ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1913/2019

Ședința publică din data de 24 octombrie 2019

Asupra cererii de recurs de față, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale la 10 aprilie 2015 sub dosar nr. x/2015, astfel cum a fost corectată la 27 mai 2015 și precizată la ultimul termen de judecată, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Înalta Curte de Casație și Justiție, a solicitat instanței:

- să constate că decizia de acordare a pensiei nr. 228654 din 17 decembrie 2009 este actul juridic generator al pensionării ca stare de drept aflat sub incidența legii speciale, Legea nr. 303/2004, modificată, și a legii generale, de drept comun, privind pensionarea, Legea nr. 19/2000, modificată;

- să constate că dreptul la beneficiul reglementat de art. 81 alin. 1 din Legea nr. 303/2004 modificată s-a născut la data de 1 noiembrie 2009, dată pe care decizia de pensie o menționează ca fiind data la care s-a acordat și stabilit dreptul la pensie specială și cuantumul acestuia și alte drepturi accesorii lui;

- să constate că în conformitate cu art. 85 alin. (3) din Legea nr. 303/2004, pentru judecătorii în activitate, situația subscrisei, eliberarea din funcție la data prevăzută în decretul Președintelui României, 15 ianuarie 2015, ca urmare a pensionării, are ca un unic și exclusiv efect numai plata pensiei de la această dată;

- să oblige pârâta la remiterea sumei de 61.117 RON reprezentând indemnizația egală cu 7 indemnizații de încadrare lunare brute la data de 1 noiembrie 2009, actualizată cu majorările ulterioare, respectiv la remiterea sumei de 107.016 RON, care se va impozita potrivit legii.

Prin sentința civilă nr. 8098 din 9 septembrie 2015, Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta Înalta Curte de Casație și Justiție.

Reclamanta A. a formulat cerere de completare a încheierii de realizare a cercetării procesului și de dezbatere a fondului din 2 septembrie 2015 și a sentinței civile nr. 8098 din 9 septembrie 2015 pronunțate de Tribunalul București, secția a VIII-a civilă, de conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul nr. x/2015.

Prin sentința civilă nr. 11109 din 9 noiembrie 2015, Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale a respins ca neîntemeiată cererea de completare a încheierii de realizare a cercetării procesului și de dezbatere a fondului din 2 septembrie 2015 și a sentinței civile nr. 8098 din 9 septembrie 2015 pronunțate de Tribunalul București, secția a VIII-a civilă, de conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul nr. x/2015, privind pe reclamanta A. și pe pârâta Înalta Curte de Casație și Justiție.

Reclamanta A. a formulat cerere de apel împotriva sentinței civile nr. 11109 din 9 noiembrie 2015 și a încheierii din 28 octombrie 2015, pronunțate de Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul nr. x/2015, în contradictoriu cu intimata-pârâtă Înalta Curte de Casație și Justiție, cauza având ca obiect - contestație privind tergiversarea procesului.

Prin încheierea din Camera de Consiliu din 27 octombrie 2017, Curtea de Apel București, secția a VII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr. x/2015, admite cererea de abținere formulată de domnul judecător B. de la judecarea cererii de apel formulată de apelanta-reclamantă A. împotriva sentinței civile nr. 11109 din 9 noiembrie 2015 și a încheierii din 28 octombrie 2015, pronunțate de Tribunalul București, secția a VII-a conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul nr. x/2015, în contradictoriu cu intimata-pârâtă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Păstrează actele întocmite de judecătorul în privința căruia a fost admisă cererea de abținere, întocmite în prezenta cauză.

Respinge, ca rămasă fără obiect, cererea de recuzare a domnului judecător B..

Prin încheierea din Camera de Consiliu din 27 octombrie 2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr. x/2015 s-a înaintat plângerea formulată împotriva încheierii de ședință din 4 octombrie 2016, prin care a fost respinsă contestația privind tergiversarea procesului în dosarul nr. x/2015, în vederea soluționării de către Înalta Curte de Casație și Justiție, în baza art. 524 alin. (5) C. proc. civ.

În vederea soluționării cererii de îndreptare eroare materială s-a acordat termen la data de 7 noiembrie 2017, C5 Cameră de consiliu, fără citare părți.

A fost amânată pronunțarea pentru data de 14 noiembrie 2017, pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise în ceea ce privește admisibilitatea reiterării excepțiilor de neconstituționalitate și pe fondul apelului formulat.

Prin decizia civilă nr. 5581 din 14 noiembrie 2017, Curtea de Apel București, secția a VII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr. x/2015 a respins cererea de repunere pe rol, a respins ca neîntemeiate excepțiile de neconstituționalitate reiterate.

A respins ca nefondat apelul formulat de apelanta-reclamantă A. împotriva sentinței civile nr. 11109 din 9 noiembrie 2015 și a încheierii din 28 octombrie 2015, pronunțate de Tribunalul București, secția a VII-a conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul nr. x/2015, în contradictoriu cu intimata-pârâtă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Împotriva încheierilor pronunțate la 27 octombrie 2017 de Curtea de Apel București, secția a VII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr. x/2015, recurenta A. a declarat recurs.

Prin cererea de recurs, în temeiul art. 53 alin. (1) ultima frază și alin. (3) C. proc. civ., recurenta solicită admiterea recursului, casarea în parte a încheierii din 27 octombrie 2017 sub aspectul dispoziției de respingere a cererii de recuzare a dlui judecător B. înregistrată la 27 iunie 2016, constatând că aceasta este lovită de nulitate pentru necompetența completului 5/instanței de apel, care a soluționat-o cu încălcarea procedurii reglementată de art. 51 alin. (1) și (2) raportat la art. 48 alin. (3) din C. proc. civ., în baza art. 174 raportat la art. 176 pct. 3 C. proc. civ., nulitatea fiind absolută și necondiționată, și dispunerea trimiterii cauzei spre rejudecare la instanța de apel.

În argumentarea memoriului de recurs, recurenta face un amplu istoric al situației de fapt și arată, în ceea ce privește încheierea de ședință de la termenul din 27 octombrie 2017 de amânare a pronunțării asupra apelului, comunicată ca fiind încheierea prin care s-a soluționat cererea de recuzare privind pe dna judecător C., că dispozitivul acesteia, care a fost pronunțat public, nu conține nicio dispoziție de soluționare a cererii de recuzare a d-nei judecător C., contrar a ceea ce constată încheierea asupra cererii de restituire a taxelor de timbru pronunțată la 9 octombrie 2018 și atacată în baza art. 534 alin. (2) C. proc. civ., precum și adresa de comunicare a încheierii.

Numai considerentele acesteia rețin că cererea de recuzare a rămas fără obiect, în raport de art. 46 C. proc. civ., fără nicio precizare cu privire la completarea cererii de recuzare.

Prin urmare, considerentul încheierii din 27 octombrie 2017 care constituie partea introductivă a deciziei nr. 5581/14.11.2017, în sensul: Cu privire la cererea de recuzare formulată împotriva doamnei judecător C., Curtea reține că aceasta a rămas fără obiect,/.../în raport de art. 46 C. proc. civ./.../" nu întrunește cerințele art. 51 alin. (5) C. proc. civ., conform căruia încheierea prin care se soluționează recuzarea este o încheiere care se pronunță public de un complet legal învestit cu soluționarea ei, nefiind o încheiere prin care să se fi soluționat cererea de recuzare înregistrată la 28 iunie 2016 și a completării la aceasta înregistrată la 30 iunie 2016, pronunțată public.

Cel care a apreciat asupra admisibilității cererii de recuzare inclusiv pentru cazul reglementat de art. 46 a fost, conform art. 47 alin. (4) ultima frază din Cod, completul de apel recuzat, completul 5, în a cărui compunere s-a aflat judecătorul recuzat, dna judecător C., care la termenul din 28 iunie 2016 a dispus înaintarea dosarului la completul imediat următor, 6, pentru soluționarea cererii sale de recuzare.

Incidența art. 46 C. proc. civ. privește soluția de inadmisibilitate a cererii de recuzare, nu a rămânerii fără obiect, iar asupra admisibilității, astfel cum am arătat mai sus, a apreciat completul recuzat conform art. 47 alin. (4) ultima frază din Cod la termenul din 28 iunie 2016 când, nerespingând cererile de recuzare ca inadmisibile, le-a înaintat cu dosarul completului imediat următor pentru soluționare.

Considerentul citat supra privitor la cererea de recuzare, pe care îl conține încheierea din 27 octombrie 2017 comunicată ca fiind încheierea prin care s-ar fi soluționat cererea de recuzare a dnei judecător C., socotită astfel chiar de completul care a pronunțat-o, conform constatării pe care acesta a inserat-o în încheierea din 9 octombrie 2018:

"Prin încheierea de ședință din data de 27 octombrie a fost respinsă ca rămasă fără obiect cererea de recuzare formulată împotriva dnei judecător C." (alin. (1) pg. 2 din încheiere), se susține că o prejudiciază pe recurentă prin crearea unei false realități juridice la care nu achiesez, nici cererea de recuzare a dnei judecător C. și nici completarea la această cerere nefiind soluționate conform art. 51 alin. (5) C. proc. civ. de completul competent.

În acest context, recurenta solicită admiterea recursului în baza art. 53 alin. (1) raportat la art. 461 alin. (2) C. proc. civ., înlăturarea considerentului conținut de alin. (4), pag. 2 din încheierea din 27 octombrie 2017 de amânare a pronunțării asupra apelului, și înlocuirea lui cu un considerent care să rețină realitatea, că cererea de recuzare înregistrată la 28 iunie 2016 completată cu înscrisul înregistrat la 30 iunie 2016 nu a primit nicio soluționare, că nu a fost soluționată de completul imediat următor, completul 6, conform dispoziției încheierii de la termenul din 28 iunie 2016, de învestire a lui. Această realitate a fost invocată, recurenta făcând cunoscut completului de apel cu cererea înregistrată la 27 octombrie 2017 formulată în baza art. 214 C. proc. civ. și în baza art. 6 C. proc. civ. și art. 6 CEDO prin care a solicitat și un termen pentru stabilirea compunerii legale a completului, asupra căreia completul de apel nu s-a pronunțat și cu cererea înregistrată la 10 noiembrie 2017, înlăuntrul termenului de pronunțare, formulată în vederea repunerii pe rol a cauzei în baza art. 400 C. proc. civ.

În ce privește încheierea din 27.10.2017 prin care s-a admis cererea de abținere la termenul de judecată al apelului, formulată de dl judecător B. în aceeași zi, 27 octombrie 2017, numai dispozitivul acesteia conține dispoziția că se respinge ca rămasă fără obiect cererea de recuzare a dlui judecător B., nu și completarea la aceasta, care, deși înregistrată, nu era la dosar, fără ca această dispoziție să se sprijine pe vreun considerent constatator al instanței.

Dispoziția din menționata încheiere de respingere a cererii de recuzare a dlui judecător B. ca rămasă fără obiect fiind inoperantă, ea este inexistentă juridic. Aceasta deoarece, abținerea nu a fost declarată la termenul din 28 iunie 2016 când completul din care a făcut parte judecătorul recuzat a dispus trimiterea cererii prin care a fost recuzat la completul imediat următor, la completul 6, pentru soluționare, ci la 27 octombrie 2017, când judecătorul recuzat a constatat că cererea de recuzare nu a fost soluționată și pentru acest motiv. Totodată, completul apelului, nr. 5 nu era competent să soluționeze cererea de recuzare, ci completul imediat următor, 6, învestit prin încheierea din 28 iunie 2016.

Cerința ca abținerea să fie declarată la termenul la care judecătorul recuzat ia act de cererea de recuzare și o poate analiza sub aspectul admisibilității, rezultă atât din dispozițiile art. 48, care reglementează soluțiile asupra abținerii motivate, dar ea rezultă din dispozițiile care reglementează procedura de soluționare a abținerii sau a recuzării, din art. 51 alin. d) C. proc. civ.

Or, în cauză cererea de recuzare a dlui judecător B. s-a înregistrat la 27 iunie 2016 și la termenul din 28 iunie 2016 dl judecător B. membru în completul recuzat a dispus trimiterea ei spre competentă soluționare la completul următor, C6, iar declarația de abținere a fost formulată de dl judecător recuzat B. nu la termenul din 28 iunie 2016, ci la 27 octombrie 2017 și aceasta a fost soluționată la aceeași dată de completul apelului, 5, așa încât completul apelului cu încălcarea procedurii concomitenței de declarare a abținerii și a competenței sale a dispus și asupra cererii de recuzare cu a cărei soluționare a fost învestit la termenul din 28 iunie 2016 completul imediat următor, deci nr. 6. Nu a dispus însă și asupra cererii de completare a ei, înregistrată la 30 iunie 2016.

Întrucât art. 48 alin. (3) C. proc. civ. nu este operant, declarația de abținere a judecătorului recuzat nefiind făcută la termenul la care acesta a analizat admisibilitatea recuzării sale, conform art. 47 alin. (4) ultima frază C. proc. civ., la 28 iunie 2016, ci după mai mult de un an, la 27 octombrie 2017, după învestirea completului următor cu soluționarea cererii de recuzare de către completul de apel 5, dispoziția din dispozitivul încheierii din 27 octombrie 2017 de respingere a cererii de recuzare a dlui judecător B., este supusă recursului reglementat de art. 53 alin. d) ultima frază C. proc. civ. raportat la art. 457 alin. d) și (2) C. proc. civ.

În consecință, în baza art. 53 alin. (1) ultima frază și alin. (3) C. proc. civ., recurenta solicită admiterea recursului, casarea în parte a încheierii din 27 octombrie 2017 sub aspectul dispoziției de respingere a cererii de recuzare a dlui judecător B. înregistrată la 27 iunie 2016, constatând că aceasta este lovită de nulitate pentru necompetența completului 5/instanței de apel, care a soluționat-o cu încălcarea procedurii reglementată de art. 51 alin. (1) și (2) raportat la art. 48 alin. (3) din Cod, în baza art. 174 raportat la art. 176 pct. 3 C. proc. civ., nulitatea fiind absolută și necondiționată, și dispunerea trimiterii cauzei spre rejudecare la instanța de apel.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, întocmit în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ., prin raport constatându-se că recursul este admisibil.

Prin încheierea din camera de consiliu din data de 14 februarie 2019 potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ. s-a dispus comunicarea către părți a raportului asupra admisibilității în principiu a recursului.

Potrivit dovezilor de comunicare, raportul asupra admisibilității în principiu a recursului a fost comunicat părților la data de 25 februarie 2019, recurenta depunând punct de vedere asupra raportului de admisibilitate în principiu.

Prin încheierea din 3 iulie 2019, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a admis în principiu recursul declarat de recurenta A. împotriva încheierilor din 27 octombrie 2017 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VII-a conflicte de muncă și asigurări sociale și a acordat termen la data de 24 octombrie 2019, cu citarea părților.

Înalta Curte, analizând încheierile recurate prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale aplicabile cauzei, reține că recursul declarat de recurenta A. este nefondat, urmând a fi respins, pentru următoarele considerente:

Prin cererea de recurs, întemeiată pe dispozițiile art. 53 alin. (1) ultima frază și alin. (3) C. proc. civ., recurenta solicită admiterea recursului, casarea în parte a încheierii din 27 octombrie 2017 sub aspectul dispoziției de respingere a cererii de recuzare a dlui judecător B. înregistrată la 27 iunie 2016, constatând că aceasta este lovită de nulitate pentru necompetența completului 5/instanței de apel, care a soluționat-o cu încălcarea procedurii reglementată de art. 51 alin. (1) și (2) raportat la art. 48 alin. (3) din C. proc. civ., în baza art. 174 raportat la art. 176 pct. 3 C. proc. civ., nulitatea fiind absolută și necondiționată, și dispunerea trimiterii cauzei spre rejudecare la instanța de apel.

În acest context, recurenta arată cu privire la încheierea din 27 octombrie 2017, prin care s-a admis cererea de abținere la termenul de judecată al apelului, formulată de dl judecător B. în aceeași zi, că numai dispozitivul acesteia conține dispoziția de respingere ca rămasă fără obiect a cererii de recuzare a dlui judecător B., nu și completarea la aceasta, care, deși înregistrată, nu era la dosar, fără ca această dispoziție să se sprijine pe vreun considerent constatator al instanței.

Mai susține recurenta, că dispoziția din menționata încheiere de respingere a cererii de recuzare a dlui judecător B. ca rămasă fără obiect este inoperantă, fiind inexistentă juridic, deoarece abținerea nu a fost declarată la termenul din 28 iunie 2016 când completul din care a făcut parte judecătorul recuzat a dispus trimiterea cererii prin care a fost recuzat la completul imediat următor, la completul 6, pentru soluționare, ci la 27 octombrie 2017, când judecătorul recuzat a constatat că cererea de recuzare nu a fost soluționată și pentru acest motiv.

Critica formulată pe acest aspect este nefondată, urmând a fi respinsă, în considerarea următoarelor argumente:

Potrivit art. 48 alin. (1) C. proc. civ., "judecătorul împotriva căruia este formulată o cerere de recuzare poate declara că se abține", iar alin. (2) prevede că "declarația de abținere se soluționează cu prioritate".

Astfel, în situația în care un judecător este recuzat, acesta, dacă apreciază că în privința sa există un motiv de incompatibilitate prevăzut de lege, are posibilitatea să formuleze declarație de abținere, asupra căreia completul învestit cu soluționarea acestor cereri va statua cu prioritate.

În acest caz, judecătorul va formula declarația de abținere verbal în aceeași ședință de judecată, fiind consemnată în încheiere, sau ulterior prin cerere scrisă, până la termenul stabilit pentru soluționarea cererii de recuzare.

În caz de admitere a declarației de abținere, cererea de recuzare, indiferent de motivul invocat, va fi respinsă prin aceeași încheiere ca rămasă fără obiect.

În cauza de față, Înalta Curte, constată că instanța învestită cu soluționarea incidentului procedural ivit în soluționarea cauzei a fost în mod corect apreciat.

Aceasta deoarece, cererile de recuzare formulate de petentă, și de care s-a luat act prin încheierea din 28 iunie 2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, au fost soluționate, prin admiterea cererii de abținere formulată de domnul judecător B. și, pe cale de consecință a fost respinsă ca rămasă fără obiect, cererea de recuzare a domnului judecător B..

În ceea ce privește critica ce vizează încheierea de ședință de la termenul din 27 octombrie 2017 de amânare a pronunțării asupra apelului, comunicată ca fiind încheierea prin care s-a soluționat cererea de recuzare privind pe dna judecător C. și prin care recurenta susține că dispozitivul acesteia, care a fost pronunțat public, nu conține nicio dispoziție de soluționare a cererii de recuzare a d-nei judecător C., se constată că aceasta este nefondată.

Potrivit art. 50 alin. (1) C. proc. civ., "abținerea sau recuzarea se soluționează de un alt complet al instanței respective, în compunerea căruia nu poate intra judecătorul recuzat sau care a declarat că se abține."

Astfel, ca regulă, în privința instanței competente să soluționeze aceste incidente procedurale și a completului învestit cu aceasta, dispozițiile evocate prevăd că abținerea sau recuzarea judecătorului se hotărăște de un alt complet al instanței din care acesta face parte, în alcătuirea căruia nu poate să intre cel care a declarat că se abține sau cel recuzat, după caz.

Aspectul că abținerea și recuzarea se soluționează de un alt complet al instanței din care fac parte judecătorii vizați constituie excepția la care face referire art. 124 alin. (2) C. proc. civ., potrivit căruia incidentele procedurale sunt soluționate de instanța în fața căreia se invocă, în afară de cazurile în care legea prevede în mod expres altfel, abținerea și recuzarea reprezentând incidente procedurale în desfășurarea procesului civil.

Totodată, interdicția participării judecătorului recuzat sau care declară că se abține de la soluționarea incidentelor menționate reprezintă o garanție a imparțialității cu care acestea vor fi rezolvate.

Așadar, în ceea ce privește cererea de recuzare formulată împotriva dnei judecător C., în încheierea din ședința publică din 27 octombrie 2017, s-a reținut că aceasta a rămas fără obiect, având în vedere că începând cu data de 1 ianuarie 2017, componența completului C5 Apel a fost modificată, ca urmare a Hotărârii Colegiului de conducere privind planificările aferente anului 2017 (schimbarea operând pentru toate dosarele atribuite completului C5 Apel), fiind astfel reținute dispozițiile art. 46 C. proc. civ., care prevăd că:

"pot fi recuzați numai judecătorii care fac parte din completul de judecată căruia pricina i-a fost repartizată spre soluționare".

Acest articol are în vedere faptul că numai judecătorii care fac parte din completul de judecată căruia i-a fost repartizată pricina spre soluționare pot fi recuzați, aspect apreciat în mod corect de către instanță.

Din această perspectivă, dispozițiile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, potrivit cărora "orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public și într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanță independentă și imparțială, instituită de lege, care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor și obligațiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricărei acuzații în materie penală îndreptate împotriva sa (...)", se constată că nu au fost încălcate în prezenta cauză.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul declarat derecurenta A. împotriva încheierilor din 27 octombrie 2017 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VII-a conflicte de muncă și asigurări sociale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta A. împotriva încheierilor din 27 octombrie 2017 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, în contradictoriu cu intimata ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 octombrie 2019.