ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3200/2014

Deliberând,

în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra recursului de față, constată

următoarele:

Prin

Sentința civilă nr. 477 din 5 februarie 2013, Tribunalul Teleorman, secția

conflicte de muncă, asigurări sociale și contencios administrativ-fiscal, a

admis, în parte, acțiunea formulată de reclamantul S.G. în contradictoriu cu

pârâta Casa județeană de pensii Teleorman și a fost obligată pârâta la plata

către reclamant de daune interese compensatorii, reprezentând actualizarea cu

indicele de inflație aplicat despăgubirilor datorate în temeiul Sentinței

civile nr. 2123 din 23 iunie 2010 pronunțată de Tribunalul Teleorman în Dosarul

nr. 2586/87/2010, începând cu data de 22.U.2009 și până la data plății, precum

și să-i acorde reclamantului diferența dintre punctajul mediu anual stabilit

conform art. 169 din Legea nr. 263/2010 și cel stabilit conform O.U.G. nr.

100/2008, începând cu data de 1 ianuarie 2011.

Prin

aceeași sentința, a fost respins, ca nefondat, capătul de cerere privind

obligarea pârâtei la restituirea sumei de 2.906 lei.

Prin

Decizia nr. 4115 din 13 septembrie 2013, Curtea de Apel București, secția a

VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, a

admis recursul formulat de pârâta Casa județeană de pensii Teleorman împotriva

sentinței pronunțate de Tribunalul Teleorman; a modificat în parte sentința în

sensul că: a respins, ca neîntemeiată, cererea privind obligarea pârâtei la

acordarea către reclamant a diferenței dintre punctajul mediu anual stabilit

Conform art. 169 din Legea nr. 263/2010 și cel stabilit conform O.U.G. nr.

100/2008, începând cu data de 1 ianuarie 2011; a menținut celelalte dispoziții

ale sentinței.

Pentru

a decide astfel, instanța de recurs a reținut că dispozițiile art. II din O.U.G

nr. 100/2008 pentru completarea Legii nr. 19/2000, astfel cum a fost modificat

prin art. III din O.U.G. nr. 209/2008 și prevederile art. 169 din Legea nr.

263/2010 consacră dreptul persoanelor care au desfășurat activități încadrate

în grupa I și/sau a II-a de muncă, ale căror drepturi de pensie au fost

recalculate conform O.U.G. nr. 4/2005, aprobată prin Legea nr. 78/2005, la

acordarea unui număr suplimentar de puncte pentru fiecare an, respectiv pentru

fiecare lună de spor acordate pentru vechimea realizată în activitatea

desfășurată în grupa I sau în grupa II de muncă și la acordarea unei creșteri a

punctajelor anuale realizate în aceste perioade, exceptând de la aceste

beneficii persoanele în cazul cărora, pentru determinarea punctajului mediu

anual s-a utilizat vechimea în muncă necesară deschiderii dreptului de pensie

prevăzute de acte normative cu caracter special.

Drepturile

de pensie ale reclamantului s-au deschis prin Decizia nr. 88742 din 30 august

1992, în baza Legii nr. 3/1977, iar prin Sentința nr. 2123 din 23 iunie 2010

pronunțată de Tribunalul Teleorman (avută în vedere la emiterea deciziei de

pensie nr. 88742 din 11 octombrie 2010 de Casa județeană de pensii Teleorman)

s-a stabilit că stagiul complet de cotizare ce trebuie utilizat la recalcularea

drepturilor de pensie ale acestuia este de 20 de ani, în considerarea perioadei

lucrate în grupa I de muncă, ca efect al aplicării dispozițiilor art. 14 din

Legea nr. 3/1977, determinându-se în acest mod punctajul mediu anual cuvenit,

iar nu prin reținerea stagiului complet de cotizare de 30 de ani, avut în

vedere anterior, în procesul recalculării, în baza O.U.G. nr. 4/2005 și H.G.

nr. 1550/2004.

Având

în vedere că stagiul complet de cotizare de 20 de ani în raport de care prin

hotărâre judecătorească irevocabilă s-a dispus recalcularea drepturilor de

pensie ale intimatului în procedura prevăzută de O.U.G. nr. 4/2005 reprezintă

un stagiu complet de cotizare consacrat de o normă specială [art. 14 alin. (1)

și (2) din Legea nr. 3/1977] devin incidente prevederile art. 1 lit. a) teza

finală din O.U.G. nr. 100/2008 pentru completarea Legii nr. 19/2000, astfel cum

a fost modificat prin art. III din O.U.G. nr. 209/2008 și art. 169 alin. (2)

din Legea nr. 263/2010, astfel că nu se pot cumula cele două beneficii legale,

respectiv un stagiu complet de cotizare special, pentru activitatea desfășurată

în grupa I de muncă și majorarea de punctaj pentru aceeași perioadă.

Prin

acordarea stagiului complet de cotizare de 20 de ani, recunoscut în

considerarea unei norme speciale, intimatul a beneficiat deja de recompensarea

activității desfășurate în grupa I de muncă, nefiind posibil ca, în

considerarea aceleiași activități, să beneficieze și de punctaj suplimentar,

acest lucru rezultând din însuși conținutul dispozițiilor din O.U.G. nr.

100/2008 și Legii nr. 263/2010.

Instanța

de recurs nu a reținut critica recurentei referitoare la greșita sa obligare,

prin hotărârea atacată, de a plăti daune interese constând în reactualizarea

conform indicelui de inflație a diferențelor drepturilor de pensie, recalculate

în temeiul Sentinței civile nr. 2123 din 23 iunie 2010 pronunțată de Tribunalul

Teleorman, în Dosarul nr. 2586/87/2010, această obligație revenindu-i pentru

repararea integrală a prejudiciului suferit de către reclamant prin

nevalorificarea unui stagiu complet de cotizare 20 de ani, rămasă definitivă,

statuând cu putere de lucru judecat că în procesul recalculării pensiei conform

O.U.G. nr. 4/2005, la stabilirea punctajului mediu anual cuvenit reclamantului

să fie utilizat un stagiu complet de cotizare de 20 de ani).

Actualizarea

unei creanțe are, așadar, menirea de a asigura îndeplinirea exactă a acesteia.

Indicele

de inflație reprezintă un calcul matematic aplicabil în cazul unui fenomen

specific economiei de piață, prin intermediul căruia se măsoară gradul de

depreciere a valorii banilor aflați în circulație, aduși astfel la actuala lor

putere de cumpărare. Astfel, prin întârzierea plății unui debit se ajunge ca la

data achitării, suma inițială să nu aibă aceeași putere de cumpărare ca cea de

la data scadenței, iar acest fapt duce la păgubirea creditorului prin

neexecutarea exactă a obligației.

Actualizarea

diferențelor de drepturi de pensie cu indicele de inflație, începând cu data de

22 noiembrie 2009 și până la data plății, are în vedere procesul existent de

erodare a monedei naționale: prin inflație, prin acordarea actualizării sumelor,

intimatul-reclamant fiind la adăpost de scăderea puterii de cumpărare a monedei

naționale. Devalorizarea monetară constituie o dezdăunare la care

intimatul-reclamant este îndreptățit, în temeiul art. 1531 - 1533 C. civ.

Împotriva

acestei decizii, reclamantul S.G. a formulat "recurs în interesul

legii", solicitând obligarea pârâtei să îi revizuiască drepturile de

pensie stabilite prin Decizia nr. 220774, prin care a fost modificat punctajul

mediu anual, urmare punerii în executare a Sentinței civile nr. 3777/2011

pronunțată de Tribunalul Teleorman, cu luarea în calcul a punctajului cuvenit

conform O.U.G. nr. 100/2008, începând cu 1 februarie 2009; acordarea diferenței

dintre punctajul mediu anual stabilit conform art. 169 din Legea nr. 263/2010

și cel stabilit conform O.U.G. nr. 100/2008, începând cu data de 1 ianuarie

2011; plata diferențelor drepturilor de pensie cuvenite în urma recalculării

conform O.U.G. nr. 100/2008, începând cu data de 1 februarie 2009 la zi și

conform art. 169 din Legea nr. 263/2010, începând cu data de 1 ianuarie 2011 la

zi, actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.

Înalta

Curte constată că: reclamantul S.G. și-a intitulat calea de atac "recurs

în interesul legii" - care poate fi exercitat numai în condițiile

prevăzute de dispozițiile art. 329 - 330

7

C. proc. civ. - motiv

pentru care o recalifică drept recurs, urmând a se analiza prioritar

admisibilitatea acestei căi de atac, în temeiul art. 137 alin. (1) C. proc.

civ.

Căile

de atac, respectiv condițiile în care acestea pot fi exercitate, sunt de ordine

publică, deoarece se; întemeiază pe interesul general de a înlătura orice cauze

care ar putea ține în loc, în mod nedefinit, judecata unui proces.

Ca

atare, nici uneia dintre părți nu îi este permis să formuleze și nici instanța

judecătorească nu se; poate învesti cu judecata unei căi de atac exercitată în

afara sistemului căilor de atac prevăzute de lege.

Totodată,

una din regulile generale privitoare la exercitarea căilor legale de atac

constă în aceea că dreptul de a promova o cale de atac este, în principiu, unic

și se epuizează odată cu exercitarea lui, ceea ce înseamnă că nimănui nu-i este

îngăduit de a uza de două sau mai multe ori de una și aceeași cale de atac.

Potrivit

art. 299 alin. (1) C. proc. civ., pot constitui obiect al recursului,

"hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel precum și, în

condițiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe cu activitate

jurisdicțională".

Totodată,

dispozițiile art. 377 alin. (2) C. proc. civ. enumera categoriile de hotărâri

irevocabile, ca fiind hotărârile date în recurs (pct. 4), precum și orice alte

hotărâri care, potrivit legii, nu mai pot fi atacate cu recurs (pct. 5)

împotriva acestora nu se mai poate exercita încă o dată apel sau recurs,

potrivit principiului unicității căii de atac.

Prin

instituirea de către legiuitor a unor prevederi cu privire la caracterul

definitiv și irevocabil al hotărârilor judecătorești nu se încalcă dreptul de

acces liber la justiție, prevăzut de art. 6 din Convenția Europeană a

Drepturilor Omului și nici nu se creează vreo discriminare, în sensul

dispozițiilor art. 16 din Constituția României.

În

speță, prin Decizia nr. 4115 din 13 septembrie 2013, irevocabilă, Curtea de

Apel București a soluționat recursul declarat de pârâta Casa județeană de

pensii Teleorman împotriva Sentinței nr. 477 din 5 februarie 2013 a

Tribunalului Teleorman.

Așadar,

în cauză, nu poate fi admisibil recursul declarat de reclamant împotriva unei

decizii irevocabile, o asemenea hotărâre nefiind susceptibilă de a mai fi

atacată cu recurs, atâta timp cât unul din principiile de drept procesual

privește unicitatea dreptului de a folosi calea de atac.

Drept

urmare, cum împotriva unei hotărâri irevocabile nu poate fi exercitat un nou

recurs, cale extraordinară de atac, recursul declarat în cauză de reclamantul

S.G. este inadmisibil și va fi respins ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge,

ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantul S.G. împotriva Deciziei nr.

4115 din data; de 13 septembrie 2013 a Curții de Apel București, secția a VII-a

civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 18 noiembrie 2014.

Procesat

de GGC - GV