ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1002/2015
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1002/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)
Decizia nr. 1002/2015
Asupra contestației în anulare de față;
Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin decizia nr. 2596 din 18 septembrie 2014 înalta Curte de Casație și Justiție, secția a ll-a civilă, a respins ca tardiv declarat recursul formulat de pârâta SC A. SRL împotriva deciziei nr. 368 din 17 octombrie 2013 a Curții de Apel București, secția a V-a civilă.
Împotriva acestei decizii a formulat contestației în anulare contestatoarea SC A. SRL, solicitând anularea deciziei nr. 2596 din 18 septembrie 2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a ll-a civilă, și pe cale de consecință, soluționarea recursului formulat împotriva deciziei nr. 368 din 17 octombrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș.
Contestatoarea își întemeiază în drept cererea pe dispozițiile art. 318 alin. (1) C. proc. civ., arătând că decizia recurata i-a fost comunicată la fostul sediu al societății situat în Târgu Mureș, str. X., deși în cursul soluționării procesului în fața Tribunalului București a adus la cunoștința instanței și a depus o copie după certificatul de înmatriculare al societății, care făcea dovada că actualul sediu al societății este în str. Y, Târgu Mureș. Cu aceeași ocazie, se arată că a indicat și sediul procesual al reprezentantului convențional, avocat B., ca fiind în Târgu Mureș, str. Z, județul Mureș.
Precizează contestatoarea că întrucât decizia recurata nu i-a fost comunicată la niciunul din aceste sedii, nici la cele ale reprezentantului convențional și nici la sediul societății din strada Y, față de faptul că termenul de recurs curge de la data comunicării la unul din sediile indicate, în mod greșit recursul a fost respins ca tardiv, impunându-se anularea deciziei atacate și soluționarea recursului.
Înalta Curte, examinând hotărârea contestată din perspectiva criticilor subsumate art. 318 alin. (1) C. proc. civ., constată următoarele:
Decizia recurata a fost comunicată prezentei contestatoare la sediul social din str. X din Târgu Mureș, în condițiile în care această parte a făcut cunoscut atât instanței de fond prin concluziile scrise, cât și instanței de apel prin concluziile scrise înregistrate sub nr. 840 din 25 septembrie 2013, noul sediu - atât cel procesual, cât și cel social - situat în str. Y, Târgu Mureș, județul Mureș.
Potrivit art. 318 alin. (1) C. proc. civ., hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare.
Pentru a putea fi admisă o contestație în anulare îndreptată împotriva unei decizii pronunțate de o instanță de recurs, în raport de temeiul de drept indicat, este necesar ca o eroare materială gravă, invocată de o parte, să privească o problemă de procedură. O atare eroare trebuie să fie evidentă, în legătură cu aspectele formale ale judecății în recurs, pentru verificarea căreia să nu fie necesară o reexaminare a fondului sau o reapreciere a probelor cum ar fi respingerea recursului ca tardiv sau anularea ca insuficient timbrat sau făcut de o persoană fără calitate, deși la dosar se găsesc dovezi din care se învederează că a fost depus în termen sau că a fost legal timbrat ori formulat de o persoană îndreptățită a-l declara.
În cauză, greșeala materială invocată de către contestatoare privește o problemă strict procedurală, încadrându-se astfel în ipoteza reglementată de art. 318 alin. (1) C. proc. civ., motiv pentru care prezenta contestația în anulare va fi admisă, decizia atacată va fi anulată, urmând a se fixa termen pentru soluționarea recursului la data de 26 mai 2015, cu citarea părților.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite contestația în anulare formulată de contestatoarea SC A. SRL Târgu Mureș împotriva deciziei nr. 2596 din 18 septembrie 2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a ll-a civilă, în Dosarul nr. x/3/2012.
Anulează decizia nr. 2596 din 18 septembrie 2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a ll-a civilă, în Dosarul nr. x/3/2012.
Fixează termen de soluționare a recursului la 26 mai 2015, cu citarea părților.
Irevocabilă.
Pronunțată, în ședința publică, astăzi, 31 martie 2015.