ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 825/2019

Ședința publică din data de 11 aprilie 2019

Asupra cererii de revizuire de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Teleorman, secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale și contencios administrativ Fiscal la 3 iulie 2015 sub nr. x/2015, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Teleorman a solicitat să se dispună recalcularea tuturor drepturilor sale legale, constituționale cu privire la pensie, plecând de la punctajul mediu anual avut la 01.01.2001 de 1,74585 puncte, la care să se aplice prevederile deciziilor civile nr. 622R/2012 și 2212/2013, pronunțate de Curtea de Apel București, punctaj redus în mod abuziv, fără nici un temei legal, la 1,37367 puncte, fără a i se aplica în mod abuziv și eronat prevederile art. 7 din Ord. 50/1990, sumă actualizată la zi cu inflația (diferența de pensie pe 3 ani anteriori).

Prin sentința civilă nr. 1202 din 21 septembrie 2015, pronunțată de Tribunalul Teleorman, secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale și contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2015, s-a admis excepția autorității de lucru judecat, invocată de pârâtă și s-a respins acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Teleorman, ca existând autoritate de lucru judecat.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel, reclamantul A., iar prin decizia nr. 3565 din 27 iunie 2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale a fost admis apelul declarat de reclamantul A., s-a anulat sentința apelată și, evocându-se fondul: s-a admis în parte acțiunea. A fost obligată pârâta la revizuirea drepturilor de pensie cuvenite reclamantului, începând cu data de 16.06.2008, cu luarea în considerare a stagiului de cotizare realizat în grupa a II-a de muncă de 27 ani, 2 luni și 16 zile, precum și la plata diferențelor de drepturi de pensie rezultate, începând cu data de 03.07.2012, actualizate cu indicele de inflație la data plății efective. S-a respins în rest acțiunea, ca neîntemeiată. Intimata a fost obligată la plata către apelant a sumei de 191 RON reprezentând cheltuieli de judecată în apel.

Împotriva acestei hotărâri, a formulat recurs reclamantul A. prin care a solicitat admiterea acestuia, anularea deciziei și recalcularea tuturor drepturilor sale.

Prin decizia nr. 2086 din 24 mai 2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, în dosarul nr. x/2015 a fost respins ca inadmisibil recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 3565 din 27 iunie 2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale.

Pentru a decide astfel, instanța a reținut incidența prevederilor art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. raportat la dispozițiile Legii nr. 263/2010 privind jurisdicția asigurărilor sociale, iar față de obiectul cererii de chemare în judecată a constatat că hotărârea pronunțată de instanța de apel este definitivă, nefiind supusă recursului, conform dispozițiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ.

Împotriva acestei decizii a formulat contestație în anulare contestatorul A., întemeiată pe art. 503 alin. (1), (2)

2

, 3, art. 504 alin. (2), art. 508 alin. (3) C. proc. civ.

Prin decizia nr. 4923 din 15 noiembrie 2018 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2018 s-a respins ca inadmisibilă contestația în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei nr. 2086 din 24 mai 2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, în dosarul nr. x/2015.

Pentru a decide astfel, instanța a reținut că hotărârile pronunțate în recurs de Înalta Curte de Casație și Justiție nu pot face obiectul contestației în anulare, acele decizii prin care recursul a fost anulat sau respins ca inadmisibil, printr-o decizie a completului de filtru, în faza de examinare a cerințelor de formă pe care trebuie să le întrunească recursul, întrucât potrivit art. 493 alin. (5) C. proc. civ., în acest caz, decizia nu este supusă nici unei căi de atac, iar în speța de față, demersul contestatorului s-a îndreptat împotriva unei decizii pronunțate în procedura de filtru, care nu este susceptibilă de nicio cale de atac.

Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți, întemeiată pe dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 1, art. 504 și art. 509 C. proc. civ., revizuentul A. a formulat cerere de revizuire împotriva deciziei nr. 4923 din 15 noiembrie 2018 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2018, pe care o consideră nelegală, întrucât tot probatoriul solicitat în cauză i-a fost respins.

În continuare, revizuentul face aprecieri asupra considerentelor deciziei atacate, susținând că situația reală și de fapt de care instanța nu a ținut cont este următoarea:

Acțiunea formulată are ca obiect obligația de a face, de a corecta o eroare făcută de Casa Județeană de Pensii Teleorman și descoperită de revizuent cu ocazia primirii răspunsului nr. x din 6 mai 2015 dat de intimată la plângerea penală prealabilă pe care a formulat-o.

În acel proces a fost reclamată aplicarea abuzivă și rău intenționată a prevederilor H.G. nr. 1315/2001, H.G. nr. 1474/2002, H.G. nr. 1433/2003, asupra pensiei sale, H.G.-uri respective nefiind aplicabile acestei spețe.

În acel proces, revizuentul a solicitat ca toate hotărârile judecătorești definitive pronunțate de instanțe să-i fie aplicate pornind de la punctajul de pensie avut la data de 1 aprilie 2001, care este punctajul corect stabilit de intimată în baza art. 180 alin. (1)-(7) din Legea nr. 19/2000.

În acest sens, revizuentul arată că s-a făcut o aplicare abuzivă a prevederilor H.G.-urilor menționate, în situația în care art. 4 alin. (1) din H.G. nr. 1315/2001 specifică faptul că recorelarea se face prin adăugarea unui număr suplimentar de puncte la punctajul mediu anual calculat conform art. 2 (punctaj calculat la 1 aprilie 2001 conform art. 180 alin. (2) din Legea nr. 19/2000) și nu prin diminuarea punctajului mediu anual de pensie calculat conform art. 180 alin. (2) din Legea nr. 19/2000.

Mai susține revizuentul că dacă intimata nu i-ar fi redus în mod abuziv și nedrept, fără nici un temei legal, punctajul de pensie la fiecare 1 ianuarie al anilor 2002, 2003, 2004, de la 1,74585 punctaj mediu anual de pensie cât era la 1 aprilie 2001 și care a ajuns la 1,37367 punctaj mediu anual la 1 aprilie 2004, atunci punctajul mediu anual de pensie, în condițiile acordării bonusurilor date conform O.U.G. 100 si ale art. 169 din Legea nr. 263/2010, conform deciziei civile 2212R/2013 a CAB și a deciziei 622R/2012 a CAB, ar fi arătat, conform calcului prezentat.

În acest context, recurentul invocă dreptul la un proces echitabil și solicită instanței să ia măsurile ce se impun pentru respectarea normelor Directivei Comunitare pe care România a semnat-o și este obligată să o respecte.

Astfel, purtarea pensionarilor prin instanțe, pentru a-si câștiga drepturile legale constituționale cu privire la pensia lor, drepturi luate în mod abuziv de către salariații intimatei care sunt plătiți din banii pensionarilor pentru a fi in slujba lor, constituie o nouă metodă de îngrădire a drepturilor și libertăților individuale prin obligarea individului de a-și ocupa timpul cu întocmirea actelor necesare și susținerea proceselor pe care intimata, în mod abuziv îi obligă să le susțină.

Prin urmare, revizuentul consideră că a demonstrat "eroarea" în care s-a aflat completul de judecată de la Curtea de Apel București când a dat decizia civilă 3565/2016 și faptul că instanța supremă are obligația conform art. 126 alin. (3) din Constituție să asigure aplicarea unitară a legii de către celelalte instanțe, iar acolo unde se constată "erori" să le corecteze, sens în care legiuitorul a introdus și "căile extraordinare de atac".

Față de această situație, revizuentul consideră hotărârile nr. 2086/2018 și 4293/2018 date de Înalta Curte, ca fiind netemeinice si nelegale, solicitând anularea hotărârii civile nr. 3565/2016 pronunțată de Curtea de Apel București, pe care, de asemenea, o consideră netemeinică, numai în ceea ce privește capetele de cerere ce au fost respinse și recalcularea tuturor drepturilor legale, constituționale cu privire la pensia sa, plecând de la punctajul mediu anual avut la 1 aprilie 2001 de 1,74585 puncte de pensie, la care să se aplice prevederile H.G. nr. 1550/2004, O.U.G. nr. 4/2005, a deciziilor civile nr. 622R/2012 și 2212R/2013 ale Curții de Apel București, fără a i se mai aplica în mod abuziv și eronat prevederile art. 7 din ORD. 50/90, suma actualizată la zi cu inflația.

Analizând, în temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepția inadmisibilității invocată din oficiu, Înalta Curte apreciază că excepția invocată este fondată pentru următoarele considerente:

Motivul de revizuire, invocat generic de revizuent, este art. 509 C. proc. civ., însă doar alin. (1) pct. 8 al acestui articol, poate fi suspus atenției Înaltei Curți, care prevede că "revizuirea poate fi cerută dacă există hotărâri definitive potrivnice date de instanțe de același grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri".

Astfel, revizuirea pentru contrarietate de hotărâri, întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., este admisibilă dacă sunt îndeplinite următoarele condiții: să fie vorba de hotărâri definitive contradictorii, chiar dacă prin ele nu s-a rezolvat fondul cauzei; să fie vorba de hotărâri pronunțate în același litigiu, adică să fi existat triplă identitate de elemente: părți, obiect și cauză; hotărârile contradictorii să fi fost pronunțate nu în același proces, ci în procese diferite; în al doilea proces să nu se fi invocat excepția autorității de lucru judecat sau, chiar dacă a fost ridicată, să nu se fi discutat; să se ceară anularea celei de-a doua hotărâri, care s-a pronunțat cu încălcarea autorității de lucru judecat.

Rațiunea reglementării revizuirii prevăzută de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. o constituie necesitatea de a se înlătura încălcarea principiului autorității lucrului judecat, când instanțele au dat soluții contrare în dosare diferite, dar având același obiect, aceeași cauză și aceleași părți; în atare situație executarea hotărârilor fiind imposibilă ca urmare a faptului că fiecare parte se prevalează de hotărârea care îi este favorabilă, iar depășirea acestei situații creată de existența hotărârilor potrivnice, nu se poate realiza decât prin revizuirea ultimei hotărâri care înfrânge principiul autorității lucrului judecat.

Totodată, potrivit dispozițiilor art. 513 alin. (3) C. proc. civ., dezbaterile în cadrul unei cereri de revizuire sunt limitate la admisibilitatea revizuirii și la faptele pe care se întemeiază.

Prin urmare, în cadrul acestei căi de retractare se analizează prioritar condițiile de admisibilitate, cadru în care nu se repun în discuție și nu se cercetează chestiuni ce țin de fondul cauzei, ci se verifică aspecte procedurale vizând îndeplinirea condițiilor de admisibilitate.

În speță, se constată că prin cererea de revizuire s-a solicitat anularea deciziilor nr. 2086/2018 și 4293/2018 pronunțate de Înalta Curte și decizia nr. 3565/2016 pronunțată de Curtea de Apel București, toate cele trei decizii fiind pronunțate în același ciclu procesual.

Astfel, prin decizia nr. 4923 din 15 noiembrie 2018 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2018 s-a respins ca inadmisibilă contestația în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei nr. 2086 din 24 mai 2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, în dosarul nr. x/2015, prin care a fost respins ca inadmisibil recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 3565 din 27 iunie 2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale.

În acest context, Înalta Curte constată că prin decizia a cărei revizuire se solicită a fost soluționată o contestație în anulare formulată împotriva unei decizii pronunțate în recurs în complet de filtru, soluționată în condițiile art. 493 alin. (5) teza I C. proc. civ.

Aceste dispoziții prevăd, "în cazul în care completul este în unanimitate de acord că recursul nu îndeplinește cerințele de formă (...) anulează sau, după caz, respinge recursul printr-o decizie motivată, pronunțată, fără citarea părților, care nu este supusă niciunei căi de atac".

Textul de lege evocat stabilește că nu sunt supuse niciunei căi de atac hotărârile pronunțate de instanța supremă, în complet de filtru, prin care recursul este anulat sau respins, pentru neîndeplinirea unei cerințe formale sau de admisibilitate.

Prin urmare, nefiind supusă niciunei căi de atac, se constată că hotărârea instanței de recurs pronunțată în complet de filtru, conform art. 493 alin. (5) C. proc. civ., nu poate forma obiectul căilor de atac de reformare sau de retractare.

În sistemul nostru de drept mijloacele procesuale de atac a hotărârilor judecătorești, exercitarea acestora și efectele căilor de atac sunt guvernate de principiul legalității căilor de atac, regulă cu valoare de principiu constituțional, care semnifică instituirea prin lege a căilor de atac și exercitarea lor în condițiile legii, potrivit cu natura și scopul lor.

Legalitatea căilor de atac este un principiu a cărui respectare este impusă și de exigențele art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, concretizând una dintre garanțiile unui proces echitabil.

Este de necontestat că recunoașterea unei căii de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a principiului legalității căilor de atac, precum și a principiului constituțional al egalității în fața legii.

Așadar, în cauză se reține că a fost atacată o hotărâre pronunțată de Înalta Curte într-o contestație în anulare al cărei obiect l-a constituit o decizie pronunțată în recurs care nu era supusă niciunei căi de atac, conform art. 493 alin. (5) teza I C. proc. civ., context în care se constată că nu este susceptibilă de a fi atacată pe calea revizuirii.

Așa fiind, pentru toate argumentele în fapt și în drept care preced, în temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va admite excepția inadmisibilității cererii de revizuire și, în consecință, va respinge ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva deciziei nr. 4923 din 15 noiembrie 2018 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2018, în contradictoriu cu intimata Casa Județeană de Pensii Teleorman.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva deciziei nr. 4923 din 15 noiembrie 2018 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2018, în contradictoriu cu intimata Casa Județeană de Pensii Teleorman.

Cu recurs la Completul de 5 Judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 aprilie 2019.