ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2596/2014

Deliberând,

în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra cererii de revizuire de față,

constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe

rolul Tribunalul Teleorman, reclamantul D.I.C. în contradictoriu cu pârâta Casa

județeană de pensii Teleorman a solicitat pronunțarea unei hotărâri prin care

pârâta să fie obligată să revizuiască drepturile de pensie stabilite prin

decizia nr. 84305 din 01 septembrie 2011, decizie prin care a fost modificat

punctajul mediu anual, urmare a punerii în executare a sentinței civile nr.

3583 din 10 noiembrie 2011, pronunțată de Tribunalul Teleorman, cu luarea în

calcul a punctajului cuvenit conform O.U.G. nr. 100/2008, începând cu data de 01

februarie 2009, acordarea diferenței între punctajul mediu anual stabilit

conform art. 169 din Legea nr. 263/2010 și cel stabilit conform O.U.G. nr.

100/2008, începând cu data de 01 ianuarie 2011, precum și plata diferențelor

drepturilor de pensie cuvenite în urma recalculării, conform O.U.G. nr.

100/2008, începând cu data de 01 februarie 2009 la zi, și conform art. 169 din

Legea nr. 263/2010, începând cu data de 01 ianuarie 2011 la zi, actualizate cu

indicele de inflație la data plății efective.

Prin sentința

civilă nr. 100 din 12 martie 2013, Tribunalul Teleorman a admis acțiunea, a

obligat pârâta la revizuirea drepturilor de pensie ale reclamantului stabilite

prin decizia nr. 84305 din 1 septembrie 2011, cu luarea în calcul a punctajului

cuvenit conform O.U.G. nr. 100/2008 și prin acordarea diferențelor dintre

punctajul mediu anual conform art. 169 din Legea nr. 263/2010 și cel stabilit

conform O.U.G. nr. 100/2008, începând cu data de 01 septembrie 2011, precum și

diferențele drepturilor de pensie rezultate din recalculare, actualizate cu

indicele de inflație; a respins, ca nedovedit, capătul de cerere privind

obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin decizia

nr. 2583 R din 10 aprilie 2014, Curtea de Apel București, secția a VII-a civilă

și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, a admis recursul

formulat de pârâta Casa județeană de pensii Teleorman împotriva sentinței nr. 1002

din 12 martie 2013, pronunțată de Tribunalul Teleorman, secția conflicte de muncă,

asigurări sociale, în contradictoriu cu intimatul-reclamant D.I.C.

A modificat în

tot sentința recurată în sensul că a respins cererea, ca neîntemeiată.

Pentru a decide

astfel, instanța de recurs a reținut că reclamantului i-au fost recalculate drepturile

de pensie în temeiul O.U.G. nr. 4/2005, cu utilizarea unui stagiu complet de cotizare

de 20 de ani, stagiu prevăzut de art. 14 din Legea nr. 3/1977, stabilit prin hotărâre

judecătorească.

În speță, la determinarea

punctajului mediu anual în conformitate cu O.U.G. nr. 4/2005, s-a utilizat vechimea

în muncă prevăzută de Legea nr. 3/1977, pentru munca realizată în grupa a I-a, stagiu

mai mic decât cel prevăzut de același act normativ cu caracter general, de 30 de

ani, astfel că reclamantul nu este îndreptățit la majorarea prevăzută de art. 169

alin. (1) din Legea nr. 263/2010, aflându-se în situația de excepție prevăzută de

alin. (2) al aceluiași text.

Criticile privind

soluționarea pe fond a acțiunii sunt fondate, încadrându-se în motivul de nelegalitate

prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., având drept consecință admiterea recursului.

Curtea de apel

a reținut, însă, legat de critica privind nemdeplinirea procedurii prealabile, că

aducerea în discuție prin recurs a unor aspecte noi, ce nu au fost învederate instanței

de fond nu este permisă, față de prevederile art. 316 C. proc. civ. raportat la

art. 294 C. proc. civ., neputând fi modificate elementele pe care prima instanță

le-a avut în vedere la pronunțarea soluției.

Or, în raport

de dispozițiile art. 109 alin. (3) C. proc. civ., neîndeplinirea procedurii prealabile

poate fi invocată doar în fața instanței de fond, prin întâmpinare, astfel că această

critică adusă sentinței nu poate face obiectul controlului judiciar în calea de

atac.

Împotriva acestei

decizii a formulat cerere de revizuire reclamantul D.I.C., invocând în drept dispozițiile

art. 322 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ. și solicitând anularea hotărârii atacate

și menținerea sentinței Tribunalului Teleorman, ca fiind temeinică și legală.

În motivarea cererii,

revizuentul a arătat că la nivelul secțiilor a VII-a civilă și a IX-a civilă din

cadrul Curții de Apel București nu există o practică unitară sub aspectul interpretării

dispozițiilor art. Il alin. (1) din O.U.G. nr. 100/2008 și art. 169 alin. (1) din

Legea nr. 263/2010 în raport cu aplicarea sau neaplicarea, după caz, a dispozițiilor

art. 14 din Legea nr. 3/1977 și considerarea stagiului prevăzut de acest din urmă

articol, ca fiind prevăzut sau nu de un act normativ cu caracter special. Acest

aspect a determinat ca soluționarea cauzelor având ca obiect revizuirea drepturilor

de pensie prin valorificarea punctajelor suplimentare prevăzute de textele de lege

menționate, să se facă diferit, deși speța a fost aceeași în fiecare dosar, diferii

fiind doar reclamantul.

Datorită acestei

practici neunitare, Curtea de Apel București a pronunțat hotărâri potrivnice. În

unele spețe, au fost menținute hotărârile tribunalelor de admitere a acțiunilor

formulate de reclamanți; spre exemplu decizia nr. 42 din 11 februarie 2014, pronunțată

în Dosarul nr. 2627/87/2013. În alte cazuri, ca și în prezenta pricină, au fost

modificate sentințele Tribunalului Teleorman, în sensul respingerii acțiunii.

Astfel, a fost

încălcat principiul nediscriminării și al egalității de tratament, temeiurile de

drept în baza cărora au fost formulate acțiunile fiind aceleași, dar interpretarea

fiind diferită la nivelul completelor de judecată și uneori, chiar în interiorul

aceluiași complet, neexistând o unanimitate în luarea unei hotărâri.

Prin soluțiile

pronunțate, Curtea de Apel București a încălcat jurisprudema C.E.D.O., pronunțată

în mteipretarea dispozițiilor art. 14 ale Convenției Europene a Drepturilor Omului.

Cererea de revizuire

este inadmisibilă pentru următoarele considerente.

Motivul de revizuire

prevăzut de art. 322 pct. 7 C. proc. civ. vizează ipoteza în care există hotărâri

definitive potrivnice date de instanțe de același grad sau de grade deosebite, în

una sau aceeași pricină, între aceleași persoane, având aceeași calitate.

Una dintre cerințele

de admisibilitate a cererii de revizuire, care rezultă din textul art. 322 pct.

7 C. proc. civ. este cea ca hotărârile indicate ca fiind contradictorii să fi fost

pronunțate în aceeași cauză, în rezolvarea aceluiași raport, juridic dedus judecății,

deci între aceleași părți, pentru același obiect și pentru aceeași cauză.

Dispozițiile enunțate

au în vedere situația în care se pronunță soluții contradictorii, în una și aceeași

cauză, înfrângându-se principiul puterii lucrului judecat. Rațiunea reglementării

acestuia motiv de revizuire o constituie necesitatea înlăturării încălcării acestui

principiu și conduce, în final, la anularea ultimei hotărâri pronunțate cu încălcarea

acestui principiu.

Pentru existența

acestui caz de revizuire este necesară existența triplei identități de părți, obiect

și cauză, condiție fundamentală față de finalitatea mai sus exprimata a revizuirii,

aceea de a remedia erorile determinate de nesocotirea autorității de lucru judecat.

În speță, se constată

că nu sunt întrunite condițiile prevăzute de lege pentru însăși admisibilitatea

cererii de revizuire și anume, ca între hotărârile pretins a fi contradictorii să

existe identitate de părți, obiect șl cauză.

Astfel, din analizarea

criticilor formulate, precum și a actelor și lucrărilor cauzei, se constată că revizuentul

D.I.C. invocă faptul că în cauze similare au fost pronunțate soluții potrivnice

celei din decizia atacată, existând în prezent hotărâri contradictorii date în litigii

diferite, deci practică neunitară în materie.

Or, aceste susțineri

nu pot fi încadrate în dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., deoarece deciziile

invocate de revizuent au fost pronunțate în cauze diferite, purtate între persoane

diferite.

Drept urmare,

între hotărârile pretins a fi contradictorii nu există tripla identitate de obiect,

cauză și părți, astfel că, prin pronunțarea deciziei a cărei revizuire se solicită,

nu s-a încălcat principiul puterii lucrului judecat.

De asemenea, în

speță, revizuentul nu poate susține ca motiv de revizuire existența unei discriminări

în sensul art. 14 din C.E.D.O., față de condițiile expres prevăzute de art. 322

alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., anterior analizate.

În considerarea

acestor argumente, care susțin inadmisibilhatea cererii de revizuire, Înalta Curte

urmează să dispună în consecință.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă,

cererea de revizuire formulată de revizuentul D.I.C. împotriva deciziei nr. 2583

R din data de 10 aprilie 2014 a Curții de Apel București, secția a VII-a civilă

și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 7 octombrie 2014.