ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 579/2017

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, reține următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 10.04.2015 pe rolul Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale sub nr. unic 13370/3/2015, așa cum a fost corectată la data de 27.05.2015 - f 27 și precizată la ultimul termen de judecată, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE Șl JUSTIȚIE, a solicitat instanței:

- să constate că decizia de acordare a pensiei nr. x/17.12.2009 este actul juridic generator al pensionării ca stare de drept aflat sub incidența legii speciale, Legea nr. 303/2004, modificată, și a legii generale, de drept comun, privind pensionarea, Legea nr. 19/2000, modificată;

- să constate că dreptul la beneficiul reglementat de art. 81 alin. 1 din Legea nr. 303/2004 modificată s-a născut la data de 01.11.2009, dată pe care decizia de pensie o menționează ca fiind data la care s-a acordat și stabilit dreptul la pensie specială și cuantumul acestuia și alte drepturi accesorii lui;

- să constate că în conformitate cu art. 85 alin. (3) din Legea nr. 303/2004, pentru judecătorii în activitate, situația subscrisei, eliberarea din funcție la data prevăzută în decretul Președintelui României, 15.01.2015, ca urmare a pensionării, are ca un unic și exclusiv efect numai plata pensiei de la această dată;

- să oblige pârâta la remiterea sumei de 61.117 RON reprezentând indemnizația egală cu 7 indemnizații de încadrare lunare brute la data de 01.11.2009, actualizată cu majorările ulterioare, respectiv la remiterea sumei de 107.016 RON, care se va impozita potrivit legii.

Prin sentința civilă nr. 8098 din 09.09.2015 pronunțată de Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale s-a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, ca neîntemeiată.

La data de 07.10.2015, reclamanta a formulat cerere de completare a încheierii de realizare a cercetării procesului și de dezbatere a fondului din data de 02.09.2015 și a sentinței civile nr. 8098/09.09.2015 pronunțate de Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, pentru că instanța a omis să se pronunțe cu privire la: cererile formulate de reclamantă în temeiul prevederilor art. 237 alin. (1) și (2) pct. 3, 4, 7 și 10 Noul C. proc. civ. cererea prin care să se constate că sarcina probei revine pârâtei; cererea prin care să se constate că pârâta este decăzută din dreptul de a propune probe; cererea ca instanța să facă aplicarea prevederilor art. 237 alin. (1) și (2) pct. 10 Noul C. proc. civ. fiecare capăt de cerere.

Prin sentința civilă nr. 11109 din 9 noiembrie 2015 pronunțată de Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale s-a respins ca neîntemeiată cererea de completare a încheierii de realizare a cercetării procesului și de dezbatere a fondului din data de 02.09.2015 și a sentinței civile nr. 8098/09.09.2015 pronunțate de Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale în cauza cu nr. unic nr. 13370/3/2015 privind pe reclamanta A. și pe pârâta ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE.

Reclamanta A. a formulat apel împotriva sentinței civile nr. 11109 din 9 noiembrie 2015 și a încheierii de dezbateri din 28.10.2015 pronunțate de Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr. x/2016, având ca obiect completare lămurire dispozitiv.

Pe parcursul soluționării apelului, prin încheierea din 31 mai 2016, Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale a respins ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 54, 55, 110-115 din Legea nr. 304/2004 și art. 426 alin. (1)-(3) din C. proc. civ. raportat la art. 126 alin. (1) și (5) din Constituția României precum și a prevederilor art. 395 alin. (1) și (2), art. 398 alin. (1) și (2), 401 și 426 alin. (1) și (3) din C. proc. civ., prin raportare la art. 1 alin. (5) și art. 142 alin. (1) din Constituția României.

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs în ședință publică reclamanta A..

Prin încheierea din 28 iunie 2016, Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale a respins cererea de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept ca neîntemeiată.

A fost înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru soluționarea recursului promovat de apelanta A. împotriva încheierii pronunțate la data de 31.05.2016 prin care Curtea a respins ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 54, 55, 110-115 din Legea nr. 304/2004 și art. 426 alin. (1)-(3) din C. proc. civ. raportat la art. 126 alin. (1) și (5) din Constituția României, precum și a prevederilor art. 395 alin. (1) și (2), art. 398 alin. (1) și (2), 401 426 alin. (1) și (3) din C. proc. civ., prin raportare la art. 1 alin. (5) și art. 142 alin. (1) din Constituția României.

Dosarul a fost înaintat completului imediat următor din cadrul secției a VII-a a Curții de Apel București în vederea soluționării cererilor de recuzare formulate de apelanta A. împotriva membrilor prezentului complet de judecată.

Prin recursul declarat, reclamanta A. a solicitat admiterea acestuia, casarea încheierii de ședință pronunțată de Curtea de Apel București în dosarul n.x/2015/a1 din 31.05.2016 sub aspectul respingerii ca inadmisibilă a cererii de sesizare a Curții Constituționale, trimiterea incidentului procedural constând în invocarea excepțiilor de neconstituționalitate cu înscrisul înregistrat la 21.03.2016 la aceeași instanță pentru a dispune sesizarea Curții Constituționale cu soluționarea excepțiilor de neconstituționalitate invocate privind neconstituționalitatea dispozițiilor art. 54, 55, 110-115 din Legea nr. 304/2004 și art. 426 alin. (1)-(3) din C. proc. civ. raportat la art. 126 alin. (1) și (5) din Constituția României, precum și a prevederilor art. 395 alin. (1) și (2), art. 398 alin. (1) și (2), 401 426 alin. (1) și (3) din C. proc. civ., prin raportare la art. 1 alin. (5) și art. 142 alin. (1) din Constituția României, prin încheiere, în condițiile alin. (4) al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu consemnarea opiniei instanței de recurs asupra excepțiilor.

Recurenta - reclamantă a mai solicitat admiterea excepției incompatibilității recursului declarat împotriva încheierii de respingere ca inadmisibilă a cererii de sesizare a Curții Constituționale în baza art. 29 din Legea nr. 47/1992 cu procedura filtrului reglementată de art. 493 C. proc. civ. cu consecința procedării de îndată la soluționarea recursului declarat conform procedurii art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992.

Intimata- pârâtă Înalta Curte de Casație și Justiție a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

La data de 20 august 2016, recurenta - reclamantă A. a depus o cerere prin care a solicitat Înaltei Curți să ia act, în baza art. 406 alin. (1) și (5) C. proc. civ. de renunțarea la judecata cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepțiile de neconstituționalitate invocate în dosarul nr. x/2016, să anuleze în parte încheierea pronunțată în acest dosar de Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale la termenul din 31.05.2016, sub aspectul dispoziției de respingere ca inadmisibilă a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 54, 55, 110-115 din Legea nr. 304/2004 și art. 426 alin. (1)-(3) din C. proc. civ. raportat la art. 126 alin. (1) și (5) din Constituția României, precum și a prevederilor art. 395 alin. (1) și (2), art. 398 alin. (1) și (2), 401 426 alin. (1) și (3) din C. proc. civ., prin raportare la art. 1 alin. (5) și art. 142 alin. (1) din Constituția României; prin hotărâre definitivă conform art. 406 alin. (6) C. proc. civ.

Înalta Curte, având în vedere această cerere, precum și principiul disponibilității care guvernează procesul civil, în temeiul art. 406 alin. (1) și (5) C. proc. civ., coroborat cu art. 494 C. proc. civ., constată că partea are dreptul de a renunța oricând la judecata cererii sale, în tot sau în parte, fie verbal în ședință de judecată, fie prin cerere scrisă.

Art. 406 alin. (5) C. proc. civ. prevede că atunci când renunțarea la judecată se face în apel sau în căile extraordinare de atac, instanța va lua act de renunțare și va dispune și anularea, în tot sau în parte, a hotărârii sau,după caz, a hotărârilor pronunțate în cauză, iar potrivit alin. (6) teza a II-a, al aceluiași articol, când renunțarea are loc în fața unei secții a Înaltei Curți de Casație și Justiție, hotărârea este definitivă.

Prin urmare, luând act de renunțare, instanța va dispune, în același timp, anularea, în tot sau în parte, a hotărârii sau, după caz, a hotărârilor pronunțate în cauză. Această soluție preconizată de către legiuitor impune admiterea, în prealabil, a căii de atac, act de procedură formal, dar necesar pentru a se putea dispune anularea hotărârii atacate.

Manifestarea de voință în sensul de a se renunța la judecată, reprezintă o desistare, care nu este supusă cenzurii instanței, conform principiului disponibilității care guvernează procesul civil, motiv pentru care, Înalta Curte, în temeiul art. 406 alin. (5) C. proc. civ. coroborat cu art. 493 alin. (6) din același cod, va admite recursul, va anula încheierea recurată doar cu privire la dispoziția privind respingerea ca inadmisibilă a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate și va lua act de renunțarea la judecata cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 54, 55, 110-115 din Legea nr. 304/2004 și art. 426 alin. (1)-(3) din C. proc. civ. raportat la art. 126 alin. (1) și (5) din Constituția României precum și a prevederilor art. 395 alin. (1) și (2), art. 398 alin. (1) și (2), 401 și 426 alin. (1) și (3) din C. proc. civ., prin raportare la art. 1 alin. (5) și art. 142 alin. (1) din Constituția României, formulată de reclamanta A..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta A. împotriva încheierii din 31 mai 2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale.

Anulează încheierea din 31 mai 2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale doar cu privire la dispoziția privind respingerea ca inadmisibilă a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 54, 55, 110-115 din Legea nr. 304/2004 și art. 426 alin. (1)-(3) din C. proc. civ. raportat la art. 126 alin. (1) și (5) din Constituția României precum și a prevederilor art. 395 alin. (1) și (2), art. 398 alin. (1) și (2), 401 și 426 alin. (1) și (3) din C. proc. civ., prin raportare la art. 1 alin. (5) și art. 142 alin. (1) din Constituția României.

Ia act de renunțarea la judecata cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 54, 55, 110-115 din Legea nr. 304/2004 și art. 426 alin. (1)-(3) din C. proc. civ. raportat la art. 126 alin. (1) și (5) din Constituția României precum și a prevederilor art. 395 alin. (1) și (2), art. 398 alin. (1) și (2), 401 și 426 alin. (1) și (3) din C. proc. civ., prin raportare la art. 1 alin. (5) și art. 142 alin. (1) din Constituția României, formulată de reclamanta A..

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 martie 2017.