ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3275/2014

După deliberare, asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin

decizia nr. 5641 din 26 noiembrie 2013, pronunțată de Curtea

de Apel București, secția a VlI-a

civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, cu

majoritate, a fost admis recursul declarat de pârâta Casa Județeană de Pensii

Teleorman împotriva sentinței nr. 1221 din 28 martie 2013 a Tribunalului

Teleorman, secția conflicte de muncă, asigurări sociale, contencios

administrativ și fiscal, în contradictoriu cu reclamantul A.F.; a fost

modificată, în tot, sentința recurată, în sensul că s-a respins acțiunea, ca

neîntemeiată.

Împotriva acestei decizii a formulat

„recurs în interesul legii" petentul A.F.,

solicitând anularea hotărârii, obligarea pârâtei la

revizuirea drepturilor de pensie stabilite prin decizia nr. 12756 prin care a

fost modificat punctajul mediu anual, ca urmare a punerii în executare a

sentinței civile nr. 3865 din 25 noiembrie 2010, pronunțată de Tribunalul

Teleorman, cu luarea în calcul a punctajului cuvenit, conform O.U.G. nr. 100/2008,

începând cu data de 01 februarie 2009; obligarea pârâtei la acordarea

diferenței dintre punctajul mediu anual stabilit potrivit art. 169 din Legea

nr. 263/2010 și cel determinat conform O.U.G. nr. 100/2008, începând cu data de

01 ianuarie 2011 și la plata diferențelor drepturilor de pensie cuvenite în

urma recalculării, potrivit O.U.G. nr. 100/2008, începând cu data de 01

februarie 2009 la zi, conform art. 169 din Legea nr. 263/2010, începând cu 01

ianuarie 2001 la zi, actualizate cu indicele de inflație la data plății

efective.

În motivare, recurentul a arătat, în esență,

că pârâta a făcut o greșită aplicare a legii și că este îndreptățit la acordarea

punctajului prevăzut de O.U.G. nr. 100/2008, cât și la majorarea celui stipulat

de Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii, motiv pentru care se impune

revizuirea deciziei nr. 128756 din 04 martie 2001 emisă de pârâtă.

Nici înainte și nici după pronunțarea recursului

în interesul legii, nu s-a apreciat că dispozițiile art. 14 din Legea nr. 3/1977

instituie condiții diferite pentru cei cărora li s-a deschis dreptul de pensie în

baza acestui act normativ. În ceea ce privește dreptul pensionarilor, la nivelul

instanțelor s-a creat practica judiciară neunitară, rămasă astfel și după soluționarea

recursului în interesul legii, prin recalcularea pensiilor unei categorii de pensionari

în baza unui stagiu complet de cotizare.

În drept, calea de atac a fost întemeiată

pe dispozițiile art. 107 alin. (1) și (2) și art. 153 lit. g) din Legea nr. 263/2010

privind sistemul unitar de pensii.

Recursul este scutit de la plata taxei

judiciare de timbru, conform dispozițiilor art. 15 lit. d) din Legea nr. 146/1997.

În această etapă procesuală, intimata-pârâtă

nu a formulat întâmpinare și nici nu au fost administrate probe în sensul prevederilor

art. 305 C. proc. civ.

Examinând cererea formulată, în raport

de excepția de inadmisibilitate invocată de instanța, a cărei analiză este prioritară,

în conformitate cu prevederile art. 137 alin. (1) C. proc. civ. Înalta Curte reține:

Conform dispozițiilor art. 329 C. proc.

civ., „pentru a se asigura interpretarea și aplicarea unitară a legii de către toate

instanțele judecătorești, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție, din oficiu sau la cererea ministrului justiției, colegiul

de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție, colegiile de conducere ale

curților de apel, precum și Avocatul Poporului au îndatorirea să ceară Înaltei

Curți de Casație și Justiție să se pronunțe asupra problemelor de drept care au

fost soluționate diferit de instanțele judecătorești".

Prin urmare, prerogativa sesizării

Înaltei Curți de Casație și Justiție eu soluționarea unui recurs în interesul legii

aparține, conform prevederilor legale mai sus menționate, procurorului general al

Parchetului de pe lângă această instanță, ministrului justiției, colegiuiui de conducere

al Înaltei Curți de Casație și Justiție, colegiilor de conducere ale curților de

apel și Avocatului Poporului.

În acest context, se observă că dispozițiile

art. 329 C. proc. civ. nu acordă părților unui proces legitimare procesuală activă

în privința solicitării Înaltei Curți de a se pronunța cu privire la problemele

de drept soluționate în mod diferit de instanțele judecătorești.

De asemenea, Înalta Curte, analizând recursul,

reține că, potrivit dispozițiilor art. 299 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., sunt

supuse recursului hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum

și, în condițiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe cu activitate jurisdicîională.

În cauză, decizia civilă nr. 5641 din 26

noiembrie 2013 a Curții de Apel București, secția a VlI-a civilă și pentru cauze

privind conflicte de muncă și asigurări sociale, a fost pronunțată în recurs, într-un

litigiu având ca obiect drepturi și asigurări sociale.

Așa fiind, potrivit dispozițiilor art.

155 din Legea pensiilor nr. 263/2010, actualizată, care stipulează că împotriva

hotărârilor tribunalelor se poate face recurs la Curtea de apel competentă, decizia

mai sus menționată este irevocabilă și nu mai poate fi supusă reformării tot pe

calea recursului.

Cum căile de atac sunt supuse principiului

legalității și unicității, înseamnă că părțile au dreptul de a exercita o singură

dată o cale de atac împotriva unei hotărâri judecătorești. Aceste principii sunt

reglementate și în dispozițiile art. 129 din Constituția României, care prevăd că

mijloacele procesuale de atac ale unei hotărâri judecătorești, precum și exercitarea

acestora se realizează în condițiile legii.

În acest sens sunt și dispozițiile

art. 377 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ., care prevăd faptul că sunt irevocabile

hotărârile pronunțate în recurs, chiar dacă prin acestea a fost soluționat fondul

cauzei.

Din coroborarea dispozițiilor legale menționate,

rezultă faptul că declararea recursului împotriva unei hotărâri irevocabile este

inadmisibil, o asemenea hotărâre nefiind susceptibilă de a mai fi suspusă acestei

căi de atac, întrucât dreptul de exercitare a fost deja epuizat.

Prin natura sa juridică, recursul este

o cale extraordinară de atac prin care se asigură controlul de legalitate al hotărârii

judecătorești atacate.

În speță, hotărârea împotriva căreia a

fost exercitată calea de atac a recursului a fost supusă controlului de legalitate,

fiind irevocabilă și, pe cale de consecință, nesusceptibilă de reformare pe calea

exercitării căii de atac a recursului.

Pentru aceste considerente în aplicarea

dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul

ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat

de reclamantul A.F. împotriva deciziei nr. 5641 din 26 noiembrie 2013 a Curții de

Apel București, secția a Vll-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă

și asigurări sociale.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi,

21 noiembrie 2014.