ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4923/2018

Ședința publică din data de 15 noiembrie 2018

Asupra contestației în anulare de față;

Din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin decizia nr. 2086 din 24 mai 2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, în dosarul nr. x/2015 a fost respins, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 3565 din data de 27 iunie 2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale.

În fundamentarea acestei decizii Înalta Curte a reținut următoarele:

Potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., sunt hotărâri definitive, hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum și cele neatacate cu recurs, iar în conformitate cu art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, hotărârile pronunțate în cererile privitoare la conflictele de muncă și de asigurări sociale nu sunt supuse recursului.

Legea nr. 263/2010, în capitolul VIII, privind jurisdicția asigurărilor sociale, prevede la art. 152, că aceasta se realizează prin tribunale și curți de apel, iar la art. 155 în cele două aliniate, prevede că împotriva hotărârilor tribunalelor se poate face numai apel la curtea de apel competentă și că hotărârile curților de apel, precum și hotărârile tribunalelor neatacate cu apel în termen sunt definitive. În art. 156 din aceeași lege, se precizează că "prevederile prezentei legi, referitoare la jurisdicția asigurărilor sociale, se completează cu dispozițiile C. proc. civ. și ale Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Prin urmare, față de obiectul cererii de chemare în judecată ce intră în sfera asigurărilor sociale, hotărârea pronunțată de instanța de apel este definitivă, nefiind supusă recursului, sens în care acesta a fost respins ca inadmisibil, în temeiul dispozițiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ.

Împotriva acestei decizii a formulat contestație în anulare contestatorul A., întemeiată pe art. 503 alin. (1), (2)

2

,3, art. 504 alin. (2), art. 508 alin. (3) C. proc. civ.

După expunerea parcursului procesual al pricinii, contestatorul a susținut că în mod eronat instanța a tras concluzia că decizia civila nr. 3565/2016 a Curții de Apel București nu este supusă căii de atac a recursului, motiv pentru care acesta a fost respins ca inadmisibil.

Astfel, a susținut că este total fals acest aspect, deoarece a demonstrat eroarea in care s-a aflat completul de judecata de la Curtea de Apel București când a dat aceasta decizie civila 3565/2016, si faptul că instanța supremă are obligația, conform art. 126.alin. (3) din Constituție, să asigure aplicarea unitară a legii de către celelalte instanțe, iar acolo unde se constată erori să le corecteze, motiv pentru care legiuitorul a introdus și căile extraordinare de atac.

Din aceste motive, contestatorul a considerat decizia civilă nr. 2086/2018 data de secția I Civila a ICCJ ca fiind netemeinică și nelegală.

Contestatorul a solicitat anularea hotărârii civile nr. 3565/2016, pe care o consideră netemeinică, nelegală, plina de interpretări false și înșelătoare, numai în ceea ce privește capetele de cerere ce au fost respinse; recalcularea tuturor drepturilor sale legale, constituționale cu privire la pensia sa, plecând de la punctajul mediu anual avut la 01.01.2001, la care sa se aplice prevederile H.G. nr. 1550/2004, O.U.G. nr. 4/2005, a deciziilor civile 622R/2012 si 2212R/2013 ale CAB, fara a i se mai aplica in mod abuziv si eronat prevederile art. 7 din Ord. 50/90, suma actualizata la zi cu inflația.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 189/L. 19/2000, art. 144 alin. d; art. 153 alin. f,g; art. 155 alin 2; art. 158, alin. (1) și (2) din Legea nr. 263/2010.

Contestația în anulare este inadmisibilă pentru motivele ce se vor arăta în continuare:

Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac, de retractare, prin care se cere instanței care a pronunțat hotărârea atacată, în cazurile și în condițiile prevăzute de lege, să își desființeze propria hotărâre și să procedeze la o noua judecată.

Potrivit art. 503 alin. (1) C. proc. civ. hotărârile definitive pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când contestatorul nu a fost legal citat și nici nu a fost prezent la termenul când a avut loc judecata.

Conform alin. (2) al aceluiași articol hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când:

1.hotărârea dată în recurs a fost pronunțată de o instanță necompetentă absolut sau cu încălcarea normelor referitoare la alcătuirea instanței și, deși se invocase excepția corespunzătoare, instanța de recurs a omis să se pronunțe asupra acesteia:

2.dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale;

3.instanța de recurs, respingând recursul sau admițându-l în parte, a omis să cerceteze vreunul dintre motivele de casare invocate de recurent în termen;

4.instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra unuia dintre recursurile declarate în cauză.

Potrivit alin. (3) al art. 503 C. proc. civ., dispozițiile alin. (2) pct. 1, 2 și 4 se aplică în mod corespunzător hotărârilor instanțelor de apel care, potrivit legii, nu pot fi atacate cu recurs.

Față de dispozițiile normative arătate rezultă că obiectul contestației în anulare diferă în funcție de motivele invocate în susținerea acesteia, dar în toate cazurile, obiectul contestației îl formează hotărârile judecătorești definitive.

Atunci când hotărârile sunt date în recurs de Înalta Curte de Casație și Justiție nu pot face obiectul contestației în anulare acele decizii prin care recursul a fost anulat sau respins, ca inadmisibil, printr-o decizie a completului de filtru, în faza de examinare a cerințelor de formă pe care trebuie să le întrunească recursul, întrucât potrivit art. 493 alin. (5) C. proc. civ., în acest caz, decizia nu este supusă nici unei căi de atac.

Or, în speță, se constată că prin decizia nr. 2086 din 24 mai 2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, în dosarul nr. x/2015, s-a respins, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 3565 din data de 27 iunie 2016 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale.

Recursul reclamantului împotriva deciziei nr. 3565 din data de 27 iunie 2016 a Curții de Apel București a fost soluționat potrivit art. 493 alin. (5) C. proc. civ., conform căruia:

"În cazul în care completul este în unanimitate de acord că recursul nu îndeplinește cerințele de formă, că motivele de casare invocate și dezvoltarea lor nu se încadrează în cele prevăzute la art. 488 sau că recursul este vădit nefondat, anulează sau, după caz, respinge recursul printr-o decizie motivată, pronunțată, fără citarea părților, care nu este supusă niciunei căi de atac. Decizia se comunică părților."

În speță, demersul contestatorului s-a îndreptat împotriva unei decizii pronunțată în procedura de filtru, care nu este susceptibilă de nicio cale de atac.

Referitor la afirmația contestatorului potrivit căreia, în mod eronat instanța a tras concluzia că decizia atacată nu este supusă căii de atac a recursului, acesta fiind respins ca inadmisibil, deoarece a demonstrat eroarea in care s-a aflat completul de judecata de la Curtea de Apel București când a dat decizia civila 3565/2016, Înalta Curte reține că această susținere nu poate fi primită, în condițiile în care instanța de recurs a apreciat că, față de obiectul cererii de chemare în judecată ce intră în sfera asigurărilor sociale și potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, văzând și dispozițiile art. 152, art. 155 și art. 156 din Legea nr. 263/2010, hotărârea pronunțată de instanța de apel este definitivă, nefiind supusă recursului.

Totodată, în ceea ce privește susținerea contestatorului în sensul că instanța supremă are obligația, conform art. 126 alin. (3) din Constituție, să asigure aplicarea unitară a legii de către celelalte instanțe, iar acolo unde se constată erori să le corecteze, motiv pentru care legiuitorul a introdus și căile extraordinare de atac, Înalta Curte amintește că instanța nu are posibilitatea de a considera ca admisibilă orice cale extraordinară de atac promovată, chiar dacă hotărârea atacată ar fi considerată de părți netemeinică sau nelegală, ci are obligația de a analiza toate căile extraordinare de atac în limitele și cu respectarea condițiilor impuse de lege în respectarea principiului preeminenței dreptului, recunoscut în preambulul Convenției pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale și, implicit, a principiului securității raporturilor juridice.

Pe cale de consecință, cum în cauza de față, prin decizia atacată, recursul a fost respins, ca inadmisibil, această decizie nu poate forma obiectul contestației în anulare, așa cum s-a învederat mai sus.

În considerarea celor ce preced, Înalta Curte va respinge contestația în anulare, ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei nr. 2086 din 24 mai 2018, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, în dosarul nr. x/2015.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 noiembrie 2018.