ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2596/2014

Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra cererii de revizuire de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalul Teleorman, reclamantul D.I.C. în contradictoriu cu pârâta Casa județeană de pensii Teleorman a solicitat pronunțarea unei hotărâri prin care pârâta să fie obligată să revizuiască drepturile de pensie stabilite prin decizia nr. 84305 din 01 septembrie 2011, decizie prin care a fost modificat punctajul mediu anual, urmare a punerii în executare a sentinței civile nr. 3583 din 10 noiembrie 2011, pronunțată de Tribunalul Teleorman, cu luarea în calcul a punctajului cuvenit conform O.U.G. nr. 100/2008, începând cu data de 01 februarie 2009, acordarea diferenței între punctajul mediu anual stabilit conform art. 169 din Legea nr. 263/2010 și cel stabilit conform O.U.G.

nr. 100/2008, începând cu data de 01 ianuarie 2011, precum și plata diferențelor drepturilor de pensie cuvenite în urma recalculării, conform O.U.G. nr. 100/2008, începând cu data de 01 februarie 2009 la zi, și conform art. 169 din Legea nr. 263/2010, începând cu data de 01 ianuarie 2011 la zi, actualizate cu indicele de inflație la data plății efective. Prin sentința civilă nr. 100 din 12 martie 2013, Tribunalul Teleorman a admis acțiunea, a obligat pârâta la revizuirea drepturilor de pensie ale reclamantului stabilite prin decizia nr. 84305 din 1 septembrie 2011, cu luarea în calcul a punctajului cuvenit conform O.U.G. nr. 100/2008 și prin acordarea diferențelor dintre punctajul mediu anual conform art. 169 din Legea nr. 263/2010 și cel stabilit conform O.U.G.

nr. 100/2008, începând cu data de 01 septembrie 2011, precum și diferențele drepturilor de pensie rezultate din recalculare, actualizate cu indicele de inflație; a respins, ca nedovedit, capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată. Prin decizia nr. 2583 R din 10 aprilie 2014, Curtea de Apel București, secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, a admis recursul formulat de pârâta Casa județeană de pensii Teleorman împotriva sentinței nr. 1002 din 12 martie 2013, pronunțată de Tribunalul Teleorman, secția conflicte de muncă, asigurări sociale, în contradictoriu cu intimatul-reclamant D.I.C. A modificat în tot sentința recurată în sensul că a respins cererea, ca neîntemeiată.

Pentru a decide astfel, instanța de recurs a reținut că reclamantului i-au fost recalculate drepturile de pensie în temeiul O.U.G. nr. 4/2005, cu utilizarea unui stagiu complet de cotizare de 20 de ani, stagiu prevăzut de art. 14 din Legea nr. 3/1977, stabilit prin hotărâre judecătorească. În speță, la determinarea punctajului mediu anual în conformitate cu O.U.G. nr. 4/2005, s-a utilizat vechimea în muncă prevăzută de Legea nr. 3/1977, pentru munca realizată în grupa a I-a, stagiu mai mic decât cel prevăzut de același act normativ cu caracter general, de 30 de ani, astfel că reclamantul nu este îndreptățit la majorarea prevăzută de art. 169 alin. (1) din Legea nr. 263/2010, aflându-se în situația de excepție prevăzută de alin. (2) al aceluiași text.

Criticile privind soluționarea pe fond a acțiunii sunt fondate, încadrându-se în motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., având drept consecință admiterea recursului. Curtea de apel a reținut, însă, legat de critica privind nemdeplinirea procedurii prealabile, că aducerea în discuție prin recurs a unor aspecte noi, ce nu au fost învederate instanței de fond nu este permisă, față de prevederile art. 316 C. proc. civ. raportat la art. 294 C. proc. civ., neputând fi modificate elementele pe care prima instanță le-a avut în vedere la pronunțarea soluției. Or, în raport de dispozițiile art. 109 alin. (3) C. proc. civ., neîndeplinirea procedurii prealabile poate fi invocată doar în fața instanței de fond, prin întâmpinare, astfel că această critică adusă sentinței nu poate face obiectul controlului judiciar în calea de atac.

Împotriva acestei decizii a formulat cerere de revizuire reclamantul D.I.C., invocând în drept dispozițiile art. 322 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ. și solicitând anularea hotărârii atacate și menținerea sentinței Tribunalului Teleorman, ca fiind temeinică și legală. În motivarea cererii, revizuentul a arătat că la nivelul secțiilor a VII-a civilă și a IX-a civilă din cadrul Curții de Apel București nu există o practică unitară sub aspectul interpretării dispozițiilor art. Il alin. (1) din O.U.G. nr. 100/2008 și art. 169 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 în raport cu aplicarea sau neaplicarea, după caz, a dispozițiilor art. 14 din Legea nr. 3/1977 și considerarea stagiului prevăzut de acest din urmă articol, ca fiind prevăzut sau nu de un act normativ cu caracter special.

Acest aspect a determinat ca soluționarea cauzelor având ca obiect revizuirea drepturilor de pensie prin valorificarea punctajelor suplimentare prevăzute de textele de lege menționate, să se facă diferit, deși speța a fost aceeași în fiecare dosar, diferii fiind doar reclamantul. Datorită acestei practici neunitare, Curtea de Apel București a pronunțat hotărâri potrivnice. În unele spețe, au fost menținute hotărârile tribunalelor de admitere a acțiunilor formulate de reclamanți; spre exemplu decizia nr. 42 din 11 februarie 2014, pronunțată în Dosarul nr. 2627/87/2013. În alte cazuri, ca și în prezenta pricină, au fost modificate sentințele Tribunalului Teleorman, în sensul respingerii acțiunii.

Astfel, a fost încălcat principiul nediscriminării și al egalității de tratament, temeiurile de drept în baza cărora au fost formulate acțiunile fiind aceleași, dar interpretarea fiind diferită la nivelul completelor de judecată și uneori, chiar în interiorul aceluiași complet, neexistând o unanimitate în luarea unei hotărâri. Prin soluțiile pronunțate, Curtea de Apel București a încălcat jurisprudema C.E.D.O., pronunțată în mteipretarea dispozițiilor art. 14 ale Convenției Europene a Drepturilor Omului. Cererea de revizuire este inadmisibilă pentru următoarele considerente. Motivul de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 7 C. proc. civ. vizează ipoteza în care există hotărâri definitive potrivnice date de instanțe de același grad sau de grade deosebite, în una sau aceeași pricină, între aceleași persoane, având aceeași calitate.

Una dintre cerințele de admisibilitate a cererii de revizuire, care rezultă din textul art. 322 pct. 7 C. proc. civ. este cea ca hotărârile indicate ca fiind contradictorii să fi fost pronunțate în aceeași cauză, în rezolvarea aceluiași raport, juridic dedus judecății, deci între aceleași părți, pentru același obiect și pentru aceeași cauză. Dispozițiile enunțate au în vedere situația în care se pronunță soluții contradictorii, în una și aceeași cauză, înfrângându-se principiul puterii lucrului judecat. Rațiunea reglementării acestuia motiv de revizuire o constituie necesitatea înlăturării încălcării acestui principiu și conduce, în final, la anularea ultimei hotărâri pronunțate cu încălcarea acestui principiu.

Pentru existența acestui caz de revizuire este necesară existența triplei identități de părți, obiect și cauză, condiție fundamentală față de finalitatea mai sus exprimata a revizuirii, aceea de a remedia erorile determinate de nesocotirea autorității de lucru judecat. În speță, se constată că nu sunt întrunite condițiile prevăzute de lege pentru însăși admisibilitatea cererii de revizuire și anume, ca între hotărârile pretins a fi contradictorii să existe identitate de părți, obiect șl cauză. Astfel, din analizarea criticilor formulate, precum și a actelor și lucrărilor cauzei, se constată că revizuentul D.I.C. invocă faptul că în cauze similare au fost pronunțate soluții potrivnice celei din decizia atacată, existând în prezent hotărâri contradictorii date în litigii diferite, deci practică neunitară în materie.

Or, aceste susțineri nu pot fi încadrate în dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., deoarece deciziile invocate de revizuent au fost pronunțate în cauze diferite, purtate între persoane diferite. Drept urmare, între hotărârile pretins a fi contradictorii nu există tripla identitate de obiect, cauză și părți, astfel că, prin pronunțarea deciziei a cărei revizuire se solicită, nu s-a încălcat principiul puterii lucrului judecat. De asemenea, în speță, revizuentul nu poate susține ca motiv de revizuire existența unei discriminări în sensul art. 14 din C.E.D.O., față de condițiile expres prevăzute de art. 322 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., anterior analizate. În considerarea acestor argumente, care susțin inadmisibilhatea cererii de revizuire, Înalta Curte urmează să dispună în consecință.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul D.I.C. împotriva deciziei nr. 2583 R din data de 10 aprilie 2014 a Curții de Apel București, secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 octombrie 2014.