ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3200/2014

Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra recursului de față, constată următoarele: Prin Sentința civilă nr. 477 din 5 februarie 2013, Tribunalul Teleorman, secția conflicte de muncă, asigurări sociale și contencios administrativ-fiscal, a admis, în parte, acțiunea formulată de reclamantul S.G. în contradictoriu cu pârâta Casa județeană de pensii Teleorman și a fost obligată pârâta la plata către reclamant de daune interese compensatorii, reprezentând actualizarea cu indicele de inflație aplicat despăgubirilor datorate în temeiul Sentinței civile nr. 2123 din 23 iunie 2010 pronunțată de Tribunalul Teleorman în Dosarul nr. 2586/87/2010, începând cu data de 22.U.2009 și până la data plății, precum și să-i acorde reclamantului diferența dintre punctajul mediu anual stabilit conform art. 169 din Legea nr. 263/2010 și cel stabilit conform O.U.G.

nr. 100/2008, începând cu data de 1 ianuarie 2011. Prin aceeași sentința, a fost respins, ca nefondat, capătul de cerere privind obligarea pârâtei la restituirea sumei de 2.906 lei. Prin Decizia nr. 4115 din 13 septembrie 2013, Curtea de Apel București, secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, a admis recursul formulat de pârâta Casa județeană de pensii Teleorman împotriva sentinței pronunțate de Tribunalul Teleorman; a modificat în parte sentința în sensul că: a respins, ca neîntemeiată, cererea privind obligarea pârâtei la acordarea către reclamant a diferenței dintre punctajul mediu anual stabilit Conform art. 169 din Legea nr. 263/2010 și cel stabilit conform O.U.G.

nr. 100/2008, începând cu data de 1 ianuarie 2011; a menținut celelalte dispoziții ale sentinței. Pentru a decide astfel, instanța de recurs a reținut că dispozițiile art. II din O.U.G nr. 100/2008 pentru completarea Legii nr. 19/2000, astfel cum a fost modificat prin art. III din O.U.G. nr. 209/2008 și prevederile art. 169 din Legea nr. 263/2010 consacră dreptul persoanelor care au desfășurat activități încadrate în grupa I și/sau a II-a de muncă, ale căror drepturi de pensie au fost recalculate conform O.U.G.

nr. 4/2005, aprobată prin Legea nr. 78/2005, la acordarea unui număr suplimentar de puncte pentru fiecare an, respectiv pentru fiecare lună de spor acordate pentru vechimea realizată în activitatea desfășurată în grupa I sau în grupa II de muncă și la acordarea unei creșteri a punctajelor anuale realizate în aceste perioade, exceptând de la aceste beneficii persoanele în cazul cărora, pentru determinarea punctajului mediu anual s-a utilizat vechimea în muncă necesară deschiderii dreptului de pensie prevăzute de acte normative cu caracter special.

Drepturile de pensie ale reclamantului s-au deschis prin Decizia nr. 88742 din 30 august 1992, în baza Legii nr. 3/1977, iar prin Sentința nr. 2123 din 23 iunie 2010 pronunțată de Tribunalul Teleorman (avută în vedere la emiterea deciziei de pensie nr. 88742 din 11 octombrie 2010 de Casa județeană de pensii Teleorman) s-a stabilit că stagiul complet de cotizare ce trebuie utilizat la recalcularea drepturilor de pensie ale acestuia este de 20 de ani, în considerarea perioadei lucrate în grupa I de muncă, ca efect al aplicării dispozițiilor art. 14 din Legea nr. 3/1977, determinându-se în acest mod punctajul mediu anual cuvenit, iar nu prin reținerea stagiului complet de cotizare de 30 de ani, avut în vedere anterior, în procesul recalculării, în baza O.U.G.

nr. 4/2005 și H.G. nr. 1550/2004. Având în vedere că stagiul complet de cotizare de 20 de ani în raport de care prin hotărâre judecătorească irevocabilă s-a dispus recalcularea drepturilor de pensie ale intimatului în procedura prevăzută de O.U.G. nr. 4/2005 reprezintă un stagiu complet de cotizare consacrat de o normă specială [art. 14 alin. (1) și (2) din Legea nr. 3/1977] devin incidente prevederile art. 1 lit. a) teza finală din O.U.G. nr. 100/2008 pentru completarea Legii nr. 19/2000, astfel cum a fost modificat prin art. III din O.U.G. nr. 209/2008 și art. 169 alin. (2) din Legea nr. 263/2010, astfel că nu se pot cumula cele două beneficii legale, respectiv un stagiu complet de cotizare special, pentru activitatea desfășurată în grupa I de muncă și majorarea de punctaj pentru aceeași perioadă.

Prin acordarea stagiului complet de cotizare de 20 de ani, recunoscut în considerarea unei norme speciale, intimatul a beneficiat deja de recompensarea activității desfășurate în grupa I de muncă, nefiind posibil ca, în considerarea aceleiași activități, să beneficieze și de punctaj suplimentar, acest lucru rezultând din însuși conținutul dispozițiilor din O.U.G. nr. 100/2008 și Legii nr. 263/2010.

Instanța de recurs nu a reținut critica recurentei referitoare la greșita sa obligare, prin hotărârea atacată, de a plăti daune interese constând în reactualizarea conform indicelui de inflație a diferențelor drepturilor de pensie, recalculate în temeiul Sentinței civile nr. 2123 din 23 iunie 2010 pronunțată de Tribunalul Teleorman, în Dosarul nr. 2586/87/2010, această obligație revenindu-i pentru repararea integrală a prejudiciului suferit de către reclamant prin nevalorificarea unui stagiu complet de cotizare 20 de ani, rămasă definitivă, statuând cu putere de lucru judecat că în procesul recalculării pensiei conform O.U.G. nr. 4/2005, la stabilirea punctajului mediu anual cuvenit reclamantului să fie utilizat un stagiu complet de cotizare de 20 de ani).

Actualizarea unei creanțe are, așadar, menirea de a asigura îndeplinirea exactă a acesteia. Indicele de inflație reprezintă un calcul matematic aplicabil în cazul unui fenomen specific economiei de piață, prin intermediul căruia se măsoară gradul de depreciere a valorii banilor aflați în circulație, aduși astfel la actuala lor putere de cumpărare. Astfel, prin întârzierea plății unui debit se ajunge ca la data achitării, suma inițială să nu aibă aceeași putere de cumpărare ca cea de la data scadenței, iar acest fapt duce la păgubirea creditorului prin neexecutarea exactă a obligației. Actualizarea diferențelor de drepturi de pensie cu indicele de inflație, începând cu data de 22 noiembrie 2009 și până la data plății, are în vedere procesul existent de erodare a monedei naționale: prin inflație, prin acordarea actualizării sumelor, intimatul-reclamant fiind la adăpost de scăderea puterii de cumpărare a monedei naționale.

Devalorizarea monetară constituie o dezdăunare la care intimatul-reclamant este îndreptățit, în temeiul art. 1531 - 1533 C. civ. Împotriva acestei decizii, reclamantul S.G. a formulat "recurs în interesul legii", solicitând obligarea pârâtei să îi revizuiască drepturile de pensie stabilite prin Decizia nr. 220774, prin care a fost modificat punctajul mediu anual, urmare punerii în executare a Sentinței civile nr. 3777/2011 pronunțată de Tribunalul Teleorman, cu luarea în calcul a punctajului cuvenit conform O.U.G. nr. 100/2008, începând cu 1 februarie 2009; acordarea diferenței dintre punctajul mediu anual stabilit conform art. 169 din Legea nr. 263/2010 și cel stabilit conform O.U.G. nr. 100/2008, începând cu data de 1 ianuarie 2011; plata diferențelor drepturilor de pensie cuvenite în urma recalculării conform O.U.G.

nr. 100/2008, începând cu data de 1 februarie 2009 la zi și conform art. 169 din Legea nr. 263/2010, începând cu data de 1 ianuarie 2011 la zi, actualizate cu indicele de inflație la data plății efective. Înalta Curte constată că: reclamantul S.G. și-a intitulat calea de atac "recurs în interesul legii" - care poate fi exercitat numai în condițiile prevăzute de dispozițiile art. 329 - 330 7 C. proc. civ. - motiv pentru care o recalifică drept recurs, urmând a se analiza prioritar admisibilitatea acestei căi de atac, în temeiul art. 137 alin. (1) C. proc. civ. Căile de atac, respectiv condițiile în care acestea pot fi exercitate, sunt de ordine publică, deoarece se; întemeiază pe interesul general de a înlătura orice cauze care ar putea ține în loc, în mod nedefinit, judecata unui proces.

Ca atare, nici uneia dintre părți nu îi este permis să formuleze și nici instanța judecătorească nu se; poate învesti cu judecata unei căi de atac exercitată în afara sistemului căilor de atac prevăzute de lege. Totodată, una din regulile generale privitoare la exercitarea căilor legale de atac constă în aceea că dreptul de a promova o cale de atac este, în principiu, unic și se epuizează odată cu exercitarea lui, ceea ce înseamnă că nimănui nu-i este îngăduit de a uza de două sau mai multe ori de una și aceeași cale de atac. Potrivit art. 299 alin. (1) C. proc. civ., pot constitui obiect al recursului, "hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel precum și, în condițiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe cu activitate jurisdicțională". Totodată, dispozițiile art. 377 alin. (2) C. proc.

civ. enumera categoriile de hotărâri irevocabile, ca fiind hotărârile date în recurs (pct. 4), precum și orice alte hotărâri care, potrivit legii, nu mai pot fi atacate cu recurs (pct. 5) împotriva acestora nu se mai poate exercita încă o dată apel sau recurs, potrivit principiului unicității căii de atac. Prin instituirea de către legiuitor a unor prevederi cu privire la caracterul definitiv și irevocabil al hotărârilor judecătorești nu se încalcă dreptul de acces liber la justiție, prevăzut de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și nici nu se creează vreo discriminare, în sensul dispozițiilor art. 16 din Constituția României. În speță, prin Decizia nr. 4115 din 13 septembrie 2013, irevocabilă, Curtea de Apel București a soluționat recursul declarat de pârâta Casa județeană de pensii Teleorman împotriva Sentinței nr. 477 din 5 februarie 2013 a Tribunalului Teleorman.

Așadar, în cauză, nu poate fi admisibil recursul declarat de reclamant împotriva unei decizii irevocabile, o asemenea hotărâre nefiind susceptibilă de a mai fi atacată cu recurs, atâta timp cât unul din principiile de drept procesual privește unicitatea dreptului de a folosi calea de atac. Drept urmare, cum împotriva unei hotărâri irevocabile nu poate fi exercitat un nou recurs, cale extraordinară de atac, recursul declarat în cauză de reclamantul S.G. este inadmisibil și va fi respins ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantul S.G. împotriva Deciziei nr. 4115 din data; de 13 septembrie 2013 a Curții de Apel București, secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 noiembrie 2014. Procesat de GGC - GV