.2021, prin care s-a soluționat pricina), cât și să soluționeze cererea de recuzare. Recurenta a reiterat aspectele conținute în cererea de recuzare și a arătat că judecătorii din completul căruia i-a fost repartizat prezentul dosar au făcut parte și din alte completuri de judecată care au soluționat dosare în cadrul cărora petenta a figurat ca parte din anul 2010 până în prezent. Soluțiile pronunțate în acele dosare au fost de natură să pună petenta în imposibilitatea de a-și relua activitatea profesională pentru care deține studii specifice, respectiv de a-și recupera drepturile salariale/nesalariale de care beneficia în temeiul contractului individual de muncă nr. x/22.08.2000. În continuare, recurenta a expus pe larg de ce nenumăratele litigii pe care le-a avut, deși nu par a avea legătură unele cu altele, justifică totuși cererea de recuzare care i-a fost respinsă prin încheierea atacată. A mai arătat recurenta că în cauză este incidentă excepția autorității de lucru judecat cu privire la toate dosarele indicate în cererea de recuzare, iar ulterior preluate în cererea de recurs. Recursul a fost declarat la data de 10.03.2021, în termenul prevăzut de art. 53 alin. (1) C. proc. civ. care, raportat la data comunicării deciziei nr. 78/04.02.2021 (04.03.2021, conform dovezii de comunicare de la dosar apel) s-a împlinit la data de 10.03.2021 (zi lucrătoare de miercuri). La data de 13.04.2021, recurenta a depus un nou memoriu de recurs, care însă nu poate fi avut în vedere de către instanță, întrucât se situează în afara termenului de recurs reglementat de art. 485 alin. (1) C. proc. civ. care, în cazul concret dedus judecății, este de 5 zile și curge de la data comunicării hotărârii de soluționare a cauzei, conform art. 53 alin. (1) teza finală C. proc. civ., iar nu de la comunicarea încheierii de soluționare a cererii de recuzare, încheiere care nu este supusă comunicării.

Procedura de filtru Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților, iar recurenta a formulat punct de vedere la raport prin care a solicitat admiterea recursului.

Apărările formulate în cauză La data de 22.04.2021 (data email), în termen legal, intimata Compania Națională de Transport al Energiei Electrice Transelectrica S.A. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția de nulitate a recursului, pentru netimbrare, excepția de tardivitate, întrucât calea de atac este depusă peste termenul de 5 zile prevăzut de art. 53 alin. (1) teza a II a C. proc. civ., respectiv decizia nr. 78/04.02.2021 a fost comunicată la data de 04.03.2021, iar recursul figurează înregistrat la data de 12.03.2021. A mai invocat excepția de nulitate pentru neîncadrare, raportat la împrejurarea că argumentele deduse judecății nu se subsumează niciuneia din ipotezele reglementate de art. 488 C. proc. civ.. În subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat, în cauză nefiind incidentă incompatibilitatea membrilor completului de judecată. Referitor la excepția autorității de lucru judecat, a arătat că hotărârile judecătorești în raport de care se invocă această excepție nu au legătură cu speța dedusă judecății. Intimata a solicitat amendarea recurentei în temeiul dispozițiilor art. 187 alin. (1) pct. 1 lit. a) C. proc. civ., întrucât calea de atac este formulată cu rea-credință. La data de 26.05.2021 recurenta a formulat răspuns la întâmpinare, prin care a arătat că a achitat taxa judiciară de timbru în cuantum de 100 RON stabilită în sarcina sa de către instanța de recurs, astfel încât excepția de netimbrare nu se susține. Referitor la nulitatea pentru neîncadrare, recurenta arată că recursul a fost motivat abia la data de 08.04.2021, întrucât până la acel moment nu a avut cunoștință de conținutul încheierii recurate, iar argumentele expuse sunt încadrabile în dispozițiile art. 488 C. proc. civ., situație față de care și această excepție se impune a fi respinsă. În ce privește excepția de tardivitate, recurenta arată că recursul a fost formulat în termenul legal, așa cum rezultă și din actele dosarului. Referitor la solicitarea de amendare pentru exercitarea cu rea-credință a căii de atac, recurenta a solicitat respingerea acesteia. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Cu prilejul soluționării contestației în anulare formulată împotriva deciziei nr. 155/18.05.2020 (pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția I civilă în dosar nr. x/2018), contestație obiect al dosarului nr. x/2020, petenta A. (contestatoarea) a formulat cerere de recuzare, soluționată în sensul respingerii prin încheierea recurată în prezenta cauză. Prin cererea de recuzare s-a învederat că membrii completului învestit cu soluționarea contestației în anulare au pronunțat mai multe hotărâri și încheieri de ședință în dosare similare în care contestatoarea a figurat ca parte. Soluțiile pronunțate în aceste dosare din anul 2010 și până în prezent, deși inițial au plecat de la o corectă analiză juridică raportată la faptele reținute corelat cu dispozițiile legale aplicabile la momentul învestirii completelor de judecată din care au făcut parte, în timp, din motive necunoscute, considerentele reținute în raport cu documentele depuse și dispozițiile legale incidente au condus la soluții surprinzătoare a căror efect real a fost de a pune petenta în imposibilitatea de a-și relua activitatea profesională și de a-și recupera drepturile salariale. După expunerea pe larg a celor reținute prin hotărârile enumerate, petenta a concluzionat că din cererile asupra cărora magistrații recuzați ar trebui să se pronunțe rezultă că ar trebui să se constate autoritatea de lucru judecat ale unor decizii care au legătură directă cu prezentul dosar asupra cărora au deja puncte de vedere pronunțate în timp. În drept, au fost invocate dispozițiile art. 41 alin. (1), art. 42 alin. (1) pct. 1, 2, 13 C. proc. civ. Prin încheierea de ședință din 01.02.2021 recurată, s-a reținut, referitor la motivele de recuzare formulate, că în cauză, calea extraordinară de atac este exercitată împotriva unei decizii pronunțate în recurs de un alt complet al Curții de Apel Bacău, prin care s-a cenzurat decizia din apelul pronunțat de Tribunalul Bacău, care a diseminat modul de soluționare, de către Judecătoria Bacău, a cererii de restituire cauțiune împreună cu cererea reconvențională având ca obiect plata de despăgubiri, magistrații neaflându-se în situația de a cenzura, prin intermediul căii de atac, propriile hotărâri. Prin urmare, nu se poate reține incidența cazului de incompatibilitate prevăzut de art. 41 alin. (1) C. proc. civ. S-a mai reținut că nici cazul de la art. 42 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. nu poate fi valorificat, întrucât nu se poate reține că magistrații recuzați și-ar fi exprimat în vreun fel opinia asupra soluției pe care urmează să o pronunțe în cauză, respectiv o antepronunțare. Faptul că au soluționat alte dosare nu prezintă relevanță din perspectiva acestui caz de incompatibilitate. Referitor la pct. 2 al art. 42 C. proc. civ., s-a reținut că din împrejurările de fapt și drept invocate nu s-au conturat conturate elemente care să indice vreun interes al magistraților în soluționarea cauzei, soluțiile pronunțate în alte dosare nejustificând în cauză incidența acestui text. De asemenea, instanța a apreciat că nu sunt nici elemente care ar putea genera o stare de incompatibilitate din perspectiva pct. 13 C. proc. civ.. Nu se poate genera o stare de incompatibilitate în ce privește soluțiile pronunțate anterior în dosare care au avut alte obiecte (litigii de dreptul muncii), întrucât prin pronunțarea acelor soluții, magistrații nu au antamat aspecte de natura celor deduse judecății în prezentul dosar ce are ca obiect o contestație în anulare. Nici o eventuală autoritate de lucru judecat față de soluțiile din alte dosare, cum susține contestatoarea, nu determină incompatibilitatea judecătorului, întrucât într-o asemenea situație se pune în discuție excepția autorității de lucru judecat. Înalt Curte constată că, așa cum în mod corect a reținut și instanța care a pronunțat încheierea recurată, motivele de recuzare invocate de către recurentă nu sunt incidente. Astfel, potrivit art. 41 alin. (1) C. proc. civ. "Judecătorul care a pronunțat o încheiere interlocutorie sau o hotărâre prin care s-a soluționat cauza nu poate judeca aceeași pricină în apel, recurs, contestație în anulare sau revizuire și nici după trimiterea spre rejudecare, cu excepția cazului în care este chemat să se pronunțe asupra altor chestiuni decât cele dezlegate de instanța de apel sau, după caz, de recurs". Cererea de recuzare este formulată într-un dosar având ca obiect contestația în anulare formulată împotriva unei decizii pronunțate în recurs, situație față de care trebuie luate în considerare dispozițiile deciziei în interesul legii nr. 24/19.10.2020, publicată în M.Of. al României, Partea I, nr. 144/11.02.2021, conform cărora "În cazul în care judecătorul este învestit să judece o cale extraordinară de atac de retractare împotriva unei decizii date tot într-o cale extraordinară de atac de retractare exercitată succesiv împotriva hotărârii sale din apel sau recurs, nu sunt aplicabile prevederile art. 41 alin. (1) teza I din C. proc. civ., dacă din circumstanțele particulare ale litigiului reiese în mod evident că acesta nu este pus în situația de a-și evalua, direct sau indirect, propria hotărâre". Dosarul de fond în cadrul căruia s-a exercitat calea de atac a recursului, apoi contestația în anulare în cadrul căreia s-a formulat cererea de recuzare, are ca obiect cerere restituire cauțiune, situație față de care nu se poate vorbi despre ipoteza reglementată de art. 41 C. proc. civ. Potrivit art. 42 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., judecătorul este incompatibil "când și-a exprimat anterior părerea cu privire la soluție în cauza pe care a fost desemnat să o judece. Punerea în discuția părților, din oficiu, a unor chestiuni de fapt sau de drept, potrivit art. 14 alin. (4) și (5), nu îl face pe judecător incompatibil". Împrejurarea invocată de către recurentă în ședința publică de astăzi, că judecătorii care au soluționat cererea de recuzare și-ar fi exprimat părerea asupra litigiului în sensul reglementat de textul legal anterior menționat nu poate fi primită, întrucât în soluționarea unei cereri de recuzare nu sunt analizate chestiuni de fond ale cauzei care să determine o astfel de pronunțare. În ce privește situația prevăzută de art. 42 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., respectiv "când există împrejurări care fac justificată temerea că el (judecătorul), soțul său, ascendenții ori descendenții sau afinii lor, după caz, au un interes în legătură cu pricina care se judecă", pentru ca acest motiv de recuzare să fie întemeiat, petenta ar fi trebuit să probeze situația premisă prevăzută de norma menționată, adică existența unui interes al magistratului judecător în soluționarea pricinii, lucru care nu s-a realizat. Nefiind dovedită o asemenea susținere, ea nu poate fi primită. Art. 42 alin. (1) pct. 13 C. proc. civ. prevede că judecătorul mai poate fi incompatibil, atunci când "există elemente care nasc în mod întemeiat îndoieli cu privire la imparțialitatea sa". Nici această situație nu este incidentă speței, întrucât existența unor litigii de dreptul muncii cu obiect similar este irelevantă din perspectiva motivului de recuzare, întrucât prezentul dosar are ca obiect o contestație în anulare, cale de atac ce exclude dezbaterea pe fond a problemei de drept dedusă judecății, ca să se poată suspecta o pretinsă imparțialitate. Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta A. împotriva încheierii de ședință din 1 februarie 2021 a Curții de Apel Bacău, secția I civilă.