ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 27.01.2020

ÎCCJ, Decizia nr. 24/2020

HOTĂRÂRE
27.01.2020
CAMERĂ
other
Citează această cauză
ÎCCJ, Decizia nr. 24/2020 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2020)

Asupra admisibilității în principiu a recursului;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Decizia nr. 825 din 11 aprilie 2019, pronunțată în Dosarul nr. x/2019, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva Deciziei nr. 4923 din 15 noiembrie 2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în Dosarul nr. x/2018.

Împotriva deciziei menționate la pct. 1 a declarat recurs revizuentul A..

În esență, recurentul și-a exprimat nemulțumirea față de modalitatea de soluționare a cauzei în diferitele stadii procesuale pe care le-a parcurs, invocând motive lipsite de logică și de coerență, nestructurate din punct de vedere juridic.

În continuare, revizuentul face aprecieri asupra considerentelor deciziei atacate, susținând că a demonstrat "eroarea" în care s-au aflat instanțele de judecată când au dat hotărârile din litigiu și faptul că instanța supremă are obligația conform art. 126 alin. (3) din Constituție să asigure aplicarea unitară a legii de către celelalte instanțe, iar acolo unde se constată "erori" să le corecteze, sens în care legiuitorul a introdus și "căile extraordinare de atac".

În consecință, se solicită admiterea recursului.

Întrucât în cauză recursul este de competența Înaltei Curți de Casație și Justiție, a fost urmată procedura de filtrare a recursului, reglementată de art. 493 C. proc. civ.

Prin raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, magistratul-raportor a concluzionat în sensul că recursul este inadmisibil, întrucât vizează o vizează o decizie pronunțată într-o cerere de revizuire, formulată în cadrul unei succesiuni de căi de atac vădit inadmisibile, iar criticile recurentului nu cuprind o dezvoltare a motivelor de nelegalitate invocate și nu pot fi încadrate în motivele prevăzute de art. 488 din C. proc. civ., fiind incidentă sancțiunea nulității recursului.

Prin încheierea din camera de consiliu de la 25 noiembrie 2019, completul de filtru a dispus comunicarea către părți a raportului asupra admisibilității în principiu a recursului.

Recurentul a depus punct de vedere asupra raportului, înregistrat la dosar la data de 9 decembrie 2019, prin care combate concluziile raportului și susține admisibilitatea recursului.

În condițiile art. 493 alin. (5) din C. proc. civ., Înalta Curte va examina, cu prioritate, admisibilitatea recursului, analizată prin raport, reținând considerentele arătate în continuare.

În raport cu dispozițiile art. 129 din Constituție și ale art. 457 alin. (1) din C. proc. civ., admisibilitatea unei căi de atac și, pe cale de consecință, provocarea unui control judiciar al hotărârii judecătorești sunt condiționate de exercitarea acesteia în condițiile legii, instanța fiind obligată să examineze căile de atac cu care este învestită prin prisma îndeplinirii condițiilor de exercitare stabilite de legea procesuală.

În cauză, Completul de 5 judecători, a fost sesizat cu recursul declarat împotriva deciziei prin care secția a II-a civilă, a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a pronunțat asupra unei cereri de revizuire formulate de revizuentul A..

Cererea de revizuire nu a fost încadrată în prevederile art. 509 alin. (1) pct. 1 - 8 C. proc. civ., fiind formulată generic, iar criticile revizuentului au fost legate de fondul cauzei.

Potrivit art. 513 alin. (5) C. proc. civ., "hotărârea dată asupra revizuirii este supusă căilor de atac prevăzute de lege pentru hotărârea revizuită", iar conform alin. (6) al aceluiași articol, "dacă revizuirea s-a cerut pentru hotărâri potrivnice, calea de atac este recursul".

Cum decizia ce face obiectul prezentei căi de atac a fost pronunțată în soluționarea unei cereri de revizuire care exclude incidența dispozițiilor art. 509 pct. 8 din C. proc. civ., Decizia nr. 825 din 11 aprilie 2019, pronunțată în Dosarul nr. x/2019, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, nu mai poate face obiectul unui control de legalitate, în temeiul dispozițiilor art. 488 C. proc. civ., fiind pronunțată în cadrul unui litigiu ce intră în sfera asigurărilor sociale și neputând fi supusă recursului, conform art. 634 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. coroborat cu art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013.

Conform dispozițiilor legale sus menționate, hotărârea atacată nu face parte din categoria hotărârilor susceptibile de recurs în temeiul art. 483 alin. (1) din C. proc. civ. ori art. 24 din Legea nr. 304/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, care reglementează competența Completului de 5 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție.

În ce privește mențiunea din cuprinsul dispozitivului deciziei recurate în sensul că aceasta este "cu recurs la Completul de 5 judecători, al Înaltei Curți de Casație și Justiție" nu deschide părților posibilitatea de a exercita vreo cale de atac, întrucât, potrivit art. 457 alin. (1) și (2) C. proc. civ., hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei, iar însemnările inexacte din cuprinsul hotărârii cu privire la calea de atac deschisă contra acesteia nu au niciun efect asupra dreptului de a exercita calea de atac prevăzută de lege.

În consecință, pentru considerentele ce preced, în temeiul art. 493 alin. (5) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca inadmisibil.

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de A. împotriva Deciziei nr. 825 din 11 aprilie 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în Dosarul nr. x/2019.

Fără cale de atac, conform art. 493 alin. (5) din C. proc. civ.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 27 ianuarie 2020.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2020-07-13
0,97
ÎCCJ, Decizia nr. 124/2020
Asupra admisibilității în principiu a recursului; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Hotărârea ce formează obiectul recursului Prin încheierea din 18 februarie 2020, pronunțată în Dosarul
ÎCCJ 2020-07-13
0,97
ÎCCJ, Decizia nr. 118/2020
Asupra admisibilității în principiu a recursului; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Hotărârea ce formează obiectul recursului Prin încheierea din 3 decembrie 2019, pronunțată în Dosarul n
ÎCCJ 2020-07-13
0,97
ÎCCJ, Decizia nr. 123/2020
Asupra admisibilității în principiu a recursului; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Hotărârea ce formează obiectul recursului Prin încheierea din 4 februarie 2020, pronunțată în Dosarul n
ÎCCJ 2020-07-13
0,97
ÎCCJ, Decizia nr. 122/2020
Asupra admisibilității în principiu a recursului; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Hotărârea ce formează obiectul recursului Prin încheierea din 26 noiembrie 2019, pronunțată în Dosarul
ÎCCJ 2020-07-13
0,97
ÎCCJ, Decizia nr. 119/2020
Asupra admisibilității în principiu a recursului; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Hotărârea ce formează obiectul recursului Prin încheierea din 3 decembrie 2019, pronunțată în Dosarul n
Sursă