ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3245/2014

Asupra

recursului de față, constată, următoarele:

Prin cererea înregistrată la

Tribunalul Teleorman, secția conflicte de muncă și asigurări sociale și de contencios

administrativ fiscal, sub nr. 5472 din 14 noiembrie 2012, reclamantul D.I.I.,

în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Teleorman, a solicitat

pronunțarea unei hotărâri prin care pârâta să fie obligată să revizuiască

decizia de pensie nr. 135023, aplicarea prevederilor art. 160 alin. (1) și (2)

din Legea nr. 263/2010, și recuperarea drepturilor aplicate anterior emiteri

deciziei statuate de O.U.G. nr. 100/2008

:

precum și obligarea pârâtei

la plata diferențelor dintre pensia cuvenită și neacordată și cea efectiv

acordată începând cu anul 2008 și respectiv 01 ianuarie 2011, pană la data plății

pensiei rezultate prin revizuire.

Prin sentința

civilă nr. 5 din 15 ianuarie 2013, tribunalul a admis acțiunea și a obligat pârâta

să revizuiască drepturile de pensie ale reclamantului stabilite prin decizia

nr. 1.35023 din 28 iunie 2010, cu luarea în calcul a punctajului cuvenit conform

O.U.G. nr. 100/2008 începând cu data de 14 noiembrie 2009 și să acorde reclamantului

diferența între punctajul mediu anual stabilit conform art. 169 din Legea nr. 263/2010

și cel stabilit conform O.U.G. nr. 100/2008, începând cu data de 01 ianuarie 2011,

la zi, precum și la plata către reclamant a diferențelor drepturilor de pensie rezultate

în urma recalculării, actualizate cu indicele de inflație la data plății și a sumei

de 400 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat.

Împotriva acestei

hotărâri a declarat recurs pârâta Casa Județeană de Pensii Teleorman solicitând

casarea sentinței și respingerea acțiunii reclamantului. Prin decizia nr. 2395R

din 14 noiembrie 2013 a Curții de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru

cauze privind proprietatea intelectuală, conflicte de muncă și asigurări sociale,

a fost admis recursul declarat de recurenta-pârâtă și în consecință, a fost modificată

în tot sentința recurată, în sensul respingerii cererii reclamantului, ca neîntemeiată.

Împotriva deciziei

pronunțate în recurs, reclamantul D.I.I., a formulat un nou recurs înregistrat la

Înalta Curte de Casație și Justiție, la data de 29 iulie 2014.

Prin recurs, invocând

dispozițiile art. 107 alin. (1) și (2) și 153 lit. g) din Legea nr. 263/2010, privind

sistemul unitar de pensii, recurentul a solicitat, în esență, admiterea acțiunii

astfel cum a fost formulată.

Înalta Curte,

la termenul din 20 noiembrie 2014, a rămas în pronunțare asupra excepției inadmisibilității

recursului, pe care o va analiza cu prioritate, față de dispozițiile art. 137 C.

proc. civ., și pe care o va admite, pentru considerentele care succed:

Împotriva hotărârii

judecătorești se pot exercita căile de atac prevăzute de lege prin dispoziții imperative,

de la care nu se poate deroga.

Potrivit dispozițiilor

art. 299 C. proc. civ., sunt supuse recursului hotărârile date fără drept de apel,

cele date în apel, precum și în condițiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe

cu activitate jurisdicționa la, iar potrivit art. 377 alin. (2) C. proc. civ. hotărârile

date în recurs sunt irevocabile.

Față de aceste

dispoziții, recursul declarat împotriva unei decizii irevocabile a unei instanțe

de recurs este inadmisibil, o asemenea hotărâre nefiind susceptibilă de a mai fi

atacată cu recurs.

În speță, decizia

atacată este o hotărâre pronunțată în soluționarea unui recurs, care este irevocabilă

potrivit art. 377 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ., astfel încât nu este susceptibilă

de reformare pe calea recursului, pentru neîndeplinirea condiției prevăzute de

art. 299 C. proc. civ.

Această concluzie

derivă din regula unicității dreptului de a folosi o cale de atac, epuizându-se

chiar prin exercițiul lui, o persoană nu se poate judeca de mai multe ori în aceeași

cale de atac, iar recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute

de legea procesuală civilă constituie o încălcare a legalității acesteia, precum

și a principiului constituțional al egalității în fața legii.

Întrucât hotărârea

ce face obiectul recursului cu care Înalta Curte a fost învestită este irevocabilă,

conform art. 377 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ., fiind pronunțată de o instanță

de recurs, recursul declarat împotriva ei este inadmisibil, urmând a fi respins

în consecință, în baza art. 312 alin. (1) raportat la art. 299 alin. (1) C. proc.

civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil,

recursul declarat de reclamantul D.l.I. împotriva deciziei nr. 2395R din 14 noiembrie

2013 a Curții de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea

intelectuală, conflicte de muncă și asigurări sociale.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi, 20 noiembrie 2014.